Salvarea de la inec

CUPRINS:

CAPITOLUL I

NOTE INTRODUCTIVE

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICA A TEMEI

CAPITOLUL III

ASPECTE APLICATIVE-METODE SI PROCEDEE DE SALVARE DE LA INEC

CAPITOLUL IV

CONCLUZII SI PROPUNERI

Capitolul I

Note introductive

Tesuturile corpului omenesc folosesc oxigenul ca element indispensabil in metabolismul lor.
Din aer (unde se gaseste in proportie de circa 21%), prin inspiratia aerului in plamani, oxigenul este preluat de hematiile sangelui (globulele rosii) si transportat la celule de curentul arterial. Aici, oxigenul este folosit in metabolismul celular, sangele plecand incarcat cu bioxid de carbon si produsi toxici rezultati din metabolismul celular.
Viata este deci imposibila fara oxigen. Orice perturbare aparuta in functiile respiratorii si circulatorii pune viata in pericol. Stopul respirator (oprirea respiratiei) si stopul cardiac (oprirea inimii) sunt urgente maxime, care reclama interventie imediata.
Stopul respirator, cat si stopul cardiac, acestea sunt in realitate doua notiuni intricate.

Inecul reprezinta asfixia produsa de patrunderea apei, sau a altor lichide, in caile respiratorii inferioare.Este a treia cauza de mortalitate accidentala.
Mecanisme de producere a inecului:
incapacitatea de a mentine capul afara din apa: acest mecanism poate fi prezent in urmatoarele situatii: persoana nu stie sa inoate; este blocata in spatiu inchis
- incapacitatea de a reactiona prin inchiderea cailor aeriene si apnee la contactul cu apa in traumatism cranio-cerebral; criza convulsiva; traumatism al zonelor reflexogene
- epuizare musculara
- hidrocutie (oprirea activitatii cardiace provocata de diferenta de temperatura intre apa rece / corpul cald al accidentatului)
- accidente de scufundare
Scufundarea unui corp in apa poate fi sub forma imersiei (scufundarea partiala) sau a submersiei (scufundarea totala).
In fiecare caz de inec, trebuie luate in considerare proprietatile fizice si cele chimice ale apei in care s-a produs traumatismul:
Proprietatile fizice ale apei: hipotermia (provocata de temperatura scazuta a apei) creste toleranta la hipoxie.
Proprietatile chimice ale apei:
Apa sarata este hipertona (deoarece are o concentratie mare de clorura de sodiu) ceea ce va provoca trecerea pasiva a serului din vasele sangvine in alveolele pulmonare (datorita osmolaritatii mai mari fata de cea a sangelui). Astfel va apare o stare de hipovolemie (scaderea volumului sangvin circulant) si hemoconcentratie (cresterea concentratiei de hemoglobina in hematii).
Apa dulce este hipotona (deoarece are o concentratie mica de clorura de sodiu), trecand din alveolele pulmonare in sange (datorita osmolaritatii scazute). Astfel apare o stare de hipervolemie (cresterea volumului sangvin circulant), cu incarcarea suplimentara a cordului si hemoliza (distrugerea exagerata a hematiilor), instalandu-se anemie si hipoxie.
Simptomatologie:
In functie de gravitatea hipoxiei provocate, simptomatologia este diferita:
Hipoxie moderata (apare in cazurile in care este inhalata o mica cantitate de apa): - cianoza la nivelul buzelor si a unghiilor
- tuse
- hemoptizie (la cei inecati in apa sarata)
- jena respiratorie
- tahicardie
- este pastrata starea de constienta
- accidentatul este speriat
Hipoxie grava: - alterare marcata a starii de constienta, pana la coma
- detresa respiratorie
Hipoxie severa: - stop cardio-respirator
Persoana care acorda primul ajutor trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
- sa-si pastreze calmul pe toata perioada acordarii primului ajutor
- sa nu-si supraevalueze puterile proprii (este o "persoana solida")
- daca victima este constienta si in apropierea malului apei, sau marginii bazinului, salvatorul nu sare in apa, ci intinde mana, sau piciorul, sau un obiect, de care se va prinde accidentatul

Capitolul II

Fundamentarea teoretica a temei

Consideratii preventive in activitatile acvatice

Cu totii suntem expusi riscurilor in locurile destinate distractiei in apa, de la inotatorul cel mai experimentat si pana la cel mai nepriceput dintre pacientii de la curele de ape. Dar exista anumite tipuri de persoane care, din cauza caracteristicilor lor, sunt mai predispuse accidentarii in apa:

a) persoanele cu exces sau carenta de greutate: pot suferi o cadere din cauza pierderii

fortei sau a abilitatii.

b) copii si batranii: primii pentru ca dezvoltarea lor psihomotorie nu este completa, mai ales cei mai mici de 5 ani, si urmatorii din pricina pierderii fortei si a agilitatii odata cu inaintarea in varsta. Locurile cele mai periculoase pentru ei, pentru ca pot suferi o cadere, sunt zonele unde se sparg valurile, stancile si digurile, scarile (in piscine si in parcurile acvatice) si locurile unde se schimba profunzimea.

c) persoanele care utilizeaza colace de inot pentru a se ajuta: pericolul nu consta in folosirea acestor obiecte, ci in deteriorarea lor prin ruptura sau intepare sau pierderea lor sub apa. De fiecare data cand o persoana are nevoie sa le foloseasca, ea trebuie sa se limiteze la locurile unde ajunge cu picioarele. Este bine ca ea sa fie supravegheata de alta persoana (care sa stie sa inoate, cel putin) atata timp cat ramane in apa.

d) inotatorii care folosesc unul dintre tipurile de echipament suplimentar pentru o activitate concreta: toate activitatile care necesita material auxiliar pentru realizarea lor (scufundari, pescuit submarin etc.) trebuie sa se desfasoare cu materialul adecvat si in buna stare. Nu este recomandat sa se faca baie imbracat (imbracamintea ingreuneaza miscarile) sau sa se foloseasca ochelari de scafandru (risc de lovitura sau de spargere a sticlei) in zonele unde se sparg valurile. Echipamentele mai sofisticate (sticle pentru scufundari, harpoane, ceasuri, placi de windsurf etc.) trebuie sa indeplineasca normele in vigoare si trebuie sa fie inspectate periodic pentru a-si proba starea buna de pastrare si functionare.

e) strainii si persoanele care nu provin din locul unde se desfasoara baia: cei mai expusi, pentru ca nu cunosc instalatiile unde se desfasoara activitatea acvatica si nici nu inteleg avertizarile de pericol sau anunturile verbale ale salvamarilor.

f) cei intoxicati cu alcool sau droguri: acest tip de substante altereaza echilibrul, perceptia realitatii (diminueaza perceperea posibilelor riscuri, facand ca persoana sa devina imprudenta) si facultatile fizice (coordonarea miscarilor, de exemplu).

g) grupurile numeroase de inotatori neorganizate: sunt dificil de controlat si in cadrul lor se produc nenumarate miscari neasteptate care ii pot afecta pe alti inotatori, din interiorul sau din afara grupului. Adolescentii si mai ales copiii reprezinta grupul cu cel mai mare risc din cauza tendintei lor de competitie si a curajului lor.

Particularitati ale inotatorilor cu handicap

In principiu, aceste persoane nu sunt expuse mai multor accidete decat restul populatiei, dar trebuie ca si noi si ei sa fim constienti de faptul ca exista anumite limitari in mediul acvatic. Putem sa le clasificam in trei categorii in functie de tipul de handicap de care sufera:

a) handicapuri senzoriale: este vorba de persoanele oarbe sau cu miopie severa, surde sau cu un grad important de hipoacuzie (diminuare a acuitatii auditive),surdomute etc. De obicei folosesc un mediu distinct de comunicare (citesc buzele, limbajul surdomutilor), care trebuie sa fie luat in consideratie in caz de urgenta.

Nu trebuie sa se foloseasca instructiuni vagi, ci cat mai concrete posibil. Uneori va fi necesar ca mesajul sa fie repetat de cateva ori.

b) handicapuri fizice: persoanele care sufera de o anomalie motorie sau lipsa unui membru se misca mai greu in apa (fie ca intra sau ies din ea sau inoata) si isi mentin mai greu echilibrul pe mal. In functie de gradul de handicap al persoanei poate fi recomandata compania unei alte persoane in timpul baii.

c) Handicapuri psihice: sunt persoanele care sufera de paralizie cerebrala, retardare mentala sau de o boala psihiatrica. In aceste cazuri capacitatea lor de comunicare este alterata, fiind posibil ca ei sa nu inteleaga recomandarile sau avertizarile de a evita riscurile. Atunci cand incercam sa comunicam cu ei trebuie sa ne asiguram ca inteleg ce li se zice. Unii dintre ei, din pricina perceptiei lor speciale asupra lucrurilor, pot refuza ajutorul chiar si atunci cand e necesar.

Cand cineva trebuie sa fie supravegheat in timp ce face baie, trebuie ca aceasta sa se faca de la scurta distanta, daca este necesar chiar din apa. Aveti grija sa nu fiti distras de altceva, chiar daca neatentia nu dureaza decat cateva secunde.

Este bine sa cunoastem semnificatia semnelor de avertizare sau de pericol pe care le putem intalni in instalatiile acvatice. Astfel vom evita o speritura si, in cel mai bun dintre cazuri, o cearta din partea salvamarului:

Semne de control ale activitatilor nautice

de autorizare: indica faptul ca este permisa o anumita activitatea in mod concret.

Sunt simboluri albe pe fond albastru.

de interdictie: indica faptul ca este interzisa orice activitate. Sunt simboluri negre pe fond alb marginite si traversate de o dunga rosie.

steaguri:

· Verde: zona de scaldat supravegheata, fara pericol.

· Galben: zona de scaldat supravegheata, periculoasa.

· Rosu: zona in care scaldatul este strict interzis.

Care sunt zonele cele mai periculoase intr-o piscina?

- Zonele care nu sunt destinate scaldatului, pentru ca in ele se fuge, se fac sarituri si se joaca fara precautii, ceea ce creste riscul de a aluneca, a se lovi sau a suferi o cazatura care sa provoace un traumatism.

- In piscina elementele care comporta riscul major de accidente sunt zonele unde se schimba profunzimea (scari sau rampe), bordurile si obiectele rigide introduse in apa pentru joaca (mingii, pistoale cu apa, ochelari de scafandru etc.).

