ISTORIA MEDICINEI VETERINARE

ISTORIA MEDICINEI VETERINARE

A.    CIVILIZATIA ANTICA

In mezolitic, cu 8.000-4.000 ani i.Hr., agricultura si cresterea animalelor dezvolta forte de productie care determina aparitia societatii impartita in clase.

In istoria omenirii se nasc civilizatiile antice cu un grad ridicat de cultura ( filozofie, stiinta, tehnica).

Primele civilizatii antice au aparut cu 3.000-2.500 ani i. Hr., in Mesopotamia si Egipt , mai tarziu, s-au format civilizatii cu un inalt grad de cultura in China, India, Italia si Grecia.

MESOPOTAMIA

Mesopotamia (care reprezinta Irakul de astazi) este tara dintre cele doua ape, al carui nume provine de la Meios = intre si Potamos = fluviu, denumire data de vechii greci campiei dintre Tigru si Eufrat, care se unesc si se varsa in Golful Persic. Datorita unor conditii foarte prielnice(ne referim la clima blanda si solul aluvionar fertil), aici s-a constituit leaganul uneia dintre cele mai vechi civilizatii, dezvoltata cu 4 milenii i. Hr., civilizatie care a exercitat o puternica influenta asupra intregii lumi antice a vechilor egipteni, evrei, persi, fenicieni, ca si asupra popoarelor europene din bazinul mediteranean, greci si romani.

Istoria Mesopotamiei este o lupta continua pentru hegemonie intre orasele cetati, cel mai important fiind Babilonul si intre aceste cetati si numeroase popoare nomade, barbare si razboinice, atrase in valuri succesive de stralucirea civilizatiei mesopotamiene.

Primul stat centralizat ce apare in sudul Mesopotamiei este Sumer

( Kuweit ) cu circa 2.000 ani i.Hr.,cu cetatile: Ur, Urur, Lagas si Nippur. Mai la nord a aparut si statul Akkad cu capitala la Babilon, care se va extinde ingloband Sumerul. Cele doua ramuri etnice ( sumerienii si akkadienii) au fuzionat, rezultand o cultura unica, babiloniana, Babilonul devenind cel mai puternic oras din Mesopotamia. Cel de-al treilea centru de dominatie este reprezentat de asirieni cu capitala la Ninnive.

Orasele mesopotamiene, in perioada sumeriana, s-au format in jurul zigguratelor, edificii monumentale cu caracter religios, sub forma de piramida in trepte, construite din caramida, pe ultima platforma aflandu-se un templu religios. In perioada sumero-akkadiana se generalizeaza in Mesopotamia, ornamentarea cladirilor cu bazoreliefuri, statui, ceramica smaltuita, picturi murale. Pe langa multe opere remarcabile, amintim: taurii innaripati de la palatul Dur-Sarrukin, reliefurile cu scene de vanatoare de la palatul din Ninnive si leoaica ranita, basorelief din palatul lui Ashurbanipal al II-lea din Ninnive, secolul VII i. Hr., care arata ca in acea perioada se cunosteau anumite notiuni de anatomie si fiziologie cum ar fi: paralizia trenului posterior in urma leziunii maduvei lombare si sacrale.

Sumerienilor le este atribuita scrierea cea mai veche din lume, cuneiforma, aparuta pe tablite de argila , cunoscute sub denumirea de "tablitele de la Uruk", in muzeele lumii existand, potrivit unui inventar, aproximativ 300.000 de tablite care contin informatii diverse. Apogeul utilizarii caracterelor cuneiforme este atins in secolul al II-lea, si anume, in timpul redactarii celebrului cod al lui Hammurabi, rege babilonian(1728-1686 i.Hr.), acesta fiind cel care a dispus aparitia codului de legi babilonian in scris cuneiform, intr-un bloc cilindric de bazalt inalt de doi metri expus la muzeul Louvre din Paris. A fost descoperit la Susa in anul 1901, iar inscriptiile sapate in piatra cuprind : un prolog, un text cu 280 de articole de drepturi, proprietati, recompense si un epilog. Aceasta inscriptie se refera atat la medicina omului cat si a animalelor, reprezentand primele legi scrise din istorie.

Prevederile codului lui Hammurabi in materie de animale:

Acest cod reglementeaza atat practici chirurgicale, cat si veterinare. Pe langa termenul general de "munai-su", exista trecut si "medicul de boi", precum si "medicul de asini", carora codul le reglementeaza unele responsabilitati astfel:

-Pentru furtul unui animal, hotul plateste de 30 de ori valoarea acestuia, iar daca nu are bani este omorat.

- Daca un bou merge pe drum si loveste pe cineva, cel lovit nu poate cere despagubiri din partea proprietarului, decat in cazul in care animalul era cunoscut ca periculos.

- articolul 223 prevede ca daca un chirurg executa o incizie adanca, cu un cutit de bronz, unui cetatean pe care-l vindeca, va primi 10 sekeli de argint. Daca ii provoaca moartea datorita inciziei adanci, sau daca ii inteapa ochiul si omul isi pierde vederea, chirurgului i se va taia mana dreapta. Cand victima era un sclav, nu i se taiau mainile, dar chirurgul era obligat sa-i cumpere proprietarului alt sclav de aceeasi valoare.

- conform articolului 224, daca medicul de boi sau de asini a tratat de o boala grava un bou sau un asin si l-a vindecat, stapanul boului sau asinului va da medicului drept salariu, o sesime dintr-un siclu de argint.

- articolul 225 impunea ambilor medici obligatia conform careia "daca au tratat un bou sau un asin de o boala grava si i-au produs moartea, sa dea stapanului un sfert din pretul boului sau asinului".

Criteriul de apreciere al activitatii medicale este doar rezultatul, fiind rasplatita numai vindecarea, nu si eforturile depuse de medic in cazurile grele.

Codul Hammurabi are meritul de a fi introdus prima legislatie medicala din istorie si prin pedepsele aspre impuse, de a fi obligat pe practicieni (chirurgi) sa fie prudenti, exigenti si sa se fereasca a comite greseli.

In vestul Mesopotamiei, la Lagash, astazi orasul Tello, a fost descoperit la sfarsitul secolului trecut, un sigiliu cilindru, purtat cu un lant si care asigura purtatorului, legatura spirituala cu divinitatea. Pe acest sigiliu, aflat azi la Muzeul Louvre din Paris, apar incrustati doi zei, diverse instrumente chirurgicale din care unul folosit in obstetrica veterinara, precum si un text implorator: "O, zeu Edin Mungi, care le ajuti pe femele la fatare, Urlugaledina este slujitorul tau". Deoarece Edin Mungi este gasit in Panteonul sumerian ca zeu al animalelor de pasune, iar invocatia este facuta in favoarea femelelor care nasc, s-a concluzionat ca Urlugaledina, ce a trait in jurul anului 2050i. Hr.,

in Lagash, era obstetrician veterinar, primul nominalizat de istorie.

Din aceeasi perioada provine si vasul sumerian pe care este reprezentat sarpele ca simbol al medicinei. Acest animal lunar, simbolizeaza regenerarea ciclica (deoarece naparlirea sa periodica ii asigura capacitatea de a se transforma continuu). El traieste sub pamant, incarnind spiritele mortilor, cunoaste toate secretele, este izvorul intelepciunii, intrevede viitorul, avand toate atributele necesare celui care vindeca. Acest simbol - sarpele - dovedeste eternitatea demersului medical si regenerarea ciclica, respectiv innoirea continua a stiintei medicale.

Cultul serpilor exista la aproape toate popoarele lumii. In templele lui Esculap, zeul sanatatii la greci, erau crescuti foarte multi serpi. Simbolul doctorilor este un sarpe incolacit in jurul unui baston. In acele vremuri medicii, pentru a vindeca mai bine bolile, mancau bucati de sarpe. Pentru oprirea unei epidemii de proportii, la Roma a fost trimis din Epidaurus un sarpe, pe care oamenii l-au venerat si l-au ingrijit pana la moarte.

Hygeia ,fiica lui Esculap, de la care mostenim cuvantul "higiena" era reprezentata in arta greceasca de o femeie hranind un sarpe.

In Egipt, medicii primeau daruri bogate daca aveau puterea de a aduce in patul bolnavului un sarpe. Dupa vindecare, sarpele se baga intr-un sicriu si se ingropa.

Religia la mesopotamieni este foarte complexa, ea a avut la baza principiul ordinei cosmice impuse de zei, prin norme prestabilite pe care omul avea obligatia sa le respecte. Acest principiu ia condus pe babilonieni la incercarea de a stabili viitorul prin doua acte de divinatie:

- practicarea astrologiei;

- practicarea necropsiei pe animale sacrificate, in special oi si iezi, prin

care isi propuneau drept scop examinarea suprafetei ficatului, denumit kabittu, sau se orientau dupa asezarea unor betisoare infipte in niste gauri pe care le practicasera intr-un ficat artificial din argila, ficat pe care erau reproduse diverse particularitati ti semnificatia lor. In Mesopotamia si Italia au fost gasite numeroase mulaje din lut, gips, bronz ale acestui organ, unele din aceste mulaje gasindu-se la British Museum, altul la Muzeul Municipal din Piacenza.

Aceasta divinatie era practicata de haruspici, preoti etrusci si romani priceputi in prezicera viitorului prin examinarea animalelor sacrificate, ei nebanuind ca aceasta stiinta divinatorie pe care o practicau , reprezenta in fond prima forma de autopsie, dupa cum afirma P. Magron, in teza sa de medic veterinar sustinuta la Alfort in anul 1948.

Cresterea animalelor

Agricultura si cresterea animalelor au fost ocupatiile cele mai vechi si mai raspandite. Taurinele si ovinele erau exploatate fie la pasune, fie in stabulatie (semiintensiv), fiind pazite de pastori. In acea perioada, se cunostea conservarea carnii prin sarare, tabacitul pieilor, prepararea diferitelor tipuri de branzeturi,, iar in hrana animalelor, pe langa pasune, se folosea faina de peste si stuful tocat marunt. Cele mai vechi documente de acum 3.000 de ani i. Hr. (vechi cilindri, basoreliefuri ornamentale) reprezinta diferite animale salbatice: cerbi, ursi, boi si mufloni. Un mozaic expus la British Museum apartinand palatului unui rege din Ur. Prezinta o scena dintr-o laptarie.

O pozitie aparte fata de celelalte animale in Mesopotamia, o are calul. S-au descoperit figurine de cai inhamati s-au incalecati, statuete din bronz confectionate cu circa 3.000 de ani i. Hr., la Ur si Summer. S-au mai descoperit tablite din lut pe care se tinea o stricta contabilitate a cabalinelor, pastrandu-se adevarate "tabele genetice" (pedigree) de selectie dirijata a cailor. In Mesopotamia, calul va fi intrebuintat exclusiv pentru sarcini de lupta.

Medicina oamenilor si a animalelor

Din tablitele de lut cu inscriptii cuneiforme, datand din jurul anului 2500 i. Hr., reiese ca sumerienii aveau o bogata literatura medicala. Din texte rezulta ca bolile erau clasificate dupa organul in care evoluau, ficatul fiind considerat centrul organismului, viata fiind asigurata de sange care se reanoieste dupa consumarea alimentelor.

Arta vindecarii in Mesopotamia apare ca fiind practicata diferentiat:

A-SU era medicul de oameni; MUNAI-SU era medicul de animale.

Din aceasta perioada se constata diversificarea specialitatilor medicale:

- medicina interna, cu o incarcatura total religioasa, era practicata exclusiv de preoti;

- practica chirurgicala, bolile ochiului si medicina pe animale, erau practicate de mestesugari laici, dar si acestia invocau zeii in favoarea vindecarii pacientilor lor, iar terapeutica, constituita din apa si foc, se confunda cu practicile magice ( purificarea prin imbaiere in fluviile sfinte, Tigru si Eufrat, ungerea cu untdelemn si aprinderea focului ritual).

La mesopotamieni, starea de sanatate sau de boala depindea de o serie de zei.

La sumerieni, principalii zei erau: Anu, Enki si Enlil cu fiul sau Ninib, care era zeul sanatatii.

La babilonieni, principalii zei erau: Ea - zeul apelor, fiul lui Marduk implorat in caz de boala si un nepot, Nabu, considerat patronul stiintei. Zeul medicinei era Ninazu.

Mesopotamienii au practicat: - medicina magico - hieratica;

- medicina empirico - laica.

Medicina magico-hieratica era practicata de sacerdoti in mod diferentiat: Baru se ocupa de anamneza, diagnostic si prognostic;

Asipu practica invocarea tip rugaciune si alungarea spiritului malefic;

A-Su era terapeutul propriu-zis care impletea invocarea zeilor cu remediile de tip medicamentos.

Boala era considerata pedeapsa pentru faradelegile comise de bolnavi sau de un popor, idee ce o regasim si la vechii evrei, preluata apoi de crestinism. Boala este transmisa pe pamant de zei, ei servindu-se de niste spirite malefice care ii vor lovi pe muritori. Aceste spirite malefice sunt specializate sa atace o anumita parte a corpului (caracteristica a medicinei sumero- asiro- babiloniana): Utukku boli de gat; Rabisu boli de piele; Ibasu epilepsie; Negral ciuma.

Diagnosticul magic consta in depistarea cu precizie a duhului rau care, singur sau asociat cu alte duhuri, au produs o anumita boala(idee primitiva a unui diagnostic etiologic diferentiat pe boli si regiuni).

Specificitatea etiologica nu va putea fi inteleasa decat la sfarsitul secolului XIX, odata cu:

- victoria teoriei microbiene(Pasteur, Koch);

- introducerea triadei cauzale: microorganism-leziune-simptom(Babes);

- principiile imunologiei: reactia specifica antigan-anticorp.

Procedeele terapiei magice constau in:

- implorarea zeului vindecator pentru alungarea demonilor;

- purificarea prin imbaiere in apele fluviilor sfinte Tigru si Eufrat;

- transferul bolii intr-un animal mic sacrificat apoi si pus pe trupul bolnavului;

- ungerea bolnavului cu substante urat mirositoare pentru ca duhurile rele sa fuga de la el.

Medicina empirico-laica

Herodot spunea ca babilonienii nu aveau medici, bolnavii erau scosi in piete publice, tratandu-se dupa sfaturile primite de la trecatorii care au suferit de aceleasi boli.

A-Su, medicul laic pentru oameni si Munai-Su, medicul pentru animale, foloseau urmatoarele remedii:

- vegetale: cedru, smochin, sofran, ceapa, maces crescut pe mormant;

- produse animale: limba de soarece, oase de om, lapte de magarita;

- minerale: gips, creta, pucioasa, praf de drum, praf de casa, pulberi din morminte.

Aceste amestecuri se administrau per os, pe piele, fumigatii, cataplasme.

2. EGIPTUL ANTIC

Regiunile agricole existente de-a lungul Nilului au fost unite in anul 3300 i. Hr., in doua regate, Egiptul de Sus si Egiptul de Jos, unificate in anul 3100 i. Hr., de catre faraonul Menes.

In aceasta perioada, au luat amploare marile constructii, canale, temple, monumente. Dintre cele mai vestite temple, le amintim pe cele din Luxor si Karnak. Dintre piramide, cea mai importanta este piramida lui Keops. In Vechiul Regat, piramidele piramidele serveau ca locuri de inmormantare pentru faraoni, ei sperand astfel sa obtina viata divina si nemurirea. Piramida lui Zoser este cea mai clara marturie in acest sens, ea fiind construita in trepte, ceea ce semnifica invierea.

Scriera hieroglifa a aparut in anul 3200 i. Hr., si a fost folosita in opere literare, istorice, filozofice, religioase si stiintifice.

Dupa o perioada de dominatie a hicsosilor, Regatul Nou stabileste un imperiu in Siria. In urma unor lupte indelungate, cu popoarele asiatice, Egiptul este cucerit de Persia in anul 525 i. Hr.

Viata in Vechiul Egipt a fost comentata de Herodot, Diodor din Sicilia si de Pliniu cel Batran.

In Valea Nobililor, pe zidurile cavourilor demnitarilor se vad scene din viata egiptenilor( munci agricole, vanatoare, procesiuni, primiri de daruri, petreceri).

Din scrierile grecilor, rezulta ca la egipteni, religia era zoolatra( practicau cultul animalelor), egiptenii ingrijind cu deosebita atentie crocodilii, pisicile, serpii, pasarile, berbecii, acordandu-le acestora onoruri divine, considerandu-le animale sacre.

