Sanatate, boala, anormalitate, normalitate

Sanatate, boala, anormalitate, normalitate

Daca starea de sanatate este definita in Constitutia Organizatiei Mondiala a Sanatatii ca o stare de bine fizic, psihic si social, boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau psiho - comportamentale care genereaza un risc crescut sau o stare de distres si/sau dizabilitate.

Antonovsky A a argumentat ca nu exista stari de "sanatate' sau "boala' in sens strict ci mai degraba 'un continuum usor catre boala' pe care ne miscam inapoi si inainte de-a lungul ciclului de viata.

Boala se infatiseaza ca o conduita a omului care a suferit o dezorganizare a functiilor sale.Conceptul de boala este rezultatul localizarii suferintei in spatiul corporal al persoanei.

Conceptul de boala are in psihiatrie un caracter strict medical, fiind legat de formele proceselor organice morbide. Fara substratu organic, boala are semnificatia exclusiva a unei imagini.

Somaticul si psihicul, inseparabile, sunt niveluri de organizare ce intra in componenta aparatului psihic al personalitatii.

Boala psihica este in primul rand un concept clinico - medical al psihiatriei, desemnand o dereglare a vietii psihice. Ea implica urmatoarele aspecte:

a.       o cauza care o produce;

b.      o forma de manifestare clinica;

c.       un tip de evolutie clinica;

d.      anumite consecinte asupra structurii si dinamicii personalitatii bolnavului

e.       posibilitatea medicului de a actiona asupra evolutiei bolii cu anumite remedii.

In ceea ce priveste geneza si interpretarea bolilor psihice, trebuie avute in vedere doua aspecte (Schneider):

a.       anomaliile psihice - varietati normale ale fiintei psihice; consecinte ale unor boli sau malformatii;

b.      conceptele nosologice sau diagnostice, care sunt: somatologice, psihopatologice.

Un om devine bolnav psihic din momentul in care nu -si mai este suficient siesi facand eforturi pentru a se accepta ori neacceptandu -se, neacceptandu-i nici pe altii,

acordand o atentie si o preocupare crescuta pentru propriul corp, propria persoana, interogand fara a-si gasi raspunsul si linistea in propriile valori, ori lipsindu-se de valori.

Boala psihica este si va ramane o dimensiune (poate cea mai tragica) a fiintei umane si prin aceasta ea va cuprinde intotdeauna tot ceea ce alcatuieste umanul din noi. Dar ea va fi si absenta libertatii interioare a subiectului.

Boala mentala reflecta inabilitatea de a reactiona la stress, dand frau liber unor comportamente impulsive, reactii inadecvate si inacceptabile. Din punct de vedere social, boala reprezinta incapacitatea de a se adapta propriilor expectatii dar si a cerintelor sociale. In plan cultural si moral, boala este considerata un fenomen de posesiune. In trupul si in sufletul bolnavului se substituie sau se suprapune ceva strain, necunoscut si nedorit. In cazul bolilor mintale, bolnavul se identifica cu insasi boala sa, in diferite grade de atingere si intensitate a procesului patologic. Bolnavul psihic nu se considera bolnav. El are o constiinta partial critica sau lipsita de critica. El refuza statutul de bolnav si va fi necooperant cu medicul sau chiar va avea o atitudine ostila fata de orice propunere sau actiune terapeutica din partea acestuia.

Orice boala somatica se manifesta sub doua aspecte. Pe de o parte, tabloul clinic obiectiv, care releva modificarile organice si fiziologice, iar pe de alta parte tabloul clinic subiectiv, reprezentat prin acuzele bolnavului, asa cum sunt resimtite si interpretate de acesta, in raport cu tulburarile reale existente.

In cazul bolilor somatice, bolnavul este cooperant cu medicul sau. El are o atitudine critica fata de propria suferinta, solicitand medicului sprijin terapeutic pentru rezolvarea acesteia.

Evolutia bolilor clinice in cadrul modelul clinic-psihiatric.

