Piata valutar-financiara

Aceasta piata este expresia amplificarii schimburilor economice intre tari si a progresului comunicatiilor indeosebi si functioneaza in stransa legatura cu piata monetara, a capitalurilor si a muncii. Ea implica schimbarea monedelor nationale intre ele, operatiune numita schimb valutar

1. Cererea si oferta de valuta

Piata valutara reprezinta totalitatea tranzactiilor de vanzare-cumparare a monedelor convertibile care apartin diverselor tari.

In afara tranzactiilor cu valuta, se fac tranzactii si cu titluri de credit numite devize.

Elementele specifice pietei valutare sunt:

- agentii economici autorizati rezultand ca nu este o piata cu intrare libera;

- normele legale privind organizarea si desfasurarea operatiunilor cu valuta;

- metodele de determinare a cursului valutar;

- timpul in care functioneaza piata valutara;

- riscul si profitul pe piata valutara.

Subiecti ai pietei valutare sunt, pe categorii:

operatori principali - bancile;

- operatori comercianti - agenti economici care desfasoara activitati de comert international;

operatori intermediari - brokeri;

operatori speculatori - persoane fizice sau juridice.

Obiectul pietei valutare este un ansamblu de fluxuri precum:

- vanzare-cumparare de valute convertibile;

- schimbarea unei valute efective pe valuta in cont sau invers;

- vanzarea-cumpararea de efecte de comert exprimate in EURO (unitate europeana de cont) pe efecte exprimate in alta valuta (efectiva sau de cont);

Schimbul valutar poate avea ca obiect bani in numerar - si atunci se numeste schimb manual sau turistic, dar poate fi un schimb al monedei nationale in devize scripturale si atunci se numeste schimb "tras".

In general, operatiunile cu numerar sunt nesemnificative. De aceea, bancile au rol esential pe aceasta piata, ele efectuand operatiuni cu bani scriptic.

Cererea de valuta vine din partea agentilor economici in urmatoarele imprejurari:

- pentru interesele activitatii lor economice, turistice;

- pentru interese speculative, de profit;

- pentru a se proteja impotriva dinamicii nefavorabile a cursului monedei nationale.

Oferta de valuta vine din partea agentilor economici care actioneaza in comert international, agricultura, industrie, care si-au depus la banca valutele, numerarul lor fiind nesemnificativ. Aceasta oferta de devize pe piata valutara nationala rezulta din:

- activitatea exportatorilor de bunuri;

- de la cei care executa activitati in alta tara;

- prin intrarea in tara a capitalului strain.

Trasaturile pietei valutare in economia contemporana:

- Liberalizarea accentuata a comertului mondial, implicand mari deplasari valutare intre tari.

- Intarirea rolului marcii si yenului alaturi de dolar, pe piata valutara internationala.

- Cresterea ponderii creditului extern in totalul fluxurilor internationale.

- Tendinta de atragere a valutelor tarilor est-europene in circuitul mondial.

- Integrarea tot mai puternica a pietelor valutare (internationale).

Cele mai importante piete valutare sunt: New - York, Chicago, Tokyo, Frankfurt, München, Paris, Roma, Amsterdam, Singapore si Montréal.

Piata valutara in Romania

A inceput sa se formeze din 1990, in urma procesului complex de trecere la convertibilitatea a leului. Din august 1994 conditiile foarte restrictive au fost inlaturate.

Piata valutara din Romania se compune din:

Piata valutara interbancara - pentru persoane juridice;

Piata caselor de schimb valutar - pentru persoane fizice.

Romania are doar o convertibilitate limitata a leului, adica acesta se poate schimba liber pe orice valuta doar in interiorul tarii si doar pentru operatiuni de cont curent.

Intarirea si consolidarea monedei nationale, precum si trecerea la convertibilitatea deplina a leului depind de amploarea si perfectionarea mecanismului pietei valutare, fiind necesare mai multe premise cum ar fi:

consolidarea economiei nationale, cresterea capacitatii ei de a produce bunuri materiale, servicii si informatii de calitate, intr-o structura moderna, competitive pe piata mondiala;

crearea unor rezerve importante de valuta, care sa asigure necesitatile de import ale tarii pe o anumita perioada de timp determinata stiintific;

construirea unui sistem de preturi interne flexibile si reale, bazate pe costurile de productie comparative cu cele de pe piata mondiala;

intarirea fortei competitive a bancilor, ca agenti ai pietei valutare;

diminuarea rolului dominant al statului in domeniul bancar, prin stimularea privatizarii bancilor;

perfectionarea infrastructurii bancare, a modalitatilor de plata si de decontare;

stabilizarea cursului monedei nationale.