Inainte de secolul VII i.Hr. era intalnit cultul boului Apis la Memphis, iar in secolul VII i.Hr. se observa in traditia egipteana o stransa asociere intre diferite zeitati si animale. In reprezentarile sculpturale si picturale, intalnim imagini hibrid , zeitati cu trup omenesc si capete de animale si pasari. Astfel: Thot avea cap de pasare Ibis, Amon , cap de berbec, Horus cap de soim, Anubis, cap de sacal, Hator, cap de vaca, Sekhmet, zeita chirurgiei, cap de leoaica.

Cresterea animalelor

Cele mai numeroase date privind cresterea animalelor si ingrijirea celor bolnave, relatia om-animale, diverse ritualuri, le avem din mormintele faraonilor si din mormintele zidite ale aristocratiei numite mostabe. Aceste morminte erau impodobite cu statui, animale mumifiate, inscriptii, basoreliefuri, ceramice, papirusuri, tablite pictate care reprezinta scene din viata de zi cu zi cum ar fi: oameni lucrand la camp, ingrijind animalele sau ajutandu-le sa nasca.

Mumii ale animalelor mici(favorite ale nobililor si faraonilor) se gasesc la Muzeul Louvre si in diverse colectii particulare din U.S.A.

Egiptenii au domesticit si crescut numeroase specii de animale, ei foloseau pasunatul, stabulatia, distribuiau sarea in alimentatie, monta supravegheata, ameliorau prin incrucisari rasele de animale, se ocupau cu ingrasatul bovinelor, marcajul lor pe umarul drept cu fierul rosu, executau ecornarea si practicau obstetrica veterinara. Castrarea taurilor era curent practicata , egiptenii distingeau: bovine de reproductie( tauri si vaci) si bovine de serviciu(tauri castrati). Pasarile domestice erau crescute in curti speciale si se practica ingrasatul gastelor cu boluri de faina. Oile si caprele sunt crescute la fel ca si taurinele. Camilele nu sunt prea des mentionate, prezenta lor fiind atestata de gasirea unui cap de camila din argila provenind din dinastia I-a , precum si de o mentiune in Biblie care arata ca printre animalele primite de Avraam in dar de la faraoni erau si camile. Calul nu a fost cunoscut pana la cucerirea lor de hicsosi in secolul VIII i. Hr. Egiptenii nu s-au prea atasat de cal, deoarece il considerau inferior magarului, iar lipsa lui de docilitate nu-l faceau apt pentru muncile agricole. A fost intrebuintat numai pentru razboi.

Sapaturile arheologice au scos la iveala cimitire intregi cu zeci de mii de pisici imbalsamate sau familii de crocodili insotite de papirusuri foarte valoroase. Sub orasul Heliopolis au fost gasite galerii cu numeroase camere mortuare cu pasari, maimute si crocodili mumifiati. Conservarea cadavrelor prin mumifiere are o motivatie religioasa, egiptenii crezand in viata vesnica. Trupul mortului nu trebuia sa se altereze, sa se descompuna, deoarece urma sa-si continue viata in regatul mortilor unde domnea Osiris.

O inalta valoare magica ii era atribuita inimii. In complicatul ritual al mumificarii, din corpul defunctului se scoteau toate viscerele, cu exceptia inimii. Ea ramanea la locul ei pentru a indeplini rolul de "nod magic" sau " releu de legatura" pentru Ka (dublul mortului) si functiona in acelasi timp ca o punte de comunicare cu lumile divine.

Cartile egiptene ale Mortilor consemneaza unul din cele mai stranii ritualuri post-mortem legate de inima. Este vorba de ceremonia Psihostaziei (termen venit prin filiera greaca, Psyche insemnand in greceste principiu vital si suflet), ritual secret cunoscut si sub denumirea de "cantarirea inimii". Se spune ca acest ritual ar fi fost introdus pentru prima oara la Memphis de zeul Ptah, cel care a creat universul gandindu-l cu inima. Ceremonia se petrecea in marea sala a "judecatii vesnice". Anubis, zeul cu cap de caine, divinitate funerara si patron al imbalsamarilor, introducea mortul in sala de judecata situata intr-un plan intermediar invizibil. Aici se afla balanta zeitei Maat( personificare a adevarului si justitiei divine). Judecatorii erau zeul Soarelui, Ra si cuplul Isis - Osiris, asistati de 42 de martori. Anubis aseza inima defunctului pe un platan al balantei, iar pe celalalt platan se punea "pana zeitei Maat" ,pana cu care numele mortului era inscris in prealabil intr-o carte. Operatia de cantarire era supervizata direct de zeul Thot, patronul stiintelor si artelor magice. In acest timp, defunctul se spovedea, dand detalii de tot ceea ce a facut in viata sa. La picioarele balantei se afla in asteptare o fiinta inspaimantatoare, numita "Devoratoarea". Ea urma sa sfasie si sa devoreze mortul daca inima sa se dovedea mai grea decat pana zeitei Maat cu care se scrisese numele sau la judecata. In cazul in care esenta divina a fiintei nu fusese distrusa de viata terestra si inima ramanea in echilibru cu pana lui Maat, defunctul putea trece liber in drumul sau spre lumile spirituale.

La egipteni, gandacul scarabeu a fost luat ca simbol al renasterii si invierii. Intotdeauna ei puneau un scarabeu pe inima fiecarei mumii ca simbol al sperantei, a reantoarcerii celui decedat la o noua viata.

Medicina omului si animalelor

Egiptenii au fost, dupa documentele grecesti, parintii medicinei. Toti zeii lor aveau atribute de vindecatori. Zeil primordial a fost Atum din care se vor naste toti zeii egipteni: Ra - zeul soare, Shu (aerul) si Tefnut (umezeala), Geb (pamantul) si Nut (cerul), Osiris, Isis, Seth si Nephtthhys.

In vechiul Egipt exista o medicina mistica si una laica.

a.      Medicina mistica cuprinde:

- medicina magica (vrajitoreasca) in care vrajitorii si pacientii lor cred in niste spirite benefice sau malefice pe care le cheama sau le alunga;

- medicina mitica se refera la faptul ca atat starea de sanatate cat si cea de boala este influentata de doua categorii de zei: zei cosmici si zei vindecatori.

Zeii cosmici ,sunt zei ai naturii:

- Ra sau Amon-Ra este zeul soarelui, zeul suprem care poate porunci tuturor celorlalti zei. S-a bucurat de cele mai mari onoruri in Egipt, lui fiindu-i dedicat templul din Karnak considerat una din cele sapte minuni ale lumii.

Imnul Zeului Soare:

Razele tale ne-ating trupul

Cel creat de tine

Lumina ta ne patrunde

Stralucind in fiecare particica

Daruind vesnicia

Tu , Amon cel viu, intaia obarsie a vietii

Dar calea ta ramane tainuita pentru necredinciosi.

-Isis este zeita naturii, a fecunditatii si a graului, ea reprezinta natura vie, iar cu sprijinul lui Toth ea initeaza pe oameni in arta medicinei, pentru ca stia sa vindece toate bolile. Le aparea oamenilor in vis comunicandu-le remediul bolii lor. Isis este implorata sa-l ocroteasca si sa-l aline pe bolnav.

" O Isis, tu care esti mareata zeita a farmecelor. Libereaza-ma de toate relele pricinuite de un zeu, de o zeita, de un mort, de o moarta, de un vrajmas". ( Papirusul Ebers)

- Osiris reprezinta moartea si invierea periodica a naturii vegetale, a descoperit vita de vie si cultivarea graului, este zeul taramurilor subpamantene, sotul si fratele lui Isis. Din invidie, a fost omorat de fratele sau Seth care i-a sfartecat trupul in 14 bucati raspandindu-le in toata lumea. Sotia sa credincioasa, a gasit toate bucatile trupului si a reusit sa-l reanvie. Din unirea lui Osiris cu Isis, s-a nascut Horus, care isi va razbuna tatal, omorandu-l pe Seth, devenind apoi stapanul lumii subpamantene, el fiind implorat de preotul terapeut in calitate de invingator al mortii.

- Toth este poate cel mai fascinant zeu din istoria omenirii. Era zeul cunostintelor, cunostea formulele secrete ale vindecarii tuturor bolilor, implorat el stia sa vindece suferinzii. Era adorat in templele de la Memphis, Teba si Heliopolis de catre preotii invatati. Preotii pastrau monopolul celor citite in carti, inclusiv celor citite in cartea sanatatii numita Cartea Embre. Toth cunostea, ne spun izvoarele istorice "doza" de lumina care, patrunzand in adancurile trupului uman, daruia vindecare sau revigora tesuturile.

Era o stiinta speciala, pe care preotii o practicau in camere anume construite, astfel incat lumina soarelui sa nu ajunga decat filtrata in culorile spectrului. Pacientul era intins pe un altar si asupra lui se revarsa un flux combinat de culori spectrale obtinut prin filtre speciale, in functie de diagnosticul pus de preotii vindecatori: galben, violet si turcoaz pentru disfunctii sexuale, rosu si galben pentru rinite alergice, albastru sau violet pentru circulatia defectuasa a sangelui. Astfel, ne spune istoria, preotii egipteni obtineau vindecari spectaculoase atat fizice cat si mentale. Tratamentul bolilor cu ajutorul luminii se numeste colorpunctura, medicul neurolog Peter Mendel afirma ca fiecare culoare a spectrului este intr-o stransa relatie cu sanatatea organismului, cu "starea de bine" si deci, poate fi folosita pentru reechilibrarea organismului.

- Bess si sotia sa Tuertis, patronau nasterea deci obstetrica.

Zeii vindecatori(medici) puteau vindeca diferite boli:

- Imhotep, fiul lui Thot si al zeitei Sekhmet. Este un personaj istoric real, era medic, arhitect vestit si ministru al faraonului Zoser. Construieste prima piramida in trepte in anul 2800 i. Hr., este divinizat de egipteni ca zeu al medicinei, (echivalentul lui Asklepios la greci). Era socotit zeu mantuitor si tamaduitorul tuturor bolilor. Bolnavii erau sfatuiti sa doarma in templul zeilor, afland in vis boala de care sufera si remediul ei. Statuile sacre il reprezinta de obicei ca preot sau copil de 10-12 ani, cu un papirus desfasurat pe genunchi (Muzeul Louvre -Paris).

- Zeita Sekhmet, mama lui Imhotep, era patroana chirurgiei.

b.       Medicina empirico- laica consta in aplicarea unor leacuri empirice si ca exemplu putem aminti, mestecarea boabelor de ricin si inghotirea lor cu bere in caz de constipatie, folosirea la spalat a pastei Snabu, cauterizarea muscaturilor de caini.

Herodot, parintele istoriografiei, in textele sale istorice relateaza ca Egiptul era plin de medici, fiecare ingrijind un anumit tip de boala: de ochi, de dinti si pentru bolile ce nu aveau un anumit loc precizat.

Practicienii erau preoti (sahmet) si medici laici (sun), ei faceau parte dintr-o patura sociala superioara, fiind apreciati in tot bazinul mediteranean.

Educatia medicilor se facea in scoli speciale atasate templelor, medicii fiind recompensati prin avantaje sociale si bunuri. Erau considerati intermediari intre zeul Thot si bolnavi, fiind obligati sa pastreze secretul practicii medicale. Egiptenii considerau ca respiratia este actul esential al vietii. Ei credeau ca aerul intra pe nas si prin ochi, fiind transportat apoi in corp printr-un sistem de canale. In afara de aer, egiptenii credeau ca mai exista doua sufluri:

- cel al vietii, care intra prin urechea dreapta si - cel al mortii care intra prin urechea stanga.

Ficatul era considerat rezervor general de sange , de unde era impins de inima in vase. Egiptenii descriau diferite boli digestive: gastrita, ulcerul, pentru care recomandau pansamente gastrice cu praf de calciu si faina de roscove. In infectiile cailor respiratorii, practicau inhalatia cu vapori de rasina si smirna, combateau constipatia cu ulei de ricin, iar in teniaze foloseau fierturi de samburi de bostan.

Egiptenii practicau si chirurgia, curatau plagile si le pansau cu fasii de panza imbibate in smirna si ulei de eucalipt. Deschideau abcese, fiind primii care au suturat plagile, intelegand rolul drenului in supuratii. Imobilizau fracturile cu atele de bambus fixate cu benzi de panza. Nu practicau amputarea, deoarece considerau ca omul trebuie sa se prezinte la Osiris, in imparatia mortilor, cu corpul intreg. Tratau bolile de ochi cu pomezi si colire. Cunosteau si bolile infectioase cum ar fi: tuberculoza, raspandita in acea perioada ( Tutankamon, Ramses al II-lea),variola (mumia lui Ramses al V-lea pastreaza pe fata urme de pustule variolice), lepra era de asemenea raspandita, egiptenii fiind primii care au introdus izolarea bolnavilor.

Stomatologia era practicata de specialisti. Caria dentara era frecventa si se considera a fi provocata de un vierme care gaureste dintele asa cum fac viermii unor fructe. Se practica plombarea cariilor cu ciment facut din pulbere de piatra si pamant de Nubia, iar dintii mobili se imobilizau cu fire de aur.

Cu practica veterinara se ocupau preotii, preotul Aha-Nekht, o implora pe zeita Sekhmet pentru ca ea sa-l ajute in tratamentul vitelor bolnave.

Descifrare scrierii cuneiforme, realizata de Grotefend in anul 1802 si a scrierii hieroglifice de catre Champollion in anul 1822, a permis descifrarea marturiilor scrise (papirusuri) in Egipt.

Cel mai valoros papirus este Papirusul Ebers, redacta in anul 1550 i. Hr., achizionat de Ebers, la Luxor si publicat in anul 1875. Lung de 20 de metri si lat de 30 cm., acest papirus este o adevarata enciclopedie de medicina si farmacologie care sintetizeaza cele mai vechi cunostiinte empirice din acest domeniu. Din lucrarile clasice cunoastem cateva amanunte in legatura cu tehnica farmaceutica de acum 2-3000 ani din Egipt. Retetele egiptene sunt compuse dupa aceleasi principii care se aplica si in zilele noastre. Reteta cuprindea indicatii privind forma galenica corespunzatoare medicamentului prescris, tehnica de preparare( zdrobire, macinare, fierbere, strecurare, amestecare in vederea obtinerii ingredientelor carora urma sa li se dea forma galenica dorita), precum si indicatii cu privire la momentul administrarii medicamentelor. Nu lipsesc retetele criptice, secrete, ingredientele lor fiind indicate simbolic "lacrima lui Isis", "pana lui Thot".

Prepararea medicamentului se facea exclusiv de catre medic, calificat pentru o asemenea activitate. Hieroglifa (pictograma) medic (in limba egipteana "sun"), se compune din trei elemente: un om sezand, o lanteta si un vas farmaceutic. Ea reprezinta pe acela care vindeca si prepara medicamentul.

Administrarea medicamentelor, nu difera nici ea prea mult de cea actuala, egiptenii folosind o gama variata de forme galenice cum ar fii: prafurile, pilulele, maceratiile, decocturile, cataplasmele, colirele, inhalatiile, unguentele, supozitoarele, fumigatiile, solutiile apoase, uleioase si alcoolice. Se foloseau curent decocturi sedative si antiflogistice din musetel si menta ca si speciile laxative si purgative ca ricinul, rodia, curmale, smochine.

Medicii egipteni cunosteau actiunea diuretica a cepei de mare, usturoiul si rodia erau folosite ca leacuri vermifuge, macul, canepa indiana, mandragora si maselarita erau incluse intre sedative, somnifere si stupefiante. Smirna si rasinile aromatice s-au intrebuintat atat la aplicarea medicatiilor prin fumigatie, cat si ca substante aromatice conservante la imbalsamarea cadavrelor.

De o foarte mare importanta istorica a fost descoperirea in anul 1889 in ruinele de la Kahun a unui papirus cunoscut sub numele de "Papirusul veterinar de la Kahun", document egiptean de terapeutica veterinara, datand din epoca faraonului Amenemhat al II-lea (1850-1800 i. Hr.). Papirusul a fost tradus mai intai de egiptologi, apoi de medici si medici veterinari, intampinandu-se mari greutati la interpretarea lui, in special referitor la termenii de specialitate. Acest papirus este scris cu hieroglife si 40% din acest document este distrus.

