Piata produselor agroalimentare

PIATA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1. Conceptul de piata

Piata unei marfi este locul de intalnire, intr-un moment dat, al producatorului, prin oferta sa, cu consumatorul, exprimat prin cererea sa. Deci, piata mijloceste intalnirea producatorului cu consumatorul, respectiv locul de confruntare a ofertei cu cererea de marfuri. Marfa oferita de producator este purtatoare de costuri de productie si de desfacere. Cumparatorul vine pe piata cu trebuintele sale exprimate prin cerere si venituri alocate pentru cumpararea marfurilor necesare.

Deci piata produselor agroalimentare va fi cea care, in urma confruntarii cerere-oferta, venit-cost, va stabili pretul fiecarei marfi si volumul tranzactiilor de marfuri.

In sens economic, piata agricola are relevanta in legatura cu o marfa, care poate sa fie un produs agroalimentar (piata graului, piata carnii de porc, piata cafelei, piata laptelui etc.) sau un factor de productie (piata pamantului, piata capitalului, piata muncii, piata tractoarelor, piata ingrasamintelor etc.).

Dupa aria sa de cuprindere, piata agricola poate sa fie piata mondiala (piata internationala a graului, piata soiei, piata vinului), piata comunitara (Piata Agricola Comuna a Uniunii Europene), piete regionale (piata mediteraneana, piata balcanica), piete nationale, piete locale.

Pietele pot fi dispersate (comertul cu amanuntul, piete agroalimentare) si concentrate (depozite en gros, burse de marfuri ca bursa graului, cafelei, zaharului, burse de valori).

Piata produselor agroalimentare se caracterizeaza printr-un numar mare sau foarte mare de producatori si printr-un numar extrem de mare de consumatori. Din acest punct de vedere piata produselor agroalimentare este o piata cu concurenta perfecta sau cvasiperfecta.

Piata factorilor de productie pentru agricultura, in multe cazuri, este imperfecta, de tip oligopol. Reamintim ca oligopolul este o forma a concurentei imperfecte deoarece un numar mic de firme care produc mijloace de productie (tractoare, masini agricole, ingrasaminte chimice) controleaza sau influenteaza marimea preturilor.

In piata agricola, mai cu seama in piata cerealelor, se manifesta destul de puternic concurenta imperfecta de tip oligopson. Si in Romania este cazul cumparatorilor de cereale cu capital majoritar de stat (Comcereal si Cerealcom) si cateva firme en-gros-iste private de cereale care controleaza pretul graului. Aceste firme de cereale, in ultimii ani, au dus o politica de cartel, intelegandu-se cu privire la 'oferta' de pret la grau, orz, porumb, floarea soarelui etc. Cu toate ca in ultimul timp (1996) regia autonoma Romcereal a fost transformata in societati comerciale (judetene), acestea practicand si acum aceiasi politica de pret ca si in cazul fostei regii din care au pornit (R.A. Romcereal).

Monopolul reprezinta o situatie speciala a structurii pietei, cand exista un singur producator (vanzator, comerciant) la un anumit produs si mai multi cumparatori. Monopolul pur, odata cu disparitia economiei socialiste etatiste, nu mai exista.

Oligopolul reprezinta cazul unei piete in care exista un numar mic de producatori (comercianti) care in general controleaza (impun) preturile produselor agroalimentare si al factorilor de productie solicitate de un numar foarte mare de consumatori.

Concurenta este perfecta atunci cand pe piata se intalnesc, pentru o anumita marfa, un numar mare de producatori si consumatori, iar pretul se formeaza liber functie de cerere si oferta, neexistand reglementari administrative care sa impuna limite minime sau maxime de pret.

Piata cu concurenta perfecta este asa numita piata taraneasca, deoarece pe aceasta piata se intalnesc un numar mare de ofertanti, producatori directi (de regula, agricultorii, fermierii, taranii) cu consumatori directi (gospodinele). Acolo pretul se negociaza pentru fiecare produs in parte, in sensul ca vanzatorul-producator cere un pret iar cumparatorul - consumator, la randul sau, ofera un pret. In urma acestei negocieri rezulta pretul de piata efectiv platit si incasat.

2. Piata agroalimentara

Categorie a economiei de schimb, piata produselor agricole desemneaza o retea de vanzare - cumparare de produse agroalimentare intre partile contractante, unite pe de o parte prin legaturi de interdependenta, iar pe de alta parte, aflate in opozitie.

Piata produselor agroalimentare poate fi privita si ca un mecanism complex ce cunoaste in principal: cerere si oferta, concurenta si preturi.

Notiunea de piata a produselor agroalimentare poate avea mai multe sensuri:

piata este locul unde se desfasoara tranzactiile comerciale. Ea poate fi specializata pe anumite produse sau poate fi mixta;

piata este o categorie economica ce exprima totalitatea actelor de vanzare - cumparare a unor produse si a relatiilor pe care le genereaza;

daca recolta este vanduta la un pret bun de catre agricultor se vorbeste de piata producatorului. Cand consumatorul cumpara la un pret scazut se vorbeste de piata cumparatorului.

