COSTUL PRODUCTIEI (SAU DE PRODUCTIE)

Gestiunea rationala a resurselor presupune studierea procesului consumarii factorilor de productie si calcularea costului productiei - a carui problematica tine de nivelul microeconomic.

Producerea bunurilor economice se realizeaza prin combinarea si consumarea de factori de productie.

Pentru a putea fi recuperate si pentru a putea fi reluat procesul productiei, chletuilelile cu factorii de productie utlizati si consumati trebuie incluse in pretul de vanzare al bunurilor economice. Includerea acestor cheltuieli in pretul de vanzare al bunurilor economice se face prin costul de productie.

Costul de productie desemneaza totalitatea cheltuielilor

corespunzatoare consumului de factori de productie

pe care agentii economici le efectueaza pentru

producerea si desfacerea de bunuri materiale sau

pentru prestarea de servicii.

El exprima sub forma baneasca tot ceea ce il "costa" pe un intreprinzator producerea unui bun sau prestarea unui serviciu pana la stadiul in care acesta ajunge ca oferta pe piata.

Prin urmare:

a.      costul productiei este forma baneasca de exprimare a consumului de factori material si uman efectuat atat pentru producerea de bunuri materiale, cat si pentru prestarea de servicii;

b.     costul productiei include in sine tot ceea ce inseamna cheltuiala (consum de factori de productie - pentru ca, in economia de piata, factorii de productie se afla in proprietatea unor agenti economici autonomi, astfel ca, pentru a intra in posesia lor, intreprinzatorul trebuie sa plateasca un echivalent, un pret) suportata de catre producatori, atat pentru producerea propriu-zisa a bunurilor economice, cat si pentru desfacerea lor;

c.      exprimarea sub forma beneasca a cheltuielilor permite evidentierea printr-un etalon comun a consumurilor de factori de productie diferiti, ceea ce creeaza posibilitatea masurarii si compararii lor;

d.     costul productiei este una din cele 2 componente ale pretului de vanzare a unui bun economic (a doua componenta fiind profitul sau beneficiul):

Pretul = cost + profit

Sau

Costul = pret - profit.

Analiza consumarii si evidentierii consumului factorilor de productie in activitatea economica.

Fiecare factor de productie are un mod specific de a se cosuma in activitatea economica si de a participa la constituirea costurilor productiei respective.

Consumul factorului capital difera pe cele doua componente ale sale: circulant si fix.

a.     Capitalul circulant (Cc):

participa la un singur ciclu de fabricatie;

participa la procesul de fabricatie cu intreaga sa valoare;

se consuma integral in timpul unui singur ciclu de fabricatie;

Rezulta ca valoarea capitalului circulant utilizat si cea a capitalului circulant consumat sunt egale, in cadrul fiecarui ciclu de fabricatie:

Cc utilizat = Cc consumat

evidentierea consumului sau se poate face atat in expresie fizica, naturala (bucati, tone, metri etc.), cat si in expresie valorica, monetara;

isi transmite integral valoarea asupra produsului fabricat cu ajutorul sau, in timpul unui singur ciclu de fabricatie;

se recupereaza integral prin vanzarea produsului confectionat cu ajutorul sau;

trebuie inlocuit cu fiecare nou ciclu de fabricatie.

Cantitatea de capital circulant consumata pentru producerea unui bun, exprimata in unitati naturale, fizice, poarta numele de cosum specific sau tehnologic.

In expresie valorica, monetara, consumul de capital circulant depinde de consumul specific si de pretul materiilor prime, materialelor, combustibililor si energiei care se folosesc.

Fiecare agent economic incearca sa obtine efectul util (bun sau serviciu) cu un consum specific cat mai redus.

b.     Capitalul fix:

participa la mai multe cicluri de fabricatie;

participa la procesul de fabricatie cu intreaga sa valoare;

se consuma treptat, de-a lungul mai multor cicluri de fabricatie, pe masura uzurii;

Rezulta ca valoarea capitalului fix utilizat este mai mare decat valoarea capitalului fix consumat in cadrul unui ciclu de fabricatie

Cf utilizat > Cf consumat

evidentierea consumului sau se poate face numai in expresie valorica, monetara, prin amortizare;

isi transmite treptat valoarea asupra produselor fabricate cu ajutorul sau, pe masura amortizarii, de-a lungul mai multor cicluri de fabricatie;

se recupereaza treptat prin vanzarea produselor confectionate cu ajutorul sau;

trebuie inlocuit dupa o perioada mai indelungata de utilizare.

