PULBERI FARMACEUTICE

Definitie: Pulberile sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule uniforme ale unei singure substante medicamentoase sau ale mai multor substante in amestec, folosite ca atare sau impartite in doze, destinate administrarii interne sau externe.

Din punct de vedere fizic pulberile sunt dispersii de solid in solid.

Importanta pulberilor consta in faptul ca ele reprezinta o forma de administrare ca atare, dar reprezinta si o forma intermediara pentru prepararea altor forme farmaceutice: solutii injectabile, comprimate, unguente, suspensii, supozitoare. Forma particulelor determina volumul pulberii: forma sferica fac posibila obtinerea unei pulberi dense, compacte, iar forma aciculara sau de bastonase care se dispun neordonat dau o masa poroasa. Din punct de vedere cinetic, pulberile prezinta unele asemanari cu lichidele, avand un caracter mobil, fluid in functie de marimea, forma, capacitatea de adeziune a particulelor, umiditatea si alti factori fizici.

Din punct de vedere fizico - chimic pulberile pot forma dispersii grosiere, microdispersii sau dispersii coloidale, in functie de marimea particulelor. Intr-o pulbere particulele nu au toate aceiasi marime. Gradul de finete influenteaza absorbtia si eficacitatea terapeutica a medicamentelor. De exemplu marimea cristalelor de cloramfenicol influenteaza concentratia de antibiotic din sange, sulfamidele sub forma de pulbere fina se absorb mult mai repede pe cale orala. Cortizonul pulverizat grosier are o actiune de 20 de ori mai lenta decat produsul micronizat. Acidul salicilic pulverizat grosier cauzeaza hemoragii gastrice mai puternice decat produsul pulverizat fin.

O reducere prea avansata a marimii particulelor unei pulberi duce la scaderea solubilitatii prin formarea unor agregate care se dizolva mai greu, la scaderea proprietatilor reologice( de curgere) ce influenteaza dozarea, divizarea, incarcarea electrostatica a microparticulelor impiedica amestecarea si uniformizarea pulberilor.

Din punct de vedere tehnologic, gradul de finete se alege in functie de tipul formei farmaceutice de administrat. Astfel, pulberile absorbante sau cele de uz intern greu solubile trebuie aduse la un grad avansat de finete, la fel si cele destinate unguentelor oftalmice. Pulberile solubile de uz intern pot fi aduse la un grad de dispersie mediu. Drogurile vegetale care sunt supuse proceselor extractive trebuie sa aiba un grad de diviziune grosier.

Ca forma farmaceutica, pulberile prezinta avantaje si dezavantaje.

Avantaje:

substantele aduse sub forma de pulberi permit obtinerea unui amestec omogen

dizolvarea si absorbtia rapida a principiilor activi in tractul gastro-intestinal

dozare exacta

actioneaza rapid in organism datorita suprafetei mari de contact

pot fi ingerate dizolvate in apa sau alt lichid

sunt o forma farmaceutica convenabila pentru bolnavi - se pot transporta usor si se administreaza usor

majoritatea substantelor se afla in farmacie sub forma de pulberi, ele se pot prescrie si administra ca atare sau combinate si dozate.

sunt usor de administrat copiilor

pulberile sunt forme farmaceutice adecvate administrarii substantelor solide cu doze terapeutice mari: de exemplu substantele antiacide isi exercita efectul la doze de 5 g, cantitate ce nu poate fi prelucrata sub forma de tablete

sunt o forma farmaceutica mai stabila decat solutiile

Dezavantaje:

datorita suprafetei mari de contact se conserva greu fiind usor invadate de microorganisme

se descompun in contact cu aerul umiditatea si lumina

aparitia unor reactii intre componente pot duce la descompunerea si lichefierea amestecului

unele pulberi sunt greu accesibile datorita gustului sau mirosului neplacut

Clasificarea pulberilor se face dupa mai multe criterii:

Dupa compozitie:

pulberi simple alcatuite dintr-o singura substanta

- pulberi compuse constituite din doua sau mai multe substante

Dupa modul de intrebuintare:     - pulberi pentru uz intern

- pulberi pentru uz extern

3. Dupa modul de formulare: - pulberi nedivizate

- pulberi divizate in doze unitare

4. Dupa modul de prescriptie: - oficinale

- magistrale

- tipizate

5. Dupa originea substantelor: - minerale

- vegetale

- obtinute prin sinteza

6. Dupa gradul de finete: - grosiere ce trec prin sita IV - V

- mijlocii

- semifine

- fine - trec prin sita VI

- foarte fine - trec prin sita VII

- coloidale

Prepararea pulberilor in farmacie se face folosind substante medicamentoase, uscate in prealabil daca este necesar, se pulverizeaza la mojar si apoi se trec prin site potrivite. In industrie se folosesc utilaje corespunzatoare.

Uscarea este operatiunea prin care se urmareste eliminarea gradata a apei dintr-un material in care este mentinuta prin adeziune superficiala sau capilaritate. De multe ori apa este mentinuta prin legaturi de natura chimica si chimica( apa de cristalizare). In acest caz operatiunea se numeste deshidratare. Uscarea solidelor are drept scop:   

o       asigurarea conservarii unor substante si produse vegetale,

o       conservarea substantelor farmaceutice se face mult mai bine dupa indepartarea umiditatii. Produsele vegetale si animale se inactiveaza si sunt invadate de microorganisme daca contin apa.

o       usurinta la manipulare, transport si depozitare

o       obtinerea unor preparate farmaceutice( extracte uscate)

o       favorizarea pulverizarii se realizeaza deoarece prin uscare materialele isi pierd elasticitatea si pot fi usor sfaramate. De aceea operatia de pulverizare este precedata de uscare.

La uscarea solidelor eliminarea apei se face prin evaporare. Evaporarea are loc cand tensiunea de vapori superficiala din substanta solida este mai mare decat tensiunea de vapori din aerul inconjurator la o temperatura determinata. Viteza de evaporare depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanti sunt: temperatura, suprafata de evaporare, starea de diviziune a materialului, diferenta dintre tensiunea de vapori a aerului si cea de la suprafata materialului, viteza de circulare a aerului si presiunea. In general umiditatea este indepartata partial. Daca prin uscare se elimina complet umiditatea, unele produse au tendinta de a recastiga apa in contact cu umiditatea atmosferica. Uscarea materiilor prime solide poate fi obtinuta prin expunere la temperatura camerei, mentinerea in exsicatoare, prin incalzire la presiune redusa si cu ajutorul razelor infrarosii.

Metodele de uscare se aleg in functie de natura produsului, sensibilitatea principiilor activi la caldura si oxigenul din aer, gradul de deshidratare urmarit.

Uscarea in aer liber este cea mai simpla metoda si consta in expunerea la o temperatura de 20 - 30 grade a produselor pe coli de hartie, pe panza sau pe retele de sarma in strat subtire.

Uscarea la cald se face cu ajutorul aerului incalzit care circula deasupra materialului, se incarca cu vapori de apa si apoi este evacuat prin ventilare. Aceasta uscare este artificiala, necesita o aparatura speciala si conditii de lucru controlate. Caldura necesara uscarii poate fi transmisa prin convectie, conductibilitate sau iradiere.

Uscarea prin convectie se realizeaza in etuve, dulapuri uscatoare, uscatoare cu banda.

Uscarea prin iradiere se realizeaza cu ajutorul unor lampi cu infrarosii care au capacitate de patrundere in interiorul materialului.