Toate acestea pot constitui atat premise, cat si consecinte in raport cu progresul sistemului real al economiei de piata concurentiala, cu infaptuirea rationala a masurilor de politica monetar - financiara.

2. Convertibilitatea internationala a monedei

Functionarea pietei schimburilor valutare presupune convertibilitatea ca o conditie esentiala. Conceptul de convertibilitate a evoluat in decursul timpului incepand cu convertibilitatea metalica, care consta in schimbarea libera a monedei pe o cantitate determinata de metal pretios, pana la convertibilitatea valutara de astazi.

Convertibilitatea metalica a cunoscut mai multe etape, in legatura stransa cu evolutia economiei de schimb. Pana la finele deceniului al doilea al secolului douazeci, convertibilitatea metalica a imbracat doua forme: forma etalon aur-moneda si forma etalon aur-lingouri. Covertibilitatea era exclusiv interna. Ulterior, a avut o deschidere spre convertibilitatea externa, spre generalizarea acesteia sub numele de convertabilitate valutara.

Convertibilitatea valutara reprezinta proprietatea legala a unei monede de a se schimba liber prin vanzare - cumparare pe piata valutara, nelimitat si fara restrictii privind cantitatea schimbata, scopul schimbului (adica pentru plati sau transferuri specifice tranzactiilor comerciale ori necomerciale), precum si fara restrictii privind subiectul care realizeaza schimbul.

In contextul sistemului monetar actual, convertibilitatea nu mai presupune nici o legatura cu un etalon de raportare, adica este abandonata legatura cu schimbarea in aur. Convertibilitatea implica insa un ansamblu de cerinte: economice, monetare, juridice, organizatorice care trebuie realizate de fiecare tara pentru moneda proprie, astfel incat aceasta sa fie acceptata pe piata valutara internationala.

Convertibilitatea nu este un scop in sine, ci se coreleaza organic cu starea si evolutia economiei nationale, fiind o latura esentiala si o parghie economico-financiara principala pentru economia cu piata concurentiala.

Functionarea normala a convertibilitatii intampina dificultati in conditiile inflatiei.

Dobandirea regimului de moneda convertibila necesita indeplinirea mai multor criterii economico-financiare precum: un grad relativ stabil pe o perioada si ulterior o tendinta de crestere a puterii de cumparare a unitatii banesti; crearea de bunuri economice pentru export, competitive sub aspectul calitatii, structurii si pretului; echilibrarea balantei de plati externe pe termen lung; lichidarea restrictiilor in folosirea monedei nationale de catre rezidentii si nerezidentii din tara respectiva etc.

Mecanismul de functionare a convertibilitatii in cadrul economiei de piata se bazeaza pe o strategie corespunzatoare, care coreleaza urmatoarele elemente:

stabilirea unui curs de schimb real, aceasta presupune existenta unui curs de schimb unic, compatibil cu mentinerea echilibrului balantei si plati pe termen mediu;

aplicarea unei politici monetare si fiscale care sa permita stabilitatea financiara in economia nationala printr-o inflatie relativ slaba;

liberalizarea preturilor, in sensul ca preturile nationale sa fie fundamentate economic prin influentele favorabile ale pietei valutare;

eliminarea restrictiilor in utilizarea monedei nationale pe teritoriul tarii respective. Aceasta inseamna inlaturarea practicilor sau reglementarilor care ingradesc actul de schimb valutar sub diverse aspecte;

asigurarea rezervelor valutare ale tarii. Pentru aceasta sunt obligatorii insemnate rezerve de devize sau linii de credite externe care sa asigure credibilitatea necesara economiei cu piata concurentiala.

Convertibilitatea monedelor nationale are diferite grade.

