Tehnologia de realizare placilor palatinale acrilice

TEHNOLOGIA DE REALIZARE PLACILOR PALATINALE ACRILICE

Placa palatinala reprezinta zona de sprijin mucozal al aparatului ortodontic sau a protezelor. La nivelul ei se fixeaza toate elementele constitutive ale unui aparat: crosete, arcuri, suruburi.

Intinderea si limitele bazei placii sunt determinate de necesitatea de a transmite fortele atat la nivelul dintilor, cat si la nivelul substratului osos, de a asigura sprijin pentru elementele de actiune multiple si de a contribui la retentie.

Realizarea placii din acrilat termo- sau autopolimerizabil

Se confectioneaza macheta placii din ceara prin picurare sau cu placa de ceara calibrata. Placa din ceara se inmoaie in apa calda si se aplica la nivelul palatului pana la nivelul dorit. Placa trebuie sa se adapteze bine pe palat, acoperind suprafetele palatinale ale dintilor laterali, ingloband retentiile elementelor pe care le va contine. Anterior si posterior se va intinde pana la limitele trasate de medic pe model.

Se trece apoi la ambalare. Ambalarea va permite inlocuirea cerii cu acrilat termo- sau autopolimerizabil.

Placile se ambaleaza ca si protezele mobile in cuvete obisnuite, cu gips normal in care se implanteaza modelul cu macheta in asa fel incat aceasta sa fie orientata in sus. Ramane libera numai fata linguala a machetei. Dupa ce gipsul a facut priza, se izoleaza cu apa sticlata sau se tine cuveta timp de 5 minute in apa. In continuare se aplica cealalta jumatate a cuvetei, se toarna pasta de gips in interiorul ei si se aplica apoi capacul cuvetei. Dupa priza gipsului se introduce cuveta intr-un vas cu apa fierbinte si se lasa circa 4-5 minute, timp in care ceara se inmoaie. Se scoate apoi cuveta, se desfac cele doua jumatati cu ajutorul unui cutit pentru ceara si fiecare portiune a tiparului astfel obtinuta se spala cu apa fierbinte pana cand nu mai raman urme de ceara. In felul acesta tiparul este pregatit pentru indesarea acrilatului.

Odata uscat tiparul, tehnicianul va pregati masa acrilica dupa normele cunoscute si in stadiul de coca o va indesa in acesta.

Pentru polimerizare cuveta cu acrilatul va fi introdusa in recipientul de polimerizare, in care apa va ajunge la o temperatura de aproximativ 45-50 de grade si vom avea o presiune de 2-3 Kg/cm patrat. Se pastreaza asa timp de 20 de minute. Procedand astfel, nu apar porozitati in acrilat. Dupa polimerizare se dezambaleaza placa palatinala, se prelucreaza si se finiseaza.

Este bine ca acrilatul folosit sa fie transparent, deoarece astfel se pot depista eventualele zone de presiune, prin albirea partilor moi.

Se prefera folosirea acrilatului colorat, de obicei daca pacientul este copil, dupa preferinta acestuia, in scopul asimilarii psihice a aparatului de catre acesta. Acrilatul poate fi colorat din fabrica sau cu ajutorul colorantilor din industria alimentara. Tot pentru asimilarea psihica a pacientului se pot imprima in acrilat initialele acestuia, abtibilduri, figurine sau se pot incorpora elemente stralucitoare.

Elementele de ancorare ale placilor palatine

Eficacitatea placii este conditionata de calitatea ancorarii. La fortele obisnuite care tind sa desprinda orice piesa neancorata se adauga multiple forte secundare.

Fortele secundare sunt de regula componente verticale care tind sa desprinda placa se pe campul protetic.

Eficacitatea terapiei prin placi este legata direct de contracararea acestor forte de desprindere si din aceste considerente, ancorarea devine un element esential in planificarea unei placi palatinale.

Elementele de ancorare ale placilor sunt:

crosetele

gutierele

inelul ortodontic

Elementele utilizate pentru ancorare nu trebuie sa se opuna elementelor active.

Alegerea numarului, tipului si pozitiei elementelor de ancorare se face in functie de mai multe criterii:

Cunoasterea factorilor naturali de retentie

Stabilirea elementelor de actiune si aprecierea fortelor secundare ce pot lua nastere si care tind sa desprinda placa. Cu cat elementele de actiune sunt mai numeroase, cu atat mai puternica trebuie sa fie ancorarea.

Cu cat elementele de ancorare sunt situate mai aproape de fortele secundare, ce tind sa desprinda placa, cu atat eficienta lor este mai mare.

Cu cat suprafata de ancorare este mai mare, cu atat eficienta este mai crescuta. Plasarea mai anterioara a elementelor de ancorare meziale imbunatateste stabilitatea placilor.

Retentia trebuie asigurata cat mai uniform pe ambele parti. O ancorare buna numai de o singura parte va duce la desprinderea placii de partea opusa si la scaderea eficientei terapeutice a aparatului.

Alegerea tipului de elemente de ancorare se face luand in considerare si scopurile terapeutice folosite.