Pulverizarea este operatia de reducere mecanica a dimensiunii particulelor unei substante solide. In farmacie, prin pulverizare, substantele solide sunt transformate in particule de dimensiuni diferite care alcatuiesc pulberea.

Obiectivele pulverizarii sunt urmatoarele:

asigurarea omogenitatii preparatelor farmaceutice solide in cazul pulberilor compuse

imbunatatirea absorbtiei substantelor active

favorizeaza extractia produselor vegetale

mareste viteza de dizolvare

In functie de marimea particulelor substantei, de gradul de finete urmarit si de aparatura utilizata, operatia se numeste:

maruntire ( sfaramare, concasare), cand se obtin fragmente cu dimensiuni cuprinse intre cativa centimetri si un milimetru. In farmacie maruntirea se realizeaza la mojar, iar in industrie cu concasoare de diferite tipuri: cu falci, ciocane, valturi

pulverizarea propriu-zisa .- cand dimensiunea particulelor este sub 1 milimetru. In farmacie se realizeaza prin triturare la mojar, iar in industrie cu mori de diferite tipuri: centrifugale, cu bile, coloidale. Pulverizarea la mojar se poate face prin lovire si prin triturare.

Pulverizarea prin intermediu. Unele substante folosite in farmacie nu pot fi pulverizate prin simpla triturare la mojar, deoarece datorita structurii lor se aglomereaza. In astfel de cazuri se recurge la o substanta intermediara, care poate sa ramana in amestec,si se numeste intermediara permanenta, iar cele care se volatilizeaza se numesc intermedii efemere.

Pulverizarea secarei cornute se face prin intermediul zaharului, camforul se pulverizeaza prin intermediul alcoolului sau eterului, iar iodul cu ajutorul cloroformului.

Pulverizarea integrala sau fara reziduu se realizeaza cand tot materialul luat in lucru este transformat in pulbere. Toate substantele de natura chimica se pulverizeaza fara reziduu.

Pulverizarea cu reziduu se intalneste la produsele vegetale, ea fiind avantajoasa prin indepartarea tesuturilor dure, principiile active sunt localizate in special in tesuturile friabile.

Pulverizarea radacinii de ipeca este o pulverizare cu reziduu, fiind indepartat ca reziduu 25% din cantitatea luata in lucru.

In industrie pulverizarea se face cu diferite tipuri de mori: mori cu pietre, cu discuri, cu valturi, cu bile, mori centrifugale si mori coloidale.

Indiferent de procedeul de pulverizare aplicat se obtin particule cu dimensiuni diferite.

Deoarece pulberile farmaceutice trebuie sa fie alcatuite din particule uniforme, pulverizarea este urmata de cernere.

Cernerea este operatia mecanica de separare a particulelor dintr-un amestec, cu ajutorul sitelor. Prin cernere rezulta doua fractiuni: una care contine particule mai mici decat dimensiunile ochiurilor sitei si se numeste cernut si a doua care are particule mai mari decat orificiile sitei si se numeste refuz. Sitele sunt formate din fire metalice, material sintetic sau tabla perforata. Exista site pentru receptura si site industriale care se deosebesc prin marime.

FR X oficializeaza 9 site fiecare permitand obtinerea unui anumit grad de finete. Numerotarea sitelor s-a facut conventional in functie de numarul de ochiuri pe cm patrat. Gradul de finete creste de la sita nr. 1( fragmente mari) la sita nr. 9( pulbere extrafina).

Pentru cernerea substantelor toxice sau iritante se folosesc site acoperite.

Amestecarea este operatia fundamentala prin care se urmareste realizarea unei distributii uniforme a componentelor unui amestec de produse solide , semisolide, lichide sau gazoase.

Scopul operatiei este omogenizarea amestecului: orice doza prelevata la intamplare trebuia sa contina toti componentii amestecului in aceleasi proportii. Factorii care influenteaza amestecarea sunt: marimea particulelor, densitatea lor si raportul cantitativ al componentelor.

Amestecarea se realizeaza in farmacie cu ajutorul mojarului si a pistilului, iar in industrie cu ajutorul tobelor de amestecare.

Prepararea pulberilor in farmacie se face folosind substante medicamentoase uscate, pulverizate, cernute si amestecate. Amestecarea componentelor se face in ordinea crescanda a cantitatilor. Fac exceptie pulberile cu densitate mica si substantele colorate care se adauga de obicei la sfarsit indiferent de cantitate. Dupa amestecare pulberile se cern din nou. Pentru pulberile in cantitati mai mici de 20 de grame cernerea nu este obligatorie. Cantarirea substantelor solide nu se face direct pe platanul balantelor ci pe tecturi de hartie sau celofan, evitad astfel corodarea.

Pulberile de uz extern pot contine substante antiseptice aprobate de M.S; pe eticheta se va specifica natura si concentratia acestora. Pulberile destinate a fi aplicate pe pielea sugarilor, pe plagi deschise sau pe arsuri trebuie sterilizate, iar pulberile cu antibiotice se prepara aseptic.

Controlul pulberilor

Omogenitatea se determina privind un strat subtire de pulbere cu o lupa ce mareste de 4,5 ori. Pulberea trebuie sa aiba un aspect omogen.

Variatia in greutate. FR X prevede pentru pulberile preparate in farmacie urmatoarele variatii in greutate fata de cantitatile prescrise:

pana la 0,20g + 15%

de la 0,21 la 0,50 g + 12%

de la 0,51 la 1g + 10%

de la 1,01 la 5 g + 7.5%

de la 5,01 la 10g + 4%

de la 10,01 la 50 g + 2%

de la 50,01 la 100 g + 1%

peste 100 g + 0,5%

In cazul pulberilor nedivizate preparate in industrie greutatea produsului se stabileste prin cantarirea continutului a 5 ambalaje care trebuie sa corespunda cu greutatea declarata pe ambalaj.

Determinarea cantitativa. Continutul in substanta activa se determina conform metodei inscrisa in FR X in monografia Pulberi.

Conservarea. In farmacie pulberile se prepara la nevoie. Se conserva in flacoane din sticla de culoare bruna, foarte bine inchise ferite de umiditate. Pulberile efervescente se pot conserva in prezenta silicagelului.

Exemple de pulberi

Pulberi higroscopice

In general prepararea pulberilor in farmacie nu pune probleme deosebite, exista totusi cazuri particulare cand trebuie sa se lucreze cu anumite precautii. Un numar destul de mare de substante au capacitatea de a absorbi umiditatea din atmosfera. Aceste substante sunt denumite higroscopice. Cand cantitatea de umiditate absorbita este mare, substantele se inmoaie sau se lichefiaza putandu-se dizolva in cantitatea de apa absorbita. Aceste substante se numesc delicvescente. Se pot lua insa o serie de precautii pentru a micsora absorbtia umiditatii din aer. Astfel, substantele se pot aduce sub forma de granulate micsorandu-se suprafata de contact. Pulverizarea acestor substante se face in mojare uscate si nu la un grad prea avansat. Ambalarea si eliberarea pulberilor higroscopice se face in pungi de hartie cerata, parafinata sau staniol, iar aceste pungi sa fie tinute in borcane de sticla bine inchise.

Exista substante care pierd partial sau total apa de cristalizare. Acest fenomen se numeste efluorescenta. In acest caz tensiunea de vapori pe suprafata cristalelor este mai mare decat cea a aerului. Din aceasta categorie fac parte sulfatul de aluminiu, sulfatul de sodiu, borax, carbonatul de sodiu, sulfatul de zinc, fosfatul de codeina. Aceste substante trebuie pastrate in conditii corespunzatoare. Uneori umiditatea din atmosfera poate provoca transformari de natura chimica. De exemplu acidul acetilsalicilic se descompune treptat in prezenta apei, in urma fenomenului de hidroliza si pune in libertate acid acetic si acid salicilic, nitritul de sodiu se inmoaie si degaja vapori nitrosi.

