Antibioticele sau "a fi impotriva bioticului (a vietii)"

ANTIBIOTICELE SAU "A FI IMPOTRIVA BIOTICULUI (A VIETII)"

Despre antibiotice si actiunea lor in prezent putem afla mai multe citand din aceeasi carte a lui A. Percek (pentru a intelege mai bine evolutia temporala a acestora):

Trecand, in sfarsit, la ultimul procedeu pentru obtinerea de substante active din diverse materii prime - biosinteza - trecem implicit la marele capitol al antibioticelor, in cea mai mare parte produse pe aceasta cale.

In acest sens vom reaminti ca Sir Alexander Fleming izoleaza in 1932 din culturile pure ale unui anume mucegai( penicilium notatum), substanta activa pe care el a denumit-o penicilina, care a fost folosita in scopuri terapeutice abia in de catre Chain, si Florey si colaboratorii lor. Era antibioticelor incepe deci in acest an . Sunt descoperite apoi intr-o succesiune rapida urmatoarele:

- streptomicina - 1944;

- cloramfenicolul - 1947;

- auromicina - 1948 etc.

La ora actuala multe antibiotice se fac nu numai pe calea biosintezei, ci si pe aceia a semisintezei sau chiar a sintezei pure

Prin termenul generic de antibiotice, termen provenind de la cuvintele grecesti anti , insemnand contra, si bios, insemnand viata, desemnam substante organice, provenite din metabolismul celulelor vii (de obicei mucegaiuri sau bacterii), reproduse pe cale sintetica si care dispun de evidente proprietati bacteriostatice (aceasta insemnand ca sunt capabile sa impiedice multiplicarea bacteriilor), ca si bactericide.

Vaccinurile si antibioticele, au revolutionat terapeutica, operand radicale mutatii in patologia umana, in general, si in cea infectocontagioasa, in particular. Dar, mai bine sa exemplificam aceasta. Vaccinurile, dupa cum stim, au redus la cote cu totul nesemnificative marile flageluri sociale care au haituit milenii de-a randul conditia umana ca ciuma, holera si febra tifoida. Tot pe aceasta cale, O.M.S. anuntand oficial acest fapt, a fost eradicata si variola, boala care decimeaza omenirea de aproximativ trei milenii si care s-a propagat ineluctabil pe parcursul a aproximativ 80.000 de generatii. Pe de alta parte, datorita antibioticelor tuberculoza, granulia si meningita, odinioara mortale, sunt acum practic jugulate. Tuberculoza pulmonara si osteoarticulara se vindeca in zilele noastre, intr-un procent de 98%, fata de numai 40%, cum era situatia in urma cu aproape jumatate de secol. Pana nu de mult, pneumonia, abcesul in special al copilului si al varsnicului - boli cu indice foarte ridicat de mortalitate - astazi nu mai sperie pe nimeni. Meningita cerebro-spinala, apoi, este mortala in zilele noastre numai intr-un procent de 1%, fata de 70% cum era situatia in urma cu circa cinci decenii. Sifilisul, la randul sau, este si el atat de bine jugulat in prezent, incat nimeni numai se teme de acest flagel, de o atat de mare contagiozitate si cu un indice atat de crescut de periculozitate sociala.

Abordand in continuare o serie de aspecte legate de practica antibioticelor, vom preciza faptul ca de la introducerea lor triumfatoare in terapeutica, acestea continua inca sa domine autoritar opinia publica medicala, dar si pe cea comuna si, implicit, consumul medicamentos. Statisticile de specialitate ne demonstreaza ca aceste remedii reprezinta la ora actuala in jur de 15% din consumul farmaceutic mondial, antibioticele reprezentand, in consecinta, prima categorie terapeutica, in majoritatea tarilor civilizate. Pe primul loc se afla din acest punct de vedere Japonia, urmata indeaproape de S.U.A. si, in continuare, de o serie de tari ale Europei.

Antibioticele sunt , dupa cum stim remedii eficiente si chiar spectaculoase sub raportul rezultatelor oferite, dar din nefericire, nu rareori agresive, tari. Ori agresivitatea, spectaculozitatea, ca si marea eficienta, confera tratamentelor medicamentoase un caracter aproape chirugical. Demersul terapeutic modern, pe linie medicamentoasa, se apropie astfel din ce in ce mai mult de demersul chirurgical. Ori, nu intotdeauna a fost asa.

