Politica de dezvoltare rurala in contextul reformei PAC

Din 1962 s-a aplicat la nivelul Comunitatii Economice Europene planul Mansholt, care a fundamentat Politica Agricola Comuna. Din 1962, Politica Agricola Comuna a fost reformata fundamental, trecandu-se de la modelul clasic de sustinere a preturilor la reducerea subventiilor si scaderea preturilor in scopul reducerii cheltuielilor bugetare destinate agriculturii si stabilizarii pietei mondiale. In acest scop Uniunea Europeana a fost nevoita sa treaca la politica de reducere a productiei folosind sistemul american de reglare a pietei, prin retragerea din cultura a unor suprafete si sustinerea veniturilor prin plati compensatorii pentru agricultori.

Principalele chestiuni sunt:

politicile de ajustare structurala si dezvoltare rurala iau in considerare din ce in ce mai mult, relatia dintre agricultura si economia rurala;

a existat o reducere notabila a sustinerii iar orientarea pietei s-a imbunatatit in ultima decada dar progresul a fost acelasi in toate tarile si marfurile;

in 1997, sustinerea preturilor a fost redusa numai marginal in timp ce accentuarea pe platile directe a continuat sa creasca;

controlul ofertei continua sa fie larg utilizat, desi restrictii de mediu in sectorul vegetal au fost    emise in anii recenti;

protectia la vamala a devenit mai transparenta si pietele interne cumva unei expuse concurentei internationale, dar barierele generale de comert raman inalte;

a existat o scadere in utilizarea subventiilor pentru inputurile variabile (fertilizanti si pesticide), in timp ce sustinerea pentru investitia dezvoltarii rurale a continuat sa fie importanta;

guvernele au marit utilizarea platilor directe, care a avut, in cele mai multe cazuri, legaturi cu marfurile;

obiectivele politicii s-au extins iar masurile de politica s-au diversificat, iar multe din cele mai recente masuri cauta sa se adreseze functiilor multiple ale agriculturii;

a existat o focalizare in crestere a chestiunilor regulatorii, in special in domeniul sigurantei alimentare si calitatii, modul de producere, mediul, biotehnologie;

multe tari au introdus plati de agro-mediu si masuri de sustinere a costurilor, dare acestea nu au fost intotdeauna legate de rezultatele mediului si evaluarea efectelor asupra mediului au ramas adesea in urma;

Faptul ca exista o tendinta de integrare a pietei europene in piata mondiala, poate provoca falimentul exploatatii agricolelor agricole mijlocii, ca urmare a instabilitatii preturilor si veniturilor. Evolutia spre o Europa agricola care protejeaza mediul este costisitoare si poate avea efect pe termen lung. Tendinta spre o organizare riguroasa a pietelor, promovata de modelul Politicii Agricole Comune este deja depasita de liberalizarea schimburilor si de cresterea capacitatii de export a agriculturii europene.

In multe tari U.E responsabilitatea pentru dezvoltarea rurala este impartita intre mai multe ministere si agentii, si ca o consecinta o gama larga de programe de dezvoltare rurala suprapuse si nepotrivite. Intelegeri institutionale recente care pot mari eficacitatea politicii, includ miscarea intr-un numar de tari spre descentralizarea activitatii Ministerului Agriculturii la regiuni; crearea Ministerului pentru Dezvoltare Rurala in Cehia, care asigura oportunitati pentru o mai buna coordonare a politicii de dezvoltare rurala; lansarea programului in Australia ce aduce proiectele de dezvoltare rurala la un numitor comun si incurajeaza planificarea strategica pentru zonele rurale si un plan elvetian de abordare a dezvoltarii rurale a regiunilor muntoase in viitor mai mult prin masuri intersectoriale. Polonia a inceput sa descentralizeze politica de dezvoltare rurala.

Dupa politica pietelor agricole care constituie cel mai important instrument al PAC, politica rurala a devenit cel de-al doilea pilon PAC (dupa Acordul de la Berlin din martie 1999).

