MECANISMUL BURSELOR DE MARFURI SI PRINCIPALELE CATEGORII DE OPERATIUNI

MECANISMUL BURSELOR DE MARFURI SI PRINCIPALELE CATEGORII DE OPERATIUNI EFECTUATE LA ACESTEA

Preliminarii

In ciuda usurintei si rapiditatii cu care pot fi obtinute informatiile cu privire la activitatile desfasurate la burse, mecanismul lor de functionare continua sa ramana un mister pentru multe persoane. 

In realitate, mecanismul operatiunilor de bursa este simplu si functionarea lui se aseamana in mare parte cu cel al mecanismului burselor de valori.

Bursele de marfuri sunt ,,publice", in sensul ca oricine poate utiliza bursa de marfuri daca, in prealabil, a convenit cele necesare cu un broker, membru al bursei. Astfel, nu este obligatoriu sa lucrezi in comertul cu bumbac sau vinde bumbac, grau sau boabe de soia la burse.

Bursele de marfuri sunt, totodata, ,,internationale", deoarece ordinele de vanzare sau cumparare vin nu numai din tarile in care sunt localizate bursele, ci din toata lumea.

Cu toate ca mecanismul burselor de marfuri se aseamana mult cu cel al burselor de valori, intelegerea trasaturilor specifice primului mecanism este necesara si importanta pentru cel ce intentioneaza sa utilizeze intr-un mod sau altul bursele de marfuri. Iata cateva din aceste trasaturi:

1. Preturile marfurilor ce se negociaza la bursa sunt mult mai sensibile fata de o serie de factori economici si inregistreaza oscilatii mult mai mari si mai frecvente, decat cele ce la bursele de valori. Astfel, orice modificare a previziunilor unei recolte determinate de seceta, inghet, inundatii, daunatori sau boli de plante, se reflecta imediat in nivelul de pret la care se negociaza o marfa la bursa. Acelasi efect il au si evenimentele provocate de om, cum ar fi razboaie, greve, acte de guvernamant s.a.m.d.

La randul ei, cererea sufera modificari importante datorita unor factori economici si politici, cum sunt scaderea puterii de cumparare, inflatia, evolutia economiei etc.

2. Potential, profitul din capitalul investit in marfuri de bursa este mai mare si se obtine mai rapid decat cel din capitalul investit in actiuni, conditionat insa de analize si concluzii comerciale corecte. Daca analizele si concluziile sunt gresite, atunci riscurile pot scapa controlului si cel mai practic lucru este limitarea pierderii prin lichidarea prompta a operatiunii pe baza unui ,,stop-loss order" (dispozitie de lichidare a unei pozitii data de un speculator brokerului in vederea limitarii pierderii la un produs la care pretul scade)

3. Factorii si evenimentele care influenteaza schimbarile de pret la marfurile de bursa nu sunt din categoria ,,informatiilor interne" ce ofera avantaje numai unor participanti la activitatile bursei, ci ,,publice", valabile pentru toti, in acelasi timp.

4. Nivelul comisionului perceput pentru operatiunile ce se incheie la bursele de marfuri este mai mic sau chiar foarte mic comparativ cu profitul potential;

5. ,,Diferentele" (margins) solicitate in cazul unor evolutii nefavorabile de pret, sunt, de asemenea, relativ mici, respectiv intre 10 si 20% din valoarea marfii negociate, uneori chiar mai mici.

Pentru a intelege mai bine mecanismul de functionare a bursei de marfuri, prezentam:

a) categoriile de participanti la bursa;

b) structura acesteia;

c) deschiderea;

d) intreruperea;

e) inchiderea operatiunilor de bursa, precum si exemple de operatiuni de hedge, de speculatie si de conversiune a acestora.