Dintre substantele care absorb umiditatea din aer mai des intalnite in farmacie sunt: bromura de amoniu, clorura de amoniu, bromura de calciu, clorura ce calciu, bromura de sodiu, fenobarbitalul sodic, iodura de sodiu.

Dintre pulberile care pierd usor apa de cristalizare in contact cu aerul amintim sulfatul de sodiu, sulfatul de magneziu, fosfat de sodiu. La prepararea acestor pulberi este necesar sa se ia anumite precautii. De obicei, aceste substante se usuca pana la greutate constanta si dupa aceea se asociaza cu alte substante. Sulfatul de sodiu prin expunerea la aer pierde apa de cristalizare, devine alb opac si sfaramicios. Sulfatul de sodiu uscat se pulverizeaza si se cerne prin sita V, cand se obtine o pulbere alba, amorfa, care nu se mai aglomereaza prin presare. Se pastreaza in vase bine inchise. In acelasi mod se procedeaza si cu sulfatul de magneziu sau fosfatul de sodiu. Produsele vegetale se usuca dupa care se pulverizeaza la mojar si se cern prin sita. In acest mod se obtin pulberile de guma arabica, tragacanta.

Un exemplu de pulbere compusa divizata ce contine un amestec de saruri care au apa de cristalizare este pulberea alcalina oficinala pentru solutia Bourget:

Rp/ Sulfat de sodiu 2g

Fosfat de sodiu 4 g

Bicarbonat de sodiu 6 g

Substantele pulverizate in prealabil se amesteca pana se obtine o pulbere uniforma. Cantarirea substantelor se face dupa regula generala in ordinea crescanda a cantitatilor. Amestecul se trece prin sita V, dupa care se ambaleaza in pungi de 12 g. Se prepara la nevoie.

Se prezinta ca o pulbere alba, solubila in apa, cu gust sarat - amarui si cu reactie slab alcalina. Pulberea alcalina nu se foloseste ca atare, ci dupa dizolvarea in 1 litru de apa. Doza uzuala este de 250 ml. Daca solutia se prepara cu apa distilata se obtine o solutie limpede, pe cand daca se prepara cu apa curenta rezulta o solutie tulbure, datorita precipitarii sarurilor insolubile de calciu si magneziu.

Un alt exemplu in care se prescrie un amestec divizat este urmatorul:

Rp/ Cofeina 0.03

Bromura de sodiu 0.30

Bicarbonat de sodiu 0.30

M.f. pulv.

D.T.D. nr. XX

Exista o dificultate la preparare datorita prezentei bromurii de sodiu care absoarbe umiditatea din atmosfera. Amestecul se poate realiza prin triturarea bromurii cu oxid de magneziu, cand se reduce tendinta de a se umezi.

Exista cazuri in care amestecul de substante care se lichiefiaza datorita higroscopicitatii pot duce la reactii mai complicate si formarea de noi compusi:

Rp/ Permanganat de potasiu 30 g

Borax 120 g

Alaun 60 g

M.f. pulv.

In cursul triturarii poate surveni o lichefiere a amestecului datorita eliberarii apei de cristalizare din alaun si borax. O parte din borax se descompune in prezenta apei, iar permanganatul reactioneaza in mediul umed cu restul de borax formand bioxid de mangan de culoare bruna. Amestecul daca este lovit cu putere poate sa produca explozie.

Rp/ Acid acetilsalicilic 0.50 g

Carbonat de calciu 0.15 g

Acid ascorbic 0.05 g

M.f. pulv. D.t.d. nr. X

La prepararea acestei prescriptii se folosesc pulberi perfect uscate. Se amesteca acidul acetilsalicilic cu acidul ascorbic dupa care se adauga carbonatul de calciu si se amesteca cu precautie. La administrare se introduce amestecul in apa, cand are loc reactia de formare a sarii de calciu a acidului acetilsalicilic care este solubila. Reactia are loc in prezenta apei, iar principiul activ ia nastere in urma reactiei. La conservare trebuie protejat amestecul de umiditate prin ambalare in pungi de hartie cerata ce se pastreaza in borcane din sticla bine inchise.

Amestecuri de pulberi care se umezesc

Uneori se intalnesc asociate substante higroscopice si delicvescente care sunt prescrise pentru administrare sub forma de casete. In asemenea cazuri, umezirea pulberilor se evita, de preferinta eliberind casetele in borcane de sticla astupate etans. Pastrarea casetelor in conditii necorespunzatoare duce destul de repede la umezirea amestecului care este urmata de descompuneri mai mult sau mai putin profunde.

O alta metoda de a preveni umezirea unor asemena amestecuri este adaugarea de pulberi inerte in prescriptie. Astfel, o serie de pulberi higroscopice divizate in casete sunt mai stabile daca se adauga carbonat de magneziu, oxid de magneziu usor, oxid de magneziu ponderos sau talc. O eficacitate mai redusa o prezinta lactoza si amidonul. In orice caz, asfel de amestecuri se prelucreaza printr-o triturare usoara.

Daca casetele se pastreaza in borcane de sticla bine inchise, medicamentul nu sufera transformari timp de cel putin 3 saptamani. Pastrarea in pungi sau in cutii de carton duce la umezirea pulberii din casete, urmata de o colorare in ruginiu. Incercarea de a adauga 0,10 - 0,30 pe caset de carbonat de magneziu, oxid de magneziu sau amidon intarzie in oarecare masura umezeala si descompunerea. Totusi, pulberea compusa din aceasta formula se pastreaza cel mai bine in borcane bine inchise, chiar fara adaugarea de pulbere inerta. Din acest exempalu reiese importanta pe care o are contactul cu umiditatea atmosferica in cazul pulberilor delicvescente.

Fenobarbitalul sodic este o substanta higroscopica, iar iodura de potasiu este higroscopica in atmosfera umeda. Prescriptia se prepara greu, mai ales cand umiditatea atmosferica este mare; amestecul devine moale si aderent datorita descompunerilor survenite. Prepararea se poate face prin pulverizarea iodurii de potasiu intr-un mojar uscat si incalzit usor si amestecarea cu o cantitate egala de oxid de magneziu sau carbonat de magneziu, dupa care se adauga fenobarbitalul si aminofenazona si se tritureaza usor. Amestecul se ambaleaza cu grija de preferinta in borcan de sticla bine inchis.

Dupa preparare, amestecul continut in casete devine galben si se lichefiaza in 2 zile datorita higroscopiei ingredientelor. Pastrate in borcane de sticla bine inchise, casetele se mentin timp de 2 saptamani. Adaugarea de 0,10 - 0,30 pulbere inerta previne descompunerea. Se amesteca iodura de sodiu cu amidon 0,30 pentru fiecare caset si apoi se adauga nitritul triturand usor. Amestecul astfel preparat se pastreaza in conditii satisfacatoare.

Pulberea compusa, preparata in mod obisnuit, duce la formarea unei mase moi datorita iodurii de sodiu si pepsinei, care absorb umezeala din aer. Se evita acest inconvenient daca se tritureaza nitritul de sodiu intr-un mojar incalzit si uscat cu o cantitate egala de lactoza si dupa aceea se adauga fenobarbitalul. In acelasi mod se amesteca iodura de sodiu cu lactoza, dupa care se adauga succesiv diuretina, oxidul de magneziu si pepsina. Se reunesc cele doua amestecuri, se tritureaza usor si se divide.

