INFIINTAREA SI DEZVOLTAREA UNEI SOCIETATI COMERCIALE

INFIINTAREA SI DEZVOLTAREA UNEI SOCIETATI COMERCIALE

1.1.Cadrul juridic

Dezvoltarea unei afaceri intr-o forma organizata presupune cunoasterea si respectarea dispozitiilor legale, respectiv legea 31/1991 privind societatile comerciale, precum si modificarile aduse acesteia, respectiv Ordonanta de Urgenta nr. 52/21.04.2008, Legea nr. 88/08.03.2009 si Legea nr. 277/07.07.2009. Actul constitutiv poate lua diferite forme in functie de tipul de societate, astfel: contract de societate si statut intocmite sub forma de inscris unic, denumit act constitutiv; contract de societate pentru societatea in nume colectiv, in comandita simpla; contract de societate si statut pentru societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata; statut pentru societatea cu raspundere limitata cu asociat unic.

Societatea cu raspundere limitata are la baza contractul de societate si statutul, documente ce pot fi incheiate sub forma de inscris unic denumit act constitutiv. Acesta va cuprinde:

Ø      date de identificare ale societatilor;

Ø      forma, denumirea si sediul social;

Ø      obiectul de activitate al societatii;

Ø      capitalul social cu precizarea numarului de parti sociale atribuite fiecarui asociat pentru aportul sau;

Ø      durata societatii;

Ø      modul de dizolvare si lichidare al societatii;

Pentru societatile cu raspundere limitata, legea stabileste constituirea unui capital minim obligatoriu de 200 lei care se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.

Autentificarea actului constitutiv se face pe baza unei dovezi eliberata de Oficil Registrului Comertului privind disponibilitatea firmei si declaratia pe proprie raspundere privind detinerea calitatii de asociat unic in societatea cu raspundere limitata. In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, se va depune o cerere privind inmatricularea societatii la Registrul Comertului in a carei raza teritoriala isi va avea sediul societatea. In cazul in carea toate cerintele legale sunt indeplinite, in termen de 5 zile se va dispune inmatricularea ei la Registrul Comertului.

Inregistrarea la registrul comertului Date de identificare ale asociatului

Capita social Forma, denumirea si sediul social

Denumire Durata societatii

Sediul sociali Modul de dizolvare si lichidare a societatii

Figura 1.1 Elemente privind cadrul juridic de infiintare a unei societati comerciale.

1.2. Principalele tipuri de societati comerciale.

Legea 31/1991 privind infiintarea si functionarea societatilor comerciale stipuleza urmatoarele tipuri de societati comerciale:

a)          Societatea in nume colectiv (S.N.C.) - este forma primara de asociere in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor.

b)          Societatea in comandita simpa (S.C.S.) - reprezinta forma de asociere in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; comanditarii raspund numai pana la concurenta aportului lor.

c)          Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A) - reprezinta forma de asociere in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati, asociatii comanditari fiind obligati numai la plata actiunilor lor. Ea cuprinde elemente atat din cadrul societatii in comandita simpla, referitoare la situatia si activitatea comanditatilor, cat si din cadrul societatii pe actiuni care se refera la situatia comanditatilor. Modul de constituire si functionare al societatii in comandita pe actiuni este mai apropiat de cel al societatii pe actiuni decat cel al societatii in comandita simpla.

d) Societatea pe actiuni (S.A) - reprezinta forma de asociere in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimonil social, actionarii fiind obligati numai la plata actiunilor lor.

e) Societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) - reprezinta forma de asociere in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimonil social, iar, asociatii, in numar limitat, raspund numai cu partile sociale.[1]

1.3. Etapele infiintarii societati comerciale

Infiintarea unei societati comerciale presupune parcurgerea mai multor etape, dupa cum urmeaza: alegerea, verificarea si rezervarea denumirii si emblemei societatii comerciale, stabilirea sediului societatii, alegerea formei juridice, stabilirea obiectului de activitate, intocmirea actelor societatii, capitalul social si taxele de inmatriculare, indeplinirea formalitatilor la Registrul Comertului si inmatricularea societatii.