Piata produselor agroalimentare indeplineste urmatoarele functii:

Verifica concordanta dintre nivelul si structura productiei cu nivelul si structura cererii;

Piata produselor agroalimentare este un instrument pretios pentru orientarea producatorului in ceea ce trebuie sa produca in viitor;

Actioneaza in mod spontan asupra productiei;

Este extrem de mobila, diversificandu-se sau restrangandu-se in anumite perioade;

Asupra ei isi pin amprenta o serie de factori naturali, dupa cum se poate vedea si din figura 1.

Fig.1. Sistemul de valorificare a produselor agroalimentare

Piata produselor agroalimentare manifesta o serie de particularitati care se rasfrang asupra componentelor sale: cerere, oferta, pret.

Cererea

Cererea de produse agroalimentare reprezinta cantitatea dintr-un produs pe care consumatorul este dispus sa-l cumpere la un moment dat, la un pret dat, aceasta cantitate difera in functie de pretul produsului.

Asupra cererii se manifesta influenta factorilor economici (acestia referindu-se la cantitatea, structura si pretul produselor ce se pot cumpara), a factorilor sociali si culturali (traditii, obiceiuri, credinte religioase), a factorilor geografici (clima si localizare geografica) precum si a factorilor legati de productie si de transformare a produselor.

Cererea de produse agroalimentare prezinta o serie de caracteristici; in cazul produselor de prima necesitate, cererea pe termen scurt este mai putin elastica in raport cu preturile, deoarece schimbarile demografice si modelele de alimentatie nu sunt edificatoare decat pe termen lung. Ca urmare, pe termen scurt, cererea de produse agroalimentare este relativ stabila daca nu au loc cresteri puternice de productii agricole sau explozii demografice.

Cererea cantitativa dintr-un anumit produs agroalimentar manifesta elasticitate in functie de veniturile cumparatorului si in functie de pretul produsului.

Elasticitatea cererii in functie de venit reprezinta raportul dintre modificarea relativa a cantitatii de produs cerute de consumator si modificarea relativa a veniturilor. Elasticitatea veniturilor ne arata cu cate procente se schimba cererea in cantitate pentru un anumit bun daca veniturile se modifica cu 1% . Daca elasticitatea veniturilor = 1, cererea este elastica, daca elasticitatea veniturilor < 1, cererea este neelastica iar daca elasticitatea veniturilor = 0 cererea este absolut neelastica.

Elasticitatea cererii in functie de pret arata cu cate procente variaza cererea cantitativa daca pretul unui bun se modifica cu 1%. Orice urcare de preturi duce, de regula, la o scadere a cererii. Variatia cererii in functie de pret se manifesta foarte putin in cazul produselor de stricta necesitate si foarte puternic pentru produsele de lux.

Oferta

Oferta reprezinta acea cantitate de marfuri pe care producatorul (vanzatorul) este dispus sa o vanda la un pret dat si la un moment dat. ea variaza in functie de pret si are un comportament specific.

Se pot intalni urmatoarele situatii:

cand marfurile sunt deja produse. In acest caz cantitatea oferita este foarte variabila, depinzand de importanta si de factorii climatici.

Pentru produsele perisabile oferta este reprezentata de catre produsele anului respectiv si este rigida, producatorul fiind obligat sa o vanda la pretul ce se ofera. In cazul in care oferta de marfuri se poate stoca usor si este reprezentata de catre produsele anului respectiv si stocul din perioada anterioara, oferta este mai putin rigida.

cand marfurile nu sunt produse. In acest caz oferta este cea posibila si este reprezentata de capacitatea de productie a unui producator in functie de factorii de productie pe care ai poseda. Planificarea productiei se face in functie de preturile actuale. Oferta creste la preturi ridicate si se reduce la preturi scazute. Acest tip de oferta este neregulata pe termen scurt, in functie de factorii climatici si este stabila pe termen lung, intrucat suprafetele cultivate variaza putin, iar potentialul de productie nu are cresteri importante.

Pe termen scurt oferta de produse agroalimentare este variabila in functie de factorii climatici sau sezonieri, precum si de nivelul stocurilor in cazul produselor stocabile. Pe termen lung oferta de produse agroalimentare este relativ stabila depinzand de volumul productiilor anuale, de nivelul stocurilor acumulate in timp, de efectul politicilor agricole.

Oferta pe piata produselor de baza din agricultura este dispersata si cantitativ neregulata. Oferta cantitativa a unui produs pe piata de desfacere depinde, in primul rand de profitul pe care-l va realiza intreprinzatorul. Deoarece castigul poate fi influentat prin schimbarile costurilor si preturilor, se considera ca principale cauze determinante ale ofertei, urmatoarele:

pretul produsului oferit pe piata;

pretul produsului de substituire;

stadiul tehnicii de productie;

capacitatea de productie si inzestrarea tehnica a intreprinderii producatoare.

Pretul

Pretul produselor agricole in sistemele specifice economiei de piata se formeaza pe baza actiunii legitatilor acestui tip de economie de piata si in special a legii cererii si ofertei. Chiar daca interventiile statului asupra preturilor produselor agroalimentare au un rol asociativ, influenta acestora, in functie de cerere si oferta, este determinata.