Expresia consumarii treptate a capitalului fix este uzura.

Uzura poate fi

uzura fizica - pierderea treptata a caracteristicilor tehnico-

functionale ale capitalului fix ca urmare a folosirii lui

in productie si a actiunii agentilor naturali;

uzura morala - situatia in care elementele de capital fix aflate in

functiune apar ca "depasite" datorita progresului

tehnic (aparitia pe piata a unor elemente de capital

fix cu performante tehnico-economice superioare)

si, respectiv, mecanismelor pietei (aparitia pe piata

a unor elemente de capital fix cu acelasi nivel de

performanta, dar mai ieftine).

Evidentierea consumarii capitalului fix si recuperarea cheltuielilor cu achizitionarea lui se realizeaza prin amortizare.

Amortizarea este procesul de recuperare treptata a cheltuielilor cu

achizitionarea elementelor de capital fix prin includerea

in costul produselor la a caror fabricare participa a cate

unei parti din aceste cheltuieli; amortizarea apare ca o

suma de bani ce se include in costul productei, iar

evidenta ei se poate tine atat pe produs, cat si pe

intreaga productie realizata in unitate de timp.

Timpul in care intreprinzatorul isi poate propune sa recupereze cheltuielile cu achizitionarea elementelor de capital fix reprezinta durata amortizarii si se exprima in ani:

Durata amortizarii = DACf = n ani.

Determinarea marimii anuale a amortizarii (ACf) se face raportand valoarea elementelor de capital fix (cheltuielile cu achizitionarea = pretul lor) la durata in ani a amortizarii:

ACf = Cf / DACf

Exemplu:

Pretul cu care este achizitionat un utilaj = 10 mil u.m.

Durata estimata a functionarii = 10 ani

Durata amortizarii = 10 ani

Marimea anuala a amortizarii = 10 mil u.m. / 10 ani = 1 mil u.m.

Fiecare intreprinzator urmareste recuperarea in timp util a cheltuielilor cu achizitionarea capitalului fix si valorificarea in avantaj propriu a progresului tehnic.

Uzura fizica a capitalului fix este previzibila; uzura morala este imprevizibila si poate creea mari dezavantaje agentului economic. De aceea, fiecare agent economic este interesat in recuperarea cat mai rapida a cheltuielilor cu elementele de capital fix (fara insa a majora in mod periculos costul) si in creearea unor rezerve pentru situatia in care este obligat sa scoata din functiune elemente de capital fix inca neamortizate sau pentru aceea in care noile elemente de capital fix pe care doreste sa le achizitioneze sunt mai scumpe decat sumele recuperate prin amortizare.

Sumele recuperate treptat prin amortizare servesc la inlocuirea stocului de capital fix si circulant, sunt "rearuncate" in circuitul economic (pe masura recuperarii lor), adica sunt reinvestite. (vezi investitia bruta/formarea bruta a capitalului, acumularea).

In concluzie: C utilizat = Cc + Cf;

C consumat = Cc + ACf

C consumat < C utilizat

Consumul factorului de productie munca poate fi evidentiat

fizic - prin timpul de munca cheltuit pentru producerea unui bun

economic sau a intregii productii, prin numarul de

lucratori/salariati/angajati etc;

valoric - prin ceea ce cheltuieste intreprinzatorul cu factorul munca

angajat (salarii, contributiile la asigurarile sociale,

contributiile la ajutorul de somaj).

Consumul factorului de productie natura (pamant) este evident si

semnificativ in orice activitate economica, dar foarte greu - uneori, chiar imposibil - de exprimat in unitati fizice; de aceea, se masoara si se exprima numai in unitati valorice, prin ceea ce cheltuieste intreprinzatorul pentru a-l dobandi si utiliza (renta, chirie).

Structura pe elemente de cheltuieli a costului.

cheltuieli cu materii prime si materiale;

cheltuieli cu combustibilul si energia: - pentru fabricatie;

- pentru incalzirea si iluminatul

unitatii

cheltuieli cu amortizarea masinilor, utilajelor, instalatiilor, cladirilor;

chletuieli cu salariile: - personalului direct productiv;

- personalului din serviciile administrative;

dobanzi, chirii, taxe, alte cheltuieli banesti.

