PARTICULARITATI MORFO-FUNCTIONALE SI EVOLUTIA DINTILOR TEMPORARI

PARTICULARITATI MORFO-FUNCTIONALE SI EVOLUTIA DINTILOR TEMPORARI

Dentitia temporara cuprinde un numar de dinti mai mic decat cel al dentitiei permanente. In total sunt 20 de dinti temporari, cate 10 pe fiecare arcada. Seria dentara este formata din patru dinti incisivi pe fiecare arcada, cate doi canini si cate doi molari.

Dintii temporari se deosebesc de dintii permanenti prin cateva caracteristici generale si anume culoarea lor alb-albastruie, volum coronar si radicular mai redus, forma coroanelor este mai rotunjita prezentand o strangulatie la nivelul coletului datorita terminarii smaltului in mod brusc; caracteristica este si prezenta unei proeminente a smaltului localizata vestibular, in special la nivelul molarului prim superior.

Rezistenta tesuturilor dentare este mai scazuta, volumul camerei pulpare este mai mare iar canaliculele dentinare mai largi. Radacinile sunt mai subtiri, canalele radiculare sunt inguste, iar radacinile prezinta o curbura cu concavitatea orientata spre vestibular in concordanta cu directia deplasarii inlocuitorului permanent. Radacinile molarilor sunt foarte divergente, si exista pericolul ca in caz de extractie precoce sa se lezeze mugurele dintelui permanent.

Mineralizarea acestor dinti este deficitara postnatal, evidentiindu-se linia neonatala care trece prin punctele de contact ale molarilor si zona coletului la nivelul incisivilor. Aceasta linie neonatala face separatia dintre mineralizarea prenatala si cea postnatala. Datorita mineralizarii mai reduse, si a volumului mare a camerei pulpare capacitatea de aparare pulpara este foarte redusa.

Fig. 23 Morfologia dintilor de lapte

Particularitati de grup ale incisivilor, caninilor si molarilor

1. Incisivii

Incisivii se gasesc intr-o formula asemanatoare cu cea a incisivilor permanenti si anume, pe fiecare arcada existand cate doi incisivi centrali si alti doi incisivi laterali. Acest grup dentar fiind situat in partea anterioara a arcadelor dentare mai este denumit si grupul frontal superior, care apartine maxilarului sau grupul frontal inferior care apartine mandibulei.

Caracteristic pentru acest grup dentar este faptul ca ei prezinta doar patru suprafete si anume: fata vestibulara, fata orala, fata meziala, fata distala si o muchie sau margine incizala. Forma acestor dinti este in general asemanatoare cu cea a dintilor permanenti, cu unele diferente, iar dimensiunile acestor dinti sunt mult mai reduse, deoarece si arcadele pe care le ocupa au dimensiuni mai reduse. Fiecare incisiv prezinta doi lobi de dezvoltare, unul vestibular si unul oral.

Caracteristic pentru acesti dinti este faptul ca diametrul mezio-distal este mai mare decat cel vestibulo-oral. Fetele vestibulare sunt usor convexe, fetele palatinale sunt concave iar cingulumul este pronuntat.

Caracteristic pentru acesti dinti mai este faptul ca muchia incizala este rectilinie si oblica spre distal si cervical, in special la nivelul incisivilor superiori. La nivelul incisivilor inferiori, muchia incizala are un traiect rectiliniu si este oblica spre distal si cervical.

Limita corono-radiculara este evidenta datorita aspectului globulos al coroanei si convexitatii accentuate din treimea cervicala.

Radacina este unica, de forma conica, lunga, ovala pe sectiune si in treimea apicala este inclinata spre vestibular, datorita situarii palatinale a mugurilor incisivilor permanenti.

2. Caninii

Din punct de vedere morfologic se aseamana foarte mult cu cei din seria permanenta si indeplinesc in general aceleasi functii. Prezinta si ei tot doi lobi de crestere.

Au forma asemanatoare cu cea a celor permanenti dar sunt mai mici decat acestia. Ca forma sunt mai lati si mai ascutiti, coroanele scurte se termina cu un cuspid ascutit in forma de "V" , acest "V" avand brate care nu sunt egale, si anume bratul distal este mai scurt decat cel mezial la nivelul caninului superior, iar la nivelul caninului inferior, bratul distal este mai lung si mai oblic. Pe fata orala se afla un cingulum voluminos. Fata vestibulara are trei lobi inegali, lobul central fiind cel mai mare.