In acest sens, se pot decupa urmatoarele grade de convertibilitate:

a)      convertibilitatea limitata doar pentru anumite categorii de operatiuni, tinandu-se seama de situatia lor pe plan intern, fata de exigentele pe plan international, cu privire la nivelul eficientei economice, compatibilitatea bunurilor nationale si serviciilor starea balantei de pati externe, rezervele valutare etc.;

b)      convertibilitatea limitata interna, care se refera la capacitatea monedelor nationale de a se schimba numai in interiorul unei tari pe valuta intrata in tara respectiva si de a servi la formarea unei parti din cota de subscriere la Fondul Monetar International;

c)      convertibilitatea deplina sau oficiala, care insemna schimbarea monedei nationale pe alte monede nationale in situatia eliminarii relativ totale a restrictiilor si a conditionarilor in folosirea monedelor respective;

d)      monede liber utilizabile, care au convertibilitate totala, fiind utilizate in proportii mari la decontarile internationale si tranzactionate in cantitati importante pe cele mai insemnate piete valutare. La inceputul anului 1991, din cele peste 70 de monede nationale convertibile, numai cinci indeplineau, dupa aprecierea Fondului Monetar International, conditiile de monede liber utilizabile, adica: dolarul SUA, marca germana, lira sterlina, francul francez, yenul japonez.

Monedele tarilor care nu indeplinesc toate exigentele formulate de Fondul Monetar international sunt neconvertibile. Fondurile pentru piata mondiala din aceste tari intra in fluxul valutar fie pe calea vanzarilor pe bunuri economice fie prin intermediul unor monede convertibile obtinute din exporturi sau din credite externe.

Convertibilitatea monedei are multiple implicatii economice benefice cum ar fi: indeamna agentii economici sa creeze bunuri pentru export competitive sub aspectul calitatii si al pretului, folosindu-se in acest scop cursul valutar ca fundamentare economica; contribuie la diminuarea deficitului balantei de plati externe prin utilizarea monedei nationale convertibile pentru anumite operatiuni economice internationale, sporindu-se operativitatea si diversificarea decontarilor externe; favorizeaza intensificarea concurentei, in avantajul consumatorului; stimuleaza investitorii straini, deoarece faciliteaza insusirea si transferul profiturilor si capitalului in valuta convertibila; impulsioneaza turismul international etc.

Paralel cu asemenea implicatii profitabile, convertabilitatea poate prezenta si anumite influente economico-sociale nefavorabile, atunci cand mecanismul ei nu este temeinic fundamentat, astfel: contribuie la diminuarea rezervelor valutare si la cresterea datoriei externe, in cazul unui export cu eficienta redusa; accelereaza falimentul unor firme care nu fac fata concurentei pe piata externa, ceea ce mareste somajul si diminueaza oferta anumitor bunuri economice pe piata interna; contribuie la cresterea preturilor prin alinierea acestora la cele mondiale etc.

Prin urmare, trecerea la convertibilitatea internationala a monedei nationale implica o pregatire serioasa pentru a i se asigura premisele temeinice, adica un cadru economic si juridic corespunzator exigentelor economiei nationale si evolutiei mondiale, tinandu-se seama de avantajele si dezavantajele generale ale converabilitatii.

3. Cursul valutar si operatiuni pe piata valutara

Cursul valutar reprezinta pretul unei monede nationale sau internationale exprimat intr-o alta moneda.

Aceasta presupune o comparatie valorica a unitatilor monetare cu ajutorul unui raport numit rata de schimb valutar sau curs valutar. Acest curs reflecta cantitatea de moneda straina care se primeste in schimbul unei cantitati de moneda nationala, sau cantitatea de moneda nationala ce revine la o unitate monetara straina.

Dupa abandonarea paritatii in aur, bancile nationale au stabilit un curs valutar central, sau paritatea la nivelul puterii de cumparare a monedelor nationale. Un astfel de curs se numeste curs real

Cursul pietei este cursul efectiv, zilnic, folosit in tranzactiile internationale, care se fundamenteaza pe paritatea puterilor de cumparare ale monedelor nationale. Cursul valutar se formeaza pe baza cererii si ofertei anumitor monede nationale si de aceea el nu este totdeauna egal cu paritatea de cumparare, osciland in jurul ei.

Factorii care influenteaza cursul pietei se impart in doua grupe:

1. Factori interni care cuprind:

a) activitatea economica, concretizata in productia de bunuri economice;

b) masa baneasca;

c) factori sociali-politici din tara;

d) factori psihologici (mentalitatea);

e) creditul si dobanda;

2. Factori internationali:

a) raportul intre cererea si oferta de bani pe piata externa;

b) starea balantei de plati;

c) factori sociali, politici la nivel mondial.

Exprimarea cursului valutar se face prin metoda de cotare. Ea poate fi directa sau indirecta.

