Agentiile de clasificare a riscului

Agentiile de clasificare a riscului

Multe piete de capital din lume se bazeaza pe notele date de agentiile de clasificare a riscului de imprumut - agentii de rating cum sunt cunoscute pe plan mondial - in principal ale agentiilor americane Moody's si Standard and Poor's. Notele date de aceste agentii sunt ceva mai mult decat niste certificate de solvabilitate, in esenta, agentiile de rating noteaza clasa riscului de neplata al debitorilor de orice fel (guverne suverane, institutii publice, companii private) pentru o anumita, emisiune de titluri debitoare (obligatiuni, garantii de imprumut si orice fel de polite de debit) pe pietele de capital. In mod direct, ratingul nu are nimic de a face cu riscul actiunilor de capital. El evalueaza direct riscul titlurilor debitoare si de aceea, generic, el se mai numeste ratingul obligatiunilor.

Ratingul obligatiunilor joaca astazi un rol important pe majoritatea pietelor de capital consolidate, dar mai ales pe piete in formare ale tarilor cu economie emergenta. Industria de rating isi are originile pe piata americana unde pietele de titluri de datorie publica sunt foarte dezvoltate. Ea s-a extins pe masura ce astfel de piete au aparut si in alte tari si pe masura ce emitentii neamericani de titluri debitoare au cautat sa vina pe piata americana pentru a lua imprumuturi.

Un rating inseamna o evaluare facuta de o agentie privata independenta asupra riscului de neachitare a unei obligatiuni de catre un debitor. Ratingul nu reflecta alte tipuri de risc, cum ar fi riscul ratei de dobanda asociat investitiilor in obligatiuni, nici nu inseamna o recomandare de a cumpara sau de a vinde, o anumita obligatiune. Caci este asa, o exemplifica faptul ca unii cauta sa investeasca tocmai in obligatiuni cu un rating foarte prost. Ratingul este o notare specifica a calitatii riscului unei anumite emisiuni. Nici macar, nu este o notare a situatiei financiare a emitentului. Companii cu o situatie financiara proasta pot emite titluri debitoare cu un rating foarte bun, prin garantarea acelei datorii cu active valoroase sau prin girarea datoriei de catre o terta parte creditoare. La fel este in cazul guvernelor care lanseaza obligatiuni de stat. In cazul Romaniei, in lipsa imbunatatirii situatiei macroeconomice in 1998, de exemplu, autoritatile ar putea suplini inrautatirea inevitabila a ratingului printr-o mai buna pregatire o lansarilor noilor obligatiuni de stat pe pietele externe (prin garantii mai bune, grad mai mare de securizare etc.) care aduc automat un rating mai bun, o dobanda mai mica si implicit o economisire a banilor contribuabilului roman.

Ratingul este o marcare conventionala a riscului facuta indeosebi in scopuri regulatorii si legislative. Totusi, studiile de cercetare stiintifica arata ca ratingul reprezinta mai mult de atat. Deciziile de notare ale agentiilor de rating transmit semnale informationale pietelor de capital, in principal pentru ca agentiile beneficiaza de un anumit acces la date confidentiale asupra situatiei financiare a emitentului.

Ratingul obligatiunilor a fost pentru prima data publicat in SUA de John Moody in 1909, iar originile sale se gasesc in procedura de evaluare initiata de firma Dun and Bradstreet. In mod ironic, in 1962 compania Dun and Bradstreet a cumparat compania lui John Moody devenita celebra. In SUA exista acum 4 mari agentii de rating pentru titluri de datorie publica si anume: Standard and Poor's (S&P), Moody's Investors Service (Moody's), Kilch Investors Service (Fitch) si Duff and Phelps' Credit Rating Company (Duff and Phelps).

S&P si Moody's detin ponderea dominanta pe piata americana (si in lume), ambele avand cale un segment aproximativ egal. Alte agentii de rating in afara SUA sunt in principal agentiile japoneze de genul Japan Bond Research Institute (JBRI), Japan Credit Rating Agency (JCRA), Nippon Investors Services (MS), unele agentii preluate de S&P, cum sunt Agence d'Evaluation Financiere (ADEF) si Australian, Ratings, Canadian Bond Rating Service, Dominion Bond Rating Service (Canada), dar si agentii ale unor piete in formare precum Thai Rating and Infonnation Services (TRIS - Thailanda) sau Rating Agency Malaysia (RAM) etc.

Ratingul pentru, titlurile de debit care nu sunt comercializate public este intocmit pentru clientii institutionali de catre ma­rile agentii de rating dar si de catre organizatii mai mici specia­lizate, insa aceste notari sunt rar date publicitatii. Agentiile de rating specializate in domenii anume reusesc sa tina piept marilor agentii de rating. De exemplu, A M Best Company evalueaza riscul de achitare a despagubirilor de catre companiile de asigurari, iar Thomson Bartkwatch si International Bank Credit Analysis (IBCA) din Marea Britanie evalueaza solvabilitatea unei game largi de obligatiuni emise de banci si de institutii financiare. Marile agentii de rating, desi au introdus produse similare de rating bancar si financiar, nu au reusit sa domine si aceste segmente de piata.

