Relatiile plantelor legumicole cu factorii de mediu (radiatia solara, lumina,

Relatiile plantelor legumicole cu factorii de mediu (radiatia solara, lumina,

temperatura, aerul, apa, solul si nutritia)

Cerintele plantelor legumicole fata de intensitatea luminii- Lumina conditioneaza fotosinteza, morfogeneza, germinatia semintelor la unele specii, anteza, scoaterea din repaus, calitatea pigmentilor clorofilieni, strcutura fr, regimul de apa si alte procese. Intensitatea luminii : optima pt asimilatie este de 20.000-30.000 lucsi, s-au obs ca la o intensitate mai mare de 50000 lucsi asimilatia ramane la un nivel constant, cerintele difera insa de la o specie la alta si pot fi apreciate dupa nivelul minim la care plantele pot sa isi desfasoare activitatile fiziologice insclusiv fructificarea. Cele mai mari cerinte fata de lumina le au plantele in faza cresterilor active, a acumularii subst de rezerva, in fazele de inductie florara, inflorire si fructificare, dar unele specii necesita lumina si in faza de germinare. Cerintele fata de lumina sunt nule in perioada repausului de vegetatie la plantele bienale si perene si uneori lumina poate fi daunatoare stimuland procese biochimice ale iesirii din repaus si incoltirea prematura a unor legume. La speciile heliofile insuficienta luminii impiedica formarea inflorescentelor si legarea fructelor. Insuficienta luminii produce etiolarea pl tinere si a rasadurilor. In legumicultura se practica''inalbirea'' unor organe ale pl ce consta in etiolarea dirijata a acestora ceea ce inseamna ca planta in intregul ei are nevoie de mai putina lumina. Lumina puternica poate produce pagube prin efectele calorice si pierderea excesiva de apa din tesuturile plantelor.

Cerintele plantelor legumicole fata de fotoperiodism- Lungimea perioadei zilnice de lumina(fotoperioada) influenteaza cresterea si dezv plantelor. Plantele legumicole de zi scurta 8-12h sunt cele provenite din climatul tropical si subecuatorial in special vinetele si unele specii de fasole, iar de zi lunga 14-16h sunt speciile provenite din climatul temperat sau mediteranian (varza, salata, morcov). In practica cunoasterea reactiei fotoperiodice este utila la stabilirea perioadei de cultura si duratei de iluminare in eventualitatea folosirii luminii artificiale suplimentare.

Cerintele plantelor legumicole fata de temperatura- Sursele principale de cultura necesare pt cresterea si dezv plantelor sunt : radiatia solara, radiatia geotermica, sursele artificiale bazate in principal pe energia fosila, energia hidrotehnica, energia nucleara. Radiatia solara este principala sursa de energie care asigura atat caldura cat si lumina necesara cresterii si dezv plantelor verzi. O puternica variatie a intensitatii radiatiei se constata in cursul anului datorita modificarii unghiului de incidenta a razelor solare cu suprafata solului, a duratei de stralucire a soarelui si a nebulozitatii, in functie de intensitatea radiatiei conditionate de pozitia geografica potentialul termic este diferit de la o zona la alta. Fenomenul de sera la scara mai redusa sta la baza incalzirii naturale a serelor, solariilor si adaposturilor temporare acoperite cu materiale transparente care au o transmisivitate buna pt radiatia luminoasa si mai mult redusa pt radiatia calorica ce emana de la sol acumuland astfel o cantitate de caldura