- In ceea ce priveste piscinele descoperite, pot aparea pericole cand se dezlantuie o furtuna. In acest caz va trebui sa se gaseasca un refugiu in interiorul unei cladiri (niciodata sub o umbrela sau sub copaci) pana cand se opreste furtuna sau tunetele. Si vantul se poate transforma intr-un factor de risc, mai ales in parcurile acvatice.In acestea din urma trebuie respectate cu strictete indicatiile de pe instalatii. Pe tobogane trebuie sa adoptam pozitia de culcat cu fata in sus (in unele cazuri se poate cobora si pe sezut), cu bratele si picioarele incrucisate si lipite de corp, cu picioarele in fata (adica trebuie sa fie intotdeauna primele care intra in apa), niciodata nu terbuie sa se coboare din doi in doi, iar persoanele care coboara trebuie sa aiba o inaltime mai mare de 1,25 m, sunt interzise oprirea la mijlocul unei coborari, ridicarea in picioare sau schimbarea pozitiei in timpul traseului descendent sau prinderea altei persoane.

De asemenea este recomandat sa se evite hainele care au elemente metalice in compozitie sau orice altceva in afara unui costum de baie, la fel ca si utilizarea ochelarilor de baie cu lentile de sticla. Niciodata nu trebuie sa ne scaldam in bazinele destinate celor care coboara pe tobogane

Si pe plaja?

Factori ambientali: trebuie supravegheate starea marii, vantul, curentii (zonele cele mai periculoase, sunt detectabile pentru ca culoarea apei se inchide si apar turbulente) si furtunile (altereaza formarea valurilor si profilul fundului marin nisipos).

Factori accidentali: riscul poate fi reprezentat de prezenta animalelor periculoase (cum ar fi meduzele), a petelor contaminate (marea neagra, uleiurile, apele reziduale, produsii chimici) sau a obiectelor plutitoare (ambarcatiuni sau resturi ale acestora etc.).

Valuri: sunt un element esential al marii. Pot fi motiv de distractie, dar pot de asemenea sa produca situatii de risc. Variaza in functie de viteza vantului si de profunzimea fundului. Daca valul are panta descendenta putin pronuntata, se rupe cu moderatie si nu implica pericol. Daca fundul marin coboara brusc si se face repede vizibil (cum se intampla in Insulele Canare, de exemplu), valurile se sparg pe un spatiu restrans si o fac violent, impingand spre sol pe oricine se afla pe creasta si putand produce traumatisme.

Resaca: Este un curent de apa format in apropierea valului. Contine apa valurilor care s-au spart deja si apa se scurge spre interior in directie perpendiculara sau oblica cu o viteza cu atat mai mare cu cat se apropie de mal. Are o forma triunghiulara cu varful spre mal.

Este o zona in care pericolul este foarte mare. Cu cat sunt mai multe valuri, cu atat forta ei va fi mai mare De asemenea forta ei este mai mare cand coboara marea, mai ales in perioadele in care este puternica. Resaca sapa fundul marin: aveti grija, pentru ca locul unde intr-o zi ajungem cu picioarele la sol poate deveni a doua zi mult mai adanc.

Pentru a recunoaste un astfel de curent trebuie sa observam crestele valurilor de la un capat la celalalt. Daca intr-un punct sau zona concreta a crestei apare o retregere a acesteia, forma valului devenind mai plana, dedesubt se afla de obicei un curent de resaca. In acesta zona apa isi pierde culoarea si pare tulbure din cauza nisipului pe care il raspandeste. De asemenea pot sa apara vartejuri de spuma la suprafata. Cand resaca are multa forta se poate auzi de la mal.

Traumatisme acvatice

Leziunea cea mai frecventa este traumatismul coloanei vertebrale si, in cazul acesteia, traumatismul portiunii care corespunde gatului (coloana cervicala). Cauza cea mai frecventa a traumatismului cervical este torsiunea sau rasucirea capului fie cand intram in apa (cand sarim de la mare inaltime sau de pe o ambarcatiune in miscare), fie cand ne lovim de fund (in zonele de adancime mai mica de 1,5 metri).

Zonele unde se schimba adancimea (scari sau rampe in piscine, zone cu maree sau curenti puternici), alunecarile, loviturile in apa (de alti inotatori sau de obiecte rigide ca stancile sau placile de surf, de exemplu) si proasta folosire a atractiilor din parcurile acvatice sunt de obicei alte cauze ale traumatismelor cervicale.

Consecinta cea mai grava a unei lovituri la coloana cervicala este paralizia imediata a membrelor, care duce la sufocare daca nu intervine nimeni in ajutorul persoanei.

Ce simptome prezinta o persoana care a suferit o trauma cervicala?

Primul este durerea in zona gatului si/sau a spatelui, insotita de o umflatura sau deformare a zonei lovite (cucui inrosit). Poate aparea pierderea capacitatii locomotoare si/sau sensibilitate sub zona leziunii (in directia picioarelor), senzatii ciudate in picioare si brate(cum ar fi furnicaturile in picioarele "adormite"; se numeste parentezie), dificultate de a respira, scurgerea unui lichid pe urechi (sage, apa) si un ansamblu variabil de simptome neurologice in functie de gravitatea leziunii (alterarea constientei, convulsii, ameteala,pierderea echilibrului etc.

NICIODATA NU SE INTRA CU CAPUL IN APE NECUNOSCUTE!!!

INTOTDEAUNA SE INTRA CU PICIOARELE INAINTE!!!

Cel mai important in aceste cazuri este sa actionam rapid si sa anuntam serviciile de urgenta locale (salvamarii). Nu trebuie sa luam initiativa de resuscitare daca nu avem cunostinte de prim ajutor. De exemplu, nu trebuie sa ne aruncam la nimereala in apa, pentru ca valurile pe care le iscam ar putea agrava leziunea victimei, si nici nu trebuie sa o miscam daca nu stim cum sa o facem (din acelasi motiv).

Daca persoana poate sa iasa din apa pe propriile picioare, trebuie sa o culcam cu capul si cu spatele sprijinite de o suprafata tare si plana. Trebuie sa incercam sa nu o miscam si sa nu se miste ea, si trebuie sa incercam sa o uscam (daca este posibil) sau sa o acoperim cu o patura pentru a evita pierderea de caldura.

Date epidemiologice:

- Mortalitatea mondiala prin sufocare in apa: 200.000 persoane / an

- Este mult mai frecventa vara.

- Se poate produce in orice bazin cu apa, inclusiv in cada de baie de acasa

La fiecare femeie care se sufoca, 3,5 barbati

- 60% dintre persoanele care se sufoca nu stiu sa procedeze corect in apa

- Restul de 40% sufera un accident sau o patologie acuta.

- Accidentul sau traumatismul cel mai frecvent este cel care afecteaza coloana vertebrala (coloana cervicala).

Etape in asistenta unui traumatizat in mediul acvatic

Sufocare sau asfixiere in apa

Se stie ca in ziua de astazi este foarte dificil ca o persoana sa moara sufocata in apa, doar daca nu este surprinsa brusc de un val de apa care sa o tarasca fara ca sa mai poata sa se salveze, asa cum se intampla in rauri de exemplu. Insa, este adevarat ca in fiecare an mor in jur de cateva mii de persoane sufocate in apa. Adevarul este ca inotul presupune cateva riscuri care pot sa-l surprinda pana si pe cel mai experimentat inotator. Ca intotdeauna, cel mai bine este ca in aceste cazuri sa se previna riscurile legate de apa. Astfel vom putea evita punerea in pericol a vietii noastre.

Cum se produce sufocarea?

O persoana oarecare rezista fara sa respire (apnee), adica fara sa se produca o reoxigenare care traverseaza sangele, de la 30 pana la 90 de secunde. incepand din acest moment creierul incepe sa sufere de lipsa de oxigen (anoxie) si prima manifestare care se produce este pierderea constiintei la care se adauga lipsa de reflexe voluntare. In primele 4 minute de anoxie contuziile pe care le sufera creierul pot fi reversibile, persoana respectiva putand sa isi revina fara nici un fel de sechele daca primeste aer din nou in plamani.

Dar daca anoxia persista, incep sa se produca leziuni ale sistemului nervos care nu mai sunt reversibile, si care vor ramane toata viata (in cazul in care persoana reuseste sa supravietuiasca). Pe masura ce trece timpul, leziunile cerebrale devin din ce in ce mai severe si afecteaza functiile vitale (precum ar fi respiratia cardiaca si ritmul cardiac), pana cand dupa un alt interval de timp se produce moartea prin stop cardiorespirator.

Hipotermia (scaderea temperaturii corpului sub 36 de grade) prelungeste aceste intervaluri de timp, o persoana putand sa supravietuiasca fara leziuni cerebrale ireversibile dupa ce a ramas mai mult de 20 de minute sufocata si fara respiratie.

Explicatia acestui fapt este simpla: scaderea temperaturii in corp franeaza procesele metabolice pana la punctul in care le opreste pur si simplu. Astfel scade si nevoia de oxigen pe care creierul o necesita pentru realizarea acestora. Cum aportul de oxigen este mai scazut decat cel necesar, dar si cererea acestuia este la fel de scazuta, functiile tesutului nervos nu sunt afectate si nu se produc leziuni din cauza lipsei de oxigen.

Pentru ca acest lucru sa se intample trebuie ca temperatura apei sa fie scazuta (mai joasa de 20 de grade), astfel cu cat temperatura este mai scazuta cu atat aceste cazuri au mai multe sanse de a supravietui.

In caz de sufocare trebuie sa se actioneze inainte de trecerea unui minut:

1. dupa 3 minute sansele de supravietuire sunt de 75%

2. dupa 4 minute sunt de 50%

3. dupa 5 minute sunt de 25%

4. dupa 10 minute sansele sunt nule.

Este evident ca in cazul sufocarii in apa, cauza care impiedica oxigenarea sangelui este prezenta apei in plamani. In primul moment victima incearca sa inhaleze aer incercand sa se mentina la suprafata cu capul afara din apa. Aceasta faza poate dura aproximativ 1 minut. Odata acest interval de timp trecut si datorita lipsei de oxigen din sange, persoana este incapabila sa se miste din cauza pierderii constiintei si se scufunda.

Din acest moment incepe numaratoarea inversa in ceea ce priveste sansele sale de supravietuire fara sechele si tot acum este momentul cand este imperios necesara prezenta unei persoane cu pregatire care sa o scoata din apa si sa o reanimeze (resuscitare sau reanimare cardiopulmonara sau, pe intelesul tuturor, respiratie gura la gura).

Cum se recunoaste o persoana care se ineaca?

Este esential sa se poata recunoaste o persoana care se ineaca, pentru a actiona pe cont propriu (daca avem pregatirea necesara pentru aceasta) sau pentru a alerta sistemele de urgenta ale complexului (salvamarii). In oricare dintre situatii trebuie actionat imediat, de aceea este important sa putem recunoaste pe cineva care este in stare de sufocare. Nu intotdeauna este clar ca atitudinea unei persoane in apa este cea a uneia care se ineaca sau care este pe cale de a se ineca, de aceea este bine sa se ia in seama anumite semen care ne vor face sa ne dam seama ca ceea ce observam este o situatie periculoasa.