Alegerea, verificarea si rezervarea denumirii societatii

Alegerea numelui si a emblemei societatii nou infiintate trebuie sa aiba in vedere ca aceste elemente de identificare sa nu apartina altei societati. In acest sens, denumirea si emblema se verifica si se rezerva la Registrul Comertului de pe langa tribunalul in a carei raza teritoriala isi va avea sediul noua societate. La alegerea numelui se va indica cel putin trei variante la nivel judetean si/sau national. In cazul de fata denumirea aleasa pentru societatea analizata este

S.C. AUTOBRASOVIA SERV S.R.L.

Stabilirea sediului societatii

Pentru a putea fi identificata, controlata si verificata de autoritatile in drept, societatii in cauza i-a fost stabili un sediu, respectiv localitatea Piatra Neamt, str. Decebal nr. 69.

Alegerea formei juridice si a formei de impozitare

Intreprinzatorul trebuie sa opteze pentru forma juridica si de impozitare a viitoarei firme (impozit pe venit sau pe profit, platitor de T.V.A. sau neplatitor de T.V.A.). Societatea cu raspundere limitata se deosebeste de celelante tipuri de societati prin faptul ca asociatii raspund fata de datoriile societatii numai in limita aporturilor proprii. Capitalul social este divizat in parti sociale egale, iar acest tip de societate poate cunoaste o forma aparte: societatea cu raspundere limitata cu asociat unic.

Stabilirea obiectului de activitate

Obiectul de activitate al societatii va fi codificat (cod CAEN) conform nomenclatorului de clasifinare a societatilor comerciale. Astfel, activitatea principala desfasurata de societatea analizata consta in comercializare materialelor de constructii (caramida, tigla, tabla planza, ciment, cherestea, etc.) in sistem en-gross si en-detail iar ca obiect secundar de activitate, prestarea de servicii in domeniul reparatiilor auto.

Intocmirea actelor societatii

Intocmirea actului constitutiv al viitoarei societati comerciale presupune consultarea unor specialisti in domeniul juridic (avocati, notari), sau adresarea catre biroul de consultanta din cadrul camerelor de comert si industrie judetene, fiind necesare actele de identificare ale asociatilor, administratorilor sau reprezentantilor persoane fizice, respectiv juridice, cat si certificatele de cazier judiciar pentru fondatorii, administratorii si reprezentantii cetateni straini.

Pe langa actul constitutiv mai sunt necesare si alte declaratii pe propria raspundere privind indeplinirea conditiilor prevazute de legislatia din Romania si stabilirea specimenului de semnatura, care se da in forma autentica in fata notarului public.

Capitalul social si taxele de inmatriculare

Capitalul social al firmei are o valoare 260.000 lei si a fost consemnat la Banca Comerciala Romana, filiala Piatra Neamt. Capitalul social indeplineste conditia de a fi mai mare de 200 lei, asa cum prevede legislatia in vigoare si a fost depus in maxim 15 zile intr-un cont curent la banca mai sus mentionata. Totodata, cu ocazia depunerii dosarului la registrul comertului s-au achitat si taxele aferente inmatricularii societatii.

Formalitati pentru inmatricularea societatii la registrul comertului.

Dupa achitarea taxelor aferente inmatricularii firmei cat si dupa depunerea capitalului social la banca se pregateste dosarul de infiintare, acesta cuprinzand chitante privind plata taxelor si toate celelalte acte necesare depunerii la Oficiul Registrului Comertului, unde se va proceda la:

Ø      verificarea dosarului de infiintare in sensul depunerii tuturor documentelor necesare;

Ø      termenul de judecata unde se va sustine in fata Judecatorului Delegat legalitatea     actelor depuse si se va solicita dispunerea autorizarii inmatricularii societatii;

Ø      inmatricularea societatii;

Ø      obtinerea codului unic de inregistrare;

Ø      obtinerea avizelor si autorizatiilor de functionare;

Ø      eliberarea certificatului de inmatriculare, a hotararii judecatoresti de infiintare si a certificatului constatator care atesta indeplinirea conditiilor de functionare.

Pentru a putea incepe activitatea efectiva,o firma trebuie sa mai parcurga urmatoarele etape: confectionarea stampilei, deschiderea contului bancar, comandarea de tipizate-facturier, chitantier, etc., declaratia de inregistrare fiscala, certificatul de inregistrare fiscala.