Pretul reprezinta masura valorii de schimb a produselor agricole si are rol de a asigura resursele banesti necesare pentru reproductia largita, de a exprima cheltuielile de munca sociala efectuata pentru obtinerea unui produs si de a concura la impartirea venitului national intre ramurile economiei nationale, contribuind la cointeresarea materiala a producatorilor.

Caracteristicile preturilor produselor agroalimentare:

sunt fluctuante in functie de sezon si ciclice;

sunt variate in spatiu, de diferite piete de desfacere;

pot varia in functie de un factor accidental;

pot fi influentate in functii de decizii guvernamentale, fie pentru securitatea sociala, fie de monopol;

variaza de la un an la altul;

sunt interdependente.

Principiile de baza ale preturilor produselor agroalimentare sunt:

Recuperarea cheltuielilor de productie socialmente necesare si obtinerea unui profit optim care sa asigure reproductia largita a exploatatiei.

Diferentierea preturilor in functie de calitatea produselor.

Acordarea unor prime sau sporuri in functie de cantitatea vanduta, predarea la termenul prevazut, calitatea superioara realizata si acceptarea produsului la export (biologic, ecologic).

In sistemul economiei concurentiale, mai ales in perioadele de tranzitie, cand apar elemente inflationiste, preturile produselor agroalimentare au o serie de caracteristici in timp si spatiu astfel:

a. preturile produselor agroalimentare sunt fluctuante in functie de o serie de factori, cum ar fi: perisabilitatea, posibilitatile de stocaj, raritatea, calitatea, gradul de solicitare al acestora de catre consumatori (utilizatori);

b. preturile produselor agroalimentare pot avea tendinte de stabilizare, reducere, diferite forme de distorsiune, etc., fenomene semnalate mai ales in cadrul teritorial al produselor agroalimentare;

c. preturile produselor agroalimentare pot stimula (creste) sau reduce veniturile producatorilor in functie de necesitatea cererii consumului a majoritatii produselor;

d. fluctuatia nivelului preturilor produselor agroalimentare poate amplifica, reduce sau stabiliza preturile celorlalte produse de consum.

In fundamentarea strategiilor de pret trebuie tinut seama de conditiile reale ale activitatilor de piata, acestea referindu-se la cadrul economic in care se actioneaza, obiectivele si posibilitatile de productie ale intreprinderii, cost de productie mediu, cererea utilizatorilor, cadrul legislativ, existenta pe piata a unor produse similare, etc.

Preturile produselor depind putin de costul de productie, deci cunoasterea acestora se poate constata cu precizie numai in momentul cand ajung pe piata (ulterior).

Preturile produselor agroalimentare depind de importanta ofertei. Oferta modifica tendinta de stabilizare a preturilor, determinand o oscilatie pentru aceeasi perioada a evolutiei tehnice, care, de asemenea, influenteaza asupra costului mediu de productie.

Preturile internationale ale produselor agroalimentare sunt influentate si sunt fluctuante, putandu-se grupa in functie de timp in:

fluctuatii ale preturilor de lunga durata, care sunt observate in cursul mai multor zeci de ani;

fluctuatii ale preturilor care se produc in cursul unei perioade mai mici de zeci de ani;

fluctuatii sezoniere de preturi provocate de existenta sezonalitatii in producerea si consumul unui produs;

fluctuatii accidentale de preturi datorita aparitiei in anumite tari a unor situatii exceptionale (fenomene atmosferice, cataclisme, epizootii, etc.).

3. Piata mondiala a produselor agroalimentare

3.1. Piata mondiala a graului

Fiind atat de important pentru hrana omenirii, graul se seamana pe glob pe cca. 235 milioane de hectare, ceea ce reprezinta 17% din suprafata arabila a pamantului, cea mai mare suprafata intre toate plantele de cultura.

De pe aceasta suprafata se recolteaza anual, la o productie medie mondiala de 1700kg/ha, cca. 410 milioane tone de grau.

Pe plan mondial, in anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial, suprafata semanata cu grau a crescut continuu, datorita cerintei tot mai mari pentru paine ca urmare a cresterii explozive a numarului populatiei globului.

Aria de cultura a graului pe glob se intinde pana la 67s latitudine nordica (in Norvegia si Finlanda) si 45s latitudine sudica (in Argentina) ocupand un areal atat de larg, graul ajunge la maturitate, undeva pe glob, in fiecare luna a anului. Nu toate locurile unde se cultiva grau pot fi numite granare.

Granarul reprezinta tinutul sau tara care produce grane din abundenta si care aprovizioneaza cu ele si alte tari sau regiuni deficitare. Principalele granare ale lumii se intind in zona solurilor cernoziomice.

Cel mai vechi granar al Europei cuprinde intreaga campie a Dunarii pana la muntii Ural si este granarul Eurasiatic, unul din cele mai importante din lume. Suprafata cultivata este de cca. 80 milioane hectare si constituie sursa de paine pentru un numar insemnat al populatiei din partea de rasarit a Europei si fostele state sovietice (partea Europei, Siberia si Asia Centrala)fostei Uniuni Sovietice ii revin 62 milioane hectare din suprafata acestui granar (77,5%), cea mai mare parte a culturii fiind situata in conditii pedoclimatice sub influenta carora se produce grau de calitate superioara.

