Stadiile tolerantei la glucoza

Stadiile tolerantei la glucoza

În cadrul noii clasificari, studiile tolerantei la glucoza sunt definite indiferent de etiologie.

Oricare dintre tipurile etiologice mentionate poate parcurge, in cursul istoriei naturale a bolii, aceste stadii. Clasificarea stadiilor de toleranta la glucoza este bazata pe determinarea glicemiei à jeun si la 2 ore dupa 75 grame glucoza oral.

Toleranta la glucoza normala : TGN . Se caracterizeaza prin valori normale ale glicemiei à jeun si la 2 ore dupa ingerarea a 75 grame glucoza. Este stadiul normoglicemic al tolerantei la glucoza. Pe langa aceasta, noua clasificare aduce in discutie existenta a trei stadii hiperglicemice (IFG, IGT, DZ).

Glicemie à jeun modificata: IFG (Impaired Fasting Glucose). Este caracterizata prin valori crescute ale glicemiei à jeun peste nivelul normal, dar fara a atinge valorile diagnostice pentru diabetul zaharat. La 2 ore dupa 75 grame glucoza, nivelul glicemiei este normal. Putem caracteriza acest stadiu ca hiperglicemie nediabetica à jeun.

Scaderea tolerantei la glucoza : IGT (Impaired Glucose Tolerance )

Este caracterizat prin valori nediabetice ale glicemiei à jeun (de la valori normale pana la valori crescute, dar sub 126 mg/dL in plasma venoasa) si valori crescute peste normal ale glicemiei la 2 h dupa 75 g glucoza oral (intre140 si 199 mg/dL ), fara a atinge insa valorile ce caracterizeaza diabetul zaharat. Acest stadiu inglo­beaza cazurile de hiperglicemie nediabetica (ex­clusiv) postprandiala si cazurile ce asociaza hiperglicemia nediabetica à jeun cu hiperglicemia nediabetica postprandiala.

Diabet zaharat: DZ

Este caracterizat prin valori crescute fie ale glicemiei à jeun (egale sau mai mari de 126 mg/dl in plasma venoasa), fie ale glicemiei la 2 h dupa 75 g glucoza oral (egale sau mai mari de 200 mg/dl in plasma venoasa) sau ambele asociate. În cursul istoriei sale naturale, procesul etiopatogenetic ce determina instalarea diabetului poate sa fie asociat, la un moment anume, cu un anumit stadiu al tolerantei la glucoza:

A. Diabet zaharat, care indiferent de etiologie se subimparte in:

-tipul cu necesar de insulina pentru supra­vietuire (insulinonecesitant vital);

-tipul cu necesar de insulina pentru control (insulinonecesitant pentru control);

-tipul fara necesar de insulina (insulino-independent).

B. Toleranta alterata la glucoza cunoscuta ca IGT si glicemie bazala modificata, cunoscuta ca IFG, reprezinta stadii intermediare intre normoglicemie si diabet. IFG si IGT nu sunt considerate entitati clinice propriu-zise, ci mai mult categorii de risc pentru aparitia ulterioara a diabetului zaharat si/sau pentru aparitia afectiunilor cardiovasculare.

Pe un lot urmarit mai mult de 15 ani s-a putut constata ca peste 2/3 dintre pacientii cu IFG si/sau IGT au devenit mai curand sau mai tarziu diabetici, necesitand fie tratament oral, fie, mult mai rar, insulinoterapie. Aproape la toti acesti pacienti (inclusiv la cei care ulterior nu au evoluat catre diabetul clinic manifest), s-a inregistrat un grad de hiper-insulinism asociat fie cu obezitate, fie cu dislipidemie si aproape intotdeauna prezentand in timp simptomele clinice sau paraclinice ale complicatiilor cronice diabetice. În ultimii ani, cele doua grupe IFG si IGT au fost reunite sub termenul de prediabet.

C. Normoglicemie, stadiu in care se poate identifica procesul patogen care conduce la diabet. De asemenea, poate fi rezultatul unei terapii eficiente sau (rareori) poate marca un anumit moment in cursul evolutiei naturale a unor tipuri etiologice de diabet zaharat.