1.4. Implicatii in alegerea si dezvoltarea unei mici afaceri.

Inainte de a se lansa intr-o afacere, intreprinzatorul potential trebuie sa ia in considerare atat avantajele cat si dezavantajele detenerii unei mici afaceri. Numai dupa o analiza atenta a acestora si doar in situatia in care avantajele sunt mai mari decat dezavantajele se va lua decizia finala de a alege forma adecvata de societate comerciala si a intra in afaceri.

Avantajele dezvoltarii unei mici afaceri.

Ø      satisfactia de a-ti controla singur propria afacere;

Ø      posibilitatea de a atinge potentialul maxim;

Ø      prilejul de a obtine un castig nelimitat;

Ø      ocazia de a aduce o contributie la binele societatii si de a primi recunostinta pentru eforturile depuse.

Dezavantajele dezvoltarii unei mici afaceri.

Ø      incertitudinea venitului;

Ø      riscul pierderii intregului capital investit;

Ø      un nivel scazut de trai pana cand afacerea se stabilizeaza;

Ø      responsabilitatea totala;

Ø      aparitia unor probleme de sanatate datorate strsului prelungit

Ø      ruperea legaturilor familiale.

1.5. Factori care duc la esecul micilor afaceri si cai de evitare a acestuia.

a)      Factori generali

Ø     ciclul economic;

Ø     inflatia;

Ø     rata dobanzii;

Ø     accesul la capital;

Ø     reglementarile guveramentale.

b)      Factori specifici

Ø      incompetenta profesionala;

Ø      lipsa de experienta;

Ø      controlul financiar precar;

Ø      absenta planului de afaceri ;

Ø      amplasarea neadecvata;

Ø      lipsa controlului stocurilor;

Ø      atitudine improprie fata de afacerea sa.

c)      Cai de evitare a esecului

Ø      cunoasterea detaliata a afacerii;

Ø      planificarea;

Ø      cunoasterea aspectelor financiar contabile;

Ø      administrarea resurselor financiare;

Ø      apelarea la sprijinul asistentei profesionale;

Ø      ingrijirea sanatatii.

Potentialul intreprinzator trebuie sa analizeze factorii enumerati mai sus, sa evalueze posibilele implicatii pentu sine si familia sa si sa ia decizia cea mai buna cu putinta. Daca nu poate exista o forma ideala de societate comerciala corespunzatoare unei mici afaceri, poate exista totusi un tip de afacere adecvat pentru fiecare imprejurare in parte. De aceea, nu trebuie pur si simplu copiat exempulul unui alt intreprinzator, chiar din acelasi domeniu, ci trebuie analizate toate aspectele mentionate si recurge la alegerea celei mai potrivite forme de afcere.

1.6. Alegerea surselor de finantare

Unul din cele mai mari obstacole pe care le intampina un intreprinzator potential il constituie obtinerea fondurilor necesare pentru initierea sau cumpararea unei afaceri. Desi acesta poate avea inventivitatea si priceperea pentru initierea sau conducerea unei afaceri, daca nu are stiinta si abilitatea de a convinge potentialii creditori si investitori, nu va putea obtine banii necesari.

Inainte de a initia afacerea, potentialul intreprinzator trebuie sa raspunda la trei intrebari referitoare la fondurile necesare noii sale afaceri dupa cum urmeaza:

Ø      cati bani sunt necesari?

Ø      de unde va obtine banii?

Ø      cand trebuie sa fie disponibili banii ?

Posibilitatea de obtinere a banilor depinde de natura afacerii, de suma solicitata si de scopul folosirii lor. Pentru initierea si derularea afacerilor un intreprinzator are nevoie de capital. Capitalul este acel factor de productie care consta din ansamblul bunurilor produse si folosite pentru obtinerea altor bunuri materiale si servicii, destinate vanzarii cu avantaj economic, cu profit.

NUMERAR STOCURI

UTILAJE ECHIPAMENTE

Figura nr. 1.2. Structura de capital

Dupa sursa lor capitalurile pot fi: capitaluri proprii si capitaluri de imprumut.

Capitalurile proprii sunt finantate din surse personale ale intreprinzatorului si au avantajul ca nu trebuie rambursate. Cea mai frecventa sursa de finantare a capitalurilor proprii o reprezinta economiile personale ale itreprinzatorilor. Ca regula generala, intreprinzatorul trebuie sa aiba cel putin jumatate din capitalul initial necesar derularii unei afaceri. Intr-o afacere, capitalul se gaseste sub diferite forme: numerar, stocuri si echipamente. Nedispunand de lichiditatile necesare, el poate apela la cunostinte apropiate, rude sau se poate asocia cu alti parteneri de afaceri.

