ASIGURARILE DE VIATA

1. Obiective

In ceea ce ne priveste, desemnam prin asigurare de viata ansamblul contractelor care acopera un risc legat de viata umana:

riscul de deces prematur, acoperit de asigurarile de deces

riscul de batranete (imbatranire), acoperit de contractele de viata.

Activitatea esentiala a asiguratorilor consta in repartiza intre victime (sau beneficiarii acestora) fondurile colectate. Deoarece prelungirea duratei de viata si dezvoltarea sistemului de pensii au generat sentimentul ca riscurile de viata sau deces au devenit putin importante, asiguratorii au urmat aceasta evolutie sociologica, adaptand gama lor de produse la noile preocupari ale clientilor.

Asocierea contractelor de viata si de deces permite in prezent operatorilor de pe piata sa propuna noi formule care apar ca si operatiuni de plasament pur si simplu. Un asigurat poate in fapt sa subscrie:

o asigurare in caz de viata care ii garanteaza un capital daca este in viata la scadenta contractului (dar nimic, daca decedeaza

o asigurare in caz de deces care garanteaza un capital persoanei in cauza (beneficiarilor) daca moare inainte de scadenta (dar nimic daca e in viata).

Aceasta tehnica este in prezent larg raspandita sub forma asigurarilor mixte, respectiv a contractelor de viata cu capital variabil (de tip "unit linked"). Aceste montaje financiare permit depasirea componentei de "asigurare" stricta si sunt prezentate in general ca operatiuni de economisire. In consecinta, astazi, contractele de viata raspund la o dubla problema:

prevederea sau acoperirea unui risc legat de viata umana (deces, invaliditate, boala)

economisire prin capitalizare, sub forma unei investitii realizata in special in produse financiare.

Obiectivele urmarite de catre asigurat, cand aceasta incheie un anumit contract, pot fi urmatoarele:

a) acoperirea unui risc legat de viata, precum:

riscul de a deceda prea devreme si de a lasa familia intr-o situatie financiara precara

riscul de a deceda prea "tarziu", dupa ce a consumat toata capacitatea sa financiara.

b) operatiune de economisire

Evolutia tehnicilor de gestiune a contractelor de asigurare de viata, permite asimilarea acestora unor plasante cu capitalizare.

Avantajele fiscale de care se bucura (exonerarea fiscala a dobanzii capitalizate si / sau a sumei asigurate, deducerea din impozitul pe venit a sumelor subscrise etc.) fac aceste contracte foarte atractive pentru cei care economisesc si sunt in activitate, care incearca sa favorizeze cresterea capitalului investit, necautand obtinerea unui venit imediat.

c) transmiterea unui patrimoniu

In ceea ce priveste drepturile de succesiune, contractele de asigurari de viata beneficiaza in multe tari de importante avantaje (reduceri sau scutiri), ceea ce ne permite sa le consideram ca plasamente patrimoniale semnificative, cu un rol in crestere.

2. Produse ale asigurarii de viata

Exista trei mari categorii de produse de asigurare de viata:

a)      contracte de asigurare in caz de deces

b)      contracte de asigurare in caz de viata

c)      contracte de asigurari mixte.

a) In aceasta prima familie, putem include in primul rand asa numita "asigurare temporara de deces". Acest tip de contract fara componenta de capitalizare, acopera decesul ce survine inainte de termenul stipulat in aranjament si asigura beneficiarul de varsarea unui capital sau a unei rente. Asigurarea temporara este un contract de prevedere foarte raspandit. Pretul ei (prima) este determinat de riscul acoperit de asigurator (capital asigurat, varsta, stare de sanatate), in functie de studii statistice sintetizata in tabele de mortalitate. Diferite aranjamente posibile permit adaptarea contractului obiectivelor urmarite. De exemplu, se poate prevede forma unei rente pentru educatie, varsta in cazul decesului unui parinte, pe timpul perioadei scolare a unui copil. De asemenea, des intalnite sunt "asigurarile temporare de viata intreaga" cu sau fara contra-asigurare. In primul caz, putem cita exemplul asa - numitelor contracte de asigurare temporare de grup, subscrise in cadrul profesional, cu scadenta la varsta de pensie. In al doilea caz, contractul acopera decesul asiguratului indiferent de data si asigura beneficiarului varsarea unui capital sau a unei rente.