Gruparea / clasificarea elementelor de cheltuieli:

Totalitatea cheltuielilor cu factorul de productie capital formeaza capitalul consumat.

CT = Cc + ACf + s

CT = C consumat + s

A.    Dupa natura lor, cheltuielile cuprinse in cost se grupeaza astfel:

Rezulta ca:

CT = Cheltuieli materiale + Cheltuieli banesti

B.    Dupa legatura lor cu procesul de fabricatie si, respectiv, modul in care se modifica atunci cand se modifica volumul productiei:

Cheltuieli directe sau variabile = cele care au legatura nemijlocita cu

procesul de fabricatie si, ca urmare, se

modifica in acelasi sens cu modificarea

volumului productiei si ori de cate ori se

modifica acesta (chiar daca nu intotdeauna

proportional); formeaza Costul Variabil (CV)

Cheltuieli indirecte sau fixe = cele care nu au legatura directa cu procesul

de fabricatie si, ca urmare, raman nemodificate

atunci cand se modifica volumul productiei (pe

termen scurt); formeaza Costul Fix (CF).

Rezulta ca:

CT = CV + CF

Exemplu:

Cheltuielile ocazionate de producerea unui bun economic oarecare sunt:

materii prime si materiale = 50.000 lei;

combustibil si energie pentru productie = 5.000 lei;

combustibil si energie pentru incalzire si iluminat = 500 lei;

amortizarea Cf = 5.000 lei;

salariile personalului direct productiv = 10.000 lei;

salariile personalului din serviciile administrative ale unitatii = 2.000 lei;

dobanzi, chirii, taxe, alte cheltuieli banesti = 1.000 lei.

TOTAL: 73.500 lei.

Din acestea:

cheltuieli materiale = 60.500 lei;

cheltuieli banesti = 13.000 lei

cheltuieli variabile (CV) = 65.000 lei;

cheltuieli fixe (CF) = 8.500 lei

Niveluri ale costului/costurilor

T Nivel global (nivelul intregii productii realizate intr-un interval dat de timp)

Fiecare dintre categoriile de costuri se calculeaza insumand cheltuielile totale specifice ocazionate de producerea volumului de bunuri respectiv.

La acest nivel se determina:

costul variabil total = CV

costul fix total = CF

costul total = CT, calculat ca CV + CF

cheltuieli materiale totale;

cheltuieli banesti totale.

T Nivel mediu sau unitar (pe bucata)

Fiecare dintre categoriile de costuri si costul total se raporteaza la volumul productiei obtinute intr-un interval dat de timp.

La acest nivel se determina:

costul variabil mediu sau unitar: CVM = CV / Q; dinamica acestuia depinde atat de evolutia CV, cat si de evolutia productiei (Q), astfel:

costul fix mediu sau unitar: CFM = CF / Q

costul total mediu sau unitar: CTM = CT / Q; CTM = CVM + CFM

consumul unitar al capitalului fix: ACf / Q

Dinamica acestor costuri:

CVM - depinde atat de evolutia CV, cat si de evolutia volumului productiei (Q), 

astfel:

atunci cand CV creste mai repede decat Q, CVM creste;

atunci cand CV creste in acelasi ritm/proportie cu Q, CVM ramane constant;

atunci cand CV creste mai incet decat Q, CVM scade.

CFM - depinde numai de evolutia volumului productie (Q), intrucat CF nu se

modifica pe termen scurt; astfel:

atunci cand Q creste, CFM scade;

atunci cand Q scade, CFM creste.

CTM - depinde de evolutia costurilor variabile si a volumului productiei; astfel:

T Nivel marginal

Pentru a cunoaste sporul de cheltuieli pe care il ocazioneaza cresterea volumului productiei, intreprinzatorul calculeaza costul marginal.

Costul marginal desemneaza sporul de cheltuieli totale (DCT) antrenat de

cresterea consumului de factori de productie pentru a spori cu

o unitate productia (DQ).

