Importanta cresterii albinelor

prezentarea importantei apiculturii in viata omului in decursul timpului;

intelegerea insemnatatii albinelor in natura

Scurt istoric al cresterii albinelor

Despre albine, in istorie

Debutul apiculturii moderne

Istoric apicultura

Carti apicole romanesti, istoric

Publicatii periodice apicole romanesti, istoric

Organizarea sectorului apicol in Romania

Apicultura in perioada de tranzitie

Perspectivele dezvoltarii apiculturii in Romania

Apicultura, ramura a zootehniei

Apicultura in perioada actuala

Date despre aparitia albinelor pe planeta noastra nu exista, dar paleontologii afirma ca acestea existau si in era tertiara. În antichitate, mierea era cunoscuta, recoltata si consumata de catre oameni. Prima forma de exploatare a constituit-o "vanatoarea de albine", prin depistarea familiilor salbatice adapostite in scorburile copacilor, iar apoi construirea de stupi primitivi numiti "buduroaie", unde albinele erau asfixiate, iar mierea recoltata.

Stupi descoperiti in ruinele orasului    Rehov,    Stup, Egiptul antic

Israel, anul 900 i.C

La egipteni, sumerieni, babilonieni, asirieni si chinezi, cresterea albinelor era foarte dezvoltata. Vasele de lut si alte vestigii gasite in urma sapaturilor arheologice demonstreaza ca apicultura era la loc de cinste in epoca faraonica. Asa se explica faptul ca pe fruntea boului Apis, cea mai mare divinitate la egipteni, se afla o albina, iar in scrierea hieroglifica, albina insemna abundenta. De la Aristotel ne-au ramas date pretioase cu privire la albine, iar Columella in "De re rustica" si Virgiliu in "Georgicele" dau pretioase sfaturi despre cresterea albinelor.

Imaginea hieroglifa pentru albina Stupi cilindrici din lut, Pabasa (secolul 7 i.C)

În Evul mediu, apicultura nu inregistreaza practic nici un progres.     Apicultura moderna debuteaza in secolul al XIX-lea. Cercetari asupra vietii albinelor au facut unii intelectuali progresisti.

Stup primitiv din paie,     Stup primitiv din lut ars, Malta

cu postament din lemn

Naturalistul olandez Schwamerdan (1637-1680) studiaza cu ajutorul microscopului inventat de el anatomia albinei, aratand ca "regele albinelor" este de fapt o femela (matca). Réaumur (1783-1857) studiaza biologia albinei si construieste un stup de observatie cu pereti de sticla. Naturalistul elvetian Francois Huber (1750-1831) dovedeste ca ceara nu este culeasa de pe flori, ci este produsa de albina, precum si faptul ca matca se imperecheaza in afara stupului. Dzierzon (1811) descopera partenogeneza la albine, dovedind ca trantorii rezulta din "oua nefecundate", iar P.I. Procopovici (1814), Dzierzon (1834), Langstroth (1851), Layens (1880) si Dadant (1880) inventeaza si construiesc noi modele de stupi sistematici.

(1750-1831) Lorenzo Lorraine Langstroth

Inventii importante se fac si in privinta inventarului apicol. Iohanes Mehring (1857) inventeaza presa pentru producerea fagurilor artificiali, Franz Hruska (1865) extractorul de miere, kA.I. Root (1876), presa cu valt. Karl von Frisch care descopera semnificatia "dansului" la albine, limbaj prin care acestea isi transmit informatiile cu privire la directia si distanta unor surse melifere nou depistate.

Charles Dadant Ian Mehring (1816-1878) Karl von Frisch (1817-1902)

Conditiile deosebit de favorabile de clima, sol si baza melifera ale tarii noastre, au determinat ca apicultura sa constituie din cele mai vechi timpuri o indeletnicire de seama a locuitorilor acestor meleaguri. De la Herodot, Strabon, Xenofon, iar mai tarziu de la Dimitrie Cantemir si Nicolae Iorga ne-au ramas date despre existenta albinelor in regiunile locuite azi de poporul nostru. În 1785, Ioan Molnar Piuariu publica prima carte apicola din tara noastra intitulata "Economia stupilor", ea fiind prima lucrare tiparita in limba romana in Transilvania.