Capitalurile de imprumut sunt finantate sub diferite forme, intreprinzatorul trebuind sa le analizeze cu atentie pentru a o alege pe cea corespunzatoare pentru afacerea sa. Bancile comerciale ofera cea mai mare varietate de imprumuturi, desi sunt conservatoare in a le acorda.

Cele mai frecvente sunt imprumuturile pe termen scurt acordate de banci care la randul lor pot fi de mai multe feluri: imprumuturile comerciale, liniile de credit, finantarea conturilor de incasat, finantarea cu garantarea activelor, finantarea stocurilor, etc.

O alta categorie de imprumut este imprumutul pe termen mediu si lung care la randul sau poate fi: imprumut pe termen negarantat, imprumut in rate si finantarea creditelor scontate.

Creditul comercial este o sursa foarte importanta de finantare pentru cei mai multi intreprinzatori. Cand bancile refuza sa imprumute banii necesari derularii unei afaceri nou infiintate deoarece considera ca riscul acordarii imprumutului este ridicat, intreprinzatorul poate recurge la creditul comercial. Astfel, furnizorii finanteaza , in mod obisnuit, procesul de aprovizionare, fara dobanda, pe termen de pana la 90 zile.

Finantarea achizitionarii de echipamente este o alta modalitate prin care furnizorii ofera credite , solicitand doar un acont redus, cu o finantare esalonata pe toata durata de viata a echipamentelor.

Exista situatii cand intreprinzatorul, din diverse motive nu poate apela la credite bancare, situatie cand se orienteaza spre societatile de finantare a afacerilor care accepta un risc mai mare.

Pentru finantarea afacerilor, intreprinzatorii pot apela si la societatile de asigurare care ofera imprumuturi bazate pe polite si imprumuturi ipotecare.

1.7. Analiza mediului extern al firmei

Orice firma reprezinta un sistem deschis care interactioneaza in permanenta cu mediul extern. Aceasta interactiune vizeaza atat clientii si furnizorii, cat si multe alte elemente. Unele componente ale mediului extern au efecte directe asupra firmei, in timp ce altele actioneaza indirect, manifestandu-si influienta prin intermediul primelor. Elementele cu actiune directa asupra organizatiei formeaza mediul direct sau mediul de lucru, iar cele cu actiune indirecta, mediul general al firmei.

Mediul direct

Componentele specifice ale mediului direct variaza de la o organizatie la alta. Totusi, pentru orice firma, elementele tipice ale mediului direct includ clienti, furnizori si concurenti. La acestea se pot adauga si alte elemente specifice, cum ar fi: institutii guvernamantale, organizatii profesionale (sindicate) si altele.

Clientii cuprind toate categoriile de varsta datorita faptului ca societatea ofera o gama larga de marfuri de buna calitate, aprovizionarea realizandu-se de la diversi furnizori. Pentru a supravetui, o firma trebuie sa caute in permanenta sa asigure stisfacerea nevoilor clientilor, iar realizarea acestui important obiectiv impune cunoasterea continua si prognozarea evolutiei acestor nevoi sociale.

Cea de-a doua componenta importanta a mediului direct in care opereaza o firma o constituie concurenta . Capacitatea de a aprecia corect concurenta prezenta si viitoare a firmei, este o calitate indispensabila unui manager care presupune o cunoastere mai buna a pietei si a clientilor sai. Studiul pietei este un mijloc prin care se obtin informatiile care vor servi ca baza pentru elaborarea planului de marketing. El presupune colectarea, analiza si interpretarea sistematica a datelor pietei clientilor si concurentilor micilor afaceri. Studiul pietei da raspunsuri la unele intrebari privind clientii si concurentii potentiali, frecventa cu care acestia cumpara, preferintele lor, motivatia cumpararii, modul cum percep afacerea, mediile de publicitate cele mai potrivite. Studiul pietei poate evita greselile pe care le-ar putea face o mica intreprindere, intrucat exista marja de eroare atunci cand fondurile nu sunt prea mari iar bugetul este redus. Un studiu eficient al pietei cuprinde patru etape: definirea naturii problemelor cercetate, culegerea datelor din sursele disponibile, analiza datelor si interpretarea rezultatelor, elaborarea concluziilor.