Textul are patru capitole, fiecare capitol avand un titlu care incepe cu reprezentarea unui cap de vita sau a unui ochi. Titlul celui de-al doilea capitol, care este cel mai bine conservat, este intitulat "Stiinta vindecarii cu referire la scurgeri". In text este descrisa simptomatologia, dupa care urmeaza diagnosticul si, in incheiere, este indicata terapia. Terapia prevedea initial comunicarea cu animalul bolnav pe cale verbala, printr-o formula magica, apoi in a doua parte , terapia prevedea interventii cu caracter rational( luarea de sange, masaje cu plante medicinale, aplicatii cu fierul inrosit). In final, este dat prognosticul, adica o judecata estimativa asupra evolutiei bolii, de genul: se va insanatosi si va trai, sau va muri.

In acelasi papirus este descris si timpanismul acut la taurine, invatacelul fiind sfatuit cum sa faca o explorare rectala si ce valoare terapeutica are golirea rectului de fecale.

Valoarea acestui document ne permite sa intelegem, datorita felului rational in care redactat, ca nu este un produs de medicina populara, ci un text expus sistematic de o gandire stiintifica dintr-un mediu cu o inalta dezvoltare culturala. Se stie ca in Egipt a existat o medicina scrisa a omului, ale caror norme trebuiau urmate obligatoriu de cei ce o practicau.

Papirusul de la Kahun demonstreaza ca medicii veterinari practicau dupa textele batranilor intelepti, medicina veterinara fiind practicata de doua etaje intelectuale:

- unul era medicul filozof ( preotul ) care intotdeauna dadea indicatii;

- celalalt era practicianul, cel care executa.

S-a mai descoperit un tratat de patologie a calului ce cuprinde indicatii terapeutice inspirate din medicina omului.

3. FENICIENII

Civilizatia feniciana s-a dezvoltat intre anii 3.000 - 1.300 i. Hr. Ei au inventat scrierea alfabetica cu 22 de semne preluate de greci si romani.

In Siria, la Ras- Chaura s-a descoperit un mic tratat de hipiatrie in zece parti, remarcabil prin indicatiile terapeutice. Tot aici s-a descoperit un vas pe care era redata o scena de vanatoare regala, in care regele conducea un car tras de doi armasari spre prada reprezentata de mufloni si tauri salbatici. De aici ne dam seama ca fenicienii erau crescatori de cai, adoptandu-l fara rezervele de care au dat dovada egiptenii.

4. HITITII

Catre sfarsitul mileniului III, inceputul mileniului II i. Hr., triburi de indo- europeni s-au stabilit in centrul Podisului Anatoliei, fondand un vast imperiu in actuala Turcie. Erau mari crescatori de cai si mari razboinici.

Hititii invocau pe cei "o mie de zei" care isi aveau originea in diferite regiuni. Mithra, de provenienta ariana, era un fel de inger al luminii si invingator al taurului care simboliza fortele instinctului, iar Istar, zeita fecunditatii isi avea obarsia in Mesopotamia. Dintre divinitatile locale, zeita soarelui avea ca simbol o leoaica si o porumbita, iar zeul furtunii care a devenit zeul razboiului, era intovarasit de doi tauri.

In Anatolia, orasul Hatusas, a fost descoperit un tratat scris de Kikkuli privind dresajul si aclimatizarea cailor. Tot de la hititi, in anul 1400 i. Hr., avem un text veterinar, puternic deteriorat, referitor la stiinta vindecarii cailor. Din el s-a putut traduce un tratament ce utiliza plante medicinale introduse in narile cailor.

Hititii din mileniul II i. Hr., practicau arta citirii viitorului in ficatul animalelor sacrificate sau in zborul pasarilor, practica preluata mai tarziu de etrusci. Se poate spune ca traditia a fost transmisa din Anatolia etruscilor, care i-au initiat ulterior in aceste taine pe romani.

MEDICINA LA VECHII EVREI

Evreii reprezinta unul din putinele popoare antice care si-au pastrat nestirbita identitatea etnica. Originari din Chaldeea, ei au trecut peste ape, pana in Tara Sfanta - Palestina, intr-un exod, poruncit de adevaratul Dumnezeu, calauziti de Moise. Dupa unele interpretari istorice, acest exod s-ar fi declansat in jurul anului 1230 i. Hr. Dupa asezarea definitiva a evreilor in Canaan si dupa consolidarea puterii de stat prin instituirea regalitatii, s-a trecut la construirea unui maret templu in Ierusalim. Acest templu, a fost o dorinta pioasa si fierbinte a regelui poet David (1013-973 i. Hr. ), dar realizarea in fapt a fost posibila in timpul domniei fiului sau Solomon (973-933 i. Hr.). Templul era un ansamblu arhitectural de o frumusete rara. Templul lui Solomon a fost devastat si ruinat in timpul cuceririlor babiloniene. Nabucodonosor al II-lea a dus la Babilon o parte din vasele acestui templu, el fiind cel care a dispus incendierea templului si a daramat zidurile Ierusalimului, din acesta ramanand doar " Zidul Plangerii" .

Spre deosebire de alte popoare antice, care au lasat texte medicale scrise ( bazoreliefuri, papirusuri, tablite de lut ), evreii au transmis bogata lor experienta doar pe cale indirecta prin legende, traditii si legi. O deosebita insemnatate au avut-o descoperirile facute in anul 1947, in pesterile de la Marea Moarta, in manuscrisele aflate acolo, fiind consemnate amanunte despre arta vindecarii practicata de " esenieni" (terapeuti) cu ajutorul plantelor si al pietrelor pretioase si semipretioase. Ei nu au lasat nici o carte de medicina, unicele surse de informare fiind explicatiile din Biblie si Talmud.

Scrierea Bibliei se face pe pergament la Byblos (acum in Liban), vechi centru de scriere a cartilor sfinte.

Biblia este un amplu codex ebraic si crestin, este o carte sacra compusa din Vechiul Testament si Noul Testament, contine mituri, doctrina religioasa, coduri juridice ,precum si sfaturi medicale si zootehnice.

Talmudul este o carte sacra pentru iudaism, in care sunt expuse traditiile rabinice si interpretarea legilor lui Moise.

Relatia om - animal, medicina omului si medicina veterinara in Biblie si Talmud

Evreii monoteisti considerau ca bolile sunt pedepse divine pentru faradelegile comise. Cei pedepsiti puteau fi si popoare intregi. Cand evreii luptau cu filistenii, acestia au capturat un obiect de cult al evreilor, ( chivotul Domnului), iar drept pedeapsa, Dumnezeu le trimite ciuma bubonica. In Vechiul Testament este descrisa si ciuma din vremea regelui David, care a ucis peste 70.000 de oameni.

Preotii nu tratau propriu-zis bolnavii, dar ei cunoscand semnele multor boli, puneau diagnosticul. In Vechiul Testament - Leviticul 13 - se mentioneaza ca preotii puneau diagnosticul de lepra si sustineau posibilitatea transmiterii bolii prin haine. Preotii erau cei care decideau daca bolnavul trebuie izolat sau daca un convalescent este curat sau spurcat.

Talmudul contine sfaturi profilactice cum ar fi: curatenia corpului, protectia comunitatii fata de bolnavii molipsitori. In scrierile talmudice se descriu operatii chirurgicale, amputatii si operatii pe abdomen. Plagile erau tratate cu untdelemn si vin si erau bandajate cu pansamente curate.

Au existat si medici laici numiti "rofe" . In anul 280 d. Hr., a functionat in Persia , orasul Tigris, o scoala medicala evreiasca.

Nu exista informatii care sa ateste existenta unor practicieni veterinari la vechii evrei, ei urmand perceptele din Biblie si Talmud.

In paragraful 11 din Levitic, sunt indicate poporului evreu animalele care pot fi consumate, fiind considerate "curate" din punct de vedere religios, precum si cele "necurate". In acest paragraf, se arata ca pot fi consumate toate animalele care rumega si au copita despicata ( ovine, taurine, caprine, caprioare). Nu pot fi consumate animalele care rumega, dar nu au copita despicata ( camilele ). Nu se consuma porcul si iepurele. Se pot manca numai pasarile domestice, nu si cele salbatice de balta ( barza, lebada, batlanul ), se poate consuma orice peste din lacuri sau rauri. Nu se consuma nici un animal care se taraste ( reptile ), nici rozatoare ( soareci, sobolani ), nu se mananca insecte cu exceptia lacustelor. De la bovine se consuma carnea considerata curata ( de la gat si trenul anterior ).

In paragraful 22 din Levitic, Moise se adreseaza fiilor lui Israel spunand ca jertfa adusa Domnului trebuie sa fie fara meteahna, de parte barbateasca, din vitele mari sau oi sau capre. Sa nu aduci jertfa " dobitoc orb, vatamat sau slut, sau bubos sau rapciugos sau raios", de asemenea, "dobitocul care are partile barbatesti strivite, sfaramate, smulse sau taiate sa nu-l aducem Domnului".

Acest paragraf arata ca evreii practicau castrarea taurilor: sub forma de ciocanire - macinare; smulgere; taiere. Taurii erau utilizati pentru reproductie, iar cei castrati pentru muncile agricole.

Viziunea Bibliei asupra bolii este o viziune religioasa, acordand bolii o origine supranaturala. In Exodum ( a doua carte a lui Moise ), in cadrul celor zece pedepse hotarate de Dumnezeu egiptenilor pentru ca nu-i eliberau pe evrei din robie, sunt cinci pedepse de natura veterinara: imbolnavirea vitelor - ciuma vitelor; imbolnavirea concomitenta a oamenilor si vitelor(varsatul negru); broastele, tantarii si taunii; lacustele; moartea intai-nascutilor egipteni pana la intai-nascutii dobitoacelor.

Talmudul contine multe indicatii despre bolile oamenilor si animalelor. Dintre bolile oamenilor, recunoscute ca foarte periculoase sunt: angina pectorala, meningita si colecistita. Medicatia indicata de Talmud se refera la intrebuintarea de organe de animale ( stomace, uter, carne cruda de vaca ) indicate ca panaceu universal. Dintre bolile animalelor, turbarea cainelui este foarte bine cunoscuta: gura deschisa cu scurgerea salivei, urechile atarnande, coada lipita de corp, mers alergat pe drumuri laturalnice, lipsa latratului,reprezentau semne clare care indicau turbare.

Se stia ca muscatura cainelui turbat este mortala, iar pericolul turbarii era considerat atat de mare incat rabinii au permis violarea legii, cainele turbat putand fi omorat in ziua de sabat ( sambata ).

O alta boala foarte cunoscuta era si tuberculoza taurinelor, dar ei nu i s-a acordat o atentie deosebita, carnea provenita de la aceste animale fiind declarata permisa consumului. Singura leziune care o facea exclusa de la consum era ulceratia de la nivelul pulmonului ( care putea fi si o caverna, adica un stadiu avansat al tuberculozei ).

6. MEDICINA INDIANA

Istoria Indiei are radacini ce merg pana in anul 6.000 i. Hr. Popoarele migratoare au invadat India, venind din Asia Centrala in valuri succesive.

Hinduismul reprezinta intregul sistem de religii indiene si isi are originea in doua izvoare principale:

a)       Civilizatia Hindu-preariana cuprinde mileniul III i. Hr. si prima jumatate populatie negroida (dravidienii), de la ei au ramas vestigii artistice si a mileniului II i. Hr. Inainte de anul 2.000 i.Hr., India a fost locuita de o arhitecturale, ei fiind cei care au impartasit credinta care, se presupune, ar sta la temelia invataturii hinduse despre legea karmica ( karma = fapta ) si transmigrare, iar unele simboluri idolatre amintesc de cultul de mai tarziu al zeului Shiva si al Zeitei Mame.

In anul 1928 au fost descoperite ruinele orasului Mohenjo-Daro ( Dealul Mortilor ), ridicat pe la anul 3000-2800 i. Hr., locuitorii orasului cultivau grau, orz, bumbac, mazare, cresteau vite, oi, capre, pasari si elefanti. Femeile foloseau parfumuri si rujuri. Aici s-au descoperit numeroase bai publice, primele sisteme de canalizare, vase ce contineau diverse leacuri empirice: oase de sepie pentru boli de ochi si urechi, un praf de roca de Himalaia pentru dispepsii si boli de ficat.

b) Civilizatia ariana. La mijlocul mileniului al II-lea i. Hr., triburi europene, autodefinindu-se arieni ( nobili sau stapani ), isi fac aparitia in nord-vestul Indiei. Aceste triburi sunt inrudite prin sange si limba cu vechii greci, latini, celti, germani si slavi, precum si cu indo- iranienii.

Literatura sacra

Literatura religioasa hindusa se imparte in doua mari grupe denumite shruti si smrti, limba in care au fost redactate a fost limba sanscrita. Literatura religioasa hindusa a fost pastrata prin traditie orala, de aici si numele de shruti = auz. Asa s-au pastrat cele patru colectii cunoscute sub numele de Vede, cuvantul veda inseamnand cunoastere. Data compunerii acestora este incerta, se crede ca ea dateaza de la anul 600 i. Hr.

RIG-VEDA contine 1028 de imnuri religioase, liturgice, dedicate unor zeite diferite.

SAMA-VEDA contine 1810 versuri, cuprinde cantece si melodii folosite de preoti in timpul cultului.

AYUR-VEDA are doua parti distincte: veda alba si veda neagra care cuprinde instructiuni privind oficierea jertfelor.

ATHAR-VEDA este formata din 731 de imnuri cu caracter magic.

Dintre alte scrieri indiene amintim: Brahmanas, sunt texte sacerdotale care interpreteaza si explica ritualurile folosite in cadrul unor anumite jertfe. Cel mai elaborat si important sacrificiu era cel al calului , pentru savarsirea caruia era nevoie de un an intreg. Acest sacrificiu era extrem de costisitor, ritualul incepea prin sacrificarea a 609 animale.

Upanisadele sunt scrieri mistice, constituite din 108 poeme ce se ocupa cu cautarea sensului vietii si universului.

In cele din urma, sunt vestitele epopei indiene Ramayana si Mahabharata.

Credinta religioasa hindusa este dominata de doua doctrine fundamentale: karma (destin, soarta), care nu poate fi stapanita, schimbata sau distrusa si samsara ( reancarnarea ). Aceste doctrine invata ca sufletele individuale exista din vesnicie, fiind angrenate intr-un vesnic ciclu de reveniri existentiale: nastere-moarte-renastere. Renasterea nu este deci un fenomen limitat la oameni, orice fiinta sau lucru se supune acestei legi.

Raportul om-animal. Medicina si medicina veterinara

Vedele reprezinta sursa principala despre medicina si medicina veterinara hindusa. Rig-Veda si Athar-Veda dau indicatii medicale de anatomie, fiziologie, patologie. Athar-Veda contine formule de exorcism si rugaminti adresate zeilor pentru insanatosirea omului si animalelor sale.

Conform conceptiilor vedelor, omul si vietuitoarele au trupul perforat de orificii ( nazale, orbitale, otice, bucala, anala), prin aceste orificii patrunzand niste sufluri divine numite prane, care au drept corespondent cele cinci simturi: vizual, auditiv, gustativ, olfactiv si tactil. In inima sta prana centrala, din ea iradiaza spre periferia corpului sufluri secundare. Aceste sufluri circula prin niste canale imaginare si intretin viata.

Conceptul privind starea de sanatate si de boala este cuprins in colectia de texte Ayur-Veda. Aceste texte au inceput sa fie scrise in secolul VII i. Hr., ele fiind completate mereu de alti autori, cunoscuti sau necunoscuti. Ele se completeaza si in prezent, reprezentand medicina indiana traditionala.

Ayur-Veda contine 8 carti: marea chirurgie; mica chirurgie( chirurgia a fost punctul forte al medicinei indiene vedice); tratamentul bolilor corpului; demonologia; medicina copiilor; toxicologia; lista elixirelor; lista de afrodiziace.

Principalii medici care ar fi scris texte ayur-vedice sunt:

Charaka a fost medic la curtea regelui Kaniska. Textele scrise de el sunt cuprinse in 8 carti - Charakasamitha - si se ocupa de anatomie, fiziologie si medicina interna, avand si o carte cu caracter exclusiv veterinar care trata bolile cailor.

Susruta, renumit chirurg din secolul VI i. Hr., scrie texte - Susrutasamitha - ce cuprind observatii si practici chirurgicale. Aici se descriu zeci de instrumente chirurgicale modelate in chip de animale si care se numeau: sacal, crocodil, vultur, leu. In vechea Indie toti medicii trebuiau sa stie sa opereze.

Salihatra din Kondohar, trateaza bolile cailor si elefantilor.

