Piata cu concurenta imperfecta

Piata cu concurenta imperfecta

Intre cele doua extreme ale pietei - cea cu concurenta perfecta (pura), pe de o parte, si monopolul absolut pe de alta parte, care au valoare teoretica, ele practic nefunctionand in exclusivitate - se situeaza tipuri intermediare de piata, denumite piete cu concurenta imperfecta. Ele sunt piete reale, ce functioneaza efectiv in tarile cu economie de piata dezvoltata, dar nu in forma pura, ci se intrepatrund reciproc. Aceste piete reale se numesc imperfect competitive. Termenul de competitiv exclude existenta monopolului si, deci, puterea absoluta a vanzatorului in determinarea pretului. Termenul de imperfect indica existenta unor firme rivale care au o anumita putere economica pe piata.

Pietele cu concurenta imperfecta, aflate intre cei doi poli ai pietei, prezinta unele trasaturi proprii acestora, dar in grade si forme de manifestare specifice. Esential este ca, pe aceste piete, participantii la tranzactii dispun de o putere economica, diferita de la o forma de piata la alta, de a influenta cererea, oferta, pretul etc.

Ca strategii concurentiale ce pot fi promovate pe o astfel de piata retinem:

strategia efortului concentrat pe un anumit scop - presupune suprematia in vanzarea unui produs, dominarea unei zone geografice de desfacere a marfurilor sau acapararea unei anumite clientele;

strategia elitei (Mercedes) - reflecta specializarea producatorului in obtinerea unui bun de o calitate deosebita, cu performante superioare, dar scump si care se adreseaza unei clientele avute, percepandu-l ca un produs unic;

strategia costurilor (japoneza) - se bazeaza pe atragerea clientelei prin vanzarea unor bunuri, la preturi mai mici decat cele ale concurentei, obtinute la un cost redus, dar fara deprecierea calitatii lor sau a serviciilor prestate;

strategia de produs presupune diferentierea produsului, prin anumite insusiri sau caracteristici ale acestuia (model, culoare, forma etc) prin care agentul economic isi atrage cumparatorii etc.

Desi acestea apar ca strategii distincte, ele sunt utilizate alternativ sau simultan in anumite proportii in functie de particularitatile fiecarei firme. Delimitarea lor este doar teoretica, ea fiind folosita pentru a intelege tendinta dominanta a unui agent economic la un moment dat.

Tipuri de piete cu concurenta imperfecta

I. Piata cu concurenta monopolistica

In conditiile cresterii numarului de firme mici si mijlocii in tarile cu o economie moderna, piata cu concurenta monopolistica ocupa un loc important in ansamblul pietelor cu concurenta imperfecta. Dupa aprecierea economistilor, ea se situeaza intre piata de monopol si cea cu concurenta perfecta sau pura, dar este mai apropiata de cea de-a doua. Ea pastreaza toate premisele pietei cu concurenta perfecta, mai putin una, si anume omogenitatea produselor. Aceasta din urma este inlocuita cu diferentierea bunurilor, ceea ce permite libertatea de alegere a produsului dorit de catre cumparator si o relativa mobilitate a vanzatorului de a-si impune pretul si chiar cantitatea prin politica noilor sortimente, diferite de cele vechi. Deci, elementul esential care deosebeste piata cu concurenta monopolistica de alte tipuri de piete este promovarea concurentei mai ales prin produs, care este diferit de cel al concurentilor.

Diferentierea produsului firmelor se pune in evidenta, in special, prin calitatea serviciilor sau a bunurilor oferite cumparatorului, amplasarea magazinului, posibilitatea de a acorda credite sau a serviciilor de comercializare etc.

Faptul ca produsul unei firme este diferit, sub aspect calitativ, fata de produsul similar al altei firme, face din ea un ofertant unic, ceea ce apropie acest tip de piata de situatia de monopol. Producatorul unui asemenea produs nu poate decat, pe termen scurt, sa se comporte ca un monopolist, deoarece, desi exista mai multe produse de acelasi fel, dar cu caracteristici calitative diferite, ele insa se pot substitui intre ele si de aici caracterul temporar al pozitiei de monopol. Multitudinea vanzatorilor si cumparatorilor face ca deciziile fiecaruia, privind pretul si cantitatea de produse, sa nu influenteze foarte mult pe ceilalti sau piata, dar o firma suporta consecintele deciziilor luate de ceilalti.

Desi au o mare flexibilitate in stabilirea pretului, fiecare firma tine cont de pretul mediu al concurentilor mai apropiati, cat si de reactia cererii la modificarea pretului. In situatia in care o firma apreciaza ca este mai avantajos sa reduca productia pentru a determina marirea profitului, ea poate spori pretul peste medie, dar nu prea mult, deoarece, o crestere prea mare a pretului ar putea reorienta pe viitorii clienti spre bunurile similare ale altor firme. Dimpotriva, daca apreciaza ca profitul ar fi mai mare in situatia inversa, firma va reduce pretul, ceea ce va atrage noi clienti.