Numerosi autori⁴ apreciaza faptul ca istoria romanilor se intrepatrunde, in timp, cu istoria apiculturii. Astfel:

. exista legende conform carora regele trac Dromichete era apicultor;

. una dintre primele informatii despre apicultura din Dacia o avem de la istoricul grec Herodot, uimit de neobisnuita multime de albine de pe malul stang al Dunarii, locuit de "getii nemuritori"; acesta mentioneaza faptul ca geto-dacii isi intemeiau puterea economica si pe cresterea albinelor si comercializarea produselor obtinute de la acestea;

. istoricul grec Polybios afirma ca "tinuturile pontice, inclusiv Dacia, ne procura din belsug (elenilor) miere si ceara";

. istoricul Xenofon afirma ca "hrana getilor consta in primul rand din miere, legume, lapte si preparate din lapte si putina carne",

. Dio Cassius relateaza ca Burebista a acordat privilegii grecilor, facilitand comertul cu produse dacice, mierea si ceara ocupau un loc important;

. s-a descoperit un fragment de amfora datand din secolele III-IV, i.H., avand imprimat ca sigiliu o albina;

. basoreliefurile de pe Columna Iui Traian si monumentul de la Adamclisi atesta dezvoltarea inregistrata de apicultura in acea perioada.

Dovezile istorice referitoare la apicultura sunt, incepand cu epoca patrunderii in tara noastra a popoarelor migratoare, din ce in ce mai putine. Mierea si ceara au avut, in decursul timpului, o importanta comerciala deosebita, fiind utilizate chiar si ca mijloace de plata. În diferite arhive se pastreaza: acte dotale de stupine; tratate comerciale; tranzactii si conventii vamale; acte de mostenire, vanzare-cumparare, donatii etc., in care figureaza, intre alte produse, stupii, mierea si ceara.

În perioada feudala documente atesta omniprezenta albinei in comunitatile satesti. Astfel, datorita stupinelor mari existente, a importantei ce se acorda cresterii albinelor, numeroase localitati au primit denumiri legate de aceasta activitate (Stupina, Stiubeeni, Prisaca, Prisaceni), denumiri care se pastreaza si astazi. Dovezi scrise care atesta practicarea apiculturii in epoca sunt cele apartinand lui Dimitrie Cantemir, dar si hrisoavele domnesti, cronicile carturarilor Neculce si Ureche.

În tara noastra consumul de miere are, asa cum am precizat deja, o traditie indelungata. Conform surselor vremii, in 1871 productia de miere era foarte mare datorita numarului mare de stupi existenti, productia totala obtinuta acoperind consumul intern si generand excedente ce puteau fi valorificate la export.

Treptat, preocuparile pentru dezvoltarea apiculturii s-au diminuat, urmare indeosebi a influentei unor factori precum cultivarea sfeclei de zahar, reducerea bazei melifere, cresterea populatiei tarii etc.

În general, in Tarile Romane, in secolul al XIX- lea, cresterea albinelor a inregistrat un declin accentuat, la care a contribuit, intr-o masura insemnata: extinderea culturilor cerealiere; introducerea zaharului in alimentatie; lipsa totala de interes si sprijin din partea statului etc.

Situatia apiculturii s-a inrautatit si mai mult imediat dupa primul si al doilea razboi mondial. S-a ajuns ca la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial numarul familiilor de albine din tara noastra sa fie de numai 460.000, iar productia medie anuala de miere pe familie sa ajunga abia la 3-5 kg.

Evolutia apiculturii in tara noastra poate fi ilustrata si prin intermediul publicatiilor care au aparut, in timp, in acest domeniu. Enumeram cateva dintre cele mai importante carti, respectiv reviste de profil apicol aparute in Romania, in perioada anterioara celui de-al doilea razboi mondial:

. 1785, Ioan Piuariu Molnar- "Economia stupilor', prima carte romaneasca de apicultura;

. 1808, loan Piuaru Molnar tipareste o a doua editie a lucrarii din 1785, mai completa, "Povatuirile catre sporirea stupilor';

. 1823, loan Tornici- "Cultura albinelor sau invataturi despre stupi';

. in 1879 apare la Bucuresti "Curs practic de apicultura sau cultura albinelor';

. in 1885 apare, la Lugoj, o brosura tradusa din germana, despre cultura albinelor;

. 1886, loan Costin- "Manualu de stuparitu", publicat la Gherla;

. 1887, Constantin Damian- "Stuparitul intocmit cu deosebire pentru incepatori si pentru toti iubitorii de acest ram al economiei'; in acelasi an apare la Sibiu "Curs de stuparit', autor Augustin Deganu;

. 1894, Marin Petrescu- "Cultura albinelor';

. 1896, arhimandritul Stoicescu- "Apicultura moderna sau istoria si cultura albinelor', Ramnicu-Valcea;

. 1898, Ion Pelculescu, preot, tipareste la Pitesti, "Calauza stuparului sau cultura albinelor';

. 1899, Remus Begnescu, tipareste la Giurgiu, "Curs de stuparit rational dupa cele mai noi metode teoretice si practice'; in acelasi an, I. E. Munteanu tipareste "Apicultura moderna'; de asemenea, reapare lucrarea "Înfiintarea albinaritului pe Domeniile Coroanei', de Ion Kalinderu.

