TAXONOMIA SI CARACTERIZAREA DEFICIENTELOR AUDITIVE

Obiective

Prezentarea unor taxonomii ale deficientelor de auz din perspectiva utilizarii diferitelor criterii: criteriul etiologic, criteriul pierderii auditive, criteriul tipului de surditate;

Caracterizarea tipurilor de deficiente de auz cu sublinierea implicatiilor psihopedagogice.

Cuvinte cheie

Hipoacuzie usoara, moderata, severa, profunda, surditate, gradul deficitului auditiv, tipul deficientei auditive.

1. Clasificarea tulburarilor auditive

Are o importanta teoretica deoarece pune in ordine o multime de fapte stiintifice referitoare la deficienta de auz. Importanta practica se releva prin faptul ca permite selectionarea justa a copiilor cu deficiente de auz in vederea recuperarii lor, permite alcatuirea unor grupe omogene de lucru sau organizarea unei retele adecvate de unitati recuperatorii.

In literatura de specialitate exista de numeroase clasificari ale surditatii. La baza acestora stau diferite criterii: criteriul etiologic, criteriul pierderii auditive, criteriul tipului de surditate.

1.1. Criteriul etiologic

In functie de etiologia lor, surditatile pot fi grupate in doua mari categorii: ereditare si dobandite. Detaliem in continuare aceasta clasificare dupa C. Pufan, 1983.

Surditatile ereditare pot fi la randul lor impartite in trei categorii:

Tipul Siebenmann - care presupune lezarea capsulei osoase si leziuni secundare ale celulelor senzoriale si ganglionare ale fibrelor nervoase;

Tipul Sheibe - presupune atrofia nicovalei sau lezarea elementelor senzoriale ale canalului cohlear, saculei din labirintul membranos, a organului Corti si a vascularizarii striate.

Tipul Mondini - leziuni ale ultimelor spirale ale melcului cu ectazia canalului semicircular, dilatare la vestibul, dilatarea canalului cohlear si a ganglionilor.

Surditatile dobandite pot fi prenatale, perinatale, postnatale. Surditatile perinatale pot fi determinate de unele afectiuni ale mamei in perioada graviditatii: maladii infectioase, tulburari metabolice, humorale, endocrine. Surditatile perinatale se produc de obicei datorita conditiilor nasterii premature, anorexiei neonatale, traumatismelor obstetrice, inertiei uterine, incompatibilitatii intre grupele sanguine. Surditatile postnatale pot fi indeosebi de origine infectioasa (meningita, tifos, etc.), toxica (intoxicatii cu antibiotice), traumatica (sechele lasate de anumite traumatisme).

Clasificarea etiologica include surditatea prenatala, neonatala, infantila si adulta.

1.2. Criteriul clinic

Deficiente de auz tip transmisie

Deficiente de auz tip perceptie

Dupa V. Mare (1993) acestea pot fi de urmatoarele tipuri: cohleare, retrocohleare si corticale.

Forme asociate de deficiente auditive cu deficiente ale altor organe de simt sau asociate cu deficientele mintale.

1.3. Criteriul audiometric

Deficitul de auz se diferentiaza de la caz la caz in raport cu locul si profunzimea leziunii. Deficitul de auz se stabileste cu ajutorul audiometrului. Prin masuratori audiometrice se controleaza pragurile la diferite intensitati exprimate in decibeli si la diferite frecvente exprimate in hertzi.

Tabelul 1

Gradele deficitului auditiv

In functie de particularitatile vorbirii conversative adoptate de OMS pe frecventele de 500, 1000, 2000 Hz, se disting:

Auditia normala

Media pragurilor de diferite frecvente este sub 20 dB. Cuvintele sunt percepute fara dificultate (B. Virole, 2000).

Deficitul auditiv lejer

Daca consideram ca vorbirea in conditii normale este emisa la o intensitate medie de 60 dB, atunci putem spune ca aceasta va fi corect perceputa d copiii ce prezinta acest tip de deficit. Totusi acest tip de surditate are repercusiuni asupra inteligibilitatii fonetice si perturba recunoasterea anumitor indici acustici. Acest tip de surditate nu ridica probleme educative speciale si toti copiii care prezinta un deficit auditiv lejer pot fi educati in scoli normale (B. Virole, 2000).