Persoana care inoata: stilul de inot al fiecaruia este foarte diferit, dar in toate cazurile se intalnesc urmatoarele caracteristici: exista inaintare in apa (cu miscari coordonate din brate si picioare), controlul respiratiei (exista un ritm de a inspira si a expira) si al situatiei. Pozitia corpului in apa este orizontala.

La persoanele cu deficiente fizice la membre aceasta stare poate sa nu fie atat de evidenta. Pentru a putea sa se diferentieze de extenuarea acvatica (starea de lupta sau de agitatie anterioara sufocarii), este nevoie doar de o observare atenta pentru un timp, a persoanei. In timp ne vom da seama ca se intrunesc caracteristicile mai sus mentionate, desi acestea sunt insotite de trasaturi specifice cauzate de deficienta respectiva.Persoana in stare de extenuare acvatica : Persoana continua sa respire si cere ajutor daca apa ii permite. Misca bratele si picioarele intr-un mod destul de echilibrat pentru a incerca sa se mentina la suprafata si pentru a putea sa ceara ajutor. Inaintarea sa in apa este limitata sau nula si pozitia este verticala.

Se poate ajunge in aceasta stare din cauza oboselii (dupa o perioada de timp de inot care a depasit rezistenta corpului), din cauza frigului, din cauza unei intinderi musculare sau a unui carcel (ce se datoreaza unui exces de exercitiu sau unei lipse de exercitiu), de frica sau din cauza unei aparitii bruste patologice (un infarct acut miocardic, de exemplu).

Victima activa: Victima care inca se mentine activa, lupta sa respire incercand sa isi mentina capul afara din apa (tragand capul inspre spate). Are bratele pe langa corp dar separate de el fara a fi in stare sa le scoata din apa pentru a cere ajutor. Le misca incercand sa impinga apa in jos (ca si cum ar urca o scara verticala), in timp ce da din picioare intr-un mod necontrolat. Corpul este in pozitie verticala si nu exista inaintare in apa. In plus, prezinta o dificultate clara de a respira si o expresie de teama pe chip (cu ochii foarte mari deschisi si parul pe fata care ii acopera ochii).

Poate interveni si un alt lucru in acesta situatie. Patrunderea apei pe caile respiratorii poate provoca un spasm (contractie brusca) a glotei (intrarea in trahee care o separa pe aceasta de esofag), ramanand inchisa pentru a se evita patrunderea apei (evitand de asemenea si patrunderea aerului). Acest spasm accelereaza pierderea constiintei si impiedica persoana sa strige dupa ajutor, si prin urmare aceasta poate nu fie remarcata. Temperatura apei favorizeaza acest reflex al glotei (cu cat temperatura este mai joasa cu atat este mai posibil spasmul). In momentul in care persoana devine inconstienta, glota se redeschide si apa patrunde in plamani, producandu-se astfel sufocarea.

Victima pasiva: Este starea in care persoana apare scufundata, inconstienta si plutind cu fata in jos. Este starea cea mai urgenta, mai ales daca avem de-aface si cu stopul cardiac. Persoana se prezinta nemiscata. Se poate ajunge in aceasta faza din doua cauze, persoana a fost in stare activa de inec si nu a primit ajutor, sau persoana a suferit o patologie brusca cu pierderea constiintei (boala cardiovasculara acuta, criza convulsiva, traumatism cranian sau vertebral sau hidrocuccion)

In aceasta etapa inca se mai poate salva persoana prin serviciile reanimarii cardiovasculare.

Socul termic

In traditia populara exista un mit care ne spune ca trebuie pastrat un interval de timp dupa ce mancam si inainte de a face baie. Acest lucru nu este adevarat sau cel putin nu in totalitate. Se poate foarte bine sa ne spalam in timp ce se face digestia fara ca din aceasta cauza sa suferim de soc termic. Problema nu consta in a se baga in apa imediat dupa ce s-a luat masa sau curand dupa aceasta. Problema este diferenta de temperatura care exista intre apa in care facem baie si temperatura mediului de care depinde si cea a pielii noastre.

Cand se produce aceasta situatie, care poate inclusiv cauza moartea, in functie de imprejurarile date?

Aceasta apare din cauza unei schimbari bruste de temperatura la care este expusa pielea. De exemplu, cand facem baie in apa, la mai putin de 20 de grade, dupa ce am fost expusi la soare o buna perioada de timp (la o temperatura de 30 de grade sau chiar mai mare).

Nu este nevoie ca aceasta sa se intample in timp ce are loc digestia unei mese; totusi daca cei doi factori se intannesc, cel mai probabil este sa fim afectati de soc termic, mai ales in cazul mancarurilor satioase care cer o perioada de digestie mai indelungata.

Ce se intampla cand temperatura pielii variaza brusc?

Cand temperatura pielii scade se produce o contractie a vaselor sangelui, mai precis diametrul acestora scade, ceea ce reduce cantitatea sangelui care traverseaza aceste vase. Acest sange curge inspre vasele din interiorul corpului, cerandu-i inimii un efort mult mai mare pentru a-l pompa.

In functie de temperatura corpului si de cat de brusca este aceasta diferenta, cantitatea sangelui care iese din piele si se indreapta spre interior variaza. Cu cat diferenta este mai mare cu atat o mai mare cantitate de sange va fi pompata si inima va fi supusa unui si mai mare efort. Cand inima nu este in stare sa pompeze o cantitate de sange atat de mare se produce ceea ce numim soc termic. Si ce se intampla atunci? Inima, neputand sa pompeze o asemenea cantitate de sange, sufera un colaps, un fel de stop. La putin timp dupa aceasta isi reia activitatea, dar in aceasta perioada sangele nu a circulat si s-a oprit, iar prima consecinta este faptul ca sangele nu a circulat in organele corpului, nici in creier care este cel mai afectat de aceasta situatie.

In momentul in care se opreste circulatia sangelui se produce un lesin sau o pierdere a constiintei. Daca acesta se intampla in timpul baii ne confruntam cu o situatie dificila.

Cand inima sufera un soc termic se intampla urmatoarele; circulatia sangvina este modificata in ansamblu afectand de exemplu rinichii care isi inceteaza astfel activitatea de curatare a sangelui, sau plamanii, care nu mai oxigeneaza sangele. Toate acestea pot produce moartea, aceasta in functie de timpul care trece pana ce inima reancepe sa pompeze sange.

Cum se poate evita un soc termic?

Trebuie sa ii dam organismului un timp pentru a se obisnui cu temperatura apei. In loc sa ne scufundam dintr-o data, ca de exemplu cand plonjam, ar trebui sa folosim dusurile complexului.

Putem sa incepem prin a ne uda mainile care se obisnuiesc rapid cu temperatura apei.Odata udate mainile putem continua cu ceafa, fata, bratele, picioarele si astfel incet-incet sfarsim prin a ne uda complet. In acest interval de timp, care ar trebui sa dureze in jur de un minut sau doua, ii dam corpului timpul necesar pentru a-si reorganiza circulatia sangelui pentru ca temperatura rece sa compenseze cu cea de 37 de grade a corpului nostru. Inima va fi capabila sa pompeze sange mobilizat si astfel vom reusi sa evitam socul termic.

Pe unele plaje exista dusuri, dar deocamdata acest lucru nu este generalizat. De aceea la mare, la rauri sau la lacurile de acumulare, procesul de adaptare la temperatura apei poate fi realizat introducand mai intai picioarele in apa, urmand ca apoi sa ne udam cu mainile restul corpului, incepand mereu cu ceafa.

Cu cat este mai rece apa cu atat mai lent trebuie sa realizam procesul mai sus descris.Unele persoane ar putea sa sufere o stare asemanatoare cu cea a socului termic , care nu este la fel de grava, dar care poate deveni, in functie de situatia in care are loc (in apa, de exemplu). Este cazul ametelii cauzate de raul de mare. Ameteala este starea de dezorientare, cu lipsa de stabilitate sau mers nesigur si pierderea fortelor. Persoana in cauza are pielea palida, asuda abundent si prezinta greturi si stare de voma.

Ametelile pot fi un simptom al unei boli sau pot aparea in mod izolat. Persoanele care sufera de ameteli pot in mai mare masura sa fie victime ale unui accident. In apa acestea pot provoca inecul.

Copii mici sau persoanele invarsta sunt mai predispusi la ameteli. Consumul de alcool, mancarurile copioase, unele boli, tensiunea arteriala scazuta, caldura excesiva si calatoriile pe autostrada sau in barca favorizeaza aparitia ametelii.

Ce putem face pentru cineva care sufera de ameteala?

Trebuie sa il asezam culcat, putin in capul oaselor, sa-i inlesnim respiratia (trebuie sa fie lenta si adanca) desfacandu-i gulerul si lasandu-i aer pentru a respira, sa il asezam la umbra, intr-un loc racoros, sa incercam sa il linistim si sa ii tamponam fruntea cu un prosop umed. In cateva minute, daca nu sufera de o boala mai grava, isi va reveni.

Leziuni din cauza expunerii la raze

Leziunile care urmeaza unei doze de raze ionizante care depasesc cantitatea acceptata ca normala, si care a afectat intregul organism sau o parte considerabila a acestuia.

Structura materiei este alcatuita din molecule, formate din atomi. Atomul este compus din nucleu si electroni care se rotesc in jurul sau. Electronii sunt un fel de invelis in jurul nucleului, care este format din protoni si neutroni. Protonii au o sarcina electrica pozitiva; electronii, negativa, in timp ce neutronii se numesc astfel pentru ca nu au sarcina.

Unii atomi sunt instabili (numiti si radionucleici) si se transforma in atomi din alte elemente. In aceasta transformare atomii emit radiatii. Aceasta proprietate se numeste radioactivitate, iar transformarea de care sufera atomii, dezintegrare.

Radiatia se poate defini ca o energie in tranzit dintr-un loc intr-altul. Toate fiintele,inclusiv oamenii, primesc in mod continuu radiatii, care pot fi inofensive, cum ar fi razele soarelui, sau din contra, de-a dreptul nocive, precum radiatiile ionizante. Acestea reprezinta un tip special de radiatie cu o energie ridicata, in stare sa de-a da nastere particulelor incarcate -ionii- din atomii in care patrunde.

In majoritatea cazurilor aceste leziuni se produc din cauza accidentelor de munca suferite de angajatii din centralele nucleare, care sunt nu sunt foarte raspandite, din cauza expunerii neobservata a acceleratorilor de particule sau a instrumentelor de diagnostic prin imagine diametrata necorespunzator, sau din cauza accidentelor suferite chiar de centralele nucleare, cum este cazul centralei de la Cernobil, sau ca urmare a armelor de razboi in cazul populatiei japoneze din Hiroshima si Nagasaki.

Cele mai frecvente radiatii emise de atomi sunt particulele: alfa, beta si razele gamma.

