 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Alimentatie | Asistenta sociala | Frumusete | Medicina | Medicina veterinara | Retete |
ETIOLOGIA PIERDERILOR DE AUZ
Obiective
Precizarea etiologiei deficientelor de auz;
Delimitarea principalelor tipuri de deficiente de auz in functie de momentul actiunii factorului etiologic si de natura acestuia.
Cuvinte cheie
Deficiente de auz de transmisie/de perceptie; ureche externa, ureche interna, conductie aeriana, conductie osoasa
In urma aparitiei unei boli sau datorita prezentei unei anormalitati intr‑unul dintre compartimentele urechii: externe, medii sau interne sau la oricare dintre nivelurile analizatorului auditiv, se manifesta o deficienta de auz de tip transmisie sau de tip perceptie.
1. Deficientele de auz de tip transmisie
Se datoreaza „inhibarii vibratiilor” in timpul parcurgerii urechii externe sau medii. In general rezulta o pierdere de auz usoara sau moderata si mai rar severa. Indiferent de gradul lor, aceste pierderi auditive au implicatii psihopedagogice pentru ca pot afecta achizitia limbajului verbal si progresele scolare mai ales atunci cand sunt persistente.
In functie de momentul interventiei factorului etiologic se disting pierderi de auz congenitale si dobandite.
1.1. Pierderile de auz congenitale se datoreaza interventiei unor factori etiologici in perioada vietii intrauterine cand se dezvolta structurile urechii. Ca urmare pot aparea diverse anomalii: absenta totala a urechii externe, ocluzia canalului auditiv, absenta osicioarelor.
O categorie aparte o reprezinta maladiile genetice ale urechii medii dintre care mentionam otospongioza. Otospongioza provoaca fixarea talpii scaritei in membrana ferestrei ovale printr-o proliferare osoasa. Maladia debuteaza la adolescenta, are caracter lent si progresiv. Se trateaza chirurgical prin deschiderea ferestrei si reconstructia lantului de osicioare. Are caracter familial. Unele maladii osoase ca maladia Lobsteni, pot da pierderi de auz de tip transmisie.
Sunt anomalii de dezvoltare care nu permit urechii sa ajunga la forma sa normala. Prezentam in continuare cateva variante de anomalii.
Pavilionul poate fi deformat, redus sau absent. Conductul auditiv extern poate fi inexistent, astupat de os; osicioarele pot prezenta anomalii. Nervul facial care traverseaza urechea medie in apeductul lui Fallope, poate avea traiectul deviat. Aceste modificari pot fi unilaterale sau bilaterale. Influentele asupra auzului difera de la caz la caz.
Conductul auditiv poate fi deformat atunci cand pavilionul este normal. Poate sa se termine printr-un fund de sac, cu sau fara perforatie. In alte cazuri timpanul nu exista si osicioarele, daca exista sunt malformate.
Osicioarele pot fi singurele componente ale urechii medii atinse de malformatii. Exista timpan, dar sunetele nu sunt transmise, fie din cauza lipsei ferestrei ovale, fie lipseste lantul de osicioare sau acestea sunt doar deformate.
In toate aceste cazuri pierderea auditiva este mai ales de transmisie, urechea interna este in general intacta. Absenta totala a urechii medii se traduce printr-un deficit auditiv de maximum 60 dB, masurat pe cale aeriana. Perceptia pe cale osoasa este normala. Persoana cu o astfel de anomalie isi controleaza ritmul vorbirii, intensitatea, melodia si de asemenea, timbrul. Aceste deficite nu dau deformari grave ale vorbirii. Adesea copilul vorbeste incet din cauza ca isi aude prea tare vorbirea proprie, in comparatie cu vorbirea altora care ii parvine atenuata.
Sunt antrenate totusi mari dificultati lingvistice pentru ca aportul mediului lingvistic este redus. Deformarea sunetelor este nula. Urechea medie functioneaza ca un amplificator linear, dar nivelul auditiei nu permite auzirea vorbirii de intensitate normala.
Aplicarea vibratorului este indicata in malformatii bilaterale Vibratorul se aseaza pe mastoida si este sustinut printr-un cerc pe cap. Proteza poate fi sub forma conturului urechii sau o proteza sub forma de cutie purtata pe piept. Nu este indicata o proteza pentru calea aeriana, chiar daca exista un pavilion si o parte a conductului auditiv. Transmisia aeriana a sunetelor se produce, in acest caz, printr-o transmisie transcutanata si craniana si rezultatul nu este unul bun (exceptand situatia cand nu exista decat o malformatie a oscioarelor).