Deficitul auditiv mediu

Vocea si frecventele grave sunt percepute, desi destul de slab, dar foarte multe elemente fonetice nu sunt percepute. Protezarea este necesara pentru restabilirea capacitatilor auditive cat mai apropiate de normal. Este posibila invatarea limbajului oral, insa cu ajutorul unui specialist, care sa preintampine dificultatile copilului (B. Virole, 2000).

Deficitul auditiv sever

Doar cuvintele strigate sau spuse la o intensitate foarte mare sunt percepute. Marea majoritate a zgomotelor din natura nu sunt percepute. Fara educatie speciala limbajul oral nu este insusit, copilul folosind doar gesturi penrtu a comunica cu anturajul. "Lumea vibratiilor" devine o sursa importanta de informatii. Cu o protezare adecvata acesti copii pot auzi unele sunete si-si pot insusi limbajul oral (C. Drillien, M. Drummond, 1983).

Deficitul auditiv profund

Nu este perceput nici un cuvant indiferent de intensitatea cu acer este rostit. Percepe doar zgomote de o intensitate foarte mare, care sunt percepute foarte slab. Lumea senzatiilor auditive pentru acesti copii nu este total lipsita de sunete, cum si-o inchhipuie mai ales auzitorii; este o lume a zgomotelor haotice greu de suportat pentru ca de cele mai multe ori nu pot fi legate de o sursa exterioara (B. Virole, 2000).

Arming Löve (1989 - Germania) face o alta clasificare dupa criteriul audiometric:

Hipoacuzie usoara 0-40 dB

Hipoacuzie usoara 40-70 dB

Hipoacuzie medie 70-100 dB

Hipoacuzie grava 100-120 dB

Surditate 100-130 dB

O alta clasificare dupa acelasi criteriu este facuta de Huelgius:

Hipoacuzie - cuprinde pierderi de auz pana la 60 - 65 dB.

Surzi partiali - incadrati intre 65-80-85 dB.

Surzi profunzi - peste 80-85 dB.

Portmann defineste urmatoarele categorii

Hipoacuzici 20-40 dB

Demisurzii lejeri 40-60 dB

Demisurzii    grave 60-80 dB

Surzii cvasitotali peste 80 dB

2. Caracterizari ale diverselor tipuri de deficiente auditive

2.1. Tipologia deficientelor auditive pe baze etiologice

Dupa V. Mare (1993) formele concrete ale tulburarilor functiei auditive sunt:

Anacuzia - lipsa auzului, absenta functiei auditive, termenul medical este cofoza;

Hipoacuzia - diminuarea acuitatii auditive;

Hiperacuzia - cresterea sensibilitatii, o exacerbare a functiei auditive;

Acuzalgia - numita si auz dureros, cand hiperacuzia se manifesta prin durere, chiar daca stimulul nu este exagerat de puternic, este o tulburare acuta a analizatorului auditiv;

Bradiacuzia - o auditie lenta, o intarziere in auditie;

Diplacuzia - auditie dubla, dedublarea sunetelor;

Paracuzia - afectiune in care se altereaza semnificatia sunetului, pacientul confunda sunetul, nu poate identifica sunetele produse de un obiect sau altul; sau auditie mai buna in mediu zgomotos; cand sunetele sunt localizate gresit in spatiu (paracuzie spatiala).

Auz cromatic - manifestarea sinesteziei.

Surditate verbala - legata de leziuni centrale, numita si afazie senzoriala.

Surditate isterica.

