NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A TUBULUI DIGESTIV

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A TUBULUI DIGESTIV

Tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente : gura , faringe ( cu dubla apartenenta ), esofag , stomac , intestinul subtire si intestinul gros , organe la nivelul carora se realizeaza digestia alimentelor si ulterior absortia lor. In acelasi timp , la nivelul ultimului segment al tubului digestiv , rectul , se realizeaza eliminarea resturilor neabsorbite - prin actul defecatiei.

CAVITATEA BUCALA : este portiunea initiala a tubului digestiv , alcatuita din organe si diverse tesuturi. Superior este limitata de bolta palatina , inferior de planseul bucal , lateral de obraji , anterior de buze si posterior se continua cu faringele. Cavitatea bucala este captusita cu mucoasa bucala , in interiorul cavitatii bucale se gasesc arcadele dentare , limba.

Functiile pe care le indeplineste gura sunt : functia de masticatie pentru formarea bolului alimentar , inceputul digestiei glucidelor sub actiunea ptialinei salivare , functia de fonatie , functia receptoare , functia de aparare si functia fizionomica.

FARINGELE : este un organ care apartine atat aparatului digestiv , cat si aparatului respirator. El se afla situat in partea posterioara a cavitatii bucale si se continua cu esofagul. Captusit cu o mucoasa , este bogat in tesut limfoid. In faringe se gasesc amigdalele palatine , amigdala faringiana pe peretele posterior si amigdala linguala la radacina limbii legate intre ele prin numeroase vase limfatice si formand inelul limfatic Waldeyer.

Functia faringelui : functia de conducere a bolului alimentar catre esofag si functia de aparare impotriva infectiilor , care pot patrunde pe cale digestiva sau pe cale respiratorie.

ESOFAGUL : este un organ musculo-membranos , tubular , care face legatura intre faringe si stomac. El incepe la nivelul vertebrei a 7-a cervicala ( C7) in dreptul cartilajului cricoid si se termina in dreptul vertebrei a 11-a toracale la orificiul cardia ; este lung de 25-32 cm si are un calibru care variaza intre 10-22 mm.

Esofagul este situat in mediastinul posterior , venind in contact cu formatiunile situate aici. Datorita acestei situari , afectiunile esofagului se pot rasfrange asupra organelor cu care vine in contact iar pe de alta parte leziunile acestora pot provoca suferinte esofagiene. Structura esofagului : de la interior la suprafata distingem patru straturi :

tunica mucoasa : are culoare albicioasa si prezinta cute longitudinale care se sterg prin distensia esofagului , cauzata de trecerea bolului alimentar. Mucoasa are in structura sa un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat.

tunica submucoasa : este bine dezvoltata si contine glande esofagiene de tip acinos , ce secreta mucus ce usureaza inaintarea bolului alimentar.

tunica musculara : este formata dintr-un strat de fibre longitudinale la exterior si un strat de fibre circulare la interior. In treimea superioara ambele straturi de fibre sunt striate , in timp ce in treimea inferioara fibrele striate sunt inlocuite de cele netede.

tunica externa ( adventicea ) : este o tunica conjunctiva care se continua in sus cu adventicea faringelui.

Fiziologic , esofagul reprezinta un organ menit sa faca legatura dintre faringe si stomac ; prin coordonare nervoasa , musculatura formeaza unde contractile care imping bolul spre cardia ; sfincterul cardiei se desface , impiedicand si refluarea continutului gastric in esofag.

STOMACUL : organ cavitar musculo-glandular , este segmentul tubului digestiv situat intre esofag si intestinul subtire si intre splina si ficat. Forma lui este asemanatoare unei pere , cu varful usor indoit si indreptat in sus : la examenul radiologic apare ca litera "J" sau ca un carlig. Forma lui este variabila in functie de : continut , tonicitatea musculaturii proprii , tonicitatea peretelui abdominal , pozitia individului si volumul organelor vecine.