Interventiile chirurgicale sunt deseori recomandate. Au doua scopuri: restabilirea esteticii prin construirea pavilionului, redarea functiei de transmisie, dupa ce a fost construit conductul auditiv extern. Reconstituirea urechii medii nu da niciodata o auditie normala, ramane o pierdere auditiva usoara in cele mai multe cazuri. Reconstruirea conductului este dificila, necesita retusuri iar intr-o aplazie unilaterala, este neindicata. Cealalta ureche fiind normala, subiectul are o surditate unilaterala care nu tulbura dezvoltarea vorbirii si a limbajului.
In aplaziile bilaterale este bine sa se astepte sfarsitul adolescentei pentru a exista o structura definitiva a craniului si a urechii. Subiectul poate decide daca sa se supuna acestei interventii in cunostinta de cauza.
Explorarea radiologica completa permite punerea in evidenta a starii reziduale a conductului (inchiderea cutanata sau osoasa), pozitia si deformarea osicioarelor, starea ferestrei ovale, situarea nervului facial si starea urechii interne (in general normala).
Studiul audiologic este dificil atunci cand doar o ureche este afectata cealalta fiind normala. Se recurge la „asurzirea” urechii “bune” ceea ce perturba copilul de aproximativ 5 ani dar devine astfel posibila investigarea audiometrica prin tehnica numita „mascare”.
1.2. Pierderile de auz dobandite in timpul copilariei
Dopurile de ceara sunt cea mai frecventa cauza a obturarii conductului auditiv iar pierderile de auz antrenate de acestea sunt imediat percepute mai ales daca blocajul este total. Desi secretarea cerumenului este un fenomen normal, acesta fiind expluzat in mod natural din ureche, sub influenta umezelii se umfla si blocheaza conductul. Pentru a fi eliminat se procedeaza la „inmuierea” sa prin picurarea unui lichid uleios dupa care „se spala” urechea cu un jet de apa sau se procedeaza la aspirarea sa. Aceste manevre se realizeaza de catre medicul O.R.L.
Corpurile straine daca nu blocheaza total conductul auditiv, nu produc pierderi auditive semnificative. Copiii au tendinta de a-si introduce in ureche diferite obiecte (chibrite, bile etc). Acestea pot afecta membrana timpanica sau determina acumularea de cerumen in jurul lor, ceea ce in ambele cazuri determina diminuarea auditiei.
1.2.2. Probleme ale cavitatii urechii medii
Patologia timpanului inchis
Aceasta este determinata de modificari patologice ale urechii medii care nu au repercusiuni vitale. Se datoreaza acumularilor neuropurulente retrotimpanice care pot conduce la perforarea timpanului. Antibioticele suprima perforatiile timpanului, care sunt sechelele otitei tratate dar insuficient. Este cunoscut faptul ca patologia se modifica de-a lungul timpului si apar forme mai putin cunoscute sau chiar necunoscute care justifica interventiile chirurgicale ale medicilor ORL. Lafon (1985) are o opinie personala privind interventia medicala, care este admisa de o parte din practicienii ORL: cu cat mai putin este atinsa urechea, cu atat ea se va purta mai bine. Agresarea terapeutica a urechii are consecinte, mai ales perforarea timpanului si aplicarea de drenuri.
Catarul tubar
Aceasta denumire indica o patologie a trompei lui Eustachio. Inflamarea trompei antreneaza o deficienta a functiei sale, care este cea de a improspata aerul din cavitatea timpanica. Presiunea devine inferioara presiunii atmosferice care impinge timpanul. Acesta se retracta pana cand presiunea aeriana este egalata de rezistenta mecanica a fibrelor conjunctive. Din cauza depresiei casei timpanice se manifesta o stare de hiperemie, care apare la otoscopie prin roseata. La copil, acest catar este adesea insotit de rinofaringite care constituie pentru mame un subiect important de neliniste. Hipertrofia tesutului limfoid, care poarta denumirea de vegetatii adenoide este adesea cauza persistentei acestei probleme, sau pot fi afectate amigdalele iar alteori poate fi o alergie.
Se pot evidentia o serie de repercusiuni asupra auditiei. Atentia acordata acestei patologii se leaga de varsta copilului precum si de incidentele scolare ale surditatii. Se poate utiliza o sonda nazala pentru insuflarea de aer prin trompa in urechea medie, redand astfel timpanului posibilitatile de functionare normala. Se recurge la muzicoterapie, cantatul la trompeta sau clarinet antreneaza de fapt musculatura velara. In mod curent sunt extirpate vegetatiile adenoide si se fac investigatii alergologice.
