Diagnosticul economico financiar

Diagnosticul economico financiar

Importanta si scopul diagnosticului economico financiar pentru evaluare

Firmele, intreprinderile pot fi considerate in sens general, ca fiind organisme vii cu grade ridicate sau mai putin ridicate de complexitate, si ca orice organism viu, se nasc, traiesc si mor.

Unul dintre cele mai interesante si complexe demersuri, vizeaza abordarea demersului diagnosticului economico- financiar pentru evaluarea afacerilor, acest tip de diagnostic jucand un rol cheie in procesul de evaluare, si anume, rolul de sintetizare a concluziilor rezultate in urma efctuarii celorlalte tipuri de diagnostic pe de o parte, iar pe de alta parte, rolul de asigurare a coerentei in cadrul relatiei diagnostic- metode de evaluare, indeosebi in cazul metodelor bazate pe venit. Se poate sintetiza importanta diagnosticului economico- financiar dupa evaluare in urmaroarele trei componente:

1. Estimarea costului capitalului

In abordarea pe baza de venit, indicatorii financiari si tendintele acestora in perioada diagnosticata, ajuta evaluatorul sa estimeze riscul afacerii si implicit sa aproximeze rata de actualizare. De asemenea, analiza financiara permite aprecierea ratei de crestere care este utilizata in estimarea ratei de capitalizare si estinmarea valorii firmei ( afacerii) prin metoda capitalizarii profitului.

2. Deteriminarea sau/ si corectarea multiplicatorilor utilizati in abordarea prin comparatie

In abordarea prin comparatie, firma se compara tinand seama de tranzactiile cu actiuni inregistrate la firme similare, iar analiza financiara ofera un ghid pentru estimarea multiplicatorilor adecvati aplicarii metodelor acestui tip de abordare.

3. Determinarea activelor redundante si a elementelor de venituri si cheltuieli neoperationale sau exceptionale

Indicatorii financiari ajuta al identificarea activelor redundante si a rezultatelor neoperationale sau exceptionale, care ulterior necesita ajustari in evaluarea firmei atat in abordarea pe baza de active, cat si in cea pe baza de venit.

Diagnosticul economico financiar urmareste trei obiective majore:

a). Sa asigure intelegere performantelor realizate de societatea evaluata in ultimii 3 pana la 5 ani, precum si sa evidentieze riscurile activitatii firmei.

In acest sens gandirea perspectivelor viitoare de performanta ale afacerii se sustine pe analiza tendintelor care s-au manifestat de-a lungul perioadei diagnosticate. Totusi, evaluatorul nu poate face abstractie de conjunctura economico- sociala si de piata, previzibila in perioada urmatoare pe termen scurt si mediu.

b).Sa permita ajustarea situatiilor financiare istorice in scopul:

- dezvoltarii abordarii pe baza de active, implicit a corectiilor asupra elementelor de activ si datorii;

- pregatirii pentru aplicarea abordarii pe baza de venit prin estimarea abilitatii firmei de a genera fluxuri de venit pentru furnizorii de capital.

c). Sa asigure comparabilitatea cu intreprinderi similare pentru a stabili parametrii de risc, de rentabilitate si de evaluare, aspecte fundamentale in abordarea prin comparatie in evaluarea firmei si estimarea costului capitalului.

Ajustarea informatiilor financiar contabile cu principalele tipuri de analiza a informatiilor financiar- contabile

De cele mai multe ori diagnosticul economico- financiar este precedat de ajustari ale situatiilor financiare, acestea avand in vedere:

a). ajustari de normalizare a informatiilor contabile si de eliminare a elementelor extraordinare.

-ideea generala a ajustarilor este sa prezinte datele pe baza unor standarde si principii contabile unanim acceptate, acestea urmarind ca informatiile financiar contabile sa fie prezentate de o maniera comparabila cu a altor firme si sa permita fundamentarea asteptarilor priviind dezvoltarea viitoare a firmei;

-intre ajustarile uzuale avem in vedere:

o           conabilizare conturilor;

o           sistemul de amortizare;

o           politica de capitalizare a diferitelor categorii de cheltuieli;

o           recunoasterea veniturilor si cheltuielilor;

o           tratamentul imobilizarilor necorporale si/ sau inadecvarea activelor ( de exemplu; excesul de necesar de fond de rulment).

intre elementele extraordinare se au in vedere:

o           pierderi sau castiguri atipice obtinute din vanzarea activelor;

o           operatii discontinue;

o           pierderi sau profituri extraordinare (incedii, inundatii, greve, costuri generate de litigii, vanzari de linii de afaceri, etc.)

b). analiza ajustarilor de normalizare

- proprietarul unui pachet de control din actiunile unei firme, poate intreprinde demersuri in sensul realizarii unor ajustari pentru eliminarea unor elemente de natura nonoperationala sau extraordinara, in vreme ce un actionar minoritar nu dispune de aceasta putere;