Se pot clasifica in functie de diferite criterii. Unul dintre acestea poate fi pe cine afecteaza: daca este vorba chiar de individul care primeste radiatia, se numesc efecte somatice, daca afecteaza pe urmasii unei persoane se numesc efecte genetice. De asemenea se pot clasifica in: efecte imediate si intarziate.

Efecte imediate

Acestea variaza de la moarte la cateva zile sau saptamani (in cazul radiatiilor puternice care afecteaza intreg corpul) pana la o usoara inrosire a pielii (in cazul unei doze care a afectat doar o suprafata mica a corpului pe o perioada scurta de timp).

Limitele dozei se bazeaza pe studii realizate de experti si pe recomandari internationale stabilite pentru a se evita producerea efectelor imediate.

Efecte intarziate

Cand corpul uman este supus unor doze scazute de radiatii sau unei doze mari care insa este primita de-a lungul unui interval mare de timp, nu se produc efecte imediate considerabile, dar, in functie de doza, este posibila aparitia efectelor intarziate, precum cancerul sau aparitia bolilor congenitale.

Efectele intarziate pot fi generate si de alte cauze, atat naturale: radiatii solare, defecte ereditare, dar si artificiale: tutunul, infectii chimice, etc. Tocmai de aceea, cand acestea survin, este complicat sa distingem exact cauzele care le provoaca.

Pentru a evita aparitia acestora din cauza radiatiilor, se stabilesc limite de doze bazate pestudii realizate de experti care relationeaza dozele care se primesc cu numarul de cazuri si probabilitatea aparitiei lor.

Astfel limitele de doze pentru acest tip de efecte, se stabileste astfel incat probabilitatea sa fie nula, adica, mai jos de aceasta doza este improbabil sa apara efecte intarziate ca urmare a radiatiei.

Nu toate persoanele dezvolta sindromul complet, care apare doar in cazul unei doze ridicate de iradiere.

In functie de manifestarile clinice, sindromul este clasificat in mai multe etape, astfel incat, in linii mari, sa fie posibila intuirea dozei de radiatii primita de individ.

Este stiut faptul ca nu toate tesuturile au aceeasi sensibilitate la radiatiile ionizante, in general celulele cele mai sensibile fiind cele care au un indice de inlocuire mai ridicat.

Sindromul se manifesta intotdeauna printr-o stare de indispozitie, caracterizata prin aparitia de:

-anorexie intensa -epuizare

-greata -febra

-voma -dureri abdominale de tip colic

-diaree -hiperexcitabilitate.

-apatie,

Aceste reactii pot aparea la putine minute sau ore de la iradiere, si dispar chiar si spontan intr-o zi sau doua, dupa care se poate sa nu mai apara probleme sau sa se produca alte reactii, in functie de doza primita.

Tratamentul anterior internarii se va concentra pe selectarea proritatilor celor afectati, operatiuni de decontaminare, tratamentul arsurilor si conditilor de pericol de viata, si curatarea gradata.

1. Urgente si emergente medio-ambientale

Continut teoretic:

- Leziuni prin expunere la clor si la alte produse chimice folosite pentru piscine

- Leziuni prin expunere la caldura

- Leziuni prin expunere la frig

- Accidente in mediul acvatic

- Leziuni prin expunere la radiatii

- Intepaturi si muscaturi de animale

- Leziuni prin expunere la fum. Sindromuri de inhalare.

Continut practic

- Accidente in mediul acvatic: actionare.

Activitati Modul 5:

Un turist te intreaba ce indicatii trebuie sa urmeze pentru a evita o blocare a digestiei.

Leziuni prin expunerea la clor si alti produsi chimici utilizati in piscine

In piscine exista un numar mare de gaze iritante care pot produce afectiuni acute si in anumite cazuri cronice ale sistemului respirator.

Produsi chimici folositi in piscine:

- Clor, sub forma de Hipoclorit sodic: folosit impotriva proliferarii microorganismelor.

- Floculant: pentru a facilita eliminarea de particule mici de catre aparatul de curatat fundul piscinei, particule pentru care depuratorul nu se foloseste (sulfat de alumina).

- Aldehide.

- Stabilizator al ph-ului si al clorului.

- Ozon.

Dintre toti acesti produsi, Clorul este cel care are cele mai multe implicatii asupra sanatatii. In contact cu contaminantii, el da nastere unor subprodusi numiti cloramine, care dau mirosul si provoaca lacrimarea ochilor. Proasta ventilare faciliteaza volatilizarea clorului. In contact cu apa, gazul clor produce clorhidric (HCl), acid hipocloros (HClO) si radicali liberi de oxigen. HCl este foarte iritant si cauzeaza o leziune pe care pacientul o simte imediat. Gazul este insolubil si poate actiona la distanta.

Leziunile mai grave dureaza de la ore pana la zile de la intoxicatie, si de aceea trebuie tinute sub observatie intensiva pentru un anumit timp.

Tratamentul piscinelor.

Obiective:

1. Sterilizarea apei in scopul de a preveni dezvoltarea bolilor infectioase.

2. Prevenirea cresterii algelor.

3. Eliminarea gustului si a mirosurilor dezagreabile.

4. Prevenirea iritarii ochilor si a mucoaselor.

5. Prevenirea formarii de incrustatii calcaroase.

6. Mentinerea apei curate si cristaline.

7. Prevenirea coroziunii elementelor metalice ale instalatiei.

Cateva probleme:

Apa Verde

Este cauzata de alge sau de prezenta cuprului.Ajustarea pH-ului intre 7.2 si 7.6 si efectuarea unui tratament de soc.

Apa Laptoasa

Verificarea nivelelor pH-ului si situarea lor intre 7.2 si 7.6

Iritarea ochilor

Verificarea daca pH-ul este intre 7.2 si 7.6.

Vascozitatea peretilor

Cauzata mai ales de nivelul scazut al clorului.

Senzatia de alunecos

Verificarea nivelului clorului si al pH-ului.

Coroziunea accesoriilor si iritarea pielii

Cauzate de nivelul scazut al pH-ului apei.

Simptome: lacrimare, arsuri faringiene, inspiratie stridenta, traheobronsita cind expunerea este intensa, putand duce la edem pulmonar in 2 pana la 6 ore.

Mod de actionare:

- Prima masura este izolarea pacientului de sursa de gaze toxice si administrarea de oxigen suplimentar, 10 litri/min prin masca.

- Eliberarea caii respiratorii: scoaterea detritusului din gura sau nasul pacientului expus la incendii. Daca este necesar, sa se faca intubarea endotraheala.

- Oxigen umed, bronhodilatataor, tratarea cailor respiratorii.

Leziuni provocate de expunerea la caldura

Corpul uman are o temperatura interna de 37 de grade, in vreme ce temperatura cutanata este de 33,5 de grade. Caldura dobandita si pierduta de corp depinde de factori multipli; daca de produce un dezechilibru, organismul incearca sa-l contracareze mentinandu-si temperatura constanta. Atunci cand aceste mecanisme de reglare nu functioneaza se produce patologia. Temperatura cu care sangele ajunge la hipotalamus va fi principalul determinant al raspunsului corporal la schimbarile climatice.     Aceasta da nastere la o serie de reactii ca raspuns la cresterea temperaturii.

Evaporarea este mecanismul principal de control. Cand temperatura corporala ajunge la un anumit nivel, transpiram; la evaporarea transpiratiei pielea se raceste si aceasta racire se transmite spre tesuturi. Cand temperatura mediului o depaseste pe cea a corpului, caldura se pierde doar prin evaporarea asociata transpiratiei. Mecanismul principal de diminuare a caldurii este cresterea transpirarii. Mentinerea sa necesita recuperarea pierderilor de lichide si de ioni de Cl si Na. Daca exercitiul s-ar mentine, productia de transpiratie s-ar diminua si temperatura corporala ar creste, in acelasi timp producandu-se o vasodilatatie cutanata, diminuarea volemiei, a frecventei cardiace, a fluxului renal si a ADH-ului. Acest fenomen este cunoscut sub numele de Epuizare prin transpiratie.

1) Crampele cauzate de exercitiul intensiv: exercitiul produce un exces de caldura in organism care se pierde mai ales prin transpiratie ( adica apa si saruri).Cu cat activitatea fizica este mai intensa, cu atat se transpira mai mult. Se poate ajunge la situatia in care se pierd suficiente apa si saruri incat muschii sa fie afectati. Lipsa de saruri provoaca proasta functionare: muschii, in general cei ai bratelor si ai picioarelor, devin incapabili sa se contracte-relaxeze si sufera un spasm continuu si dureros: o crampa musculara. Acestea se pot produce si intr-un mediu rece, daca persoana care face exercitiul fizic nu este obisnuita cu el sau il practica excesiv. Aceasta situatie se agraveaza in cazul in care persoana poarta haine groase care impiedica eliminarea corecta a caldurii prin transpiratie, ceea ce face ca organismul sa creasca si mai mult productia de transpiratie (se formeaza un cerc vicios care duce la o pierdere mai mare de saruri de fiecare data).

Pentru a evita crampele musculare este indeajuns sa se recupereze lichidele si sarurile care s-au pierdut sub forma de transpiratie. Pentru aceasta putem consuma anumite bauturi izotonice care exista pe piata sau anumite sucuri de fructe. Odata recuperate, spasmele vor disparea si persoana se va intoarce la normalitate.

BAUTURA IZOTONICA

• 1 litru de apa curenta
• 1 lingurita rasa de sare.

Se poate folosi si :

• 1 lingurita de sare
• 1 lingura de bicarbonat
• 10 lingurite de zahar
• sucul de la 2-3 lamai sau portocale

2) Epuizarea extrema cauzata de caldura: este tulburarea cea mai frecventa dintre cele cauzate de caldura, mai ales la persoanele invarsta, care fac tratamente cu diuretice sau care au o afectiune cardiaca. Cauza este disfunctia mecanismelor care regleaza temperatura corporala atunci cand persoana respectiva este expusa la o caldura ridicata. Aceasta situatie poate fi detectata repede.

Cum se manifesta o persoana care sufera de epuizare prin caldura?

Pielea se raceste si transpiratia nu se produce. Persoana poate prezenta o coloratie 'grizulie' a pielii. Temperatura corpului nu creste.Incepe cu senzatia de slabiciune sau de ameteala si persoana nu mai poate sta in picioare. Pot aparea ameteli, greturi si varsaturi si se poate ajunge la pierderea cunostintei (lesinul sau colapsul). Se aseamana mult cu lipotimia.

Durerea de cap, pierderea apetitului si senzatia de 'nevoie de a merge la toaleta' insotesc starea de epuizare. Presiunea sanguina scade si pupilele se dilata.

Ce trebuie sa facem daca cineva sufera de un lesin provocat de caldura?

Persoana trebuie intinsa cu fata in sus sau usor inclinata intr-un loc ventilat si curat.

