PATOLOGIA CARDIOVASCULARA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA

PATOLOGIA CARDIOVASCULARA A PERSOANEI DE VARSTA A TREIA

Ateroscleroza

         Ateroscleroza este cauza principala de deces si invaliditate in tarile dezvoltate. Numele, derivat din limba greaca, se refera la ingrosarea intimei arteriale (stratul cel mai intern al peretelui arterial care vine in contact cu sangele) si acumularea de lipide. Desi multi factori sistemici si generali predispun la dezvoltarea sa, aceasta boala afecteaza preferential anumite regiuni ale circulatiei.
Ea produce manifestari clinice distincte in functie de patul circulator afectat si de caracteristicile leziunilor individuale. De exemplu, ateroscleroza arterelor coronare produce angina pectorala si infarct miocardic, ateroscleroza arterelor ce iriga sistemul nervos central provoaca frecvent ischemie cerebrala tranzitorie si accidente vasculare cerebrale.
         Ateroscleroza se dezvolta focalizat atit in timp cat si in spatiu si are loc tipic in decurs de mai multi ani, de obicei mai multe decade. Cresterea placii aterosclerotice e mai degraba discontinua decat liniara, cu perioade de liniste relativa punctata de episoade de evolutie rapida. Dupa o perioada de''liniste'', in general prelungita, ateroscleroza poate deveni clinic manifesta.

Angina pectorala

         Angina pectorala este un sindrom clinic datorat ischemiei miocardice caracterizat prin discofort sau presiune precordiala, care este in mod tipic precipitat de efortul fizic si ameliorat de repaus sau nitroglicerina sublingual. Cauza este reprezentata de obicei de obstructia critica a arterelor coronare datorita aterosclerozei.
         Angina pectorala apare atunci cand travaliul cardiac si necesarul miocardic de oxigen depasesc capacitatea arterelor coronariene de a asigura aportul de sange oxigenat. Frecventa cardiaca, tensiunea sistolica sau presiunea arteriala si contractilitatea sunt factorii determinanti majori ai necesarului miocardic de oxigen. O crestere a oricaruia din acesti factori in conditiile unui flux sangvin coronarian scazut o poate induce. Astfel, la un pacient cu un grad critic de stenoza coronariana, efortul fizic induce angina ameliorata de repaus.
         Disconfortul din angina pectorala nu este de obicei perceput ca durere. Poate fi o jena surda, vaga, putin ingrijoratoare sau poate deveni rapid o senzatie severa, intensa, de presiune precordiala. Are localizare variabila, dar cel mai frecvent este resimtita langa stern. Poate iradia in umarul stang si in jos pe marginea interna a bratului stang, chiar si in degete, drept in spate, in gat, maxilare si dinti, si ocazional in jos pe marginea interna a bratului drept. Poate fi de asemenea resimtita in abdomenul superior. Angina pectorala este in mod tipic declansata de activitatea fizica si de obicei nu persista mai mult de cateva minute, disparand la repaus. Diagnosticul se bazeaza pe acuzele caracteristice de disconfort toracic declansat de efort si ameliorat de repaus.
         Principiul major al tratamentului este de a preveni sau de a reduce ischemia si de a diminua simptomele. Boala subiacenta, de obicei ateroscleroza, trebuie delimitata si principalii factori de risc trebuie eliminati.