b) In aceasta categorie includem in primul rand produsul vedeta al asigurarilor de viata, asa-numitul "contract de asigurare cu capital variabil". Acest statut este justificat prin faptul ca asiguratul sau beneficiarul sau este sigur de recuperarea unui minim garantat din sumele varsate. Contractul permite celui ce subscrie:

in caz de viata la scadenta, varsarea unui capital

in caz de deces inainte de scadenta, rambursarea totala sau partiala a primelor varsate sau a capitalului acumulat.

Nu este nevoie sa intervina riscul asigurat, rentabilitatea capitalului investit este prezentata ca un plasament financiar insotit de avantaje fiscale pentru investitor, individualizat in functie de nevoile acestuia: operatiune de economisire, mijloc de reducere a gradului de impozitare, mijloc de transmitere a unor drepturi, mijloc de pregatire a pensiei datorita supletei la scadenta a contractului (capital sau renta) etc.

La acest produs se mai adauga contractele de renta imediata sau variabila. In primul caz este asigurata varsarea imediata a unei rente (in general viagere) contra platii unei prime unice.

Constituie un raspuns modern si bine adaptat la nevoile patrimoniale legate de finantarea pensiei. Sunt vizate in special persoane fara urmasi care vor sa-si procure un venit regulat varsand in schimb un capital in general insemnat.

In a doua varianta, asigura varsarea unei rente temporare (pe timpul unei perioade determinate) sau viagere (pana la decesul contractantului), incepand cu o data prestabilita.

Ea poate fi insotita de o clauza care sa prevada plata rentei in beneficiul sotului supravietuitor, ceea ce o face un excelent suport de investitie patrimoniala.

c) Asigurarile mixte acopera atat riscul de viata cat si cel de deces, cuprinzand o asigurare temporara de deces la care se adauga o asigurare cu capital variabil. Asiguratul sau beneficiarii sai sunt deci siguri ca vor beneficia de una sau alta dintre prestatii. In functie de scopul urmarit, economisire sau prevedere, cel care subscrie va putea privilegia una sau alta dintre acoperiri. Exista mai multe variante de asigurari mixte:

asigurarea mixta ordinara - ofera prestatii echivalente in caz de viata sau de deces

asigurarea mixta combinata - in acest caz "capitalul - viata" - difera de "capitalul - deces". In general clientul evalueaza gresit raportul dintre partea de economisire si cea de protectie, cuprinsa in prima.

Asigurarea la termen fix - prevede varsarea unui capital la o data fixa, indiferent daca asiguratul este sau nu in viata la momentul respectiv. Aceasta varianta permite procurarea fondurilor necesare in vederea acoperirii unor cheltuieli prevazute a se efectua la o data sau pentru o perioada predeterminate (ex: finantarea studiilor copilului).

De asemenea, in afara obligatiilor contractuale inerente unui produs de asigurare de viata, se mai intalnesc deseori la diversele contracte o serie de garantii colaterale:

in caz de invaliditate temporara se poate suspenda plata primelor sau deschide dreptul la varsarea unei rente temporare

invaliditatea totala sau definitiva sa fie asimilata cu un deces

dublarea capitalului in caz de deces prin accident sau triplarea acestuia daca decesul a survenit ca urmare a unui accident de circulatie

incapacitatea de munca prelungita (inclusiv datorita somajului) care sa dea dreptul la varsarea unor indemnizatii periodice sau la exonerarea de plata primelor

subscrierea unui capital pentru doua persoane, care sa asigure varsarea unei sume dupa decesul unuia dintre soti (prime) sau dupa decesul fiecaruia (polita cu dublu efect).