Trebuie eliberata de haine si trebuie 'sa i se lase spatiu ca sa respire'. Trebuie sa i se dea sa bea lichide.In general ajung aceste masuri. Persoana isi revine dupa un scurt repaos si nu mai arata nici o tulburare. Daca nu se intampla asa, ea trebuie dusa la medic pentru o consultatie mai profunda.

Leziunea care poate cauza combinarea exercitiului fizic intensiv si a temperaturii ridicate: exista trei conditii in care se poate produce aceasta leziune:

a face sport pe o perioada de timp prelungita sau cu mare intensitate, o temperatura mai mare de 26 de grade si un grad ridicat de umiditate. De obicei sportivii profesionisti sunt expusi acestui fenomen, dar i se poate intampla oricui.

Productia de caldura creste odata cu activitatea metabolica a muschiului scheletic, asa cum se intampla in timpul exercitiului. Temperatura corporala este obtinuta din balansul intre caldura produsa si cea eliminata. Un exercitiu dur poate ridica temperatura rectala la 40 de grade. Trebuie sa luam in considerare umiditatea existenta. Daca umiditatea atmosferica depaseste 60% si temperatura ambientala este de peste 32 de grade, sudoarea nu se evapora, iar caldura nu se raspandeste in medii calde,

a nu da zahar (sportivilor, de exemplu) ar putea impiedica mecanismul de termoreglare. Capacitatea de transpirare poate fi inhibata daca nu se consuma glucoza, care influenteaza productia de transpiratie.

Cresterea conductantei ceruta cand este necesara eliminarea caldurii din interiorul corpului se produce prin marirea fluxului sanguin si detensionarea suprafetei vaselor. Vasodilatatia cutanata este responsabila pentru hipovolemia relativa care duce la tahicardie. Daca productia de transpiratie este excesiva iar organismul nu beneficiaza de un aport de lichide, hipovolemia devine reala, rezultand si o crestere a frecventei, primul mecanism de adaptare la caldura.

Factori care predispun aparitia sa:

Lipsa adaptarii la clima unei zone, alta decat cea de resedinta.

Varsta avansata sau obezitatea.

Aportul inadecvat de saruri si lichide inainte de inceperea efortului fizic.

Ce observa o persoana care sufera de un astfel de fenomen?

Transpiratia excesiva, insotita de cresterea temperaturii corpului. Aceasta poate ajunge

pana la 40de grade.

Persoana isi poate pierde orientarea spatio-temporala, adica nu mai stie exact cine este si unde se afla. Se poate chiar ca ea sa lesine, pierzandu-si momentan cunostinta si vorbind incoerent.Frisoanele, durerea de cap, bataile inimii si respiratia accelerate sunt si ele tipice. Se poate produce o coborare a tensiunii arteriale care cauzeaza atat lesinul, ca si senzatia de ameteala si de greata, insotite sau nu de varsaturi si de un mers instabil (ataxie).

Ce trebuie sa facem intr-o astfel de situatie?

In primul rand trebuie sa verificam starea in care se afla persoana. Daca si-a pierdut cunostinta, temperatura sa e ridicata si nu raspunde cu coerenta la intrebarile noastre, trebuie dusa la un centru medical. Ceea ce se face in mod normal este recuperarea lichidelor, a zaharurilor si a sarurilor care s-au pierdut in timpul exercitiului.

Aceste masuri ar fi indeajuns pentru buna recuperare a oricarei persoane care nu suferea de nici o boala grava anterioara. Medicul mentine sub observatie pacientul vreme de 36 de ore pentru a se asigura ca nu apar complicatii.

Daca situatia nu este atat de grava, putem aseza persoana intinsa si acoperita de prosoape umezite cu apa rece. Alta masura consta in masarea bratelor si mai ales a picioarelor. Astfel obtinem corecta circulatie a sangelui si buna functionare a inimii.

Cum putem evita epuizarea extrema?

Se recomanda evitarea exercitiului fizic intre orele de intensitate majora a soarelui. Este recomandat ca joggingul sa se desfasoare inainte de ora 9 sau 10 dimineata sau dupa 7 sau 8 seara. Este important sa bem apa, cam 300 ml (un pahar si jumatate), inainte de inceperea exercitiului. Apoi, pe parcursul lui, trebuie de asemenea sa consumam apa sau bauturi izotonice recomandate sportivilor.

4) Insolatia:

Medicina nu cunoaste cauzele care duc la insolatie. Ceea ce se stie este ca temperature ambientala ridicata si expunerea directa la soare sunt factori care o pot provoca.Dar aceste procese nu o preceda in mod necesar.Ea duce la disfunctia multiorganica produsa de cresterea temperaturii corporale in urma esecului mecanismelor termo-reglatoare, ridicand temperatura corporala la limite incompatibile cu viata, producand o afectiune multisistemica, diferitele organe fiind afectate in mod inegal.

Apare mai frecvent intre primele 24-48 de ore ale unui val de caldura, dat fiind ca perioada de aclimatizare este de 4-7 zile.

Consecintele directe ale insolatiei sunt absenta transpiratiei si vasoconstrictia periferica.Este ca si cum corpul expus unui mediu foarte calduros ar fi incapabil sa se raceasca din cauza disfunctiei mecanismelor de reglare a temperaturii corporale. Ceva similar se intampla atunci cand sistemul de racire al unei masini este incapabil sa raceasca motorul si acesta se opreste. Cand mecanismele de racire nu functioneaza, temperatura corporala creste in mod periculos, putand cauza daune grave organelor si sistemelor vitale. In cazuri putin frecvente daunele sunt atat de grave incat provoaca moartea.

Insolatia apare mai ales la persoanele invarsta, suferind de arteroscleroza, de insuficienta cardiaca congestiva (inima incapabila sa faca sangele sa circule adecvat), la persoane care fac tratament cu diuretice, la diabetici, la asmatici care folosesc anumite produse farmaceutice ca Ventolin, la alcoolici si la toti cei care sufera de o boala a pielii care ingreuneaza producerea normala a transpiratiei. Toti acestia sunt nepregatiti pentru a infrunta caldura si trebuie sa fie foarte precauti in acest tip de mediu.

In cazuri izolate, sportivii care fac efort pe parcursul mai multor ore pot prezenta simptomele insolatiei.

Cum putem recunoaste o persoana care sufera de insolatie?

Pielea este calda si uscata; nu transpira.

Temperatura corporala este forte ridicata, ca atunci cand are febra mare.Temperaturapoate ajunge pana la 41 de grade. Daca se depaseste aceasta limita pronosticul este rau.

Persoana prezinta simptomele epuizarii extreme, e incapabila sa stea in picioare sau sa faca orice alt tip de efort. Uneori isi pierde cunostinta si lesina. In cazuri grave, cel afectat intra in stare de coma si poate sa moara subit.Insolatia cauzeaza o durere de cap intensa, senzatia de ameteala si de slabiciune (ca atunci cand nu mai putem sta in picioare de oboseala). Respiratia se accelereaza si se face superficial. Apar deranjuri intestinale asemanatoare cu cele provocate de diaree si, in anumite cazuri, persoana vorbeste incoerent si este dezorientata (de exemplu nu stie sa spuna unde se afla).

Tratamentul trebuie facut de un medic dintr-un spital. Este necesara deplasarea pacientului in cel mai scurt timp. Daca nu se poate ajunge la spital, trebuie chemata salvarea de urgenta (112). Supravietuirea pacientului depinde de rapiditatea cu care actionam. Este o boala care poate fi evitata. Pentru a o evita nu trebuie practicate exercitii fizice pe parcursul orelor de maxima caldura si in zilele cu mare umiditate; daca totusi se face un efort fizic intensiv, in ora de dinaintea inceperii lui trebuie consumate mari cantitati de lichide, cel putin 1500 ml de solutie hipotonica si salina (apa, 2,5 gr de glucoza si 0,2 gr de ClNa pentru fiecare 100 ml de apa), evitad sa fi consumat anterior alcool si/sau cafea.

Cum putem diminua afectiunile cauzate de o insolatie severa?

Coborand temperatura corpului. Persoana trebuie asezata intr-un loc racoros si aerisit. Un aparat de aer conditionat sau un ventilator poate fi de mare ajutor.

Persoana trebuie dezbracata si, daca este posibil, scufundata in apa foate rece, cu gheata, pentru a face ca temperatura corpului ei sa coboare sub 38de grade . Daca nu dispunem de un loc cu baie, putem s-o acoperim cu prosoape sau carpe inmuiate in apa rece. Masajul picioarelor si al bratelor poate fie de ajutor pentru inima.

O forma severa de insolatie poate ajunge sa fie mortala. Cateodata, moartea se produce in primele ore si alteori ea poate surveni dupa zile sau saptamani. Aceasta se intampla cand apar complicatii la nivelul organelor sau al sistemelor vitale:

- Hemoragie difuza la nivelul creierului, al ficatului, al inimii sau al rinichiului, care dauneaza tesuturilor lor si, la sfarsit, functiile lor.

- Insuficienta cardiaca, renala sau hepatica.

- Infarctul acut de miocard.

Nici una dintre aceste complicatii nu este frecventa, exceptie facad cazurile foarte grave sau cele in care actiunea medicului este tarzie. De aceea, cel mai important este ca serviciul de urgente sa fie anuntat imediat.

5) Rash cauzat de caldura:

Este cauzat de disfunctia locala a mecanismelor protectoare ale transpiratiei, atunci cand asudarea abundenta are loc in ambiente umede si putin ventilate. Este cauzat de blocarea sau inflamarea glandelor sudoripare.

6) Sincopa cauzata de caldura:

Schimbarile hemodinamice cum ar fi pierderea volumului prin asudare, cresterea circulatiei periferice prin vasodilatatie etc., provoaca hipoperfuzia cerebrala, responsabila pentru sincopa prin caldura. Pierderile de apa, clor si sodiu joaca un rol secundar, dar recuperarea lor ar putea preveni acest fenomen.

Capitolul III

Aspecte aplicative

Inecul se poate produce din diferite cauze:

- epuizare morala - datorita spaimei caracteristice celor care nu stiu sa inoate sau sa si aprecieze fortele si se avanta prea mult in largul apei;

- epuizare fizica - datorita efortului depus in timpul inotului;

- stare de sincopa - (oprirea reflexa brutala a functiunilor inimii si respiratiei) cauzata de criza epileptica, angina pectorala, infarct miocardic, traumatism in diferite regiuni ale corpului, epigastrita temporala, crampe musculare;

- patrunderea apei in fosele nazale si in urechi;

- hidrocutie - prin simplul contact cu apa, datorita unei sensibilitati a organismului fata de apa (fenomen asemanator cu electrocutarea).

In naufragii, accidente nautice, sarituri in apa, se mai pot asocia traumatisme grave ca: fracturi craniene sau ale coloanei vertebrale, lovituri in abdomen, luxatii ale diferitelor articulatii, spargerea timpanului, etc.

