Evolutia politicii monetare in Romania

Evolutia politicii monetare in Romania

Infaptuirea politicii monetare in Romania, in ultimii 10 ani a fost conditionata de gradul de independenta al bancii centrale pe de-o parte, si de transformarile institutionale si de comportament la nivel micro- si macroconomic.

Conditiile specifice ale tranzitiei au impus BNR realizarea unui echilibru intre obiectivele pe termen ale politicii monetare si restrictiile pe termen scurt, date de evolutia conditiilor din economie.

Obiectivele politicii monetare si anume: limitarea cresterii preturilor, eliminarea supraevaluarii monedei nationale in vederea asigurarii sustenabilitatii balantei de plati, au fost compromise de fragilitatea sistemului bancar, de rigiditatea economiei reale precum si de constrangerile de natura sociala. Din acest motiv, s-au succedat perioade de control asupra masei monetare si de echilibrare a pietei monetare si valutare, cu cele in care masa monetara a sporit considerabil, iar cursul de schimb a fost supraevaluat.

In anul 1991, politica monetara a avut ca obiectiv controlul privind cresterea masei monetare, printr-o serie de masuri de limitare a creditului neguvernamental. Efectul generat a constat in amplificarea indisciplinei financiare si fenomenul de neplata a datoriilor, respective blocajul financiar.

In anul 1992 politica monetara a fost ezitanta si marcata de fluctuatii; masa monetara a crescut rapid, iar fenomenul inflationist s-a reinstalat.

Astfel, pentru perioada 1991 - 1993 rezultatele politicii monetare au fost partiale: in anul 1993, inflatia masurata prin indicii preturilor de consum a depasit 250% (nivel mediu anual), fenomen care a demonstrat si apogeul dificultatilor in economie.

Anul 1994 a fost considerat un succes al politicii de macrostabilizare, iar politica monetara s-a centrat pe utilizarea concomitenta, sincronizata a doua parghii esentiale: controlul expansiunii monetare si cresterea ratelor de dobanda, prin care au putut fi influentate cantitatea de bani din economie si pretul acestora.

Anul 1994 prezinta importanta si prin aceea ca a marcat redobandirea increderii in moneda nationala. Daca pana in acel moment se manifestau intens demonetizarea, dolarizarea si dezintermedierea financiara, din 1994 procesele respectiv au fost stopate. Masa monetara a crescut in termeni reali, economiile si creditul, de asemenea, iar viteza de circulatie a monedei sa stabilizat. O pondere insemnata au detinut-o operatiunile de refinantare de la BNR prin linii de credit. In ansamblu, la nivelul anului 1994, politica monetara s-a caracterizat prin coerenta, ceea ce a condus la reluarea procesului de economisire in moneda nationala.

Anul 1995 poate fi definit ca anul in care obiectivul explicit al politicii monetare l-a constituit reducerea ratei inflatiei pana la 30%. In ultima parte a anului, s-a produs o deteriorare a balantei de plati si au reaparut presiunile inflationiste care au determinat BNR sa inaspreasca politica rezervelor minime obligatorii si sa revina la o politica de dobanzi mai restrictiva. S-a urmarit, astfel, reducerea deficitului extern si reducerea lichiditatii disponibile pentru a limita procesul de multiplicare a bazei monetare. Rezultatele politicii monetare in perioada anilor '94 si '95 au evidentiat urmatoarele corelatii:

- cresterea mai rapida a economiilor populatiei decat a masei si a creditului neguvernamental, a reprezentat ancora de baza pentru mentinerea increderii in moneda nationala;

- cresterea masei monetare in sens larg (M2) mai rapid decat a celei in sens restrans (M1) si decat al bazei monetare (M0), indica rolul important al intermedierii financiare;

- mentinerea ratelor dobanzii la nivele real pozitive de nivel mai ridicat decat deprecierea monedei nationale, au descurajat pastrarea valutei si au sporit increderea in moneda nationala.

Specificul anului 1996 l-a constituit manifestarea cu acuitate a dezechilibrelor in economia romaneasca. Dezechilibrul structural dintre cererea agregata, pe de o parte si volumul si structura ofertei interne, pe de alta parte, s-a reflectat in cresterea inflatiei si a deficitului extern. Asupra BNR s-au efectuat presiuni pentru finantarea deficitelor pe calea creditelor directionate, a dobanzilor subventionate si a aprecierii cursului de schimb.

Politica monetara s-a deteriorat vizibil in anul 1996 si s-a concretizat in pierderea increderii in moneda nationala, atestata de urmatoarele evolutii:

- economiile populatiei nu au mai crescut in termeni reali;

- viteza de circulatie a banilor a crescut indicand preferinta publicului pentru ale activitati;

- dolarizarea economiei a tins sa creasca;

- remonetizarea a incetat (cresterea masei monetare a fost insotita de cresterea inflatiei).

Anul 1997 a marcat o serie de modificari importante in cadrul politicii monetare:

- s-a renuntat la refinantarea prin credite structurale si s-a trecut la refinantarea prin

mecanisme si instrumente specifice de piata monetara;

- s-au introdus instrumente prin care sa se realizeze "sterilizarea" excesului de lichiditate, respectiv vanzarea titlurilor de stat din portofoliu si atragerea de depozite la banca centrala;

- liberalizarea pietei valutare, prin acordarea licentei de dealer tuturor bancilor comerciale si asigurarea unui nivel de echilibru al cursului de schimb;

- influentarea cursului de schimb prin utilizarea instrumentelor indirecte

Politica monetara, sustinuta in mare parte de politica fiscala, a reusit o performanta pozitiva, in sensul ca inflatia a fost redusa la 40,6% fata de 151,4% din anul precedent. Costurile antrenate de reducerea dobanzilor si canalizarea resurselor catre sfera bugetara (fenomen cunoscut sub denumirea de evictiune).

In anul 1998, politica monetara restrictiva a condus la temperarea semnificativa a inflatiei. Politica bancii centrale bazata pe ancora monetara a atenuat considerabil anticipatiile inflationiste precum si impactul asupra preturilor, generat de ajustarile fiscale. In acelasi an politica monetara a temperat tendinta de depreciere mai accelerata a cursului de schimb si efectul acesteia asupra inflatiei. Pentru anul 1999, obiectivul de atenuare a cresterii preturilor a fost atins, inflatia inregistrand nivelul de 54,9%. Restrictivitatea politicii monetare a dus la cresterea M2 cu 44,9% in special pe seama activelor externe nete, in timp ce creditul intern a sporit doar cu

25,8%, exclusiv pe seama creditului guvernamental. Acesta a inregistrat o crestere cu 105,3% si s-a datorat, in totalitate, titlurilor de stat emise pentru restructurarea bancara si prin care s-a preluat, la datoria publica, un volum insemnat de active neperformante bilantiere si extrabilantiere.