Alaturi de cartile apicole mentionate anterior, un rol deosebit in informarea si pregatirea apicultorilor au avut si publicatiile periodice, dintre care amintim:

. in 1873, la Buzias, Asociatia apicultorilor din Banat, editeaza revista "Apicultorul", in limba maghiara si germana;

. in 1889, la Sanicolaul Mare, apare prima revista de apicultura in limba romana, tiparita cu litere latine, 'Apicultorul si economul roman";

. in 1916 apare unui catalog apicol intitulat "Stuparia model' ;

. in 1916, apare "Revista Nationala de Apicultura", urmare a solicitarilor facute de apicultorii reuniti la primul Congres Apicol al Societatii Nationale de apicultura, din 1915, de la Bucuresti. Aceasta revista si-a intrerupt activitatea, din cauza razboiului, reaparand in 1919 si continuandu-si activitatea pana in 1925, cand se realizeaza unificarea Societatii Nationale de Apicultura cu Societatea Centrala de Apicultura si apare revista "Romania apicola".

Romania detinea, in anul 1989, un efectiv de 1.418.000 familii de albine, iar productia de miere pe familia de albine era de 8,5 kg.

Un moment important in evolutia apiculturii romanesti il constituie reorganizarea, in anul 1957, a Asociatiei Crescatorilor de Albine care, pe langa activitatea de indrumare tehnica, de instruire si de propaganda apicola, a fost orientata si in directia prestarii de activitati economice de productie prin Combinatul apicol, asigurandu-se astfel baza tehnicomateriala pentru dotarea si aprovizionarea apicultorilor. În acelasi an se infiinteaza Statiunea Centrala pentru Apicultura si Sericicultura, prin unificarea intr-o singura institutie a sectiei de apicultura din Institutul de Cercetari Zootehnice si a celei de sericicultura, care functiona in Institutul de Cercetari Agronomice.

În anul 1971 se infiinteaza Centrul de Studii, Proiectari si Învatamant Apicol, in subordinea Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania. Anul 1974 a reprezentat un moment important pentru cercetarea stiintifica din apicultura romaneasca, prin infiintarea Institutului de Cercetari pentru Apicultura, in cadrul Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania. Acest institut a reunit sectia de apicultura din Statiunea Centrala pentru Apicultura si Sericicultura cu Centrul de Studii, Proiectari si Învatamant Apicol al Asociatiei Crescatorilor de Albine.

În perioada anterioara anului 1989, profesionisti erau considerati apicultorii care lucrau in stupinele sectorului de stat (in fostele intreprinderi agricole de stat existau 20 de ferme apicole), in stupinele fostelor cooperative agricole de productie sau in silvicultura (in aceste unitati, care formau sectorul cooperatist al apiculturii, era cuprins circa 15% din patrimoniul national apicol). De regula, un apicultor profesionist deservea o stupina formata din circa 150 de familii, alaturi de acesta aflandu-se, frecvent, un "ajutor de apicultor' angajat temporar in sezonul activ.

În ultimul deceniu al secolului XX, urmare a reorganizarii vietii economice pe principiile economiei de piata, sectorul apicol (de stat si cooperatist), similar tuturor sectoarelor de activitate economica, s-a dezorganizat, fapt care a determinat desfiintarea a numeroase exploatatii apicole si reducerea, respectiv pierderea efectivelor. Prin modificarea structurilor economice, prin crearea posibilitatilor de realizare a unor profituri imediate din alte activitati, sau inregistrat numeroase cazuri de renuntare la practicarea apiculturii, indeosebi in cazul micilor apicultori. Acestea reprezinta cauzele principale care au determinat scaderea efectivului familiilor de albine din toate judetele tarii.