in spatiul acoperit. Toate procesele vitale ce se petrec in plante : fotosinteza, respiratia, tanspiratia, absorbtia minerala, metabolizarea substantelor, morfogeneza, in general cresterea si dezvoltarea sunt conditionate de caldura. Pentru fiecare din aceste procese, in functie de specie, exista un nivel optim la care procesul se desfasoara cu intensitate maxima, nivel minim si maxim de temperatura la care procesul inceteaza din cauza temperaturii prea scazute sau prea ridicate. La temperaturi ridicate se intensifica mult respiratia astfel ca randamentul fotosintetic al plantelor poate sa scada reducand nivelul favorabil de temperatura la 26-30C. nivelul de temperatura la care toate procesele biochimice si fiziologice se desfasoara la intensitatea corespunzatoare unei cresteri si dezv echilibrate se numeste optimum armonic. Acesta variaza in functie de specie, soi, faza de vegetatie si ceilalti factori de mediu. Atat scaderea cat si cresterea temp fata de nivelul optim incetinesc procesul pana la limitele nivelului minim sau maxim de temp la care acesta inceteaza. Speciile cu cerinte fata de caldura se impart in 2 grupe : specii pretentioase la caldura(termofile) si specii mai putin pretentioase fata de caldura. Cerintele fata de caldura sunt mai ridicate la germinatia semintelor si mai reduse dupa aparitia cotiledoanelor ca urmare a necesitatii de micsorare a pierderilor prin respiratie si pt a evita alungirea plantelor. La speciile bienale si perene in faza de repaus cerintele fata de caldura sunt minime iar vernalizarea are loc la temp de 4-10C. se mai semnaleaza o crestere a cerintelor fata de caldura la repicat sau plantat pt asigurarea regenerarii sist radicular si la maturizarea fructelor si semintelor cand temperatura poate fi cu 7C mai ridicata decat in cursul perioadei de vegetatie. Pt cultivarea diferitelor specii de legume intr-o anumita zona se tine seama de temp medie lunara sau decadala optima, precum si de mediile minime si maxime ale temp in fct de pretentiile acestora fata de caldura dar si de rezistenta lor la temp scazute sau f ridicate. In general la pl legumicole sunt adaptate pt un nivel si o variatie mai redusa a temp solului decat a aerului, radacinile se dezvolta bine la temp cu 3-5C mai scazute decat temp optima de crestere a aparatului aerian. Nivelul temp optime e influentat si de ceilalti factori, lumina, continutul de CO2 din atmosfera, umiditatea atmosferica si umiditatea solului. In prezenta luminii complecte si a unui procent mai ridicat de CO2 creste nivelul temp optime, intensificand asimilatia clorofiliana ceea ce det o buna dezv a pl si o productie mai ridicata. Insuficienta sau lipsa luminii atrage cu sine necesitatea reducerii temp, astfel datorita respiratiei intense plantele pierd cantitati mari de subst si randamentul fotosintezei scade. Un alt indicator al cerintelor fata de temperatura este suma gradelor temperaturilor active necesara pana la inceperea fructificarii sau pana la recoltare. Toate procesele vitale ce se petrec in pl: fotosinteza, respiratia, transpiratia, absorbtia minerala, metabolizarea substantelor, morfogeneza, in general cresterea si dezvoltarea sunt conditionate de caldura. Pentru fiecare din aceste procese, in functie de specie, exista un nivel optim la care procesul se desfasoara cu intensitate maxima, nivel minim si maxim de temperatura la care procesul inceteaza din cauza temperaturii prea scazute sau prea ridicate. Intensitatea maxima a fotosintezei se desfasoara la temperaturi de 35°C la tomate si 37°C la castraveti. Nivelul de temperatura la care toate procesele biochimice si fiziologice se desfasoara la intensitatea corespunzatoare unei cresteri si dezvoltari echilibrate se numeste optimum armonic. 