Politica socio-structurala si rurala, instituita in anul 1972, vizeaza adaptarea si modernizarea structurilor agricole (tehnici de productie, dimensionarea fermelor, formarea profesionala a agricultorilor) si mentinerea modelului agricol european axat pe dezvoltarea unei agriculturi multifunctionale in spatiul rural (P.I. Otiman, 2002).

Documentul care aduce in atentie problema spatiului rural european este Comunicatul Comisiei intitulat "Viitorul societatii rurale". Pachetul Delors II afirma ca "politica de dezvoltare rurala . a devenit un element cheie al coeziunii economice si sociale, fortificand tripla functie a zonelor rurale: de productie, sociala si de protectie a mediului".

Dezvoltarea rurala are la baza recunoasterea si acceptarea faptului ca desi agricultura ramane activitatea importanta din zonele rurale, cu impact major asupra peisajului, este necesar sa fie promovate noi activitati economice si surse noi de venituri in aceste zone.

Obiectivele majore in dezvoltarea rurala sunt urmatoarele:

. promovarea coeziunii economice si sociale prin mentinerea si crearea de locuri de munca;

. depasirea barierelor de dezvoltare, prin incurajarea diversificarii si imbunatatirea infrastructurii si accesul mai usor la noile tehnologii;

. sporirea calitatii vietii, prin conservarea mediului inconjurator, acces la serviciile de baza etc.

v    Promovarea unei agriculturi performante si revigorarea spatiului rural, ca alternativa socio-economica a mediului urban;

v    Exploatarea extensiva si intensiva a solului;

v    Stimularea dezvoltarii ramurilor agricole - zootehnie, silvicultura, pomicultura, viticultura, piscicultura si apicultura;

v    Dezvoltarea infrastructurii fizice, ca suport al activitatii asociative in spatiul rural.

v    Repopularea spatiului rural si pregatirea fortei de munca pentru agricultura si servicii complementare;

v    Crearea unui cadru favorabil de informare si sustinere a activitatilor specifice;

v    Imbunatatirea valorii economice a agriculturii, prin crearea unui sistem de cooperare favorabil cresterii productivitatii;

v    Protejarea spatiului rural, ca spatiu de viata ecologic si stimularea productiei agricole ecologice.

v    Revitalizarea si conservarea structurilor sociale caracteristice vietii rurale;

v    Stimularea dezvoltarii sistemului sanitar in spatiul rural;

v    Dezvoltarea si imbunatatirea serviciilor publice;

v    Dezvoltarea serviciilor bancare ;

v    Dezvoltarea unor structuri de servicii specializate, orientate spre atragerea de noi intreprinderi;

v    Infrastructura fizica. Crearea facilitatilor infrastructurale pentru dezvoltarea serviciilor orientate spre infiintarea de noi intreprinderi;

v    Forta de munca. Crearea de noi locuri de munca si pregatirea fortei de munca pentru ridicarea calitatii serviciilor;

v    Infrastructura de sustinere a activitatilor. Crearea unui cadru informational adecvat diversificarii gamei serviciilor de calitate.

v    Cooperarea. Stimularea unei retele de colaborare intre serviciile publice si private.

v    Mediul. Stimularea serviciilor cu orientare ecologica.

v    Cultura si educatia. Diversificarea invatamantului corelat cu tendinta de cresterea sectorului servicii.

Un rol important in acest sens l-a avut Carta Europeana a Spatiului Rural, document elaborat la propunerea Comitetului de Agricultura si Dezvoltare Rurala, care a fost adoptat de Parlamentul European de la Strassbourg in 1995. La aceasta Carta au aderat majoritatea tarilor europene. Astfel a fost redefinit un nou cadru de actiune care sa permita dezvoltarea regiunilor rurale si urbane din Europa in mod echilibrat si armonios si conservarea spatiului rural.

