Echilibrul consumatorului. Abordare statica si dinamica

Echilibrul consumatorului. Abordare statica si dinamica

Daca alegerea consumatorului este limitata la doua bunuri substituibile este posibil sa prezentam grafic o harta a curbelor de indiferenta; ea reprezinta ansamblul curbelor de izoutilitate care dau expresie programelor de consum imaginate de consumator pe baza resurselor sale. In graficul din Figura 7. exista numai trei curbe de izoutilitate (U₁, U₂, U₃), dar poate fi imaginata o infinitate de astfel de curbe ce definesc o harta a curbelor de izoutilitate. Fiecare curba de indiferenta reprezinta un nivel diferit de utilitate (U₃ > U₂ > U₁), in timp ce combinatiile (programele) de consum reprezentate de punctele unei curbe de indiferenta furnizeaza consumatorulu acelasi nivel de satisfacite. Nivelul de utilitate este cu atat mai ridicat cu  cat ne deplasam spre dreapta graficului si este exclus, deci, ca doua curbe de izoutilitate sa se intretaie.

Sub impulsul preferintelor sale si in conditiile unor restrictii economice, consumatorul rational va tinde sa obtina maximum de satisfactie. In consecinta echilibrul consumatorului poate fi determinat de marimea resurselor (venitului) si de nivelul preturilor bunurilor de consum. Modificarile intervenite in nivelul acestor variabile exogene vor determina schimbari si in echilibrul consumatorului.

Consumatorul va fi in pozitie de echilibru (statica) atunci cand pentru anumite resurse sau venit disponibil si pentru anumite preturi unitare ale bunurilor de consum, beneficiaza de cel mai inalt nivel de satisfactie.

Consumatorul dispune de un anumit venit (buget) pe care il notam cu R; cantitatile de bunuri de consum sunt notate cu “x” si “y”, iar preturile lor unitare cu P_x si P_y. Cu venitul disponibil si in conditiile preturilor date (care reprezinta variabile exogene in raport cu optiunle consumatorului), acesta poate realiza variate combinatii de consum, astfel incat cheltuiala totala,  este egala cu venitul (R): .

Aceasta este ecuatia dreptei bugetului reprezentata in graficul din Figura 8. prin dreapta NS. Ea desemneaza toate programele de consum posibil de realizat in conditiile cheltuirii intregului venit disponibil. Fiecare din punctele dreptei NS reprezinta o cheltuiala identica ca marime (egala cu bugetul R) dar cu combinatii de achizitii diferite privind cantitatile din bunurile respective. Astfel, punctele extreme sunt: fie sa cheltuiasca intregul venit disponibil pentru a cumpara bunul y ( R/P_y); fie sa cheltuiasca intregul venit pentru a achizitiona bunul x (R/P_x). Oricum, domeniul de optiune al cumparatorului este restrans la triunghiul ONS; in interiorul acestui triunghi orice punct (program de consum) este posibil de atins, intrucat venitul disponibil este mai mare (). Dimpotriva, orice punct din afara triunghiului ONS (de exemplu H), este inaccesibil consumatorului, prin prisma restrictiei economice, de exemplu consumatorul nu poate achizitiona combinatia XH si YH, caci .

In raport de preferintele sale (ceea ce se doreste) si de restrictiile economice (ceea ce se poate), cumparatorul trebuie sa aleaga, sa opteze asupra unui program de consum care sa-i asigure maximum de satisfactie. In analiza noastra, confruntarea dintre dreapta bugetului si harta curbelor de indiferenta permite definirea echilibrului sau a optimului consumatorului in punctul E (vezi graficul din Figura 9.).

El este punctul de tangenta al dreptei bugetului la una din curbele de indiferenta; pozitia acestui punct (E) in grafic, caracterizeaza nivelul de utilitate maxim pe care consumatorul poate sa-l atinga, prin combinatia de consum X_E si Y_E situata pe curba de indiferenta U₂. In acest punct, panta curbei de indifereenta (care este RMS dintre cele doua bunuri) este egala cu panta liniei bugetului (care este raportul dintre preturile celor doua bunuri).

In consecinta conditia de echilibru al consumatorului este ca raportul dintre utilitatile marginale ale celor doua bunuri sa fie egal cu raportul dintre preturile lor:

  sau

Generalizand, un consumator care dispune de un anumit venit si se confrunta cu anumite preturi de piata, obtine maximum de satisfactie atunci cand suplimentul de utilitate dobandit pentru ultima unitate monetara cheltuita este aceeasi pentru fiecare bun achizitionat. Aceasta regula a maximizarii utilitatii totale este cunoscuta si sub denumirea de legea egalizarii utilitatilor marginale aferente fiecarei unitati monetare.

Echilibrul consumatorului este dinamic; el se modifica sub incidenta schimbarii preferintelor sale si a restrictiilor economice (modificarii venitului si a preturilor). Vom analiza mai intai efectele modificarii venitului.

Daca au loc modificari in nivelul resurselor sau al venitului (preturile ramanand constante), dreapta bugetului se deplaseaza paralel cu ea insasi, si anume: spre dreapta, daca venitul creste; spre stanga daca venitul scade si restrictia se accentueaza. Astfel, pentru niveluri diferite ale bugetului sau venitului pe o harta a curbelor de indiferenta, putem determina punctele de echilibru pentru fiecare nivel de venit dat; ele sunt punctele de tangenta ale dreptei bugetului la curbele de indiferenta (vezi graficele din Figura  10).