Inecul - accident, il pot suferi atat cei care nu stiu sa inoate cat si cei care stiu sa inoate.

Valurile, curentii, vartejurile, bancurile de nisip deplasabile sau fixe, apele repezi, apele reci, cu plante acvatice agatatoare, fund de apa stancos, maluri abrupte, nerespectarea zonelor de restrictie delimitate cu balize sau geamanduri si a regulamentelor publice, rasturnarea barcilor, lovirea in apa in timpul rasturnarilor, naufragii, constituie fiecare in parte conditii care pot favoriza sau declansa inecul.

Chiar si cei care stiu sa inoate bine, sunt expusi la inec, daca nu tin seama de starea sanatatii lor, sau sunt foarte obositi, consuma bauturi alcoolice sau forte reci inainte de a intra in apa, stau la soare si intra de multe ori intr-o apa rece sau fac prea multe sarituri succesive si scufundari.

In cazul inecului prin epuizare fizica sau morala, accidentatul se zbate, face miscari necoordonate, irationale, contribuind astfel la epuizarea fortelor. Cel care se ineaca astfel, este dominat de frica, se agata cu disperare de oricine, orice, striga ridicand bratele ceea ce favorizeaza scufundarea victimei. In cazul inecului prin sincopa respiratorie, cardiaca sau mixta

sau hidrocutie, victima isi pierde cunostinta si se scufunda brusc, fara semne de disperare, fara strigate, fara lupta

Inecatul scos la mal are aspectul unui asfixiat: miscarile respiratorii pot fi neregulate, slabe sau absente, pulsul se poate prezenta normal, slabit sau imperceptibil. In 10% din cazuri tegumentele sunt albe lucioase, in 20% albastre-violacee, iar in restul de 70% culoarea lor se modifica in functie de starea clinica. Cianoza (culoarea vanata a pielii) este mai pronuntata la nivelul buzelor si a unghiilor fara a exista o legatura directa intre intensitatea si gradul de asfixie. Dupa aspectul exterior al inecatului se descriu doua tipuri:

- inecatul alb, palid care nu a inghitit apa;

- inecatul cianotic, vanat, la care apa a patruns in plamani si stomac; la nivelul gurii si nasului el poate prezenta o spuma aerata rozacee, semn al edemului pulmonar. Temperatura corpului victimei este scazuta. Uneori se pot observa diferite traumatisme si leziuni datorita loviturilor.

Moartea prin inec se produce astfel: dupa caderea in apa are loc o inhibitie reflexa cardiovasculara caracteristica prin oprirea respiratiei sau respiratie rara, puls scazut, scaderea tensiunii arteriale, fenomene ce duc la sincopa prin scaderea aportului de oxigen la sistemul nervos central.     Urmeaza reactia cardio-respiratorie a excitarii centrilor nervosi cu CO2 acumulat in exces. Se reia respiratia frecvent si anarhic ducand la umplerea bronhiilor si alveolelor pulmonare cu apa

Urmeza asfixie progresiva, oprirea respiratiei, inima continuand sa bata, apoi dupa cateva miscari respiratorii spasmodice scade tensiunea arteriala, sincopa respiratorie devine mixta, se opreste si inima si ne aflam in fata mortii clinice (aparente), urmata de moartea biologica (definitiva

Salvarea de la inec constituie o actiune care urmareste scoaterea victimei din pericolul prin care trece, acordarea primului ajutor si aplicarea unor masuri terapeutice eficiente. Toate acestea trebuie sa aiba ca rezultat supravietuirea.

Toate actiunile care au ca scop salvarea unui om care se ineaca, avand in vedere gravitatea situatiei in care se afla victima, trebuie sa se faca rapid, cu mult calm si pricepere, stiut fiind faptul ca nu se poate readuce la viata un organism care se afla in stare de limita extrema

de moarte clinica ( sau aparenta

In cazul in care cel care se ineaca este constient si stie sa inoate poate fi ajutat de pe mal cu anumite indicatii, cu o prajina, franghie, colac de salvare. In situatia in care victima nu stie sa inoate sau este in stare inconstienta, este absolut necesara o interventie rapida fie prin

deplasare cu o ambarcatiune, fie inot.

Salvatorul trebuie sa fie un foarte bun inotator care sa cunoasca pericolele legate de inec si manevrele de salvare. Inainte de a intra in apa, salvatorul trebuie sa se dezbrace de haina si incaltaminte si sa si descheie gulerul. Este foarte important sa anunte pe cei aflati eventual in

apropiere pentru a obtine ajutoare. Cand victima se afla la suprafata, salvatorul se va apropia de acesta cautand sa o sustina si sa o aduca la mal. Daca victima nu mai iese la suprafata, atunci prima actiune va fi plonjarea in adancime si cautarea ei.

Daca cel care se ineaca stie sa inoate si se mentine la suprafata, salvatorul se poate apropia mai incet pentru a-si menaja fortele in vederea sustinerii si transportarii victimei. In cazul in care victima se scufunda, este necesara o viteza maxima care totusi sa nu epuizeze fortele salvatorului si sa duca la un alt accident. Daca inecul se petrece la o distanta mare de mal, se indica folosirea unei ambarcatii aflate la indemana

In toate situatiile este nevoie de mult calm, hotarare, sange rece, tenacitate. Niciodata nu se va actiona in pripa, in panica si disperare.

Procesul salvarii unui om care se ineaca poate fi impartit in trei etape:

1 - apropierea de cel ce se ineaca

2 - prinderea victimei si transportarea sa pentru a fi scoasa din apa;

3 - primul ajutor si reanimarea.

1. Apropierea de cel care se ineaca se poate face cu o barca sau inotand. Salvatorul trebuie sa se deplaseze cat se poate de repede dar cu mult calm. In cazul apropierii prin inot de cel ce se ineaca, este bine sa se faca pe la spatele acestuia, deoarece atunci cand victima simte in apropiere un punct de sprijn, cauta sa se agate de el cu toata forta. In cazul in care apropierea nu este posibila prin spate, salvatorul trebuie sa-l apuce de talie, sa-l intoarca cu spatele si sa-l scoata la suprafata cu fata deasupra apei. Daca accidentatul este imbracat, poate fi mentinut la suprafata prin apucarea de haina de preferinta de guler. Un inotator obosit care isi pastreaza calmul poate fi sustinut de un inotator care inoata craul sau bras si ii ofera ca sprijin umerii sai.

Daca victima este scufundata sub apa, dupa ce salvatorul ajunge la locul disparitiei, loc ce poate fi reperat dupa bulele de aer care ies la suprafata, se va scufunda spre fundul apei.

Daca victima nu este gasita imediat, salvatorul revine la suprafata, unde va face o inspiratie profunda, apoi se va scufunda din nou.

Intr-o apa curata corpul victimei se poate observa de la 4-5 metrii. Daca fundul apei este malos, salvatorul va cauta sa nu tulbure apa, calcand usor sau evitand sa calce.

Daca inecatul este gasit cu fata in jos, apropierea se face dinspre picioare care trebuiesc departate, apoi se apuca corpul pe sub brate si este ridicat in pozitie verticala printr-o miscare brusca scotandu-l la suprafata apei. Daca inecatul este gasit cu fata in sus apropierea se face

dinspre cap, ridicandu-l de umeri si aducandu-l in pozitie verticala la suprafata. Cand inecul se produce intr-o apa curgatoare, salvatorul trebuie sa alerge pe mal in sensul curentului si sa sara in apa la vale de cel inecat pentru a-l putea prinde.

Pe valurile mari se recomanda inotul pe sub coamele valului, tinandu-se seama de sensul curentului. Valurile mici si repezi sunt periculoase si pentru salvatorul incercat. De asemenea este foarte periculos locul unde valurile se sparg, de obicei spre mal unde valurile intalnesc bancurile de nisip. In apa pe care nu o cunoaste salvatorul va sari cu picioarele inainte.

2. Procedeele de prindere (apucare) a victimei. Se cunosc mai multe prize in functie de regiunea pe care se aplica

- Priza de cap - este cea mai simpla, daca victima este linistita, calma sau inconstienta

Victima se aseaza in pozitia pe spate cu capul usor ridicat in asa fel incat gura si nasul sa iasa din apa. Salvatorul se afla in spatele inecatului cu fata in sus si cu picioarele sub corpul victimei, apucandu-i capul cu ambele maini sub barbie, cu degetele mari orientate in sus. In aceasta pozitie salvatorul inoata pe spate, folosind miscarea de picioare, bras sau craul. Daca picioarele victimei se scufunda, salvatorul i le va impinge in sus, cu un genunchi, pentru a-l readuce pe linia de plutire.

- Priza sub axila - se foloseste in cazul in care victima se zbate . Victima este pe spate cu fata scoasa din apa. Salvatorul se aseaza lateral in dreapta victimei si trecand bratul drept peste pieptul acestuia pana sub axila sa stanga, ii apuca bratul stang si-l imobilizeaza. In aceasta

situatie salvatorul inoata cu picioarele (bras sau craul), si cu mana libera. In unele situatii capul victimei se poate sprijini pe umarul salvatorului. O varianta a acestei prize este: din aceeasi pozitie, salvatorul isi trece bratul drept peste bratul drept pe sub axila si apuca victima pe la spate de antebratul stang. In aceasta situatie ambele brate ale victimei sunt bine imobilizate. Salvatorul se poate aseza si in partea stanga a victimei folosind celalalt brat pentru priza. Partea este aleasa astfel incat mana cea mai puternica a salvatorului sa fie folosita pentru o buna imobilizare a victimei.

- Priza sub ambele axile - victima se afla tot cu fata in sus cu gura si nasul la suprafata, iar salvatorul se plaseaza in spatele sau apucandu-l cu ambele maini de sub axile si inotand pe spate cu miscari de picioare bras sau craul.

Nu intodeauna salvatorul reuseste sa-l supuna pe inecat actiunilor sale. De cele mai multe ori acesta, pierzandu-si calmul se agata disperat de tot ce-i iese in cale. El se poate agata de salvator apucandu-l de brate, picioare, gat, urechi, cap, tragandu-l sub apa. In aceasta situatie, salvatorul se poate elibera din stransoarea inecatului folosind urmatoarele procedee:

- schimbarea prizei;

- zvacnirea energica a bratelor, inainte, in sus, in jos si a picioarelor si apoi reapucarea victimei intr-o priza favorabila

tinand victima cu un brat de talie si tragand-o spre el, cu cealalta mana, salvatorul, impinge capul victimei inapoi, apucandu-l de barbie;

- daca victima isi incolaceste bratele de gatul salvatorului cu mana dreapta, salvatorul ii rasuceste capul la maximum spre stanga apucand in acelasi timp cu mana stanga cotul drept al victimei, apoi ii impinge capul pe spate iar cu mana ii rasuceste bratul drept pana i se poate apuca capul pe la spate pentru a putea fi transportat;

- daca cu toate procedeele folosite salvatorul nu poate sa se elibereze din stransoarea inecatului, atunci se va scufunda impreuna cu inecatul , care odata scufundat va slabi apucarea sau isi va desprinde involuntar mainile. In acest fel, salvatorul se degajeaza si indepartandu-se putin de inecat, va putea sa-i aplice priza cea mai convenabila

Toate aceste actiuni ale salvatorul trebuie facute repede si cu multa hotarare. Dupa ce inecatul a fost imobilizat si apucat cu una din prizele amintite, salvatorul va inota cu el spre cel mai apropiat mal sau o barca Daca se poate merge pe fundul apei, inecatul va fi tras cu fata in

sus, sau va fi purtat pe sold, sau pe umar tinandu-l cu o mana de picioare cu cealalta de un brat, capul fiindu-i in jos. In acelasi fel va fi transportat si pe uscat.