Adoptarea Cartei spatiului rural s-a bazat pe urmatoarele motivatii din partea statelor membre ale Consiliului Europei:

- favorizarea progresului economic si social prin realizarea uniunii cat mai stranse a membrilor sai;

- aplicarea unor masuri corespunzatoare pentru ameliorarea conditiilor de viata si de munca in zonele rurale, care implicit, va conduce la progresul economic si social general al Europei;

- redefinirea la nivel european, in plan conceptual si decizional, a procesului integrarii si interdependentei crescande intre state si regiuni;

- adoptarea unei politici de gestiune durabila a resurselor, prin atribuirea de noi functii sectoarelor din agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit care se vor adauga functiilor traditionale;

- intarirea cooperarii europene in asa fel incat sa se incorporeze principiile dezvoltarii durabile (cu referire speciala la spatiul rural) in toate politicile, inclusiv in cele comerciale (G. Popescu, 1999).

In cadrul UE, la definirea si derularea in practica a politicii de dezvoltare rurala s-a pornit de la faptul ca fiecare tara se angajeaza sa ia in considerare nevoile specifice ale spatiului sau rural, respectand principiile de complementaritate si solidaritate.

La baza orientarilor si masurilor pentru o politica a spatiului rural au stat urmatoarele principii:

1. Spatiul rural in Europa (inclusiv litoralul) constituie un patrimoniu peisagistic de viata si de munca valoros si reprezinta o preocupare majora pentru societate ;

2. Spatiul rural exercita functiile sale de aprovizionare, de recreere si de echilibru din ce in ce mai mult solicitate de societate, numai daca ramane un spatiu de viata atragator si original dotat cu :

- o infrastructura buna;

- viabilitatea agriculturii, silviculturii, acvaculturii si pescuitului;

- conditii locale favorabile activitatilor economice neagricole;

- un mediu inconjurator intact si un peisaj ingrijit;

3. Amenintarile externe fac indispensabila definirea unei politici in favoarea spatiului rural, in cadrul unei politici economice si sociale globale, cuprinzand cele doua laturi: rurala (dezvoltare rurala) si agricola;

4. Dezvoltarea durabila trebuie inclusa in toate politicile aplicabile spatiului rural;

5. Programele de dezvoltare a spatiului rural trebuie sa porneasca de la date rurale, sa incurajeze initiativele locale si sa se fondeze pe o dezvoltare interna in limitele urmatorului concept:

- sa plaseze omul cu problemele sale in centrul conceptiilor si deciziilor;

- sa protejeze si sa pastreze valorile pozitive ale societatii rurale, in special viata familiala traditionala, in scopul de a favoriza dezvoltarea tineretului si integrarea sa in comunitate;

- sa intareasca identitatea comunitatii si sa favorizeze responsabilitatea, cooperarea si creativitatea;

- sa conserve si sa promoveze particularitatile culturale si istorice ale spatiului rural;

- sa incurajeze diversificarea si relatiile intre populatia rurala si restul societatii.

Corespunzator principiilor si functiilor prevazute in Carta Europeana a Spatiului Rural prin politica spatiului rural se urmareste rezolvarea urmatoarelor obiective cadru:

1. Amenajarea teritoriului in zonele rurale;

2. Infrastructuri, transporturi si echipamente;

3. Educare, formare, cercetare si sensibilizare;

4. Venituri si locuri de munca;

5. Agricultura si politica sociala;

6. Silvicultura;

7. Turism;

8. Intreprinderi mici si mijlocii, comert, industrie si artizanat;

9. Locuinte si sanatate;

10. Cultura;

11. Mediu, natura si peisaj;

12. Cooperare stiintifica;

Prin abordarea lor analitica vom obtine un tablou in planul cunoasterii teoretice si a posibilitatilor de adaptare la conditiile concrete din tara noastra.

1. Amenajarea teritoriului in zonele rurale

Politicile care vizeaza amenajarea teritoriului in zonele rurale permit dezvoltarea durabila a agriculturii, silviculturii, acvaculturii si pescuitului, artizanatului, industriei, turismului si serviciilor. La baza unei astfel de politici stau doua principii: umanitarismul si transparenta.