Participantii la operatiunilor de bursa

Participantii la operatiunile de bursa pot fi grupati in urmatoarele categorii:

1. oamenii de afaceri, respectiv comerciantii, producatori si consumatori, care vand sau cumpara marfa cu livrare prompta si plata cash;

2. producatori, consumatori, comercianti si banci care investesc in marfuri ce urmeaza a fi livrate la termen;

3. comercianti, producatori si consumatori, care folosesc bursa pentru a incheia operatiuni de ,,hedge", in scopul evitarii fluctuatiilor de pret intre data contractarii si cea a livrarii marfii;

4. speculatori care, la fel ca si la bursele de valori, isi risca banii in speranta obtinerii unui profit.

Dupa unii autori, participantii la bursa sunt grupati in numai doua categorii si anume hedgeri si speculatori. Primii sunt cei care incheie tranzactii la bursa in scopul evitarii sau cel putin reducerii riscului provocat de fluctuatiile de pret; ultimii, din contra, accepta riscul decurgand din unele operatiuni de bursa, in speranta obtinerii unui profit.

Desigur, calitatea de participant la bursa se acorda in primul rand membrilor bursei, care sunt persoane fizice sau juridice, de regula specializate in comertul cu marfa ce face obiectul de activitate al bursei. Capitalul bursei se constituie din contributiile membrilor al caror numar este limitat de regula la 30-40 si din alte contributii stabilite prin regulamentul si statutul bursei. Dreptul de a incheia efectiv operatiuni la bursa este monopolizat de membrii sai, fiecare membru avand pe ,,ring-ul" bursei un reprezentant, un broker. Numarul limitat al membrilor bursei nu impiedica realizarea volumului dorit de operatiuni, practic prin intermediul membrilor putandu-se incheia un numar nelimitat de afaceri.

Oamenii de afaceri, respectiv comerciantii, producatorii si consumatorii utilizeaza bursa pentru vanzari-cumparari de marfa spot, dar in primul rand pentru ,,hedging".

In categoria speculatorilor, in afara celor ,,de profesie", mai intra si cetateanul particular, care sa-i dubleze sau sa-i tripleze sumele investite in operatiuni speculative.

In fapt, marea majoritate a speculatorilor neprofesionisti isi pierd banii atunci cand participa la operatiuni speculative. Datele arata ca, in Statele Unite, intre 70 si 90% dintre participanti isi pierd banii, iar in Australia, intre 75 si 80%. Aceste date insa, publice si ele, nu sunt suficient de convingatoare si nu tempereaza pe speculatorii avizi, a caror psihologie este de castigatori siguri.

Greseala de a nu lua masuri de precautie fata de pierderile probabile este una din explicatiile pentru care speculatorul amator nu are succesul scontat. In multe cazuri, practic in majoritatea, speculatorul continua sa pastreze marfa sau contractul la care se inregistreaza o tendinta se va redresa, cand ar fi, de fapt, mai bine sa vanda la aparitia fenomenului, limitandu-si pierderile la minimum. In situatii inverse, cand se constata realizarea unui profit oarecare, speculatorii amatori se grabesc sa-si inchida operatiunea, sa-si incaseze bruma de profit, ramanand in continuare simpli speculatori ai evolutiei preturilor. A sti sa te controlezi in calitate de speculator la bursa inseamna a mentine contractul, a tine marfa, atunci cand incepe sa se inregistreze un castig, si a o vinde repede, a inchide imediat operatiunea, atunci cand se constata inceputul unei pierderi; aceasta constituie una dintre conditiile succesului in operatiunile speculative.

Raporturile bursei cu cei din afara ei nu se rezuma numai la categoriile mentionate mai sus. Tranzactiile pentru livrari viitoare, ca si cele speculative se afla, la toate bursele de marfuri, sub supervizarea si controlul continuu din partea unor comisii guvernamentale special constituite.

In Statele Unite, de exemplu, acest organism se numeste ,,Commodity Futures Trading Commission", prescurtat CFTC, care functioneaza in baza lui Commodity Exchange Act, in timp ce, in Anglia, interesele marelui public participant la operatiunile de bursa sunt aparate de ,,Bank of England".