Otitele seroase si mucoase
Otitele seroase indica prezenta in casa timpanului a unei serozitati, in locul aerului, fapt care este semnalat de bulele vazute prin transparenta, in spatele timpanului. Ea este consecutiva unor reactii inflamatorii asociate ades cu un catar tubar, inflamatia provocand o hipersecretie a casei. Aceasta secretie nu produce hiperpresiune, se resoarbe partial sau total pentru ca apoi sa reapara.
Otita mucoasa apare in timp, fiind cauzata de un alt tip de secretie. In cavitate este o secretie mucoasa, groasa asemanatoare cu un lipici. Timpanul este albastru-gri si are aspect aspirat. Se pune dren transtimpanic, care se lasa mai multe luni. Recomandarea pentru un dren transtimpanic se face:
intr-o otita mucoasa;
intr-o otita seroasa in cazurile unde surditatea este veche efectul este mai putin bun;
nu se recomanda daca au avut loc, intr-un trecut apropiat (pana la doi ani) otite medii acute;
nu se recomanda in cazurile in care auditia este suficienta pentru o activitate sociala normala (pierdere mai mica de 25 dB);
nu se recomanda daca efectul unui prim dren n-a fost eficient, nu se pune in mod repetat daca recuperarea n-a fost buna.
Drenul este un mijloc artificial de redare a auditiei, de aceea, considera Lafon (1985), daca urechea este in curs de insanatosire aplicarea unui dren este mai mult nefasta decat pozitiva sau daca procesul inflamator este in curs. Se recomanda, daca patologia persista, tratamente generale, interventii asupra vegetatiilor, tratamente cu inhalatii. Proteza auditiva este necesara mai ales pentru copii de varsta scolara.
Otitele medii acute
Sunt infectii ale urechii medii de natura virala sau bacteriana. Sunt insotite de stare febrila si de dureri violente. Se fac instilatii cu solutii care au rolul sa reduca durerea. Daca timpanul este bombat, o paracenteza poate fi indicata pentru a reduce durerea si a impiedica infectia sa se propage spre mastoida (mastoidita acuta), fapt care poate surveni la 10-15 zile de la o otita acuta tratata.
Durerile urechii, casa timpanului congestionata, timpanul putin opac si retractat, fara febra, toate sunt indicii ca otita nu este acuta ci sunt doar reactii inflamatorii mai frecvente decat otitele. Prin tratamentul antibiotic toti parametrii revin mai repede la normal. Daca infectia continua, dupa doua sau trei zile este necesar tratamentul antibiotic cu doze suficiente si durata mare, depasind disparitia simptomelor.
mucoasa
otita supurata
otita colesteatomatoasa
Otite cronice
Se clasifica in trei forme:
Otita cronica mucoasa urmeaza unei otite acute cu o perforare reziduala a timpanului. La fiecare raceala mucozitatile trompei se evacueaza prin perforatie si urechea curge. Trebuie facut tratamentul local al scurgerii si al cauzei sale rinofaringiene. In general perforatia se asaneaza si de la 8 ani se poate practica o reconditionare a timpanului daca urechea ramane uscata cel putin timp de un an.
Otita cronica supurata consta in atingerea casei timpanului. Exista adesea pe peretii cavitatii si pe osicioare proliferari ale mucoasei sub forma de polipi. Trebuie uscata urechea pe cale medicamentoasa si chirurgicala in vederea unei refaceri a aparatului de transmisie a sunetelor, iar la adolescenta se face timpanoplastie. Scurgerile urechii complica protezarea auditiva.
Otita cronica colesteatomatoasa Colesteatomul este o proliferare sub forma de bulgare alcatuit din epiderma descuamata, care a patruns in urechea medie prin perforatiile timpanice. Singurul tratament este cel chirurgical.
2. Deficiente de auz tip perceptie
Originea surditatilor de perceptie
La copil, surditatea este datorata adesea afectarii celulelor receptoare ciliate, metabolismului lor, jonctiunii celula-fibra nervoasa, starii fibrei nervoase din cohlee, unde se gaseste ganglionul spiral care constituie originea terminatiilor nervoase senzitive. Surditatea, in aceste cazuri, este neurosenzoriala si periferica. Daca atingerea se situeaza la nucleii din bulbul rahidian sau mai sus pe traseul caii auditive este o atingere centrala. Corespunzand leziunilor neurologice pot sa apara unele probleme asociate (perturbari ale reflexelor motorii), pe care le pot pune in evidenta potentialele auditive evocate.
