Sisteme

1.Definirea sistemelor Un sistem poate fi definit ca si un ansamblu de elemente in interactiune intre ele insele, dar egale ca dezvoltare in mediu si coordonate in functie de o finalitate. Intreprinderea privita ca un sistem este alcatuita din (1) variabile in interactiune, (2) dintr-un proces de transformare si (3) dintr-un conducator.La nivelul variabilelor in interactiune exista patru categorii de variabile: variabile de intrare - acestea sunt date provenite din exteriorul sistemului necesare si suficiente pentru ca acesta sa poata functiona;---variabile de iesire - sunt rezultate produse de functionarea sistemului pentru exterior;---variabile esentiale - sunt iesiri care constituie criterii de apreciere a obiectivelor fixate. Ele reprezinta ratiunea de functionare a intreprinderii;---variabile de actiune - ele corespund unor intrari pe care se poate lucra. Procesul de transformare contine capacitatile manageriale si tehnologice ale intreprinderii care sunt puse in functiune pentru a transforma intrarile in iesiri. Conducatorul---stabileste obiectivele ce trebuie realizate (variabilele de iesire),; determina ce intrari (variabile de intrare si de actiune) sunt necesare pentru a obtine rezultatele, fixeaza actiunile ce trebuie intreprinse pentru ca intrarile sa poata fi transformate in iesirile programate,;----asigura feedback-ul luand masurile de corectie necesare atunci cand iesirile nu corespund obiectivelor fixate initial.

2. Clasificarea sistemelor Sistemele pot fi clasificate dupa mai multe criterii: complexitatea lor, deschiderea sistemului spre exterior, adaptabilitatea si determinarea sistemului. Sistemele pot fi simple sau complexe. Intreprinderile sunt sisteme complexe. Sistemele pot fi inchise sau deschise. Un sistem inchis este un sistem care nu atrage nici un element din mediul extern. Un sistem este deschis daca intre el si mediul inconjurator exista un schimb permanent de energie si informatii. Intreprinderea este un sistem deschis - intre intreprindere si mediul sau exterior exista un permanent schimb de energie si informatii. Sistemele pot fi adaptabile sau inadaptabile. Intreprinderea este un sistem adaptabil; in conditiile actuale ale evolutiei mediului extern supravietuirea unei intreprinderi depinde de capacitatea ei de a se adapta schimbarilor survenite in mediu. Din punct de vedere al deciziei un sistem este determinat atunci cand poate repera toate starile tuturor variabilelor.El este nedeterminat cand nu poate fi cunoscut in intregul sau. Un sistem determinat trebuie sa aiba capacitatea de a cunoaste relatiile din interiorul sau dar si de a prevedea evolutia mediului cu certitudine si de a controla in totalitate rapoartele de schimb. Intreprinderea este un sistem partial determinat.