Cotarea directa consta in faptul ca pretul unei unitati fixe de moneda straina (valuta) se exprima in moneda nationala: 1$ = x lei.

Cotarea indirecta (mai putin folosita, cea directa fiind folosita pe majoritatea pietelor) consta in faptul ca pretul unei monede nationale se exprima in valuta (Ex. 1 lira sterlina = x dolari americani). Este o metoda de cotare specifica Angliei, Canadei, Australiei si relatiilor dintre S.U.A. si bancile primelor.

Actiunea de cotare sub cele doua forme ia in calcul atat cursul de cumparare cat si cel de vanzare. Intre acestea exista o diferenta numita 'spread' si exprima castigul agentului care coteaza, in cazul cand el realizeaza simultan operatii de cumparare si vanzare.

Operatiuni pe piata valutara

Dupa continutul lor sunt:

- la vedere

- la termen

Operatiunile la vedere numite spot constau din cumpararea sau vanzarea de valuta, care trebuie schimbata efectiv, in maximum 48 de ore lucratoare de la incheierea tranzactiei. Acestea sunt operatiunile curente, adica cele mai numeroase in cadrul schimburilor de valuta in cont. Operatiunile la vedere usureaza relatiile de import-export si contribuie la reglementarea unor decontari financiare.

Operatiunile valutare la termen sau forward inseamna vanzare-cumparare de valuta tranzactionata la cursul stabilit finalizandu-se cu livrarea si plata la un termen mai mare de 48 de ore lucratoare. Cursul la termen este mai ridicat decat la vedere, datorita fluctuatiilor valutare si a socotirii dobanzii pentru credite in valuta acordate pana la scadenta. Sunt operatiuni speculative, fiecare mizand pe dinamica avantajoasa a cursului valutar pentru sine. Aceste speculatii pot sa apara datorita necorelarii dintre cererea si oferta de anumite valute. Operatiunile la termen pot fi de doua feluri:

- simple - presupun cumpararea unei valute la o anumita data ca operatiune la vedere, valuta fiind vanduta in aceeasi zi ca operatie la termen;

- complexe (swap) - constau in tranzactii intre doua parti pentru a preschimba o cantitate de moneda cu alta, urmand insa ca dupa o perioada de timp fiecare din parti sa restituie cantitatile de moneda folosita pentru a efectua schimbul. Aceasta operatiune nu are caracter speculativ si este o forma pentru acorduri de compensatie folosite in proportie insemnata in prezent. Ele reflecta actiuni de creditare reciproca pe piata valutara.

4. Datoria externa

In corelatie cu imprumuturile sau creditele primite de la o tara sau de la agentii economici particulari straini si cu alte obligatii financiare se creeaza datoria externa a tarii respective.

Toate categoriile de credite contractate in strainatate formeaza datoria publica externa care nu este identica cu datoria externa, aceasta notiune de "datorie externa" fiind mai cuprinzatoare. Datoria externa bruta in sens strict se determina prin scaderea din toate obligatiile banesti fata de exterior a urmatoarelor elemente:

- credite pe termen scurt (sub un an);

- investitiile directe ale investitorilor straini, fara termen de restituire;

ajutoarele nerambursabile;

credite externe cu termen de garantie de 10 - 15 ani;

credite acordate de creditori straini sucursalelor, in conditii mai avantajoase.

Un aspect important privind datoria externa il constituie indicatorii care exprima gradul de indatorare fata de strainatate.

Acesti indicatori sunt:

dimensiunea absoluta a datoriei externe pe locuitor;

raportul dintre datoria externa si produsul intern brut (PIB).

Efortul valutar angajat de datoria externa se reflecta prin:

1. marimea absoluta a serviciului datoriei externe;

2. raportul dintre serviciul datoriei externe si incasarile din exportul de bunuri si  servicii.

Amortizarea datoriei externe inseamna rambursarea ei respectand conditiile convenite, tinandu-se seama de indicatorii mentionati, de evolutia dobanzilor si realizandu-se o corelatie directa cu dezvoltarea economiei, cu eficienta activitatii economice si a comertului exterior.

In mod normal, amortizarea datoriei trebuie facuta astfel incat incasarile din export sa favorizeze atat restituirea creditelor cat si plata dobanzilor si achitarea importurilor necesare, fapt posibil de realizat numai din partea anumitor tari cu economie dezvoltata.