Aritmiile

         Inima este un muschi ce functioneaza asemenea unei pompe. Ea este divizata in patru camere: doua superioare -atrii si doua inferioare -ventricule. Inima se contracta atunci cand este strabatuta de un impuls electric generat de "stabilizatorul natural" al inimii -nodulul sinusal sau sinoatrial (NS). In cazul ritmului cardiac normal, numit si ritm sinusal, impulsul pleaca din atriul drept, se propaga in tot atriul si in nodul atrioventricular (AV). De aici, impulsul (stimulul) este condus printr-o retea de fibre specializate (sistemul His-Purkinje) la toate celulele ventriculelor. Acest traseu trebuie urmat cu exactitate pentru ca inima sa functioneze normal. Atat timp cat stimulul electric este transmis normal, inima pompeaza sange si se contracta intr-un ritm normal (intre 60 -100 ori pe minut).
         Termenul de aritmie se refera la orice modificare a ritmului normal al impulsurilor electrice, determinand un ritm cardiac neregulat. Unele aritmii dureaza atat de putin (de exemplu, o pauza temporara sau o contractie prematura) incat ritmul cardiac nu este afectat. Dar daca aritmiile dureaza mai mult, ritmul cardiac poate fi prea rapid, prea lent sau neregulat.
         Termenul de tahicardie se refera la o frecventa cardiaca de peste 100 batai pe minut.
         Frecventa cardiaca creste in timpul activitatii fizice si scade in timpul somnului. Facand exceptie de aceste variatii zilnice, toate persoanele prezinta la un moment dat episoade pasagere de aritmie. Prevalenta aritmiilor atriale si ventriculare tinde sa creasca odata cu varsta, chiar si in cazul persoanelor care nu sufera de boli cardiace.
         Bolile cardiace dobandite sunt cel mai important factor de risc pentru aritmie. Cauzele principale sunt ateroscleroza, hipertensiunea arteriala si afectiunile inflamatorii sau degenerative. Cicatrizarile sau depozitele anormale prezente la aceste afectiuni pot provoca bradicardia, inhiband activitatea nodului sinusal sau conducerea atrioventriculara. In mod asemanator, ele pot provoca tahicardie (cu origine atriala sau ventriculara) datorita activitatii anormale a celulelor sau prin crearea unor insule de tesut inert din punct de vedere electric. Numerosi agenti chimici pot provoca aritmii, uneori cu consecinte grave. Printre factorii cunoscuti se numara concentratiile mari sau mici de minerale (precum potasiu, magneziu si calciu) din sange sau tesuturi. Aceste minerale au un rol esential in producerea si conducerea normala a impulsurilor la inima. Substantele care creaza dependenta, precum alcoolul, tigarile si drogurile pot provoca aritmie, la fel ca si unele medicamente pentru inima. Chiar si medicamentele pentru tratarea aritmiei pot provoca aritmie.
         Aritmia sinusala se refera la schimbarile ciclice ale ritmului cardiac in timpul respiratiei. Este mai putin frecventa la pacientii de varsta a treia.
Bradicardia - frecventa cardiaca scade sub 55-60 batai/minut. O frecventa cardiaca prea lenta poate provoca oboseala, stari de ameteala, slabiciune si lesin. Aceste simptome pot fi inlaturate prin implantarea unui pacemaker electronic pentru a accelera ritmul cardiac.
Extrasistole atriale - contractiile premature sau extrasistolele provoaca frecvent un ritm cardiac neregulat. Cele care se produc in camerele superioare sunt numite extrasistole atriale.
Extrasistolele ventriculare -contractiile premature ale inimii care se produc in camerele inferioare sunt numite extrasistole ventriculare.
Extrasistolele sunt frecvente la copii si adolescenti si se intalnesc la majoritatea persoanelor la un moment dat. De obicei cauza lor nu este identificata. Extrasistolele dispar cu timpul si nu necesita tratament special. Ocazional extrasistolele sunt cauzate de boli sau de leziuni ale inimii. Medicul poate recomanda efectuarea de teste suplimentare pentru a se asigura ca inima este sanatoasa.
Fibrilatia artriala - mai multe parti ale atriilor (camerele superioare ale inimii) incep sa genereze impulsuri electrice necoordonate. Atriile pompeaza sangele prea repede si neregulat si nu se contracta suficient. De fapt,ele se pot contracta de 5-7 ori mai repede decat normal -pana la 300-400 batai pe minut. Nu toate impulsurile ajung la ventricule, astfel incat acestea pot pompa sangele, desi cu un ritm neregulat.
Fibrilatia arteriala reprezinta cea mai frecventa tulburare "grava"de ritm cardiac, ea nu este un pericol in sine, dar poate conduce la alte tulburari de ritm, oboseala cronica, insuficienta cardiaca congestivasi, cel mai grav, la accident vascular cerebral (AVC).
         Atunci cand atriul drept pompeaza prea repede si neregulat, sangele nu se varsa complet in ventriculul stang. In schimb, sangele stagneaza in atriu si formeaza cheaguri. Daca un cheag patrunde in sange si circula spre creier, poate bloca o artera si provoca un AVC. Acest lucru nu se intampla la toti pacientii cu fibrilatie arteriala, dar sansele de a suferi de un AVC sunt de cinci ori mai mari daca aveti FA. Aproximativ 15-20% din cazurile de accident vascular cerebral se produc la persoanele cu FA.
         Fibrilatia atriala (FA) survine deseori la persoanele care sufera sau au suferit de boli coronariene, de stop cardiac, sau de insuficienta cardiaca. Apare si la pacientii cu afectiuni ale valvelor inimii (valvulopatii), cu inflamatie a miocardului (miocardita) sau a endocardului (endocardita), sau in urma unei interventii chirurgicale cardiace. Pacientii cu ateroscleroza sau angina pectorala pot suferi de asemenea de fibrilatie atriala. Uneori aceasta este legata de anomalii congenitale ale inimii.
O boala a plamanilor poate de asemenea sa afecteze inima. De aceea FA survine la pacientii cu boli pulmonare cronice, trombembolism pulmonar, emfizem pulmonar sau astm.
Varsta si sexul influenteaza riscul aparitiei FA si gravitatea sa. Barbatii prezinta un risc usor mai crescut de a dezvolta FA, dar femeile diagnosticate cu aceasta afectiune prezinta un risc mai mare de moarte prematura. Varstnicii sunt mai predispusi la FA decat persoanele tinere. Alti factori de risc sunt afectiunile tiroidei, diabetul, hipertensiunea arteriala, consumul excesiv de alcool, fumatul sau consumul de stimulante (inclusiv cafeina).
Fibrilatia ventriculara este - o afectiune in care, datorita activitatii electrice necontrolate a inimii, ventriculele se contracta rapid, nesincronizat si necoordonat. In acest caz, inima pompeaza putin sange sau isi intrerupe complet activitatea de pompa. Fibrilatia ventriculara poate provoca un colaps cardio-vascular sau moarte subita daca pacientul nu primeste ingrijiri de urgenta.
Tratata din timp, tahicardia ventriculara si fibrilatia ventriculara se pot converti la ritm normal prin soc electric. Tahicardia poate fi controlata cu ajutorul medicamentelor sau prin identificarea si distrugerea focarelor ectopice - generatoare ale ritmului anormal. O metoda eficienta de corectare a tulburarilor de ritm este si folosirea unui dispozitiv electronic numit defibrilator implantabil.
Flutter atrial - apare atunci cand impulsurile generate intr-un ritm rapid determina contractii frecvente ale muschiului cardiac, determinand un ritm cardiac rapid si regulat.
Blocul cardiac de grad 1- (blocul cardiac sau atrioventricular-AV) se produce atunci cand impulsurile din camerele superioare ale inimii (atrii) nu se transmit catre camerele inferioare (ventricule). Aceasta nu inseamna ca vasele sanguine sunt blocate.
Blocul cardiac de grad 1 - se instaleaza atunci cand impulsul electric traverseaza nodul AV mai incet decat normal. Ritmul si frecventa cardiaca sunt normale, iar inima poate sa fie sanatoasa. Unele medicamente pentru inima pot incetini conducerea impulsurilor de la atrii la ventricule si provoca bloc cardiac de grad 1.
Blocul cardiac de grad2 - se produce atunci cand impulsurile din camerele superioare ale inimii (atrii) nu se transmit catre camerele inferioare (ventricule). Aceasta nu inseamna ca vasele sanguine sunt blocate.
Blocul cardiac de grad 3 - (bloc cardiac complet) - impulsurile electrice nu mai ajung de la atrii a ventricule, provocand bradicardia (frecventa cardiaca scazuta).
Blocul cardiac complet este cauzat de unele cardiopatii sau poate sa se instaleze ca efect advers al unui medicament.