3. Bilantul contabil, instr al analizei financiare Bilantul contabil este tabelul contabil care reflecta in expresie baneasca starea la un moment dat a utilitatilor si a resurselor patrimoniale, oferind utilizatorilor o imagine fidela a situatiei economice si financiare ale intreprinderii.[1] Indiferent de modelele de elaborare, bilanturile sunt intotdeauna construite pe baza unor reguli comune de prezentare:----drepturile patrimoniale (de proprietate sau de creanta) care alcatuiesc activul bilantier, apar separat de angajamentele patrimoniale (pasivul bilantier). Aceasta separare se face cel mai adesea printr-o prezentare a bilantului sub forma de tablou cu doua coloane reprezentand activul si pasivul. Intr-o alta varianta, activul si pasivul sunt prezentate sub forma de lista.----structura interna a activului si pasivului este in general prezentata pe baza criteriului duratei activelor si pasivelor. Posturile bilantiere sunt ordonate dupa lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor. Prin aceasta ordonare se ajunge la obtinerea unui bilant financiar. a)Ordonarea activelor dupa lichiditate. Lichiditatea unui activ exprima capacitatea sa de a fi transformat in bani. Lichiditatea este o proprietate comuna tuturor activelor. Din punct de vedere al lichiditatii, activele cuprinse in bilantul unei societati comerciale se impart in active imobilizate si active circulante. Activele imobilizate (stabile) reprezinta acele active ce sunt folosite o perioada mai mare de un an, participand la mai multe cicluri de exploatare. Valoarea imobilizata in ele se recupereaza de asemenea pe parcursul mai multor ani (prin intermediul amortizarii). Activele imobilizate sunt:-Imobilizari necorporale;-Imobilizari corporale;-Imobilizari financiare. Activele circulante sunt acele categorii de active care vor fi transformate in bani intr-o perioada mai mica de un an, sau sunt sub forma de bani (banii in casa sau banca). Activele circulante sunt:---Stocurile (materii prime, materiale, obiecte de inventar, produse in curs de fabricatie, produse finite si marfuri). Stocurile sunt cele mai putin lichide din categoria activelor circulante, deoarece pana la transformarea lor in bani mai trebuie sa sufere modificari si sa fie vandute.---Creantele reprezinta sume de bani ce trebuie incasate de la terti. Ele sunt mai lichide decat stocurile deoarece trebuie doar incasate.---Disponibilitatile banesti sunt cele mai lichide, de fapt ele se afla sub forma de bani. b) Ordonarea pasivelor dupa exigibilitate. Exigibilitatea unui pasiv reprezinta necesitatea de a fi rambursat la o anumita scadenta. Pornind de la aceasta caracteristica a pasivelor, in cadrul bilantului financiar se delimiteaza:--Capitalul permanent (stabil), care cuprinde capitalul propriu (capital social varsat, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul exercitiului, repartizarea profitului) si datoriile pe termen mediu si lung (cu exigibilitate mai mare de un an).--Datoriile ciclului de exploatare (DEX) care cuprind datoriile pe termen scurt, care au o exigibilitate mai mica de un an.

4.Situatia neta a intreprinderii Analiza bilantului financiar permite identificarea starii de echilibru la nivelul firmei analizate. Acest echilibru financiar este evidentiat de raportul dintre activele si pasivele pe termen lung si scurt. In bilantul financiar activele sunt ordonate dupa lichiditatea crescanda a lor, iar pasivele dupa exigibilitatea lor. Inseamna ca echilibrul financiar va fi evidentiat prin compararea realizata intre lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor. Analiza pe baza bilantului financiar este o analiza lichiditate-exigibilitate, numita si analiza patrimoniala. O prima si principala evaluare a echilibrului intreprinderii, la data inchiderii exercitiului, o da situatia neta care reprezinta diferenta dintre activul total si datoriile totale contractate de intreprindere. Aceasta ecuatie fundamentala a bilantului, reda averea neta a actionarilor (activul neangajat in datorii). Situatia neta este cel mai adesea pozitiva si crescatoare ca efect al unei gestiuni economice sanatoase. Cresterea situatiei nete este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari: provizioane reglementate, reportari din exercitiul precedent, subventii, etc. Situatia neta poate avea, in cazuri prefalimentare, valoare negativa. Situatia neta poate indica, deci, o imbogatire in cazul incheierii exercitiului financiar cu pierderi. in cazul realizarii si reinvestirii de beneficii sau dimpotriva o saracire

