CONTINUTUL SI COMPORTAMENTUL COSTURILOR DE PRODUCTIE

CONTINUTUL SI COMPORTAMENTUL COSTURILOR DE PRODUCTIE

Producerea bunurilor si serviciilor de catre agentii economici presupune consumul de factori de productie, a caror valoare se regaseste in preturile cu care acestea se vand pe piata. Prin urmare, activitatile desfasurate, in conditiile unei eco-nomii concurentiale, impun agentilor economici evaluarea permanenta a cheltuie-lilor efectuate si compararea cu rezultatele obtinute, ca urmare a caracterului res-trictiv (rar) al resurselor economice. Prin urmare, costul de productie:

-reprezinta ansamblul consumului cu factorii de productie, pe care agentii economici il efectueaza cu producerea si desfacerea unui bun material si/sau serviciu sau a unui volum de productie dat si/sau volum de servicii efectuat;

-este un indicator sintetic, rezultativ si de eficienta, deoarece caracteri-zeaza calitatea muncii desfasurate de agentul economic prin compararea eforturilor (cheltuielilor) cu efectele (bunurile obtinute).

In conditiile in care preturile factorilor de productie sunt constante si daca randamentul creste intr-un ritm mai mare decat sporesc costurile totale, atunci cos-turile unitare scad, si invers.

Costul contribuie la fundamentarea deciziilor de orientare a agentilor economici spre una sau alta din alternativele care lise deschid. Ei sunt interesati in alegerea celei mai eficiente variante de alocare a resurselor, deoarece sunt limitate, si este firesc sa fie orientate spre acele activitati in care valorificarea lor este maxima sau asigura cele mai mari avantaje. Din aceasta perspectiva, se utilizeaza frecvent doua categorii de costuri:

a) Costul economic (Ce) este expresia baneasca a tuturor intrarilor de resurse intr-o intreprindere in cursul perioadei de referinta. Acest cost reflecta costul de oportunitate (Co) al resurselor consumate, adica valoarea acestora in cea mai buna alternativa. Cand conducerea intreprinderii aloca o suma de bani pentru achizitionarea unei anumite resurse, ea apreciaza, prin prisma costului de oportunitate, ca nu mai este profitabila utilizarea sumei respective in nici o alta directie. Costul economic este structurat pe doua categorii de costuri, si anume:

-costurile implicite (Ci) sunt cele ale intrarilor de resurse si servicii nea-chizitionate de catre intreprindere de pe piata, deoarece foloseste resursele care ii apartin, din propria sa firma (de exemplu: pamantul, infrastructura tehnica).

-costurile explicite (Cex) sunt cele ale intrarilor de resurse si servicii achizitionate de intreprindere de pe piata, adica se refera la cheltuielile de natura contractuala.

b) Costul contabil (Cc) masoara costurile explicite, deci numai o parte din costul economic. In ciuda faptului ca pentru conducerea intreprinderii costul contabil constituie o marime suficient de relevanta, pentru evaluarea corecta este necesara aprecierea folosirii resurselor si prin prisma costului economic. Acest aspect prezinta interes pentru intreprinzatorii care isi creeaza propria firma, muncesc suplimentar, pentru a asigura managementul si folosesc pentru activitatile firmei respective active-le pe care le-au adus in patrimoniul firmei. Corespunzator celor doua costuri prezen-tate se pot calcula si doua categorii de profit:

-profitul economic (Pe) reprezinta diferenta intre valoarea totala obtinuta de intreprindere si costul de oportunitate al tuturor intrarilor de resurse folosite in cursul perioadei de referinta. Aceasta categorie de profit se bazeaza intot-deauna pe costurile economice:

-profitul normal (Pn) este partea din costul intreprinderii care nu este cu-prinsa in costul contabil, fiind, deci, costul implicit al resurselor furnizate de proprietarul firmei.

In practica economica, cuantificarea costurilor se face cu ajutorul a doua me-tode, si anume:

a) Metoda contabila are la baza principiul solvabilitatii firmei. Aceasta inseamna ca atunci cand se evalueaza costul de productie al firmei se iau in consi-derare totalitatea cheltuielilor pe care intreprinzatorul le suporta cu achizitionarea factorilor necesari procesului de productie si obligatiile sale fiscale. Prin urmare, in primul rand, pentru a continua activitatea firma trebuie sa faca fata costurilor conta-bile (costurilor explicite).

b) Metoda economica ia in considerare nu numai costurile contabile (cos-turile explicite), ci si costurile implicite, care constituie costurile de productie corespunzatoare resurselor proprii (pamantul, diferite constructii, capitalul propriu, munca proprietarilor, riscul etc)

Legatura dintre venitul firmei, costul de oportunitate (costul economic) si profitul firmei se prezinta in figura 7.1. Concluziile ce se desprind din analiza corelatiilor dintre indicatorii respectivi sunt:

Fig. 7.1. Legatura dintre venit, costuri si profit

a) C_ex + C_i = C_o

b) C_e = C_ex + C_i

c) Daca V > C_o ⇒ P_e

d) Daca V = C_o ⇒ nevoia de alternative de valorificare a capitalului firmei

e) P_e = V - C_o

f) P_b = P_e + P_n

in care: V - venitul firmei; P_b(S_p) - profit brut (contabil sau total); Pe - profit economic; Pn - profit normal (partea din costul firmei care nu este cuprinsa in costul contabil).