In cazul caninului inferior cingulumul si crestele marginale proximale sunt mai putin proeminente.

Radacina acestor dinti este unica, robusta, fiind cea mai mare comparativ cu a celorlalti dinti frontali. La nivelul caninului superior cat si la cel al caninului inferior, radacina are forma triunghiulara, cu apexul curbat spre vestibular datorita pozitionarii mugurilor dentari ai seriei permanente.

3. Molarii temporari.

Spre deosebire de molarii permanenti molarii temporari cresc in dimensiune spre distal. Sunt mult mai mici decat omologii lor permanenti. Proeminenta de smalt cervicala tipica le da aspectul de bulb. Molarii temporari vor fi inlocuiti de catre premolari, care vor avea diametre coronare mezio-distale mai reduse.

Numarul lobilor de dezvoltare corespunde cu cel al cuspizilor. Prezinta cinci fete, in mod obisnuit sunt pluriradiculari, avand doua sau trei radacini. Radacinile au o divergenta mai mare decat cele ale molarilor permanenti deoarece ei cuprind in perimetrul radicular coroana dintelui succesional. Cei superiori au trei radacini, dispuse una mai mare palatinal, si doua vestibulare meziala si distala mai mici ca diametru. Molarii inferiori au doua radacini, una distala mare si una meziala care are doua canale unul vestibular si unul lingual.

Molarul unu superior

Acesta este cel mai atipic dintre molarii temporari, avand o forma deosebita, fiind considerat ca realizeaza trecerea de la premolari la molarii permanenti. Coroana poate prezenta doua aspecte; aspectul premolariform, mai frecvent intalnit cu doi cuspizi dintre care cel vestibular este mai mare, sau aspectul molariform cu doua variante tricuspida (doi vestibulari si unul palatinal) sau tetracuspida (doi vestibulari si doi palatinali).

Molarul doi superior

Acesta este cel mai voluminos dinte al arcadei superioare si incheie sirul dintilor maxilari. Se aseamana cu primul molar permanent superior uneori existand riscul confundarii in cazul coexistentei pe arcada a acestor dinti. Totusi este mai mic decat cel permanent si are un aspect mai globulos, tipic pentru dintii temporari. Coroana prezinta patru cuspizi. Fata palatinala poate prezenta in plus un tubercul numit tuberculul lui Carabelli.

Molarul prim inferior

Are o morfologie particulara prezentand uneori un aspect premolariform dar de cele mai multe ori prezentand aspect molariform. Tipic este faptul ca coroana este ingustata vestibulo-lingual. In varianta molariforma prezinta patru cuspizi, in mod frecvent poate exista un al cincilea cuspid. Cuspizii linguali sunt mai lungi si mai ascutiti, iar cei vestibulari sunt mai scurti si mai rotunjiti. Ordinea descrescatoare a cuspizilor este urmatoarea: mezio-vestibular, mezio-lingual, disto-vestibular, disto-lingual.

Molarul doi inferior

Acesta prezinta un izomorfism perfect cu molarul prim permanent inferior fiind copia aproape fidela a acestuia. Ca dimensiuni molarul doi inferior este mai mic decat cel prim permanent.

In mod constant fata ocluzala prezinta cinci cuspizi trei vestibulari si doi linguali, care in ordine descrescatoare sunt: mezio-lingual, disto-lingual, mezio-vestibular, centro-vestibular, disto-vestibular. Acesti cuspizi sunt separati de un sant principal central ce uneste fosetele marginale meziale si distale.

Aranjarea dintilor temporari pe arcade formeaza un semicerc aproape perfect. Rapoartele dentare interarcadice pot prezenta insa forme normale sau patologice.

Important pentru noi este cunoasterea planului post-lacteal, plan care se obtine unind fetele distale ale molarior secunzi de lapte. Cand fetele meziale sunt situate pe acelasi plan acesta este considerat normal sau poate fi in treapta meziala, cand si aceasta situatie poate fi considerata normala.