Pulberi care contin amestecuri eutectice

Amestecul unor substante organice se lichefiaza sau se transforma intr-o masa pastoasa sau intr-un lichid dupa triturarea impreuna la temperatura ordinara. Acest fapt se datoreaza formarii asa-numitelor amestecuri eutectice cu punct de topire scazut, uneori chiar la temperatura camerei.

Printre substanzele care tind sa actioneze in acest fel cand sunt asociate cate doua sau mai multe si care sunt mai des folosite in farmacie sunt urmatoarele: acetanilida, acid acetilsalicilic, antipirina, camfor, cloralhidrat, fenazona, fenacetina, fenol, mentol, salol, timol etc. Formarea eutecticului este fortata prin triturarea directa a componentelor. Punctul de topire al amestecurilor formate din doua substante (amestecuri binare) difera destul de mult dependent de proportiile componentelor.

O metoda pentru evitarea acestei dificultati este dispersarea separata a celor doua substante si administrarea a cate unei doze din fiecare. Aceasta metoda poate fi aplicata in cazul medicamentelor pentru uz intern.

O alta metoda este aceea de a adauga pulberi inerte absorbante, cum ar fi: carbonat de magneziu, oxid de magneziu usor, oxid de magneziu ponderos, amidon, lactoza, talc, fosfat de calciu etc.

Carbonatul de magneziu si oxidul de magneziu usor sunt cei mai folositi diluanti. In scopul prevenirii inmuierii aspirinei, acidului salicilic si altor compusi care creeaza asemena dificultati, s-a propus adaugarea de acid silicic (marimea particulelor de 50 de microni in proportie de 20%).

In general, fiecare din substantele care dau amestecuri eutectice se asociaza mai inai cu diluantul si se amesteca usor cu o spatula sau cu o foaie de hartie. De obicei, o cantitate egala de diluant cu cea a substantei respective este suficienta pentru a impiedica lichefierea pentru o perioada de 2 saptamani, daca amestecul se pastreaza in conditii corespunzatoare. Toate pulberile care tind sa devina moi sau pastoase trebuie sa fie eliberate in ambalaje duble.

Amestecul se lichefiaza datorita prezentei impreuna a aspirinei si aminofenazonei care formeaza un amestec eutectic. Prezenta acidului citric accentueaza fenomenul deoarece acesta este o sare cristalizata eflorescenta peste 30°. Pentru a evita lichefierea se amesteca aminofenazona cu o cantitate de lactoza (0,10-0,20 g pentru fiecare pachet), iar aspirina cu o cantitate de oxid de magneziu (0,20 g) si se amesteca cele doua pulberi triturand usor. Se adauga apoi fenobarbitalul si, la sfarsit, cafeina-baza, folosind jumatate de cantitate fata de cantitatea prescrisa de cafeina citrica.

Cand se prescriu pulberi pentru uz extern, destinate pentru aplicare pe piele sau pentru a fi dizolvate de catre bolnav, se amesteca in mod obisnuit ingredientele luind masuri pentru a reduce dificultatea. Daca substantele care se lichefiaza sunt in proportie mica fata de cantitatea totala a amestecului, acestea se tritureaza mai intai impreuna si dupa aceea se adauga treptat celelalte ingrediente solide.

Daca substantele care dau un amestec moale sau lichid sunt in proportie mai mare, fiecare dintre acestea vor fi amestecate cu o parte din restul ingredientelor, iar cele doua pulberi obtinute se reunesc pe o bucata de hartie cu ajutorul unei spatule.

In cazul unei preparari obisnuite, amestecul din casete se inmoaie dupa cateva zile. Dificultatea poate fi prevenita inlocuind citratul de cafeina cu jumatate din cantitatea sa cu cafeina pura. Prin aceasta se inlatura prezenta acidului citric din cafeina citrica care duce la descompunerea aspirinei. Totodata este necesar sa se adauge o pulbere inerta, pentru a evita contactul dintre aspirina si aminofenazona.

Se recomanda adaugarea de 0,15-0,20 g pentru fiecare doza de carbonat de magneziu sau oxid de magneziu usor. Aspirina se amesteca cu pulberea inerta, se adauga cafeina si aminofenazona si se tritureaza usor. Folosirea de oxid de magneziu ponderos duce la formarea unei mase tari, pe cand talcul, lactoza si amidonul nu sunt eficace.

La amestecarea celor doua componente se formeaza o masa moale. Se obtine o pulbere corespunzatoare, daca se tritureaza camforul cu 0,10 g carbonat de magneziu, dupa care se adauga salolul si se amesteca usor. Alte pulberi inerte sunt mai putin eficace, iar oxidul de magneziu duce la intarirea si colorarea in roz a amestecului.

Se pulverizeaza mentolul, se adauga o cantitate egala de camfor si se tritureraza pana la lichefiere apoi se adauga si se disperseaza restul de camfor. Se adauga apoi treptat si pe rand amidonul, oxidul de zinc si talcul.

Se formeaza mai intai un eutectic care este amestecat cu amidonul care joaca rol de absorbant. Este o pulbere de uz extern care trebuie sa aiba un grad de finete avansat. Se expediaza in cutii de carton sau in borcane de sticla bine inchise.

In cazul pulberilor compuse care se elibereaza in casete este cateodata avantajos ca unul sau doua ingrediente sa fie separate de restul substantelor. Metoda este eficace in cazul prezentei in amestec a unor pulberi care pot duce la lichefiere sau la alte reactii de descompunere. Astfel, unii compusi sunt extrem de delicvescenti si nu pot fi obtinute amestecuri satisfacatoare (bromura de litiu, acetatul de potasiu). Separarea se poate face prin adaugarea celor doua pulberi in doua straturi in mod succesiv si separarea straturilor printr-o rondela provenita din taierea unui capac de caset sau unui disc de hostia. Dupa unii autori, separarea se poate face introducand cantitati mai mici de pulbere intr-un caset mic care se pune in cel de-al doilea caset mai mare umplandu-se restul spatiului cu celelalte substante.

Nitritul de sodiu reactioneaza cu acidul citric din citratul de cafeina, iar acidul acetilsalicilic determina si el lichefierea amestecului. In prezenta apei se elibereaza oxid de azot si casetul este distrus. Pentru a evita dificultatile se inlocuieste citratul de cafeina cu cafeina pura, luand cantitatea pe jumatate si se separa nitritul de restul amestecului printr-o rondela de hostia sau prin introducerea lui intr-o capsula mica, care se aseaza intr-un caset mare la un loc cu restul amestecului.

In aceasta prescriptie, lichefierea nu poate fi evitata cu ajutorul unor pulberi inerte, de aceea se separa carbonatul de amoniu printr-unul din mijloacele aratate mai inainte.

Separarea substantelor care prezinta dificultati tehnice in pulberile compuse prescrise sub forma de casete se poate face si in cazul componentelor care duc la amestecuri moi datorita scaderii punctului de topire a amestecului eutectic sau higroscopicitatii. Unele din exemplele tratate la capitolele respective pot fi rezolvate in acest mod.

Pulberi cu substante toxice si puternic active

Substantele toxice sau puternic active se prescriu in pulberi compuse in doze foarte mici, de ordinul miligramelor, sau centigramelor. Pentru a se asigura o cantarire precisa a acestora se recurge la diluarea lor cu pulberi inerte in proportii stabilite. Prin diluarea substantelor puternic active cu o pulbere inerta in proportii anumite se ajunge la asa-numitele pulberi titrate.