Conform prevederilor acestui act, nici un comert la termen nu poate fi organizat in afara burselor de marfuri, care trebuie sa probeze prin contractul tip si prin regulamentul de functionare al bursei ca activitatile pe care le desfasoara nu sunt contrare interesului public. Mai mult chiar, interesele clientilor sunt aparate si protejate in raporturile acestora cu membrii-brokeri. Respectivul act interzice frauda, dezinformarea, discriminarea.

In baza aceluiasi act, toti intermediarii la bursa sunt inregistrati si autorizati pana la 31 decembrie al fiecarui an. Declaratiile acestora asupra veniturilor realizate sunt atent verificate de catre CFTC. CFTC urmareste indeaproape inregistrarea corecta si separata a fondurilor manipulate de catre brokeri. Cand un broker primeste din partea clientului sume in garantie (,,deposits") sau diferente (,,margins"), el este obligat sa notifice imediat banca despre natura respectivelor fonduri.

,,Commodity Exchange Act" acorda CFTC autoritatea de a stabili limita de volum in afaceri pentru fiecare broker sau individ care actioneaza la bursa. De exemplu, cantitatile limita maxime impuse de CFTC pentru vanzari-cumparari la termen de catre fiecare individ sunt de 2 milioane busheli pentru orz, de 3 milioane busheli pentru grau, porumb si boabe soia si de 30 de mii bale de bumbac. Aceste cantitati pot fi realizate intr-un singur contract sau in mai multe.

Structura unei burse de marfuri

Facilitatile oferite de bursele de marfuri au evoluat de-a lungul anilor si le regasim in actuala organizare a acestei institutii. Gratie telecomunicatiilor moderne si computerizarii, ordinele la bursa pot fi plasate, executate si raportate in aceeasi secunda, dar poate mai important decat aceasta este incasarea rapida a preturilor, a diferentelor (,,margini") initiale si aditionale, respectiv functionarea ireprosabila a mecanismului de protectie impotriva modificarilor dramatice de pret.

Elementele structurale mai importante ale unei burse de marfuri sunt urmatoarele:

a. Presedintele de pe ringul bursei care prezinta, in cele 2-3 sesiuni zilnice (timp destinat strigarilor, comentarii si evaluari oficiale a pietei, tranzactiilor incheiate si a miscarii preturilor);

b. Operatorii ce transpun pe ecranele sistemelor video ofertele si contraofertele, preturile si cantitatile contractate;

c. Brokerii care primesc, executa si raporteaza executarea ordinelor.

Intreaga activitate a bursei, inclusiv comentariile oficiale cu privire la tranzactii, volum, participanti si miscarea preturilor pot fi urmarite tot timpul de membrii bursei, de brokeri, de clienti si de catre marele public prin sisteme sofisticate de telecomunicatii apartinand unor agentii de presa specializate, la dispozitia publicului fiind puse si sursele proprii de informatii ale burselor, cum sunt rapoarte zilnice, telegrame informative din alte tari, statistici, situatia stocurilor, volumul vanzarilor, nivelul preturilor etc.

La fiecare bursa de marfuri regasim doua piete: piata pentru marfuri disponibile (,,spot") gata de a fi livrate prompt si piata la termen (,,futures")

,,Piata la termen" reprezinta insasi ratiunea de a fi a bursei si aceasta presupune vanzarea si cumpararea de contracte standard pentru marfuri cu livrare la termen, pana la un an sau chiar mai mult. Participantii la un astfel de comert sunt in masura sa determine pretul viitor al contractelor, iar pe de alta parte, aceasta constituie un mod de reducere a riscurilor, in timp ce pentru altii acelasi mod inseamna acceptarea unui profit. Aceasta se poate realiza in practica atat prin operatiuni de hedge, si mai ales prin cele de speculatie. Hedging-ul, de exemplu, permitand producatorilor sa se acopere impotriva riscurilor determinate de fluctuatiile de pret, le creeaza acestora conditiile necesare fabricarii unor marfuri competitive, iar comerciantului si consumatorului le asigura posibilitatea consolidarii profitului.

