Ameliorarea secarei

AMELIORAREA SECAREI

Secara este o cultura putin extinsa din cauza unor deficiente. Desi valorifica foarte bine solurile slab fertile, putandu-se dezvolta foarte bine atat pe solurile grele umede, cat si pe cele nisipoase, boabele sunt putin utilizate in furajare sau alimentatie, acestea fiind panificabile.

1. Originea si sistematica.

Secara este o planta de cultura secundara, fiind semnalata la inceputurile culturii plantelor ca buruiana in culturile de grau. Centrul primar de diversificare este situat in Caucaz si Anatolia, iar centrul secundar in Pamir si Turchestan.

Secara cultivata apartine genului Secale, care cuprinde mai multe specii, singura cultivata fiind Secale cereale. In cadrul acestei specii apar mai multe subspecii, cultivata fiind subspecia cereale, celelalte fiind forme salbatice.

Specia ancestrala, din care a evoluat specia cultivata, este Secale montanum.

Speciile genului Secale sunt diploide, cu toate ca in cadrul lor pot fi gasite si forme tetraploide. Dupa cea mai acceptata clasificare, cea a lui Jukovski (1964), genul Secale cuprinde 6 specii disctincte, desi dupa alti autori numarul speciilor se ridica la 13. Conform clasificarii lui Jukovski, cele 6 specii sunt: S.cereale, S.segetale, S.vavilovii, S.anatolicum, S.montanum, S.kuprijanovii. (GASPAR si REICHBUCH, 1978)

2. Genetica secarei

Toate speciile genului Secale sunt forme diploide. Ca variatii in cadrul acestor specii apar si forme tetraploide sau haploizi cu importanta practica.

Din cauza importantei reduse, cercetarile de genetica la secara sunt mai putine, determinismul genetic al principalelor caractere fiind mai putin cunoscut. Se comporta ca si caractere dominante cu determinism monogenic: rahisul fragil, precocitatea, spicul de forma laxa, culoarea verde a boabelor fata de cea galbena.

La secara apar foarte frecvent aberatii cromozomiale care au contribuit la cresterea gradului de variabilitate.

Secara se deosebeste fata de celelalte cereale paioase ca fiind o planta alogama, cu polenizare anemofila bazata pe autoincompatibilitate.

3. Germoplasma.

Germoplasma este compusa din soiurile cultivate, majoritatea fiind de provenienta straina. cele mai importante sunt cele create in Germania, Polonia, Rusia, Franta, Italia, Turcia, Iran.

Formele autohtone sunt foarte putine, fiind cu precadere populatii locale.

Dintre speciile inrudite, pentru ameliorarea rezistentelor la seceta, ger si boli se pot utiliza ca genitori speciile S.anatolicum si S.kuprijanovii.

Frecvent este utilizata pentru imbunatatirea elementelor de productie, specia S.montanum care prezinta spice mari si o buna capacitate de infratire. Tot de la aceasta specie s-a incercat transferarea perenitatii, dar inca nu s-a reusit.

4. Obiective de ameliorare

Ameliorarea capacitatii de productie. Ca si la celelalte cereale, la secara principalele componente ale productiei sunt numarul spicelor la unitatea de suprafata si productivitatea spicului.

Numarul spicelor la unitatea de suprafata depinde ce capacitatea de infratire, care la secara este foarte buna. Realizarea fratilor fertili depinde de asigurarea conditiilor optime de crestere.

Productivitatea spicului este influentata de urmatoarele componente: numarul spiculetelor, numarul boabelor si greutatea boabelor. Eritabilitatea cea mai mare o prezinta numarul spiculetelor, ca urmare aceste este principalul caracter urmarit in selectie. Dintre formele de spice existente, cele mai valoroase sunt cele cu densitate mijlocie, Cele foarte dense, cu 3 flori fertile, produc un numar mare de boabe, dar acestea sunt mici si neuniforme. Nu corespund nici spicele laxe, desi prezinta boabe mai mari, acestea fiind sensibile la scuturare.

Productia de boabe este influentata de un fenomen foarte frecvent la secara: 'stirbirea', adica aparitia de goluri in spic datorate prezentei unor spiculete fara boabe. Stirbirea este un fenomen determinat genetic. Cauzele care o produc sunt avortarea zigotilor sau letalitatea elementelor generative.

Pentru cresterea productiei de boabe foarte valoroase sunt soiurile create in Polonia.

Secara se utilizeaza si ca furaj masa verde. In acest scop soiurile trebuie sa aiba un foliaj bogat, cu un ritm de crestere rapid in primavara si cu un continut scazut de celuloza in frunze.

Exista forme de secara pretabile la pasunat. Acestea sunt de regula forme perene, cu o capacitate foarte mare de infratire, dar prezinta un dezavantaj care trebuie imbunatatit: sistemul foliar este slab dezvoltat, frunzele sunt putine si inguste.

Ameliorarea calitatii. Valoarea boabelor ca furaj este data de continutul in proteina. Fata de grau, procentul de proteina este mai mic, dar proteina de secara este mai bogata in lizina. In urma ameliorarii se cauta trecerea pragului de 14%. S-a constat ca formele tetraploide prezinta un continut de proteina cu 1-3% mai mare decat cele diploide. Pe langa proteine, in boabele de secara exista si grasimi, care provoaca deranjamente in cresterea animalelor tinere. Din acest motiv, selectia pentru imbunatatirea calitatii trebuie sa elimine aceste componente biochimice.

In unele zone, boabele de secara sunt utilizate in panificatie, aceasta acolo unde graul nu reuseste in cultura, respectiv in zonele de munte. Pentru imbunatatirea aptitudinilor de morarit boabele trebuie sa fie mijlociu de lungi, bombate, cu santuletul ventral slab dezvoltat. Boabele foarte lungi se sparg usor la recoltat, iar cele scurte se scutura.