2.2. Tipologia deficientelor auditive pe baze clinice

Deficienta de auz tip transmisie

Este rezultatul dificultatilor care se ivesc in calea sunetului, in trecerea lui dinspre exterior spre urechea medie. Cu alte cuvinte acest tip de surditate se datoreaza deficientelor aparute in functionarea sau constructia urechii medii, timpanului, oscioarelor. In general acestea sunt accesibile tratamentelor medicale si multe sunt reversibile, spre deosebire de cele de perceptie care sunt datorate tulburarilor aparute in urechea interna si care sunt ireversibile. Surditatile de transmisie apar in urma patologiei urechii externe sau medii si sunt in 99% din cazuri dobandite. Datorita faptului ca nu este atinsa cohleea, pierderea auditiva nu este mai mare decat 60 dB si vor exista putine deformari acustice (A. Webster, D. Wood, 1989).

Surditatea de transmisie poate fi congenitala (de exemplu aplazia lantului de oscioare, care apare o data la 30000 de nasteri) sau dobandita (otita seroasa este cea mai frecventa cauza). Ea se poate datora unor disfunctionalitati ale urechii externe, provocate de formarea unui dop d ceara, de patrunderea unor corpi straini care astupa conductul, de leziuni traumatice ale timpanului, de infectii ale conductului auditiv extern. De asemenea poate fi determinata de disfunctii ale urechii medii determinate de otite medii acute (catarale, supurale), mastoidite, tromboflebite, etc. (C. Pufan, 1983).

Diagnosticul lor se realizeaza cu ajutorul examenului otoscopic, prin timpanometrie si masurarea reflexului stapedian si prin masurarea pragurilor osoase prin audiometrie tonala.

Ca regula generala, aceste surditati nu influenteaza sfera psihica a copilului, dar surditatea de transmisie cronica poate determina intarzieri in dezvoltarea limbajului. Cazurile de aplazie totala sau partiala a pavilionului urechii sau a conductului auditiv extern pot determina aparitia unor tulburari in plan psihic datorita deteriorarii imaginii de sine, putand necesita consiliere psihologica.

Deficienta de auz tip de perceptie

Surditatea de perceptie este provocata de leziuni ale urechii interne, de leziuni ale nervului auditiv si ale centrilor nervosi din creier. Exista foarte multe moduri in care cohleea sau nervul auditiv pot fi afectati. Din pacate in medicina nu exista deocamdata tratamente care sa poata inlatura deficienta auditiva de perceptie; ea este definitiva (A. Webster, D. Wood, 1989).

Se face distinctie intre deficientele dobandite in urma meningitelor, intoxicatiilor, traumatismelor si deficientele congenitale. De asemenea se face distinctie intre surditatile de perceptie determinate de afectiuni ale cohleei si cele centrale. Deficienta auditiva de perceptie este cea care determina marea majoritate a cazurilor de deficienta severa si profunda ce impiedica dezvoltarea limbajului si poate duce la consecinte grave in plan psihic.

Surditatea mixta

Surditatea mixta include atat caracteristici specifice surditatii de transmisie cat si caracteristici specifice surditatii de perceptie.

2.3. Tipologia deficientelor auditive pe baze psihopedagogice

Dupa V. Mare (1993) o clasificare judicioasa se face in functie de:

Gradul lezarii functiei auditive - deficitul de acuitate, posibilitatile de receptie a sunetelor neverbale si verbale sunt mai mici si efectele asupra dezvoltarii psihice

Momentul aparitiei deficitului auditiv: inainte sau dupa aparitia limbajului

Dinamica dezvoltarii procesului patologic: daca instalarea e brusca, efectele sunt mari si invers.

Conditiile in care se dezvolta deficitul auditiv, dupa ce s-a instalat defectul auditiv. Daca conditiile sunt nefavorabile, handicapul creste mereu.

Se disting astfel:

a) Grupa copiilor hipoacuzici (slab auzitori). Deficitul auditiv este legat in primul rand de lezarea aparatului de transmitere, adica, toate frecventele sunt perceptibile, fiindca aparatul de receptie este functional, de aceea auditia defectuoasa permite in general perceptia sunetelor verbale.

