CONTINUTUL FACTORILOR DE PRODUCTIE PRIMARI

CONTINUTUL FACTORILOR DE PRODUCTIE PRIMARI

Natura si munca sunt considerate factori primari si originari ai oricarei activitati economice, pentru ca exista in starea lor naturala.

Munca este o activitate specific umana, desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice. Ea este reprezentata de totalitatea resurselor umane (fizice si intelectuale), care sunt si pot fi antrenate in procesul de productie. Munca este un factor de productie:

.primar (originar), in sensul ca este intrinsec asociata personalitatii pre-statorului ei;

.activ si determinant (dinamizator), pentru ca detine in mod exclusiv capacitatea de a pune in functiune ceilalti factori de productie.

Munca reprezinta conditia naturala permanenta a vietii omenesti. Privita in complexitatea sa si in multitudinea manifestarilor sale munca de inventie si inovatie, de conducere, de organizare si executie reprezinta factorul activ si determinant al progresului.

In decursul istoriei, conceptiile cu privire la rolul muncii ca si regimul juridic al muncii au evoluat. Preclasicii si clasicii au acordat o atentie deosebita muncii in crearea bogatiei, a avutiei nationale. Astfel, W. Petty preciza ca "munca este tatal avutiei", iar Adam Smith considera munca "sursa unica a avutiei natiunilor". J. M. Keynes, in perioada interbelica, sublinia ca impartaseste "conceptia preclasica dupa care munca este cea care produce totul ajutata de cea ce purta candva numele de mestesug, iar azi se cheama tehnica, de resurse naturale care nu costa nimic sau se obtin in schimbul unei rente, dupa cum sunt rare sau abundente si de rezultatele muncii trecute, intruchipate in bunuri capitale". Conceptii diferite sunt prezente in gandirea economica si cu privire la munca productiva. Daca in secolul al XVIII-lea, fiziocratii considerau ca numai munca agricola este singura producatoare de produs net, Adam Smith a extins notiunea de munca productiva la ansamblul activitatilor materiale, considerand productiva munca de sporire a bogatiei nationale. Acest punct de vedere a fost insusit in mare masura si de gandirea marxista. Teoria moderna considera ca orice munca, oricare ar fi natura sa si autorul sau, este productiva daca ea este creatoare de utilitati sau participa indirect la crearea utilitatilor.

In perioada postbelica, sub influenta determinanta a progresului stiintei si tehnicii in continutul muncii, s-au produs importante modificari, concretizate in trasaturi specifice:

a)Modificarea raportului dintre consumul de energie fizica si cea intelec-tuala, in favoarea celei intelectuale. Distinctia dintre munca intelectuala si munca fizica nu este neta pentru nici o etapa a dezvoltarii societatii umane, dar pe scara evolutiei istorice, ponderea muncii fizice, manuale, scade in favoarea muncii inte-lectuale, mentale, cerebrale.

b)Cresterea complexitatii muncii. Sub aspectul pregatirii necesare desfa-surarii activitatii economice munca se prezinta sub doua forme: simpla, necalificata si munca complexa, ce necesita o pregatire profesionala speciala;

c)Imbinarea specializarii muncii cu asigurarea unui larg orizont stiintifico-tehnic pe fondul accentuarii diviziunii muncii;

d) Cresterea eficientei muncii. Rolul activ al factorului de munca in pro-ductie, schimbarile intervenite in continutul muncii si al celorlalti factori de produc-tie, in organizarea si utilizarea acestora se reflecta in cresterea eficientei muncii. O expresie a acesteia este productivitatea muncii.

Trasaturile muncii la care ne-am referit, sunt caracteristice indeosebi tarilor cu o economie de piata dezvoltata. Tranzitia Romaniei spre o societate democratica si o economie de piata capitalista dezvoltata creeaza conditii pentru manifestarea lor mai puternica si in economia noastra.

La un moment dat factorul de munca are o dimensiune cantitativa, care se refera la volumul de munca de o anumita natura prestat intr-un proces de productie dat (unitati de timp de munca prestate, numarul de locuri de munca, numarul de lu-cratori, ore om-munca) si o dimensiune calitativa, care este abordata la nivel individual si se refera la specializarea profesionala si la experienta de productie, respectiv la nivelul sau de productivitate.