Cm (sau Cmg) = DCT / DQ = (DCV + DCF) / DQ

Deoarece, pe termen scurt, CF = constant, rezulta ca Cm = DCV / DQ

Pe termen scurt:

cand costul marginal este in scadere, CTM scade;

cand costul marginal este in crestere, CTM creste;

cand costul marginal este egal cu CTM, CTM atinge nivelul minim (in acesta situatie, profitul obtinut este maxim).

Costul marginal orienteaza comportamentul intreprinzatorului si sta la baza deciziilor privind dinamica ofertei/volumului productiei:

cand Cm < CTM, este stimulata majorarea ofertei/volumului productiei;

cand Cm > CTM, interesul producatorului pentru majorarea ofertei/productiei se diminueaza.

Aceste relatii se manifesta pe o perioada scurta de timp, adica in intervalul in care producatorul poate majora productia numai in limitele capacitatilor de productie existente.

Intr-o perioada lunga de timp, adica atunci cand sunt posibile modificari la nivelul tehnologiilor de fabricatie sau al conditiilor generale de productie, dependentele reciproce ale diferitelor costuri se schimba; pe termen lung, costul are tendinta generala de scadere, paralel cu cresterea randamentului factorilor de productie/productivitatii.

Maximizarea profitului (diferenta pret - cost) presupune ca realizarea fiecarei unitati suplimentare de productie sa necesite un spor de cost cat mai mic; in caz contrar, adica atunci cand cresterea volumului productiei antreneaza o crestere a costului marginal, eficienta activitatii scade. Pentru ca majorarea volumului productiei/ofertei sa fie eficienta, venitul suplimentar (venitul marginal = sporul de venit obtinut prin cresterea cu o unitate a volumului vanzarilor) obtinut trebuie sa fie mai mare decat costul marginal/suplimentar.

Reducerea costului/costurilor

Reducerea costurilor este o preocupare permanenta pentru orice agent economic. In conditiile unei economii de piata dezvoltata si stabila, maximizarea profitului presupune in mod obligatoriu minimizarea costului/costurilor.

Reducerea costurilor este un imperativ, obiectiv determinat de:

caracterul limitat al resurselor si factorilor de productie;

accentuarea concurentei pe pietele interne si internationale, necesitatea mentinerii in lupta de concurenta prin practicarea unor preturi competitive si a unei calitati cat mai ridicate;

Principalele cai de reducere a costurilor sunt:

reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs prin cresterea mai rapida a productivitatii muncii fata de salarii;

obtinerea factorilor de productie la preturi de cumparare cat mai scazute;

reduecrea consumurilor de materiale (consumurilor specifice);

reducerea cheltuielilor de stocare si depozitare/reducerea stocurilor;

scaderea cheltuielilor administrative;

realizarea de economii prin optimizarea timpului de lucru si cresterea randamentului utilizarii factorilor de productie;

micsorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor;

reducerea cheltuielilor de desfacere;

diminuarea/rationalizarea cheltuielilor de publicitate etc.

Marimea absoluta si relativa (unitara) a costurilor nu este un scop in sine, ci un mijloc in vederea realizarii scopului intreprinzatorului - maximizarea profitului - in cele mai bune conditii.

Fixarea de catre intreprinzator a nivelului considerat normal al costurilor se face tinand cont de urmatoarele elemente:

costul cel mai scazut realizat de intreprindere in peroada anterioara;

costul realizat de intreprinderea cu cea mai buna pozitie competitiva in domeniu;

preturile de vanzare ale bunului economic respectiv.

Tendinta generala impusa de concurenta pe piata este ca bunurile economice sa incorporeze in costurile lor:

cat mai putina materie prima;

munca de inalta calificare;

tehnologie de varf.

In conditiile economiei de piata, costul este limita inferioara pana la care poate cobori pretul de vanzare al unui bun economic.

La acest nivel - PRET = COST - se atinge pragul de rentabilitate sau punctul mort al intreprinderii: acel volum al productiei si, respectiv, cifrei de afaceri

( Pret x Q) la care profitul este 0.

Pragul de rentabilitate: CA = CT

Pragul de rentabilitate nu se poate mentine pe termen lung fara ca firma sa nu fie constransa sa iasa din afaceri.

La acest punct:

fie se adopta masuri hotarate de reducere a costurilor, mentinandu-se acelasi nivel al productiei;

fie se realizeaza majorarea volumului productiei, dar  in asa fel incat Cm < CTM