Evolutia cunostintelor despre micotoxine si micotoxicoze

Evolutia cunostintelor despre micotoxine si micotoxicoze

Micotoxinele sunt produse de metabolism ale micetelor toxigene. Toxicitatea lor se manifesta, in special, pentru celelalte organisme cu care au posibilitatea sa vina in contact, in timp ce microorganismele care le-au elaborat par a fi prea putin, sau chiar deloc, afectate.

Desi, efectul toxic al unor culturi de mucegaiuri, ca si unele efecte fiziopatologice declansate de alimente contaminate, erau cunoscute din timpuri stravechi, lucrari cu caracter stiintific pe aceste teme sunt datate incepand cu secolul al XVI-lea. Cele mai cunoscute efecte sunt cele produse de toxinele elaborate de sclerotii de Claviceps purpurea, care se exprima prin cazuri sporadice sau enzootice si chiar epizootice de ergotism. Incepand cu Gherlach care, in anul 1862, descrie intoxicatii la cabaline si taurine cauzate de paine si fainuri atacate de Mucor mucedo, si Aspegillus glaucus, se semnaleaza si alte intoxicatii cu etiologie micotica. Astfel, Tetzner descrie, in anul 1912, numeroase cazuri de intoxicatii la ca in urma alimentatiei cu paie atacate de Mucor mucedo, Mucor racemosus, Aspergillus glaucus     si Aspergillus flavus. Intoxicatii cu paie mucegaite au mai fost descrise tot la cai de catre Meyer (1916), Schäffer (1929), Müller (1930), Kligman (1931) si altii. Hartman si Hopffe descriu la taurine, in anul 1923, intoxicatii cu germeni de malt atacati de Mucor spinosus, Penicillium, Aspergillus, Thamnidium, Cladosporium.

O micologie toxicologica sistematica a inceput abia la inceputul secolului al XX-lea, cand au fost stabilite ca toxigene genurile Aspergillus, Penicillium, Fusarium, cat si uredinalele si ustilaginalele. Principalele cauze care au generat neglijarea micotoxinelor si micotoxicozelor poate fi amintit si faptul ca botanistii, care s-au ocupat cu micetele, si-au concentrat atentia pe identificare si clasificare, iar medicii, neintelegandu-le prea bine, le-au lasat in seama dermatologilor (Frank - 1968). Exceptie de la aceasta tendinta au facut cercetarile si observatiile micotoxicologice ale autorilor din rasaritul Europei, care au stabilit etiologia stahibotriotoxicozei, dendrodohiotoxicozei si clavicepstoxicozei, in cel de al doilea sfert al secolului trecut.

Pe aceasta linie se inscriu si lucrarile unor autori din extremul orient, care au observat afectiuni hepatice consecutive alimentatiei cu unele sarje de orez mucegait, inca din anul 1891. Din acest "orez galben" s-a reusit, mai tarziu, sa se izoleze tulpini toxigene de Penicillium toxicarium, P. citrinum, P. rugulosum, P. ochrosalmonum, P. tardum si Fusarium nivale. Micotoxinele extrase din asemenea micete sunt: citreoviridina, luteoschiridina, rugulosina, islanditoxina, citrinina, nivalenolul si fusarenonul.

Un progres remarcabil in studiul micotoxinelor s-a produs dupa descoperirea antibioticelor de catre Fleming, in anul 1929. Aceasta descoperire a declansat o adevarata explozie in domeniul cercetarii produsilor de metabolism ai micetilor. Unii dintre acestia au fost recunoscuti ca toxici sau ca avand efecte secundare nocive. Totusi aceste substante nu au fost denumite micotoxine, ci antibiotice toxice. Printre aceste se numara substante recunoscute astazi ca micotoxine, cum sunt: gliotoxina, citrinina, patulina, acidul aspergilic, acidul penicilic, rugulozina, sterigmatocistina, emodina, geodina.

In ultimele decenii, literatura de specialitate s-a imbogatit prin introducerea metodelor moderne de extragere si separare cromatografica a micotoxinelor. Aceste realizari au fost posibile si datorita evolutiilor grave ale aflatoxicozei la pasari. Alte micotoxine au fost descoperite datorita aparitiei si dezvoltarii fitopatologiei. Asa au aparut studii despre acidul fusaric, diacetoxiscirpenolul si fitoalexine ca psoralenul si ipomeomaronul.

Izvoarele cunostintelor actuale despre micotoxine si micotoxicoze si domeniile de activitate care in prezent isi dau contributia la studiul complex al micotoxinelor sunt schitate in figura 1

Figura 1 - Izvoarele de cunostinte asupra micotoxinelor si micotoxicozelor si actualele domenii de cercetare a micotoxinelor (dupa Mezer si Leisner)

Din analiza figurii, se observa clar ca pentru cunoasterea profunda a micotoxinelor, pe langa micologie, isi dau contributia toxicologia, chimia analitica, farmacologia, medicina experimentala, patologia, ecologia, microbiologia analitica, agrotehnica, legislatia, etc.