Cantitatea resurselor de munca trebuie analizata in legatura cu populatia care constituie conditia obligatorie a oricarei economii. Ea se prezinta intr-o dubla ipostaza - suport al factorului munca si destinatar al rezultatelor activitatii economice.

Dimensiunile populatiei, la un moment dat, sunt dependente de procesele demografice (natalitate si mortalitate) si influentate de unii factori economici-sociali ca: durata medie a vietii, starea generala de sanatate, fluxurile de migratie internationala, nivelul de trai etc. Intre cele doua procese demografice, fiecare persoana parcurge trei perioade. In general, populatia care se afla in prima si a treia perioada este, din punct de vedere economic, inactiva, iar populatia care se afla in a doua perioada este in varsta de munca si apta de munca. Raportul dintre populatia inactiva (PI) si populatia apta de munca (PAM) poata denumirea de rata dependentei economice (Rd)

R_d= PI / PAM x 100

In cadrul PAM cea mai mare pondere o detin resursele de munca (RM), adica persoanele care desfasoara o activitate economica sau cauta sa se angajeze intr-o astfel de activitate. Structura populatiei se prezinta in tabelul 4.2.

Structura populatiei pe total si a celei ocupate

Tabelul 4.2.

Raporturile dintre categoriile de populatie se exprima prin:

a)Rata de participare la activitatea economica, care se determina cu relatia:

R_p= RM / PAM x100

b)Rata ocuparii:

R₀= PO / RM x 100

c)Rata somajului:

R_s= S / RM x 100

Pe baza indicatorilor de mai sus se poate determina volumul total de munca intr-un an, cu relatia:  _

VTM= N_an x R₀ x R_p x PAM

in care: VTM - volumul total de munca intr-un an; N_an - numarul mediu de ore lucrate de o persoana intr-un an;

Fiecare din factorii mentionati se modifica in timp, ceea ce isi pune amprenta asupra volumului total de munca. De exemplu, R_n este influentata de procesul modificarii populatiei, ca rezultat al miscarii naturale, sau al miscarii migratorii (imigranti-emigranti).

Daca sporirea populatiei nu este insotita de o crestere a volumului resurselor economice, sau de o crestere a eficientei utilizarii acestora, in cadrul economiei se vor inregistra urmatoarele tendinte: reducerea veniturilor, a economiilor, a inves-titiilor si a cererii; reducerea ocuparii, cresterea somajului si diminuarea calitatii fortei de munca; diminuarea productiei reale pe locuitor.

Daca sporirea populatiei este devansata de cresterea productiei reale, societatea tinde spre un nivel optim al populatiei, nivel care reprezinta o forma de manifestare dintre productie si consum. Pe baza unor date empirice vom prezenta aceasta evolutie in tabelul 4.3.

Evolutia raportului productie/locuitor

Tabelul 4.3.

In conditiile in care cresterea productiei totale reale este mai rapida decat sporirea populatiei, productia pe locuitor creste, productia marginala este mai mare decat productia medie, nivelul de trai (in special al generatiei tinere) este ascendent, iar societatea se afla in faza de subpopulatie.

In situatia in care volumul bunurilor de capital, resursele naturale si nivelul eficientei economice raman constante, cresterea populatiei va fi insotita de o reducere a productiei medii, productia marginala va fi mai mica decat productia medie, nivelul de trai scade, iar societatea se va afla in faza de suprapopulatie.

Populatia unei tari poate fi considerata optima atunci cand productia reala sau venitul real pe locuitor atinge nivelul maxim. Acest nivel poate inregistra o crestere chiar daca productia marginala scade (segmentul 160-130). Nivelul optim al populatiei trebuie privit ca tendinta, in mod relativ. Prin urmare, progresul economic nu este in legatura directa cu rata de crestere a populatiei, ci cu raportul dintre modificarea nivelului populatiei si cel al posibilitatilor de crestere a productiei.