2.1. Surditatile congenitale de perceptie
Aceasta categorie de afectiuni poate fi constatata inca de la nastere. Originea poate fi cea a unei embriopatii sau fetopatii care antreneaza o patologie a urechii interne. Poate fi constitutionala, programata in sistemul genetic al individului ea se transmite, de obicei, in mod recesiv.
Pe baza studiilor de genetica, daca se tine seama de afectiunile auditive precoce, de atingerile progresive de la varsta adulta, de surditatile de perceptie cu origine necunoscuta se poate spune ca un individ din opt (1/8) are o potentialitate pentru surditate, deci un cuplu din cinci (1/5). Anumite familii manifesta o sensibilitate mai accentuata decat altele. Este greu de stabilit riscul cand etiologiile pot fi multiple. Un cuplu poate sa aduca posibilitatile unei surditati genetice, fara ca, in mod vizibil, sa fie atinse nici una dintre familii.
Surditatile congenitale de perceptie pot fi grupate in: subgrupa surditatilor ereditare, determinate de factori genetici; subgrupa surditatilor determinate de factori prenatali si subgrupa surditatilor determinate de factori postnatali.
a) Surditatile ereditare de perceptie sunt acelea in care copilul mosteneste pierderea de auz de la parinti. In general, persoanele auzitoare au pe cromozomul corespunzator doua „caracteristici” identice care determina auzul normal. Este posibil ca unul dintre parinti sa fie purtatorul unei caracteristici recesive ce ar putea determina surditatea de perceptie. Cand ambii parinti sunt auzitori dar purtatorii unor caracteristici recesive, sansa de a avea un copil cu surditate este de 25%. Prin anamneza familiala pot fi identificate cazuri de surditate. In aceste cazuri, cand unul dintre parintii care transmit surditatea este chiar el deficient auditiv (purtator a unei gene dominante) riscul de a avea un copil cu o astfel de deficienta este de 50%.
Un copil poate mosteni o singura deficienta sau mai multe, asa numitele deficiente asociate printre care se pot afla si cele auditive. Unele dintre aceste deficiente se grupeaza in sindroame. Se recomanda ca parintii sa se adreseze unui specialist in consiliere genetica pentru a le spune daca deficienta a fost mostenita sau nu si care sunt sansele ca aceasta sa fie transmisa mai departe de catre copil.
b) Surditatile de perceptie determinate de factori prenatali
Daca mama a contactat virusul rubeolic pentru prima data in timpul sarcinii acest virus va fi transmis si copilului nenascut asupra caruia consecintele vor fi majore. Virusul rubeolic poate cauza deficiente asociate: deficiente de auz, de vedere, mintale sau diferite anomalii cardiovasculare etc. Actiunea virala va fi cu atat mai grava cu cat sarcina se afla intr-un stadiu mai putin avansat. Surditatea de perceptie se datoreaza actiunii virale care distruge o parte din cohlee (cel mai mare risc este in primele 12-16 saptamani de sarcina. Rubeola poate fi prevenita cu un simplu vaccin. Studii statistice repetate au aratat o tendinta de scadere a frecventei cazurilor de copii cu surditate de perceptie bilaterala, cu pierdere de auz de aproximativ 80dB, nascuti din mame care au suferit in timpul sarcinii de rubeola. Este evident ca un rol in acest sens au avut campaniile de vaccinare precum si intreruperile de sarcina in cazul imbolnavirii mamei.
Virusul citomegalic poate determina de asemenea surditatea de perceptie.
Este cunoscuta o categorie de medicamente care administrata mamei, in timpul sarcinii, exercita asupra dezvoltarii embrionului sau fatului efecte nocive care se pot manifesta prin diverse afectiuni ale auzului fatului. Trebuie evitata utilizarea acestor medicamente, in caz de necesitate, medicamentele administrate sa nu aiba actiune otologica si nici o actiune teratogena (thalidomida este un astfel de medicament). Patologia graviditatii, cauzatoare de avort spontan, corespunde adesea unor fetopatii, in anumite cazuri particulare se recomanda renuntarea la sarcina.