In prezenta aparatului de receptie cvasinormal, recuperarea consecintelor defectului auditiv, se poate obtine prin amplificarea sunetelor verbale. In recuperare se conteaza pe functia auditiva protezata. Tot procesul de invatamant vizeaza comunicarea verbala pe cale auditiva.

In functie de starea functiei auditive se disting trei grade de hipoacuzie:

Gradul I de hipoacuzie - pierderea auzului in registrul verbal (500 - 3000, 4000 Hz), nu depaseste 20 -50 dB. Valoarea medie a deficitului este de 40 dB. In acest caz este posibila perceperea distincta a vorbirii de intensitate normala, de la o distanta mai mare de 1 m, deci comunicarea verbala este pe deplin accesibila.

Gradul II de hipoacuzie - pierderea acuitatii auditive este intre 50-70 dB. Valoarea medie este de aproximativ 60 dB. In cazul deficitului auditiv de gradul II, perceperea vorbirii este posibila doar la o distanta mai mica de 1 m, comunicarea verbala este ingreunata.

Gradul III de hipoacuzie - pierderea auzului in cadrul registrului verbal este intre 70-80 dB. Valoarea medie este de 75 dB. Acest tip se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte: vorbirea de intensitate obisnuita nu este perceputa distinct, nici din imediata apropiere de ureche, numai prin vorbire puternica.

b) Grupa copiilor surzi

Prezinta un deficit auditiv prin excelenta la nivelul aparatului de receptie: deficit de perceptie. Deficitul auditiv este situat la peste 80 dB; vorbirea de intensitate obisnuita nu este accesibila acestor copii, limbajul sonor nu se constituie aparand mutitatea.

Deficitul auditiv de tip perceptie, nu poate fi evaluat numai din punct de vedere al gradului de pierdere a capacitatii auditive. Registrul frecventelor perceptibile este restrans la ambele capete.

Un copil din gradul I cu registru restrans pana la 250 Hz, nu poate percepe si discrimina sunetele verbale.

Pentru un copil care are deficit auditiv, gradul II, pana la 500 Hz, se foloseste vocea tipata, proteze cu amplificare liniara, unde elementele verbale sunt perceptibile, in special vocalele cu frecvente grave: o si u. scheletul consonantic permite identificarea mai usoara decat scheletul vocalic.

Daca se largeste registrul pana la 1000 Hz, creste capacitatea diferentierii sunetelor verbale: o, u, a, i, a, - mai putin vocalele inalte.

Cand registrul este pana la 4000 (gr. III), intregul registru e accesibil, inclusiv consoanele, mai ales consoanele suieratoare (fricativele).

In demutizare nu este suficienta amplificarea sunetelor, chiar dimpotriva intervine fenomenul de recrutare, poate auzi dar nu si discrimineaza.

In ceea ce priveste termenul de surdo-mut: surditatea ramane, dar vorbirea poate fi recuperata.

c) Copiii asurziti

Se caracterizeaza prin faptul ca pierderea functiei auditive s-a produs mai tarziu. Limita de varsta este de 1-2 ani, la varsta prescolara sau scolara. Daca surditatea survine in jur de 2 ani, limbajul verbal constituit, in cateva luni (3-4), se pierd aceste elemente si survine mutitatea.

Daca deficitul auditiv survine la 4-5 ani, in etapa de intensa constituire a limbajului, limbajul se mai pastreaza, dar dupa un an apare mutitatea, devenind surdo-mut. Sunt cazuri in care deficitul auditiv survine mai tarziu (6-7 ani), dar daca nu se intervine se instaleaza mutitatea. Cand deficitul apare mai tarziu, efectele sunt mai putin grave.

Copiii asurziti in opinia lui V. Mare (1993) trebuie introdusi in invatamantul pentru hipoacuzici, ei pastrand anumite aptitudini verbale, chiar daca evolutia capacitatilor lor auditive este similara cu cea a surzilor.

Teme:

Care sunt cerintele psihopedagogice in cazul copiilor cu hipoacuzie moderata/profunda?

Care sunt cerintele psihopedagogice in cazul copiilor cu deficiente de auz de tip transmisie/perceptie?