Regele Asoca a oficializat religia budista in India, in prima sa proclamatie pentru popor afirma ca "omul cu suflet bun care-l iubeste pe Budda nu va omori niciodata vreun animal", in a doua proclamatie anunta infiintarea a doua azile - spitale pentru oameni si animale. Spitalele veterinare care functioneaza din considerente religioase, exista si astazi in India , la Bombay.

Intr-o veche cronica indiana, regele Dutha-Gamani a ordonat infiintarea unui post de medic la fiecare grup de zece sate, medicul acordand asistenta atat omului cat si animalelor.

Biomedicina ayur-vedica priveste organismele vii ca fiind alcatuite dintr-o combinatie de 5 elemente fizice cu corespondente organice:

- pamant - tesuturi solide;

- apa -sucuri organice;

- foc - bila;

- spatiu - topografia organelor.

Pe baza corespondentei cosmos - mezocosmos - microcosmos, rezulta ca numarul zilelor din calendarul indian este de 360, altarul vedic trebuia facut din 360 de caramizi, iar in corpul fizic exista 360 de oase.

Pentru a ajunge la aflarea numarului de 360, indienii disecau animale si uneori oameni, ajungand la concluzia ca exista 210 articulatii si 500 de muschi.

In acea perioada se practica cezariana, amigdalectomia, extragerea fatului mort prin laparatomie, reduceau luxatiile practicau rinoplastii. Anestezia se obtinea cu fumigatii de canepa indiana.

Bolile interne se diagnosticau prin examen clinic, tratamentul se baza pe droguri vegetale ( existau peste 700 de droguri vegetale), produse animale(tiroida), minerale (antimoniu, borax, sulfat de cupru). Se foloseau afrodiziacele si antidoturi contra otravurilor si muscaturii de sarpe, arzand muscatura cu fierul rosu.

In cartile ayur-vedice lepra ocupa un loc insemnat, indienii tratand aceasta boala cu fructele arborelui kalow. Malaria era si ea cunoscuta, pentru prevenirea ei, recomandandu-se insistent starpirea tantarilor. Holera era descrisa ca o epidemie grava, luata din apa fluviilor, variola era si ea bine cunoscuta, practicandu-se variolizarea.

Intr-un tratat vechi de medicina veterinara ( secolul III i. Hr. ), scris pe foi de palmier, exista o clasificare a bolilor specifice bovinelor, fiind descrise 60 de specii de plante medicinale si diverse remedii de origine animala si saruri minerale. In acea vreme se practicau venisectiile si vezicatorile, in special la cai. S-au putut recunoaste urmatoarele boli: pesta bovina, antraxul, meningoencefalita, cenuroza la oaie, dizenteriile.

In vechea religie, animalele sunt puse sub protectia legilor plecandu-se de la principiul nevatamarii lor. Vaca era pentru hindusi un animal sacru, fiind considerata " mama a lumii". Fiecare parte a corpului vacii era locuita de o zeitate, iar parul ei era sacru. Urina vacii era considerata drept cea mai sfanta apa si la fel ca si balega, ea are puterea de a curatii de pacate si de a sfintii. Balega mai este folosita ca dezinfectant si chiar ca medicament.

La fel ca si codul lui Hammurabi la babilonieni si aici existau legi care reglementau practica medicala si fixau pedepse in cazul iatropatiilor dovedite, cunoscute ca Legile lui Manu.

7. PERSIA

Persanii sunt de origine indo-europeana. In secolul VII i. Hr., se intemeiaza statul persan, ingloband si Mesopotamia (538 i. Hr.). In anul 331 i. Hr., imperiul persan este cucerit de Alexandru Macedon.

Religia, relatia om-animal, medicina si medicina veterinara

Lingvistic si cultural, persii sunt inruditi cu indienii a caror limba sanscrita este asemanatoare cu limba Avestei (carte sfanta). Zoroastrismul, care a reformat vechea religie persana, este fondat de profetul Zoroastru , care apartine unui trib de crescatori de cai si era foarte priceput in ingrijirea lor.

Din secolul VII i. Hr., calul cunoaste o larga raspandire in Persia, atat pentru sustinerea razboaielor ( inhamat la carele de lupta), cat si pentru transmiterea dispozitiilor din capitala la periferie. Zoroastru, la varsta de 20 de ani, se retrage pentru 7 ani in munti, meditand asupra problemelor religioase. La 30 de ani are prima revelatie, fiind dus de arhangheli in fata Dumnezeului persanilor Ahura-Mazda; incepe sa reformeze vechea religie, intemeind zoroastrismul. Coboara din munti, cu sarcina de a predica noua religie, ajunge la curtea regelui Vistaspa, ii vindeca calul favorit si ajutat de sotia regelui , reuseste sa-l converteasca pe el si curtea sa la noua religie.

Zoroastrismul are la baza doua spirite opuse: unul al binelui-Ormazd, altul al raului-Ahriman. Alaturi de ele exista numeroase spirite ajutatoare. Aceasta lupta se da in sufletul omului si datoria lui este de a coopera pe plan natural cu natura si de a duce o viata virtuoasa in plan moral. Zoroastrismul a luat o atitudine pozitiva fata de cultivarea pamantului si cresterea vitelor. Dintre animalele crescute de om, religia persana manifesta un respect deosebit pentru taurine, iar Zoroastru a criticat excesul de sacrificii sangeroase si de consum de carne de vita. Priceput la mestesugul vindecarilor, Zoroastru isi oferea gratis serviciile sale suferinzilor.

Doctrina si canoanele zoroastrismului sunt expuse in Avesta, traditia afirma ca textul original al Avestei avea doua milioane de versuri scrise pe 12.000 de piei de bou , legate cu inele de aur. Originalul a fost distrus de Alexandru cel Mare (in anul 331 i. Hr. cucereste Imperiul Persan). Din memorie a putut fi reconstituita doar o treime din Avesta. Partea cea mai veche a Avestei este scrisa de Zoroastru insusi, era impartita in trei parti, a treia parte se numeste Vendidat si este subimpartita in mai multe parti, a 12-a parte tratand in comun bolile omului si animalelor, ceea ce dovedeste ca la fel cu indienii vechi, persii nu faceau distinctie intre medicina umana si medicina veterinara. Practica medicala era exercitata de doi specialisti: medicul cutitului (chirurgul) si medicul ierburilor (terapeutul).

Vendidat este redactata ca o discutie intre Zoroastru care apare priceput in medicina animalelor si Ohrmazd. Din aceasta discutie rezulta ca persanii practicau medicina magica si ca Ohrmazd este zeul medicinei omului si al animalelor.

Ca etica medicala, zoroastrismul fiind o religie cu puternice accente morale, recomanda aceleasi remedii medicale la om si animale.

In Vendidad se recomanda ca pentru tratamentul unui caine sa se cheltuiasca cat si pentru tratamentul unui om foarte bogat. Din aceste date rezulta ca persii, prin religia lor, aveau mare respect pentru animale, reflectat in practica actului medical veterinar.

8. MEDICINA CHINEZA

Desi traditia chineza situeaza inceputurile civilizatiei chineze in cel de-al V-lea mileniu i. Hr., nu exista marturii arheologice in acest sens. Se intalnesc totusi sute de locuri neolitice pe teritoriul Chinei, dovedind ca acest popor s-a plamadit si a trait aici dintru-inceput.

Preistoria Chinei poate incepe cu "omul de Pekin", faptura umana care a apartinut speciei Homo Sapiens si care a trait aici aproximativ acum 4000 de ani. De la mijlocul mileniului al II-lea i. Hr., adica din timpul dinastiei Shang (1765-1122 i. Hr.), marturiile arheologice devin mai abundente. Dintre obiectele descoperite in acea vreme, vasele de bronz si oasele oracole sunt cele mai importante. Vasele sunt decorate cu figuri zoomorfe, dragoni si monstri( a caror semnificatie scapa).

Oasele oraculare, in majoritate oase de bou si carapace de broaste testoase, erau folosite ca mijloc de comunicare cu zeii. Aceste oase erau incalzite in foc pana crapau, iar crapaturile se interpretau potrivit unui ritual prestabilit, raspunsul era apoi inscris pe os.

Religia a fost utilizata ca baza ideologica a procesului de centralizare statala, iar deasupra a numeroase zeitati venite din preistorie apare un Dumnezeu suprem. Toate problemele mari de stat erau raportate la acest Dumnezeu suprem, numit Tien sau Shang Tien, care era un Dumnezeu suprem si independent, iar in bunavointa sa isi asociaza si spiritele stramosilor.

Dar confucianismul si taoismul domina scena religioasa.

Confucius, s-a nascut in jurul anului 551 i. Hr., fiind preocupat indeosebi de probleme sociale si politice. Singura trasatura care l-a evidentiat ca neobisnuit , a fost credinta ca omul este bun din fire, ca bunatatea intotdeauna intrece si copleseste raul si ca buna cuviinta este o virtute de capatai.

Un contemporan de-al lui Confucius, Lao-Tzi, al carui nume inseamna "Batranul filozof", a patruns mai adanc intre relatiile dintre morala si religie pe de o parte si intre insusirile omului si Forta creatoare pe de alta. S-a nascut in anul 604 i. Hr. Taoismul este cea de a doua mare religie traditionala a Chinei, considerata a fi una din marile religii ale lumii. Cuvantul taoism deriva de la Tao= cale, drum.

Practicile si credintele care caracterizeaza taoismul religios merg in timp si se leaga de activitatile samanice si de tehnicile primitive magice de vindecare a bolilor.

Tao este deci izvorul, inceputul si esenta cosmosului. Tao exista sub forma neorganizata (moartea) si sub forma organizata (fiinta vie).

Acest ciclu nefiinta-fiinta vie are la baza doua principii opuse:

principiul yin: care inseamna feminitate, frig, umed, intunecat, profund, interior; este slabiciunea, epuizarea, aspectul negativ.

principiul yang: inseamna masculinitate, cald, lumunos, superficial, exterior, este forta, puterea, aspectul pozitiv.

Pamantul este yin, iar cerul este yang. Omul le are in sine pe ambele si yin si yang., si cer si pamant. Din unirea energiei cosmice de tip yang cu energia yin a pamantului, a rezultat viata ca o forma de energie.

Reprezentarea simbolica a unitatii lor arata o intrepatrundere, o perpetua complementaritate. Albul este elementul masculin (yang), negrul - elementul feminin (yin). Ceva din yang se afla in yin si invers. Cand unul creste, celalalt scade, miscarea lor fiind alternanta si compensatoare. Echilibrul lor dinamic anseamna sanatate, dezechilibrul inseamna boala.

Filozofia antica chineza, reprezinta simbolic natura prin cinci elemente: apa, focul, lemnul, metalul si pamantul. Fiecarui element ii corespunde un organ, o functie, un anumit tip de energie, o loja energetica, un sezon.

Lemnul - exprima nasterea, vitalitatea, culoarea verde corespunde primaverii, ca organ corespunde ficatului, ca tesut celui muscular, iar ca functie celei de aparare.

Focul - exprima iradierea caldurii, culoarea rosie vara, iar ca organ inima, mediul sanguin, sistemul nervos si energia psihica.

Pamantul - simbolizeaza notiunea de centru, element nutritional, transformarea, ca organ splina, ca structura tesutul conjunctiv si articulatiile, ca functie activitatea metabolica si nutritiva, ca sezon inceputul toamnei.

Metalul - exprima toamna, forta, culoarea alba, uscaciunea atmosferica, ca organ plamanul, tesutul epitelial, iar ca functie corespunde respiratiei.

Apa - exprima frigul, iarna, coborarea, culoarea neagra, sarea, vezica si rinichii, activitatea endocrina.

Intre cele cinci elemente se stabilesc relatii dinamice si evolutive. In afara rapoartelor fiziologice care se stabilesc intre elemente apar si situatii patologice. Daca un element domina in mod excesiv altul, va rezulta boala.

Ficatul poate exercita o influenta negativa asupra splinei, imbolnavind-o si invers, in ciclul de contra-dominatie, splina va agresa ficatul.

Energia organismului sufera influente sezoniere. Primavara natura inverzeste, omul se revitalizeaza, este cresterea energiei yang. Vara, energia atinge apogeul, omul este in plenitudinea fortelor, yang este maxim. Toamna se atinge echilibrul energetic, yang incepe sa scada, iar yin sa creasca. Iarna energia s-a retras in profunzime, natura si-a incetinit ritmul, yin este maxim iar yang este la minim. Spre sfarsitul iernii, yin declina, iar primavara renaste yang.

Influenta cosmica asupra organismului se manifesta pregnant prin intermediul anotimpurilor, fiecarui anotimp, corespunzandu-i ca activitate maxima un organ: ficatul este dominat primavara; inima domina vara; plamanul este dominat toamna; splina domina in anotimpul 5, situat intre vara si toamna, incepand cu 18 zile inainte de sfarsitul verii; rinichiul este organul dominat iarna. Sanatatea mai depinde si de rezonanta energiilor macrocosmosului cu cele ale microcosmosului uman. Ruperea acestor echilibre energetice, va produce boala. Cauzele dezechilibrelor energetice, deci ale bolilor, sunt:

- energiile perverse cosmice: vantul, caldura, umiditatea, focul, uscaciunea, frigul.

- energiile psihice reprezentate de stari emotionale: bucurie, manie, spaima, tristete, obsesii.

- energiile alimentare sunt reprezentate de alimentele inadecvate, pentru anume organe: dulci pentru splina si pancreas, sarate pentru rinichi.

Taoismul considera ca fiecare parte a trupului uman este reprezentata ca un microcosmos care reflecta macrocosmosul.

Astfel, orice om are trei sectiuni in trupul sau, fiecare sectiune avand un centru vital. Acestea sunt localizate in cap, piept si abdomen. Sectiunile sunt numite "campiile de cinabru" (cinabru = sulfura de mercur). In aceste campii de cinabru traiesc 36.000 de zei, acesti zei care, sub un conducator suprem, stapanesc universul. Pentru a realiza nemurirea, este nevoie de anumite practici higienice si alimentare. Ca prim pas, "higiena" era necesara pentru ca numele sa-ti fie trecut in catastiful nemuritorilor, pazit de Stapanul Destinelor. Tot el este cel care tine si lista celor muritori . In al doilea rand, higiena este necesara pentru a mentine fericiti la posturile lor pe toti cei 36.000 de zei care se afla in acelasi timp in corpul omenesc pentru a-l sustine in viata. Acesti zei, detesta mirosul de carne si vin, de aceea carnea si vinul trebuiesc evitate. In acelasi timp, trupul omenesc mai gazduieste in cele trei campuri de cinabru, trei fiinte transcedentale, si anume "cei trei viermi". Aceste fiinte stau la baza batranetii, bolilor si infirmitatilor. Ele sunt spirite rele care se straduiesc sa-l impiedice pe om de la nemurire. Pentru a scapa de ei, omul trebuie sa renunte la mancarurile obisnuite (cereale, carne, vin ) si sa se nutreasca cu plante medicinale si saruri minerale menite sa-i ucida pe cei trei demoni.

Taoismul mai propune:

- Tehnici respiratorii - respiratia este una din energiile fundamentale ale vietii. Ea poate fi facuta mai hranitoare pentru corp prin respiratia controlata. Taoistul respira nu numai aer, ci si emanatii ce vin din directia soarelui, a lunii, a stelelor.

- Tehnici erotice - sunt menite sa retina in organism fluidul semunal pentru "intarirea creierului".

- Tehnici alchimiste - sunt foarte complexe.

- Tehnici morale - ca faptele bune, umilinta, impartialitatea.

Din aceste date rezulta ca in China, ca peste tot, medicina a fost condusa doctrinar de religie, castigand cu timpul un caracter rational, stiintific, ce nu poate fi separat de izvorul religios.

Medicina traditionala si medicina veterinara in China

Imparatii sunt considerati zei, ei erau intermediari, transmitand oamenilor daruri de la zei, inclusiv darul medicinei. Dintre acestia ii amintim pe:

- Imparatul Sen-Nung (imparatul rosu 2784 i. Hr. ) i-a invatat pe oameni agricultura, s-a ocupat de plantele medicinale publicand o farmacopee vegetala, Pen- Tsao ce contine 365 de droguri.

- Imparatul Yu Hsiung zis si imparatul galben. In vremea lui s-a publicat tratatul enciclopedic medical Nei- Ching ( canonul medicinei ).

- Chang Chung Ching, medic hipocratic, a scris tratatul intitulat "Febrele".

- Ko Hung - alchimist faimos a descris boala beri- beri ( avitaminoza B1), ciuma si variola.

Inca din timpul dinastiei Chu ( secolul XI- III i. Hr. ) s-au publicat tratate de medicina veterinara pe specii.