- de aceea, ajustarile care asigura o situatie de normalitate a activitatii firmei, vor fi realizate doar atunci cand se urmareste evaluarea unui pachet de control . Aceste ajustari pot include:

o           excesul sau nivelul prea redus al compensatiilor acordate managementului;

o           eliminarea operatiilor ineficiente care genereaza costuri majore si iesiri importante de lichiditati in companie;

o           schimbarea politicii tranzactiilor companiilor de persoane din cadrul firmei ( salariati, actionari, management, etc.)

o           schimbarea stucturii capitalului si a structurii activelor.

c). separarea elementelor operationale de cele nonoperationale

- procedurile de evaluare implica in anumite situatii adaugarea valorii partii neoperationale a afacerii la valoarea estimata a componentei operationale. Aceasta procedura este comuna mai degraba evaluarii pentru pachetul de control decat in evaluarea unui pachet minoritar, deoarece proprietarul unei participatii minoritare nu poate forta lichidarea activelor neoperationale. In aceasta procedura, evaluatorul face urmatoarele operatii:

o           separa activele redundante ( sunt neoperationale sau in afara exploatarii) de cele operationale;

o           separa toate veniturile si toate cheltuielile produse de activele neoperationale si le evidentiaza separat in contul de rezultate.

Exemple tipice de active redundante sunt:

depozite bancare;

titluri de participare sau plasament;

terenuri sau cladiri in exces sau neutilizate in activitatea operationala;

automobile, baze sportive sau de agrement, etc.

Intre modalitatile frecvente de analiza a situatiei financiare a firmei se inscriu:

-analiza structurala a veniturilor, cheltuielilor, activelor, a cifrei de afaceri pe produse, piete, etc.

- analiza dinamica, a trend-ului, care vizeaza atat marimi absolute ( venituri, profit active, datorii) cat si marimile relative( de exemplu: rate financiare).

- analiza pe baza ratelor care este nelipsita in acest demers

- analiza factoriala.

Diagnosticul situatiei patrimoniului

1.Diagnosticul situatiei activului sau patrimoniului net

Patrimoniul net se determina ca diferenta intre activele totale si datoriile totale reflectand activele firmei negrevate de datorii la un moment dat.

In esenta, patrimoniul net reflecta averea firmei la u moment de timp, deci are un caracter static.

In activitatea de evaluare a firmei, cunoasterea evolutiei patrimoniului net, prezinta importanta in alegerea metodei de evaluare preconizate si in determinare unor elemente necesare aplicarii diferitelor metode de evaluare.

Pe baza analizei datelor privind situatia dinamica activelor si datoriilor se fac aprecieri asupra patrimoniului net, prezentandu-se semnificatia economica a elementelor care au determinat modificarile acestuia. Astfel, scaderea valorii ramase a activelor imobilizate, iar in cadrul acestora a mijloacelor fixe, poate fi pusa pe seama amortizarii acestora sau poate fi rezultatul vanzarii unor active imobilizate.

Cresterea valorii activelor circulante   trebuie apreciata diferit in raport de elementele care au determinat-o.

De exemplu: - sporirea creantelor in lei are o influenta negativa asupra situatiei economice a a unei intreprinderi, intrucat acestea raman la valoarea lor contabila de inregistrare;

-cresterea stocurilor de produse finite are de asemenea o influenta negativa asupra valorii firmei pentru ca odata cu trecerea timpului, valoarea actuala a produselor finite este mai mica decat cea inregistrata, iar actualizarea preturilor de vanzare poate face produsele nevandabile.

Marirea disponibilitatilor poate semnifica o accelerare a vitezei de rotatie a activelor circulante, situatie care poate conduce la o amplificare a capacitatii de plata si la posibilitatea onorarii la timp a obligatiilor firmei.

Stocul de produse in curs de executie trebuie apreciat in functie de posibilitatile de valorificare in activitatea viitoare, stabilite prin diagnosticul tehnic ( la acest capitol al diagnosticului se precizeaza care sete valoarea stocurilor de materiale care nu mai pot fi utilizatein activitatea de productie, precum si eventualele comenzi sistate si care urmeza a avea o destinatie).

Patrimoniul net este format pe baza urmatoarelor surse:

capitalul social;

rezerve;

rezultatul nerepartizarilor( profit nerepartizat si/ sau pierderi neacoperite);

provizioane reglementate.

Primele trei surse mentionate formeaza ceea ce in literatura de specialitate poarta denumirea de ,,situatia neta".

Referitor la structura surselor de finantare a patrimoniului net se poate remarca fatptul ca ponderea capitalului social scade in conditiile unei evolutii normale a activitatii firmei (capitalul social ca suma absoluta se mentine) si creste ponderea rezervelor (pana la o anumita limita pentru rezervele legale) si a fondurilor proprii.

Rezulta ca dinamica cea mai accentuata in cadrul surselor de acoperire a patrimoniului net o inregistreaza profitul net care ramane la dispozitia firmei.