Hipertensiunea arteriala

         Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o crestere a valorilor tensiunii arteriale peste limita normala, bazata pe media intre cel putin doua determinari realizate in doua sau mai multe vizite dupa screeningul initial. Valorile normale ale TA au fost stabilite de catre foruri internationale: TA < 130/80 mmHg, iar tensiunea arteriala optima fara risc cardiovascular este < 120/80 mmHg.
         Cei mai multi pacienti hipertensivi nu au simptome specifice ce pot fi atribuite cresterii tensiunii arteriale si sunt identificati numai in timpul examenului fizic. Simptomele care pot apare sunt atribuite: tensiunii arteriale crescute insasi, bolii vasculare hipertensive si bolii de fond, daca aceasta exista.
         Evaluarea pacientului hipertensiv cuprinde:

1. istoricul familial de HTA; cresteri intermitente ale TA in trecut; afectiuni sau tratamente anterioare efectuate de pacient;
2. existenta factorilor de risc: fumat, diabet zaharat, dislipidemia, istoric familial de decese premature datorate bolilor cardiovasculare;
3. evaluarea stilului de viata al pacientului in aspecte privind dieta, activitatea fizica, statutul familial, profesia , nivelul de educatie;
4. examenul fizic;
5. investigatii de laborator.

         Hipertensiunea arteriala este de doua tipuri: esentiala (a carei cauza nu se cunoaste, fiind si cea mai frecventa) si secundara (care are cauza cunoscuta); aceasta din urma poate fi de cauza renala, endocrina, neurologica sau alte cauze variate.
         Consecintele hipertensiunii au rasunet in intreg organismul: cele mai importante efecte sunt cele asupra cordului, neurologice si renale.
         Tratamentul isi propune sa scada mortalitatea si imbolnavirea de cauza cardiovasculara si renala, iar TA sa atinga valorile tinta de 140/90 mmHg pentru populatia generala si, respectiv, 130/80 mmHg pentru cei cu diabet sau boli renale. O componenta majora a tratamentului HTA o constituie modificarea stilului de viata, la care se adauga la nevoie tratamentul farmacologic. Acesta din urma poate contine unul sau mai multe medicamente, in functie de valorile TA si bolile asociate.
         Hipertensiunea arteriala este o boala cronica care nu se vindeca si trebuie tratata toata viata (necesita administrarea zilnica a tratamentului medicamentos in cazul in care acesta este instituit).

Infarctul miocardic

         Infarctul miocardic se produce atunci cand muschiul inimii -miocardul- nu este irigat corespunzator. Acest lucru se datoreaza faptului ca una sau mai multe artere coronare care hranesc miocardul sunt obstruate datorita depunerilor de grasimi (placi de aterom) - proces numit ateroscleroza. Placa se poate rupe sau perfora, ducand la formarea unui cheag de sange, care blocheaza artera. Astfel se produce infarctul miocardic, numit uneori si tromboza coronariana sau ocluzie coronariana.
         Daca circulatia sangelui este intrerupta timp de mai multe minute, celulele musculare sunt afectate permanent si mor. Pacientul poate muri sau poate suferi leziuni ireversibile, in functie de masura in care este afectat miocardul.
         Uneori un spasm coronarian poate fi cauza producerii infarctului miocardic. O artera coronara se contracta temporar si se ingusteaza determinand scaderea sau oprirea irigarii unei parti a miocardului. Cauzele producerii spasmelor nu se cunosc. Spasmul se poate produce pe vasele sanguine normale, ca si pe vasele obstruate partial de ateroscleroza. Un spasm sever poate provoca infarct miocardic.
         Uneori infarctul miocardic debuteaza brusc si cu intensitate. Dar, de cele mai multe ori, debutul este lent, cu durere usoara si disconfort. Pacientii nu inteleg ce se intampla si asteapta prea mult inainte de a cere ajutor.
         Semnele producerii unui infarct miocardic:

1. Durere toracica - n majoritatea cazurilor, pacientii acuza dureri (senzatii de apasare, presiune) in piept, care pot sa dureze cateva minute sau pot sa dispara si sa apara din nou;
2. Dureri in partea superioara a corpului - simptomele includ durere sau disconfort la unul sau ambele brate, spate, gat, falca sau stomac;
3. Respiratie dificila;
4. Alte semne: transpiratie rece, varsaturi sau stare generala de slabiciune.