Daca salvatorul este obligat sa inoate impotriva valurilor sau curentului, il va sustine pe cel inecat, plutind in sensul curentului pana cand va primi un ajutor, iar daca este singur va cauta sa inoate spre malul cel mai apropiat fara a-si irosi fortele.

3.Primul ajutor si reanimarea.

Daca cel salvat nu si-a pierdut cunostinta trebuie dezbracat, sters de apa, imbracat cu haine calduroase si sa inghita ceaiuri calde. Cand victima si-a pierdut cunostinta se cheama un medic, iar pana la venirea acestuia, se vor lua toate masurile pentru readucere la viata

Masurile care se iau pentru reanimare trebuie sa fie simple eficace si efectuate cat se poate de repede. Actiunea respectiva poate fi indeplinita de oricine care cunoaste toate aspectele importante ale reanimarii.

Dupa scoaterea inecatului din apa, acesta va fi dezbracat asezat cu fata in sus si capul in hiperextensie, i se vor curata caile respiratorii superioare de secretii, varsaturi, alge, etc.cu o batista. Mandibula va fi trasa in jos, iar limba scoasa si legata cu o batista sub barbie, intre dinti se va pune o bucatica de lemn pentru a mentine gura deschisa. Apoi i se va scoate apa din plaman si stomac. Aceasta se poate face folosind unul din procedeele:

- apucarea de picioare a victimei si salvatorul se invarte cu el pe loc;

- salvatorul sta pe un genunchi tinand inecatul pe coapsa culcat inainte cu fata in jos, in aceasta pozitie il scutura si il apasa usor pe torace ;

- se prind picioarele inecatului pe umerii salvatorului, in asa fel incat capul si corpul sa atarne sprijinite pe spatele salvatorului. In acest mod salvatorul merge in cerc cu 60-80 pasi pe minut.

Dupa curatirea cailor respiratorii si scoaterea apei din stomac si plamani se trece la efectuarea manevrelor pentru respiratia artificiala. Aceasta se poate realiza prin mijloace improvizate cat mai aproape de locul accidentului sau cu aparatura adecvata in institutii specializate.

Metodele de respiratie artificiala se impart in doua categorii:

- prin actiune externa - folosind miscari care largesc si micsoreaza cutia toracica pentru a favoriza patrunderea aerului in plamani si evacuarea lui,

- prin actiune interna - insuflarea directa a aerului in plamani, eventual cu ajutorul unor aparate speciale.

Procedee de respiratie artificiala prin actiune externa

- Inecatul culcat pe spate cu o patura facuta sul sub omoplati. Cel care efectueaza manevrele de respiratie se aseaza pe genunchi la capul inecatului, apucandu-i bratele de articulatia pumnului. Salvatorul executa o miscare semicirculara de extensie pana cand bratele ajung in prelungirea corpului inecatului si lateral de salvator. Apoi se aduc bratele indoite pe

torace si se apasa pe toracele inecatului. Ritmul optim 8 - 10 miscari pe minut.

- Inecatul culcat cu fata in jos, cu capul rasucit spre stanga si mainile in dreptul fetei. Cel care executa manevrele de respiratie sta deasupra inecatului cuprinzand intre genunchi, picioarele acestuia. Din aceasta pozitie se executa o compresiune asupra toracelui cu mainile aplicate pe partea posterioara a toracelui in asa fel incat varful omoplatului sa fie cuprins intre degetul mare si aratator. Salvatorul apasa cu toata greutatea sa toracele inecatului realizand expiratia. Inspiratia se realizeaza prin incetarea presiunii si revenirea toracelui in pozitia initiala

Ritmul este de 12 -13 miscari pe minut. Se recomanda ca manevra de expiratie sa fie mai lunga 3 timpi, iar inspiratia 2 timpi.

- Inecatul culcat cu fata in jos -la fel ca mai sus cu bratele lateral. Salvatorul sta la capul inecatului sprijinit pe un genunchi si pe talpa celuilalt. Expiratia se realizeaza prin apasarea pe baza toracelui cu ambele maini, iar inspiratia prin ridicarea bratelor victimei apucate imediat deasupra cotului si se termina prin asezarea lor incet pe sol. Ritmul miscarilor este de 10 - 14 pe minut.

- Insuflarea aerului in plamanii inecatului este recunoscuta ca cea mai eficienta in restabilirea respiratiei. Se poate face gura la gura sau gura la nas. Pozitia inecatului culcat pe spate cu capul intors la stanga. Dupa o inspiratie profunda salvatorul sufla in gura victimei pana la destinderea toracelui acestuia strangandu-i in acelasi timp nasul cu degetele. Expiratia se realizeaza pasiv prin revenirea toracelui la forma initiala. Ritmul manevrei rapid la inceput revine la 10 - 20 insuflari pe minut. Manevra se executa pana la restabilirea functiilor respiratorii (uneori dupa o ora si jumatate si mai mult) sau pana la aparitia semnelor certe de moarte definitiva. Tehnica respiratiei gura la nas este indicata la cei care au convulsii. Metoda are avantajul ca victima nu-l poate musca pe salvator si aerul insuflat nu risca sa ajunga in stomac.

- Insuflarea de aer cu ajutorul aparatelor- aceasta metoda se aplica numai de persoane specializate in conditiile existentei unui post de prim ajutor, salvare sau spital.

Indiferent de conditiile in care este facuta respiratia directa, eficienta se poate constata prin disparitia culorii cianotice a victimei, caracterul miscarilor respiratorii, intercalarea miscarilor spontane de inspiratie.

In cele mai multe cazuri sustinerea sau restabilirea functiunilor inimii, impun folosirea de urgenta a masajului cardiac extern. El se impune in orice sincopa cardiaca dand rezultate bune numai in cazul cand este asigurata oxigenarea sangelui.

Masajul cardiac extern se realizeaza prin presiuni ritmice, orientate dinainte inapoi, efectuate puternic, scurt cu podul palmei pe stern. Aceste presiuni se executa numai in expiratie.

Pozitia victimei este culcat pe spate de preferinta pe un plan dur. Ritmul miscarilor va fi de 50 - 60 compresiuni pe minut. Miscarile se fac suficient de energic fara a fi insa brutale pentru a nu produce traumatisme.

Aparitia pulsului periferic si a tensiunii arteriale, micsorarea dilatatiei pupilei si a cianozei sunt semnele de eficacitate a manevrelor folosite.

In orice situatie insa se vor continua toate manevrele de reanimare pana la aparitia semnelor sigure de moarte definitiva

Este foarte bine ca tot ajutorul necesar sa fie acordat de persoane calificate si un medic, iar in conditii grave victima sa fie transportata la cel mai apropiat spital unde i se pot aplica interventii medicamentoase sau chirurgicale speciale.

Dupa ce respiratia si circulatia s-au restabilit cel salvat va fi tinut la aer curat, va fi imbracat cu haine calduroase si va fi incalzit progresiv de la o sursa radianta Nu se recomanda folosirea de sticle cu apa calda sau ale mijloace directe de incalzire. De asemenea va fi supravegheat permanent un timp indelungat.

Transportul victimei in mediul acvatic si cel terestru

Este la fel de important ca si salvarea in sine , pentru ca daca victima se afla inte-o stare avansata , stop respirator sau cardiac , timpul scurs este esential pentru a evita eventualele sechele ireversibile care pot aparea la nivelul sistemului nervos central , datorita lipsei de oxigen.

Este important ca transportul victimei la mal sa se efectueze intr-un mod cat mai eficient si fara a inrautati starea victimei , aflata in unele cazuri in stare de inconstienta.

Transportul victimei se poate efectua asfel:

1.Remorcarea victimei prinse de mijlocul salvamarului din fata fara imodilizarea bratelor.Salvatorul se intinde pe apa inotand bras pe spate cu victima la suprafata.Aceasta manevra este valabila atunci cand victima colaboreaza cu salvamarul si nu este agresiva. Pentru a fi pusa in practica acesta metoda victima trebuie sa fie constienta si sa isi pastreze calmul. (fig.9)

(fig.9)

2.Transportul in doi : victima este sprijinita de umeri si de cap de unul dintre salvamari , iar al doilea ofera sprijin pentru plutire, miscarea celor doi salvamari nu trebuie sa provoace dezechilibru sau valuri , pentru a nu panica victima. Ca si in cazul de mai sus victima trebuie sa colaboreze cu cei doi salvamari si trebuie sa fie constienta. (fig.10)

(fig.10)

3.Transportul victimei cu priza de cap: capul victimei se apleaca cu ambele maini , degetele usor sub barbie , policele orientat in sus , victima se ridica usor pana ce gura iese din apa .In acest fel victima si salvamarul vor pluti pe spate , cel din urma inotand cu membrele inferioare . Daca salvamarul se impiedica de picioarele victimei , care pot cadea la fund , printr-o impingere facuta cu genunchiul de catre salvamar va readuce picioarele acestuia pe linia de plutite , continuand remorcarea facuta intotdeauna cu bratele intinse . (fig.11)

(fig.11)

4.Transportul victimei cu priza sub axila : aceasta se aplica in cazul in care victima este agitata . Salvamarul trece bratul drept sau stang care ii vine mai la indemana, sub axila stanga sau dreapta a victimei prinzandu-i mana respectiva si imobilizand-o pe piept ,capul victimei se mentine deasupra apei , pe umarul salvatorului care inoata pe o parte cu picioarele si mana libere. In acest fel salvamarul nu poate fi apucat de catre victima, iar mana libera poate fi folosita la inot sau la apucarea unui utilaj de de salvare.(fig.12)

(fig.12)

5.Transportul victimei cu priza sub axila cu imobilizarea antebratului la spatele victimei: un brat al salvamarului trece pe sub axila victimei si prinde la spate antebratul celeilalte maini. Se inoata pe o parte folosind picioarele si bratul liber. Se va urmari ca tot timpul victima sa fie cu capul deasupra apei.(fig.13)

(fig.13)

DE LUAT IN CONSIDERARE: daca victima prinde salvamarul in "clestele instinctului de aparare" si daca salvamarul prin diferite parade nu reuseste sa scape, acesta se va scufunda cu victima. Scufundarea salvamarului cu victima este cea mai buna metoda de aparare deoarece victima slabeste stransoarea in care l-a prins pe salvamar, acesta se desprinde de ea si aplica priza cea mai convenabila, pentru a reusi sa salveze victima.

