Faza alterativa a inflamatiei

Faza alterativa a inflamatiei

Se numeste inflamatie alterativa procesul inflamator in care predomina alteratia elementelor tisulare, celelalte fenomene, cum sunt exudatia si proliferarea fiind in minoritate sau instalandu-se cu intarziere si limitat. Cauzele sunt actiunile brutale, directe ale unor acizi sau baze aflate in solutii concentrate(substante caustice) si care pot provoca instantaneu moartea tesuturilor, actiunea unor factori termici( caldura, frigul excesiv), radiatiile ionizante, agenti animati, care determina alteratii tisulare directe sau alteratii vasculare urmate de tromboza, pasteureloza instalarea lui Bacilus necroforus si a ciupercilor patogene.

Se cunosc inflamatii alterative descuamative si necrotice.

Alteratia consta mai intai din aparitia distrofiei si a necrozei care, in cele mai multe cazuri, se produce cu brutalitate si repede. Suprafata sau zona inflamata alterativ devine de o culoare mai deschisa( galbena, galbena-albicioasa sau galbena-bruna).

La inceput, tesutul ia un caracter uscat, iar in cazurile unei hidrofilii exagerate si a lizei tot tesutul se lichefieaza. Anumite parti situate la suprafata ( epiteliile, endoteliile) prin pierderea legaturilor cu membrana bazla, se pot desprinde si cadea( descuamarea suprafetelor). In profunzimea organelor parenchimatoase, la separatia cu tesutul sanatos in scurt timp dupa producerea necrozei(de regula fiind o necroza de coagulare) ia nastere o margine rosiatica, datorita congestiei (congestie marginala), initial prin actiuni vasodilatatoare, la care se adauga mai tarziu staza.

Spre interiorul zonei de necroza se creeaza o alta linie de separare alba-cenusie. Aceasta din urma este constituita din leucocitele iesite din vase. Intreaga zona de congestie si leucodiapedeza care separa tesutul sanatos de cel necrotic poarta numele de zona de demarcatie.

Microscopic se va putea aprecia gradul de distrofie, tipul de degenerescenta (in care sunt antrenate elementele tisulare) granulara, vasculara, hidropica, grasa, glicogenica etc, precum si variatele grade de necroza. Tot odata se vor observa exudatia, leucodiapedeza si chiar eritrodiapedeza, cu precadere in zonele de demarcatie marginala. Prin utilizarea unor coloratii elective si cu un maritor puternic in cazul inflamatiei alterative determinate de germeni infectiosi, acestia apar in centrul focarului si la linia de demarcatie( pasteureloza, necrobaciloza).

Terminarea procesului inflamator alterativ este de cele mai multe ori nefasta pentru tesutul, organul sau organismul in care ia nastere.

Suprafetele necrozate se detaseaza si cad lasand zonele profunde denudate, acestea se reorganizeaza greu, reparatia terminandu-se prin formarea de cicatrici vicioase.

In cazul inflamatiilor alterative cu necroza de lichefiere, resorbtia substantelor descompuse poate atrage intoxicatia si moartea organismului. Alteori, procesele reactive periferice inchisteaza elementele lichefiate, formandu-se chisti.

Odata cu trecerea in starea cronica, inflamatia alterativa se caracterizeaza prin dezvoltarea tesutului interstitial, ingrosarea peretilor organelor cavitare sau crearea de zone de screloza( criza organelor).