CONTINUTUL SI FORMELE PRODUCTIVITATII MUNCII

CONTINUTUL SI FORMELE PRODUCTIVITATII MUNCII

Productivitatea muncii este considerata cel mai relevant indicator utilizat in analizele economice. Ea consta in capacitatea fortei de munca de a crea intr-o pe-rioada de timp un anumit volum de utilitati (bunuri si servicii). Acest indicator realizeaza compatibilitatea intre factorii materiali si cei umani ai productiei, ea exprimand rodnicia cu care este utilizat factorul de productie.

Nivelul productivitatii muncii se masoara fie prin calitatea si cantitatea bunurilor obtinute si a serviciilor prestate intr-o unitate de munca, fie prin cheltuiala de munca care revine pe o unitate de bun economic si se determina ca marime medie si marginala:

a) Productivitate medie a muncii (WL), se determina ca indicator calitativ de maxim (WLM), prin raportarea productiei obtinute (Q) la factorul munca utilizat (L), iar ca indicator calitativ de minim (WLm), prin raportarea factorului munca utilizat (L) la productia obtinuta (Q), folosind relatiile:

b) Productivitatea marginala a muncii, sau produsul marginal al muncii - (W'L), se determina, ca indicator calitativ de maxim (W'LM), prin sporul de productie (ΔQ) obtinut ca urmare a utilizarii unei unitati suplimentare de munca (ΔL), in conditiile in care ceilalti factori sunt presupusi constanti, iar ca indicator calitativ de minim (W'Lm), prin sporul de factori de productie (ΔL) necesar pentru a sporii productia cu o unitate, ceilalti factori ramanand neschimbati, folosind relatiile:

in care: p- pretul de vanzare unitar.

Analiza comportamentului productiei in raport cu factorul munca (L) evidentiaza variabilitatea productivitatii medii si marginale a muncii. Cresterea productivitatii muncii are o importanta deosebita pentru agentii economici, care urmaresc o productivitate sporita a factorilor de productie. Ea reprezinta procesul prin care acelasi volum de munca se concretizeaza intr-o cantitate mai mare de bunuri si servicii sau invers, aceeasi masa de bunuri si servicii se realizeaza cu un volum mai mic de munca. Cresterea productivitatii muncii are un caracter legic si presupune schimbarea in factori de productie, in modul lor de com-binare etc., astfel incat acelasi volum de munca dobandeste forta de a produce o can-titate mai mare de bunuri. De aceea, activitatea practica trebuie sa tina seama de un intreg complex de factori pentru a asigura o crestere a productivitatii muncii la toate nivelele economiei nationale.

Factorii (conditiile sau procesele) ce influenteaza nivelul productivitatii muncii sunt:

-factori naturali - conditii de clima, de fertilitate, substanta utila etc;

-factori tehnici - nivelul stiintei, tehnicii si tehnologiei, precum si gradul de aplicabilitate a acestora la un moment dat);

-factori economici - gradul de organizarea a productiei si a muncii, calita-tea fortei de munca, cointeresarea materiala, volumul si eficienta investitiilor;

-factori sociali - conditiile de munca si viata, justitie, responsabilitatea, constiinta etc.

-factori psihologici - motivatia muncii, climatul relatiilor de munca, gradul si modul de satisfacere a anumitor nevoi etc.;

-factori structurali - structura pe produse, pe sortimente sau pe ramuri; g) factori ce decurg din gradul si modul integrarii economiei nationale in cadrul economiei mondiale - tipurile de specializare tehnica, tehnologica si economica, capacitatea de competitivitate.

Practica economica impune alegerea unor modalitati de imbinare si folosire a factorilor de mai sus in vederea cresterii productivitatii muncii. Aceste modalitati de folosire a factorilor, ce influenteaza eficienta consumului de resurse umane, reprezinta caile (directiile) de crestere a productivitatii muncii. Dintre aceste cai mentionam:

a) Introducerea progresului stiintifico - tehnic si tehnologic in cadrul apor-tului de productie. Aceasta se concretizeaza in sporirea resurselor informationale, a surselor de energie, revolutionarea mijloacelor de munca, aparitia de noi factori de productie si perfectionarea celor existenti, perfectionarea tehnologiilor de fabricatie;

b) Ridicarea nivelului de pregatire a fortei de munca ceea ce face ca aceeasi cantitate de forta de munca sa dobandeasca capacitatea de a prelucra un volum mai mare de resurse si, in consecinta, sa produca o masa mai mare de produse, economisindu-se astfel atat munca vie cat si cea materializata;

c) Imbunatatirea organizarii productiei si a muncii care urmareste asigu-rarea folosirii mai intense a timpului de munca si a capacitatilor de productie;

d) Cointeresarea materiala, influenteaza cresterea productivitatii muncii prin modul de imbinare a stimularii cu raspunderea materiala pentru activitatea depusa.

Productivitatea muncii este un indicator de performanta economica, un indicator calitativ a carui crestere se concretizeaza in sporirea cantitatii de bunuri si servicii, la acelasi numar de persoane ocupate. Totodata, cresterea productivitatii muncii contribuie la reducerea costului de productie, pe de o parte, prin faptul ca o parte din cheltuieli nu creste proportional cu productia sau raman fixe, iar pe de alta parte, pentru ca se reduc cheltuielile cu salariile ce revin pe o unitate de produs. Pentru ca productivitate muncii sa fie insotita de reducerea costului este necesar ca ea sa creasca mai repede decat salariul mediu.

I_W > I_S

in care: I_W , I_S - dinamica productivitatii muncii si a salariului mediu.

Ignorarea sau neglijarea corelatiei de mai sus, cu atat mai mult inversarea ei, nu poate conduce decat la cresterea costurilor si preturilor, la anularea efectelor pozitive ale cresterii eficientei utilizarii altor factori si, prin acumulare, la alimentarea fenomenelor inflationiste.

Eficienta dezvoltarii economico - sociale pe plan mondial arata ca ridicarea productivitatii muncii a reprezentat baza progresului economic al omenirii, pentru ca: a) are contributie hotaratoare la cresterea productiei de bunuri si servicii, in con-ditiile in care durata medie a muncii, in ultimele doua secole, s-a redus substantial; b) a creat posibilitate unor redistribuiri importante de populatie ocupata din ramurile primare si secundare spre sectorul tertiar; c) a permis reducerea puternica a consumului de munca pe unitate de produs.