2 grupe: a)sp.pretentioase la caldura (termofile): 25gr.C - castravete, dovlecel, pepene, vinete; 22gr.C - tomate, ardei, fasole, porumb, bame. au origine tropicala si subtropicala. Temperatura minima de germinatie a semintelor este de 8-12 °C si plantele nu suporta inghetul. b)sp.mai putin pretentioase la caldura: 19gr.C - ceapa, usturoi, sparanghel, telina si sfecla; 16gr.C - morcov, patrunjel, salata, mazare, spanac; 13gr.C - varza, conopida, gulie, ridiche si hrean. provin din climatul subtropical, mediteranean sau temperat. Semintele lor pot sa incolteasca la temperatura minima de 1-6°C si plantele rezista la ingheturi de -2, -8°C. Cerintele fata de caldura sunt mai ridicate la germinatia semintelor si mai reduse dupa aparitia cotiledoanelor, ca urmare a necesitatii de micsorare a pierderilor prin respiratie si pentru a evita alungirea plantelor. La speciile bienale (varza, morcov, ceapa) si perene, in faza de repaus cerintele fata de caldura sunt minime (0, +1°C) iar vernalizarea, care se desfasoara in aceasta faza, are loc la temperaturi de 4-10°C. Se semnaleaza o crestere a cerintelor fata de caldura la repicat sau plantat, pentru asigurarea regenerarii sistemului radicular si la maturizarea fructelor si semintelor, cand temperatura poate fi cu 7°C mai ridicata decat in cursul perioadei de vegetatie.Nivelul temperaturii optime este influentat si de ceilalti factori: lumina, continutul de C02 din atmosfera, umiditatea atmosferica si umiditatea solului. Temperatura actioneaza sinergie cu intensitatea luminii si concentratia de C02 din atmosfera. in prezenta luminii complete si a unui procent mai ridicat de C02 creste nivelul temperaturii optime, intensificand asimilatia clorofiliana. Insuficienta sau lipsa luminii (in cursul noptii) atrage cu sine necesitatea reducerii temperaturii. Acest fenomen numit termoperiodism este o adaptare a plantelor la variatia naturala diurna a temperaturii si luminii. Temperatura relativ mai scazuta din timpul noptii, cu 4-6°C, impiedica alungirea tulpinilor, favorizeaza metabolizarea asimilatelor si uneori, ca de exemplu la fasole, conditioneaza o mai buna fecundare a florilor. Umiditatea atmosferica prea ridicata determina inchiderea stomatelor transpiratia frunzelor se reduce si temperatura creste mult in tesuturile frunzei, micsorand capacitatea de asimilatie si determinand dereglari grave de metabolism. Un alt indicator al cerintelor fata de caldura este suma gradelor temperaturilor active, necesara pana la inceperea fructificarii sau pana la recoltare. Se insumeaza temperaturile care trec peste pragul biologic minim de vegetatie de 15°C pentru pepene, vinete, ardei, tomate, castravete, de 10°C pentru fasole, porumb si dovlecel si de 5°C pentru bulbifere, radacinoase, varza, mazare, salata si spanac. Suma temperaturilor active este, de exemplu de 713-1000°C la diferitele soiuri de mazare verde, de 800-1200°C la fasolea verde si 1240-1470°C la fasolea de samanta.