Resursele din centrul S.U.A., departe de ocean si de vanturile sale umede, reprezinta un ale mare granar al lumii. Desi relativ recent, acest granar s-a impus prin productia ridicata si de calitate superioara. Sunt cultivate in jur de 28 milioane hectare, intreaga suprafata apartinand S.U.A. In balanta comerciala a graului pe plan mondial, acest granar are ponderea cea mai mare.

Granarul Canadei. Desi Canada cultiva cu grau numai 10 milioane hectare, ea constituie, in economia mondiala a graului un alt granar, intrucat productia de aici intra, in cea mai mare parte, in circuitul mondial. Anual, Canada exporta cca. 11 milioane tone de grau, adica 20% din intreaga cantitate mondiala de grau exportat. Si el foarte tanar, in mare parte s-a "nascut" in conditii climatice putin favorabile, datorita, mai ales, perseverentei umane si cuceririlor stiintei genetice.

Granele canadiene sunt renumite. Se pastreaza si astazi denumirea de "grane de forta", grane care in procesul de panificatie sunt neintrecute.

Granarul australian. Cuprinde in jur de 9 milioane hectare si are o pondere insemnata in balanta comerciala a graului pe plan mondial.

Granarul indian este unul din cele mai mari granare ale lumii. In vaile Indusului si ale Gangelui, graul are conditii foarte bune de vegetatie. Productia medie de grau la hectar in India este insa foarte mica, 1100 -1300kg, dar suprafata se ridica la peste 20 milioane hectare.

Granarul indian este unul din cei mai importante beneficiari ai "revolutiei verzi", realizand in ultimi ani, pe intinse suprafete, productii mari. Graul este consumat in intregime de populatia Indiei, dar, pentru acoperirea nevoilor de paine, India este obligata sa mai importe inca grau.

In randul granarelor se mai poate inscrie si Asia Mica. In aceasta zona, Turcia si Iranul cultiva cu grau in jur de 15 milioane hectare. Rar productia de grau realizata nu participa la baza stravechii civilizatii mesopotaniene.

In America Latina se poate mentiona ca granar Argentina, care cultiva cu grau peste 5 milioane hectare si care dispune in fiecare an de un disponibil pentru piata mondiala cel mai adesea de 8 milioane tone.

O importanta zona producatoare de grau este si zona occidentala centrala a Europei. Se caracterizeaza ca avand cele mai ridicate productii medii la hectar din lume. Astfel, productia medie de grau a Frantei este de peste 6000kg pe aproape 5 milioane hectare; a Germaniei de 5750kg pe 1,5 milioane hectare; a Italiei de 3714kg pe 3,5 milioane hectare; a Belgiei de 5209kg pe 200000 hectare; a Danemarcei de 5302kg pe 120000 hectare; a Olandei de 5733kg pe 130000 hectare.

Franta participa pe plan mondial cu ceva mai mult de 7 milioane tone de grau. Este adevarat ca, spre deosebire de principalele granare din lume, granarul din vestul Europei beneficiaza in cea mai mare parte de conditii climatice favorabile. Alaturi de acestea, cantitatile mari de ingrasaminte folosite imping departe in sus stacheta productiei de grau la hectar. Dar, fata de principalele granare ale lumii, granarul din Europa de Vest este de calitate mai slaba.

In privinta productiilor medii al hectar, cel mai ridicat nivel il intalnim in tarile din Europa de Vest, Europa Centrala si cea Rasariteana, ca de exemplu danemarca cu 4738g kg/ha.

3.2. Piata mondiala a carnii

Productia mondiala de carne a inregistrat o crestere de 1,4%, totalizand 140 milioane tone. Exceptand carnea de bovine a carei productie a continuat sa scada cu cca. 1%, la celelalte sortimente productia a marcat cresteri: carnea de porc - 2%, carnea de ovine si caprine - 3,8% iar carnea de pasare - 3,2%.

Productia mondiala de carne de bovine s-a diminuat cu cca. 1% ca urmare a reducerii ritmului sacrificarilor in S.U.A. si CEE in contextul refacerii septelului.

Argentina si-a micsorat septelul de bovine in ultima perioada din cauza cererii interne slabe pentru carnea de bovine si a incertitudinii privind politica guvernului in materie de preturi la carne. In aceste conditii productia de carne de bovine a Argentinei s-a diminuat cu 4,8%, la nivelul de 2,57 milioane tone.

In piata comuna productia de carne de bovine a scazut cu 4,9% situandu-se la nivelul de 7,671 mii tone. Productia S.U.A. si-a incetinit ritmul sacrificarilor cu 1,1% determinand reducerea productiei de carne.

Scaderea productiei de carne de bovine in principalele tari, corelata cu tendinta de diminuare a consumului, au imprimat un caracter mai putin activ comertului international cu acest produs. Reduceri mai sensibile ale exportului au inregistrat Australia, CEE, iar tarile latino-americane exportatoare si-au majorat livrarile.

Scaderea productiei in principalele zone consumatoare si importatoare de carne de bovine a determinat sporirea cererii de import din partea acestora (Japonia, tarile din Orientul Mijlociu).

Diminuarea disponibilitatilor mondiale de carne de bovine a constituit un factor de stimulare a preturilor pe piata mondiala, continuand tendinta de crestere. Pe piata engleza, media preturilor de desfacere cu ridicata pentru vite adulte vii de macelarie (taurasi de 500kg) s-a situat la 1983 $/tona, depasind cu cca. 23% media anului precedent.