In conformitate cu acest model de evolutie clinica, se considera ca bolile psihice pot fi constitutionale (psihopatiile) sau dobandite (acute sau cronice). In prima categorie aveam de a face cu personalitati normale, dar care au suferit transformari patologice ulterioare. In evolutia bolilor psihice remarcam mai multe etape:

Debutul clinic al bolii este prima faza a evolutiei clinice si poate fi de urmatoarele forme:

a.       brusc, ca in cazul starilor reactive, nevroze, episoade confuzionale etc.;

b.      lent si progresiv, ca in cursul demetelor, psihozelor;

Modalitatile de evolutie clinica in cazul bolilor psihice sunt urmatoarele:

a.       Evolutia acuta simpla cu caracter tranzitoriu;

b.      Evolutia continua, de lunga durata, cu modificari ale sistemului personalitatii, schimbarea atitudinii si a relatiei cu lumea, mediul, deteriorarea progresiva si in diferite grade a personalitatii;

c.       Evolutia clinica de tip periodic, ciclic, sub forma de accese care survin periodic, cu o ritmicitate regulata, separate intre ele de faze de remisiune sau de ameliorare;

d.      Momentul lucid, reprezentat, in cursul evolutiei clinice a unor afectiuni psihice, prin suprimarea temporara si completa a manifestarilor psihopatologice;

e.       Remisiunea, starea de atenuare marcata putand merge pana la disparitia completa a simptomelor clinice. Atenuarea simptomatologiei clinice, in sens de ameliorare a starii de sanatate, nu implica o disparitie totala a simptomelor ci numai o diminuare marcata a acestora in raport cu tabloul clinic propriu -zis.

Durata evolutiei clinice are mai multe aspecte in raport cu tabloul clinic propriu-zis:

a.       Forma supraacuta sau tranzitorie, ce implica o evolutie clinica de scurta durata, rapida, de numai cateva zile;

b.      Forma acuta, ce implica o evolutie clinica sub o luna de zile;

c.       Forma cronica a bolii psihice, care se caracterizeaza printr-o evolutie indelungata, o stare psihopatologica permanenta a bolii.

K. Jaspers distinge in evolutia bolii psihice o varietate de aspecte, o succesiune de faze, de forme de alterare psihopatologica. El vorbeste in sensul de atac, faza si perioada.

Faza este alterarea vietii psihice produsa de anumiti stimuli insuficienti cunoscuti. Ea poate dura saptamani, luni sau chiar ani, dupa care se poate retrage, fiind urmata de o restaurare completa.

Atacul este o faza de foarte scurta duratacare consta intr-un simptom izolat ce provoaca o dezordine a personalitatii.

Perioada este o faza care revine cu regularitate, la intervale egale de timp, separate intre ele prin perioade de acalmie.

In raport cu structura organismului persoanei si cu natura patologiei generale se disting trei categorii de bolnavi:

a.       Bolnavul somatic, ce acuza senzatia de rau fizic, asociata cu sentimentul amenintarii propriei vieti de perspectiva infirmitatii sau a mortii;

b.      Bolnavul psihic, ce manifesta tulburari de adaptare, disperare, pierderea autocontrolului, increderea in sine, schimbarea emotional - afectiva;

c.       Bolnavul psihomatic, ce reprezinta suferinte mixte, deopotriva din sfera somatica si din cea psihica, asociate cu sentimente de panica si o mare participare a sferei imaginarului.

Anormalitatea

Daca in reprezentarile oamenilor normalitatea echivaleaza cu starea de sanatate dar si cu conformismul, atunci anormalitatea constituie conditia aparitiei bolii psihice si reprezinta tot ceea ce se abate de la norme, reguli, clisee de evaluare.

Anormalitatea este o indepartare de norma al carei sens pozitiv sau negativ ramane indiferent de definirea zonei de definitie. In zona pozitiva se afla persoanele exceptionale, geniile, care joaca un rol creator in istoria omenirii, in instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se refera la indepartarea de norma in sens negativ, spre minus, spre deficit functional si de performanta, spre dizarmonie, dezorganizare, destructurare.

Domeniul anormalitatii se constituie ca o zona de trecere intre normal si patologic, reprezentand un proces de continuitate intre cei doi termeni.

Ionescu G (1995) face o distinctie intre anormalitate si boala aratand ca anormalitatea se refera la conduite si comportamente, este un fundal, pe cand boala este un fapt individual cu o anumita procesualitate. Anormalitatea s-ar referi la structura si organizare psihica, iar boala la procese morbide.