Evolutia dintilor temporari

Fiecare dintre aceste stadii imprima anumite particularitati nu numai aspectului radicular ci si tuturor elementelor componente ale dintelui temporar, precum si reactiei sale la actiunea factorilor traumatogeni sau cariosi.

Stadiul 1-dinte temporar tanar

Corespunde perioadei de crestere si dezvoltare a dintelui temporar pana la edificarea radacinii. Formarea dintilor temporari incepe timpuriu in viata intrauterina (luna a doua), eruptia lor se desfasoara intre 6 luni si 30 de luni, iar radacina continua sa se formeze posteruptiv 1-2 ani, fiecare dinte avand intervalele sale proprii. Caracteristica acestui stadiu o reprezinta ''imaturitatea'' datorita radacinii in curs de formare. Vascularizatia abundenta, bogatia celulara, comunicarea pulpo-parodontala larga, dau posibilitatea unor raspunsuri pulpare reparatorii cu conservarea vitalitatii, in cazul leziunilor carioase sau traumatice.

Coafajul direct este indicat numai in acest stadiu de evolutie.

Leziunile traumatice pot evolua in acest stadiu asimptomatic, ducand spre necroza pulpara, dar pot apare si obliterari ale canalului radicular, prin dentinogeneza excesiva, cat si anchiloze osteo-radiculare, cu repercursiuni asupra procesului de inlocuire.   

Stadiul 2-dinte temporar matur

In acest stadiu dintele temporar prezinta caracteristicile esentiale care il deosebesc de dintele permanent. Stratul de smalt este subtire, ceea ce favorizeaza o abrazie rapida, grosimea stratului de dentina este aproape pe jumatate, comparabil cu a dintelui permanent, mineralizare postnatala calitativ inferioara, canalicule dentinare largi. Camera pulpara este mare raportata la la grosimea tesuturilor dure.

Radacinile sunt gracile, divergente, cuprinzand intre ele mugurii dintilor de inlocuire, canalele radiculare mai inguste.

Pulpa este voluminoasa, bine vascularizata, coarnele puplare sunt situate superficial.

Comunicarea pulpo-parodontala este importanta, datorita prezentei unor numeroase canalicule accesorii, atat la nivel radicular cat si la nivelul planseului.

Aceste particularitati favorizeaza evolutia rapida a procesului carios si cresc expunerea la deschideri accidentale ale camerei pulpare.

Capacitatea reparatorie pulpara este intensa, pulpa dintilor temporari avand structuri si functii similare cu a dintelui permanent, cu singura deosebire ca dispune de un timp de actiune incomparabil mai redus. Cariile cronice cat si cele oprite in evolutie dovedesc marea capacitate de formare a dentinei de reactie.

Inervatia pulpara pare a fi mai redusa ca a dintelui permanent, de unde o sensibilitate mai redusa a acestora.

Parodontiul marginal prezinta o zona papilara bine reprezentata, care umple aproape complet spatiile interdentare.

Forma globuloasa a coroanelor dintilor temporari si transformarea punctului de contact de la nivelul molarilor in suprafata de contact, in urma abraziei fiziologice, alaturi de particularitatile zonei papilare, constituie factori importanti de protectie la actiunea traumelor parodontale.

Stadiul 3-dinte temporar cu radacina in rezorbtie

Rizaliza dintilor temporari- este un proces fiziologic care incepe cu aproximativ doi ani inaintea perioadei de inlocuire, avand o anumita cronologie pentru fiecare grup dentar. Se considera ca in producerea ei participa doi factori esentiali :

-dintele permanent in eruptie, care prin presiunile exercitate determina o diferentiere a tesutului mezenchimal pericoronar, cu aparitia de celule cu rol clazic (osteoclaste, cementoclaste), care produc liza tesuturilor vecine, inclusiv a radacinilor dintilor temporari ;

-pulpa dintelui temporar care ar contribui la o autorezorbtie, odontoblastii fiind disociati de elemente fibrilare.

Interactiunea celor doi factori este sustinuta de unele observatii clinice cum ar fi :

Persistenta timp indelungat pe arcada a dintelui temporar, in cazul ageneziei mugurelui dintelui permanent de inlocuire ;

Aparitia unei rizalize a dintelui temporar persistent dar cu un ritm mai lent ;

Interventia factorilor generali in rizaliza dintilor temporari in cazul aplaziilor dintilor permanenti;

Prelungirea prezentei pe arcada a dintelui temporar, chiar pana la varsta adulta, prin efectuarea pulpectomiei;

Accelerarea rizalizei in urma inflamatiilor pulpare si mai ales a proceselor inflamatorii periapicale.

