ELEMENTE DE FARMACOLOGIE CLINICA

ELEMENTE DE FARMACOLOGIE CLINICA

Farmacologia clinica reprezinta un domeniu ce are ca obiectiv studiul stiintific al actiunii medicamentelor asupra omului:

cunoasterea efectelor produse de medicamentele administrate

mecanismul lor de actiune

indicatiile terapeutice

precizarea posologiei

efectele secundare

Dupa amploarea, promptitudinea si specificitatea reactiilor organismelor prin administrarea medicatiei, efectele medicamentelor se pot clasifica:

Efectul principal este cel mai evident si este caracteristic pentru medicamente.

Efectul secundar are o intensitate, mai slaba decat efectul principal. Uneori efectele secundare sunt utile din punct de vedere terapeutic, ca efectele hipnotico-sedative ale antihistaminicelor; in alte cazuri efectele secundare sunt nedorite, chiar daunatoare.

Efectul etiologic este efect ditructiv asupra agentilor patogeni, ca in cazul chimioterapicelor.

Efectul patogenic - intervin in mecanismul patogenic al bolii, ducand la restabilirea functiilor normale.

Efectul simptomatic - prin acesta medicamentul calmeaza sau inlatura simptomele bolii.

Efectul specific deriva din specificitatea actiunii unor medicamente.

1. LOCUL ACTIUNII MEDICAMENTELOR

Unele medicamente actioneaza la nivel celular, prin fixarea lor specifica pe anumite structuri membrane denumite receptori - se mai numesc: receptori medicamentosi, farmacologici sau farmacoreceptori.

Receptorii sunt distribuiti in organism in mod diferit; unele celule poseda un numar mai mare, altele - mai mic, din aceeasi categorie de receptori.

2. ADMINISTRAREA SI ABSORBTIA MEDICAMENTELOR

Administrarea medicamentelor se face pe mai multe cai, dar cele mai frecvent utilizate sunt calea orala si cea parentala.

Medicamentul patrunde in organism strabatand mai multe membrane sau bariere:

mucoasa digestiva

membrana capilara

bariera placentara sau glandulara (lapte)

bariera hematoencefalica

membrana celulei tubulare a rinichiului

Absorbtia orala - mucoasa orala absoarbe unele medicamente in cantitate redusa; in regiunea sublinguala absorbtia este mai intensa.

Absorbtia gastrica - unele medicamente se absorb in stomac prin procesul de simpla difuziune. Absorbtia este in mare masura influentat de ph-ul acid al secretiei gastrice. Viteza de absorbtie a medicamentului depinde si de faptul daca stomacul este plin sau gol. In cazul stomacului plin, medicamentele pot intra in reactie cu bolul alimentar si ajung mai tarziu in intestin, o data cu evacuarea continutului gastric. Cand regimul alimentar contine grasimi in cantitate mai mare, evacuarea gastrica se face mai lent. Din aceste considerente, medicamentele se administreaza cu predilectie pe stomacul gol; fac exceptie medicamentele care sunt excitante, iritante pentru mucoasa gastrica, optandu-se in asemea cazuri pentru administrarea dupa mese.

Absorbtia intestinala - este locul de absorbtie cu intensitate maxima, prin particularitatile mucoasei intestinului subtire.

Absorbtia rectala - se prefera aceasta cale in cazurile in care pacientii prezinta varsaturi, cand medicamentul prezinta miros si gust neplacut, cand administrarea orala nu este posibila sau cand se adreseaza unor duferinte locale. Administrarea pe aceasta cale este mai putin intensa decat cea la nivelul mucoasei orale (ex. supozitoare, clisme) .

Absorbtia parentala - se utilizeaza calea intravenoasa, intramusculara si subcutanata; mai rar se recurge la calea intraarteriala (intrafemurala, intracoronariana), intrarahidiana si in seroase (intrapleurala, intraperitoneala). Intramuscular se pot administra medicamente in solutii sau suspensii apoase sau uleioase. Pe cale intravenoasa nu se pot introduce suspensii sau emulsii, substante hemolizante sau precipitanti.

Alte cai de absorbtie:

mucoasa oculara

mucoasa rinofaringiana

mucoasa vezicii urinare

mucoasa vaginala

mucoasa respiratorie (aerosoli)

prin piele

3. ELIMINAREA MEDICAMENTELOR DIN ORGANISM

Medicamentele, ca si alte substante patrunse in organism, se elmina nemodificate (in numar redus) sau modificate prin procesele de biotransformare.

Principalele cai de eliminare sunt:

calea renala

calea digestiva

calea respiratorie

Mai sunt si alte cai: cutanata, secretia salivara, lacrimala, secretia lactata (numai in perioada de lactatie).

Eliminarea renala - reprezinta cea mai importanta modalitate de eliminare; starea functionala a rinichiului poate influenta considerabil procesul de eliminare.