Primul porneste de la ideea ca omul se afla in centrul tuturor activitatilor si in consecinta vor fi luate in considerare, cu prioritate, nevoile si interesele populatiei respectand restrictiile impuse de dezvoltarea durabila. Prin transparenta se permite accesul populatiei la toate informatiile utile privind proiectele de echipament sau infrastructura de interes general (autostrazi, aeroporturi etc.).

In acest sens devine importanta consultarea populatiei pe calea referendumurilor cu privire la necesitatea si oportunitatea proiectelor.

2. Infrastructuri, transporturi si echipamente

In unanimitate statele membre ale UE au hotarat ca spatiile rurale trebuie dotate cu infrastructuri necesare si in mod special cu retele de aprovizionare moderne, adaptate cerintelor. De asemenea, sectoarele de telecomunicatii, transporturile in comun, serviciile financiare, educatia si serviciile generale trebuie adaptate nevoilor specifice economiei din spatiul rural.

In plus, se urmareste integrarea spatiului rural intr-o retea moderna de transport si telecomunicatii, compatibila cu caracterul si calitatea mediului inconjurator.

3. Educarea, formarea, cercetarea si sensibilizarea

Tarile membre ale UE garanteaza accesul la egalitatea in drepturi si dreptul la invatatura pentru toti membrii societatii.

Pentru invatamantul scolar din zonele rurale, pentru aceasta perioada, prioritara este mentinerea institutiilor scolare si organizarea acestora in functie de necesitatile din teren.

In privinta continutului educativ din mediul rural, se urmareste dezvoltarea si largirea ciclurilor de formare tehnica si profesionala atat la nivelul invatamantului elementar, cat si a celui secundar. Tarile sunt obligate sa vegheze in special la organizarea unor echipe de formatori specializati care sa pregateasca locuitorii din spatiul rural in domeniul agriculturii, silviculturii, acvaculturii, pescuitului, artizanatului rural si tehnologiilor avansate.

Tarilor membre le revin obligatii deosebite in educarea tinerei generatii pentru respectarea mediului inconjurator, a patrimoniului istoric si cultural si pentru intelegerea importantei spatiului rural, pentru societate in ansamblu.

4. Veniturile si locurile de munca

Conditia esentiala de continuitate a unui sat este populatia rurala capabila sa realizeze suficiente venituri care sa le permita un trai decent.

Deci existenta satului presupune venituri satisfacatoare pentru locuitorii sai. Astfel trebuie ca fiecare comunitate rurala sa aiba pentru populatia proprie posibilitati de angajare variate si atragatoare in agricultura, acvacultura, silvicultura sau pescuit, dar si in afara acestora.

Agricultura si politica agricola

Functiile esentiale ale spatiului rural sunt agricultura si intretinerea naturii. Dezvoltarea spatiului rural impune ca sectorul agricol sa fie organizat in functie de particularitatile ruralului (exploatatie familiala viabila), apropiat de natura, durabil si multifunctional. Politica agricola trebuie sa joace un rol esential in acest scop.

Se cunoaste faptul ca in tarile dezvoltate ale Europei agricultura a suferit mutatii profunde. Datorita supraproductiei, a scaderii preturilor produselor agricole, liberalizarii si deschiderii mondiale a pietelor agricole, functia traditionala recunoscuta agriculturii (de a produce si aproviziona cu produse agroalimentare populatia si economia) a suferit schimbari profunde de-a lungul ultimelor decenii.

Politica de dezvoltare a spatiului rural stabileste politicii sale agricole un set de probleme referitoare la: functiile agriculturii, veniturile agricultorilor, competente teritoriale, regimul juridic al proprietatii, structuri de exploatatie si masuri privind dezvoltarea viitoare.