Asa cum s-a mai aratat, in timp ce interesele marelui public participant la bursa sunt aparate de organisme guvernamentale precum ,,Commodity Futures Trading Commission" in S.U.A. si ,,Bank of England" in Anglia, protejarea intereselor membrilor bursei revine ,,Asociatiei bursei" si ,,Casei de Clearing".

Asigurand buna functionare a bursei, respectiv executarea ireprosabila a tuturor angajamentelor asumate pe ringul bursei, Casa de Clearing protejeaza, de fapt, nu numai interesele membrilor bursei, ci si pe cele ale clientilor acestora. In absenta Casei de Clearing (,,Internatinal Commodity Clearing House"), functiile acesteia sunt preluate de ,,Asociatia bursei", adica de membrii bursei insisi.

Capacitatea Casei de Clearing de garantare a executarii intocmai a tuturor obligatiilor asumate de membrii bursei - din ordinul clientilor sau din initiativa proprie - se bazeaza pe:

O mare si slaba acoperire financiara;

Lichidarea membrilor sai, care de regula sunt mari firme comerciale, societati de asigurare si de transport, banci cu renume, deci cu mari capitaluri si alte firme de prestigiu a caror putere financiara luata separat, dar cu atat mai mult luate impreuna, este foarte mare;

Functionarea ireprosabila a unui mecanism de percepere de ,,deposits" (fonduri in garantie), de ,,margins" (diferente), ,,variation margins" (diferente variabile) sau de ,,additional margin calls" (diferente aditionale) la fiecare contract sau operatiune;

Rezervele suplimentare si fondurile-tampon;

Responsabilitatea solidara, a tuturor membrilor Casei de Clearing pentru afacerile incheiate intr-o anumita perioada de timp.

Casa de Clearing mai indeplineste si functia de distribuire a ceea ce se numeste ,,notices of delivery" - prin care vanzatorii (cei care sunt ,,short") isi fac cunoscuta dorinta de a livra marfa catre acei cumparatori (cei care sunt ,,long") care notifica aceleiasi Case de Clearing despre intentia de a prelua cantitatea de marfa cumparata.

Iata cateva date cu privire la modul in care functioneaza mecanismul Casei de Clearing:

Valoarea unui lot de marfa cumparat este de 250 mii £, iar pretul curent al acestei marfi este de 240 mii £; Casa de Clearing va solicita ,,margin" (diferenta) de 10 mii £. Daca o marfa a fost vanduta la un pret de 300 £, iar pretul ei curent este de 350 £, atunci diferenta (,,margin") ceruta de Casa de Clearing va fi de 50 £.

Daca situatia depozitelor in garantie (,,deposits"), denumite si ,,original margins", se prezinta la un moment dat astfel:

Neacoperite

Atunci diferenta de depozite in garantie ce va fi solicitata de catre Casa de Clearing va fi de 55. De mentionat ca livrarile ,,spot" sunt tratate de catre Casa de Clearing separat.

Deschiderea, intreruperea si inchiderea operatiunilor de bursa ,,spot" si ,,futures"

Executarea unui ordin la bursa de marfuri este o operatiune rapida si eficienta. Iata cum se desfasoara o astfel de operatiune:

Sa presupunem ca un comerciant din Statele Unite, constatand ca preturile pentru bumbac sunt joase, hotaraste sa cumpere zece contracte (un contract este egal cu 50 000 livre, deci zece contracte sunt echivalentul a 227 de tone, mai precis 226,8 tone). Prima masura pe care trebuie s-o ia comerciantul este deschiderea unui cont cu care poate sa opereze brokerul ales pentru executarea ordinului. La randul lui, brokerul va cere clientului sa semneze o proforma corespunzator prevederilor CFTC - Commodity Futures Trading Commission - cu privire la segregarea fondurilor utilizate in comercializarea la bursa a marfurilor aflate sub control guvernamental. Daca intre comerciant si broker nu au existat anterior relatii de afaceri, atunci brokerul, inainte de a purcede la executarea propriu-zisa a ordinului, poate sa propuna semnarea unui ,,margin agreement", precum si depunerea de fonduri in garantie.