Stomacul incepe de la cardia si se termina la pilor care face legatura intre stomac si duoden ; portiunea situata deasupra cardiei si care este adaptata cupolei diafragmatice se numeste marea tuberozitate ( formix sau fundus ) ; segmentul vertical este corpul stomacului care se continua cu mica tuberozitate si apoi cu antrul piloric si se termina cu orificiul piloric. Intre cardia si pilor se afla doua margini : marginea externa sau marea curbura si marginea interna sau mica curbura.

Structural , stomacul este alcatuit din patru paturi : la interior se afla mucoasa care contine glandele cardiale , fundice si pilorice , apoi submucoasa , musculara in care se gaseste plexul nervos vagetativ Auerbach , iar la exterior este invelit de seroasa peritoneala.

Din punct de vedere fiziologic , stomacul primeste alimentele si datorita functiei sale motorii , le framanta , le amesteca cu sucul gastric si apoi le evacueaza in duoden.

Prin functia secretoare , stomacul intervine in digerarea tesutului conjunctiv si al proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric si al pepsinei Mucusul gastric are un rol protector de prim ordin , aparand mucoasa de actiunea sucului gastric.

INTESTINUL SUBTIRE : segmentul cel mai lung al tubului digestiv ( peste 4 m ) , se intinde de la pilor la valvula ileo-cecala prin care se deschide in intestinul gros.

Este diferentiat in trei segmente : duoden , jejun si ileon.

Duodenul : portiunea initiala , fixa , a intestinului subtire , are lungimea de 25-30 cm , forma de potcoava si cuprinde in concavitatea sa capul pancreasului.

Fiziologic : duodenul are doua functii principale : motorie si secretorie.

Jejuno- ileonul : are un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a cavitatii peritoneale. Are tot patru straturi : mucoasa , submucoasa , musculara si adventice.

Fiziologic are trei functii : motorie , secretorie si de absortie , care se exercita pe o foarte mare suprafata datorita vilozitatilor intestinale.

INTESTINUL GROS : este segmentul terminal al tubului digestiv ; incepe de la valvula ileo-cecala si se termina cu anusul. Se distinge de intestinul subtire prin volumul mult mai mare si prin cele trei benzi musculare longitudinale , taenia coli.

Lungimea lui variaza intre 1.5 m si 3 m. Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente : cecul , colonul ascendent , colonul transvers , colonul descendent , colonul sigmoid si rectul.

Fiziologic are functia de motricitate , secretie si absortie. Un rol important in fiziologie si patologie il are flora intestinala.

Dintre glandele anexe ale tubului digestiv , un rol important in hemoragia digestiva superioara il are ficatul.

FICATUL : este cea mai mare glanda anexa a tubului digestiv. Este situat in etajul supramezocolic , in partea dreapta , sub diafragma , deasupra colonului transvers si a mezocolonului , la dreapta stomacului. Are o consistenta ferma si o culoare bruna. La cadavru cantareste 1500 g iar la individul viu se adauga inca 800-1000 g cat cantareste sangele depozitat in ficat.

Se disting doua fete : una superioara , diafragmatica si alta inferioara , viscerala. Pe fata superioara se observa doi lobi : drept si stang.

Fata inferioara prezinta doua santuri longitudinale impartite , la randul lor , in doua jumatati printr-un sant transversal.

Santurile delimiteaza patru lobi : drept , stang , anterior si posterior. Unitatea structurala si functionala a ficatului este lobulul hepatic care este constituit din hepatocite , capilare sinusoide si canaliculi biliari. Sinusoidele converg spre vena centro-lobulara , situata in centrul lobului unde are loc amestecul de sange arterial cu cel venos.

Venele centro-lobulare parasesc lobulul pe la baza lui si devin vene sublobulare ( colectoare ). Ele se unesc si formeaza venele hepatice care sunt tributare venei cave inferioare.

Fiziologia ficatului : ficatul are o mare capacitate de regenerare , demonstrata prin faptul ca dupa o hepatectomie partiala , regenerarea incepe dupa 24h , atinge maximum in 4-5 zile si se termina in 14 zile.

Functiile lui sunt multiple , fiind indeplinite la nivelul hepatocitului:

functiile metabolice : - metabolismul glucidic , protidic , lipidic si mineral.

functia biliara comporta secretia si excretia bilei

functia antitoxica

sinteza fermentilor necesari proceselor vitale