O grupare a contractelor enumerate deja, in functie de obiectivul urmarit de catre asigurat se poate prezenta astfel:

O problema importanta in care fiecarui produs de asigurare este reprezentata de modul de calcul al primei. Principiul de baza este acela care pretinde ca in determinarea marimii primei sa se faca apel simultan la tehnici de repartitie si de capitalizare.

Astfel, tehnica de repartitie ceea ce ca si menire mutualizarea riscului, tine seama de activitatea asiguratului si consta in a repartiza doar intre cei la care s-a produs riscul asigurat primele varsate de catre ansamblul aderentilor.

Spre exemplificare, daca presupunem existenta unei populatii de 10000 de asigurati la care acoperirea in caz de deces este de 100milioane de lei/asigurat si admitand ca riscul de deces in cadrul acestei populatii este de 20 de persoane pe an, atunci costul acestei asigurari este de:

100000000 x 20

^{_____ _______ ______ _________} = 200000 lei pentru 100milioane lei capital

Probabilitatea realizarii riscului, speranta de viata sau riscul de deces reprezinta date statistice furnizate de catre tabelele de mortalitate.

In ceea ce priveste tehnica de capitalizare, aceasta tine cont de rentabilitatea plasarii primelor varsate.

Astfel, prima varsata sau prima comerciala cuprinde:

a) cheltuieli de gestiune - acestea reprezinta in general un procentaj din fiecare prima varsata. In practica, unele contracte afecteaza primele initiale doar pentru acoperirea acestor cheltuieli, in schimb primele ulterioare fiind integral investite (tehnica preinregistrarii) ceea ce este foarte penalizant pentru asigurati in caz de rascumparare anticipata. O alta varianta aplicabila in special la contractele cu vocatie de economisire consta in prelevarea pe parcurs a cheltuielilor respective, acestea fiind fixate pe toata durata de viata a contractului.

b) prima pura, care integreaza urmatorii parametrii:

capital asigurat

durata contractului

riscul asiguratului

In cazul contractelor de viata sau de deces pure, riscul asiguratului este calculat dupa statisticile incluse in tabelele de mortalitate (de exemplu, pentru 100000 de nascuti se da numarul de supravietuitori la o varsta data de 30, 40, 70, 100 de ani, diferentiat in functie de sex) in vigoare in prezent si in functie de ponderari proprii fiecarei societati de asigurare.

O alta problema importanta este aceea privind protectia capitalului contra eroziunii monetare. In cazul contractelor de asigurare de viata cu vocatie de prevedere si/sau de economisire trebuie tinut seama in primul rand ca acestea sunt subscrise pentru perioade relativ lungi.

Conteaza prin urmare a le asigura o buna protectie contra deprecierii monetare prin mijloace legale si contractuale.

Solutia cea mai la indemana este cea a revalorizarii contractului si ea consta intr-o crestere proportionala a primelor si a capitalului garantat. Contrar aparentelor, aceasta operatiune nu penalizeaza asiguratul, deoarece se produce o majorare corespunzatoare a economiei realizate de acesta precum si a garantiilor oferite. Cresterea primelor va anticipa pe cea a puterii de cumparare, putandu-se utiliza mai multe metode:

revalorizarea dupa un indice

revalorizare pe baza unei rate contractuale

revalorizarea primei cu rata de participare la beneficii etc.

Deseori un asigurator poate propune contracte indexate in functie de evolutia unor actiuni, obligatiuni sau a unui cos de valori mobiliare. Se poate deci "gazdui" un portofoliu bursier intr-un contract de asigurare de viata. Fac parte din asa-numita categorie a "fondurilor dedicate" si prezinta riscuri care nu sunt de neglijat. In vederea diminuarii acestora la nivel acceptabil sunt propuse "contracte multisuport" care permit adaptarea la toate pietele (obligatara, a actiunilor, imobiliara) si care ofera posibilitatea asiguratului sa efectueze o realocare a capitalului acumulat pe diferitele optiuni de plasament in functie de nevoile si obiectivele sale prezente, riscul pe care si-l poate asuma.