Pulberile titrate se prepara in concentratii de 1:100 si mai rar in concentratii de 1:10 (pentru substante care se prescriu in cantitati de centigrame). Diluarea pulberilor active se face de obicei cu lactoza. Aceasta este o substanta inerta din punct de vedere terapeutic si chimic. Pentru a se asigura omogenitatea amestecului, este indicat sa se adauge si o mica proportie de carmin. Substanta coloranta permite sa se urmareasca mai usor daca amestecul obtinut este uniform.

Alaturi de pulberile titrate de substante chimice se utilizeaza si diferite pulberi titrate de preparate de origine vegetala sau animala. In acest caz, adaosul de substante diluante urmareste obtinerea unor amestecuri cu un continut determinat de substante active. Ca excipient se foloseste lactoza, zaharoza, glucoza, amidon, pulbere de licviritie sau pulbere din acelasi produs vegetal, cu un continut mai redus de principii active.

Astfel, extractul de beladona uscat se dilueaza cu lactoza sau dextrina pana la un continut de 1,42-1,58 g% alcaloizi, exprimati in hiosciamina, extract de china uscat, se aduce la un titru de 20%, alcaloizi totali, extractul uscat de hiosciam la 0,30% alcaloizi totali.

Pulberea de digitala este adusa la 10 u./g cu un diluant inert sau cu o pulbere de digitala cu o activitate mai slaba. Pentru a se ajunge la o concentratie determinata, excipientii trebuie sa fie uscati pana la gradul de umiditate obisnuita (mentionat in farmacopee).

Prepararea pulberii titrate de atropina sulfurica 1%

Sulfatul de atropina se cantareste exact si se aduce intr-un mojar in care s-a triturat mai inainte 1-2 g lactoza. Dupa ce se tritureaza bine pana ce se obtine o pulbere uniforma, se adauga treptat mici portiuni din restul de lactoza, amestecand continuu. Dupa uniformizare, pulberea se cerne si apoi se amesteca din nou la mojar. Pentru a se putea asigura o dispersare omogena in cazul pulberilor care contin substante foarte active, este necesar ca timpul de amestecare sa fie prelungit la aproximativ 15 minute. Inainte de a se pune in mojar substanta activa, se tritureaza mai intai o mica cantitate de lactoza cu scopul de a astupa peretii mojarului, inlaturand pierderea de substanta activa prin fixarea acesteia in porii mojarului. In F.R. VII se prevedea in formula si 0,25 g carmin, pentru a urmari omogenitatea dispersarii. Lactoza are avantajul ca are o densitate apropiata cu a majoritatii substantelor puternic active. Cu toate acestea sunt cazuri cand unele substante toxice au o greutate specifica mare (acidul arsenios, unele saruri de mercur), si au tendinta de a se stratifica.

In aceste cazuri este necesar ca pulberea titrata respectiva sa fie neaparat amestecata inainte de a fi intrebuintata. Pulberile titrate se introduc in borcane bine inchise, etichetate cu mentiuni asupra proportiilor de substanta activa si diluant, astfel:

Pulbere titrata de sulfat de atropina 1%

10,0 pulbere titrata = 0,10 g sulfat de atropina;

1,0 pulbere titrata = 0,01 g sulfat de atropina;

0,10 pulbere titrata = 0,001 g sulfat de atropina;

0,01 pulbere titrata = 0,0001 g sulfat de atropina;

De obicei se mentioneaza pe o eticheta data prepararii si numele celui care a efectuat-o. Borcanul respectiv cu pulbere titrata se pastreaza in dulapul Venenum sau Separandum, dupa caz, in fata borcanului cu substanta activa.

Dupa F.R.IX la pulberile titrate se va mentiona pe eticheta data prepararii si concentratia.

Sulfatul de stricnina fiind un medicament toxic trebuie calculata doza. Constatandu-se ca doza prescrisa nu depaseste doza maxima, se trece la executarea retetei. Se iau 2,40g din pulberea titrata de stricnina sulfurica 1:100 si se amesteca cu 1,20g lactoza, dupa care se imparte prin cantarire in 12 prafuri care se introduc in capsule de hartie si se elibereaza bolnavului. Dupa cum se vede s-a scazut din cantitatea de lactoza prescrisa cantitatea de lactoza care se gaseste in pulberea titrata luata in lucru. Daca in reteta nu figureaza ca ingredient lactoza, este bine sa se mentioneze pe prescriptie cantitatea de lactoza adaugata ca diluant al substantei active pentru a se vedea cu cat este marita greutatea pulberii.

Pulbere de ipeca si de opiu (Pulvis Ipecacuanhae opiatus)

(Pulbere Dover)

Este o pulbere compusa oficinala.

Componentele se amesteca bine pana se obtine o pulbere uniforma, dupa care se cern prin sita VI si se amesteca din nou. Este o pulbere de culoare brun-cenusie, cu aspect omogen, miros de opiu si gust slab amar toxic. Pulberea de ipeca si opiu trebuie sa contina 1 g% morfina si 0,20 g% alcaloizi totali din ipeca exprimati prin emetina. Se pastreaza in borcane de sticla bine inchise, ferite de lumina si la Venena. Se foloseste in afectiuni ale cailor respiratorii, ca expectorant si calmant al tusei. Doza maxima pentru o data este 1,50 g, iar pentru 24 de ore 4 g. Componentele active sunt constituite din opiu si radacina de ipeca, iar lactoza nu este decat un diluant.

Pulberi cu extracte

Prepararea pulberilor in a caror compozitie intra extracte depinde in primul rand de consistenta extractului. Cand sunt prescrise extracte uscate se procedeaza in mod obisnuit.

Extractul trebuie sa fie bine pulverizat si amestecat treptat cu pulberea compusa pana se obtine un produs uniform. Dupa unele pareri, extractele uscate se dizolva sau se disperseaza intr-o mica cantitate de apa sau lichid hidroalcoolic de concentratia vehiculului care a servit la prepararea lui, dupa care se adauga treptat restul pulberilor si se tritureaza. Cantitatea de lichid adaugata trebuie sa fie minima, pentru a nu influenta omogenitatea pulberii. Adaugarea de lichide permite in oarecare masura o dispersare mai buna si usoara a extractului vegetal. Totusi prezenta apei sau a altui lichid poate da nastere la o serie de reactii intre componentele pulberii compuse sau poate influenta in mod negativ conservarea preparatului. De aceea este preferabil sa se recurga la dispersarea extractului uscat prin triturare mai intai singur si apoi treptat cu restul pulberii.

La incorporarea extractelor uscate in pulberi trebuie sa se aina seama si de faptul ca unele dintre acestea sunt diluate (titrate). Astfel, extractul de beladona uscat, care se folseste in farmacie, este un extract diluat in proportie de o parte extract la o parte excipient sau in proportie de o parte extract la doua parti excipient. Diluarea extractului de beladona are scopul de a se obtine un preparat omogen, care nu se aglomereaza datorita umiditatii. Diluarea se face cu dextrina sau lactoza. La intrebuintarea extractelor diluate se va tine seama de dilutiile respective.