Sub dinastia Song ( 960-1280 d. Hr.) s-a elaborat o "Enciclopedie veterinara" care contine capitole de medicina pentru cai, taurine, ovine si asini.

Sub imparatii Ming (1260- 1644 ) a aparut un vast tratat de medicina veterinara "Ma - King" scris de fratii Yu, prima parte se ocupa de anatomia si fiziologia calului, aprecierea varstei dupa dentitie, se descriu boli digestive, pulmonare, indicandu-se remedii medicamentoase si chirurgicale. In cea de a doua parte se descrie patologia bovinelor si bubalinelor, iar in partea a treia sunt expuse bolile camilelor si dromaderilor.

In China, ramurile medicale erau separate distinct: Tsi-Yi = internistul, Yang-Yi = chirurgul, Se-Yi = dieteticianul, Sen-Yi = medicul veterinar.

Catre anii 800-1000 d. Hr., au fost infiintate scoli de medicina traditionala. Existau medici specialisti pentru ochi, piele, laringe, specialisti in stabilirea diagnosticului dupa puls si acupunctori. In unele tratate aparute dupa anul 1600, au fost desenate planse cu punctele de acupunctura aplicate la cal.

Examenul clinic dura 2-3 ore, examinandu-se cu atentie gura, limba, cavitatile nazale, urechile, ochii si anusul, pulsul. Pulsul era considerat principala coarda a vietii, pulsul bolnavului fiind luat in 18 puncte, de 3 ori in fiecare punct, rezultand 200 tipuri de puls, dintre care 26 indicau apropierea mortii.

Chinezii au diagnosticat corect cateva boli de ficat, rinichi, intestine, iar ca boli infectioase variola, holera, ciuma, malaria.

Ca terapeutica, erau folosite droguri vegetale (ging-seng), minerale si animale. Codexul farmacologic medical al lui Li-Si-cen (secolul XVI) avea 52 volume si contine 11.856 de retete.

Acupunctura se practica cu aproximativ 1200 de ani i. Hr., tehnica clasica utilizand 365 de puncte, dispuse de-a lungul a 14 meridiane pe care circula "influxul vital".

Animalele aveau la randul lor proprii zei, zeul reproducerii animalelor care era ajutat de " Regele Boilor" si de " Porcul Transcendent".

Medicina veterinara a fost practicata acum 1000 de ani i. Hr., de samani ( vrajitori), apoi a aparut medicul de animale Sen-Yi care era stimat, avea clientela si acces la curtea regilor si in cercurile nobiliare.

9. MEDICINA GREACA ANTICA

Civilizatia grecilor antici, s-a impus in bazinul mediteranean, incetul cu incetul, incepand cu secolul IX-VIII i. Hr. si sfarsind cu intemeierea Bizantului.

Triburile indo-europene migrate din spre nord la inceputul mileniului II i. Hr.( 1900 ) ahei, ionieni, eolieni, supun populatiile autohtone cunoscute sub numele de pelasgi. Ultima epoca a bronzului din Grecia, ( secolul VI-XII i. Hr. ) cunoaste sub influenta culturii minoice din Creta, cea mai avansata civilizatie europeana din mileniul III-II i. Hr., o remarcabila inflorire (epoca miceniana). La sfarsitul mileniului II i. Hr., patrunderea ultimului val grec, cel al dorienilor, provoaca deplasari de populatii care afecteaza lumea egeana In primele secole ale mileniului I i. Hr. se cristalizeaza forma de organizare statala proprie lumii grecesti. In anul 336 i. Hr., apare Alexandru cel Mare, iar in 146 i. Hr., intreaga Grecie este transformata in posesiune romana.

Ca surse de informare amintim pe cele literare: Iliada si Odiseea ale celebrului poet antic nevazator Homer, Theogonia lui Hesiot, Odele lui Pindar,Istoriile lui Herodot, precum si pe cele arheologice , bogate si impresionante locasuri de cult , temple, sanctuare, statui ale zeilor.

Raportul om-animal, medicina si medicina veterinara reflectata in religie si filozofie

Medicina omului si animalelor se naste si se dezvolta nediferentiat cu credintele religioase. Din straturile profunde ale civilizatiei vechilor greci au razbit numeroase dovezi despre baza religioasa a actului medical si despre incarcatura sacra a raportului om- animal. In acest sens, mitologia constituie un important izvor de cunostinte.

Grecii imparteau fiintele in trei categorii: zei nemuritori; semizei ( fiu al unui zeu si a unei muritoare ), sunt muritori, insa spiritele lor salasluiesc in strafundurile pamantului fiind invocate in culte publice; oamenii.

a)     Medicina mitica. Zei vindecatori.

Zeilor, li se aduceau jertfe animale si pasari, alaturi de ofrande de fructe si cereale. Anumiti zei erau invocati atat de oamenii sanatosi cat si de cei bolnavi, in fruntea Olimpului medicinei grecesti din antichitate, statea Apollon.

- Apollon, fiul lui Zeus, zeitate purificatoare, cu capacitati de a indeparta raul de orice fel. Patroneaza epidemiile si epizootiile, se plimba pe cer intr-un car tras de armasari, care la apusul soarelui se scufunda in mare. In Iliada, cand aheii asediau Troia, Apollon care era de partea troienilor, azvarlea asupra grecilor sageti de foc care provocau o molima printre cai, asini, caini si oameni.

- Asklepios ( Esculap la romani ) personaj real ( secolul XII i. Hr.), venerat in toata Grecia, in special in orasul Epidaur, fiul lui Apollon cu o muritoare, semizeu, era considerat zeul medicinei si reprezentat insotit de un sarpe. Centaurul Kiron,l-a invatat botanica si medicina. Asklepios s-a casatorit cu o muritoare, cu care a avut trei baieti si trei fete: Machon, patronul chirurgiei, Podalir, patronul dieteticii si medicinei interne, Telesphor, ocrotitorul convalescentei, Hygeia, igiena, era reprezentata tinand in mana o cupa din care bea un sarpe, devine ulterior simbolul farmaciei, Panakeea, cunoscatoare a leacurilor, si Epione, alinatoarea durerii.

In cinstea lui Asklepios s-au ridicat numeroase temple (peste 3000 ) pentru vindecare si reconfortare. Sanctuarele lui Asklepios au fost plasate in locuri salubre, inconjurate de boschete parfumate si ape tamaduitoare, erau numite asklepioane,in ele slujeau preoti- medici numiti asklepizi. In aceste temple se practica o cura a somnului, bolnavii visandu-l pe Asklepios care le indica ce tratament sa urmeze. In asklepioane au luat nastere adevarate lacasuri de cultura medicala, doua dintre ele Cos si Cnidos devenind adevarate scoli de medicina, ce vor revolutiona arta vindecarii in Grecia antica. In aceste asklepioane s-a trecut de la medicina religioasa la cea laica.

Nimfele, genii bune care salasluiesc in cranguri si izvoare, aducand sanatate si reconfortare omului. Dupa datele mitologiei, nimfa Menthe de care se indragostise Hades, a fost transformata din gelozie de Persefona intr-o planta aromatica - menta - folosita pentru virtutile ei vindecatoare.

- Centaurul Kiron, fiu al lui Cronos, avea pe muntele Pelion, o adevarata scoala de medicina. A invatat virtutile plantelor medicinale de la Artemis. Cobora prin padurile cu plante medicinale ale calugarilor, invatandu-i arta farmacoterapiei vegetale. Kiron a format o pleiada de discipoli zei - medici practicieni. Centaurul a fost si profesorul lui Asklepios.

- Ahile este semizeu. Fiul unei zeite cu un muritor, a fost crescut de centaurul Kiron de la care primeste cunostinte deosebite in domeniul medicinei si medicinei veterinare.

- Artemis, sora lui Apollon, zeita vanatorii si protectoarea animalelor salbatice, ea i-a invatat pe oameni sa vaneze, vindeca miraculos diferite boli printre care si turbarea.

- Aristax, fiul lui Apollon, era zeul turbarii.

- Hermes, fiul lui Zeus, zeu protector al taurinelor, turmelor si cirezilor, al calaretilor intarziati pe drumuri si protector al scolilor.

- Palas Atena, zeita intelepciunii, nenascuta de mama, iesind direct din capul lui Zeus, patroneaza intelepciunea, este invatatoarea tuturor mestesugarilor si a domesticirii calului, inventatoarea zabalei, ii invata pe oameni cum sa foloseasca carul si caruta, este invocata in bolile de ochi.

- Poseidon fratele lui Zeus, sot al reginei marii,zeu al cailor, al marilor si oceanelor.

- Orfeu, fiul muzei Calliope si a rege trac, era considerat zeu vindecator si cantaret, protejat de zeul Apollon care ii daruieste propria sa lira, cea cu sapte coarde, cu care izbutea sa miste pietrele si sa imblanzeasca fiarele. Interventia sa medicala, era mai ales asupra sufletului. S-au descoperit niste tablite sacre, care reprezentau un tratat in versuri, consacrat descrierii si vindecarii bolilor trupului si sufletului. Cultul sau a dus la crearea curentului filozofic al orfismului, initial reprezentat doar de ideea de respingere a sacrificiului si consumului de carne, propovaduind vegetarismul.

In acea perioada, existau mai multe feluri de medici:

- medici sclavi care practicau doar in interiorul colectivitatii de sclavi;

- medici stabili care traiau in cetate, ei practicau intr-un spital atasat templelor lui Asklepios;

- medici ambulanti, numiti si periodentei, ei calatoreau de la o cetate la alta, oferindu-si serviciile, aceasta reprezentand o onoare, Hipocrate insusi a calatorit in tinerete prin multe colonii grecesti.

Grecii practicau chirurgia, spalau ranile cu vin vechi, le oblojau cu plante aromatice, lapte si miere, aplicau frectii cu ulei si vin si foloseau praful de roca calcaroasa ca hemostatic. Plata se facea in functie de actul medical si de pacient, saracii fiind tratati gratuit.

b)     Filozofii medici. Orfismul si pitagorismul

Medicina stiintifica si-a tras seva din filozofie.

- Pitagora (secolul VI i. Hr.) s-a nascut in Insula Samos, a trait la Crotona (cetate greceasca din sudul Italiei). Este fondatorul unei scoli de filozofie si matematica, sistematizand doctrina orfica cu baza in ideea nemuririi si transmigrarii sufletelor, pe parcurgerea unui ciclu lung de reancarnari.

- Democrit ( 460-370 i. Hr.) a elaborat teoria atomista conform careia, natura si vietuitoarele erau formate din atomi. El sustine ca bolile pot fi provocate de niste organisme minuscule, invizibile, numite "seminte morbigene", care patrund in corpul omului si animalelor, hranindu-se cu sangele lor, elaboreaza in acest fel, teoria semintelor morbigene.

- Empedocles din Agrigente (483-423 i. Hr.), elev al lui Pitagora, a propovaduit virtutea, dieta exercitiile fizice, a creat teoria celor patru elemente primare: focul, apa, aerul, pamantul si a doua perechi de stari fizice: cald-rece, umed-uscat, care combinandu-se alcatuiesc natura.

El considera ca bolile contagioase sunt create de particule mici care trec de la omul bolnav la cel sanatos, elaborand in acest fel teoria contagiului animal.

- Alcmeon din Crotona, filozof, a practicat anatomia disecand animalele, disectia se facea de obicei pe porci, cele pe oameni fiind interzise. A descris corect traheea si pulmonii, rinichii si ureterele, aparatul genital masculin si feminin, a studiat creierul, a descris nervul optic si cordonul ombilical.

- Platon (427-347 i. Hr.) este filozoful care pleaca de la baza orfismului si pitagorismului, este cel care va statua in plan fiziologic raportul om-animal.

El diferentiaza transant existenta umana de cea animala, acordand sufletului omenesc un caracter rational, prin care acesta poate cunoaste lumea inconjuratoare. El considera ca sufletul este acordat de zei oamenilor, reancarnarea fiind posibila, dar numai ca pedeapsa.

Platon considera demn pentru ingrijirea medicala numai omul, animalele neavand suflet, nu sunt legate de umanitate si, deci, nu beneficiaza de actul medical.

- Tales din Milet, astronom, matematician, a fost primul care a descoperit ca apa este elementul de baza al vietii, jucand rol important in organism, in special de vehicol, de transport.

Medicina si hipocratismul.

Asclepizii, conducandu-se in activitatea lor dupa o doctrina religioasa, avand un zeu protector, au constituit un adevarat cult religios. Cu cat aveau mai mult succes in recuperarea bolnavilor, cu atat erau mai cautati, crescand astfel primejdia ca asclepioanele sa se dezvolte ca institutii pur comerciale, in care se practica inselarea celor bolnavi. S-a simtit nevoia ca arta medicala sa fie invatata si practicata sub prestare de juramant. Astfel a aparut juramantul hipocratic, care indeplineste unele exigente: interzicerea administrarii de otravuri, interzicerea avorturilor, obligativitatea pastrarii secretului profesional, respectul fata de bolnav si al invatacelului fata de maestru si de cei de seama lui.

"Jur pe Apollon, pe Acklepios medicul, pe Hygea si Panacea, pe toti zrii si zeitele din Olimp, luandu-i ca martori, ca voi indeplini dupa puterile mele si dupa priceperea mea, fagaduintele mele si ca voi tine si voi respecta juramantul pe care-l depun".

- Hippocrate (460-375 i. Hr.) facea parte dintr-o familie de asclepizi din Cos. A invatat medicina cu tatal sau si cu alti maestrii din Cos, a ratacit apoi prin cetatile grecesti lecuind bolnavii. A fost contemporan cu numerosi medici celebrii.

Grecii antici au creat nu numai o viguroasa si originala cultura materiala si spirituala, dar si o puternica scoala medicala. Ea a atins apogeul in timpul lui Hippocrate, reprezentant al scolii medicale din Cos care s-a impus acum 2400 de ani. Medicina hipocratica isi are izvoarele atat in traditiile medicinei empirice grecesti, imbogatita prin elemente preluate de la alte popoare cu care grecii au venit in contact cultural, cat si in cunostintele acumulate in sanul corporatiei de medici di Cos, cunostinte bazate pe filozofia materialista a timpului.

La greci exista un curent numit iatrosofie (iatros = vindecare, medicina; sofia = intelepciune), foarte multi filozofi scriind despre medicina.

Hippocrate formeaza la Cos o scoala medicala celebra unde pe parcursul secolelor V, IV, III, i. Hr. au fost scrise texte cu subiect medical, cuprinse in 67 de carti ce formeaza faimosul "Corpus Hippocraticum". Dintre acestea amintim opt titluri scrise de Hippocrate: Despre boala sfanta; Despre aer, ape si locuri; Despre diagnostic; Despre regim in bolile acute; Epidemiile (cartile I si III); Aforisme (primele patru sectiuni); Capodoperele chirurgical-ortopedice; Despre articulatii si despre fracturi.

Celebra carte cuprinde intreaga invatatura a lui Hoppocrate, fiind redata si utilizarea unui numar mare de specii vegetale: spanzul folosit ca purgativ drastic, stirigoaia ca vomitiv, capsula de mac ca hipnotic, pelinul ca dezinfectant.

Principiile generale ale doctrinei hipocratice sunt:

- rolul factorilor de mediu in aparitia bolilor;

- dezechilibrul celor patru umori;

- examenul medical riguros;

- prescrierea tratamentului.

Principiul lui Hippocrate era: " Primum non nocere"- in primul rand sa nu faci rau.

Hippocrate si apropiatii care i-au impartasit convingerile, au afirmat ca organismul este un tot unitar, el considera ca starea de sanatate este redata de echilibrul celor patru umori vitale:

- bila galbena - fabricata de ficat;

- sangele produs de inima;

- phlegma - secretie a creierului;

- bila neagra - produsa de splina.

Un merit foarte mare a lui Hippocrate si a scolii de la Cos consta in intelegerea rolului factorilor de mediu si al climei. Hippocrate a inventat termenii "endemios" si "epidemios", termeni prin care se descrie modul de evolutie al bolilor ( endemios = boli cu evolutie sporadica, rara; epidemios = boli cu evolutie in masa populationala).

Lanseaza teoria ca bolile epidemice se raspandesc prin miasme (aburi toxici care se nasc din putrefactii, in special in zonele mlastinoase), acestea patrund in organism odata cu aerul, pe cale aerogena (nas, gura) si provoaca boala. Aceasta teorie, numita teoria miasmelor morbigene, a fost inlaturata de Pasteur care sustine ca la baza bolilor stau microbii.