3. Criterii de analiza al unui contract de viata

In Romania exista deja cateva zeci, iar in Europa cateva mii de contracte de asigurari de viata, inclusiv cu componenta de capitalizare, care se comercializeaza. De aceea, este iluzorie analiza fiecarui contract existent in parte, in functie de calitatile sale intrinseci sau presupuse.

Dupa parerea noastra ele trebuie comparate atat in functie de performante cat si de diferitele nevoi patrimoniale ale investitorilor. In acest scop propunem realizarea ale urmatorului demers in functie de destinatia pe care o da asiguratorul fondurilor atrase, respectiv de tipologia nevoilor patrimoniale ale investitorului in contractul de viata.

Astfel, prima intrebare la care trebuie sa raspundem este urmatoarea: ce fac asiguratorii cu primele clientilor?

In esenta investitorul incredinteaza banii (prima bruta) unui specialist in economisirea pe termen lung (societatea de asigurare) pe care-l mandateaza sa gestioneze economiile sale pe parcursul timpului (durata contractului), in functie de evolutia ciclica a economiei si tinand cont de riscurile de piata (financiara, valutara, imobiliara etc.).

Astfel, asiguratorul va urmarii dispersarea riscurilor si diversificarea plasamentelor tinand cont de triada: siguranta, lichiditate si rentabilitate. El va practica gestiunea patrimoniului atat pentru propriul cont cat si pentru conturile clientilor.

In fapt, pentru a putea garanta un capital sau o renta pe 10 sau 20 de ani, asiguratorul trebuie sa diversifice riscurile sale in cadrul unei gestiuni globale a investitiilor.

Pentru aceasta se impune publicarea in fiecare an a structurii plasamentelor societatii de asigurare, ceea ce ofera o imagine exacta asupra conceptiei de gestionare a patrimoniului adoptata.

Calitatea gestiunii unei societati de asigurare se poate aprecia in timp, in raport cu inflatia si cu evolutia ratelor dobanzii precum si cu calitatea activelor si gradul de expunere la riscurile asumate.

Astfel, in tarile din Uniunea Europeana se constata faptul ca primele colectate in ultimii zece ani au fost investite in special pe piata monetara si pe cea obligatara, datorita persistentei ratelor real pozitive (aproximativ 80% din primele noi), restul fiind impartit intre piata actiunilor si cea imobiliara.

In consecinta, performantele actuale ale unui contract de asigurare de viata depind de urmatorii factori:

a)      structura ratelor dobanzii: lungi (piata obligatara) si scurte (piata monetara)

b)      calitatea gestiunii reflectata in gradul de expunere la risc, sensibilitatea portofoliului, structura resurselor tehnice etc.

Important este de asemenea raportul dintre cheltuielile generale ale societatii de asigurari si primele incasate. Este un raport esential deoarece reprezinta garantia rentabilitatii actuale si viitoare a firmei si influenteaza direct performantele contractului.

Trebuie remarcat faptul ca in timp ce ratele de piata se impun tuturor participantilor (banci, societati de asigurari, intreprinderi, persoane fizice etc.), cheltuielile de structura, inclusiv cele referitoare la renumerarea circuitului de distributie al produselor de asigurare variaza semnificativ de la o societate la alta.

In acest caz, companiile de asigurari filiale ale unor banci prezinta un avantaj, deoarece inregistreaza cele mai scazute cheltuieli de comercializare de pe piata. Reteaua de distributie este deja constituita prin reteaua bancara, suportul de natura informatica este unul important, iar renumerarea vanzatorilor de contracte nu va depinde exclusiv de "productia de asigurare".

Astfel, in Franta, cheltuielile generale ale companiilor de asigurari (salarii, comisioane, gestiune, impozite) reprezinta in medie 28% din cifra de afaceri, in timp ce in cazul asiguratorilor - filiale ale unor banci ele sunt doar de 5%.

In fapt asiguratorul obtine o rata bruta din care trebuie renumerat factorul munca (salariile celor care vand sau gestioneaza contractele de asigurare si capitalul acumulat), factorul capital (actionarii) si statul (impozite). Prin urmare aceasta rata bruta nu va fi egala cu rata de renumerare a economiilor investite de catre asigurati.