Se cantareste extractul de beladona uscat in cantitate dubla fata de cea prescrisa, deoarece extractul care se gaseste in farmacie este diluat 1:1. Se tritureaza extractul la mojar cu fenobarbitalul pana se obtine o pulbere omogena. Dupa aceea se adauga in cantitati mici subnitratul de bismut, triturand continuu pentru a asigura o buna dispersare a extractului. Aceasta poate fi sesizata usor, deoarece extractul de beladona are o culoare galbena-bruna. Dupa aceea se adauga treptat carbonatul de calciu si oxidul de magneziu. Pulberea se trece prin sita si dupa cernere se amesteca usor la mojar pentru o mai buna omogenizare.

Extractele moi se incorporeaza dupa o prealabila amestecare cu lactoza, cand sunt transformate in pudra printr-o incalzire usoara. In locul lactozei se poate folosi si pulberea de licviritie. Extractele moi pot fi incorporate si daca sunt dizolvate intr-o mica cantitate de alcool si amestecate cu o parte din componentele pulberii compuse intr-un mojar incalzit pana la evaporarea alcoolului. Extractul va ramane dispersat in pulbere, dupa care se adauga restul ingredientelor. Aceste metode se folosesc cand amestecul contine o cantitate mai mare de extract moale. Cand pulberea compusa contine proportii mai mici de 30% de extract moale se poate obtine un preparat satisfacator prin triturarea extractului moale mai intai cu cantitati mici de pulbere si adaugarea treptata a restului de pulberi pina la obtinerea unui amestec omogen.

Extractele fluide pot fi incorporate in pulberi compuse daca proportia lor nu depaseste 10% fata de cantitatea totala a amestecului. Cand cantitatea de extract fluid este mai mare, acesta va fi amestecat cu o cantitate egala de lactoza sau pulbere vegetala inerta pentru a mari viteza de indepartare a solventului prin marirea suprafetei de evapaorare. Amestecul pus intr-o capsula se asaza pe baia de apa si se amesteca cu o bagheta de sticla pana la evaporare cand se obtine un preparat de consistenta unui extract. Amestecul se incorporeaza apoi dupa regulile obisnuite.

Acelasi mod de preparare poate fi utilizat si in cadrul prezentei in prescriptie a altor componente lichide care se supun de asemenea evaporarii la sicitate.

Se prelsucreaza mai intai extractul fluid cu 2.5 g pulbere de licviritie si se incazeste pe baia de apa pana la obtinerea unei pulberi uscate. Dupa aceea se adauga glicerofosfatul de calciu. Se livreaza in capsule de hartie cerata.

Pulberi care contin substante volatile

Pulberile compuse care contin in amestec substante volatile, ca mentol, camfor, timol, carbonat de amoniu sau uleiuri volatile de menta, de anason etc., se prepara asociind cantitati mici din substantele respective cu una din celelalte pulberi, dupa care se adauga treptat restul ingredientelor. Triturarea substantelor volatile se face de preferinta cu o substanta care are o reactivitate chimica mai scazuta, de exemplu, se vor adauga substantelor volatile substante anorganice sau substante organice mai putin reactive inainte de a se adauga pulberi vegetale sau substante organice cu structura complexa care se descompun mai usor. Pentru a evita pierderea substantelor volatile se utilizeaza pungi de plastic termosudate sau plicuri de hartie cerata impermeabile.

Uleiul de menta, picatura cu picatura se omogenizeaza cu mici portiuni de oxid de magneziu, apoi se adauga restul de oxid de magneziu, carbonatul de calciu si bicarbonatul de sodiu.

Prezenta oxidului de magneziu permite absorbtia uleiului volatil. Trebuie sa se ia precautii ca pulberea sa fie introdusa in borcan de sticla bine inchis, care se pastreaza la loc racoros.

Oleozaharuri. Un mijloc bun de a incorpora uleiurile volatile in pulberi il constituie oleozaharurile (elaosacchara). Acestea sunt amestecuri omogene de uleiuri volatile si zahar pulverizat (1 picatura de ulei volatil cu 2 g zahar). Dupa omogenizare se trec prin sita. Se amesteca bine cele doua componente, prin triturare la mojar. In F.R. VII figureaza formule pentru oleozaharurile de menta si de lamaie. Uleiul volatil se incorporeaza picurandu-se pe baza pistilului si nu direct in pulberea de zahar, uniforma. Oleozaharurile se prepara la nevoie deoarece se altereaza usor prin oxidarea esentei in contact cu aerul, preparatul pierzandu-si mirosul placut. Amestecurile divizate care contin oleozaharuri se introduc in capsule de hartie cerata sau pergaminata, iar cele nedivizate in borcane de sticla. Se intrebuinteaza rar ca atare.

Pulberi cu substante oxidante

Pulberile compuse care contin in amestec substante puternic oxidante, cum sunt cloratii, nitratii, peroxizii, permanganatii, alaturi de agenti reducatori se prepara cu anumite precautii, deoarece un contact mai violent intre cele doua categorii de substante poate provoca aprinderea sau explozia amestecului.

In asemenea cazuri, pulverizarea se face pentru fiecare substanta in parte, iar triturarea se face cu grija, fara a lovi amestecul cu pistilul sau mai bine pe o foaie de hartie cu ajutorul unei spatule. Dintre pulberile care pot exploda cand sunt asociate se mentioneaza:

In prescriptia urmatoare, cloratul de potasiu in amestec cu acidul tanic si zaharul duce la un amestec exploziv.

Pentru a evita reactia violenta, este necesar ca amestecul de acid tanic cu zahar sa fie eliberat separat, iar cloratul de potasiu de alta parte.

Pulberi efervescente (gazogene)

Pulberile efervescente sunt pulberi compuse, care in prezenta apei dau o solutie ce degaja gaz (bioxid de carbon) si servesc la prepararea unor solutii de uz intern. In aceste amestecuri sunt prezente substante cu caracter acid (de obicei acizi organici, ca acidul citric, acidul tartric, acidul acetilsalicilic), alaturi de substante cu caracter alcalin (bicarbonatul de sodiu). Prepararea pulberilor gazogene tine seama de caracterul substantelor care intra in compozitie. Astfel, se va evita pe cat posibil amestecarea substantelor acide cu cele alcaline si prezenta umiditatii. Fiecare substanta se pulverizeaza separat si se usuca. Se ambaleaza de o parte substantele acide, iar de alta parte substantele alcaline se expediaza de obicei in pachete de hartie cerata. O alta metoda este de a prepara din cele doua amestecuri de pulberi, granulate in mod separat, dupa care granulatele se amesteca, luindu-se precautii ca pastrarea sa se faca in absenta umiditatii. Prezenta umiditatii duce la descompunerea amestecurilor efervescente si punerea in libertate de bioxid de carbon.

Farmacopeea prevede ca substantele sa nu contina mai mult de 1% umiditate. La dizolvarea pulberilor efervescente in apa trebuie sa se obtina o solutie limpede si sa se degaje bioxid de carbon in cantitate corespunzatoare.

Pulbere laxativa efervescenta (Pulvis efervescens laxans)

Bicarbonatul de sodiu si sulfatul de sodiu se pulverizeaza si se amesteca uniform, introducandu-se intr-o capsula de hartie albastra. De alta parte se pulverizeaza acidul tartric si se introduce intr-o capsula de hartie alba. Se prepara la nevoie. Ambele pachete constituie o doza. In momentul intrebuintarii se dozolva cele doua pachete in apa cu degajare de bioxid de carbon. Se conserva in absenta umiditatii. Are actiune laxativa.

Pulberea originala Seidlitz continea tartrat de sodiu si de potasiu in loc de sulfat de sodiu. Cand se prescrie "Pulbere Seidlitz" se elibereaza pulberea laxativa efervescenta.