Eliminarea pe cale digestiva - este calea de eliminare rezervata medicamentelor neabsorbite din tubul digestiv ca si compusilor eliminati prin secretia salivara, biliara sau celelalte secretii digestive. Eliminarea definitiva se face prin materiile fecale.

Eliminarea pe cale pulmonara - este selectiva pentru substantele gazoase sau volatile care difuzeaza la nivel alveolar. Aceasta cale importanta in cazul anestezicelor generale volatile.

Eliminarea prin piele - pe aceasta cale se elimina medicamentele prin secretia sudorala (ioduri, bromuri, metale grele); acumularea de arsen in unghii si par.

Eliminarea prin secretiile lactate si lacrimala - sunt cai accesorii de eliminare. (ioduri, bromuri, antibiotice).

Supradozajul medicamentos sau absenta eliminarii, duc la intoxicatie. La fiecare medicament se deosebesc:

doza terapeutica: variaza intre doza minima la care apare efectul dorit si doza maxima;

doza maxima: cea mai mare doza suportata de organism, fara sa apara fenomene toxice;

- doza toxica: cantitatea de medicament care, introdusa in organism, determina fenomene toxice;

- doza letala: care determina moartea bolnavului.

Diferentierea substantelor, in medicamente si otravuri, in afara de doza, depinde si de calea de administrare si de capacitatea de absorbtie. Medicamentele sunt prescrise de medic, dar sunt administrate de surori, fapt pentru care ele trebuie sa cunoasca:

- dozele medicamentelor;

- indicatiile, contraindicatiile, reactiile adverse si incompatibilitatile medicamentelor;

- calea de administrare si modul de administrare;

- fenomenele de obisnuinta, de rezistenta (rezistenta la antibiotice), ale toxicomaniei (morfina, cocaina), fenomenele de intoleranta si de hipersensibilitate (alergia medicamentoasa).

Dupa gradul lor de toxicitate, medicamentele sunt:

toxice,

stupefiante si

medicamente obisnuite.

Medicamentele se prezinta diferit:

pulberi;

hidrice, cand au ca solvent apa,

solutii (clorurate, glucozate, apa oxigenata);

tizane, preparate prin infuzie in apa fierbinte; medicamente care au ca solvent alcoolul (tincturi, alcooluri aromatice);

extractele, preparate prin evaporare;

potiuni sau preparate zaharate;

emulsii, siropuri;

medicamente solide (tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate, casete);

medicamente pe baza de grasimi (pomada, ulei unguent etc.).

Stocul de medicamente destinat tratamentelor curente folosite in sectie si satisfacerii necesitatilor neprevazute si de urgenta, constituie aparatul, care este de fapt un punct farmaceutic de sectie.

IV.4. REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

- Identificarea prealabila a medicamentelor si verificarea calitatilor lor.

- Respectarea intocmai a medicamentului prescris.

- Respectarea cailor, dozajului si a orarului de administrare.

- Respectarea somnului bolnavilor. Fac exceptie medicamentele etiologice (antibiotice etc.).

- Evitarea incompatibilitatilor. Unele medicamente devin ineficace sau chiar daunatoare prin asociere.

Exista incompatibilitati de prescriere, de care trebuie sa tina seama medicul (sulfarriidele si acidul paraaminobenzoic, histamine si antihistaminicele, asocierea unor medicamente cu antidoturile lor).

Exista insa si o incompatibilitate de asociere, care priveste pe sora: de exemplu, clorura de calciu si codeina fosforica, lumi-nalul injectabil si alte substante etc.

Unele incompatibilitati sunt cautate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina, utilizarea antidoturilor), pentru a obtine efectul terapeutic urmarit.

- Administrarea imediata a medicamentelor (al caror flacon a fost deschis).

- Luarea medicamentelor in prezenta asistentei.

- Respectarea masurilor de asepsie, pentru a preveni infectiile intraspitalicesti.

- Anuntarea imediata a greselilor savarsite in administrarea medicamentelor.

5. REACTIILE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR

Acestea, trebuie de asemenea, bine cunoscute de asistenta medicala, pentru a putea interveni la timp. Astazi, intoleranta medicamentoasa este foarte frecventa, chiar la antibiotice. Daca nu se iau anumite precautii, sunt de temut reactiile alergice. Sunt cunoscute medicamentele care pot duce la asemenea accidente; uneori pot aparea si accidente grave, generale: agranulocitoza (Aminofenazona), anemii, socuri anafilactice (seruri, antibiotice etc.). Alteori, in special in cursul tratamentelor cu antibiotice, pot aparea dezechilibre biologice, prin modificarea florei microbiene. Prin distrugerea florei patogene, unele microorganisme care paraziteaza in mod normal organismul, se dezvolta mai intens si devin mai virulente. Astfel, pot aparea micoze sau infectii cu stafilococi rezistenti la antibiotice.

Trebuie tinut seama si de faptul ca numeroase produse (antibiotice, corticoizi) pot masca semnele unei boli, fara a o vindeca complet, daca nu sunt prescrise in doze si pe o durata suficienta