5.Fondul de rulment Analiza financiara recurge la doua tipuri de agregate: primele sunt derivate din bilantul financiar si constituie relatia fundamentala a trezoreriei, secundele provin din contul de profit si pierdere si formeaza soldurile intermediare ale gestiunii. Pentru a determina relatia fundamentala a trezoreriei trebuie determinati pe baza datelor din bilant trei indicatori, denumiti indicatori ai echilibrului financiar:a)fondul de rulment(FR);b)nevoia de fond de rulment(NFR);c)trezoreria neta(TN). Bilant simplificat ACTIV :Active imobilizate nete; (AIN) Active circulante (AC); PASIV Capitaluri permanente (CP (capital propriu + datorii pe termen lung) ; Datoriile ciclului de exploatare (DEX). Aceste posturi din bilant sunt folosite la calculul fondului de rulment . Fondul de rulment este un element fundamental pentru aprecierea structurii financiare a unei intreprinder.i Pentru inceput sunt definite urmatoarele doua notiuni: -capitalurile permanente (C.P.) regrupeaza resursele a caror durata de detinere de catre intreprindere este superioara unui an. C.P. = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung. ----pasivul exigibil (P.E.) corespunde resurselor externe ale intreprinderii opus capitalului propriu, fiind egal cu datoriile pe cel putin un an si datoriile pe cel mult un an. P.E. = Datorii pe termen lung+ Datorii pe termen scurt. Fondul de rulment reprezinta, preluand elementele din partea de sus a bilantului, excedentul capitalurilor permanente fata de activul imobilizat net, altfel spus, partea capitalurilor permanente afectata finantarii activului circulant. F.R.= Capitaluri permanente - Active imobilizate nete Prin compararea capitalutilor permanente cu activele imobilizate pot rezulta trei situatii:1)Capitaluri permanente > Active imobilizate FR > 0 Daca fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente finanteaza in totalitate activele stabile. Aceasta reprezinta de fapt regula de baza a echilibrului financiar. 2)Capitaluri permanente < Active imobilizate FR < 0 3)Capitaluri permanente = Active imobilizate FR = 0 Fondul de rulment poate fi analizat, in continuare, in functie de structura capitalurilor permanente: -capitaluri proprii; -capitaluri financiare (datorii pe termen lung) FRI = FR - FRP Fondul de rulment imprumutat reprezinta diferenta dintre fondul de rulment si fondul de rulment propriu. El este egal cu datoriile pe termen lung.

6. NECESARUL DE FOND DE RULMENT Necesarul de fond de rulment net evidentiaza nevoia de finantare generata de ciclul de exploatare. Necesarul (nevoia) de fond de rulment (NFR) este dat de diferenta intre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile ciclului de exploatare. NFR = AC (fara disponibil) - DEX Daca aceasta diferenta este pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi temporare (ciclice), in raport cu sursele temporare posibile de mobilizat. Daca NFR este negativa atunci ea semnifica un surplus de surse temporare (ciclice) in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Prin compararea nevoii de fond de rulment cu fondul de rulment degajat in partea de sus a bilantului se poate aprecia echilibrul financiar in partea de jos a bilantului. Daca FR < NFR - dezechilibru pe termen scurt; Daca FR > NFR - echilibru pe termen scurt.

7.TREZORERIA NETA Trezoreria neta (TN) reprezinta diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment: Trezoreria neta = FR - NFR Trezoreria neta pozitiva este rezultatul intregului echilibru financiar al intreprinderii. Exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, expresie concreta a profitului net din pasivul bilantului. Acest excedent de trezorerie urmeaza sa fie plasat eficient si in deplina siguranta pe piata financiara. Plasamentul financiar sau monetar urmareste trei obiective: lichiditatea valorilor mobiliare de plasament cumparate; rentabilitatea; --- securitatea lor. Trezoreria neta negativa evidentiaza un dezechilibru financiar la incheierea exercitiului. Deficitul monetar, astfel constatat, a fost acoperit prin angajarea de noi credite de trezorerie. In aceasta situatie se urmareste obtinerea celui mai mic cost al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital. Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului financiar, reprezinta "cash-flow"-ul perioadei, respectiv fluxul monetar net al exercitiulu: CF = TN1-TN0 Trezoreria neta corespunde confruntarii dintre utilizari si resurse legate de operatiunile financiare pe termen scurt. Daca trezoreria neta este pozitiva, NFR este in intregime finantata din capitaluri permanente(pe baza fondului de rulment). Daca trezoreria neta este negativa, vor trebui cautate modalitati de finantare a trezoreriei, stiind ca ea corespunde fractiunii din NFR neacoperita de capitalurile permanente. Majoritatea intreprinderilor prezinta situatii de trezorerie negativa, aceasta insa nu pune in pericol solvabilitatea intreprinderii daca aceasta poate justifica reinnoirea imprumuturilor bancare. Adevarata problema se pune in termenii dependentei fata de banci, care furnizeaza marea parte a resurselor de trezorerie.