         Cel mai frecvent simptom al infarctului miocardic este durerea toracica sau disconfortul, atat la barbati cat si la femei. Dar la femei se intalnesc mai des unele simptome, in special respiratia dificila, starile de greata/ varsaturi si durere in piept si spate.
         Persoanele care au suferit un infarct miocardic trebuie sa efectueze o serie de teste diagnostice. Importanta acestora consta in posibilitatea de a determina cauza infarctului miocardic, portiunea de miocard afectata si tipul de boala coronariana. Infarctul miocardic poate fi primul simptom al unei boli coronariene.
Testele contribuie de asemenea la alegerea unui tratament adecvat si a unui stil de viata care sa previna aparitia altor probleme de sanatate.
Testele diagnostice pot fi invazive sau neinvazive. Testele neinvazive sunt efectuate fara a se introduce ace, instrumente sau fluide in corp. Testele invazive variaza de la o simpla intepatura pentru un test de sange, inserarea unei sonde sau a unui dispozitiv si pana la interventiile chirugicale complexe precum operatia pe cord deschis.
Teste non-invazive:electrocardiograma (EKG sau ECG), electrocardiograma ambulatorie (numita si monitorizare ambulatorie sau Holter), radiografie toracica, ecocardiografie (ecocardiograma), imagistica computerizata.- CT (Tomografie Computerizata), RMI (Rezonanta Magnetica Nucleara), EBCT (Electron Beam Computer Tomograph), PET (tomografie computerizata cu emisie de pozitroni), SPECT (tomografie computerizata cu emisie de fotoni), DCA (angiografie cardiaca), CAT (tomografie computerizata axiala),testul de efort.
         Cand se produce un infarct miocardic, miocardul nu mai este hranit iar celulele sale incep sa moara. Portiunea afectata a muschiului cardiac depinde de marimea zonei hranite de artera obstruata si de intervalul de timp dintre instalarea infarctului si inceperea tratamentului. Pe masura ce inima se vindeca, pe portiunea miocardului afectata de infarctul miocardic se formeaza o cicatrice. De obicei, procesul de vindecare a inimii dureaza intre o luna si sase saptamani, in functie de marimea infarctului si de timpul necesar fiecarei persoane. Inima este un organ foarte rezistent: chiar daca o portiune a sa sufera leziuni permanente, restul continua sa functioneze. Dar, datorita leziunilor provocate de infarctul miocardic, inima este slabita, iar functia sa de pompa este diminuata. Cu toate acestea, cu ajutorul unui tratament adecvat si adoptand un stil de viata sanatos, se pot preveni producerea altor leziuni.
         Procesul de vindecare al muschiului inimii incepe imediat dupa infarct si dureaza aproximativ opt saptamani. Portiunea afectata de infarct, unde se  formeaza o cicatrice, nu se contracta si nu pompeaza sangele la fel de eficient ca cea sanatoasa. Aceasta echivaleaza cu o diminuare a functiei de pompa a inimii, care depinde de marimea si localizarea infarctului. Majoritatea persoanelor care supravietuiesc unui infarct miocardic dezvolta o boala coronariana si trebuie sa-si schimbe radical stilul de viata sau sa ia medicamente pentru a preveni alte infarcturi si pentru a duce o viata normala si activa.
         Durerea toracica nu este intotdeauna un semn al infarctului miocardic O forma frecventa de durere toracica este angina pectorala. Se manifesta printr-o durere care dureaza cateva minute. Apare atunci cand miocardul nu primeste sangele si oxigenul de care are nevoie. Angina se deosebeste de infarctul miocardic prin faptul ca nu provoaca leziuni permanente miocardului. Angina se produce deseori in timpul exercitiilor sau a starilor emotionale de stres atunci cand frecventa cardiaca si presiunea sangelui cresc, iar miocardul are nevoie de mai mult oxigen.

Insuficienta cardiaca

         Insuficienta cardiaca poate afecta partea stanga a inimii, partea dreapta sau ambele. De obicei, partea stanga este afectata prima. Fiecare parte este compusa din doua camere: atriul, camera superioara si ventriculul, sau camera inferioara. Atriul primeste sangele, in timp ce ventriculul pompeaza sangele in corp. Insuficienta cardiaca apare atunci cand oricare din aceste camere isi pierde capacitatea de a asigura debitul sanguin in conditii normale.
         Insuficienta cardiaca stanga afecteaza ventriculul stang (VS) sau camera inferioara a inimii. Sangele incarcat cu oxigen circula de la plamani la atriul stang, apoi in ventriculul stang, care il pompeaza in corp. Intrucat aceasta camera pompeaza cea mai mare cantitate de sange, el este cel mai voluminos si este vital pentru functionarea normala a inimii.
Daca ventriculul stang isi pierde capacitatea de a se contracta normal (insuficienta cardiaca sistolica), inima nu mai poate pompa suficient sange in circulatia arteriala. Daca muschiul inimii devine rigid, ventriculul stang nu se mai relaxeaxa normal (insuficienta cardiaca diastolica) si inima nu primeste suficient sange in timpul diastolei (starea de relaxare dupa fiecare contractie).
Aceasta distinctie dintre IC sistolica si IC diastolica este foarte importanta, deoarece tratamentul medicamentos difera.
In ambele cazuri, sangele care patrunde in VS din plamani, poate stagna, cauzand trecerea plasmei sanguine in plamani (edem pulmonar). De asemenea, pe masura ce scade capacitatea inimii de a pompa sangele, scade fluxul sanguin, determinand acumularea de lichid in tesuturi (edem).
         Atriul drept primeste sangele "folosit" (incarcat cu dioxid de carbon) care se intoarce in inima prin vene. Ventriculul drept trimite sangele la plamani pentru a se incarca cu oxigen. Insuficienta cardiaca dreapta apare de obicei ca urmare a unei insuficiente a ventriculului drept. Atunci cand functia ventriculului stang se deterioreaza, creste presiunea in vasele pulmonare, afectand in cele din urma cordul drept iar cand ventriculul drept isi pierde functia de pompa, sangele stagneaza in vene, determinand aparitia edemelor la gleznele pacientilor.
         Insuficienta cardiaca este de obicei o boala cronica, adica de lunga durata si cu o evolutie lenta. Pana a fi diagnosticat pacientul, inima acestuia isi pierde incetul cu incetul functia de pompa. La inceput, inima incearca sa compenseze prin:

1. Dilatare - atunci cand inima se dilata, contractiile sunt mai puternice, deci si cantitatea de sange pompat va fi mai mare;
2. ingrosarea fibrelor musculare, datorita maririi celulelor care se contracta din inima - acest lucru ii permite inimii sa creasca forta de contractie.
3. accelerarea ritmului, pentru a pompa mai mult sange in circulatie;
4. Organismul incearca sa compenseze si prin alte metode - vasele de sange se micsoreaza pentru a mentine presiunea ridicata; sangele este deviat de la tesuturile si organele mai putin importante si directionat spre organele vitale, inima si creierul.

         Aceste masuri temporare ascund insuficienta cardiaca, dar nu o vindeca. Asa se explica faptul ca numerosi pacienti nu sunt constienti de boala lor decat dupa deteriorarea inimii. De aceea controlul medical periodic este foarte important. In cele din urma, inima nu mai rezista si pacientul acuza oboseala, dispnee (greutate in respiratie) si alte simptome care il determina sa consulte un doctor.
         Pe masura ce inaintam in varsta, inima isi pierde capacitatea de a pompa sange. Dar in cazul insuficientei cardiace se adauga si alti factori care afecteaza inima sau care o suprasolicita. De fapt, toti factorii de risc cardiovasculari - hipertensiunea arteriala, fumatul, supraponderabilitatea, consumul de alimente bogate in grasimi si colesterol, sedentarismul si diabetul zaharat sunt si cauze ale insuficientei cardiace. In unele cazuri insa, stilul de viata al pacientilor nu este responsabil pentru aparitia insuficientei cardiace. De exemplu, unii pacienti cu insuficienta cardiaca prezinta malformatii congenitale ale inimii, iar la altii muschiul inimii a fost afectat de un virus.
Cauzele insuficientei cardiace:

1. boli coronariene;
2. stop cardiac (infarct miocardic);
3. tensiune arteriala mare (hipertensiune);
4. afectiuni ale valvelor cardiace;
5. afectiuni ale miocardului (cardiomiopatie dilatativa, cardiomiopatie hipertrofica) sau inflamatii (miocardita);
6. orice afectiune a miocardului cauzata de consumul de alcool sau droguri, infectii virale sau din cauze necunoscute mareste riscul de insuficienta cardiaca;
7. boli cardiace congenitale;
8. boli pulmonare severe;
9. diabet zaharat;
10. numar scazut de globule rosii (anemie severa) ;
11. glanda tiroida marita (hipertiroidism);
12. tulburari de ritm cardiac (aritmie).

      In toate aceste situatii, pacientul poate prezenta simptomele insuficientei cardiace pana cand adevarata problema este identificata si tratata.
         Tabelul de mai jos prezinta semnele si simptomele cele mai comune, cauza aparitiei lor si modul in care pot fi recunoscute.

         Tipurile de insuficienta cardiaca sunt clasificate deseori in functie de severitatea simptomelor. Mai este prezentat cel mai utilizat sistem de clasificare, numit Clasificarea Functionala NYHA (New York Heart Association), care incadreaza pacientii in una din cele patru categorii in functie de limitarea activitatilor fizice.
Clasa I - pacientul nu prezinta simptome, iar activitatea fizica zilnica nu este limitata.
Clasa II -simptome usoare, activitatea fizica este limitata moderat. Fara acuze in repaus.
Clasa III - limitare accentuata datorita simptomelor, prezente si in timpul activitatilor uzuale. Disconfortul dispare doar in repaus.
Clasa IV - limitare severa. Simptomele persista si in repaus.

Factori de risc in bolile cardiace

         Studiile clinice si statistice au identificat diversi factori care pot mari riscul aparitiei de boli cardiace. Factorii de risc majori sunt cei care maresc in mod considerabil riscul bolilor cardiovasculare (ale inimii si vaselor sanguine). Ceilalti factori determina o crestere a riscului de boli cardiovasculare, dar importanta si prevalenta lor nu a fost inca stabilita cu exactitate. Acestia din urma sunt numiti si factori de risc minori.
         American Heart Association a identificat cativa factori de risc, dintre care unii pot fi controlati, iar altii nu. Cu cat prezentati mai multi factori de risc, cu atat posibilitatea de a dezvolta o boala coronariana este mai mare. In plus, aceasta posibilitate creste odata cu cresterea nivelului pentru fiecare factor de risc. Astfel, o persoana cu un colesterol total de 300 mg/ dl prezinta un risc mai mare decat o alta cu 245 mg/ dl, desi toate persoanele al caror colesterol total depaseste 240 mg/ dl prezinta un risc foarte crescut.
Factorii de risc majori nemodificabili: varsta, sexul (masculin), mostenirea genetica (inclusiv rasa).
Factorii de risc majori modificabili: fumatul, hipercolesterolemia, hipertensiunea arteriala, sedentarismul, obezitatea, diabetul zaharat.
Alti factori care maresc riscul de boli cardiace: stresul, consumul de alcool.
Factorii de risc majori nemodificabili:

1. Varsta - peste 83% din persoanele care decedeaza din cauza bolilor coronariene au peste 65 de ani;
2. Sexul -barbatii prezinta un risc mai mare de stop cardiac decat femeile. La femei rata deceselor cauzate de bolile cardiace creste dupa menopauza, dar totusi nu o egaleaza pe cea a barbatilor;
3. Mostenirea genetica - majoritatea pacientilor cu un istoric familial pozitiv pentru o boala cardiaca, prezinta si alti factori de risc. Asa cum nu puteti modifica varsta, sexul si rasa, nu va puteti schimba nici istoricul familial. De aceea, e mai important sa tratati si sa modificati ceilalti factori de risc.