Procesul debuteza de obicei pe suprafata care vine in contact cu dintele permanent si radacina dispare complet, coroana mentinandu-se in final doar prin fasciculele ligamentare, cu traiect de la colet spre tesutul gingival, cat si prin tesutul de rezorbtie care patrunde in camera pulpara. Aceasta a dus la opinia laica de a considera dintii temporari lipsiti de radacina. Alteori rezorbtia nu este uniforma si se mai pastreaza zone sau fragmente nerezorbite, in functie de raportul topografic al dintelui temporar cu succesorul sau.

Incisivii permanenti avand o pozitie intermaxilara mai oralizata fata de cei temporari, eruptia lor are loc printr-o deplasare inainte si in jos la maxilar si inainte si in sus la mandibula ceea ce face ca radacinile dintilor temporari sa fie rezorbite dinspre oral spre vestibular. Dintii pemanenti se vor situa astfel in afara celor temporari, largind perimetrul arcadei. Uneori rizaliza nu se produce si incisivii vor erupe oral fata de dintii temporari, care continua sa persiste pe arcada, aparand asa numita ocluzie dubla.

Mugurii premolarilor fiind situati intre radacinile molarilor temporari, rizaliza acestora incepe interradicular. Sunt resorbite mai repede radacinile vestibulare datorita tendintei de migrare spre vestibular a premolarilor. In majoritatea cazurilor la molarii temporari rizaliza se produce oblic sau chiar longitudinal in axul radacinii, de aceea interpretarea radiografiilor trebuie facuta cu o multa atentie, pentru ca in anumite incidente pot da imaginea unei radacini integre, intr-o faza in care rezorbtia a interesat deja canalul radicular.

Ritmul rizalizei nu este continuu, existand si perioade de incetinire, ceea ce ar putea explica alternarea fazelor de mobilitate si fixare a dintelui temporar in plina rizaliza.

Pot apare si situatii de reincluzie a unui dinte temporar, in special molarul doi cat si de oprire a eruptiei dintelui definitiv, in urma unor procese de osteoscleroza sau anchiloza radiculo-alveolara.

Rizaliza dintilor temporari poate fi patologica, atunci cand se declanseaza mult mai repede decat perioada ei obisnuita.Asa de exemplu poate apare rizaliza incisivului lateral odata cu a centralului, in momentul eruptiei incisivului central permanent sau a caninului odata cu lateralul temporar, in momentul eruptiei incisivului lateral. Aceste rizalize sunt considerate semne precoce a unor dizarmonii dento-maxilare determinate de macrodontia caninilor permanenti.

Rizaliza dintilor temporari incepe in jurul varstei de 4-5 ani pentru incisivi, 6-7 ani pentru molari, 8 ani pentru canini, fiind un proces fiziologic premergator inlocuirii lor.

Ca urmare a rizalizei, radacina se scurteaza, orificiul apical se mareste, largind comunicarea pulpo-parodontala. Procesul poate sa apara insa si pe suprafetele radiculare care vin in contact cu mugurele permanent, deschizand numeroase alte cai de comunicare pulpo-parodontala in zona interradiculara, ceea ce explica difuzarea proceselor infectioase de-a lungul radacinilor si in zona furcatiei, cu aparitia unor osteolize difuze.

In acest stadiu, la nivelul pulpei apar modificari involutive. Imbatranirea pulpara, se traduce prin diminuarea elementului vascular si celular, cu scaderea potentialului defensiv si reparator, cu posibilitatea aparitiei unor modificari degenerative fibroase si depuneri calcice intrapulpare.

Presiunile masticatorii duc si ele la modificari ale tesutului conjunctiv care separa dintele temporar de mugurele permanent, transformandu-l intr-un tesut de granulatie care va invada si camera pulpara.

Rizaliza este accelerata de procesele inflamatorii pulpare sau parodontale. Toate aceste modificari pot influenta puternic diagnosticul si deciziile terapeutice in aceasta faza de evolutie a dintilor temporari.