Agentiile de rating evalueaza emisiunile de titluri debitoare pe categorii sau clase de risc distincte si le marcheaza cu litere, ca in sistemul scolar de notare din America. Tabelul nr. 9 afiseaza notele cu litere folosite de marile agentii americane si semnificatia lor in interpretarea agentiei S&P, interpretare care a devenit "de facto" standardul industriei de rating pe plan mondial. Aceste simboluri au fost folosite pentru prima data de Fitch in 1992, care a prelucrat una din variantele de simboluri ale companiei John Moody's si a vandut drepturile asupra simbolurilor in 1996 companiei S&P.

Debitele notate de la BBB (inclusiv) in sus sunt clasificate ca "plasamente de investitii" (indirecte, bineinteles), insemnand printre altele, un risc relativ mic. Initial, debitele notate sub BBB erau clasificate ca "plasamente speculative", insemnand, printre altele, un risc relativ mare. De la inceputul anilor 1980, aceste debite au fost etichetate ca "junk"-uri, adica "nimicuri" a caror cumparare ar rivaliza cu gafe notorii de marketing pentru un agent cumpatat. Termenul de obligatiune riscanta, dar de "inalt randament" a fost treptat inlocuit cu peiorativul "junk".

Clasele de "plasamente de investitii" au semnificatie con­siderabila din punct de vedere normativ, indeosebi, pe principalele piete ale lumii SUA si Japonia sau pe piete consolidate din Europa. De exemplu, multe institutii financiare din SUA au voie prin lege sa‑si plaseze fondurile banesti numai in titluri debitoare din clasa "plasamentelor de investitii". Tabelul nr. 10 enumera unele reglementari din SUA care au la baza ratingul titlurilor debitoare. In SUA si in alte tari dezvoltate, legea si normele procedurale limiteaza investitiile fondurilor mutuale si fiduciare la titlurile din clasa de risc a "plasamentelor de investitii".

Tabelul nr.

Notele (cu litere) folosite de principalele agentii de evaluare a riscului pentru obligatiuni de corporatii

Nota S&P foloseste calificativele + (plus) si - (minus) pentru a crea cate trei subclase de la AA la CC, de exemplu, A+, A si A-;

Moody's foloseste calificativele 1, 2 si 3 pentru a crea cate trei subclase de la Aa la B, de exemplu, Ba1, Ba2, Ba3;

Fitch foloseste calificativele + (plus) si - (minus) pentru a crea cate trei subclase de la AA la C;

Duff & Phelps foloseste calificativele + (plus) si - (minus) pentru a crea cate trei subclase de la AA la B.

Sursa Richard Leflwich, Evaluating the Bond-Rating Agencies, in Financial Times Mastering Finance no. 3/1997.

In SUA, majoritatea legilor si reglementarilor bazate pe notari de rating cer ca ratingul sa fie dat de o "organizatie statistica de rating recunoscuta pe plan national", un titlu acordat de comisia de valori mobiliare (SEC) din SUA. Procesul de atestare in SUA este inca discretionar, nu indeajuns de standardizat si de aceea apare greu de promovat pentru firmele neamericane. Cele patru mari agentii americane de rating sunt atestate, este atestata si Thomson Bankatch dar pentru un numar limitat de categorii de titluri, indeosebi pentru cele emise de institutiile bancare si financiare. Proceduri similare de atestare sunt si in celelalte tari ale lumii dar nu atat de discriminatorii.

Tabelul nr.

Legile si reglementarile din SUA care reclama ratingul titlurilor debitoare

Fiecare din agentiile de rating si-a extins gama ofertei de produse pentru a asigura notari de rating de la titluri cu venituri fixe, titluri comerciale pe termen scurt, pana la tranzactii financiare structurale. Pentru unele produse derivate (cum ar fi riscul contrapartidei sau capabilitatea de plata a despagubirilor, riscul titlurilor rescadentate), desi scala notarii claselor si subclaselor difera intrucatva de scala folosita pentru ratingul obligatiilor (prezentata in tabelul nr. 9) emitentul si nu emisiunea de titluri este notata. Tabelul nr. 11 prezinta o lista a gamei de produse mobiliare pentru care agentiile de rating isi ofera serviciile.

Tabelul nr.

Titluri debitoare si titluri de creante de despagubiri
supuse notarii agentiilor de rating

1. Titluri debitoare

2. Institutii si produse derivate pentru care institutiile sunt supuse notarii agentilor de rating

Sursa: Richard Leftwich, Financial Times Mastering Finance no. 3/1997