8.Contul de rezultate al intreprinderii(ch., venituri) Fiecare intreprindere are obligatia sa intocmeasca situatii financiare anuale, din care face parte si contul de profit si pierdere, care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare si a performantei intreprinderii pentru respectivul exercitiu financiar. Daca bilantul exprima starea patrimoniala la care s-a ajuns la inchiderea exercitiului, atunci contul de rezultate exprima cum s-a ajuns la respectiva stare patrimoniala finala, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli care au marcat traiectoria evolutiei intreprinderii de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului. Cheltuielile reprezinta ansamblul elementelor de costuri, suportate de intreprindere in cursul exercitiului: consumuri de materii prime (cumparari plus stoc initial minus stoc final), cheltuieli de personal, amortizari si provizioane calculate in cursul exercitiului, servicii executate de terti, valoarea contabila a elementelor de activ cedate, distruse sau lipsa la inventar, etc. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire (legala) a intreprinderii legate sau nu de activitatea sa normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri realizata de intreprindere cu tertii, in cursul exercitiului activitatii sale normale si curente. La venituri se cuprind vanzarile, cresterea stocurilor de productie neterminata, si a stocurilor de produse finite, reluari asupra provizioanelor, dobanzi, subventii repartizate, etc. Rezultatul exercitiului reprezinta diferenta dintre veniturile si cheltuielile aferente unui exercitiu financiar. Acest rezultat poate fi profit sau pierdere. Daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, rezultatul va reprezenta un profit, iar daca cheltuielile sunt mai mari decat veniturile firma va inregistra pierdere.Veniturile si cheltuielile de exploatare (Veniturile din vanzarea marfurilor, Veniturile din productia vanduta , Variatia stocurilor, Aprovizionarea etc) .Venituri si cheltuieli financiare Veniturile din interese de participare Venituri din alte investitii financiare si creante Veniturile din dobanzi )

9.CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE Capacitatea de autofinantare exprima practic diferenta intre veniturile incasabile ale intreprinderii si cheltuielile platibile ale acesteia. Capacitatea de autofinantare se poate determina prin doua metode: metoda deductiva si metoda aditionala.Prin procedeul deductiv se porneste de la excedentul brut de exploatare din care se deduc succesiv celelalte cheltuieli platibile ale intreprinderii si se aduna celelalte venituri incasabile si se scade impozitul pe profit (sau venit).Excedentul brut de exploatare:+ Alte venituri din exploatare (incasabile) - Alte cheltuieli din exploatare (platibile) + Venituri financiare (incasabile) - Cheltuieli financiare (platibile) + Venituri extraordinare (incasabile) - Cheltuieli extraordinare (platibile) - Impozitul pe profit (venit) = CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

In procedeul aditional se porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se aduna cheltuielile calculate neplatibile la o anumita scadenta dupa ce s-au scazut din acestea veniturile calculate

Rezultatul net al exercitiului: + cheltuieli calculate (amortizari, provizioane calculate, etc.) - venituri calculate (reluari asupra provizioanelor) = CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

Capacitatea de autofinantare exprima deci un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii, care nu are decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective. Capacitatea de autofinantare nu reprezinta un sold de gestiune propriu-zis, astfel, in acceptiunea Planului Contabil Francez reprezinta un indicator monetar privind rezultatul exercitiului.