INTRARI POTENTIALE DE NOI CONCURENTI

Concurenta sectorului

FURNIZORI Rivalitatea dintre firmele concurente CLIENTI

Forta de coeziune dintre concurenti

PRODUCATORI DE PRODUSE DE SUBSTITUTIE

Figura nr.1.3 Concurenta

Principalii concurenti ai S.C. AUTOBRASOVIA SERV S.R.L sunt: - S.C. Consumcop S.R.L., S.C. Dedeman S.R.L., S.C. Roloti S.R.L.

Furnizorii, reprezinta a treia componenta a mediului direct si includ sursele de materii prime si materiale, sursele de energie, sursele de fonduri (institutiile financiare, bancile, populatia si alte organizatii pentru vanzarea de obligatiuni si actiuni). Un element aparte in categoria furnizorilor il constituie piata fortei de munca. De asemenea, la evaluarea sursei de forta de munca trebuie luat in considerare si actiunile organizatiilor profesionale, adica a sindicatelor.

Mediul general

Componentele principale ale mediului general in care opereaza o firma sunt: mediul macroeconomic, mediul tehnologic, mediul social, mediul politic si mediul international.

Mediul macroeconomic reprezinta un sistem integrat al activitatilor economico-sociale si poate fi caracterizat de o serie de indicatori cum ar fi: rata de crestere a economiei (a produsului intern brut), rata dobanzilor, rata inflatiei, ratele de schimb ale monedei etc. Fenomenele reflectate de acesti indicatori influienteaza in mod indirect situatia firmelor si strategiile pe care managerii acestora trebuie sa le proiecteze. Astfel, o rata mare de crestere economica duce la expansiunea consumului si, prin aceasta la diminuarea concurentei, sau, o rata scazuta a dobanzii poate determina cresterea cererii solvabile pentru anumite produse, mai ales atunci cand acestea sunt achizitionate cu fonduri de imprumut. Mediul macroeconomic are un puternic impact asupra managementului firmelor, fie ca detin capital public sau privat.

Mediul tehnologic cuprinde cunostintele, experienta si creativitatea tehnica, precum si grupurile de oameni asociate cu acestea. Rapiditatea cu care stiinta actioneaza asupra modernizarii si schimbarii echipamentelor tehnologice are un rol esential in dezvoltarea firmelor. Schimbarile tehnologice, mult mai frecvente in ultimele doua decenii, pot crea o multitudine de posibilitati pentru serviciile noi, declansand oportunitati pentru unele firme sau amenintari pentru altele. Accelerarea schimbarilor tehnologice scruteaza ciclul de viata a unor produse si tehnologii de fabricatie. Cele mai sensibile la schimbarile din mediul tehnologic sunt organizatiile care opereaza in domenii ale tehnicii de varf cum ar fi industria electronica, a telecomunicatiilor si computerelor.

Mediul social include urmatoarele componente si relatiile dintre ele: cultura generala, valorile etice, traditiile si obiceiurile locale, etc. Asupra unei firme, efectele componentei sociale a mediului se manifesta prin angajati, clienti si grupuri sociale interesate care pot inspira diferite reglementari administrative (guvarnamantale sau locale). Asa de exemplu, multe reglementari cu privire la securitatea produselor sunt impuse ca urmare a presiunii organizatiilor de protectie ale consumatorilor. La fel, formarea si dezvoltarea unei constiinte ecologice in randul populatiei duce la amplificarea restrictiilor legislative cu privire la protectia mediului ambiant si la cresterea costurilor de prevenire a poluarii, costuri pe care trebuie sa le suporte organizatiile economice. De asemenea, structura demografica poate influienta negativ sau pozitiv atitudinea unor organizatii statale sau nonguvernamentale. Astfel, cresterea varstei medii a populatiei din tarile dezvoltate a provocat o largire semnificativa a pietei produselor farmaceutice si a serviciilor de ingrijire a sanatatii din aceste tari, ceea ce a determinat firmele producatoare de medicamente si echipamnt medical sa se adapteze rapid la situatia nou creata.