Un exemplu similar este pulberea efervescenta Botkin:

Se folosesc pulberi lipsite de umiditate. Se prepara pulberea compusa prin amestecarea componentelor. Se iau precautii pentru a evita contactul cu umiditatea in timpul conservarii.

Se intrebuinteaza sub forma de solutie cu actiune laxativa si colagoga.

Exemple diferite de pulberi compuse

Este un exemplu de pulbere compusa care contine o substanta coloranta. Pentru manipularea substantelor colorante se iau o serie de precautii atat la cantarire, cat si la pulverizare, amestecare si cernere, pentru a nu murdari ustensilele cu care se lucreaza. Albastrul de metilen, rivanolul, permanganatul de potasiu, sulfura de stibiu portocalie se prescriu uneori in pulberi compuse. Astfel de substante se cantaresc pe balante separate pe cate o rondela de hartie. Pulberea coloranta nu se tritureaza in mojare cu peretii porosi care se impregneaza cu substante colorante si sunt greu de spalat. Este preferabil sa se aleaga mojare cu peretii lustruiti si eventual sa se adauge mai intai o anumita cantitate de pulbere necoloranta din amestec, sa se tritureze si dupa aceea sa se adauge pulberea coloranta.

Formula de mai sus se prepara in felul urmator: se tritureaza usor o mica cantitate de urotropina, dupa care se adauga albastrul de metilen si se continua triturarea pana se obtine un amestec omogen, lucru ce poate fi usor urmarit datorita prezentei colorantului. La urma se adauga restul de urotropina, amestecand. Pulberea compusa se imparte in numarul respectiv de doze prin cantarire.

O alta metoda de preparare este de a aseza cantitatea de albastru de metilen intre doua straturi de pulbere de urotropina in fiecare caset. Bineinteles, repartizarea cantitatii de substanta pentru fiecare caset trebuie facuta prin cantarire. Prima metoda are avntajul ca realizeaza o dispersare uniforma a substantei colorante, evitand depunerea intregii cantitati de substanta pe mucoasa in momentul desfacerii in stomac, dar prezinta dezavantajul unei manipulari mai complicate si al eventualei colorari a casetelor, fapt ce se petrece mai ales in prezenta umiditatii. Cea de a doua metoda, desi nu realizeaza o pulbere compusa omogena, are avantajul ca este mai comoda si permite o conservare mai buna.

Daca albastrul de metilen nu este asociat cu alte substante, atunci se dilueaza cu lactoza sau cu zahar.

Sulfura de stibiu se tritureaza cu o cantitate de lactoza, dupa care se adauga restul se substante in ordinea obisnuita. Sulfura de stibiu, datorita unor sarcini elctrostatice, are tendinta sa adere de peretii mojarului. Pentru a favoriza omogenizarea se adauga lactoza.

Extractul de beladona uscat se tritureaza bine cu aproximativ 1 g bicarbonat de sodiu pana se obtine un amestec omogen dupa care se adauga treptat in mici portiuni si amestecand restul de bicarbonat; se in portiuni carbonatul si subnitratul de bismut si la urma carbonatul de calciu. Acesta, desi este in cantitate mai mica decat celelalte pulberi se adauga la sfarsit deoarece are o greutate specifica mai mica si adaugarea lui la inceput ingreuneaza uniformizarea amestecului. Formula constitue un exemplu de pulbere compusa din substante cu densitati diferite. In asemenea cazuri, pulberile cele mai usoare se adauga la sfarsit, chiar daca sunt in cantitati mai mici fata de alte componente. Tot pentru a se asigura o buna omogenizare a unor astfel de pulberi compuse, acestea se amesteca usor si dupa cernere inlaturandu-se stratificarea produsa in timpul acestei operatii. Printre pulberile cu densitati mici care se intalnesc mai des prescrise, pot fi mentionate oxidul de magneziu usor, carbonatul de magneziu, carbonatul de calciu, carbunele vegetal si animal si altele.

In aceasta pulbere este foarte greu sa se pulverizeze iodul prin triturarea obisnuita a substantei ca atare. De aceea se recurge la o pulverizare prin intermediu.

Se adauga cativa milimetri de eter sau alcool pentru a dizolva iodul si se tritureaza cu grija pana se obtine o pulbere prin evaporarea solventului volatil, dupa care se adauga treptat acidul boric, care, nefiind influentat de alcool sau eter, poate fi adaugat direct peste solutia de iod, continuandu-se triturarea pana la evaporare.

Pulberi pentru uz extern

Pulberile pentru uz extern sunt constituite din una sau mai multe substante medicamentoase pulverizate la care se adauga de obicei si adjuvanti si care se aplica pe piele, pe mucoase sau pe tesuturi lezate. Sunt denumite de obicei pudre de presarat (pulvis adspergendi, pulvis conspergendi) si se aplica pe pielea sanatoasa in scopuri de igiena sau in diferite boli de piele. Pe mucoase sau plagi pudrele actioneaza prin substantele active care dizolvandu-se in secretia plagilor asigura o concentratie mai mare, iar pe de alta parte sub actiunea lor sicativa si prin modificarea pH-ului secretiei, conditiile de trai ale microorganismelor devin nefavorabile.

Printre componentele pulberilor ca substante active se pot cita: substante solide, ca: acid boric, acid salicilic, dermatol, sulf, sulfamide, mentol, timol, antibiotice etc. sau substante moi, ca: ihtiol, ceara, lanolina etc. Ca diluanti pot fi folositi excipienti minerali sau vegetali. Pudrele trebuie sa indeplineasca functiuni speciale si de aceea diluantii trebuie sa indeplineasca anumiti indici caracteristici: capacitate de absorbtie fata de apa, respectiv fata de secretii, un anumit pH apropiat de cel al pielii, capacitate de absorbtie, capacitate de acoperire si de aderare pe pielea umeda si uscata, proprietatea de a racori pielea si de a se imprastia in zona unde se face presararea.

Preparare. Pudrele de presarat pentru pielea intacta se prepara folosind ca adjuvanti substante inerte ca talc, caolin, amidon, etc. componentele pudrelor se pulverizeaza foarte fin si se trec prin site de matase (sita IX). Pudrele care se aplica pe plagi sau pe mucoase se sterilizeaza.

Excipienti

Talcul. Are o capacitate de fixare a umiditatii satisfacatoare, dar nu fixeaza substante grase. Adera bine de piele si o lubrifiaza. Are o reactie usor alcalina (pH=8-9). Capacitatea lui de acoperire este mica. Este onctuos la pipait. Talcul purificat cu acid clorhidric este neutru. Se intrebuinteaza uneori asociat cu substante antiseptice si intra in compozitia unui numar mare de pudre.

Caolinul. Are proprietati asemanatoare cu talcul, insa o capacitate de absorbtie mai mare. Absoarbe si toxinele microorganismelor. Pentru pudre se mai intrebuinhteaza caolinul purificat. Se intrebuinteaza caolinul usor coloidal; marimea particulelor trebuie sa fie intre 3 si 10 microni.

Excipienti minerali pot fi infectati de microorganisme, mai ales cu Clostridium tetani, Clostridium welchii si Bacilus anthracis.

Carbonatul de magneziu si oxidul de magneziu. Au capacitate de fixare atat fata de apa cat si fata de grasimi. Dependent de modul de preparare carbonatul de magneziu poate fi mai usor cu formula 3MgCO₃·Mg(OH)₂3H₂O si carbonat de magneziu ponderos cu aceeasi formula, avand 4 molecule de apa de cristalizare. Are o reactie usor alcalina si proprietati racoritoare. Se pulverizeaza usor dar adera de piele mai greu; de aceea se intrebuinteaza singur asociat cu alti excipienti.