Pentru unirea punctelor de echilibru (E₁,  E₂, E₃, E₄) se obtine ceea ce se numeste curba consumului in raport de venit (se mai numeste si curba venit-consum sau curba Engel in cazul bunurilor normale). Ea arata modul in care programele sau combinatiile de consum se modifica in functie de evolutia venitului, preturile unitare ale bunurilor de consum ramanand constante.

In graficele din Figura 10. sunt prezentate trei posibile traiectorii ale curbei consumatorului in raport cu venitul, si anume:

a)   cazul considerat cel mai frecvent sau normal (graficul din Figura 10. A), cand venitul disponibil creste, cantitatile consumate din cele doua bunuri cresc si ele, dar structura de consum se modifica (cantitatea din bunul y se amplifica mai mult decat cea din bunul x). De regula, cererea pentru un bun creste mai repede decat cresterea venitului in cazul bunurilor superioare, de lux, iar daca cererea creste intr-o proportie mai mica decat cresterea venitului, de regula bunurile respective sunt de stricta necesitate. Ambele categorii de bunuri sunt insa considerate bunuri normale, pentru care cantitatea ceruta se modifica intotdeauna in acelasi sens cu modificarea venitului;

b)   cazul prezentat prin graficul din Figura 10. B, reflecta ipoteza in care cantitatea achizitionata din cele doua bunuri sporeste in aceeasi proportie odata cu venitul. In acest caz curba venit-consum este o linie dreapta (O, E₁, E₂, E₃, E₄) si corespunde, de regula situatiilor cand bunurile achizitionate de consumator sunt perfect complementare;

c)   curba venit-consum prezentata in graficul din Figura 10. C reflecta asa numitul caz al bunurilor inferioare, in care odata cu cresterea venitului de la un anumit nivel al acestuia cantitatea ceruta de consumator din bunul x, scade. Nivelul mai ridicat al venitului permite consumatorului sa reduca consumul de bunuri considerate inferioare, pe care le substituie cu bunuri normale.

Modificarea nivelului preturilor bunurilor de consum va influenta, de asemenea, echilibrul consumatorlui. Putem analiza acest fenomen presupunand ca pretul bunului y ramane fix iar pretul bunului x se modifica. In aceasta situatie dreapta bugetului se roteste in jurul punctului sau de intersectie cu ordonata (R/P_y ramane fix prin ipoteza), deplasandu-se astfel: spre dreapta daca P_x scade; spre stanga daca P_x creste.

In graficele din Figura 11 sunt analizate consecintele modificarii preturilor in ipoteza ca pretul bunului x scade. Aceasta inseamna o crestere a venitului real si, implicit, un nivel de utilitate mai ridicat pentru consumatorul respectiv. Efectele reducerii lui P_x asupra structurii de consum sunt insa diferite in functie de tipologia bunurilor de consum.

In graficul  din Figura 11.A este redata ipoteza complementaritatii stricte a bunurilor x si y. Scaderea pretului bunului x face sa creasca cantitatea consumata din cele doua bunuri; echilibrul consumatorului trece de la E₁ la E₂, respectiv la un nivel mai ridicat de utilitate.

Aceasta modificare reprezinta un efect de venit, scaderea pretului bunului x facandu-l pe consumator mai “bogat”. Structura de consum ramane insa fixa intrucat bunurile sunt perfect complementare.

In graficul din Figura 11.B este reprezentata situatia bunurilor substituibile. Prin reducerea pretului bunului “x” echilibrul consumatorului trece, de asemenea, la un nivel mai ridicat de utilitate, de la E₁ la E₂, dar in aceasta modificare se poate distinge un efect de substituire, de un efect de venit. Are loc, astfel, o crestere a consumului din bunul “x” (al carui pret s-a redus), care apare ca suma a doua efecte: efectul de substituire (e₁,e’) si efectul de venit (e’,e₂).

Curba pret-consum si deducerea curbei cererii consumatorului. Dupa cum s-a aratat, daca pretul unui bun se modifica, se modifica si linia bugetului, deplasandu-se spre dreapta daca pretul bunului scade si spre stanga daca pretul bunului creste. Astfel, presupunand o situatie de echilibru ca punct de plecare (punctul E₂ din Figura 12.), daca pretul bunului x scade atunci linia bugetului se va deplasa spre dreapta punctului de echilibru fiind atins in E₃, iar daca P_x va creste atunci linia bugetului se va deplasa spre stanga, noul punct de echilibru situandu-se in E₁. Curba E₁E₂E₃ este cunoscuta sub denumirea de curba pret-consum si arata cum se modifica cererea de consum ca urmare a modificarii pretului. Ea evidentiaza o corelatie fundamentala, aceea dintre cantitatea ceruta si pret, din care se poate deduce curba cererii consumatorului.

Analiza comportamentului consumatorului ne-a condus in cele din urma la deducerea curbei cererii consumatorului. Acest fapt ne demonstreaza o data in plus importanta cunoasterii principiilor care calauzesc alegerile consumatorului pentru intelegerea uneia din cele doua forte de baza ale pietei: cererea si oferta.