2.2. Cauzele pierderilor de auz din perioada perinatala
Una dintre cauze poate fi prematuritatea dar acest factor este incriminat din ce in ce mai rar. Riscul neonatal a fost redus prin: ameliorarea modalitatilor de a naste, prin supravegherea graviditatii, indicarea cezarianei, reanimarea, prevenirea icterului neonatal. O tipologie aparenta poate masca uneori o origine genetica. In afara cazurilor amintite poate fi o patologie neonatala infectioasa sau virala.
a) Anoxia
In timpul unui travaliu prelungit sau a unei nasteri dificile este posibil ca nou-nascutul sa sufere din cauza lipsei de oxigenare a creierului. Aceasta este una dintre cauzele surditatii de perceptie.
Un studiu realizat la universitatea din Manchester a indicat faptul ca la copiii la care s-a oprit inima in timpul nasterii, riscul de a dezvolta surditati de perceptie este mai mare decat la copiii cu anoxie clasica.
b) Icterul neonatal
Icterul poate aparea la nastere datorita imaturitatii ficatului copilului. Datorita scaderii numarului de globule rosii va fi produsa bilirubina. Blocarea sau incapacitatea sistemului de a elimina bilirubina determina acumularea acesteia in sange rezultatul fiind icterul copilului. Aceasta stare se numeste icter nuclear. Tratamentul se face prin fototerapie iar in cazurile severe prin transfuzii de sange. Pierderea de auz datorata nivelului crescut de bilirubina apare datorita lezarii nervului auditiv.
c) Incompatibilitatea de Rh
Icterul neonatal determinat de incompatibilitatea de Rh este mult mai grav. Problema apare cand o mama cu Rh negativ este purtatoarea unui copil cu Rh pozitiv. Daca sangele matern contine factor anti-D acestia pot trece prin placenta, patrund in sangele copilului si intalnesc celulele D. Acestea vor fi distruse determinand eliberarea bilirubinei in sangele copilului. Daca exista o concentratie foarte mare de factori va fi pusa in pericol viata copilului. Daca acesta se naste viu, va prezenta un icter foarte grav care va necesita tratament.
2.3. Surditatile de auz dobandite
Dupa Lafon (1985) prin intermediul depistarilor sistematice realizate asupra nou-nascutilor s-a constatat un procent de surditate de 0,6‰. De la 18 luni procentul surditatilor diagnosticate creste la 1,2‰. Cauzele cele mai frecvente sunt: meningite sau meningo-encefalite; maladii virale (oreion); traumatisme craniene sau acustice; patologia renala subacuta sau cronica; maladii endocrine (hipofiza, tiroida); medicamente ototoxice (antibiotice cu aminozide). Exista cazuri in care nu se poate evidentia relatia cauza-efect. De exemplu, un copil din parinti surzi, auzitor, si-a pierdut auzul la 10 luni in cursul unei banale enterocolite, fara tratament ototoxic sau evidentierea unor semne neurologice. Pentru a se stabili cauza sunt necesare mai multe informatii culese prin anamneza, despre primele luni din viata copilului.
a) Virale
Exista mai multe infectii virale care pot cauza surditati de perceptie. Una dintre acestea este pojarul (destul de rar); oreionul (provoaca pierderi unilaterale); gripa a fost incriminata in anumite cazuri. In toate aceste situatii una dintre consecintele infectiei virale a fost distrugerea unei parti din cohlee.
b) Meningita
Este o inflamare a membranei meningeale. Este una dintre principalele cauze ale surditatilor de perceptie aparute in copilarie. De obicei pierderea de auz care survine este una severa. Defectul poate fi localizat in cohlee dar pot fi afectati si centrii nervosi ai auzului. Incidenta surditatii ca efect al meningitei a fost redusa datorita folosirii antibioticelor, in plus sunt cunoscute efectele negative ale unor antibiotice (streptomicina care in cantitati mari poate provoca deficiente auditive).
Prevenirea
Prevenirea sechelelor episoadelor patologice nu este usoara, astfel in meningite 8% din cazuri au sechele auditive. Pot fi incriminate actiunile conjugate ale meningitei si ale aminozidelor care sunt folosite in eradicarea cu antibiotice a germenilor. Rareori se intampla ca o atingere a urechii medii sa antreneze o surditate de perceptie. Anumite tratamente ale urechii medii pot conduce, in mod exceptional, la surditatile profunde ale urechii interne (injectii transtimpanice, aplicarea de drenuri). Cand este vorba de o surditate de perceptie aparuta intr-un mod insidios in timpul copilariei, in general surditati familiale, nu exista nici un mijloc preventiv si nici tratamente care sa impiedice acest lucru. Prevenirea se refera la patologia care are ca sechela surditatea.
Teme:
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