Mediul politic-legal. Majoritatea organizatiilor sunt afectate de un mare numar de legi si reglementari ale administratiei centrale si locale. Unele dintre acestea pot controla accesul la sursele de aprovizionare (prin tarife vamale la import), iar altele pot limita accesul la pietele de desfacere. Actiunile fortelor politice, concretizate in legi, reglementari si politici economice, determina aparitia unor oportunitati sau amenintari pentru diverse firme.

Mediul international poate afecta o organizatie prin componentele sale (de natura economica, politica, militra) care actioneaza la scara globala sau regionala. De mentionat faptul ca gradul de afectare poate fi diferit de la o tara la alta. Asfel, firmele multinationale sunt mult mai preocupate de cunoasterea mediului international si a schimbarilor previzibile la scara regionala sau globala decat micile firme cu operatiuni reduse si piete locale. Prin globalizarea economiei, tot mai multe firme trebuie sa ia in considerare influientele posibile ale factorilor internationali atunci cand isi proiecteaza strategiile.

1.8. Planificarea strategica a micilor afaceri

Studii in domeniu arata ca elaborarea planului strategic al unei afceri reprezinta elementul esential al supravietuirii activitatii respective. Afacerile de succes se bazeaza pe planurile strategice care le ofera posibilitatea de evaluare a alternativelor viitoare.

Elaborarea planului strategic al micilor intreprinderi are urmatoarele caracteristici:

Ø      orizontul planificarii trebuie sa fie de cel mult doi ani;

Ø      procedura de elaborare trebuie sa fie informala si nesuprastructurala;

Ø      incurajarea tertilor in sporirea creativitatii si veridicitatii elaborarii planului;

1.9. Etapele planificarii strategice

Planificarea strategica este o procedura complexa care are ca scop anticiparea viitorului si pregatirea logica a acestuia. Ea cuprinde o succesiune de opt etape, dupa cum urmeaza:

Stabilirea misiunii afacerii. Misiunea caracterizeaza viziunea managerilor privind genul de activitate pe care firma urmeaza sa o desfasoare, sens in care sunt necesare cateva intrebari si anume:

Ø      ce fel de afacere este?

Ø      cine sunt clientii?

Ø      care ii este locul pe piata?

Ø      ce fel de cerinte satisface?

Ø      ce metode se folosesc pentru satisfacerea acestor cerinte ?

Asa dupa cum afirma Peter Drucker: "Numai definirea clara a misiunii si scopului afacerii face posibila elaborarea unor strategii si planuri clare si realiste" [3].

Referitor la acelasi aspect, Panaite C. Nica preciza ca ,, Definirea misiunii unei firme, precum si a fiecarei afacere in parte, trebuie sa permita intelegerea si definirea afacerilor in care firma este implicata, sa precizeze momentul in care se va da un alt curs orientarii strategice. In acelasi timp, misiunea trebuie comunicata intr-o forma clara, interesanta si concisa,,[4]

Prin stabilirea misiunii afacerii se determina pozitia actuala a firmei pe piata, precum si sugerarea directiei sale viitoare. De asemenea, misiunea afacerii trebuie sa includa analiza segmentelor de piata pentru a le face cat mai eficiente. Aceasta presupune cunoasterea consumatorilor si a dorintei lor. Intreprinzatorul trebuie sa dezvolte o baza de segmentare a pietii - beneficii, folosirea produselor, preferinte pentru marca, modele de vanzare etc. - pe care sa o foloseasca la identificarea unor noi sub piete.

In continuare prezentam un tabel cu intrebari privind analiza consumatorilor, in vederea evaluarii clientilor unei mici afaceri.

Tabel nr.1.1. Intrebari privind analiza consumatorilor de baza

O afacere isi stabileste o anumita pozitie pe piata prin diferentierea produselor sale de ale concurentilor prin folosirea unor caracteristici deosebit de importante din punct de vedere al consumatorului ca pret, calitate, service, sau performante.

1.9.2 Evaluarea punctelor forte si slabe ale firmei.

Intreprinzatorul trebuie sa-si cunoasca situatia reala a firmei. Un mijloc eficient de realizare a acestui fapt il constituie elaborarea unei "balante" a punctelor forte si slabe ale firmei. Aceasta "balanta" poate fi folosita pentru a analiza toate domeniile de activitate ale firmei - personal, financiar, productie, marketing, dezvoltarea produselor, organizare, etc. In tabelul urmator se prezinta cateva elemente de evidentiere a punctelor forte si slabe ale firmei.

