Genunchiul post-traumatic

GENUNCHIUL POST-TRAUMATIC: Indoloritatea: medicatie antiinflamatorie, antalgica: administrare generala, locala in inflitratii intra     si periarticulare, ca si sub forma de unguente sau comprese.

Medicatia antiinflamatorie se asociaza cu sedative, tranchilizante, antidepresive.

Crioterapia sau termoterapia (dupa caz).

Electroterapia: diadinamici; ultrasunet; ionogalvanizari; medie frecventa; ultrascurte.

Rx-terapia Repausul articular: utilizarea carjelor sau a bastonului pe perioade mai scurte sau mai lungi, in functie nu numai de gradul durerii, ci si de caracteristicile lezionale ale structurilor genunchiului. Pentru cazurile acute, leziuni recente, repausul prelungit la pat devine obligatoriu. Pozitia cea mai buna este cu genunchiul flectat usor (25-35⁰), sustinut de o perna, pozitie de relaxare capsulo-ligamentara (scade presiunea intraarticulara). Interventii chirugicale: cand metodele conservatoare nu dau rezultate (osteotomii, sinovectomii, meniscectomii). Stabilitatea este asigurata pasiv de aparatul capsuloligamentar (planul capsulo-ligamentar intern; planul capsulo-ligamentar extern; ligamentul posterior; ligamentul anterior; ligamentele incrucisate) si activ de aparatul musculo-tendinos.

Recuperarea deficitului stabilitatii pasive este ortopedica pentru leziunile izolate si chirurgicala pentru leziunile complexe. In cazul de instabilitati pasive ale genunchiului operate fara succes sau care nu pot fi operate ramane de incercat o rezolvare sau ameliorare functionala prin metode recuperatorii fizicale.

Aceste metode sunt: tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului. Cresterea rezistentei ligamentare prin tractiuni blande, dar repetate ale ligamentului. Respectarea regulilor de igiena a genunchiului: scadere in greutate; evitarea ortostatismului si mersului prelungit; evitarea mersului pe teren accidentat; mers cu sprijin in baston; corectarea prin sustinatoare plantare ale piciorului plat; evitarea pozitiilor de flexie prelungita; evitarea pastrarii prelungite a unei aceeasi pozitii a genunchiului; miscari de flexie-extensie libere inainte de trecerea de la repaus la ortostatism. Aplicarea unor orteze din materiale diverse (plastic . ). Stabilitatea activa: metode: Tonifierea cvadricepsului: orice traumatism care afecteaza genunchiul determina repede o hipotonie si hipotrofie a cvadricepsului. Tonifierea cvadricepsului este un obiectiv principal in recuperarea genunchiului. Se utilizeaza exercitii izometrice si exercitii cu incarcare progresiva tip De Lorme.

Tonifierea ischiogambierilor: se executa exercitii izometrice si cu contrarezistenta.

Tonifierea tricepsului sural: hipotrofia acestui muschi dupa imobilizare este tot atat de rapida ca a cvadricepsului.

Tonifierea tensorului fasciei lata: acesta are un rol important in stabilizarea externa si in zavorarea genunchiului direct sau indirect.

Exercitiile pentru tensorul fasciei lata se fac din decubit heterolateral cu ABD membrului inferior (din sold) si de aici flexii si extensii ale soldului (initial fara incarcare, apoi progresiv la nivelul gleznei se pun greutati). Mobilitatea: reducerea flexumului: continuu se evita posturile in flexum, pozitionandu-se mereu membrul inferior pentru extensie cat mai completa; aplicarea de atele cu benzi elastice, care asigura o presiune de intindere continua (atelele se schimba pe masura reducerii flexumului); miscari active de extensie; reducerea fortata sub anestezie cu aplicarea unor atele corectoare succesive (intr-o sedinta sau treptat); metode adjuvante-masajul, ultrasunetul, diadinamicii, medicatia antiinflamatorie si antalgica.

Cresterea amplitudinii flexiei: caldura si masajul sunt procedeele de baza care pregatesc kinetoterapia. Parafina, namolul, ultrascurtele in circuit inductor, infrarosiile, apa calda (bazine si cazi) sunt cele mai utilizate.

Mobilizarile pasive se executa de catre kinetoterapeut in apa si se refera la: mobilizarea pasiva a rotulei transversal si longitudinal si mobilizarea transversala profunda a ligamentului lateral.

Mobilizarea propriu-zisa a genunchiului ce se va executa evitand durerea, semn al unei reactii de aparare care poate reantrena procesul inflamator. Se va prefera miscarea pasiva-activa sau activa-ajutata. Mult mai utilizata este intinderea sub greutati progresive a genunchiului. Aceasta metoda se aplica de 3-4 ori pe zi, pana la o ora ca durata sau pana la aparitia durerii. Se exclud de la aceasta metoda genunchiul inflamat si sechela

postfractura incomplet consolidata. Miscarile active reprezinta modalitatea de baza in recastigarea flexiei. Decubit dorsal: flexii-extensii ale gambei, cu sau fara patina cu rotile, alunecand pe o placa; pedalaj inainte-inapoi. Decubit ventral: flexia gambeii, apoi extensie (sub genunchi, pe fata anterioara, se pune o perna mica); cu o greutate pe glezna se face flexia rapida. Sezand: flexii-extensii; cu greutatea pe glezna, se balanseaza gamba in flexie-extensie (din pozitia sezand calare). Stand pe genunchi: se incearca asezarea pe taloane cu sezutul si revenire. Stand in picioare: mainile pe o bara, se executa genuflexiuni rapide; se flecteaza gamba (se ramane in sprijin unipodal). Exercitii contractie-relaxare sunt exercitii de izometrie facilitatoare ale miscarii unui segment. Se executa din decubit ventral, decubit dorsal (cu coapsa la 90⁰) sau din sezand. Exercitiile gestice sunt pentru reeducarea functionala a genunchiului: mersul; urcatul si coboratul; pasitul peste; aplecatul. Terapia ocupationala: inotul, ciclismul; baschet si volei daca incarcarea este permisa.