Cerintele pl.legumicole fata de apa si umiditatea atmosferica- Rolul deosebit pe care il are apa in viata plantelor: element de constitutie, element si mediu de reactie biochimica si fiziologica, vehiculant al substantelor minerale si al celor rezultate din sinteza, regulator termic al tesuturilor prin transpiratie si evaporatie. . Legumele au un consum de apa, in general mai ridicat, comparativ cu alte plante cultivate si o reactie puternic negativa. Legumele sunt produse suculente, cu un continut ridicat de apa usturoi, mazare verde, castraveti) si la multe din ele continutul ridicat de apa reprezinta conditia unei calitati superioare (conopida, broccoli, gulie, spanac, salata), asigurand suculenta, prospetimea si fragezimea produsului. Atat coeficientul de transpiratie, cat si consumul de apa al plantelor depind de particularitatile morfofiziologice si anatomice ale plantelor, mai ales de capacitatea de absorbtie forta de suctiune) si de pierdere a apei (determ. de gradul de dezvoltare al sist.radicular si de marimea, structura morfologica si anatomica a frunzelor). Consumul de apa variaza in functie de faza de vegetatie, fiind in crestere treptata de la germinare si pana la recoltare. Sursa principala de aprovizionare cu apa a plantelor legumicole este umiditatea solului, asigurata din precipitatii, aport subteran si irigare. Dupa consumul de apa si capacitatea de absorbtie a apei speciile se pot imparti in patru grupe: a) consum redus si absorbtie buna: tomate, pepene verde, morcov, patrunjel; b)consum mare si absorbtie redusa: varza, conopida, gulie, castravete, ardei, vinete, teiina, fasole, salata, spanac, praz; c) consum mare si absorbtie buna: sfecla, dovleac, cartof; d) consum mic si absorbtie slaba: ceapa, usturoi. Cerintele fata de umiditatea solului se schimba in cursul fazelor de dezvoltare, fiind mai ridicate ia incoltirea semintelor, in faza acumularii substantelor de rezerva, care coincide cu formarea organelor comestibile, ca si la fructificare. Cerinte mai scazute manifesta plantele legumicole dupa rasarire si prinderea rasadului. De asemenea, cerintele sunt scazute in faza de repaus, la inflorire si la maturizarea bulbilor sau fructelor si semintelor. Bilantul apei in planta, exprimat de raportul dintre apa pierduta si apa absorbita, trebuie sa fie echilibrat. in lunile de vara, in solul insuficient aprovizionat cu apa se produce adeseori ofilirea plantelor in orele de amiaza, dar turgescenta frunzelor se restabileste din nou in cursul noptii. Ofilirea temporara se poate produce si in timpul perioadelor reci, din cauza fenomenului cunoscut sub denumirea de "seceta fiziologica'. Fata de umiditatea atmosferica, plantele legumicole reactioneaza diferit. Nivelul umiditatii relative a aerului favorabil diferitelor culturi variaza astfel: la castravete, spanac, teiina; la varza, sfecla, morcov, mazare; la tomate, fasole, ardei, vinete; la pepene verde, ceapa, usturoi. Umiditatea atmosferica excesiva, in prezenta temperaturilor ridicate, poate pricinui dereglari grave ale metabolismului, deoarece impiedica transpiratia prin inchiderea stomatelor si produce o supraincalzire a frunzelor. Seceta solului si seceta atmosferica micsoreaza productia si depreciaza calitatea produselor legumicole; acestea isi pierd fragezimea, prospetimea si gustul datorita dezvoltarii exagerate a tesuturilor mecanice, a acumularii de glicoizi si uleiuri eterice, devenind improprii pentru consum. Plantele pierd apa prin transpiratie stomatica si cuticulara, pnma avand pierderea cea mai mare (85-90%) ceea ce inseamna ca transpiratia are loc mai ales cand stomatele sunt deschise. in cursul noptii stomatele sunt inchise si se deschid dimineata sub influenta luminii (reactia fotoactiva) cu o crestere treptata a pierdem de apa in cursul zilei, cand actioneaza si ceilalti factori (lumina, caldura, scaderea umiditatii relative a aerului). Excesul de apa dauneaza plantelor legumicole, prin scaderea continutului de substanta uscata, scaderea rezistentei la pastrare si daca persista, prin asfixierea radacinilor sau atacul unor boli. Alternanta unor perioade secetoase cu perioade de umiditate abundenta, determina craparea guliilor, ridichilor, morcovilor si a fructelor de tomate, datorita presiunii exercitate de tesuturile interne suprasaturate cu apa asupra scoartei acestora.