Functiile agriculturii pe scurt sunt urmatoarele:

- garantarea securitatii aprovizionarii cu produse alimentare (data fiind cresterea demografica si deteriorarea mediului inconjurator si a resurselor naturale mondiale);

- conservarea si intretinerea patrimoniului peisagistic;

- promovarea valorilor, aspectelor culturale, modurilor de viata si altor caracteristici sociale asemanatoare lumii rurale in interesul comunitatii;

- mentinerea si conservarea unor factori vitali de viata (apa, aer, sol, flora, fauna) si exploatarea durabila a acestora printr-o agricultura apropiata de natura cu moduri de productie corespunzatoare si o zootehnie adaptata;

- contributia la buna functionare a spatiului rural, la o viata sanatoasa la tara, atat pe plan economic cat si social si cultural.

Agriculturii ii revine rolul multifunctional deoarece se pune accent pe intreg ansamblul de resurse si activitati din mediul rural.

. Veniturile agricultorilor trebuie formate din activitatile agricole propriu-zise si din activitati complementare cum ar fi:

- comercializarea si exportul de produse proprii;

- cresterea si diversificarea activitatilor agricole, cu accent pe turismul rural;

- interventia statului prin plati directe, stimuland prestarile de interes general cu pondere importanta in zonele defavorizate.

. Competentele teritoriale. Fiecare regiune are dreptul si datoria sa gaseasca solutii adecvate si autonome si sa aplice masurile corespunzatoare in urmatoarele domenii importante: securitatea aprovizionarii alimentare, nivelul veniturilor si avantajele sociale ale familiilor de agricultori, respectarea normelor ecologice.

Prin politica agricola s-a reusit stabilirea si delimitarea competentelor decizionale pe fiecare nivel administrativ teritorial.

. Regimul juridic al proprietatii trebuie sa fie dominat de proprietatea privata si mai putin de sectorul public, unde statul este prezent, intr-un grad ridicat, atat in activitatea de control cat si in finantare.

. Structurile de exploatatie trebuie dominate pe cat posibil de exploatatii agricole de dimensiuni acceptabile care sa dea posibilitatea mentinerii spatiului rural in conditii economice viabile a familiilor taranesti.

Masurile privind activitatea viitoare de politica agricola in spatiul rural sunt formulate corespunzator imprejurarilor locale speciale si in conformitate cu acordurile internationale, concretizandu-se in:

- ajutoare pentru investitiile destinate ameliorarii structurilor agricole;

- ajutoare pentru instalarea tinerilor agricultori;

- politica de protectie axata pe cerere si pe conditiile locale;

- eforturi publice sporite in sectorul informatiei si educatiei personalului din exploatatiile agricole;

- promovarea unei zootehnii adaptate speciilor extensive si care sa respecte cerintele mediului inconjurator;

- eforturi suplimentare pentru o mai buna rationalizare a productiei, a comercializarii si a desfacerii produselor;

- elaborarea de instrumente juridice specifice care sa garanteze calitatea produselor precum si protejarea denumirilor marcilor;

- reglementarea si controlul sanitar al produselor alimentare pentru protectia sanatatii consumatorilor;

- promovarea (prin prime financiare directe) a metodelor ecologice de productie si a biodiversitatii;

- incurajarea agricultorilor la practicarea culturilor agricole extensive si schimbarea destinatiei unor suprafete agricole in alte scopuri;

- sustinerea efortului individual al agricultorilor si colaborarii dintre acestia;

- elaborarea de programe si masuri in favoarea regiunilor defavorizate;

- promovarea conditiilor durabile de vanatoare;

- incurajarea activitatilor anexe sau complementare de interes local;

- crearea unui sistem de protectie sociala compatibila cu sistemul celorlalte ramuri economice.

Dezvoltarea rurala, parte integranta a dezvoltarii rurale in Romania

Se poate spune ca interesul pe care il arata Uniunea Europeana problemelor spatiului rural s-a accentuat in ultimii ani, generand politici specifice.

Cunoscand faptul ca peste 80% din teritoriul UE reprezinta zone rurale si conform metodologiei OECD in zonele rurale traiesc si lucreaza 1/3 din populatie, a devenit necesara cunoasterea problemelor complexe ale spatiului rural si necesitatea elaborarii politicilor si strategiilor care sa inlature discrepantele majore si realizarea unei coeziuni socio-economice. Aceste actiuni au condus la deplasarea accentului de la politica agrara la politica dezvoltarii rurale. Au fost adoptate politici noi, axate pe conservarea, protectia mediului inconjurator si a peisajului cultural.