In sens patologic normalitatea reprezinta un sistem de referinta in functie de care se diagnosticheaza o tulburare si se stabileste severitatea sa. Criteriile dupa care sunt diferentiate normalitatea si anormalitatea sunt relative deoarece cele doua stari se intrepatrund in grade diferite.Astfel, psihicul uman presupune uneori desfasurari anormale (vise terifiante, halucinatii, iluzii) fara ca personalitatea sa poata fi considerata ca anormala, dar si momente de luciditate pe fondul unei tulburari psihice care nu justifica totusi o predictie optimista.

Totusi anormalitatea este o stare de dezechilibru pe mai multe planuri: dezechilibru individual, dezacord in relatiile interpersonale, inadaptare sociala, devianta comportamentala, ostilitate fata de semeni. Asadar normalitatea este conceptul larg care include toate tipurile de manifestari mai sus mentionate si din acest motiv nu este permis a fi redusa exclusiv la conceptul de boala. Ea este terenul favorizant pe care boala psihica apare si se dezvolta.

Pentru psihiatru, anormalitatea nu este doar o variatie, o "indepartare'pur cantitativa de normalitate ca medie statistica: un individ nu poate fi categorisit ca bolnav psihic doar pentru ca este vehement in apararea ideilor proprii, exaltat prin convingerile sale, genial prin creativitatea sa, raufacator prin comportamentul sau delictual sau scandalos, prin perversiunile sale (Ey H, 1979).

Dupa Enachescu C, se deosebesc patru tipuri de comportamente anormale:

a.       comportamentul de tip criza biopsihologica de dezvoltare sau involutie (pubertate, adolescenta, climax , andropauza), cu caracter pasager si reversibil;

b.      comportamentul de tip carential (legat de stari de frustrare afectiva, carente educationale, disfunctii familiale si in modul de viata), ce creeaza dificultati de adaptare;

c.       comportamentul de tip sociopatic, constand din conduite delictuale agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter recurent sau episodic:

d.      comportamentul de tip patologic, partial sau deloc reversibil, de natura exogena, endogena sau mixta, cu intensitati si forme variabile (stari reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, endogenii).

Bibliografie

David, D. (2006). Psihologie clinica si psihoterapie:fundamente. Polirom: Iasi;

Dadid, D. (2003). Castele de nisip.Stiinta si pseudostiinta in psihopatologie. Tritonic: Bucuresti;

Enachescu, C. (2007). Tratat de psihotatologie. Polirom: Iasi;

Enachescu, C. (). Igiena mintala a comunitatilor umane.

Usaci, D. (2005). Psihopatologie si psihiatrie. Editura Universitatii 'Transilvania': Brasov;

Tudose, F. (2003). Orizonturile psihologiei medicale.Editura Medica: Bucuresti.

Normalitatea este abordata in general din perspectiva normelor

(Lazarescu,1997 apud Usaci, 2005):

a.       Norma statistica: cu cat un fenomen este mai frecvent, cu atat este considerat mai normal; iar cu cat este mai rar, cu cat se indeparteaza mai mult de norma statistica, cu atat este considerat ca fiind anormal. Astfel, anormalitatea este considerata ca indepartare de la norma si se poate manifesta:

in sens pozitiv - genii, supradotati, paranormali;

in sens negativ - prin deficit functional si de performanta, destructurare, dizarmonie, dezorganizare;

b.          Norma ideala se refera la idealul de normalitate atat din punct de vedere individual cat si comunitar si reprezinta tipurile ideale pe care le promoveaza anumite culturi (eroi, modele);

c.           Norma functionala reflecta gradul de ajustare a comportamentului la diverse solicitari si situatii de viata.

Se accepta de catre specialisti ca anormalitatea poate fi evaluata in raport cu gradul de adecvare/ inadecvare la realitate. Astfel, pentru a defini anormalitatea sunt considerate doua criterii:

a.           masura in care comportamentul unei persoane produce dificultati in functionarea psihica, dificultatea sau incapacitatea de a juca un rol adecvat in societate;

b.          masura in care o persoana manifesta un set consistent de trairi dezadaptative.

