Boala lui Chagas - transmisa de plosnite

Protozoare transmise de plosnitele reduviide

Tripanosomiaza Americana (Boala lui Chagas)

Patogenul: Trypanosoma (Schizotrypanum) cruzi

Vectorii: plosnitele Triatomine (Triatoma). Mustele si gandacii din locuinte pot actiona ca transportori.

Rezervoare: rozatoarele, marsupialele si omul. Boala Chagas si vectorii sai sunt raspanditi pe continentul American si in unele insule din Caraibe. Unii dintre potentialii vectori pentru triatomine apar si in Africa, Asia si Australia, insa fara patogenul Trypanosoma cruzi.

Original o zoonoza, infectia cu Trypanosoma cruzi exista in unele zone ca ciclu silvatic intre triatominele de padure si micile mamifere. In absenta contac­tului uman cu ciclul silvatic infectiile umane apar numai prin contact accidental cu acest ciclu sau prin initierea unui ciclu domestic de transmisie, daca plosnitele invadeaza si colonizeaza locuintele, Lent & Wygodzinsky (1979).

In 1960, OMS estima ca aproape 7 milioane de persoane din America Latina au boala Chagas. Mai recent, Zeledon & Rabinovich (1981) au estimat ca 13-14 milioane de oameni sunt infectate cu Trypanosoma cruzi, iar altii au estimat 19-20 milioane de cazuri pe baza datelor serologice obtinute de la donatorii de sange. Ultimele date ale OMS indica 16 milioane de infectii si 65 milioane de persoane expuse riscului de infectie (PAHO, 1984).

Trypanosoma cruzi este transmisa la om prin fecalele triatominelor vectoare, nu prin intepatura. Atunci cand o plosnita infectata se hraneste, ea poate sa elimine fecale in acelasi timp. Tripanozomele din fecale pot penetra membranele mucoa­selor sau leziunile pielii. Multiplicarea locala a parazitilor la locul intrarii este urmata de parazitemia sangelui si de proliferarea intracelulara in diverse tesuturi, in special muschi.

Boala poate fi transmisa si prin transfuzia de sange de la donatorii aparent sanatosi, aflati in faza latenta. Asa se explica transmisia bolii Chagas in zonele urbane.

Boala Chagas este caracterizata de o faza initiala acuta, cu parazitemie ridicata, insotita adesea de febra, adenopatie generalizata, splenomegalie moderata si schim­bari ale electrocardiogramei. Faza acuta poate fi lipsita de simptome, este urmata dupa 2-3 saptamani de faza cronica cu parazitemie latenta, ce poate dura 15-20 ani. Parazitii penetreaza celulele organelor vitale, cauzand degradari ireversibile ale tesuturilor, particular la nivelul sistemului nervos autonom. Moartea poate fi rezultatul insuficientei cardiace, opririi inimii sau a unor complicatii intestinale.

Dintre cele 115 specii de Triatominae identificate, jumatate au fost infectate natural sau experimental cu Trypanosoma cruzi, de aceea se recomanda ca toate speciile de Triatominae sa fie privite ca vectori potentiali. Totusi, nu exista nici un dubiu asupra faptului ca unele specii sunt mai eficiente decat altele.

Urmatorii factori sunt de prima importanta pentru eficienta vectorilor:

1. gradul de sensibilitate la infectia cu Trypanosoma cruzi,

2. intervalul de timp dintre hranire si defecatie,

3. contactul cu gazda umana.

Vectorii cei mai importanti, care sunt domestici si construiesc colonii mari in case, foarte susceptibili pentru infectia cu Trypanosoma cruzi si care elimina fecalele la scurt timp dupa hranire sunt:

Tribul: Triatomini

Triatoma infestans (Klug), Panstrongylus megistus Burmeister, Triatoma brasitiensis Neiva, Triatoma dimidiata Latreille.

Tribul: Rhodniini

Rhodnius prolixus Stal.

Bibliografie

Lent, H. & Wygodzinsky, P. - 1979. Revision of the Triatominae (Hemiptera, Reduviidae) and their significance as vectors of Chagas disease. Bulletin of the American Museum of Natural History, 163: 125-520.

Miles, M.A. et al. - 1981. Do radically dissimilar Trypanosoma cruzi strains (zymodemes) cause venezuelan and brazilian forms of Chagas disease? Lancet, i (June 20) 1338-1340.

PAHO. - 1984. Status of Chagas disease in the Region of the Americas. Epidemiological Bulletin, 5, 5-9.

Zeledon, R. & Rabinovich, J.E. . Chagas disease: an ecological appraisal with special emphasis on its insect vectors. Annual Review of Entomology, 26: 101-133.