Ca si monopolul, firma de tip monopolistic maximizeaza profitul pentru o productie la care costul marginal este egal cu venitul marginal (Cmg=Vmg). Pe aceasta piata exista o relativa libertate privind intrarea si iesirea noilor firme de pe piata, deoarece dificultatile tehnice, economice, institutionale sunt foarte reduse sau chiar inexistente. Numarul mare de producatori-vanzatori, care pun in centrul luptei lor concurentiale calitatea si inovatia, face ca gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor sa fie ridicat.

Ca exemple de piete cu concurenta monopolistica putem da: piata cartilor, piata incaltamintei, piata florilor, piata cosmeticelor etc.

II. Piata caracterizata de o concurenta de tip oligopol

O forma principala a piatei cuconcurenta imperfecta, si cea mai raspandita in tarile dezvoltate economic, este oligopolul. Denumirea de oligopol provine din limba greaca, de la cuvintele "oligos" si "polein" care, in traducere, inseamna "cativa vanzatori".

Oligopolul reflecta acea structura a pietei in care un numar mic de firme mari (3-4 firme) produc bunuri omgene sau diferentiate si asigura cea mai mare parte a ofertei unui bun, influentand formarea pretului.

Deosebirea esentiala intre firmele de tip oligopol, pe de o parte, si cele perfect competitive, monopolistice si monopoluri, pe de alta parte, consta in interdependenta dintre deciziile si reactiile concurentilor. Astfel, orice actiune majora a unei firme afecteaza vanzarile si pretul firmelor competitive de pe piata, dar ea nu poate cu certitudine sa prevada reactia celorlalti, care poate fi si asemanatoare cu a sa. Fata de monopol (care nu are concurenti), cat si fata de firmele aflate in concurenta monopolistica (care au multi competitori), firma de tip oligopol se confrunta cu putini concurenti, dar cu putere economica mare. Ea are o putere economica destul de mare incat sa nu preia pretul de pe piata, ca in cazul concurentei perfecte. De obicei, preturile sunt impuse, administrate fie de firma leader in ramura, fie in urma unor intelegeri intre firme.

In functie de tipul bunurilor produse, firmele de oligopol practica strategii concurentiale specifice astfel:

pentru bunuri omogene (petrolul, otelul, mineralele, tigari, energia electrica si termica sunt aceleasi oriunde) se aplica o strategie concurentiala bazata pe pret, pe baza sporirii productivitatii si reducerii costului;

pentru bunuri diferentiate sub aspect functional (autovehicule, tehnica de calcul, audiovizualul etc) concurenta este bazata pe existenta unor performante superioare (tehnice, functionale, constructive) privind utilizarea si intretinerea eficienta a produselor noi care le inlocuiesc pe cele vechi.

Daca produsele sunt omogene si deci substituibile, o firma are sanse mici de a influenta pretul si de aceea ea trebuie sa se alinieze la pretul concurentilor si sa-l modifice odata cu acestia.

Firma de oligopol isi stabileste pretul in functie de cerere si de cantitatea produsa, plecand de la costul total mediu. Productia este optima cand sporul de cost antrenat de producerea ultimului bun este acoperit de sporul de venit obtinut prin vanzarea acelui bun (Cmg = Vmg). In stabilirea pretului un rol important revine reclamei si in stimularea concurentei dintre cumparatori si deci consumul lor, precum si concurenta dintre vanzatorii aceluiasi produs. Reclama se practica sub forma unor anunturi publicitare prezentate la radio si televiziune, pe panourile de pe sosele, imprimate pe automobile, publicate in ziare si reviste, folosirea comis-voiajorilor etc.

Folosirea reclamei de catre o firma de tip oligopol poate constitui o bariera la intrare a noilor veniti deoarece costurile cu patrunderea si instalarea acestora in ramura sunt ridicate. De regula, pe o piata in care exista putine firme, dar care domina piata produsului respectiv, intrarea unor noi firme este foarte dificila, mai ales daca acestea nu detin brevete si licente de fabricatie. Ca varianta a oligopolului este duopolul in cadrul caruia se confrunta doua firme care produc acelasi bun, omogen sau nu.

O forma principala de piata cu concurenta cu concurenta imperfecta, opusa oligopolului, este oligopsonul, care are ca varianta duopsonul. Oligopsonul este acea piata pe care cativa cumparatori solicita o mare cantitate dintr-o marfa in conditiile de atomicitate a ofertei. Ei au o putere economica destul de mare astfel incat pot influenta conditiile de vanzare-cumparare pe piata.

Analizand formele reale de piata concurentiala se poate aprecia ca principalul beneficiar al concurentei este consumatorul, final sau intermediar. El percepe functionarea normala a concurentei prin preturi, cantitate, calitate, diversitatea bunurilor, prin facilitatile de care beneficiaza, in conditii de rationalitate economica, pentru a-si realiza interesul - maximizarea satisfactiei. De aceea, firmele producatoare trebuie sa inteleaga ca realizarea propriului lor interes -maximizarea profitului - se obtine, indirect, prin satisfacerea cumparatorilor. In acest scop, firmele vor urmari atragerea clientelei prin practicarea unor preturi de vanzare accesibile, imbunatatirea calitatii produselor, diversificarea structurii sortimentale, asigurarea unor servicii suplimentare cumparatorilor, pe scurt, folosirea unor instrumente concurentiale loiale.