Tabel nr.1.2. Puncte tari si slabe ale firmei

1.9.3. Analiza segmentelor de piata. Prin intermediul acestei analize se urmaresc doua obiective: identificarea situatiilor favorabile si a pericolelor care pot avea un impact semnificativ asupra afacerii; evidentierea factorilor esentiali care determina succesul pe un anumit segment de piata.

- Situatiile favorabile reprezinta optiuni pozitive pe care firma le poate folosi pentru realizarea obiectivelor sale. Pericolele sunt forte negative externe care impiedica realizarea obiectivelor de catre firma. In tabelul nr.1.3 se prezinta o ,,balanta,, de evaluare a situatiilor favorabile si a pericolelor din mediul competitiv.

Tabel nr.1.3. Situatii favorabile si pericole potentiale

Factori esentiali in obtinerea succesului. Fiecare afacere se caracterizeaza printr-un sistem de variabile controlabile care determina succesul sau insuccesul unei firme. Variabilele controlabile se refera la marimea intreprinderii, marimea vanzarilor, cheltuieli de reclama, ambalarea produselor, precum si la factori de costuri - costuri de prelucrare unitare, cheltuieli de desfacere unitare, costuri de dezvoltare unitare.

1.9.4. Analiza competitorilor. Un intreprinzator trebuie sa-si cunoasca competitorii si comportamentul acestora sub toate aspectele. Studiul comportamentului competitorilor presupune cunoasterea celor mai importanti concurenti, structura costurilor lor, noii concurenti care pot aparea. Printr-un astfel de studiu se pot identifica si strategiile principale ale celor mai importanti concurenti, precum si punctele lor tari si slabe.

1.9.5. Formularea scopurilor si obiectivelor firmei. Scopurile sunt atribute largi, pe termen lung, pe care o firma cauta sa le realizeze. Scopul strategiei este de a stabili CUM vor obtine rezultatele vizate prin obiective in functie de conditiile interne si de factorii externi.

Principalele caracteristici ale unei strategii sunt urmatoarele:

Ø      are un puternic caracter antreprenorial in sensul ca managerii au de ales intre directii alternative de initiere si dezvoltare a afacerilor;

Ø      trebuie sa mentina organizatia activa, competitiva in cazul schimbarii conditiilor;

Ø      permite ca actiunile necesare sa fie intreprinse la momentul oportun;

Ø      in conditii de criza, strategiile trebuie radical modificate.

Scopurile firmei pot fi: marimea partii de piata, patrunderea pe o noua piata, un anumit nivel de eficienta a investitiilor, etc. Prin formularea scopurilor se poate trece la faza urmatoare si anume, stabilirea unor obiective specifice, realiste.

Obiectivele sunt cuantificabile si precise. Ele pot fi specificate, masurabile, de atins, realiste, determinate in timp si scrise.

Obiectivele organizationale se refera la

Ø      impactul consumatorilor asupra firmei, in termeni de satisfactie, performante ale produselor, concordanta dorintelor individuale cu cele ale firmei;

Ø      performantele si rezultatele interne dorite (partea de piata, crestere, profitabilitate, flux monetar, lichiditate, recuperarea invetitiilor).

Obiectivele dau o imagine corecta asupra orientarii generale a firmei, in funtie de scopul urmarit si misiunea intreprinderii. Ele trebuie sa fie concretizate in actiuni specifice, altfel risca sa ramana in stadiul de deziderate si bune intentii. Cand dorintele sunt concretizate si masurate prin obiective manageriale, prioritatile pot fi apreciate in mod corect dupa un sistem clar de evaluare, resursele pot fi alocate in mod optim, responsabilitatile pot fi stabilite cu claritate, fiecare manager sau executant fiind apreciat dupa rezultatele obtinute. Peter F. Druker considera ca obiectivele organizationale trebuie sa se refere la performantele pe care firma le va obtine in urmatoarele domenii

Ø      mentinerea si dezvoltarea pietei;

Ø      productivitatea;

Ø      resursele fizice si financiare;

Ø      profitabilitatea;

Ø      performantele managerului si dezvoltarea firmei;

Ø      performantele si atitudinea lucratorilor;

Importanta acordata acestor obiective difera atat de la o firma la alta, cat si de la o tara la alta. In formularea obiectivelor se cere a fi indeplinite un minimum de conditii.[6]. Acestea sunt:

Ø      sa fie formulate in mod explicit;

Ø      sa fie posibil de grupat in seturi de prioritati;

Ø      sa constituie baza pentru actiunile de management si pentru decizii;

Ø      sa serveasca drept standarde pentru aprecierea rezultatelor individuale.