Structura populatiei ocupate poate fii urmarita si pe profesii, grade de calificare, sex, sectoare de calificare s.a..

Calitatea resurselor de munca se reflecta in nivelul pregatirii acestora si in preocuparea pentru perfectionarea calificarii lor. Indicatorul de apreciere a calitatii resurselor de munca este nivelul stocului de invatamant, care ilustreaza pregnant disponibilitatile generale ale resurselor umane, capacitatea de a face fata si, in acelasi timp, de a propulsa ramurile economice performante, purtatoare ale progresului tehnic, hotaratoare pentru cresterea productivitatii.

Natura (resursele naturale), cadru in care omul s-a transformat si exista, reprezinta un ansamblu de elemente naturale brute care sunt atrase si folosite pentru producerea bunurilor materiale si serviciilor.

Activitatea economica, oricare ar fi natura, specificul si complexitatea ei este dependenta de atragerea si utilizarea resurselor naturale. Acestea sunt constituite din obiectele si fortele mediului natural al tarii cum ar fi: terenuri cultivate si cultivabile, padurile, apele si potentialul hidroenergetic, stocul cinegetic si piscicol, zacamintele de minereuri etc.

Pentru unele activitati economice, dependenta de resursele naturale este directa, puternica si indubitabila. Astfel stau lucrurile in agricultura, silvicultura, industria extractiva etc., in general ceea ce formeaza sectorul primar al economiei. Este important sa retinem ca fara acest sector primar, chiar daca el a trecut cumva pe un plan "secundar", sub aspectul participarii la producerea PNB (produs national brut), in mod real, nu poate exista nici o activitate economica, chiar si cele care au drept obiect prestarea de servicii.

Resursele naturale, ca baza a productiei si in final a consumului, au con-stituit in toate timpurile, desigur in diferite feluri, obiect al interesului diriguitorilor politici, intreprinzatorilor si chiar diferitelor comunitati. Dominanta a fost tendinta de a acapara prin intermediul fortelor armate resurse naturale ce apartineau unora, de catre altii care se considerau indreptatiti sa le posede si sa consume mai mult. Si in conditiile "pasnice" accesul la resursele naturale nu este la indemana oricui, mai ales dupa ce omenirea a fost zguduita de cele doua socuri ale petrolului, din deceniul al 8-lea, care au constituit trecerea de la era risipei de resurse, la era economisirii foarte drastice a acestora. In aceasta noua situatie, tarile bogate in resurse naturale, mai ales daca stiu sa le valorifice, au o situatie privilegiata.

Resursele naturale pot fi grupate folosind diferite criterii:

.dupa modul de existenta, deosebim: resursele materiale (solul, flora, fauna, minereurile, lemnul etc.), resursele energetice (caderea apelor, energia solara, mareele, energia eoliana, reactiile chimice si nucleare s.a.);

.dupa posibilitatea reproducerii si durata folosirii lor se grupeaza in: resurse regenerabile (solul, apa, fondul cinegetic etc.) si resurse nerege-nerabile (minerale etc.);

.dupa posibilitatile de recuperare, distingem: resurse recuperabile, re-surse partial recuperabile si resurse nerecuperabile (in special combus-tibilii fosili);

.in functie de destinatia si rolul pe care-l joaca in satisfacerea tuturor trebuintelor, intalnim resurse de mijloace de subzistenta (utilizabile direct sau dupa o anumita perioada de prelucrare pentru consumul omu-lui) si resurse de mijloace de productie (utilizabile direct in activitatea economica).

Capitalul este format din totalitatea bunurilor rezultate din procesele de productie anterioare, care sunt folosite pentru crearea altor bunuri materiale si servicii destinate vanzarii in scopul obtinerii de profit. Capitalul este un factor de productie derivat, deoarece:

.este rezultatul unor procese de productie anterioare;

.consta din bunuri intermediare, numite mijloace de productie.

Elementele care formeaza factorul de productie capital poarta denumirea de capital tehnic (mijloace de productie), care cuprinde: constructii, masini, utilaje, stocuri de materii prime si materiale, tehnica electronica, licente etc.