Calitatea fainii depinde de tipul boabelor. Cele mai valoroase sunt boabele de culoare galbena, din acestea obtinandu-se o faina mai alba. Finetea fainii este data de continutul boabelor in cenusa. Din boabele cu un continut redus de cenusa se obtine o faina mai fina.

Utilizarea fainii in panificatie depinde de prezenta glutenului. La secara, continutul in gluten este scazut, din aceasta cauza painea de secara creste putin. La formele tetraploide continutul de gluten este mai ridicat, iar painea are un volum cu 10% mia mare. Pe de alta parte, insusirea de panificatie este afectata negativ de capacitatea de incoltire latenta a boabelor. Astfel in selectie trebuie urmarita prelungirea repausului germinativ. Aceasta se poate realiza folosindu-se ca genitori unele forme salbatice de S.cereale din Iran sau specia S.silvestris. (POTLOG si colab., 1980)

Ameliorarea rezistentei la iernare. Secara rezista foarte bine la temperaturi scazute. In conditii fara zapada, la nivelul nodului de infratire, secare rezista pana la -25--30⁰C. Formele foarte rezistente la ger au o capacitate slaba de productie, intre cele doua caractere existand o corelatie negativa. In crearea de forme foarte rezistente la ger se poate apela la genitori din Finlanda, Suedia sau la specia S.montanum.

Ameliorarea rezistentei la seceta. Insusiri de rezistenta la seceta trebuie sa prezinte soiurile destinate a fi cultivate pe nisipurile din sudul tarii. Selectia trebuie sa urmareasca retinerea unor forme cu consum specific mic, cu foliaj redus. Aceste tipuri prezinta insa o slaba capacitate de productie. Ca genitor pentru cresterea rezistentei la seceta se poate utiliza specia S.anatolicum.

Ameliorarea rezistentie la boli. Bolile foliare la secara sunt putine si cu importanta mai mica. Cea mai frecventa este rugina, a carui atac este nedorit la soiurile cultivate pentru furaj masa verde, afectand calitatea furajului. Un genitor valoros pentru crearea de rezistenta la rugina este specia S.montanum.

Cele mai de temut sunt bolile ce afecteaza productia direct: fuzarioza si cornul secarei. Pentru acestea se impune crearea de soiuri rezistente deoarece tratamentele chimice nu se aplica. Ca genitori foarte rezistenti la atacul de Claviceps purpureaea pot fi utilizate soiurile: Langauer, Tauern, Schageler. (MURESAN si CRACIUN, 1971)

Ameliorarea rezistentei la cadere si scuturare. Scuturarea este un fenomen frecvent la secara. Fenomenul se datoreaza atat frangerii rahisului, dar si din cauza desprinderii boabelor din palee. Selectia trebuie facuta alegandu-se formele cu spice cu palee inchise si boabe semilungi.

La secara este frecventa si caderea din cauza taliei inalte. Crearea de soiuri rezistente la cadere se poate realiza prin crearea de soiuri cu talie redusa prin utilizarea unor gene de piticire. Fata de ovaz, tesuturile mecanice din paiul de secara sunt mai rezistente. Comparand formele diploide cu cele tetraploide, s-a constat ca cele mai rezistente sunt formele tetraploide.

5. Metode de ameliorare.

Selectia aplicata in variabilitatea existenta datorata alogamiei, nu da rezultate. Singura metoda aplicabila este selectia individuala varianta rezervei de samanta.

Hibridarea este utilizata, chiar daca secara este o planta alogama. Frecvent sunt folosite hibridarile intre soiuri. Dintre tipurile de hibridari, pe langa cele intraspecifice sunt utilizate si cele interspecifice pentru transferarea unor gene de rezistenta. Cele mai frecvente specii folosite sunt S.montanum si S.kuprijanovii.

Poliploidia este o metoda larg aplicata in ameliorarea secarei. Secara constituie o exceptie in utilizarea poliploidiei, fiind aplicata la o specie care se cultiva pentru productia de boabe. Pentru crearea starii tetraploide se aplica tratarea cu colchicina, socurile de temperatura sau iradierea cu raze X.

Soiurile tetraploide prezinta o masa vegetativa mai bogata, au boabele mai mari, dar mai putine numeric, sunt mai bogate in proteina, au o insusire de panificatie superioara, sunt mai rezistente la cadere. Singurul dezavantaj este fertilitatea scazuta.

La obtinerea tetraploizilor materialul initial trebuie sa prezinte insusiri agronomice superioare. Din cauza starii de heterozigotie, populatiile supuse poliploidizarii trebuie sa fie numeroase, iar selectia trebuie sa inceapa numai in generatiile 3-4 de dupa poliploidizare.

Selectia tetraploizilor trebuie efectuata in primul rand in functie de fertilitate si pe baza unor studii citologice.

Prin poliploidizare au fost create numeroase soiuri introduse in cultura.

Heterozisul si consangvinizarea este o metoda de perspectiva. Neajunsurile utilizarii consangvinizarii sunt legate de depresiunea de consangvinizare foarte puternica la secara, desi heterozisul aduce sporuri mari de productie. Valoarea heterozisului este maxima la incrucisarea intre linii consangvinizate. Pentru a se obtine samanta hibrida 100% trebuie utilizate linii consangvinizate androsterile. Crearea acestora nu este posibila, genele de androsterilitate fiind nedescoperite.

S-a lansat ideea crearii soirilor sintetice prin incrucisare intre 4-10 linii consangvinizate, dar heterozisul in acest caz este scazut din cauza gradului scazut de hibriditate. (POTLOG si colab., 1984)