Datoria externa a avut importante efecte binefacatoare pentru tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare; dincolo de un anumit punct insa, a adus multe aspecte negative, degenerand in adevarata criza. Intre manifestarile crizei mentionate ar fi:

cresterea nivelului dobanzilor percepute la creditele externe;

folosirea creditelor obtinute in actiuni economice slab eficiente sau chiar pentru finantarea unor obiective neproductive;

folosirea creditelor pentru acoperirea deficitului bugetar, pentru cumparare de armament;

fluctuatii mari la preturile interne si externe ale diferitelor resurse materiale sau energetice, ce au agravat instabilitatea monetara si valutara pe fondul inflatiei;

scurgerea peste granita a unor cantitati mari de moneda nationala si depunerea ei in conturi personale, la banci din strainatate.

Economistii sustin infaptuirea unor strategii in ajutorul acestor tari. Intre propunerile lor figureaza:

- transformarea creditelor acordate tarilor slab dezvoltate in ajutoare nerambursabile;

- diminuarea datoriilor tarilor in curs de dezvoltare;

- reducerea substantiala a dobanzilor pentru creditele acordate acestor tari in curs de dezvoltare;

prelungirea termenelor de rambursare pentru tarile in curs de dezvoltare.

diminuarea restrictiilor tarifare si netarifare pentru patrunderea marfurilor tarilor in curs de dezvoltare pe pietele tarilor dezvoltate.

Aceste masuri ar putea solutiona global problema datoriilor externe.

Problema datoriei externe se pune in mod diferit pentru diferite grupe de tari. Tarile cu moneda convertibila si cu mari posibilitati de export folosesc termenii de "dezechilibru valutar - financiar" sau "miscare de capital" in locul celui de "datorie externa".

5. Balanta de plati externe

Este un instrument economico-statistic folosit pentru evidenta fluxurilor externe ale unei tari.

Ea compara incasarile si platile realizate de o tara prin relatiile sale comerciale, financiare si monetare cu alte tari, pe o perioada determinata de timp (de obicei 1 an).

In scopul crearii posibilitatii de comparare internationala, s-a impus uniformizarea grupelor de plati externe ale tarilor.

In concordanta cu normele F.M.I. s-au constituit doua grupe:

1. Balanta curenta, sau contul curent, cuprinde:

balanta comerciala - incasari din export si plati pentru import;

balanta serviciilor - incasari si plati pentru servicii: transport, turism, alte servicii;

balanta veniturilor - din munca, din investitii directe, din investitii de portofoliu, din alte investitii de capital (dobanzi, dividende, profituri, rente, salarii repatriate, salarii platite pentru specialistii straini;

balanta transferurilor unilaterale - donatii, despagubiri, transferuri in conturile tarilor UE, ajutoare publice sau private sau transferurile economiilor banesti ale emigrantilor.

2. Balanta miscarilor de capital, sau contul de capital si financiar, cuprinde:

A.     balanta miscarilor de capital pe termen scurt (credite pana la un an);

B.     balanta miscarilor de capital pe termen lung:

investitii directe;

investitii de portofoliu;

alte investitii de capital.

Aceasta structura a balantei de plati externe demonstreaza marimea, in expresie baneasca, a patru tipuri de activitati:

1. comerciala;

2. financiara - capitaluri pe termen lung;

3. de creditare - capitaluri pe termen scurt;

4. monetara - miscarea masei monetare.

Corelarea lor favorizeaza echilibrarea balantei de plati externe. Modalitatea de echilibrare determina starea acestei balante, care se poate afla in trei situatii:

- echilibrata - cand incasarile sunt egale cu platile rezultate din toate relatiile cu alte tari;

- excedentara sau activa, cand incasarile din strainatate sunt mai mari decat platile;

- deficitara sau pasiva - cand incasarile din strainatate sunt mai mici decat platile.

In ultimele decenii trasatura esentiala a economiei mondiale o constituie inregistrarea unor importante dezechilibre ale balantelor de plati. Desi S.U.A. au inregistrat un deficit cronic al balantei comerciale, in timp ce tari ca Japonia sau Germania au avut excedente substantiale, trebuie precizat ca S.U.A. au posibilitati importante de a compensa aceasta situatie, in special prin exportul considerabil de capital si pozitia cheie a dolarului in relatiile monetare - financiare. In acelasi timp, tari in curs de dezvoltare, mai ales din Africa si Asia au inregistrari deficitare tot mai mari ale balantei comerciale si de plati.