Se pune problema daca societatea de asigurare are dreptul de a-si acoperi cheltuielile de comercializare si administrare atunci cand acestea sunt mai mari decat cele anuntate initial oficial prin contract.

In vederea evitarii aparitiei unor astfel de situatii se recurge deseori la metoda preinregistrarii cheltuielilor. Astfel, asiguratorul amortizeaza deseori cheltuielile din cea dintai prima anuala incasata. Economiile investite la inceputul contractului absorb practic cheltuielile, ceea ce penalizeaza mult rascumpararea prematura a politei si randamentul global al contractului. In practica, primul varsamant al clientului asigurat nu va fi deci inscris in propriul cont, ci va fi pastrat de catre societate. Doar urmatoarele plati vor fi contabilizate si vor produce dobanzi.

In ceea ce priveste tipologia nevoilor patrimoniale ale investitorilor in contractele de asigurare de viata, este important de definit de o maniera rationala motivatiile de investire, adica nevoile reale ale investitorului.

- Nevoie de transmitere a patrimoniului

Se poate opta pentru subscrierea de contracte de asigurare in caz de deces care garanteaza un capital in cazul producerii riscului asigurat, cu un cost relativ modest pana la 60 de ani. Daca nevoia identificata este realmente cea de transmitere a patrimoniului se poate alege un contract de viata intreaga (termenul contractului este decesul subscriptorului).

- Nevoia de a favoriza o persoana sau de a echilibra un patrimoniu

Reprezinta vointa de a transmite un activ la un beneficiar desemnat in prealabil, fara a respecta cota-parte care intervine in cazul succesiunii normale. Este si o solutie de urmat atunci cand patrimoniul este inegal repartizat intre soti (bunuri proprii, bunuri comune de importanta inegala).

- Nevoie de economisire pura

Asigurarile de viata reprezinta un suport de economisire foarte bun din punct de vedere al fiscalitatii veniturilor persoanelor fizice, comparativ cu alte solutii de plasare a disponibilitatilor

- Nevoi legate de pensie

Aceste contracte, prin caracterul lor flexibil la scadenta (alegere intre varsarea capitalului sau renta) reprezinta o solutie de finantare a pensiei. Trebuie in acest sens amintita posibilitatile incheierii unor contracte de asigurare la nivelul intreprinderii precum si faptul ca un venit suplimentar, dupa retragerea din activitate poate fi adus si de plasamentele facute intr-un fond mutual, de plasamentele in banci etc.

Dupa ce investitorul si-a determinat nevoile in mod exact, el trebuie sa se intereseze asupra calitatilor fundamentale ale contractului si ale societatii care-l propune.

Demersul metodologic pe care-l propunem este urmatorul:

- Care este?

natura suportului contractului (instrumente monetare, de capital etc.)

data scadentei acestuia (pe viata intreaga, pe perioada determinata, pana la pensionare s.a.)

obiectul contractului (contract mixt sau de o asigurare de tip plasament pur cu contra-asigurare de deces)

prima contractului (unica, periodica, fixa sau variabila)

data de la care varsamintele realizate au efect (t + 1, t + 7, t + 30 etc.)

procentul de participare la beneficii

cheltuielile aferente contractului (fixe sau variabile, modul lor de calcul, cheltuielile de reziliere si de rascumparare etc.).

De asemenea investitorul trebuie sa tina cont de faptul ca angajeaza o parte din sumele economisite de el pe o perioada mare de timp. Datorita acestui lucru el trebuie sa ia in calcul atat calitatea gestionarii sumelor respective si performantele obtinute de pe urma acestei activitati dar si nivelul de fiscalitate pe care intelege sa si-l asume.