Chirurgii, dupa cum stim, au starnit intotdeauna admiratia bolnavilor lor prin faptul ca ei dispuneau de modalitati concrete, spectaculoase si eficiente de a suprima o dezordine morfofiziologica din organism, o boala deci. Aceasta a fost situatia de la sfarsitul secolului XIX-lea, cand a fost descoperita asepsia si pana la mijlocul acestui secol, cand au fost descoperite antibioticele, plus alte medicamente, la fel de eficiente si de tari. Astfel, gratie antibioticelor, sulfamidelor, corticoizilor, psihotropelor, precum si altor grupe de remedii, la fel de active si alti specialisti, respectiv si alti medici cu alte preocupari, si in special internistii, pot fi investiti cu eficienta terapeutica rezervata anterior doar chirurgilor. Si acestia s-au dovedit ca atare in stare sa efectueze spectaculoase ablatii si exereze, la figurat vorbind desigur, si asta gratie tocmai noilor medicamente extrem de energice, de care dispun la ora actuala. Se recunoaste faptul ca anumite antibiotice, si in special streptomicina - si asta chiar in cazul unei posologii uzuale - pot genera surditati definitive. Desigur, acest fapt contravine dictonului antic, "Primum non nocere", care, secole de-a randul a dominat gandirea , ca si practica medicala. Se cunoaste, de asemenea faptul ca, pentru a evita pericolul mortal al unor septicemii grave, generate de germenii rezistenti la majoritatea antibioticelor, apelam si la anumite antibiotice, susceptibile de a-i lasa pe cei in cauza surzi. Dar, totusi, trebuie sa recunoastem sincer si deschis ca este preferabil ca acestia sa ramana surzi, decat sa moara.

O alta lectie, de data asta strict medicala, pe care ne-o dau antibioticele, tine de faptul ca adeseori se intampla ca o noua descoperire sa ridice mai multe probleme decat acelea pe care descoperirea in cauza le rezolva, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza. Din acest punct de vedere, practica antibioticelor, respectiv a antibioterapiei, ca si a rezistentei bacteriene, pe care cu timpul o aduce aceasta, ne demonstreaza faptul ca odata cu punerea la punct a unui nou produs pe aceasta linie, se inregistreaza automat cresterea suselor, adica a tulpinilor de microbi care devin rezistente.

Reamintim ca in 1944 a fost descoperita streptomicina de catre microbiologul american de origine ucrainiana Abraham Wassman, preparat care, dupa cate stim, vindeca tuberculoza, dar toxicitatea sa deosebita pentru nervul auditiv, ca si introducerea rezistentei fata de bacilul Koch, ii determina pe medici sa prefere in locul streptomicinei un alt produs chimic, si anume Isoniazida, si asta inca din 1953. Dar, si acest produs a fost inlocuit, la randul sau, incepand din 1967, de produsul semisintetic extras tot dintr-un mucegai, si anume Rifampicina. La randul sau microbiologul american Benjamin Duggarm descopera aureocilina, care, un anume timp, pune pur si simplu in deruta totala stafilococul. Dar si acesta devenind cu timpul rezistent, cercetatorii s-au vazut obligati, de a pune la punct alte antibiotice care fiind necunoscute microbului mentionat, sa-l poata distruge sau anihila pe acesta, asa, prin surprindere. Este tocmai ceea ce i-a reusit biochimistului englez de care am mai vorbit, si anume Ernest Boris Chain. Acesta, plecand de la nucleul activ al penicilinei si anume acidul penicilanic, a ajuns la o intreaga serie de antibiotice semisintetice. Bacteriile si-au dezvoltat insa rapid rezistenta fata de majoritatea antibioticelor, chiar si acelea care s-au dovedit a fi mult mai sensibile. Recent, pana si gonococul si-a recapatat capacitatea si puterea de a inactiva penicilina, pe calea beta - lactamazelor de mediere plasmidica. Suse rezistente fata de penicilina s-au semnalat, de putin timp, si printre pneumococi, prin definitie nu numai deosebit de sensibili, ci si indelung sensibili fata de acest produs. La aceasta rezistenta dobandita se adauga selectia speciilor intrinseci rezistente, responsabile de severele infectii intraspitalicesti, cu numeroasele probleme pe care le ridica aceste infectii la ora actuala, la majoritatea marilor spitale de pe toate meridianele lumii.