Evolutia efectivelor de albine si a productiei de miere in Romania

Sursa: Asociatia Crescatorilor de Albine, MADR- 2012

Daca in anul 1989 efectivele de albine inregistrau un numar de 1.418.000 familii, cu o productie medie de 8,5 kg/familie (rezultand o productie totala de 12.124 tone miere), in anul 2004, in conditiile scaderii efectivelor, productia medie a ajuns la 21,6 kg/familie, demonstrand progresele inregistrate in ultimii ani.

Din totalul familiilor de albine din tara noastra, 99% se afla in posesia crescatorilor privati (persoane fizice, care nu sunt inregistrate ca firme), iar 1% sunt in posesia ocoalelor silvice, scolilor, universitatilor, institutelor si statiunilor de cercetari apicole.

Evolutia patrimoniului apicol al Romaniei a inregistrat, in perioada 1990-2003, trei etape⁵ (⁵Chirila Aurelia, Patruica, Silvia, Tehnologii apicole moderne. Stuparitul pastoral, Agentia Nationala de Consultanta Agricola, MAPDR, 2005) distincte, si anume:

. etapa 1990-1993, cand patrimoniul apicol aproape s-a injumatatit, disparand un numar de 638 mii familii de albine, in special din fostele unitati apicole de stat si cooperatiste;

. etapa 1993-2000, cand au mai disparut din patrimoniul apicol inca 166 mii familii de albine, in totalitate din sectorul privat. Însumate, pierderile totale din cele doua etape au insumat 804 mii familii de albine;

. etapa 2000-2003, cand s-a inregistrat o crestere a efectivului apicol cu 225 mii familii de albine, cu un ritm mediu anual de crestere de 75 mii familii.

Scaderea efectivelor familii de albine s-a datorat, in special, urmatoarelor cauze:

. lichidarea sectorului cooperatist;

. desfiintarea stupinelor din sectorul de stat (I.A.S. si silvic);

. renuntarea la activitatea de crestere a albinelor a unui numar mare de apicultori (peste 40.000) care detineau exploatatii mici (1-10 familii de albine), la care activitatea a fost si este nerentabila;

. cresterea preturilor la carburanti, biostimulatori, medicamente de uz apicol, utilaje etc.;

. mentinerea pretului redus la produsele apicole, datorita puterii de cumparare reduse a unui segment important al populatiei;

. lipsa totala a subventionarii producatorilor apicoli de la bugetul statului, pana in anul 2002.

Un rol insemnat in dezvoltarea apiculturii l-a avut, si in perioada de tranzitie, Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania, care s-a reorganizat intr-o structura teritoriala cu filiale judetene, in care a fost cuprinsa marea majoritate a crescatorilor de albine din intreaga tara. La nivelul fiecarei filiale judetene functioneaza cate o societate comerciala, care preia produsele apicole realizate de producatori in stupinele proprii si asigura aprovizionarea crescatorilor cu utilaje, instalatii si materiale apicole realizate de S.C. Complexul apicol S.A. si S.C. Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura S.A.

Perioada actuala poate fi caracterizata printr-o dezvoltare fara precedent a apiculturii. Astfel, apicultura din Romania se situeaza, in prezent, pe primele locuri in Europa si pe plan mondial in ceea ce priveste productia apicola. Cresterea efectivelor si a productiei apicole sunt datorate, in principal, urmatoarelor elemente:

. crearea unui cadru organizatoric solid, prin infiintarea Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania, care, prin integrarea apiculturii pe verticala si orizontala a devenit un organism dinamizator al intregii activitati apicole din tara noastra;

. amplificarea cercetarilor stiintifice in apicultura, prin infiintarea, in 1974, a Institutului de Cercetari si Productie pentru Apicultura;

. organizarea unor actiuni corelate privind prevenirea si combaterea bolilor la albine;

. organizarea valorificarii bazei melifere prin stuparitul pastoral.

Din punct de vedere valoric, apicultura detine, in economia nationala, valori absolute mici, in comparatie cu alte subramuri ale productiei animaliere. In Romania, valoarea produselor apicole naturale comercializate reprezinta, conform statisticilor recente, mai putin de doua procente din valoarea productiei animaliere. Importanta economica a acestor produse este insa mult mai mare, daca avem in vedere cresterea valorii lor prin industrializare, utilizarea ca materie prima la fabricarea a numeroase produse alimentare, medicamentoase, energovitalizante, cosmetice.