Se prevede continuarea tendintei de scadere a productiei de carne de bovine (-1%), scaderi mai accentuate urmand a se inregistra in S.U.A. si Piata Comuna (-1,5%). In conditiile mentinerii consumului in limitele actuale, tendinta ascendenta a preturilor va continua si in viitor.

Septelul mondial de porcine a continuat sa scada, in mare parte datorita reducerii septelului CEE. Productia mondiala de carne de porc a sporit intr-un ritm mai lent, si anume cu 2% la nivelul de 59,55 mii tone. Aceasta tendinta de incetinire a ritmului de crestere va continua, partial si din cauza cresterii preturilor la furaje. Lipsa furajelor si preturile scazute ale porcilor vii in China au determinat reducerea septelului de porcine. Guvernul chinez a majorat preturile de achizitia la carnea de porc cu 30 - 60% pentru a incuraja productia. Aceasta masura a stimulat refacerea septelului si cresterea greutatii carcasei.

Productia americana de carne de porc a crescut cu 8% (la nivelul de 7110 mii tone) datorita preturilor favorabile dar se prevede o incetinire a cresterii tot pe motivul scumpirii furajelor.

Productia de carne de porc a fostelor state sovietice a continuat sa sporeasca, evolutie ce se va mentine si in continuare. Sporirea productiei a fost influentata de nivelul ridicat de proteine in furaje si de accentul care se pune pe cresterea productivitatii si, mai putin, pe extinderea septelului.

Comertul international cu carne de porc s-a caracterizat prin cresterea disponibilului si a cererii de import.

Cererea de import a sporit sensibil in CEE (+5,1%), Japonia (+12%), Hong Kong (+2,2%).

Preturile carnii de porc s-au mentinut practic la nivelul anului precedent in conditiile sporirii disponibilitatilor mondiale la acest sortiment de carne. Pe piata engleza media preturilor de desfacere cu ridicata pentru porci vii (40 - 60kg) de sacrificare s-a situat la 1287 dolari tona cu 1,5% superioara mediei anului precedent.

Tendinta de crestere a productiei mondiale de carne de porc va continua si in viitor insa intr-un ritm mai lent in comparatie cu perioada precedenta. Aceasta va constitui un factor depresiv pe piata acestui produs ceea ce se va reflecta intr-o tendinta usoara de scadere a preturilor.

3.3. Piata mondiala a zaharului

Pe piata internationala a zaharului s-a inregistrat o inviorare a conjuncturii, concretizata in tendinta de crestere pe ansamblu a nivelului cotatilor fata de anul precedent, cresterea s-a facut insa neuniform.

Principalii factori conjuncturali care au determinat majorarea cotatilor au fost:

diminuarea stocurilor mondiale de zahar ca urmare a deficitului balantei productie/consum;

estimarile privind reducerea productiei de zahar a S.U.A. ca urmare a secetei;

interesul crescut de achizitionare pentru zahar brut, in conditiile diminuarii disponibilitatilor pe termen scurt in Cuba si Mexic si a cresterii consumului in fostele state sovietice si China;

majorarea cererii de import zahar rafinat din partea unor tari arabe (Egipt, Algeria, Siria, Maroc) si din partea Japoniei.

In ceea ce priveste nivelul consumului mondial de zahar, cea mai mare parte a firmelor de specialitate au estimat ca se va majora comparativ cu sezonul anterior.

Majorarea consumului este apreciat ca se va face intr-un ritm de 1,7%. Evolutia consumului va fi diferita pe continente. In timp ce in Asia consumul se asteapta sa se majoreze intr-un ritm mediu anual de circa 4% in America de Sud se estimeaza ca acesta va inregistra o scadere, urmare a scaderii puterii de cumparare a populatiei si a ratei crescute a inflatiei in aceasta zona.

Cele mai ridicate ritmuri de crestere a consumului se estimeaza pentru tarile asiatice: China, India, Pakistan si Japonia.

Cresterea consumului de zahar in China este determinata de nivelul actual scazut al consumului de zahar de numai 7kg/locuitor fata de nivelul mediu mondial de 21kg/locuitor.

Majorarea consumului de zahar in India este determinata de cresterea utilizarii zaharului ca indulcitor in defavoarea altor indulcitori traditionali.

In ceea ce priveste comertul international, activitatea traditionala s-a mentinut moderata. Pe langa importatorii traditionali, cantitati sporite au fost importate in special de statele foste sovietice si China, cat si de unele tari sud-est europene a caror productie a avut de suferit din cauza secetei.

Evolutia preturilor pe piata internationala a zaharului a fost diferita, acestea inregistrand o tendinta de crestere in prima jumatate a anului, atat la zahar brut cat si la zahar rafinat, sub influenta unor factori conjuncturali temporari, dupa care s-a inregistrat o tendinta de scadere pana aproape de finalul anului, in ultimele doua luni ale acestuia preturile au inregistrat din nou o tendinta de redresare.

Majorarea a fost determinata pe langa factorii de balanta, de interesul crescut de achizitionare din partea unor tari arabe, a Japoniei si in special din partea fostelor state sovietice si a Chinei, in conditiile zvonurilor privind diminuarea disponibilitatilor pe termen scurt din partea unor tari    latino-americane.