- Thucidide (460-395 i. Hr.) descriind ciuma care a pustiit Atena, sustine ca boala a fost produsa de niste "seminte morbigene", inzestrate cu viata, numite de romani "contagium vivum".

Scolile medicale de la Cos si Cnidos.

Medicina practicata la scoala din Cnidos a fost rivala celei practicate la Cos. Cei de la Cnidos, sunt observatori minutiosi ai bolilor, ei ofera descrieri precise, concrete. Considera boala ca rezultat al dereglarii echilibrului celor doua umori din corp bila si phlegma. Medicii din Cnidos erau buni diagnosticieni, in cazul unui bolnav suferind de plamani, il asezau pe acesta pe un scaun tare, il zgaltaiau usor lipindu-si urechea de coaste, acest procedeu reprezentand ascultatia. Recomandau ca tratament vomismente si purgative in caz de indigestii si lasarea de sange in caz de congestii. Aici se faceau operatii dure, extirpari fara anestezie.

Cele doua scoli aveau pozitii diferite: la Cos se practica arta medicala si erau tratate simptomele (medicina blanda); la Cnidos se mergea la cauza, practicandu-se actul chirurgical -interventii dure, o medicina stiintifica.

Scoala medicala de la Alexandria. S-a remarcat prin marii sai anatomisti, dintre care ii amintim pe: - Herofil din Calcedonia, considerat cel mai mare anatomist al lumii antice, a studiat sistemul nervos central- encefalul, a descris invelitorile meningeale si vascularizatia lor, a facut diferenta intre substanta cenusie si cea alba, a studiat ochiul, anatomia intestinului, a diferentiat arterele de vene si sangele arterial de cel venos.

- Erasistrate din Ceros a studiat circulatia sangelui, realizand circuitul dus-intors intre inima si plamani.

Hipiatria si medicina veterinara in Grecia antica

Caii erau ingrijiti de hippiatri ( hippos = cal, yatros = medic ), care tamaduiau insa si alte specii de animale.

In Corpus Hippocraticum au fost descrise cateva boli la animale, cum sunt: echinococoza la taurine ( chisti hidatici ), epilepsia la capra si oaie, luxatia soldului la boii de munca. Medicina veterinara era considerata drept mestesug.

Cea mai veche marturie despre arta vindecarii animalelor la vechii greci este reprezentata de scrierile lui Xenofon (430-355 i. Hr.), care este autorul unui "Tratat de echitatie", unde se descriu boli specifice ca: furbura, bolile de ochi, colicile, efectele castrarii si a unui "Tratat de economie", care se refera la bovine, cal, caine si igiena animala.

Simon Atenianul a scris un tratat "Despre alegerea calului" ce contine materiale referitoare la crestere, intretinere, reproductie si determinarea varstei dupa dentitie.

Aristotel (384-322 i.Hr.), discipolul lui Platon si profesor al lui Alexandru Macedon, este considerat drept intemeietorul medicinei veterinare stiintifice. Platon a fost preocupat mai ales de problemele morale, iar Aristotel a fost preocupat de stiinte ( natura - anatomie, pentru a demonstra conceptia lui filozofica). A scris trei tratate despre animale:

a)       De generatione animalium este o carte de embriologie, studiaza dezvoltarea embrionului de gaina, descrie sexele, fecundarea.

b)       De partibus animalium ( partile animalelor) este dedicata anatomiei comparate a corpului animal cu cel uman.

c)       Historia animalium se ocupa de zoologie si descrierea a peste 500 de specii. Animalele sunt impartite in doua mari categorii: animale cu sange (pesti, reptile, pasari, mamifere si om ) si animale fara sange ( moluste ).

A descris in cartile sale si unele boli cum sunt: morva la cal, dizenteriile porcului, turbarea la caine; cenuroza la oaie, echinococoza rumegatoarelor mari si mici; colici si hernii ingvinale la cabaline.

10. MEDICINA IN IMPERIUL ROMAN

Etnia latina din care a iesit poporul roman, este rezultatul unui amestec dintre populatiile preindo - europene autohtone ( etrusci ) si navalitorii indo - europeni coborati din tarile transalpine.

Dupa anul 753, anul intemeierii Romei de catre Romulus, spatiile ocupate de etrusci si greci, trec sub stapanire romana, Roma devenind incetul cu incetul centrul vietii sociale. Stapanirea romana a cuprins toate tarmurile Marii Mediterane, dupa care unitatea imperiului roman se destrama in anul 395 la moartea imparatului Teodosiu I, cand teritoriul statului este impartit intre cei doi fii ai lui in : Imperiul Roman de Apus cu capitala la Ravenna; si Imperiul Roman de Rasarit cu capitala la Constantinopol.

Cele doua imperii vor avea evolutii diferite. In anul 476, Imperiul Roman de Apus sucomba datorita atacurilor populatiilor barbare si a crizei interne, in timp ce Imperiul Roman de Rasarit va deveni Imperiul Bizantin.

In epoca straveche, romanii adorau divinitati tainice, ale caror nume nu se rosteau. Se stia insa de puterea extraordinara a zeilor ce interveneau in viata oamenilor si in natura. Existau si plante sacre, dedicate divinitatilor, ca stejarul sfant si laurul; pasari sfinte cum erau vulturul si ciocanitoarea, precum si animale sfinte ca lupul si mai ales lupoaica, vulpea si scroafa prolifica avand (30 de purcei).

La romani, s-a pastrat un "catalog al zeilor", cu atributele lor folositoare oamenilor. Principalii zei au fost:

- Jupiter, zeul luminii si al fenomenelor ceresti: vant, ploaie, furtuna, tunetul si fulgerul;

- Juno, sotia credincioasa a lui Jupiter, zeita luminii, ea s-a contopit cu Diana, zeita vanatorii;

- Minerva, patroana intelepciunii, a artelor si mestesugurilor de orice fel;

- Faunus, zeitate a animalelor padurilor, proteja oamenii impotriva lupilor;

- Palas, protectoarea turmelor;

- Silvanus, zeul padurilor si al pajistilor bune pentru pasune.

Sacrificiul, manifestare cultica foarte raspandita la romani, se realiza atat in familie, cat si in public, in temple. Jertfele erau in mod obisnuit animale (bovine, ovine, caprine, porci) carora, dupa sacrificare, li se luau ficatul, pulmonul si inima care erau arse pe altar, carnea fiind consumata de sacrificator. Astfel se naste o forma institutionalizata de control al carnii. Divinatia era practicata de haruspici ( ghicitori, care interpreteaza vointa zeilor dupa aspectul maruntaielor animalelor sacrificate).

Medicina si medicina veterinara in opere literare si tratate enciclopedice.

In epoca elenista si mai ales dupa transformarea Greciei in provincie romana (146 i. Hr.) au fost adusi la Roma si medici sclavi (medici servi) care mai tarziu, pe vremea lui Augustus si-au redobandit libertatea (medici liberti).

Medicii greci au introdus in viata romana medicina elena, care cu timpul s-a impletit cu elemente ale medicinei populare romane.

Din pleiada medicilor greci, la Roma se inalta figura lui Asclepiade, a lui Temison, elevul sau cel care a creat siropurile vegetale (somnifer, purgativ) si Antonius Musa, medicul lui August si al poetului Horatiu.

Scribonius Largus a scris in secolul I i. Hr. , lucrarea "Compositiones medicamentorum" cuprinzand 242 de remedii vegetale. El a recomandat feriga contra viermilor intestinali, rozmarinul si gentiana contra bolilor de stomac, ficat si frigurilor.

Mago (250 i. Hr. ) cartaginez, a scris in limba feniciana primul "Tratat despre agricultura". Acest tratat cuprinde 28 de volume, care contin capitole referitoare la cresterea si bolile animalelor domestice - bolile vitelor si tehnica castrarii taurilor si armasarilor.

Cato cel Batran (234 - 149 i. Hr. ) cenzor si consul, scrie "De re rustica" care pastreaza rituri si formule magice, descrie bolile viteilor si ale oamenilor.

Terrentius Varron (116 - 27 i. Hr. ) publica "De re rustica", in care descrie masuri de igiena si adapostire a animalelor, are capitole despre cresterea cailor, vacilor si bolile viteilor. Considera ca bolile infectioase sunt provocate de niste "fiinte minuscule" pe care ochii omenesti nu le vad si care intra prin nas si gura, pricinuind boli grave. Recomanda construirea unor spitale separate pentru bolnavii contagiosi. Aminteste de hipiatrii greci pe care-i numeste medicus pecorum = medici de animale.

Lucretius Carus (99-55 i. Hr.), filozof, scrie despre zoologie, stiinta ereditatii si medicina, in lucrarea sa intitulata "De rerum natura".

Aulus Cornelius Celsus (60-20 i. Hr.), mare enciclopedist, este autorul lucrarii "De arte medica", care cuprinde preocupari de dietetica si arata importanta climei si a constitutiei bolnavului ca factor de diagnostic, terapie si prognostic. Se dau indicatii terapeutice cum ar fi: sangerare, purgatie.

Vergilius (70-19 i. Hr.) descrie in opera sa "Georgicele" notiuni despre cresterea animalelor, precum si unele boli ale bovinelor, ovinelorsi cainilor, mentionand raia si estroza.

Columella ( secolul I d. Hr.) scrie si el "De re rustica ", considerat cel mai cuprinzator tratat de agricultura ramas din antichitate.

Introduce pentru prima oara termenul de medicina veterinara si veterinarius. Descrie anumite boli ale animalelor si tratamentul lor, printre care imagineaza un travaliu - machina - care sa permita contentia animalelor.

Nu a practicat medicina veterinara, dar era convins de necesitatea cunoasterii, a celor care cresc animale, a unor notiuni cat mai ample in domeniul acestora. Fermierii trebuiau sa viziteze zilnic animalele si tot ce gaseau bolnav, trebuia transferat la valetudinaria ( infirmerie pentru sclavi, transformata in infirmerie pentru animale).

Plinius cel batran (24-79 d. Hr.) scrie "Historia naturalis", o enciclopedie a timpului sau, ce contine 37 de carti in care se ocupa de zoologie, tehnica si medicina, descriind foarte bine turbarea cainelui, produsa in viziunea vremii de un vierme aflat sub limba.

Claudius Galen (131-201 d. Hr.), medic grec, practica medicina la Roma, fiind medicul personal al imparatului Marc Aureliu. Este considerat egalul marelui Hippocrate. A fost un mare experimentator al medicinei, cunostea anatomie, deoarece a facut disectie pe maimute si porci. Este precursorul anatomiei patologice. Scrierile lui au fost folosite de medicina omului de-a lungul Evului Mediu, dar a avut si greseli referitoare la diferenta dintre circulatia venoasa si cea arteriala. A descris corect unele boli de nutritie ca diabetul si guta, a diagnosticat diferite psihoze, a dovedit ca excesul de sange sta la baza congestiei si a hemoragiei cerebrale.

Galen a fost ultimul mare reprezentant al medicinei din Antichitate, a fost cel care a realizat clasificarea medicamentelor, oferind secole de-a randul o sistematizare utilizabila atat in teorie cat si in practica.

Numele lui Galen s-a pastrat in expresia "farmacie galenica". Ea se caracterizeaza, pe accentul pus pe pe remediile si formulele mostenite din antichitate in marea lor majoritate de origine vegetala ( galenica).

Terapeutica lui se baza pe mii de retete pe baza de plante, minerale si produse animale (splina, ficat, creier). A introdus in practica medicala "teriacul" preparat complex ce continea 70 de ingrediente, prescris ca panaceu universal. Opera sa farmacologica se numeste "De simplicium medicamentorum" si contine descrierea a 473 de droguri vegetale. Amintim purgativele amare ale lui Galen pe baza de aloe.

Operele lui Galen au fost foarte raspandite in Europa si in Orient (la arabi) din Evul Mediu pana in Renastere.

Dioscoride ( secolul I d. Hr.) a scris "De materia medica", o botanica farmaceutica ce contine 600 de medicamente ( vegetale si minerale).

Practica veterinara si terminologia utilizata

Practicienii veterinari erau impartiti in specializari: equari medici - medici de cai; mulo medici - medici de magari; medicus pecuaris - medic de taurine.

In Imperiul Roman, veterinarii au fost utilizati atat pentru serviciile civile ( angajati pentru caii si catarii serviciului Postei Imperiale), cat si pentru armata, institutie care a ridicat medicina veterinara pe o pozitie pe csre n-a mai atins-o decat dupa o mie de ani.

Chirurgii veterinari dispuneau de aceleasi instrumente ca si cei umani, compuse din sonde, bisturie, departatoare, fierastraie, canule.

Medicamentele se administrau pe trei cai: orala, cu ajutorul unui speculum; nazala, printr-un corn de bou; anala, printr-o trestie unsa cu grasime.

Pansamentele erau confectionate din panza sau lana, fiind impregnate cu medicamente si legate cu ajutorul unor cureluse. In cazul fracturii membrelor calului, foloseau un aparat de suspensie - suspensum - alcatuit din curele prinse de plafonul incaperii.

In anul 301 a aparut Edictul lui Diocletian ce avea drept obiectiv fixarea preturilor pentru marfurile de larg consum, precum si pentru serviciile diferitelor profesiuni ( veterinarii erau scutiti de plata impozitelor).

In Digestele, carti ale Codex Justiniani ( culegere de 50 de volume publicate in anul 533 in timpul domniei lui Justinian), se arata ca veterinarii figurau printre tehnicienii utilizati de armata, ocupand locul sase , alaturi de arhitecti, din 28 de profesii. Veterinarii faceau parte din suita imparatului, fiind considerati mari demnitari.

Au existat si reglementari juridice, privind vanzarea animalelor. Din cele mai vechi vremuri, la romani, vanzarea sclavilor era supusa unei anumite reglementari juridice. Odata cu aparitia marilor proprietari funciari, alaturi de vanzarea sclavilor, s-a dezvoltat si practica vanzarii de animale domestice, calul avand cea mai mare valoare. Intr-un document juridic, vanzatorul de cai, ca si cel de sclavi, era obligat sa se supuna actiunii redhibitorii si quanti minori.

Redhibitia inseamna restituire, cel care vindea un cal cu vicii ascunse (cumparatorul sesizand boala dupa cumparare), trebuia sa inapoieze banii primiti.

Principiul quanti minori inseamna reducerea pretului, daca un cal, loveste cu copitele, acesta, in cazul vanzarii, va avea un pret mai scazut. Pentru sclavi exista o lista ce cuprindea bolile ce impuneau aceste doua principii, aceasta lista, existand si pentru cai.

B.    EVUL MEDIU

MEDICINA VETERINARA IN IMPERIUL BIZANTIN

Cu anul 518 incepe asa numita "epoca a lui Justinian" a carui lunga domnie (527-565) a insemnat perioada de apogeu a Imperiului. Intre anii 330-360, se construieste marea biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, iar intre anii 529-565, se publica Codul lui Justinian. In anul 381, crestinismul este proclamat prin edict imperial, de catre Constantin cel Mare, religie oficiala de stat. In aceasta perioada, se considera ca boala este pedeapsa divina, iar vindecarea era posibila prin credinta, respectiv rugaciune.

Erau venerate: icoanele vindecatoare, considerandu-se ca figurile din icoane care ii reprezinta pe Iisus, pe Fecioara Maria si pe alti sfinti, aveau forta de a emana haruri vindecatoare; relicvele sfintilor, sub forma adorarii sfintelor moaste.

Dintre medicii practicanti ai vremii, amintim pe:

Alexandru din Trales (525-605) a fost medic, fizician, astronom si matematician si a scris "Douasprezece carti de medicina". A emis ipoteza conform careia, sediul epilepsiei se afla in creier. A descris ascita si, a introdus brandusa de toamna in vindecarea podagrei si uleiul de ricin in combaterea teniazei.

Pavel din Egina (626-690), mare chirurg, a practicat la Alexandria cateterismul uretral, traheotomia, amigdalectomia, opera herniile, polipii nazali. Este cel care a observat ca tumorile maligne nu sunt circumscrise ca cele benigne, ci au ramificatii. El a introdus numele de cancer (crab, rac) in limbajul medical, deoarece a imaginat tumora ca un crab care isi infige picioarele cu clestii in tesuturile dimprejur.

Opera lui Pavel din Egina, intitulata "Scurta expunere a medicinei in VII carti", sau a lui Nicolaus Myrepsos numita "Dynameron", s-au bucurat de mare apreciere in Evul Mediu European.