Oxidul de zinc. Are o capacitate de fixare a apei si a grasimilor si o aderenta buna. Are o reactie usor alcalina. In contact cu apa se aglomereaza. Absoarbe umiditate siu bioxid de carbon din aer. Rpin incalzire devine galben, dar la racire isi recapata culoare.

Se intrebuinteaza in pudre compuse, avand actiune protectoare, adstringenta, sicativa.

Stearatii de zinc si de aluminiu. Au proprietati aderente, lubrifiante si astringente. Aspectul este sidefos. Mai contin in proportii variabile derivati ai acidului oleic si palmitic. Prin incalzire se topeste, incalzit la temperatura ridicata se descompune punand in libertate vapori inflamabili. Din punct de vedere chimic este neutru. Se intrebuinteaza singur sau in amestecuri.

Oxidul de titan. Proprietatile sunt asemanatoare cu ale oxidului de zinc. Este preferat deoarece se imprastie usor si da un aspect mai placut preparatelor. Absoarbe razele ultraviolete cu lungimea de unda 2900-3200 Å. Este usor, imprima pudrelor o culoare alba caracteristica, cu luciu specific. Se intrebuinteaza in pudre compuse.

Amidonul. Se intrebuinteaza amidonuri de orez, de cartof, de grau si de porumb. Are capacitate de absorbtie atat fata de apa (1 g fixeaza 0,5 g apa), cat si fata de uleiuri (1 g fixeaza 0,10 g ulei). Capacitatea de aderenta si de racorire este considerabila. Amidonul da pudre fine. Prezinta inconvenientul ca se umfla in prezenta umiditatii, devine cleios si se infecteaza usor. Se intrebuinteaza singur sau asociat cu excipienti anorganici.

Pudre sicative

Acestea absorb umiditatea pielii si in general sunt constituite din talc, carbonat de magneziu, caolin, amidon la care se asociaza substante active ca adstringente, decongestionante, antiseptice etc.

O serie de pudre contin diferite componente solide, cum ar fi grasimile care au rolul de a favoriza aderenta amestecurilor si a mari capacitatea de lubrifiere.

Cetaceul se dizolva intr-o mica cantitate de eter si peste aceasta solutie se adauga 5 g talc, triturand pana la evaporarea eterului. Dupa aceea se adauga acidul salicilic pulverizat, amidonul si restul de talc, triturand pentru a se obtine uniformizarea amestecului.

O alta metoda de preparare este aceea de a incalzi mojarul in care se topeste cetaceul si a se adauga cantitati mici de amidon triturand la omogenizare. Amidonul gresat se trece prin sita si se amesteca cu celelalte componente.

Formula de mai sus constituie un exemplu din categoria pulberilor compuse cu substante grase. Astfel de substante, cum sunt ceara, acidul stearic, alcoolul cetilic, cetaceul, se incorporeaza fie prin dizolvare intr-un inetrmediu volatil si indepartarea acestuia, fie prin amestecarea acestor substante cu una dintre componente in mojar incalzit.

Pulberi pentru solutii de uz extern (spalaturi)

Astfel de produse sunt complet solubile si sunt destinate sa fie folosite sub forma de solutii apoase desi pentru comoditate se elibereaza sub forma de amestecuri pulverulente. Deoarece deseori contin si substante aromatice volatile sunt trecute printr-o sita deasa pentru a evita aglomerarile si sunt eliberate in borcane de sticla cu gat larg care permit manipularea usoara de catre pacient.

D.s.ext. 1 lingurita la 1 litru de apa pentru spalaturi vaginale

Cele trei pulberi sunt cristalizate. Continutul in apa de cristalizare dupa farmacopee fiind: CuSO₄: 5H₂O, ZnSO₄: 7H₂O, Kal(SO₄): 12 H₂O. Se pulverizeaza la mojar mai intai sulfatul de cupru, apoi se adauga sulfatul de zinc si alaunul si se tritureaza pana la omogenizare dupa care se trece prin sita V. Se elibereaza in cutii de carton sau borcane de sticla.

Divizarea pulberilor

Prin divizare in practica farmaceutica se intelege operatiunea prin care pulberile se impart in doze unitare, fiecare reprezentand cantitatea ce trebuie administrata o data.

Pulberile divizate se expediaza in capsule de hartie sau capsule amilacee, fiecare capsula continand o doza. Divizarea se poate efectua:

direct in capsule de hartie deschise

pe cartele de divizat, dupa care dozele se introduc in capsule.

Divizarea se poate face in trei moduri:

divizarea dupa ochi se face prin apreciere vizuala a dozelor de pulbere asezate in forma de con. Ea se poate efectua pe cartele obisnuite, pe cartele speciale sau pe capsule de hartie deschise. Divizarea pe hartie, din care se formeaza ulterior capsula prezinta avantajul evitarii pierderii de substanta ce ar adera pe cartele. Dezavantajul divizarii direct pe capsula deschisa se datoreste faptului ca majoritatea pulberilor au culoare alba, iar conul de pulbere este greu de observat.

In general pulberile se divizeaza pe cartele de celuloid, de forma dreptunghiulara, cu o flexibilitate suficienta care sa permita indoirea lor. Exista cartele care au desenate cercuri concentrice care usureaza aprecierea conului de pulbere.

divizarea dupa volum se bazeaza pe ipoteza ca volume egale de pulberi contin cantitati egale. Divizarea se face cu ajutorul unor lingurite dozatoare in care volumul de pulbere poate fi reglat. Folosirea acestei metode este avantajoasa la divizarea unor cantitati mari de pulbere intr-un numar mare de doze.

divizarea dupa greutate este cea mai precisa metoda de divizare. Ea consta in cantarirea fiecarei doze. Este metoda obligatorie impusa de FR X. cantarirea fiecarei doze necesita un timp indelungat. Dificultatile ce apar sunt in functie de precizia balantei, de proprietatile aderente ale pulberilor. FR X permite o variatie in greutate la pulberile divizate.

Capsulele de hartie constituie un ambalaj pentru pulberile divizate si se arunca dupa utilizarea preparatului. Hartia trebuie sa fie de buna calitate, simpla sau cerata in functie de natura pulberii.

Capsulele medicinale sunt invelisuri ce se inghit odata cu medicamentul pe care il contin. Ele pot fi din gelatina sau pasta de amidon. FR X da urmatoarea definitie: Capsulele sunt preparate farmaceutice destinate uzului intern care contin substante medicamentoase solide sau lichide divizate in invelisuri din amidon, gelatina sau alte substante inerte.

Capsulele amilacee se utilizeaza in farmacie pentru divizarea si dozarea pulberilor de uz intern. Capsulele amilacee devin moi si alunecoase prin inmuiere in apa, putand fi astfel usor inghitite. Capsulele prezinta o serie de avantaje: mascarea gustului si mirosului neplacut, divizarea mai corecta substantelor, o resorbtie mai buna.

Capsulele gelatinoase servesc pentru administrarea unor substante cu gust si miros neplacut.

Dupa modul de preparare capsulele gelatinoase pot fi capsule tari sau operculate, si capsule gelatinoase moi de forma sferica sau ovala si incorporeaza substante lichide ce nu pot fi conditionate altfel.

Capsulele operculate pot avea diferite culori fie pentru protejarea continutului fasa de lumina, mascarea continutului, efect psihologic sau pentru identificare.