Referitor la societatea care gestioneaza fondurile incredintate, investitorul asigurat ar trebui sa ia in considerare urmatoarele aspecte:

structura activelor si plasamentele acesteia, daca practica doar asigurari de viata sau si alte tipuri de asigurari

daca are o marime suficienta

daca exista o recunoastere a calitatii gestionarii fondurilor atrase de la clienti si o regularitate in obtinerea unor performante bune (astfel, o perioada de 5 sau 10 ani in bransa este mai semnificativa decat rezultatele obtinute intr-un an)

daca performantele sunt obtinute din cesiunea activelor? (imobiliare de ex.). Daca da, atunci performantele se datoreaza unor evenimente exceptionale si nu unei gestionari corespunzatoare pe o perioada indelungata de timp.

In concluzie putem sintetiza aceste intrebari intr-o fisa de ajutor a analizei unui contract, care sa se prezinte in urmatoarea forma:

4. Piata asigurarilor de viata in Romania

Piata asigurarilor din tara noastra contrazice mersul general al economiei si inregistreaza o ascensiune lenta, dar sigura. Astfel, sectorul asigurarilor a inregistrat o evolutie mai buna decat ansamblul economiei, ponderea lui in P.I.B. crescand de la 0,53% in 1997 la 0,82% in 1999. Dar, datorita nivelului veniturilor si situatiei economice, ponderea asigurarilor este inca mica in comparatie cu alte tari europene. Spre exemplificare, sumele alocate de populatie pentru serviciile de asigurare sunt cu mult in urma tarilor din Uniunea Europeana si chiar din vecini, in Ungaria cheltuindu-se de zece ori mai mult. Totusi perspectivele sunt incurajatoare. Ultimii 3 - 4 ani au fost caracterizati prin patrunderea pe piata a marilor grupuri financiare internationale in domeniul asigurarilor. Chiar daca acestea au stat in expectativa pana in prezent, este de asteptat ca pe viitor sa patrunda in forta pe piata cu produse si servicii la standarde europene. In consecinta piata asigurarilor va fi dominata de cateva societati puternice, prin capitalizare, experienta si retea teritoriala, pe fondul unei concurente din ce in ce mai acerbe.

Din punct de vedere calitativ se inregistreaza in prezent o diversificare a ofertei de asigurari. Treptat se modifica structura pietei asigurarilor, astfel ca asigurarile de viata se profileaza ca fiind cel mai dinamic sector al pietei cu o pondere de 11,83% in 1999 fata de 8,2% in 1998.

Conform ultimelor informatii furnizate de catre Institutul Roman pentru Asigurari (IRASIG), asigurarile de viata au intrecut in prezent ca si cota de piata asigurarile de bunuri, situandu-se in prezent pe locul doi, dupa asigurarile auto (inclusiv RCA). Acest domeniu are pe termen lung un mare potential de crestere, bine ilustrat de o comparatie: ponderea asigurarilor de viata la noi este in prezent de 14 - 15%, fata de o medie de 56,2% in Uniunea Europeana.

Astfel, daca pana in prezent principalele societati de asigurare au "trait" din asigurarile auto - casco, carte verde si raspundere civila, in viitor un maxim interes va prezenta pentru ele domeniul asigurarilor colective precum si fondurile private de pensii. Totusi, pe termen scurt, structura portofoliului societatilor nu se va modifica in mod spectaculos, datorita si slabei culturi a populatiei in domeniul asigurarilor.

Astfel, reprezentantii IRASIG considera ca pe termen scurt si mediu, gradul de cuprindere al populatiei in asigurari (care este, in prezent, de circa 8%, exceptie R.G.A.), nu va suferi modificari vizibile datorita faptului ca inceputul cresterii economice care se anticipeaza nu va putea avea consecinte semnificative pe termen scurt asupra populatiei, a capacitatii de economisire a acesteia. Totusi, depasirea, in 1999, de catre Romania, a maximului istoric de criza si semnele incurajatoare date de usoara revigorare a principalilor parametrii macroeconomici dau sperante intr-o crestere a pietei. Din datele publicate in presa economica se estimeaza o crestere in termeni reali de circa 9 - 10% a pietei asigurarilor din Romania, crestere data in special de asigurarile de viata, pentru care volumul de prime brute incasate va fi in 2001 cu circa 16 - 18% mai mare decat in 2000.