In tabelele nr.1.4 si 1.5. sunt prezentate cateva modalitati de a defini obiectivele organizationale.

Tabelul nr.1.4. Obiective definite in mod clar.

Tabelul nr.1.5. Obiective definite in mod neclar.

Alaturi de obiectivele organizationale, cu caracter strategic, un rol important il au si obiectivele pe termen scurt care servesc la precizarea diferitelor momente secventiale de realizat. Obiectivele pe termen scurt orienteaza atentia managerilor si subunitatilor organizationale catre standardele de performanta si comportamentul vizat prin obiecticele firmei. Ele trebuie sa decurga din obiective sau grupe de obiective pe termen lung, sa permita masurarea progreselor facute de realizarea obiectivelor firmei si sa aiba un caracter realist in raport cu capacitatea organizatiei, piata si celelalte conditii de mediu.

1.9.6. Formularea optiunilor strategice si alegerea celor mai adecvate strategii

Strategia reprezinta un grup de actiuni pe care managerul intentioneaza sa le realizeze, in vederea atingerii obiectivelor firmei. Intreprinzatorul trebuie sa-si elaboreze strategia pe baza celor cinci etape precedente, indreptandu-si atentia spre domeniile cheie pe care le-a analizat. O strategie de succes trebuie sa aiba in vedere factori determinanti identificati in cea de-a treia etapa. De asemenea, factorii financiari, operationali, de marketing, trebuie integrati pentru a aduce un avantaj competitiv firmei. Elementul esential al intregului plan strategic este clientul. Strategia va fi competitiva daca va prevedea un mod de deservire a clientilor superior concurentilor. Orice strategie presupune intreprinderea unor actiuni dintre cele mai diverse dupa cum urmeaza:

Ø      actiuni de raspuns la schimbarea conditiilor din domeniul afacerii respective (globalizarea competitiei, reglementari guvernamentale, instabilitate economica, aparitia sau disparitia unor competitori);

Ø      actiuni ofensive pentru asigurarea unei pozitii competitive a firmei pe termen lung;

Ø      actiuni defensive pentru contracararea competitorilor autohtoni si straini;

Ø      schimbari in activitatile din sfera functionala privind modul de conducere;

Ø      imbunatatirea performantelor privind profitul pe termen scurt;

Ø      valorificarea unor noi conditii favorabile (tehnologii noi, inovarea productiei, achizitionarea unor companii rivale, noi contracte comerciale pentru piete straine);

Ø      diversificarea cailor de obtinere a veniturilor firmei si investirea de capital in alte ramuri).

Strategia se concretizeaza in elaborarea uni plan strategic.

1.9.7. Transpunerea planului strategic in planuri de actiune. Planurile strategice nu isi ating scopul daca nu sunt transpuse in planuri de actiune care trebuie sa devina parti active ale afacerilor. Pentru a transpune, managerul poate folosi diferite politici, proceduri si bugete care reflecta intentiile planului. Nici un plan strategic nu este complet pana nu este aplicat in practica.

1.9.8. Controlul realizarii planului. Controlul activitatilor se poate face pe baza datelor din registrele de productie, vanzari, stocuri, documente contabile, etc. Ele servesc la identificarea abaterilor de la plan. Aceste informatii sunt utile pentru elaborarea unor strategii viitoare. Mentionam ca procesul de planificare strategica nu se opreste la aceste opt etape, el avand un caracter continuu iar intreprinzatorul trebuie sa-l repete mereu.

In concluzie, pentru infiintarea si dezvoltarea unei afaceri, viitorul intreprinzator, trebuie sa cunoasca si sa ia in considerare aspectele prezentate in acest capitol si anume cele de natura juridica, etapele de parcurs pentru infiintarea unei societati, riscuri posibile, cunoasterea unor factori interni si externi, asigurarea surselor de finantare, intocmirea unui plan de afaceri, etc. O analiza temeinica si o evaluare corecta a acestor elemente poate determina potentialul intreprinzator sa procedeze la initierea si dezvoltarea unei afaceri cu riscuri mai mici.