Cerintele plantelor legumicole fata de sol- Textura solurilor, in functie de dimensiunea particulelor solide care-1 alcatuiesc poate fi usoara (nisipoase, nisipo-lutoase), mijlocie (luto-nisipoase, lutoase) si grea (luto-argiloase, argilo-lutoase si argiloase). Solurile usoare, nisipoase sau nisipo-lutoase, au o capacitate slaba de retinere a apei si a substantelor minerale, se incalzesc usor, astfel ca se pot lucra usor si mai devreme, se folosesc pentru culturile timpurii, plantele termofile si pentru radacinoase. Solurile grele (luto-argiloase, argiloase) au capacitate mare de retinere a apei si a substantelor minerale dar sunt mai reci si mai slab aerisite decat solurile mijlocii si usoare. Cele mai potrivite soluri pentru legumicultura, sub raportul texturii, sunt cele mijlocii (luto-nisipoase, lutoase). Structura solului exprima masura in care particulele minerale si materia organica (humusul activ) formeaza agregate, mai mici sau mai mari. cu o anumita stabilitate. Structura glomerulara a solului are efecte favorabile asupra regimului de apa si aer in sol asupra activitatii microorganismelor care asigura humiflcarea si mineralizarea materiei organice, asigura conditii mai bune pentru cresterea radacinilor si absorbtia hidrominerala si are ca rezultat cresterea recoltei. Materia organica a solului (MO). Majoritatea solunlor pe langa partea minerala contin o cantitate, mai mica sau mai mare, de substanta orgamca vie sau moarta (macro- si microorganisme). Humusul ca rezultat intermediar al proceselor de descompunere a materiei organice este alcatuit dintrun amestec de produsi organici (95%) in care predomina ligninele (40-50%), proteinele (30-35%) si celuloza (3-5%) si este generat din componente ale materiei organice descompuse, care sub actiunea microorganismelor si a enzimelor se recombina, se polimerizeaza si condenseaza, formand compusi insolubili. Continutul ridicat de humus este hotarator in aprecierea gradului de fertilitate a solului, pentru marea majoritate a culturilor legumicole, dar mai ales pentru conopida, castraveti si morcov. Continutul optim de humus al solului se ridica la 3-4% in terenul de gradina si ajunge la 7% la tomatele si ardeiul cultivate in sera si 10% la castravetii de sera. Densitatea si porozitatea sunt alte insusiri fizice care influenteaza fertilitatea solului. Porozitatea ideala pentru un substrat de cultivare a legumelor este de 75% din care, capacitatea pentru aer este 33% iar cea pentru apa 42%. Solutia solului reprezinta faza lichida a solului, formata din apa provenita precipitatii, din panza freatica sau din irigatii, in care se gasesc substante sub forma de dispersie coloidala, moleculara (zaharuri, aminoacizi), compusi chimici disociati in stare de cationi sau de anioni ce constituie sursa de hrana pentru plante si pentru microorganismele solului. Reactia chimica optima a solului pentru aproape toate speciile de legume este cea neutra (6 -7,4). Variatiile mari ale valorii pH-ului fata de nivelul optim determina scaderea productiei. Capacitatea tampon a solului este proprietatea acestuia de rezistenta la modificarea brusca a concentratiei de saruri sau a pH-ului solutiei solului si se realizeaza prin relatiile de schimb ionic intre partea solida si lichida a solului. Tipurile de sol ce asigura conditii favorabile si care sunt folosite la noi pentru cultura legumelor sunt: solurile aluviale, protosolurile aluviale fertile, cernisolurile (solul cernoziomoid, solul cenusiu, cernoziomul, cernoziomul cambie), faeziomurile (cernoziom argilo-iluvial), hidrisolurile (lacovistile) si in anumite zone solurile turboase si psamosolurile tipice (nisipurile). Conditii mai putin favorabile intrunesc cambisolurile (brun eumezobazic, solul rosu) si luvisolurile (brun roscate si brune) ca si cele saraturoase. Se poate constata ca solurile cele mai potrivite sunt cele cu continut ridicat de humus (3-6%), cu densitate aparenta mai scazuta (1 -1,3 g/cm3), porozitate medie (50-55%) si capacitate mare de schimb ionic (50-60 me/100 g)