Noua Lege a asigurarilor nr. 32/2000, modificata prin Ordonanta de Urgenta in 2001 si procedura de reavizare a societatilor de asigurare, aflata in curs de derulare, vor accentua procesul de concentrare de pe piata, in sensul ca se estimeaza ca din 2002, din cele 70 de firme din acest sector care existau in august 2001, vor mai ramane pe piata mai putin de jumatate.

De asemenea noile reglementari in domeniu precizeaza si cati bani si in ce categorii de active pot investi societatile de asigurare. Astfel prin Normele 6/2001 ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor se stabilesc clar care sunt plasamentele permise din rezervele tehnice constituite de asiguratori si valorile care sunt luate in calcul pentru respectivele plasamente.

Astfel, daca banii sunt investiti in titluri de stat, evaluarea se face la valoarea nominala, la care se adauga dobanda calculata pana la data evaluarii. In cazul valorilor imobiliare, cladiri sau terenuri, valoarea luata in calcul este cea actuala, determinata de catre un evaluator autorizat.

Depozitele bancare in lei sunt luate in calcul la valoarea nominala, fara dobanda, iar la cele in valuta, conversia se face la cursul stabilit de B.N.R. la sfarsitul exercitiului financiar. In cazul valorilor mobiliare de tipul actiunilor si obligatiunilor, sunt permise investitii doar in titluri cotate, care se iau in calcul la valoarea de piata stabilita in ultima zi de tranzactionare sau la sfarsitul exercitiului financiar (in cazul fondurilor de investitii). De asemenea, companiile de asigurari trebuie sa mentina un coeficient minim de lichiditate de 0,5, ceea ce presupune ca activele lichide sa acopere cel putin jumatate din obligatiile certe, pe termen scurt, fata de asigurati.

Noile reglementari stabilesc si cat din rezervele tehnice pot fi plasate in fiecare tip de active, astfel:

Reguli de dispersie a plasamentelor: (% maxim din total rezerve tehnice)

titluri de stat 100%

titluri emise de autoritati locale 25%

terenuri si cladiri 40% (dar nu mai mult de + 0% pentru fiecare investitie individuala)

depozite bancare 60%

actiuni cotate, obligatiuni, alte titluri 20%

alte active 20%

In ceea ce priveste strict domeniul asigurarilor de viata, in prezent principalii actori de piata ofera o gama diversificata de produse de asigurare, incepand cu cele menite a realiza o protectie pura pana la diverse combinatii intre componenta de protectie si cea de investitii.

Produsele care au inregistrat cel mai mare succes in randul publicului sunt in special planurile de pensii, respectiv cele de protectie financiara a copiilor, deoarece ineficienta sistemului public de asigurari sociale si starea precara a economiei, au facut ca populatia sa inteleaga mesajul si atractivitatea unor astfel de produse.

Astfel, cele mai la "moda" polite de asigurare de viata lansate in anul 2001, au fost produsele de pensii si asigurarile de grup pentru angajati. Este logic, deoarece pensiile de stat sunt foarte mici, iar oamenii au nevoie de o protectie financiara atunci cand isi incheie activitatea. In ce priveste asigurarile de grup, cele mai cautate sunt politele de accidente si cele de sanatate. Cele mai multe produse noi au fost lansate in general de catre companiile straine, deoarece acestea le au deja in portofoliu si in alte tari in care sunt pe piata. Numarul de noi produse lansate nu trebuie privit insa ca un indicator exclusiv al performantei societatii respective. Aceasta, deoarece dupa opinia noastra trebuie sa existe o concordanta intre produse si cererea de pe piata.

In privinta numarului de polite noi incheiate de catre firme in acest an, daca cifrele indicate de catre reprezentantii acestora sunt corecte, atunci patru companii: Nederlanden, AIG, Commercial Union si Unita au incheiat fiecare peste 1000 de contracte. La asigurarile de grup, situatia este putin diferita. Contractele noi sunt mai putine, dar numarul de asigurati este mult mai mare, ultimul indicator fiind cel relevant. Astfel, daca AIG Life a incheiat in intervalul respectiv 153 de contracte (privind 1800 de persoane) Omniasig Asigurari de viata a incheiat 105 contracte (privind insa 34500 de persoane).