Mai bine insa sa ilustram prin cateva exemple marile riscuri la care expune rezistenta la antibiotice. Astfel, un grup de reputati epidemiologi din doua orase americane foarte apropiate, si anume Mineapolis si Saint-Paul au fost frapati de numeroasele victime pe care le-a produs in aceste orase bacteria cunoscuta sub numele de Salmonella Newport, bacterie care indeobste in aceasta zona nu provoaca foarte rar boala cunoscuta sub numele de salmoneloza, si care este caracterizata printr-o infectie generala de tip tifoidic sau septicemic, prin toxiinfectie alimentara, ca si prin alte tulburari. Dupa cum s-a constatat in urma investigatiilor efectuate, cauza care a dus la aceasta agresivitate iesita din comun a bacteriei mentionate tinea de rezistenta obtinuta de catre aceasta, pe calea consumului de carne provenita de la vite carora, pentru a li se adauga un spor de greutate, li s-a administrat in hrana in mod sistematic clortetraciclina, asadar un antibiotic. O situatie similara a fost semnalata si in Anglia, unde un mare numar de persoane au decedat in urma unei alte intoxicatii alimentare generate de o alta salmonela, si anume Salmonella Typhimurium, si aceasta devenita rezistenta, dupa cum s-a constatat uiterior la orice antibiotic, datorita introducerii unui antibiotic in hrana bovinelor.

Fenomenul rezistentei constituindu-se intr-un handicap sever si generalizat in terapeutica, a dus in mod firesc la cautarea de antibiotice mai active, mai putin sensibile la inactivarea enzimatica si mai putin toxice ca antibioticele din prima generatie. Aceasta situatie, a impulsionat fireste, o adevarata cursa contra-cronometru, pentru punerea la punct de noi antibiotice. Semnalam, in acest sens, faptulca numai intre anii 1940-1977, daca excludem beta-lactaminele, 25-30 de molecule principale, apartinand la 8 familii diferite de antibiotice, au fost puse la punct. In cursul ultimilor 18 ani, putem evalua la mai mult de 20, derivatii semisintetici ai acidului 6 aminopenicilanic si la 12-15, derivatii acidului 7-Cefalosporinic, introdusi in terapeutica. Dupa 1973, un numar de 16 noi cefalosporine au fost puse la punct si, la ora actuala, fie sunt in curs de studiu, fie chiar au fost puse in practica.

Inainte de orice comentariu sa prezentam o imagine mult mai dramatica si dura decat cea evocata de dr. A. Percek, prin intermediul "Cartii complete de Medicina traditionala Chineza" a lui Daniel Reid, specialist cercetator in acest domeniu care, prin informatii precise, bine documentate, orienteaza catre adevarata perceptie a efectelor reale determinate de antibiotice, dincolo de actiunea antimicrobiana de moment :

Antibioticele - imunosupresoare severe - sunt prescrise pentru zeci de afectiuni banale. In procesul de distrugere a bacteriilor pentru care sunt prescrise, ele omoara de asemenea si flora intestinala saprofita, in special lactobacteriile, afectand sever digestia si asimilarea substantelor nutritive, tocmai atunci cand organismul are mai multa nevoie de ele. Lactobacteriile sunt singurii factori care pot tine sub control candida si alte ciuperci daunatoare; de aceea, in urma unei cure de antibiotice, candida gaseste totdeauna un camp propice pentru dezvoltare, raspandindu-se in intreg organismul. Un prim efect al infectiei cu candida este inhibarea sistemului imunitar, ceea ce inseamna ca medicamentele pe care le luati pentru a combate boala afecteaza mecanismele naturale de aparare a organismului impotriva respectivei afetiuni.

Antibioticele distrug substantele nutritive vitale, agravand astfel afectiunea impotriva careia sunt administrate. Iata numai cativa dintre nutrientii distrusi in urma tratamentelor cu antibiotice: vitaminele B1, B6, B12, K, acidul folic, fierul, calciul si magneziul. Cand antibioticele sunt insotite de corticosteroizi - alte substante frecvent prescrise - efectul distructiv asupra sistemului imunitar creste considerabil.