Factorii de risc majori ce pot fi modificati, tratati sau controlati prin schimbarea stilului de viata sau cu ajutorul medicamentelor:

1. Fumatul - riscul la care se expun fumatorii este de 2-4 ori mai mare decat cel al nefumatorilor. Fumatul este un factor de risc major si poate provoca moartea subita la pacientii cu boli coronariene. Persoanele care fumeaza trabucuri sau pipe prezinta un risc ridicat de deces din cauza bolilor coronariene (si chiar a accidentului vascular cerebral), dar acest risc este si mai mare la fumatorii de tigari. Inhalarea fumului de tigara (fumatul pasiv) creste riscul aparitiei cardiopatiilor si in cazul nefumatorilor.
2. Nivelul ridicat al colesterolului - odata cu cresterea nivelului de colesterol din sange, creste si riscul aparitei bolilor cardiace. Asocierea acestui factor de risc cu altii (fumatul si hipertensiunea) determina o crestere suplimentara a riscului;
3. Hipertensiunea arteriala este un factor de risc pentru accidentul vascular cerebral (AVC), stopul cardiac, insuficienta cardiaca congestiva si insuficienta renala. Cand hipertensiunea arteriala se asociaza cu obezitatea, fumatul, nivelul ridicat de colesterol sau diabet, riscul producerii unui stop cardiac sau AVC creste de cateva ori;
4. Sedentarismul - ctivitatea fizica moderata si regulata previne bolile cardiace si cardiovasculare, contribuie la controlarea nivelului de colesterol din sange, a diabetului si obezitatii;
5. Obezitatea - persoanele supraponderale -si in special cele cu un surplus de grasimi in jurul taliei -sunt mai expuse riscului de aparitie unei cardiopatii si accident vascular cerebral chiar daca nu prezinta si alti factori de risc. Excesul de grasime mareste activitatea inimii, creste tensiunea arteriala, nivelul colesterolului din sange si a trigliceridelor si scade nivelul HDL-colesterolului (colesterolul "bun"). El poate sa creasca si posibilitatea aparitiei diabetului;
6. Diabetul zaharat - mareste in mod considerabil riscul aparitiei bolilor cardiovasculare. Chiar daca glicemia este mentinuta sub control, diabetul creste riscul de boli cardiace si de accident vascular cerebral. Aproximativ trei sferturi din persoanele care sufera de diabet decedeaza in urma unei boli cardiace sau cardiovasculare.

Alti factori care maresc riscul de boli cardiace

1. Stresul - reactia persoanelor la stres poate fi un factor de risc. Oamenii de stiinta au observat existenta unei legaturi intre aparitia unei cardiopatii, stres, deprinderile de igiena si statutul socioeconomic al indivizilor. Acesti factori se pot asocia factorilor de risc stabiliti: persoanele supuse stresului pot manca in exces, se pot apuca de fumat sau pot sa fumeze mai mult decat in mod normal.
2. Alcoolul - onsumul excesiv de alcool poate mari tensiunea arteriala, poate declansa un stop cardiac sau un accident vascular cerebral. Este responsabil si pentru aparitia unor boli precum hipertrigliceridemia, cancerul sau aritmia. Riscul de cardiopatii la persoanele care consuma bauturi alcoolice cu moderatie (doua pahare pe zi la barbati si unul la femei) este mai mic decat la cele care nu consuma deloc alcool.

Prevenirea cardiopatiilor

         Un stil de viata sanatos este cea mai buna aparare impotriva bolilor de inima si a accidentelor vascular cerebrale si anume: renuntarea la fumat, alcool, reducerea nivelului colesterolului din sange prin diete, evitarea sedentarismului, evitarea situatiilor stresante, controlul HTA prin medicatie si evitarea consumului de sare.
Valorile normale ale colesterolului sunt:

1. Colesterol total: sub 200 mg/dl
2. LDL-Colesterol (colesterol "rau"):

Risc scazut de cardiopatii: sub 160 mg/dl
Risc mediu de cardiopatii: sub 130 mg/dl
Risc ridicat de cardiopatii : sub 100 mg/dl

1. HDL-Colesterol (colesterol "bun"): peste 40 mg/dl la barbati si peste 50 mg/dl la femei

Trigliceride: sub 150 mg/dl

Colesterolul si bolile cardiovasculare

         Colesterolul poate fi atat "bun" cat si "rau". Pentru a controla nivelul colesterolului, trebuie consumate alimente sarace in grasimi saturate si colesterol, sa sa mentina o greutate adecvata, evitarea sedentarismului.
         Colesterolul este o substanta ceroasa, asemanatoare grasimii ce se gaseste in sange si in toate celulele corpului si este un element important al unui organism sanatos intrucat foloseste la producerea membranelor celulare, a unor hormoni si indeplineste si alte functii. Dar cand cantitatea de colesterol din sange  este prea mare, acesta reprezinta un factor de risc major de boli coronariene, poate declansa un stop cardiac sau un accident vascular cerebral (AVC). Hipercolesterolemia este termenul medical pentru nivelul ridicat de colesterol in sange.
         Colesterolul se poate obtine in doua moduri. O parte este produs de organism, iar restul provine din produsele de origine animala, precum carnea rosie, de pui sau de peste, oua, unt, branzeturi si lapte integral. Produsele vegetale (fructe, legume, cereale) nu contin colesterol. Unele produse vegetale pot sa contina grasimi trans, care determina organismul sa produca mai mult colesterol.
         Colesterolul si alte grasimi nu se dizolva in sange, ci sunt transportate de la si spre celule de catre lipoproteine. Lipoproteinele LDL (cu densitate mica) sunt numite si colesterol "rau", deoarece pot bloca arterele, crescand riscul de stop cardiac sau AVC. Lipoproteinele HDL (cu densitate mare), sau colesterolul "bun" elimina colesterolul din artere. Studiile efectuate arata ca HDL-colesterolul reduce riscul de stop cardiac.