Stirile privind majorarea productiei de zahar a Cubei si a majorarii exporturilor de zahar ale Pietei Comune au avut o influenta depresiva asupra preturilor.

Cotatiile s-au inscris pe o traiectorie usor ascendenta la sfarsitul anului, dat fiind revizuirea opiniilor firmelor de specialitate privind situatia balantei mondiale a zaharului si a stocurilor mondiale, precum si datorita inviorarii cererii de import.

Un factor stimulativ il constituie cota de import a S.U.A. Aceasta decizie a fost determinata pe de o parte de reducerea productiei de zahar din cauza secetei, concomitent cu majorarea consumului de zahar.

In conditiile in care nivelul productiei va fi apropiat de cel al consumului, nivelul preturilor va fi sensibil influentat de stirile legate de disponibilitatile de productie.

In conditiile mentinerii unei balante echilibrate, este totusi posibila inregistrarea unei usoare tendinte de majorare a preturilor, dat fiind nivelul actual scazut al stocurilor mondiale de zahar si mentinerea interesului de achizitionare din partea unor tari mari importatoare ca fostele state sovietice si China.

3.4. Piata mondiala a uleiurilor comestibile

Piata internationala a uleiurilor vegetale a cunoscut o crestere importanta a preturilor, determinata in principal de intensificarea cererii si de reducerea insemnata a ofertei.

Piata mondiala a principalelor 11 sorturi de uleiuri comestibile a sporit cu 4,1%, la 52,5 milioane tone. De mentionat ca productia de ulei de palmier si cea de ulei de floarea soarelui au marcat cresteri insemnate iar cea de soia nu a inregistrat nici o modificare importanta.

Consumul mondial al principalelor uleiuri a marcat un spor similar celui inregistrat de productie, situandu-se la 51,8 milioane tone. Cresteri puternice ale consumului au avut loc la uleiul de palmier si la cel de floarea soarelui (cu 8 si respectiv 10%).

In conditiile intensificarii cererii, comertul international cu uleiuri comestibile a atins un nivel record, exportul mondial crescand cu 17,3 milioane tone. Din aceasta crestere a beneficiat indeosebi exportul de ulei de palmier si de floarea soarelui (cu 3 respectiv 11%), in timp ce livrarile externe de soia au scazut cu peste 2%.

Intrucat populatia mondiala a depasit consumul, stocurile mondiale de uleiuri comestibile au sporit cu 7,5% fata de sezonul precedent.

Preturile internationale au marcat cresteri importante. Astfel, pretul mondial al uleiului de floarea soarelui, a marcat un spor de 31,5% fata de anul precedent, iar cel de soia o crestere de 26,3%.

De mentionat insa ca evolutia preturilor nu a fost unitara.

Cresterea sustinuta a preturilor a fost determinata indeosebi de reducerea substantiala a recoltei de boabe soia in S.U.A. (principalul furnizor mondial), ca urmare a celei mai puternice secete. Alti factori de crestere a preturilor au fost:

- disponibilitatile limitate de ulei in sud-estul Asiei;

- scaderea cu 50% a exportului de ulei de soia al Braziliei;

- cererea de ansamblu sustinuta a principalilor importatori: India, China, Egipt;

- cresterea consumului furajer de boabe de soia in unele zone ale lumii (in special U.E.).

Ulterior s-a inregistrat o tendinta descendenta a preturilor, ca urmare, in principal, a reducerii cererii (sub influenta preturilor ridicate) si a sporirii disponibilitatilor. Astfel, a avut loc o diminuare a necesarului de import intr-o serie de principale tari consumatoare (ca de exemplu fostele tari sovietice si India), ca urmare, in principal, al productiei proprii ridicate. La diminuarea preturilor au mai contribuit:

- sporirea disponibilitatilor de export de seminte oleaginoase si de uleiuri in Malayezia, Sri Lanka si Spania (importante tari furnizoare);

- conditiile meteorologice in general favorabile in America de Sud (principala regiune exportatoare), in masura sa determine productii ridicate si deci sporirea ofertei pe piata internationala.

Potrivit Departamentului american al agriculturii, productia mondiala de uleiuri comestibile va spori in sezonul urmator cu 1,6%. Consumul va cunoaste o crestere de mare amploare, situandu-se la un nivel apropiat de cel al productiei. In conditiile sporirii mai accentuate a consumului, stocurile mondiale de uleiuri se vor diminua cu 10%.

Evolutia preturilor nu va fi, probabil, unitara.

In viitor piata internationala va fi puternic influentata de perspectiva unei cresteri importante a productiilor de boabe de soia in America de Sud. Astfel, se intrevede o crestere cu 4,3 milioane tone a productiei acestei zone, ceea ce ar reprezenta peste 36% din recolta mondiala de boabe de soia. O influenta negativa asupra pietei o va exercita si perspectiva absentei probabile de pe piata in acest interval a doi importatori principali: India (care se apreciaza ca isi va reduce necesarul de import cu cca. 1 milion tone datorita productiei interne) si fostele state sovietice.