Dupa deschiderea unui cont curent sau depunerea de fonduri in garantie, se transmite brokerului ordinul de cumparare a zece contracte de bumbac. (Contractul este cantitatea minima care se poate cumpara sau vinde la bursa, asa cum o actiune reprezinta unitatea de masura minima, care se poate negocia la Stock Exchange).

Ordinul va fi executat in spatiul destinat comercializarii (,,trading floor" sau ,,Cotton Pit") din incinta bursei New York, unde brokerul ales cumpara si vinde continuu bumbac la termen. La fel ca si la actiuni, pentru activitate de brokeraj la bursele de marfuri, se plateste un comision care este de 100% pentru nemembrii bursei, 50% pentru membri, in timp ce membrii Casei de Clearing sunt scutiti de plata comisionului.

Nivelul comisioanelor este foarte mic. De exemplu, comisionul pentru un contract de zahar la Bursa de la Londra revive la numai 0,20 £/tona; chiar si aceste comisioane mici - aproximativ 5-7% din profitul potential - pot fi reduse in negocieri cu brokerii pana la 50% din nivelurile stabilite initial.

In contractul tip al fiecarei burse problema comisionului este definita foarte clar. Cum pentru cea mai mare parte a membrilor bursei comisionul este si o problema de existenta, bursa stabileste doar nivelul minim al comisioanelor pentru diferite categorii de ordonatori. Comisionul este facturat ordonatorului operatiunii, cand operatiunea de cumparare a fost lichidata, sau cand vanzarea a fost recumparata. Aceasta procedura difera de cea de la Stock Exchange, unde comisionul se plateste imediat ce au fost cumparate sau vandute actiunile. In ceea ce-l priveste pe cumparatorul de marfa la termen, acesta nu plateste nici un comision la cumparare, ci numai la livrarea marfii, respectiv la scadenta.

Asa cum a fost subliniat mai inainte, tranzactiile, in primul rand cele la termen, sunt simplificate datorita conditiilor uniforme (standard) ale contractelor de bursa.

,,Standardizarea" conditiilor contractuale, permite efectuarea unui mare volum de afaceri intr-un minimum de timp. Astfel, convorbirea prin care brokerul primeste un ordin are loc intr-un limbaj cu adevarat telegrafic, de regula printr-un circuit telefonic particular direct in ,,wire room". (Wire = sarma, telegrama; a conecta, a telegrafia). Vanzarile sau cumpararile se fac prin strigari pe ,,ring"-ul sau in ,,pit"-ul bursei, preturile fiind preluate si raportate instantaneu.

La marea majoritate a burselor de marfuri activitatea incepe dimineata, cu ,,strigarile" deschiderii pentru fiecare luna care coteaza, sesiunea fiind deschisa pentru toate categoriile de activitati: oferte, cereri de oferte, ordine ferme, vanzari si cumparari. La cea mai veche bursa de marfuri din lume - Ring"-ul sau ,,pit"-ul bursei este un loc galagios, unde toti sau aproape toti brokerii negociaza cu glas tare si in acelasi timp. In aceasta atmosfera, pentru mai multa siguranta, au fost elaborate si o serie de semne cu mana sau cu capul, de fapt adevarate coduri. Astfel, palma intoarsa catre persoana care negociaza, inseamna un ordin de cumparare, iar cea intoarsa spre afara inseamna oferta.