Conceptul de sanatate este adesea considerat sinonim cu normalitatea. Dupa cum afirma George Ionescu, normalitatea se bazeaza in primul rand pe adaptare, in timp ce sanatatea poarta in sine elemente si idei valoroase. Conceptele de normalitate∕anormalitate sunt mai generale decat cele de sanatate mintala/boala psihica.

Asociatia Americana de Psihiatrie defineste sanatatea mentala ca fiind un succes simultan in munca, dragoste, creatie, o matura si flexibila rezolvare a conflictelor intre instinct, constiinta, alti oameni si realitate.

Sanatatea mentala este o stare pozitiva, in care persoana este responsabila si autodirectiva, capabila de autoconstientizare si autoevaluare, iar comportamentul sau este in general acceptat de grupul caruia apartine. Sanatatea mintala reprezinta abilitatea individului de a mentine balanta intre emotiile pozitive si negative, prelucrarea pozitiva a experientelor negative. Deci sanatatea trebuie considerata o stare de confort fizic, psihic si social. Sanatatea mintala reflecta capacitatea individului de a−si comunica emotiile, de a da si primi, de a munci singur si impreuna cu altii, de a accepta autoritatea, de a avea simtul umorului, de a-si rezolva conflictele emotionale.

Maslow a dezvoltat primele criterii pentru sanatate mintala pe baza conceptelor de normalitate si adaptare:

abilitatea individului de a se accepta pe sine si pe ceilalti;

abilitatea de a intretine relatii apropiate cu ceilalti;

capacitatea de a percepe lumea ca fiind reala;

capacitatea de a lua decizii pertinente;

optimismul si bucuria de a trai;

independenta in gandire si actiune;

capacitatea de a se orienta dupa standarde valorice;

capacitatea de a rezolva probleme si situatii de viata;

consecventa in comportament;

capacitatea de a-i asculta si respecta pe ceilalti.

Exista o serie de criterii in functie de care poate fi definita sanatatea evidentiind multidimensionalitatea:

Sanatatea psihica in formulare negativa: este inteleasa ca absenta a bolii, a durerilor, a disconfortului, a invaliditatii.

Sanatatea psihica in formulare pozitiva: Gradul de adecvare a insului la solicitarile mediului si eficienta sa functionala exprimata prin: reusita scolara si/sau profesionala , adaptare sociala si familiala.

Sanatate psihica optimala se refera la cea mai buna stare de sanatate in conditiile existente.

Sanatatea ca adaptare − capacitatea de adaptare flexibila a omului la sine si la ceilalti.

Sanatatea ca proces si dezvoltare − capacitatea de autoactualizare a potentialului uman in plan biologic, psihologic si social, aspectul sau permanent si dinamic.

Sanatatea ca factor de integrare sociala pune accentul pe capacitatea de integrare activa si de realizare a acestuia in contextul social si cultural in care traieste.

Sanatatea ca valoare face apel la obligatia fiecarui individ de a avea o atitudine pozitiva fata de propria sanatate, de a o pastra si de a o actualiza.

Factorii care influenteaza starea de sanatate mentala sunt:

a.       Factori genetici - existand o serie de gene responsabile de starea de boala. Oamenii se deosebesc intre ei prin gradul de reactivitate la solicitarile mediului, gradul de toleranta la efectele stresului, activitatea neuro-vegetativa specifica.

b.      Conditiile din copilarie si modul in care sunt satisfacute trebuintele fundamentale ale copilului: trebuinta de dragoste, trebuinta de securitate, trebuinta de acceptare.

c.       Circumstantele de viata pozitive cum ar fi succesul scolar, reusita in casatorie, o profesie pe baze vocationale, securitatea financiara sunt favorabile mentinerii sanatatii in timp ce sanatate fizica precara, saracia, somajul, mariajul nereusit sau conflictual, esecul scolar cresc vulnerabilitatea la boala.

Sanatate/boala mintala - abordare comparativa dupa Shives L.R. (1990) - Basic Concept of Psychiatric Mental Health Nursing, J.B. Lippincott Company, Philadelphia, pg.8

Henri Ey, care arata ca bolnavul mintal este privat atat de libertatea exterioara ca si de cea interna.

Nu orice tulburare, orice nefericire, orice drama sau orice conflict este boala psihica, in ciuda unor opinii destul de raspandite.