O contributie deosebita o are Bizantul in domeniul asistentei medicale sociale. Aici, au aparut patronate de biserica, institutii de binefacere: gerontrofii, orfanotrofii, leprozerii, xenodochii- azile pentru drumeti si pelegrini, precum si spitale (bolnite) pentru calugari si laicii saraci.

Primul spital manastiresc a luat fiinta in Cesareea in anul 370. Asistenta medicala era acordata de calugari, care practicau o adevarata medicina calugareasca cu radacini in medicina populara si bazata pe impletirea medicinii antice cu experienta medicinei bizantine. Apar calugari priceputi si in probleme farmaceutice, care tineau dulapul cu medicamente ( farmacie conventuala), bucataria fiind si laborator, aici facandu-se fierturi, cataplasme, licori.

Lucrarile de agronomie si medicina veterinara au fost reeditate de bizantini in doua mari colectii: Geoponica si Hippiatrica.

Geponica reprezinta o compilatie din operele referitoare la agricultura ale grecilor si latinilor din secolul Vi d.Hr. In partea care se ocupa de medicina veterinara, sunt descrise bolile taurinelor, ovinelor, caprinelor, cainilor si porcilor.

Hippiatrica, este analoaga Corpus-ului hippocratic, este cea mai extinsa opera veterinara, reprezentand o sinteza a artei vindecarii animalelor de la sfarsitul antichitatii. A fost scrisa in secolele IV-V, fiind constituita din 420 de texte scrise de 20 de autori, scrierile lor raspunz'nd solicitarii practicii vindecarii calului.

Apsyrtos din Clasomene , nascut in anul 300 in vestul Asiei Mici unde a practicat medicina veterinara. A primit o instructie medicala completa la Alexandria, fiind hipiatrul sef al armatei imparatului Constantin cel Mare.

A infiintat prima scoala de hipiatrie din lumea europeana. Afost considerat parintele medicinei veterinare. A scris un tratat de hippiatrie care s-a pierdut, dar s-au pastrat scrisori adresate sefilor militari de diferite grade, discipolilor sai, crescatorilor de animale, prietenilor, toate aceste scrisori referindu-se la cresterea si medicina calului, in ele fiind descrise exact simptomele bolilor, recomandandu-se si tratamente bine gandite.

Descrie astfel incurcaturile de mate: in mersul la pas sau la trap, se percepe un zgomot, calul face in mers pasi foarte scurti cu picioarele din fata, apropie picioarele din spate si se inconvoaie de durere. Mai descrie: morva pulmonara, farcinul, gurma, tetanosul, colicile, scabia, fracturile coloanei vertebrale.

Hierocles traie in jurul anului 400, este autorul unui tratat de medicina veterinara, are articole in Hippiatrica, iar opera sa atesta ca el cunostea tot ceea ce priveste cresterea, igiena, alegerea cailor si antrenamentul lor.

Theomneste traieste in jurul anului 500, scrie 31 de articole in Hippiatrica, se refera la bolile chirurgicale si infecto-contagioase ale calului si cainelui.

Vegetius, traieste intre anii 450-510, lucrarea sa intitulata Artis veterinariae, este o culegere de texte provenite de la autori diferiti, redactate intr-o oarecare ordine, preluand tot ce i s-a parut mai interesant de la inaintasii sai. Hippocrate si Galenus i-au furnizat baza stiintifica, el utilizand larg scrierile hipiatrilor greci, mai ales ale lui Apsyrtos. Cartea lui trebuie considerata ca un bilant al medicinei veterinare din epoca greco-romana. El nu a reusit sa-i inteleaga intotdeauna pe Hippocrate si Galenus si cu atat mai putin pe iatrozofi (filozofi greci implicati in medicina).

Artis veterinariae cuprinde patru parti: partea 1 si partea 2 se refera la bolile calului; partea a 3-a trateaza bolile taurinelor; partea a 4-a se refera la descrieri anatomice (nu a fost un bun anatomist) si retete terapeutice.

El face efortul de a sublinia identitatea sau analogia dintre bolile omului si ale animalelor. Respinge practica vrajitoreasca si noteaza ca animalele ( ca si oamenii), nu sunt vindecate cu formule magice, ci doar prin interventia corecta a omului. In ceea ce priveste descrierea manifestarilor patologice, de cele mai multe ori acestea sunt concis redate. Ideea de contagiu este redata foarte exact subliniind gradul mare de periculozitate nu numai al animalelor bolnave, ci si al produselor lor. Insista ca animalele bolnave sa fie despartite de cele sanatoase inainte ca acestea sa fie contaminate. Recomanda ca locul muscaturii, in caz de turbare, sa fie cauterizat cu fierul rosu.

2. CRESTINISMUL SI MEDICINA

Crestinismul este religia intemeiata de Iisus Hristos, este religia care numara cei mai multi credinciosi.

Misiunea crestina a inceput din centrul vietii religioase a evreilor de atunci, Ierusalimul, si a ajuns curand in marile metropole ale lumii antice, mediteraneene si pontice.

Dumnezeu este considerat vindecatorul suprem, datatorul de sanatate. Starea de sanatate este considerata, in maniera platoniciana si hipocratica, ca echilibru intre trup si suflet. Solicitarile credinciosilor se adreseaza mai ales sfintilor mijlocitori din jurul lui Dumnezeu. Unii practica medicina, dar numerosi sfinti patroneaza medicina animalelor. Medicina crestina a sanctificat numerosi medici ce au practicat medicina de pe pozitia etica a caritatii, refuzand plata serviciilor lor, pentru care au intrat in panteonul crestin. Sfintii Cosma si Damian erau frati. Au invatat sa vindece oamenii si animalele fara sa ceara bani in schimbul serviciilor lor, din aceasta cauza credinciosii si cei tamaduiti de ei, i-au numit doctori fara de arginti. Sfantul mare mucenic si tamaduitor Pantelimon, studiaza filozofia si medicina. Sfantul Vasile cel Mare a infiintat Vasiliadele - lacasuri spitalicesti si case de copii parasiti, prin care biserica isi manifesta rolul ocrotitor fata de bolnavi, de copiii nevoiasi si fara familii. Luand drept exemplu vasiliadele din Imperiul Bizantin, clericii din apus au infiintat spitale pe langa asezamintele religioase unde se faceau observatii asupra cauzelor bolii si se marca perfectionarea diferitelor tratamente. Organizarea spitalelor este o opera a bisericii. Prima scoala de medicina apare in secolul X la Salerno pe langa o manastire .

Ordinul Bernardinilor, prin calugarii sai, a salvat de la distrugere numeroase manuscrise antice despre medicina, transcriindu-le si asigurandu-le perpetuarea catre Renastere. Acest ordin este infiintat in secolul VI de sfantul Bernard de Nursia -un sihastru ce impreuna cu ucenicii sai infiinteaza numeroase manastiri in centrul Italiei.

Cu timpul, anumite ordine calugaresti se specializeaza in ingrijirea unui anumit tip de bolnavi: lazarienii se ocupau de bolnavii leprosi, spitalele numindu-se lazarete.(infirmerie de boli infectioase), Sf. Lazar fiind patronul lor.

Ca practici superstitioase amintim: flagelarea, in care mii de oameni se biciuiau reciproc pe strazi ca sa-si ispaseasca pacatele; epidemiile de dans constituiau un remediu ritual; touche royal (atingerea regala) in care sute de bolnavi ieseau in calea regelui (Franta, Anglia) implorandu-l sa coboare din caleasca si sa-i atinga, regele atingand fruntea suferindului rostea "ce atinge regele, Dumnezeu vindeca".

Biserica are un rol deosebit in dezvoltarea medicinei si medicinei veterinare, ridicandu-le pe o treapta inalta.

Crestinismul si medicina veterinara

Sf. Aegidius, calugar benedictin ce intemeiaza manastirea St. Gilles du Gard, a fost sanctificat drept patron al vindecarii animalelor.

Saint Gilles este patronul medicinei veterinare, aparand in efigia Facultatii de Medicina Veterinara din Munchen, care l-a ales ca protector.

Cultul Sf. Anton, era redat intr-o asociatie calugareasca, antonini,sfantul fiind protectorul porcilor, oilor si caprelor, iar mai tarziu a fost considerat patronul cailor.

Sf. Eloisus, vindeca fracturile cailor, fiind patronul vindecatorilor de cai.

MEDICINA ARABA

Arabii de la mijlocul mileniului I, erau constituiti in triburi de pastori pasnici, ratacind pe intinsul pustiu al Peninsulei Arabice. Profetul Mahomed (570-639) si-a trait copilaria la Mecca, dand o noua religie arabilor. Religia era ocupatia majora la Mecca, aici se aflau temple si sanctuare dedicate multor zei, iar orasul se mandrea cu vestita "Piatra Neagra", de forma ovala, despre care se spune ca face minuni. Se credea ca aceasta piatra fusese data de ingerul Gabriel lui Avraam cu mult timp in urma. La Mecca se faceau pelerinaje, pentru a se inchina idolilor (360) care se aflau in jurul acestui meteorit, adapostit sub un orificiu in forma de cub.

Religia mahomedanica este simpla, propovaduind supunerea neconditionata fata de Allah.

Cartea sfanta este Coranul care reprezinta cuvantul lui Dumnezeu, descoperit lui Mahomed de ingerul Gabriel venit din porunca lui Dumnezeu. Coranul interzice furtul, minciuna, betia, carnea de porc, inchinarea la zeii falsi. El cere musulmanilor sa poarte mereu cuvintele lui Allah in inimile lor si ii indeamna sa fie buni fata de cei saraci, sa fie modesti, iubitori de pace, generosi si blanzi.

Medicina si medicina veterinara

Medicina araba era vrajitoreasca, religioasa si laica.

In medicina vrajitoreasca, vrajitorul era al 2-lea ca importanta dupa seful de trib. Arabii se aparau de boli purtand talismane si amulete confectionate din: ochi de pisica uscat, dinti de sacal, labe de broaste si unele texte bizare.

In medicina religioasa (dupa anii 650), bolnavul alerga la preot. Acesta deschidea Coranul si-i citea un text care i se parea potrivit bolii respective. Textul era apoi copiat pe piele de capra sau pe papirus si era purtat de bolnav. Daca acesta se vindeca, purta toata viata talismanul, daca nu, se consola cu faptul ca "asa a fost scris".

Referindu-ne la medicina laica, putem spune ca un concurs de imprejurari favorabile a permis arabilor sa asimileze stiinta medicala a vechilor civilizatii europene si extrem orientale. Prima imprejurare a fost "erezia lui Nestorius" si expulzarea adeptilor sai. Calugarii nestorieni s-au refugiat in Persia, unde au fondat o scoala de medicina.

Acesti calugari care cunosteau bine operele lui Hipocrat, Dioscoride si Galen, au putut sa propage stiinta elena si romana si sa formeze primii medici arabi.

Instalarea arabilor in Spania si in sudul Frantei va usura mult transmiterea in Occident a stiintei medicale si farmaceutice mostenite de acestia.

Incepand din secolul XII, traducatorii scolii din Toledo, printre care Constantin Africanul, Ioan din Sevilia, Michael Scot si mai ales Gerard din Cremona ca si diversi autori precum Gerbert, viitorul papa Silvestru al II-lea care s-au raspandit din stiinta araba, au contribuit la transmiterea in lumea occidentala a tezaurului stiintific cules de Islam.

Lumea araba a dat un mare medic, care poate fi asezat alaturi de Hipocrat si Galen in galeria creatorilor acestei stiinte. Este vorba de Ibn - Sina, cunoscut sub numele latinizat de Avicena (980-1037),umanist, medic si om de cultura, numit "Printul medicinei". La 16 ani, s-a apucat de medicina, devenind un practicant vestit. A scris Al Quanun (Canonul stiintei medicale), catalogat drept cea mai frumoasa carte care a aparut in Evul Mediu. Cuprinde tot ce se cunostea pana atunci in anatomie, fiziologie, diagnostic si terapeutica. Este primul care a descris antraxul si diabetul, gastrita, facand diagnostic diferential cu ulcerul duodenal.

Averoes medic, filozof, matematician si chimist, a trait la Cordoba intre anii 1126-1198. Lucrarea sa Colliget sau Reguli generale de medicina a pus in acord principiile religioase musulmane cu cele medicale.

Rhazi (860-932) s-a apropiat de medicina la varsta de 40 de ani. A scris Continentul care cuprinde 24 de volume. A descris pentru prima oara in lume rujeola.

Ali Abas a trait intre anii 930-994. Este autorul tratatului Al Kitab Al Maliki (sistemul medical) ce cuprinde 20 de volume. Chirurg indemanatic, a practicat si descris laringotomia si ligatura vaselor de sange.

Abulcasis (936-1013) a fost un mare chirurg. A scris o opera numita Metoda, ce cuprinde 30 de volume de chirurgie. A oferit descrieri de operatii, imobilizarea fracturilor, amputatii. A operat cancerul de san, a descris hemofilia si chistul hidatic.

Avenzoar (1090-1160) cel mai mare clinician al lumii arabe din Spania. A scris un tratat de medicina, Theisir, ce pune pe prim plan interventia activa a medicului.

Maimonide ( 1135-1204) a practicat medicina in Egipt. Opera sa este Cartea cu sfaturi, si cuprinde referiri la igiena si dieta. O alta carte este reprezentata de Aforismele lui Musa, ea contine 1540 de sentinte printre care si unele cuprinse in Hippocrate si Galen.

In 1080 regele Kabul Al Moali , persan din sudul Marii Caspice, scrie pentru fiul sau o carte ce cuprinde toate cunostintele epocii despre cal: crestere, arta calariei si patologie. Cartea a fost tradusa in limba turca pentru sultanul Murat al II-lea sub denumirea de Kabus.

Kabus-ul are meritul de a pastra sub forma rezumata toate cunostintele de hipologie si hipiatrie din secolul XI.

Abu Zacaria ( secolul XII) a scris un tratat de agricultura Kitab al Felahah ce cuprinde 30 de capitole referitoare la cultura solului si 4 capitole referitoare la cresterea, igiena si bolile cailor, taurinelor, oilor, caprelor, asinilor, catarilor si camilelor. Aici sunt descrise boli, remedii chirurgicale si medicina interna.

Abu Bekr a scris un tratat dedicat calului intitulat El Naceri unde descrie dresajul, harnasamentul si diverse boli.

Invatatii arabi au contribuit si la dezvoltarea chimiei. Cercetarile lor experimentale au imbogatit aceasta disciplina, stimuland aparitia alchimiei in Europa Medievala. Pentru prima data in Istorie, in lumea araba apare figura farmacistului detinator al unei farmacii publice sau avand sub ingrijirea sa o farmacie spitaliceasca. Astfel, marele spital din Cairo infiintat in anul 873, ca si spitalul din Gondisapur au avut o farmacie care a stat sub controlul medicului sef al asezamantului. Se stie ca Sabur,( de la care s-a pastrat expresia "limba saburala", adica incarcata cu un depozit alb), conducatorul spitalului din Gondisapur, a redactat in anul 862 pentru farmacia spitaliceasca o lucrare, numita Grabaddin, un indreptar pentru prepararea medicamentelor. Tot in lumea araba apare in anul 754, prima farmacie publica din lume, in timpul domniei lui Al- Mansur.

Arabii, indiferent de cota de participare la evolutia universala a medicinei veterinare, au marele merit de a fi preluat si continuat traditia hippiatrica bizantina pe care a intretinut-o de-a lungul intregului Ev Mediu. Practica medicinei veterinare a fost atribuita unui specialist de inalta calificare cu o pozitie oficial recunoscuta de stat, numit albeytar = medic de animale. Acestia au creat pe tot intinsul islamic o traditie a practicarii medicinei veterinare, numita albeytatria = profesiune veterinara.

Au aparut scoli atat pentru potcovari, cat si pentru albeytari, examenul final fiind foarte sever , fiind dat cu un protoalbeytaro.

MEDICINA IN EUROPA OCCIDENTALA

Medicina veterinara medievala

Odata cu disparitia armatei si administratiei romane, dispare si cadrul organizatoric ce se manifesta atat de favorabil medicinei veterinare. Dispare termenul de medic veterinar. Medicina calului continua sa fie la mare pret, celtii mari crescatori de cai ( intrebuinteaza primii caielele si potcovirea cailor), practica medicina ajutati de ingrijitorii de cai numiti marh-skalk, titulatura finala fiind de maresal. Cei care practicau medicina veterinara aveau o pozitie sociala foarte buna, erau cultivati, cunosteau greaca veche si latina. O alta meserie care apare este cea de macelar, meserie practicata de oameni calificati, priceputi in aprecierea starii de sanatate a animalelor destinate consumului.