In aceste conditii apreciem ca preturile internationale ale principalelor uleiuri comestibile vor cunoaste scaderi, comparativ cu nivelurile medii ale anului precedent.

Apoi, este posibila o redresare a conjuncturii pietei si, deci, sporirea preturilor. La aceasta contribuie, in principal, situarea pe ansamblul sezonului a productiei mondiale de uleiuri usor sub nivelul consumului si scaderea, in consecinta, cu peste 10% a stocurilor.

3.5. Piata mondiala a vinului

Europei ii revine 2/3 din suprafata mondiala cultivata cu vita-de-vie. Este urmata apoi de Asia si America.

Este remarcata o tendinta de scadere a suprafetei cultivate cu vita-de-vie pe plan mondial cu 11,45%. Suprafata cultivata in Europa a scazut cu 13,48%. Cea mai mica scadere s-a inregistrat in America - 0,91%. Cauza principala a reducerii suprafetelor cultivate o constituie reducerea cererii de produse viticole, in special de vin, ca urmare a expansiunii berii si a sucurilor naturale.

Principalele tari cultivatoare de vita-de-vie pe plan mondial sunt:

- in Europa: Spania, Italia, Franta, Portugalia, Romania si unele din fostele state sovietice;

- in Africa: Algeria, Africa de Sud, Maroc;

- in America: S.U.A., Argentina, Chile;

- in Asia. Turcia, Iran, Siria;

- in Oceania: Australia.

Europa - principalul continent cu vita-de-vie detine si pe tari locuri de frunte in suprafata cultivata pe plan mondial. Primele tari sunt: Spania, Franta, Italia, fostele state sovietice, care detin impreuna 73,98% din suprafata cultivata cu vita-de-vie din Europa si 53,61% din suprafata mondiala.

Africa - Africa de Sud, Marocul detin 82,96% din suprafata cu vita-de-vie a continentului dar numai 3,4% din suprafata cultivata mondiala.

America - S.U.A., Argentina, Chile detin 81,71% din suprafata cultivata cu vita-de-vie a continentului american li 7,78% din suprafata mondiala.

Asia - Turcia, Iran si Siria detin 74,22% din suprafata cultivata a continentului si 11,05% din cea mondiala.

Australia - detine 91,78% din suprafata cultivata cu vita-de-vie a Oceaniei detinand insa numai 0,68% din suprafata mondiala cultivata.

In afara tarilor din continentul european (care detin fiecare intre 16,51 -3-07%) doar trei alte state (Turcia, S.U.A., Argentina) detin peste 3% din suprafata mondiala cultivata cu vita-de-vie - fapt ce denota suprematia continentului european in acest domeniu.

Studiind intinderea suprafetelor cultivate cu vita-de-vie din lume observam ca in primele 5 tari: Spania, Italia, Franta, Turcia, Portugalia cultivatoare de vita-de-vie sunt 4 tari care apartin continentului european, fapt ce ridica in fata cultivatorilor din Romania elaborarea unor strategii si masuri care sa permita incadrarea in puternica concurenta pe plan mondial impusa de aceste tari. Pe langa faptul ca aceste tari detin o pondere ridicata in suprafata cultivata cu vita-de-vie pe continentul din care fac parte, le revine un loc important si in suprafata totala mondiala.

Sase tari membre ale Pietei Comune: Spania, Franta, Italia, Portugalia, Grecia si Germania detineau impreuna 4444 mii hectare cultivate cu vita-de-vie reprezentand 64,13% din suprafata cultivata cu vita-de-vie in Europa si 48,24% din suprafata mondiala cultivata.

Ulterior suprafata cultivata cu vita-de-vie a celor sase state a scazut cu 290 mii hectare reducandu-se la 47,11% din suprafata mondiala.

Subliniem faptul ca reducerea suprafetelor cultivate cu vita-de-vie se datoreaza, in principal, reducerii cererii de produse viticole indeosebi de vin.

Urmarind evolutia productiei mondiale de vin se constata tendinta de scadere.

Productia mondiala de vin a atins un nivel maxim in perioada anilor 1981-1985 dupa care s-a inregistrat o tendinta constanta de scadere. Scaderi de productie s-au obtinut indeosebi in Europa si in Africa, America, Asia si Oceania inregistrand cresteri ale productiei.

Principalele tari producatoare de vinuri pe continente sunt: Africa: Africa de Sud, Algeria si Maroc; America: Argentina, S.U.A. si Chile; Asia: China, Cipru si Japonia; Europa: Franta, Italia, Spania si Oceania: Australia.

In Africa productia de vin a scazut. Aceasta scadere se datoreste unor cauze ca:

- restrictiile impuse de existenta C.E.E.;

- extinderea Pietei Comune cu noi tari producatoare de vin (Spania, Portugalia, Grecia);

- restrictiile de ordin religios care au ingustat piata interna.

Exceptie face in acest sens Africa de Sud care, izolata de embargoul impus pe plan mondial, a trebuit sa-si extinda singura productia de vin pentru a face fata nevoilor interne.

In continentul american s-a inregistrat o crestere a productiei de vin, fapt datorat sporirii productiei S.U.A., in conditiile in care in Argentina si Chile productia a scazut. Scaderea productiei in aceste tari este rezultatul reducerii importului de vin de catre S.U.A. si a incapacitatii plasarii productiei pe alte piete.