În Programul de Dezvoltare a Agriculturii s-au prevazut, pentru apicultura, obiective de crestere a efectivului de albine si de modernizare a tehnologiei de crestere a acestora, in paralel cu sporirea efectivului de albine si, implicit, a productiei de miere si a disponibilitatilor de export. Alaturi de aceste obiective generale, sunt considerate si o serie de obiective derivate privind dezvoltarea apiculturii, si anume: ameliorarea genetica a albinei romanesti; aplicarea metodelor noi de crestere si intretinere a familiilor de albine; practicarea rationala pe scara largita a stuparitului pastoral etc. Îndeplinirea tuturor acestor obiective are ca scop final cresterea eficientei economice a produselor apicole.

Apicultura, ramura a zootehniei cu vechi si bogate traditii in Romania, poate inregistra o dezvoltare adevarata si o crestere economica viabila in etapa actuala numai in conditiile functionarii in conformitate cu principiile economiei de piata. În apicultura profitul nu este reprezentat doar de profitul direct realizat de stupar, ci mai ales de profitul rezultat din agricultura, obtinut in urma sporurilor de recolta datorate polenizarii.

Apicultura romaneasca, in care proprietatea privata este predominanta, se supune, in prezent, rigorilor economiei de piata. În consecinta, desi se manifesta o serie de probleme si disfunctionalitati (cum ar fi pretul scazut al mierii la export, dar si pe piata interna), au loc permanent ajustari structurale, astfel incat produsele si serviciile - obtinute si oferite - sa reziste si sa faca fata presiunilor competitive ale pietei europene si mondiale.

Desi Romania are un potential apicol substantial, sectorul este confruntat in prezent cu o serie de obstacole, dintre care cele mai importante sunt: inzestrarea tehnica precara; absenta subventionarii sau subventionarea necorespunzatoare a productiei apicole; dependenta de munca manuala si de capriciile vremii; productivitatea muncii extrem de scazuta etc.

Perioada de tranzitie in domeniul apiculturii a avut urmatorul specific: pe de o parte dezvoltarea stupinelor semiprofesioniste si profesioniste, cu activitate intensa, al carei scop principal il constituie realizarea de profit, prin cresterea productiei de miere pe familia de albine si reducerea costurilor pe unitatea de produs, iar pe de alta parte diminuarea stupinelor mici detinute de apicultorii amatori, a caror activitate este nerentabila. De asemenea, in ultimii ani, un numar din ce in ce mai mare de tineri s-au orientat catre practicarea apiculturii, confirmand astfel tendintele de relansare ale sectorului.

În conditiile trecerii de la economia centralizata la economia de piata, s-a manifestat trecerea de la amatorism la apicultura profesionista, imbinarea traditiei cu elementele de modernitate facandu-se in conditiile in care reglementarile din apicultura romaneasca sunt corelate cu cerintele integrarii in Uniunea Europeana.

Tipuri de exploatatie apicola

Sursa: Bura, M. si colab., Tehnologie apicola, Editura Solness, Timisoara, 2005; * Nu se iau in calcul micii apicultori, care practica un stuparit de placere. **În SUA, apicultorul cu peste 640 de familii este definit "commercial beekeeper", in traducere libera apicultor industrial. În Romania, foarte putine exploatatii apicole depasesc ca dimensiune 150 familii de albine.

Apicultura este practicata, in prezent, de persoane apartinand unor diverse categorii socio-profesionale si grupe de varsta, fiind considerata un domeniu de interes national.

Deoarece apicultura este departe de a fi atins nivelul maxim de dezvoltare, sunt stabilite unele masuri de strategie sectoriala la nivel national, structurate in concordanta cu tendintele europene si mondiale. Transformarile caracteristice economiei de piata au remodelat acest sector al zootehniei incepand cu anul 1990, structura sa fiind in curs de definire, clarificare si obtinere a unei identitatii specifice. O analiza punctuala a tipurilor de exploatatie apicola este prezentata in tabelul de mai sus.

În perioada actuala si in perspectiva, accentul se pune pe intensificarea si diversificarea productiei, cresterea efectivelor de familii de albine si a performantelor biologice si productive, asigurarea calitatii productiei si armonizarea legislatiei autohtone din domeniu cu reglementarile Uniunii Europene. De asemenea, stringenta cresterii competitivitatii va determina o accelerare a procesului de concentrarea activitatilor de crestere a albinelor si realizare a produselor apicole.

  Care sunt perspectivele dezvoltarii apiculturii in Romania

Raspunsul la test se gaseste la pagina 16.