De asemena trebuie precizat ca produsele in lei sunt in general mai bine vandute decat cele in valuta.

In privinta plasamentelor efectuate de companii pe piata interna cele mai uzitate instrumente sunt certificatele de trezorerie. Explicatia este simpla. Fiind garantate de catre stat, acestea nu prezinta, practic, nici un risc investitional.

Pe de alta parte, doar ING Nederlanden, Commercial Union si Allianz Tiriac au obtinut aprobarea B.N.R. sa faca investitii pe pietele internationale. Intr-o forma sau alta, toate aceste companii au optat pentru obligatiuni emise de trezorerii ale unor state precum S.U.A., Germania, Canada, Franta etc. sau actiuni ale unor mari corporatii (General Electric, Shell, Citigroup, Toyota etc.).

Astfel, desi lipsa unui sistem privat de pensii functional si eficient lipseste romanii de posibilitatea de a-si asigura din timp un venit decent la batranete, societatile de asigurari reusesc in momentul de fata sa suplineasca cu succes aceasta carenta, oferind produse dedicate acumularii de capital in vederea pensionarii.

Daca luam in considerare primele cinci societati de asigurari de viata clasate in functie de volumul primelor brute incasate in anul 2000, toate ofera cel putin cate un produs creat special pentru acumularea de capital in vederea pensionarii:

Contractele sunt de asemenea foarte flexibile si din punct de vedere a frecventelor posibile de plata a primelor. Astfel se pot achita primele lunar, trimestrial, semestrial, anual sub forma unei prime unice, in ultimul caz putandu-se intra in contract chiar si in ultimul an prevazut in intervalul privind durata maxima a contractului.

Beneficiile principale pe care le ofera produsele mentionate sunt cel putin doua: banii sunt investiti si, evident, protejati impotriva inflatiei. In acest fel la sfarsitul contractului asiguratul are in cont o valoare reala mai mare decat suma de bani pe care a platit-o efectiv de-a lungul anilor. Astfel, in cazul asigurarilor de viata, din punct de vedere al asiguratorului, acoperirea riscului trece pe locul doi si devine prioritara politica de investitii.

Astfel, in cazul societatii AIG Life, suma pe care asiguratul o primeste la sfarsitul contractului este formata dintr-o suma minima garantata, la care se adauga un profit rezultat din investitiile pe care societatea de asigurari le-a facut. Incepand cu al treilea an al contractului, asiguratul primeste anual informatii despre performantele investitiilor astfel incat poate constata marimea profitului de care beneficiaza.

Urmarirea evolutiei investitiilor se face diferit in cazul produselor unit - linked, oferite in Romania de catre Nederlanden si Commercial Union. Pentru produsele mentionate, urmarirea plasamentelor se face prin intermediul unitatilor de investitii, pe care detinatorul asigurarii le cumpara de fiecare data cand plateste o prima, astfel ca stie in orice moment numarul unitatilor de care dispune. Valoarea unitatilor este data publicitatii saptamanal, astfel ca inmultind numarul de unitati pe care o persoana le are cu valoarea lor, aceasta poate calcula practic saptamanal evolutia investitiilor sale.

Pentru clientii dispusi sa-si asume un risc peste medie, societatile de asigurari le ofera sansa de a-si plasa banii in programe investitionale mai indraznete, cu avantajul unui castig potential mai mare. Un exemplu de astfel de program este cel oferit de catre Commercial Union, sub denumirea de Suprem in valuta, in cadrul caruia banii sunt investiti in proportie de 70% in actiuni pe pietele internationale de capital, iar 30% in titluri de stat emise de catre tari dezvoltate, in principal Germania si S.U.A. La fel, Nederlanden ofera Fondul Rosu, care este un program investitional de tip agresiv, caracterizat printr-un grad de risc crescut, insotit de un castig potential mai mare.