Prin anii 1970, o combinatie de antibiotice (in special de tetraciclina) si corticosteroizi era luata frecvent de homosexuali inainte de a vizita anumite publice din San Francisco, Los Angeles si New York. In opinia respectivilor, medicamentele erau menite sa-i protejeze impotriva bolilor de piele si venerice. Printre acesti vizitatori ai bailor publice din cele trei orase a fost pentru prima data identificata SIDA, manifestarile primare si cauza bolii fiind pneumonia cu Pneumocystis carinii. In decembrie 1984, revista "Infectie si Imunitate" publica un articol sub sennatura lui Peter Walzer, articol din care putem extragem urmatorul fragment:

"Sobolanii carora li s-au administrat corticosteroizi. o dieta hipoproteica si tetraciclina, au dezvoltat spontan pneumonie cu Pneumocystis carinii dupa aproximativ opt saptamani, printr-un mecanism de reactivare a infectiei latente."

Medicamentele prescrise pentru scaderea tensiunii arteriale sunt un alt exemplu ce agraveaza starea pe care ar trebui sa o elimine. Presiunea sangvina normala depinde in parte de aportul adecvat de potasiu, magneziusi sodiu. Medicamentele prescrise petru scaderea tensiunii arteriale favorizeaza excretia urinara rapida a acestor minerale importante , prelungind astfel starea de boala si cauzand dependenta de aceste medicamente. Studii numeroase au aratat ca bolnavii cu hipertensiune arteriala moderata care nu iau medicamente traiesc mai mult decat cei care urmeaza un tratament medicamentos

Medicatia pentru artrite reprezinta un alt subiect de discutie. Artritele sunt cauzate frecvent de anumite toxine prezente in intestin, toxine ce sunt absorbite in circulatia sangvina, trecand in uma unui proces de osmoza prin segmentele slabite ale peretului intestinal. Pentru a preveni contaminarea circulatiei cu aceste toxine, sangele le depoziteaza in articulatii, unde se acumuleaza, formeaza cristale si dau nastere bolii artritice. Medicamentele prescrise in mod obisnuit pentru artrite, cum ar fi aspirina, cauzeaza adesea sangerari gastrice care slabesc mai departe peretele intestinal, permitand unor cantitati mai mari de toxine sa patrunda in fluxul sangvin. Acest fapt agraveaza boala in continuare, fortand pacientul sa ia mai multe medicamente pentru a calma simptomele. Cauzele primare ale sangerarilor gastrice si intestinale acuzate de populatia americana sunt tocmai medicamentele prescrise pentru artrita.

In ziua de azi, practic tuturor copiilor din tarilor occidentale li se administreaza vaccinuri despre care medicii afirma ca ii protejeaza de poliomielita, difterie, pojar si alte boli periculoase. Totusi in cartea sa "Medical Nemesis", Ivan Illich raporteaza:

"Numarul deceselor cauzate de scarlatina, difterie, tuse convulsiva in randul copiilor sub cincisprezece ani arata ca aproape 90 procente din scaderea generala a mortalitatii inregistrate intre anii 1960 si 1965, s-a produs inainte de introducerea antibioticelor De departe, cel mai important factor a fost rezistenta superioara a organismului determinata de o mai buna nutritie."

Iar in ceea ce priveste poliomielita, medicul Herbert Ratner raporta in revista "Copilul si Familia"(1980, vol.19, nr.4):

"Este suficient sa spunem ca cele mai mari epidemii de poliomielita inregistrate dupa introducerea vaccinului Salk s-au declansat la scurt timp dupa administrarea pe scara larga a acestui vaccin , fiind caracterizate printr-un debut neobisnuit de precoce din punctul de vedere al anotimpului.Ca sa numim cateva: epidemia din Massachusetts din 1955, epidemia din Chicago - 1956, epidemia din Des Moines - 1959."

In decembrie 1983, in revista "Sa traim", doctorul Robert Mendelsohn preciza: "Inainte de administrarea pe scara larga a vaccinului antirubeolic, circa 85% dintre adulti deveneau imuni in mod natural la aceasta boala pentru toata viata; din cauza imunizarii artificiale, marea majoritate a femeilor a pierdut aceasta imunitate naturala."