CAF nu reprezinta decat o autofinantare potentiala, deci nu se poate pune semnul " = " intre CAF si autofinantare deoarece autofinantarea nu reprezinta decat o parte din CAF: Autofinantarea = CAF - Dividende.

10.CONTINUTUL TABLOULUI DE UTILIZARI SI RESURSE. Prima parte a tabloului de finantare analizeaza modul cum s-a realizat in dinamica echilibrul structural intre elementele stabile ale bilantului (utilizari si resurse stabile), iar a doua parte analizeaza modul cum s-a utilizat fondul de rulment in asigurarea echilibrului functional intre elementele ciclice ale bilantului (utilizari si resurse ciclice) si al echilibrului monetar dintre incasari si plati. Ecuatia fundamentala pe care o explica tabloul de finantare este urmatoarea D FR= D NFR+ D TN Pentru elaborarea tabloului de finantare se parcurg doua faze: 1.determinarea variatiei fondului de rulment, ca urmare a modificarii structurii capitalurilor si a activelor stabile (in partea superioara a bilantului); 2.determinarea variatiei trezoreriei nete, ca urmare a modificarii nevoii de fond de rulment (partea de jos a bilantului), articulata cu variatia fondului de rulment. Analiza acestor fluxuri financiare porneste de la constatarea, in bilanturi succesive a unui flux de resurse. In cazul unui flux de alocare a capitalurilor banesti, creste un post de activ sau scade un post de pasiv In sinteza tabloul de finantare reflecta fluxurile de resurse financiare stabile si cele pe termen scurt, fiind astfel un instrument principal al gestiunii financiare pentru analiza si previziunea variatiei fondului de rulment si a variatiei trezoreriei nete.

11.CONSTRUCTIA TABLOULUI DE UTIL. SI RESURSE Categoria 1: fluxurile patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilitatilor. Exemple: toate cumpararile platite imediat, toate vanzarile incasate imediat. In continuare le vom numi fluxuri monetare. Categoria 2: fluxurile patrimoniale care nu au un impact imediat asupra disponibilitatilor, dar vor avea in viitor. Exemple:cumpararile si vanzarile pe credit. Ele reprezinta fluxuri financiare Categoria 3: fluxurile care nu au, nici imediat, nici ulterior, un impact asupra disponibilitatilor, cum ar fi amortizarile sau provizioanele (calculate sau reluate). Acestea pot fi denumite fluxuri contabile. Preluarea datelor din bilanturile contabile Prin comparare a doua bilanturi succesive, se pot determina variatiile pozitive si negative suportate de diferitele rubrici sau posturi.Prin gruparea acestor variatii se poate intocmi o situatie care permite identificarea a patru tipuri de modificari: Unele posturi de pasiv au suportat o crestere (↑P); -Unele posturi de activ au suportat o crestere (↑A); -In mod simetric, alte posturi de pasiv au suportat diminuari (↓P); -Alte posturi de activ au suportat diminuari (↓A):

Utilizari  Resurse

↑Active  ↑Pasive

↓Pasive ↓Active

Preluarea datelor din contul de rezultate Din contul de rezultate, in constructia tabloului de utilizari si resurse se foloseste capacitatea de autofinantare Capacitatea de autofinantare exprima practic diferenta intre veniturile incasabile ale intreprinderii si cheltuielile platibile ale acesteia. Capacitatea de autofinantare se poate determina prin doua metode: metoda deductiva si metoda aditionala. Prin procedeul deductiv se porneste de la excedentul brut de exploatare din care se deduc succesiv celelalte cheltuieli platibile ale intreprinderii si se aduna celelalte venituri incasabile si se scade impozitul pe profit (sau venit).Excedentul brut de exploatare:+ Alte venituri din exploatare (incasabile)- Alte cheltuieli din exploatare (platibile)+ Venituri financiare (incasabile)- Cheltuieli financiare (platibile)+ Venituri extraordinare (incasabile)- Cheltuieli extraordinare (platibile)- Impozitul pe profit (venit) = CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