Rolul si responsabiltitatile asistentului medical in ingrijirea bolnavilor cardiovasculari

         Asistentii medicali au un rol important in educarea si sprijinirea pacientilor cu afectiuni cardiovasculare. Acesta este un fapt recunoscut de numeroase studii ale metodelor de preventie si de imbunatatire a speantei de viata pentru bolnavii de boli cardiovasculare.
         Asistentii mediacali lucreaza in diferite medii, cum ar fi spitalele, cabinetele de familie, cabinetele private, clinicile, acasa la pacienti, adica oriunde trebuie tratate bolile cardio vasculare.
      Insuficienta cardiaca este o boala cronica, asemenea diabetului sau astmului, asociata cu manifestari violente-puternice ce variaza cu perioade in care afectiunea si simptomele sunt tinute sub control.
      Rolul si responsabiltitatile asistentului medical fata de bolnavii cardiovasculari sunt multiple:

1. sa ofere sprijin moral si sfaturi atat pacientului cat si familiei acestuia, incluzand informarea despre autoingrijire si monitorizare a bolii;
2. sa fie o punte de legatura intre comunitatea medicala si serviciile sociale;
3. sa ofere sprijin emotional, sa informeze si sa administreze tratamentul medicamentos;
4. sa asiste pacientul in refacere;
5. sa aibe capacitatea de a tria cazurile in functie de gradul de urgenta.

         Rolul asistentului medical in tratarea bolilior cardiovasculare se concentreaza in cinci zone cheie: promovarea unui stil de viata sanatos, prevenirea bolilor, tratarea episoadelor acute si a bolilor cronice, alinarea suferintei bolnavilor si recuperarea lor.
         Relatia asistent medical/pacient este ghidata de trei concepte fundamentale. Acestea sunt ingrijirea, parteneriatul si calitatea vietii.
         Ingrijireaeste o parte integranta a asistentei medicale cardiovasculare. Asistenta medicala cardiovasculara are ca principiu al ingrijirii ca asistentul sa fie alaturi de pacient pentru a cladi o relatie bazata pe incredere. Ingrijirea implica si sustinerea pacientului, luandu-i in considerare statutul social, emotional si spiritual cand acesta se afla in situatii medicale dificile. Asistentul medical trebuie sa mobilizeze resursele emotionale si fizice ale pacientului si trebuie sa caldeasca convingerea acestuia ca rezultatul tratamentului va fi cel dorit.
         Parteneriatuldintre asistent si pacient este bazat pe relatia lor de ajutor-incredere. Asistentii medicali cladesc relatia cu pacientul bazandu-se pe respect reciproc, comunicare autentica, cooperare si confidentalitate. Ambii parteneri contribuie la relatie si au drepturi si responsabilitati complementare. Impreuna asistentul medical si pacientul se straduiesc sa indeplineasca toate criteriile pentru a ajunge la o stare de sanatate optima.
Parteneriatul este indirect sustinut de identificarea barierelor care stau in calea obtinerii starii optime de sanatate. Depistarea timpurie si tratarea afectiunilor cardiovasculare este o deprindere esentiala a asistentului medical.
         Calitatea vietii este o valoare si viziune personala, bazata pe convingeri personale, factori cluturali si socio-economici. Are o natura dinamica si reflecta alegerile personale ale pacinetului. Asistentii medicali trebuie sa respecte diversitatea alegerilor individuale ale  pacientilor.
         Asistentul medical :

1. identifica aspectele sanatoase ale stiului de viata al pacientului;
2. incurajeaza pacientul sa continue stiul de viata sanatos si sa-i convinga si pe cei din jur sa o faca;
3. ajuta pacinetii sa isi dezvolte anumiteri deprinderi care sa le consolideze cunostintele pentru a avea un sistem cardiovascular sanatos;
4. promoveaza un stil de viata sanatos;
5. sustine actiunile pe care le intreprinde comunitatea pentru a prezerva sanatatea cardiovasculara si pentru a preveni aparitia unor astfel de boli;
6. propune pacientilor resurse si programe care sa le permita obtinerea si mentinerea unui stil de viata sanatos.

         Asistentul medical determina in parteneriat cu pacientul care este strategia de a reduce riscul de boli cardiovasculare. Preventia implica trei nivele ale interventiei, in functie de starea de sanatate si experientele medicale ale pacientului:
         Preventia primara. Pacientul prezita factori de risc sau alte caracteristici care maresc posibilitatea de a intampina probleme cardiovasculare in viitor. 
         Asistentul medical:

1. identifica pacientii cu factor de risc cardiac care poate fi modificat prin schimbari ale stilului de viata, interventii sau modificari ale mediului inconjurator;
2. incurajeaza pacinetii sa ia in considerare modificarea stilului de viata;
3. informeaza asupra modalitatilor de reducere a riscului cardiovascular, mai ales asupra factorilor care sunt asociati cu sanatatea cardiovasculara;
4. identitfica modalitatile de reducere a factorilor de risc;
5. colaboreaza cu pacientii pentru a atinge scopul de reducere a factorilor de risc;
6. informeaza pacientii asupra semnelor si simptomelor bolilor cardivasculare.