6.Pentru cazurile cand victima sufera un traumatism la nivelul coloanei vertebrale este nevoie de interventia a doi salvamari in apa si unul pe uscat. Victima este imobilizata pe o targa chiar in apa pentru a evita o eventuala agravare a starii victimei , dupa fixarea victimei pe targa in jurul gatului se aplica gurelul cervical pentru a preintampina agravarea eventualelor traumatisme la nivelul coloanei cervicale.(fig.14)

(fig.14)

(fig.14)

Transportul victimei de la apa mica pe uscat : salvamarul odata ajuns la apa mica si victima fiind inconstienta , salvamarul ridica victima si o fixeaza in treimea superioara a spatelui , victima practic sta pe gatul salvamarului si pe umeri sai , salvamarul are grija sa prinda bratele si picioarele victimei , miscarea se va efectua incet fara a brusca gatul victimei. Odata ajuns pe mal , salvamarul lasa cu grija partea superioara pe sol urmand incet si restul corpului dupa care pot incepe manevrele de resuscitare.

Cum trebuie sa procedam daca am remarcat o persoana care se ineaca?

• Primul pas in caz de inec consta in solicitarea ajutorului calificat. Pana la sosirea ajutorului medical specializat, se va scoate victima din apa si se vor efectua manevrele de resuscitare cardiorespiratorie pana la recapatarea starii de constiinta a victimei sau, in anumite situatii, pana la sosirea echipei medicale.

Scoaterea victimei din apa presupune urmatoarele manevre:

- salvatorul trebuie sa se dezbrace si sa se descalte inainte de a intra in apa, pentru ca imbracamintea sa nu-i stanjeneasca miscarile;

- salvatorul va inota pana in dreptul victimei si se va apropia de victima din spate, apucand-o de sub brat sau de par, tinand-o cu fata in sus, la suprafata apei;

- va duce victima la mal, inotand fie pe spate, fie pe burta, cu o singura mana si tinand cu cealalta mana victima, cu fata deasupra apei;

- la mal, victima va fi rasturnata cu fata in sus;

- se elibereaza caile respiratorii (alge, mal, alti corpi straini) si se evalueaza functiile vitale (respiratie, puls);

- in caz de lipsa a acestora, se incep manevrele de resuscitare cardiorespiratorie;

- daca victima este constienta, se va aseza in pozitia de siguranta, pe o parte, deoarece pot apare varsaturi;

- daca persoana isi revine, pana la venirea ajutorului medical specializat, aceasta va fi dezbracata de hainele umede, va fi invelita intr-o plapuma curata pentru a o incalzi, va fi calmata stand de vorba cu ea;

- se va transporta victima obligatoriu la spital, unde va fi examinata si supravegheata cel putin cateva ore. Multe persoane dupa salvarea de la inec, fac pneumonie. Pentru a exclude o astfel de complicatie si nu numai, examinarea medicala trebuie sa fie completa si efectuata intr-o institutie medicala specializata.

- Multi nu cunosc cum sa aprecieze corect daca persoana respira sau are puls. Cum ar trebui sa se orienteze intr-un astfel de caz?

- Mai intai se incearca detectarea respiratiilor prin vizualizare, ascultare si perceperea acestora in timp de 5 pana la 10 secunde.

Se ingenuncheaza langa persoana respectiva, capul salvatorului fiind plasat langa capul victimei. Salvatorul trebuie sa:

- observe daca exista miscari ale toracelui;

- asculte zgomotele respiratorii;

- plaseze obrazul aproape de gura si nasul persoanei respective si sa incerce sa simta fluxul de aer;

- sa verifice prezenta pulsului (cu degetele) la artera carotida (gat), artera radiala (incheietura mainii) etc. Daca lipsesc pulsul si respiratia, se trece la urmatorul pas-resuscitarea cardiorespiratorie.

- Cat timp se va efectua resuscitarea?

- Daca ati verificat si lipsesc pulsul si respiratia aveti la dispozitie in jur de 5-6 minute sa resuscitati persoana. Dupa expirarea acestui interval de timp, celulele scoartei cerebrale a creierului mor. Pentru a intelege care este importanta scoartei cerebrale pentru om, mentionez ca anume aceasta structura a creierului raspunde de functiile intelectuale, afective (emotii si sentimente), volitive (vointa) ale persoanei, astfel incat, chiar daca se reuseste resuscitarea dupa aceste 5-6 minute, persoana va suferi de grave sechele nervoase. Cea mai grava este starea "vegetativa" - toate actiunile persoanei sunt dirijate de subconstient, sunt instinctive, reflex-neconditionate, persoana nu vorbeste, nu se misca de sine statator, nu are emotii sau amintiri. Persoana este, literalmente, o "leguma".

Daca temperatura apei este joasa, acest interval poate fi prelungit pana la 10-15 minute. Apa rece incetineste metabolismul celulelor nervoase si acestea isi pot mentine viata ceva mai mult timp, dar oricum, limitat

Astfel, se va trece imediat la resuscitarea respiratorie, care implica urmatoarele actiuni:

- se plaseaza o mana pe fruntea ranitului, iar cu degetul mare si cel aratator al acestei maini se comprima aripile nazale. Capul este dat pe spate (hiperextensie), manevra interzisa in cazul suspectarii unei leziuni de coloana vertebrala. Cu cealalta mana se ridica barbia, astfel incat caile respiratorii sa fie deschise;

- se trage aer in piept, apoi se plaseaza gura salvatorului pe gura ranitului intr-un mod cat mai etans. In cazul unui copil, gura salvatorului trebuie plasata pe gura si narile copilului. Se expira aerul in caile respiratorii ale victimei si se verifica daca apare o ridicare a cutiei toracice;

- daca prima respiratie nu este eficienta (cutia toracica nu se ridica), se incearca din nou;

- intre respiratii, se indeparteaza gura salvatorului de cea a ranitului, salvatorul tragand ulterior aer in piept;

- dupa doua cicluri de respiratie artificiala, se incep compresiile toracice (masajul cardiac). In unele tari, tehnica acestuia este predata elevilor din scoli, cunoasterea ei fiind considerata un lucru elementar.

- Care sunt pasii unui masaj cardiac?

- Important este sa nu va lasati dominat de panica.

Oricine poate efectua un masaj cardiac, care include urmatorii pasi:

- se ingenuncheaza langa victima. Se localizeaza cu ajutorul degetelor sternul, osul de care se articuleaza coastele. Se plaseaza podul palmei mainii stangi la baza sternului (treimea inferioara);

- cealalta mana se asaza deasupra mainii care tocmai a fost pozitionata. Degetele mainilor se intretaie si se ridica, astfel incat acestea sa nu atinga pieptul persoanei;

- se indreapta bratele, se fixeaza coatele, iar umerii se centreaza fix deasupra mainilor;

- se apasa intr-un ritm constant, utilizand greutatea corpului si mentinand coatele fixe. Forta fiecarei compresii trebuie transmisa direct sternului. Ar putea fi de ajutor numararea cu voce tare a compresiilor "unu si doi si trei ", ori de cate ori se pronunta numarul, se efectueaza compresia, iar atunci cand este pronuntat "si" se ridica greutatea fara a lua mainile de pe pieptul victimei;

- dupa 30 de compresii, se efectueaza 2 respiratii artificiale;

- acest ciclu de 30 de compresii toracice si 2 respiratii se repeta pana victima este preluata de serviciul de urgenta sau pana cand persoana respectiva respira, tuseste sau se misca.

- Exista careva precautii care trebuie respectate in timpul resuscitarii cardiorespiratorii?

- Protectia personala inainte de toate. Daca aveti posibilitatea, utilizati un servetel sau batista in timpul resuscitarii. Nu uitati ca victimele unui inec pot prezenta si fractura de coloana cervicala (coloana vertebrala din zona gatului), in special daca persoana a sarit in bazinul de apa respectiv cu capul in jos; de aceea aceste victime se vor mobiliza cat mai putin si li se va pastra pozitia orizontala pe un suport tare.

Capitolul IV

Concluzii. Propuneri.

Specialistii domeniului sportiv, dar si ai celui medical au afirmat permanent ca inotul este un sport benefic pentru sanatate, prin influentele exercitate asupra tuturor persoanelor care-l practica: tineri sau varstnici, sanatosi sau bolnavi.

Cu toate acestea, cu totii suntem expusi riscurilor in locurile destinate distractiei in apa, de la inotatorul cel mai experimentat si pana la cel mai nepriceput dintre pacientii de la curele de ape. Dar exista anumite tipuri de persoane care, din cauza caracteristicilor lor, sunt mai predispuse accidentarii in apa.

De aceea indiferent din ce categorie facem parte si indiferent de situatie, (suntem in pericol de inec sau suntem in situatia de a salva pe cineva de la inec) este necesar sa ne pastram calmul pentru a constientiza ce trebuie facut in cazul respectiv.

Este necesara informarea  si  instruirea populatiei  privind  cunoasterea  si  respectarea  regulilor  si  masurilor  de prevenire si comportare , de acordare a primului ajutor in caz de inec.

Fiecare dintre noi ne putem confrunta oricand cu un astfel de pericol.

De aceea este necesar si recomandabil pentru informarea populatiei sa se organizeze cursuri, seminarii pe aceste teme, sa fie editate materiale, brosuri sau sa fie introduse ca teme de discutie in scoli.Copiii sunt cei mai receptivi si din acest motiv se impune instruirea de la o varsta frageda.

Bibliografie

- Mircea Degeratu, Aron Petru, Sergiu Ionita-Manualul scafandrilor, Bucuresti, 1999

- www.anexa II, Procedee de salvare de la inec

- Sursa -Freeschoolclipart.com

- ACSM/AHA Joint Position Stetement. Recommendations for Cardiovascular Screening,

- Staffing, and Emergency Policies at Healt/Fitness Facilities. Med. Sci. Sports Exerc

- ACSM/AHA Joint Position Stetement. Recommendations for Cardiovascular Screening,

- Staffing, and Emergency Policies at Healt/Fitness Facilities. Med. Sci. Sports Exerc

- ACSM/AHA Joint Position Stetement. Recommendations for Cardiovascular Screening,

- Staffing, and Emergency Policies at Healt/Fitness Facilities. Med. Sci. Sports Exerc

- DRAGAN, I. Si colab. - Medicina sportiva aplicata, Editura Editis, Bucuresti, 1994;

- IONESCU, A.M. - Gimnastica medicala, Editura ALL, Bucuresti, 1994;

- www.medicinasportiva.ro;