Unul dintre cele mai periculoase medicamente comercializate este AZT(azidotimidina). Preparat in primii ani ai deceniului opt si utilizat fara succes la tratarea cancerului, AZT este azi prescris in mod curent persoanelor cu rezultat pozitiv la testul HIV. Principalele sale efecte adverse sunt: anemia severa - o deficienta ce afectaza imunitatea - si distrugerea maduvei osoase. Intr-un articol aparut pe data de 23 iulie 1987, in "New England Journal of Medicine" se evidentia faptul, ca dintr-un numar de 140 de pacienti carora li s-a administrat AZT intr-un experment controlat, 21 de procente au necesitat multiple transfuzii si "s-au observat grave efecte adverse, in mod particular distrugeri ale maduvei osoase. "

Pe data de 27 aprilie 1992, agentia UPI relata ca doctorul Luc Montagnier, omul de stiinta francez care a identificat virusul HIV in 1983, a ajuns la concluzia ca nu acesta este cauza bolii SIDA: "Infectia cu virusul HIV nu provoaca in mod necesar SIDA", spunea doctorul Montagnier. Relatarea continua astfel: "Este posibil ca in unele cazuri de SIDA, virusul sa nu fie implicat, in timp ce alte persoane, infectate cu HIV, pot sa nu contracteze boala niciodata." In lumina acestor fapte, este posibil ca HIV sa fie "doar un agent capabil sa stimuleze alti microbi deja existenti in organismul uman, producand simptome asemanatoare cu SIDA".Prin urmare, un vaccin impotriva virusului HIV ar putea fi inutil, si este posibil ca tratamentul cu AZT sa grabeasca in mod efectiv debutul bolii

In tot acest periplu prin lumea medicamentelor si prin medicina traditionala chineza am incercat sa prezentam datele sintetic, condensat si fara interventii, interpretari sau comentarii. Astfel, din tot acest rechizitoriu al medicamentului alopat se desprinde - total surprinzator si pentru adeptul alimentatiei naturale - aceasta avalansa de date tehnice, expuse de cei implicati, si cei mai avizati in acest sens: medicii. Poate de aceea comentariul este de prisos chiar si acum, la sfarsitul subcapitolului. Nu ramane decat sa repet ideea de baza, expusa chiar din titlu: antibioticele, ca medicamente de sinteza, au actiune puternic toxica atat prin toxicitatea directa, exprimata chiar prin definitia lor (se opun "bioticului" din microorganismele patogene, dar si din celulele normale ale bolnavului), cat si prin natura lor sintetica, chimica, conforme principiului "contraria", deci incompatibile cu structura vie, organica, levogira a moleculelor organismului.

Asemenea medicamentului alopat, la modul general, antibioticele nu pot fi blamate "in corpore" si nu se poate nega actiunea lor salvatoare in anumite situatii dramatice. Dar, ca intotdeauna, ele trebuie sa reprezinte "mana de ajutor", momentul de sustinere imediata si neconditionata a vietii, pentru ca, printr-o relativa revenire si aproximativa echilibrare a functiilor organismului, sa se porneasca temeinic la amplul proces de dezintoxicare sau, mai limpede spus, de naturalizare.

Inainte de a incheia sa mai prezentam cateva "certitudini" ce implica antibioterapia, la modul general, recunoscute ca atare de cercetarea stiintifica, expuse prin citarea aceluiasi dr. A. Percek:

- Antibioterapia, zisa "de acoperire", nu are o baza stiintifica, fiind ca atare nerecomandabila.

- La randul ei, antibioterapia asa-zisa preventiva nu este admisa decat pentru a preveni o infectie cu germeni bine stabiliti, ca de exemplu, cu streptococul hemolitic.

- Asocierea de antibiotice pune, prin definitie, complexe probleme de indicatie si de compatibilitate.

- A se retine faptul ca, din nefericire, nu exista inca antibioticul ideal, pe care si-l doresc cu atata ardoare medicii si mai ales bolnavii.

- A se mai retine de asemenea faptul, ca medicul de azi, care prescrie un tratament pe baza de antibiotice, trebuie totdeauna sa reflecteze si asupra responsabilitatilor pe care si le asuma, pe aceasta cale, pentru problemele terapeuticii de maine, si asta pentru ca handicapatul de azi in materie de antibioterapie, respectiv acela care nu raspunde prompt si eficient la antibioticele care se administreaza, nu este altul decat victima exceselor de ieri, care i s-au practicat pe aceasta linie. Cu alte cuvinte, adultul de azi care nu raspunde favorabil la antibioticele care i se administreaza pentru un proces pneumonic, nu este decat copilul de ieri, inecat pur si simplu in antibiotice, pentru cea mai banala raceala.