Inca din anul 1988 Comunitatea Europeana a utilizat fonduri pentru dezvoltarea rurala care au vizat si dezvoltarea rurala iar obiectivele relevante in acest sens sunt:

- Obiectivul 1 - care se refera la ajustarea organizatorica si stimularea dezvoltarii regiunilor a caror dezvoltare a ramas in urma;

- Obiectivul 5 a - cuprinde o serie de masuri necesare "accelerarii adaptarii structurilor agricole cu privire la reforma politicii agrare comune";

- Obiectivul 5 b - care are drept scop promovarea dezvoltarii zonelor rurale.

Pentru perioada 2000-2006, in scopul realizarii coeziunii economice si sociale europene, politica si strategia de dezvoltare isi propun urmatoarele obiective principale:

1. suport pentru regiunile slab dezvoltate;

2. reconversia economica si sociala:

. a zonelor aflate in declin;

. a regiunilor care necesita ajustari structurale in sectorul serviciilor;

. a zonelor rurale in dificultate;

. a arealelor urbane defavorizate;

. a arealelor urbane defavorizate;

. a zonelor in care activitatea principala este pescuitul;

3. dezvoltarea resurselor umane, combaterea somajului si a excluderii sociale.

Legatura cu comunitatea in dezvoltarea de programe

Obiectivul central in cadrul procesului de dezvoltare rurala il reprezinta conceperea si implementarea de programe noi. Intentia este de a interveni atat asupra finantatorilor care asigura fondurile necesare pentru aceste programe cat si asupra beneficiarilor lor. Finantatorii sunt o tinta deoarece trebuie incurajati / convinsi sa asigure fondurile necesare si trebuie informati tot timpul de progresul inregistrat in implementarea serviciului nou sau revizuit

Beneficiarii sunt o tinta deoarece trebuie informati ca sunt eligibili pentru un proiect nou sau imbunatatit.

Rolurile probabile pe care si le va asuma promotorul dezvoltarii sunt cele de planificator, cel care se ocupa de scrierea proiectelor, mediator si facilitator in munca cu finantatorii si cu beneficiarii.

Rezumat

Principalele probleme ce se incerca a se rezolva prin politica PAC sunt:

politicile de ajustare structurala si dezvoltare rurala iau in considerare din ce in ce mai mult, relatia dintre agricultura si economia rurala;

a existat o reducere notabila a sustinerii iar orientarea pietei s-a imbunatatit in ultima decada dar progresul a fost acelasi in toate tarile si marfurile;

in 1997, sustinerea preturilor a fost redusa numai marginal in timp ce accentuarea pe platile directe a continuat sa creasca;

controlul ofertei continua sa fie larg utilizat, desi restrictii de mediu in sectorul vegetal au fost    emise in anii recenti;

protectia la vamala a devenit mai transparenta si pietele interne cumva unei expuse concurentei internationale, dar barierele generale de comert raman inalte;

a existat o scadere in utilizarea subventiilor pentru inputurile variabile (fertilizanti si pesticide), in timp ce sustinerea pentru investitia dezvoltarii rurale a continuat sa fie importanta;

guvernele au marit utilizarea platilor directe, care a avut, in cele mai multe cazuri, legaturi cu marfurile;

obiectivele politicii s-au extins iar masurile de politica s-au diversificat, iar multe din cele mai recente masuri cauta sa se adreseze functiilor multiple ale agriculturii;

a existat o focalizare in crestere a chestiunilor regulatorii, in special in domeniul sigurantei alimentare si calitatii, modul de producere, mediul, biotehnologie;

multe tari au introdus plati de agro-mediu si masuri de sustinere a costurilor, dare acestea nu au fost intotdeauna legate de rezultatele mediului si evaluarea efectelor asupra mediului au ramas adesea in urma;