Si in Asia productia de vin a crescut prin aportul principal a doua tari: China si Japonia.

Scaderea productiei in Cipru se explica prin reducerea posibilitatilor de export in Europa Occidentala in urma crearii si extinderii C.E.E., Cipru nefiind membra a acestei organizatii internationale.

Europa - principalul producator in lume a inregistrat o scadere, scaderile cele mai mari fiind in Italia, Franta si Spania. Explicatiile acestei scaderi constau in:

- reducerea consumului de vin ca urmare a cresterii consumului de bere si de sucuri naturale;

- reducerea exportului spre S.U.A. ca urmare a restrictiilor reciproce impuse din C.E.E. si S.U.A.

Productia de vin a Oceaniei a crescut pe seama Australiei.

Primele cinci tari producatoare de vin din lume detineau 71,22% din productia mondiala de vin, cele trei tari europene (Franta, Italia, Spania) detineau 58,85%, din care Franta si Italia 41%.

Productia de vin este dependenta de suprafata cultivata si randamentul la unitatea de suprafata (ha).

Productia de struguri la hectar depinde la randul ei de calitatea soiurilor cultivate, de gradul de intensificare al culturii.

Randamentul vinificatiei depinde de: cantitatea de struguri consumata in stare proaspata, cantitatea de struguri destinata conservarii si cantitatea de struguri destinata stafizarii.

Randamentele cele mai ridicate de vinificatie se inregistreaza in Europa si in America, iar cele mai scazute in Asia, fenomen explicabil prin restrictie de ordin religios.

Consumul de vin total si pe locuitor constituie un indicator care reflecta finalitatea productiei. Pe plan mondial consumul de vin se prezinta in urmatorul fel. Consumul a scazut, cele mai mari scaderi inregistrandu-se in continentul european in timp ce in toate celelalte continente s-au inregistrat cresteri.

Scaderea consumului mondial de vin se datoreaza, in principal diminuarii consumului in Italia, Franta, fostele state sovietice, Argentina si Chile.

Sporurile de consum mondial se datoreaza cresterii consumurilor in unele tari ca: S.U.A., Australia, Japonia, Africa de Sud.

Ponderea continentelor in consumul mondial de vin se prezinta in felul urmator:

primele sase tari consumatoare de vin detineau 72,96% din consumul mondial;

- cele trei tari europene mari consumatoare de vin isi pierd pozitia dominanta treptat in consumul mondial si european, in schimb creste ponderea S.U.A. si Argentina in consumul mondial de vin.

Consumul de vin pe locuitor in marile tari consumatoare cunoaste o tendinta de scadere, cele mai semnificative diminuari vizand Franta si Italia. Tendinte de crestere a consumului de vin se inregistreaza in Luxemburg, Australia si Japonia.

Consumul pe locuitor exprimat numai prin vanzari in cadrul comertului cu amanuntul a oscilat intre 12,5 litri si 14,7 litri anual.

Pe plan mondial numai 12,82% din productia totala de vin intra in sfera comertului exterior (export-import). Apoi volumul total al exportului a sporit la 17,54%.

Pe continente situatia exportului este foarte diferita: in Europa exportul a crescut in aceeasi perioada cu 54,59% respectiv cu 16,9 milioane hectolitri in timp ce productia s-a diminuat cu aproape 25 milioane hectolitri Europa exportand 12,42% din productia totala.

Continentul asiatic se caracterizeaza prin reducerea continua a exportului de vin iar ponderea exportului in productia totala s-a diminuat 12,15%, Asia detinand doar 6,12% din exportul mondial.

Continentul american exporta doar 6,33% din productia sa, detinand doar 2,5% din exportul mondial.

Exportul de vin al Africii a fost mai mic cu peste 7 milioane hectolitri iar ponderea exportului in totalul productiei s-a diminuat de la 58,57% la 9,0%. Africa detinea doar 2,04% din exportul mondial.

In Oceania exportul de vin a crescut, ponderea exportului in totalul productiei a crescut de la 2,78% la 8,16%. Cu toate acestea Oceania detinea 6,87% din exportul mondial.

Cu toata diminuarea productiei in Europa ponderea acesteia in exportul mondial creste de la 76,99% la 93,88%, deci continentul european controleaza exportul mondial de vin.

Primele 9 tari exportatoare de vin din lume apartin continentului european. Acestea sunt: Italia, Franta, Spania, Germania, Ungaria, Portugalia, Bulgaria, Grecia, Iugoslavia. Italia, Franta si Spania continua sa fie cele mai mari exportatoare de vin din lume.

In ceea ce priveste importul mondial de vin, in mod paradoxal, continentul european este nu numai producator si exportator de vin ci si cel mai mare importator, respectiv 83,51% din importul mondial. Franta si Germania sunt desemnate, pe langa producatori si exportatori, si importatori. Cei mai de seama importatori din alte continente sunt: S.U.A. si Canada din America; Japonia din Asia; Coasta de Fildes din Africa.

Din primele zece tari importatoare de vin din lume, noua apartin Europei si numai una Americii (S.U.A.) - fapt ce confirma inca odata ca piata mondiala a vinului este controlata si dominata de catre continentul european.