Daca venitul firmei depaseste costul economic, atunci se obtine profitul eco-nomic, considerat ca rasplata a posesorilor de capital, el avandu-si izvorul in valori-ficarea resurselor implicite.

Profitul contabil rezultat din diferenta dintre venitul firmei si costul contabil este mai mare decat profitul economic, deoarece cuprinde, pe langa acesta, si profitul normal. Obtinerea profitului contabil inseamna o situatie mai buna pentru firma, respectiv ea castiga suficient pentru ca toate costurile sa fie acoperite. Acest lucru nu in-seamna ca dispare tentatia unei alte alternative, daca se intrevede un castig suplimentar. Exista situatii cand firma obtine profit contabil, dar, din punct de vedere economic, ea inregistreaza pierderi.

Profitul reprezinta un indicator sintetic al performantelor economico-finan-ciare ale intreprinderii, reflectand eficienta alocarii resurselor utilizate pentru produ-cerea bunurilor si serviciilor.

Obiectivul principal al desfasurarii oricarei activitati productive il reprezinta maximizarea profitului. Acest obiectiv prezinta o importanta deosebita pentru di-mensionarea si masurarea costurilor. Daca se cunosc preturile factorilor de produc-tie, functia costurilor este data de relatia:

C = f (x_i . p_i)

in care: C - costurile totale de productie; x_i - cantitatile factorilor de produc-tie; p_i - pretul factorilor de productie.

Cum obiectivul principal al firmei il constituie maximizarea profitului, se va alege varianta care asigura costuri minime. De asemenea, cand se iau decizii, intre-prinzatorul trebuie sa aiba in vedere influenta modificarilor in combinarea factorilor de productie asupra structurii cheltuielilor de productie. Aceasta face ca evolutia costurilor de productie sa fie urmarita atat pe perioada scurta cat si lunga de timp. Daca analiza costurilor, in perioada scurta, impune distinctia intre factorii invariabili (echipamentul de productie) si factorii variabili (forta de munca si capitalul circulant), pe termen lung toti factorii de productie pot fi considerati variabili.

Perioada lunga este aceea care ofera posibilitatea firmei sa creasca sau sa scada volumul productiei pe seama modificarii tuturor categoriilor de factori de productie. Avand la baza aceste premise, firmele pot opta pentru o crestere a productiei pe cale intensiva sau extensiva, pentru o extindere sau diversificare a activitatii sau spre o restrangere a acesteia. Modul de comportament al costului total unitar (CTUL) pe termen lung, este reprezentat in figura 7.2., iar analiza evolutiei acestuia permite formularea urmatoarelor concluzii:

Fig. 7.2. Comportamentul costului total unitar pe termen lung

a) Fiecare punct de pe curba costurilor totale unitare pe termen lung, repre-zinta costul cel mai scazut care se poate atinge pentru a produce cantitatea cores-punzatoare (de exemplu: punctul "a" ne indica faptul ca, pentru a obtine cantitatea Q₀, CUL cel mai scazut care se poate atinge este C₀).

b) Punctele aflate sub si peste curba CUL nu pot fi atinse pentru ca nu exista o metoda de productie pentru a obtine cantitatea Q₁ cu un C₁ si nici interesul de a produce o cantitate Q₂ cu un C₂.

Curba CTUL din figura 7.2 arata costul total unitar al productiei cand toti factorii productivi sunt variabili. Aceasta curba deriva din functia de productie pe termen lung.

Perioada scurta este definita ca intervalul de timp pe parcursul caruia un producator poate sa-si sporeasca productia numai in masura in care capitalurile fixe din dotare o permit. In aceste interval de timp, firma nu poate sa-si modifice volumul productiei, care depinde de investitiile precedente, decat prin cresterea volumului de munca depus sau a capitalurilor circulante constante.

Aceasta perioada este influentata de mai multi factori, dar aportul decisiv il au: caracteristicile proceselor de productie, ce poarta amprenta ramurilor de activitate careia ii apartine; faza ciclului de viata in care se afla firma (ascendenta, maturitate sau declin) etc.

Daca pe termen lung, firma poate sa-si aleaga metoda de productie si nivelul productiei, pe termen scurt ea nu-si poate modifica capacitatea de productie, aspect ce influenteaza, intr-o mare masura, comportamentul costurilor.

Modul de comportament al costului total unitar pe termen scurt (CTUS), in legatura cu cele pe termen lung, este reprezentat in graficul din figura 7.3.

Fig. 7.3. Comportamentul costului total unitar pe termen scurt si lung

Analiza evolutiei curbei costurilor totale unitare pe termen scurt permite formularea urmatoarea concluzie: punctul "a" comun curbelor CTUL si CTUS reflecta modalitatea cea mai ieftina pentru fabricarea lui Q₀, in timp ce punctul "b" de pe curba CTUS indica faptul ca firma utilizeaza intr-o maniera mai eficienta capacitatea sa de productie cand fabrica Q₁.

Costurile de productie in cele doua orizonturi de timp se prezinta in figura 7.4.

Fig. 7.4. Costul de productie in orizont scurt si lunged timp