In a doua jumatate a secolului V apar potcovarii, care se considerau ortopezi ai cailor. Sarcinile lor se suprapun peste cele ale maresalilor, potcovaria ramane o simpla meserie, iar maresalaria devine o ocupatie foarte dezvoltata. In armata franceza se numeau "maresal ferrant".

Pana in secolul XVII se facea venisectie in colicile abdominale, se tratau colicile abdominale, se tratau plagile, se aplicau linii si puncte de foc in scop revulsiv.

In anul 1733 a fost efectuata prima incercare de masurare a tensiunii arteriale din istoria medicinei. Aceasta incercare a fost efectuata pe cal, caruia medicul englez Stephan Hales i-a introdus un tub in artera carotida, observand cum sangele a urcat in tubul de sticla pana la trei metri.

Aparitia invatamantului medical

Spre deosebire de medicina veterinara, care in Evul Mediu a avut un statut inferior de meserie, invatamantul medical sub influenta araba, a inceput catre sfarsitul mileniului I sa se institutionalizeze, evoluand catre invatamantul universitar.

Crestinismul care se implantase la Roma, provocase o intoarcere la misticism. In timpul epidemiilor care pustiisera Imperiul Roman, bolnavii implorau divinitatea, mai adesea decat consultau medicii si ei credeau mai mult in virtutea vindecatoare a moastelor decat a medicamentelor, considerate pe atunci fara nici un efect.

O data cu caderea Imperiului Roman au urmat decadenta si anarhia. Daca traditiile medicale n-au disparut in aceasta perioada, se datoreste faptului ca ele au gasit un adapost in manastiri. Cassiodor, om de stat si scriitor roman, refugiat intr-o mmanastire, a fost acela care a starnit in lumea calugareasca interesul pentru tratarea maladiilor.

Spre sfarsitul secolului al V-lea in una din operele sale "Institutia divina" el a invitat calugarii sa studieze cele mai bune opere ale medicinei si anume cartile lui Hipocrat, Dioscoride, Galen, care se gaseau din belsug in biblioteca sa. Cassiodor si-a meritat din plin renumele de "conservator al cartilor antichitatii latine". Tot sub impulsul sau, medicina si farmacia au intrat in mana clerului. El i-a invatat pe calugari sa recunoasca, sa cultive plantele medicinale si sa prepare medicamente.

Prin anul 820 se semnala, pe langa manastirea St Gills din Elvetia, un spital care avea o gradina botanica de plante medicinale, intretinut de calugari care cultivau si prelucrau plantele medicinale dupa retete cunoscute doar de ei. Separarea farmaciei de medicina si laicizarea acesteia, s-a produs atunci cand medicul , rezervandu-si diagnosticul, prescriptia si urmarirea tratamentului a cedat farmacistului, prepararea medicamentelor. Acest lucru s-a petrecut la sfarsitul secolului al XII-lea, cand s-au format corporatiile de profesionisti care vor lua numele generic de apothecarius.

Prima scoala de medicina, cea mai importanta din Evul Mediu, este la Salerno. A fost infiintata pe langa un spital al arhiepiscopiei in anul 820,de Pontus (grec), Salernus (roman), Herinus (evreu) si Abdela (arab),si a jucat rolul de veriga intre medicina si farmacia araba si cea europeana. A avut o mare influenta asupra medicinei italiene, franceze si germane, dar in anul 1811, a fost desfiintata de Napoleon Bonaparte. Dintre personalitatile acestei scoli, amintim pe : Gariopontus, a scris Passionaris, (despre suferinte), o enciclopedie in 5 volume, Nicolaus Salernitanus a elaborat un Antidotarium ce contine 39 de droguri si Ruggiero Frugardi, chirurg, stia sa opreasca hemoragia prin ligaturarea vaselor.

Cea mai celebra lucrare a acestei scoli a ramas insa Flos medicinae ( Floarea medicinei) scrisa in versuri , de Arnoldo da Villanova, care a cunoscut intre anii 1474-1846, 240 de editii in diferite limbi precum si in limba romana in secolul XVIII, cuprinzand sfaturi igienice, dietetice, indicatii terapeutice si farmaceutice in 364 de versuri.

Realizarile medicinei arabe au devenit cunoscute in Europa, prin intermediul Italiei, Spaniei si Frantei, reprezentate prin scolile medicale din Salerno, Montpellier si Cordoba. Cat de profunda a fost influenta medicinei arabe asupra celei europene, o arata faptul ca in anul 1395, din cele 12 carti care constituiau biblioteca facultatii de medicina din Paris, 8 au fost scrise de autori arabi si 4 inspirate din operele medicale arabe.

Cea de a doua scoala de medicina a fost cea de la Montpellier, infiintata in anul 1180, a fost ridicata la gradul de universitate in anul 1220, sub patronajul papei Honoriu al III-lea.

Alaturi de aceste scoli, invatamantul se desfasoara si in universitati laice: Bologna 1119, Padova 1228, Cambridge 1257, Roma 1303, Praga 1349, Cracovia 1364.

In scoala de medicina de la Salerno, disectiile se faceau pe porci, cele pe cadavrele umane fiind interzise.

Frederich al II-lea conducea regatul celor doua Sicilii(1194-1250), german, a scris Arta vanatului cu soimi in care se ocupa si de bolile pasarilor. A lasat si multe scrieri referitoare la arta calariei.

Giordanos Ruffus, maresal major la curtea imparatului Frederich al II-lea, scrie in anul 1250 o carte despre medicina calului, inspirandu-se din opera hippiatrilor antici. Se refera la pneumonii, descrie corect morva si are un capitol legat de patologia copitei si de potcovit.

Theodoric de Cervio (1205-1298), medic si preot, s-a ocupat de bolile animalelor din caritate. Pentru a face interventiile cat mai putin dureroase, el folosea o infuzie de maselarita ( ce contine atropina), fiind considerat primul anestezist.

Albertus Magnus (1193-1280), filozof si enciclopedist, scrie un tratat De animalibus (despre animale) in care face un inventar al tuturor cunostintelor de pana atunci. Este influentat de Aristotel si Avicena. Este primul care intuieste ce este septicemia.

Referindu-se la modurile de infectare, el le clasifica in : prin muscatura (in caz de turbare); prin contact direct cu animalul bolnav, si indirect, prin intermediul asternutului; prin aerul expirat de animalele bolnave.

C.    EPOCA MODERNA

MEDICINA RENASTERII

Secolele XIV-XVI, au fost caracterizate drept perioada de inflorire, cunoscuta sub numele de Renastere.

Medicina a fost pusa in fata cerintei de a revizui si reconsidera operele autorilor antici si medievali. Medicii curanti si farmacistii fac eforturi sa obtina medicamente noi. Garsia de Orta publica in anul 1563 o carte unde descrie cele mai importante medicamente din India. Prospero Alpino, profesor la Padova, prezinta in anul 1592 plantele medicinale ale Egiptului, descriind pantru prima oara arborele de cafea, ale carui boabe serveau nu numai ca bautura, dar si ca medicament, fiind folosite pentru usurarea digestiei.

In toata Europa renascentista, se manifesta un interes crescand pentru medicina veterinara. Pragul cunoasterii artei veterinare antice si arabe incepe sa fie depasit. In Evul Mediu,gandirea medicala era incorsetata de scolastica, de conceptiile dogmatice ce aveau ca punct de plecare opera lui Galenus. Anatomia a reprezentat intotdeauna temelia studiului medicinei, conflictul dintre viziunea din renastere si cea dogmatica asupra medicinei se va manifesta in special in acest domeniu.

Leonardo Da Vinci (1452-1519) a nutrit ambitia de a scrie un tratat atlas de anatomie in 120 de fascicole. A executat o mie de desene reunite in 60 de caiete ce se pastreaza in biblioteca castelului Windsor din Anglia. Leonardo Da Vinci a facut studii pe cadavre umane, a desenat oase, muschi, organe si a practicat inoculari cu ceara fierbinte a cavitatilor pentru a le mentine forma si inoculari prin vase, de substante care impregnau zona, pentru a indica o anumita artera.

Andreas Vesal (1514-1564), mare anatomist belgian, la 7 ani diseca si desena organele a diferite animale. La 16 ani era student in medicina la Bruxelles, apoi la Paris si Montpellier, iar la 23 de ani era profesor de anatomie la Padova. In anul 1538 publica "Tabulae anatomicae" (planse anatomice), iar in anul 1543 a publicat opera sa capitala "Despre alcatuirea corpului omenesc".

De la Vesal se pastreaza primul schelet uman conservat, aflat astazi la universitatea din Basel. A contrazis pozitia lui Galenus referitoare la circulatia sangelui. A demonstrat ca sangele arterial nu se amesteca cu cel venos, dar nu a intuit adevaratul drum al sangelui in mica si marea circulatie.

Miguel Servet (1511-1553), matematician, jurist, teolog si medic, a descris foarte corect drumul sangelui in mica circulatie ( ventricol drept- pulmon-atriu stang) aratand ca amestecul sangelui cu aerul se face la nivelul plamanului si nu in interiorul inimii cum afirmau galenistii.

William Harvey (1578- 1657) studiaza medicina la Cambridge si Padova, apoi este numit medic la spitalul Sf. Bartolomeu din Londra. In anul 1628 scrie Cercetarea anatomica asupra miscarii inimii si sangelui la animale, descriind magistral mica si marea circulatie, unde arata cum sangele venos circula prin vene, ajunge la inima - pulmon - inima. In anul 1651 publica Cercetari privind dezvoltarea animalelor, lucrare care pune bazele embriologiei. Face disectii pe fetusi de mamifere (caini, caprioare), afirma idea evolutiei ontogenetice.

Paracelsus (1493-1541), elvetian de limba germana, a inceput studiul medicinei la varsta de 16 ani, studiind ulterior teologia si mai tarziu dreptul. Este adeptul medicinei experimentale, indemnand pe medici sa utilizeze rezultatele de laborator in ingrijirea bolnavilor.

Considera ca boala reprezinta ruperea echilibrului dintre organism si natura inconjuratoare. El a discutat pentru prima oara influenta campului magnetic in patologie si a relevat legatura dintre exploziile solare si accidentele cardio - vasculare. A fost atras de alchimie, si de chimia medicala, devenind un precursor al chimioterapiei. A introdus in arsenalul terapeutic numeroase substante chimice: saruri de plumb, fier, arsenic. A scris despre intoxicatiile calului cu plante otravitoare, a descris ulcerele morvoase si abcedarea ganglionilor submaxilari in gurma.

Paracelsus a pus bazele unei noi stiinte iatrochimia care in secolele XVI-XVII a pregatit terenul aparitiei chimiei farmaceutice moderne. Paracelsus spunea ca:" scopul chimiei este de a vindeca bolile, deoarece procesul vital este mai ales un proces chimic". Datorita eruditiei sale, ajunge profesor de medicina la facultatea din Basel. In prima sa ora de curs, el a ars cu pompa operele lui Avicena in fata auditoriului, declarand prin aceasta razboi scolii medicale arabe. El se rupe de traditia prelegerilor in limba latina, tinandu-si cursurile universitare in limba germana.

Interesul manifestat pentru medicina calului ia amploare, calul devine un obiect de mare atentie din partea monarhilor, deoarece in aceasta perioada, calul si calaria sunt un semn distinctiv al clasei nobiliare, iar pe de alta parte, calul avea un rol foarte mare in sustinerea razboaielor si in viata economica. Cei mai atenti suverani din Europa la problemele legate de cal au fost regii Frantei, ceea ce explica printre altele de ce invatamantul medical veterinar s-a format si a aparut pentru prima data in Franta.

Din ordinul regelui Francisc I, Jean Rouel traduce in limba latina in anul 530 hippiatrica bizantina.

Un alt medic Jean Heroard (1561-1621) recomandat de marele chirurg Ambroise Parre, scrie din ordinul regelui Carol al IX-lea o Hippostologie in anul 1599 ( osteologia calului).

Carlo Ruini , avocat din Bologna, publica in anul 1598 Dell Anatomia del Cavallo, infermita e soi remedi (despre anatomia calului, bolile sale si remediile), prima carte de medicina veterinara care vede lumina tiparului. Se ocupa de osteologie, miologie, topografia viscerelor, aparatul circulator. Plansele anatomice sunt facute de Leonardo Da Vinci.

Scolile si maestrii de echitatie

Alaturi de interesul artistilor pentru studiul anatomiei animalelor, renasterea a redesteptat preocuparea pentru hipologie. Echitatia devine in renastere o practica sportiva si eleganta agreata de nobilime. Pe tot cuprinsul Europei, apar numeroase scoli de echitatie, maestrii de echitatie incep sa scrie carti.

Rigniatelli conduce o astfel de scoala la Napoli, scrie in secolul XVI "Despre arta calariei cu indicatii ale bolilor si tratamentelor la cai".

William de Covendish, duce de Newcastle (1592-1676) alaturi de Carol I Stuart deschide o scoala de echitatie, scrie o carte despre echitatie ce contine: retete de regim dietetic, medicamente si notiuni despre potcovit. Scrisa intr-o limba foarte eleganta, este cartea de capatai a nobilimii din Europa de Nord vest.

Jaque de Solleysel (1617-1680), foarte cultivat, conduce Academia Bernardie - scoala de echitatie din Paris, unde a invatat toata nobilimea. In anul 1664 scrie Le parfait Marechal care il consacra, el ridicand astfel nivelul stiintific al artei medicale pentru cal. Este un fin observator al fenomenului clinic, aduce la zi medicina calului, ridica mult nivelul maresaleriei, formand pe cei ce vor fonda invatamantul medical din Franta.

Jeremiah Bridges, secolul XVIII, englez, bun anatomist al piciorului calului si exceptional ortoped. Publica in anul 1751 o carte al carui titlu s-a afirmat ca maxima veterinara " nu are picioare bune, nu este cal". Cartea este un veritabil eseu pentru anatomie, fiziologie, patologia piciorului calului si remediile aplicate.

Philippe Etienne Lafosse (1749-1820), mare personalitate profesionala, preparator de anatomie la Scoala de anatomie din Paris. S-a initiat in practica medicinei veterinare si a studiat potcovaria in infermeria de cai a tatalui sau. In anul 1766 scrie Ghidul maresalului in care trata rezumat cunostintele despre cal, bolile sale si terapeutica respectiva, precum si potcovitul. In anul 1772 scrie Cursul de hippiatrica care l-a consacrat, contemporanii numindu-l " cel mai mare hippiatru al tuturor timpurilor". Manualul sau a fost utilizat de potcovarii armatei franceze pana in anul 1832.

Claude Bourgalat (1712-1779) provine dintr-o familie de mici nobili (maestri de echitatie). Prin studii devine avocat si era atasat miscarii filozofiei iluministe din secolul XVIII, coresponda cu Voltaire, dar pasiunea lui pentru cal il indreapta in alta directie. Foarte bun organizator, este numit conducatorul Academiei de echitatie de la Lyon. Publica in anul 1740 un tratat despre stiinta calaritului, anuntandu-si intentia de a fonda o scoala de medicina veterinara. Scrie Elemente de hippiatrie (3 volume) intre anii 1750- 1753, ceea ce-l face cunoscut la curtea regelui Ludovic al XV-lea, in cercurile nobiliare si stiintifice, ii aduce titlul de membru corespondent al Academiei stiintifice din Paris si faima de mare hipolog. Este autorul tratatului " Elemente de arta veterinara".

Claude Bourgelat infiinteaza la Lyon prima scoala de medicina veterinara din lume la 13 februarie 1762, apoi pe cea de a doua la Alfort, in anul 1765.

La aceste scoli au venit sa se pregateasca elevi din diferite parti ale Europei care, intorcandu-se in tarile lor, au infiintat scoli de medicina veterinara. Astfel au luat fiinta scoli la Torino (1769), Copenhaga (1780), Berlin (1790), Milano (1791), Londra (1792), Madrid (1793), Berna (1806).

Iata un fragment dintr-o scrisoare adresata de Voltaire cu acest prilej lui Bourgelat: " inaintea dumneavoastra, cornutele nu erau decat de competenta macelarilor, iar caii nu aveau drept hippiatri decat pe potcovari. Dumneavoastra ati pus capat acestei ocare atat de daunatoare. Animalele, fratii nostri, meritau si ele mai multe ingrijiri".

Bourgelat s-a stins din viata in anul 1779 la Paris, avand satisfactia ca ideea lui de a crea un invatamant medical veterinar a rodit din plin.