In procedeul aditional se porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se aduna cheltuielile calculate neplatibile la o anumita scadenta dupa ce s-au scazut din acestea veniturile calculate

Rezultatul net al exercitiului:+ cheltuieli calculate (amortizari, provizioane calculate, etc.)- venituri calculate (reluari asupra provizioanelor) = CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

Capacitatea de autofinantare exprima deci un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii, care nu are decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective. Capacitatea de autofinantare nu reprezinta un sold de gestiune propriu-zis, astfel, in acceptiunea Planului Contabil Francez reprezinta un indicator monetar privind rezultatul exercitiului. CAF nu reprezinta decat o autofinantare potentiala, deci nu se poate pune semnul " = " intre CAF si autofinantare deoarece autofinantarea nu reprezinta decat o parte din CAF: Autofinantarea = CAF - Dividende.

. Prima parte a tabloului de finantare analizeaza modul cum s-a realizat in dinamica echilibrul structural intre elementele stabile ale bilantului (utilizari si resurse stabile), iar a doua parte analizeaza modul cum s-a utilizat fondul de rulment in asigurarea echilibrului functional intre elementele ciclice ale bilantului (utilizari si resurse ciclice) si al echilibrului monetar dintre incasari si plati. Ecuatia fundamentala pe care o explica tabloul de finantare este urmatoarea: D FR= D NFR+ D TN

Pentru elaborarea tabloului de finantare se parcurg doua faze: 1.determinarea variatiei fondului de rulment, ca urmare a modificarii structurii capitalurilor si a activelor stabile (in partea superioara a bilantului); 2.determinarea variatiei trezoreriei nete, ca urmare a modificarii nevoii de fond de rulment (partea de jos a bilantului), articulata cu variatia fondului de rulment.

Analiza acestor fluxuri financiare porneste de la constatarea, in bilanturi succesive a unui flux de resurse In cazul unui flux de alocare a capitalurilor banesti, creste un post de activ sau scade un post de pasiv .

In sinteza tabloul de finantare reflecta fluxurile de resurse financiare stabile si cele pe termen scurt, fiind astfel un instrument principal al gestiunii financiare pentru analiza si previziunea variatiei fondului de rulment si a variatiei trezoreriei nete.

12.POLITICA DE DIVIDEND Politica de dividend reprezinta ansamblul deciziilor si tehnicilor folosite pentru determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite actionarilor. In cadrul acesteia, se pune problema de a opta intre distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei parti cat mai mari din profit, de catre firma respectiva. Politica de dividend este influentata de mai multi factori incluzand: oportunitatile de investitii ale firmei; sursele alternative de capital; preferintele actionarilor in ceea ce priveste un venit sigur in prezent sau unul in viitor presupus mai mare. Intr-o societate pe actiuni repartizarea profitului net se face, in principal, pentru acoperirea nevoilor de dezvoltare si plata dividendelor. In acelasi timp, fondatorii, administratorii si personalul societatii vor participa la profit numai daca aceasta se prevede in mod expres in contractul de societate sau statut, ori se aproba de catre adunarea generala extraordinara. Distribuirea dividendelor priveaza intreprinderea de lichiditati, dar pe de alta parte, asigura un venit actionarilor determinand cresterea randamentului la plasamentul financiar initial. Distribuirea are ca efect opozitia dintre societate ca entitate economica si actionari a caror interes nu se masoara decat in termeni de plasament financiar. Aceasta opozitie se estompeaza in timp, pe masura ce acumularea devine sursa de obtinere a profitului pe termen lung. Desi s-au realizat cercetari numeroase in ceea ce priveste politica de dividend, nu s-a ajuns la o solutie optima de aplicat de orice intreprindere; mai degraba au putut fi identificate trei curente principale:---de neutralitate; de favorizare a repartizarii de dividende; de descurajare a distribuirii de dividende.