         Preventia secundara. Atunci cand pacientul are sau a avut boli cardivasculare, activitatea asistentului medical se axeaza pe prevenirea unui alt eveniment cardiovascular si promovarea unui stil de viata sanatos.
         Asistentul medical:

1. Asista pacientii in depistarea si tratarea problemelor cardiovasculare sau recurente;
2. Informaeaza pacientului asupra modalitatilor de a isi imbunatati starea de sanatate;
3. Identifica care sunt barierele care stau in calea tratamentului si cauta modalitati de a facilitata progresul pacientuli - imbunatatierea situatiei pacientului;
4. Ajuta pacientul sa adopte un stil de viata care sa ii imbunatateasca sanatatea cardiovasculara.

         Preventia tertiara - Pacientul care se recupereaza dupa un eveniment-accident cardiovascular si se afla in stadiile initiale ale recuperarii.
         Asistentul medical:

1. Motiveaza pacientul sa mentina sau sa adopte  un stil de viata sanatos;
2. Incearca sa previna recidivarea bolii;
3. Optimizeaza capacitatea de reabilitare a pacientului;
4. Ajuta pacientul sa isi finalizeze recuperarea.

         Asistentii medicali specializati pe boli cardiovasculare folosesc cunostintele pentru a ingriji competent pacientii care sufera de manifestari acute sau cronice sau accentuari ale afectiunii cardiovasculare existente. Natura bolilor cardiovasculare impune ca asistentul medical sa fie in permanenta alerta pentru modificari in starea pacientului, deoarece pot aparea modificari bruste, neprevazute. Aceste mdificari pot duce la dizabilitati tranzitorii-temporare sau permananete, sau chiar la moartea pacientului.
         Asistentul medical:

1. Foloseste cunostintele de anatomie cardiace si fiziologie pentru a lua decizii critice privitoare la stabilitatea hemodinamica si rezultatele prognozate;
2. Isi foloseste cunostintele pentru a evalua starea pacientilor, cu ajutorul interpretarii electrocardiogramelor, prin ascultarea inimii si a plamanilor si evaluarea principiilor hemodinamice bazice;
3. Ia in considerare toate efectele posibile, prevazute sau neprevazute, ale tratamentului medicamentos asupra pacientului, fie ca e vorba despre stadii acute sau cronice ale bolii;
4. Informeaza pacientul asupra desfasurarii procedurilor invazive ce trebuiesc efectuate;
5. Interpreteaza rezultatele testelor de laborator si actioneaza in consecinta;
6. Monitorizeaza pacientul in timpul episoadelor critice si initiaza interventii de urgenta daca este cazul;
7. Sprijina pacientul in administrarea tratamentului;
8. Implementeaza strategii pentru optimizarea confortului;
9. Tine cont de turnurile prevazute sau neprevazute pe care le poate lua starea pacientului si incearca sa le anticipeze;
10. Tine cont de indicatiile pacientului in tratamentul pe care il acorda;
11. Acorda suport moral pacientilor care se confrunta cu o stare proasta de sanatate, care se concretizeaza prin dizabilitati permanente sau decesul iminent.

         Recuperearea este un proces contiunuu de revenirea la starea de sanatate optima a sistemului cardiovascular.
Fazele recuperarii se impart in faza in care pacientul este internat, faza in care acesta este externat si controlarea pe termen lung a afectiunii pe care o are.
         In faza internarii, rolul asistentului medical in recuperarea pacintului:

1. Implementeaza standardele curente pentru terapia recuperatorie;
2. Determina care sunt riscurile medicale pe care le intampina pacientul;
3. Initierea procesului de recuperare imediat dupa un eveniment cardiovascular acut, identificand factorii de risc si mobilizand moral pacientul.

         Recuperarea pacientilor care au fost externati:

1. Evalueaza factorii de risc si statuslui psiho-social al pacientului;
2. Monitorizeaza progresul pacientului si il compara cu nivelul la care (statistic) ar trebui sa se afle;
3. Reevalueaza planul de ingrijire, consultandu-se cu echipa medicala in grija careia se afla pacientul;
4. Identifica piedicile care pot surveni in calea terapiei planificate si cauta modalitatile prin care se poate facilita progresul tratamentului.

         Controlarea pe termen lung:

1. Ii permite pacientului sa isi evalueze progresul;
2. Incurajeaza pacientul sa isi atinga telurile;
3. Asista pacientul in adoptarea schimbarilor necesare in stilul de viata;
4. Acorda interventiile medicale in concordanta cu nevoile si stilul de viata a pacientului.

         Asistenta medicala in bolile cardiovasculare incorporeaza modalitati de alinare si usurare a suferintei bolnavului. Starea pacientului poate varia intre dizabilitati permanete, pana la iminentul deces.

1. Coreleaza terapia medicamentoasa cu posibilele reactii fiziologice;
2. Sustine bolnavul si il consulta in toate deciziile care trebuiesc luate;
3. Implementeaza strategii pentru a optimiza confortul pacientului si calitatea vietii acestuia;
4. Anticipeaza nevoile pacientului tinand cont de posibila traiectorie a bolii cardiovasculare de care sufera;
5. Asculta dorintele pacientului si incearca sa le includa in tratamentul acordat;
6. Respecta neviole spirituale ale pacientului.