In afara celor aratate mai sus, la majoritatea burselor de marfuri intelegerile orale si/sau prin semne sunt confirmate in scris. O astfel de confirmare-contract are dimensiunea unui sfert de coala A₄ si, de regula, urmatorul continut:

BURSA DE CACAO DE LA LONDRA

Londra.......20....

Data..........

VANZATOR...........

CUMPARATOR.........

Numar de loturi

Luna de livrare

Pretul per tona

Semnatura

Cumparator

..........

Vanzator

Toate aceste contracte ,,bilaterale" se inregistreaza pe fise centralizatoare de tipul celei de mai jos:

Marfa..........  Data.........

CUMPARAT VANDUT

Contactele inregistrate in modul aratat, sunt verificate la Casa de Clearing (acolo unde exista) si in cazul in care, in urma verificarilor, tranzactiile sunt acceptate, atunci are loc o schimbare foarte importanta si anume: Casa de Clearing, in toate tranzactiile trece in cealalta parte,deci cumparatori sau vanzatori nu mai sunt cei de pe ring, ci Casa de Clearing. In acest fel, Casa de Clearing devine partea ce garanteaza executarea ireprosabila a obligatiilor asumate de catre parti prin contractele incheiate la burse. Aceasta extraordinara, in fond, capacitate a Casei de Clearing de a garanta consta, in puterea sa financiara si in mecanismul flexibil si operant de percepere a depozitelor in garantie (,,deposits") si a diferentelor (,,margins"). Astfel, chiar si in perioadele de grele negocieri si de fluctuatii foarte mari, Casele de Clearing au fost invulnerabile reusind sa evite si cele mai mici pierderi.

In general vorbind, depozitul initial in garantie pe care trebuie sa-l depuna cel ce transmite un ordin la bursa reprezinta 10-20 % din valoarea totala a marfii in cauza.

Daca dupa depunerea sumelor in garantie au loc fluctuatii adverse pentru care depozitele initiale nu mai sunt suficiente, brokerul va solicita aditional diferentele necesare si in functie de nivelul fluctuatiilor va repeta solicitarile.

Pe de alta parte, daca tranzactia devine aducatoare de profit, el poate cere brokerului sa-i transmita in cash partea realizata de profit, fara a fi obligat (inca) sa-si lichideze tranzactia.

In scopul mentinerii oscilatiilor de pret sub un control eficient la majoritatea burselor de marfuri fluctuatiile zilnice sunt limitate prin ,,minime" si ,,maxime". De exemplu, la bursa de bumbac din New York -N.Y. Cotton Exchange -, fluctuatia minima este de o sutime de procent, adica in cazul bursei de bumbac fluctuatia in ,,points" (puncte) este egala cu o sutime dintr-un cent per pound. Deci la un contract de bumbac la bursa, la care cantitatea minima este de 50 000 lbs., un punct (,,point") este egal cu 5,00$, adica 0,01 centi x 50 000 lbs. = 500 centi = 5,00$, iar oscilatiile de un cent/lb. Sunt egale cu 500$/contract. La grau un punct fiind egal cu un sfert de cent per bushel, deci la un contract de bursa de 5 000 busheli fluctuatia minima este de 5 000 x 1/4 centi = 12,50$, iar fluctuatiile de un cent per bushel inseamna 50 $/contract.

Fluctuatiile si oscilatiile de pret depind nu numai de raportul oferta/cerere sau, cu alte cuvinte, de raportul dintre forta de vanzare si cea de cumparare, ci si de aparitia unor stiri sau evenimente neprevazute, urmate de modificari bruste de pret. In scopul evitarii demoralizarii participantilor si dereglarilor in functionarea bursei, a isteriei si a sperantelor desarte, bursa a adoptat reguli precise ce definesc limitele zilnice ale fluctuatiilor. De exemplu, fluctuatiile limita zilnice pentru grau la bursele din Chicago si Minneapolis sunt de plus/minus douazeci de centi per bushel fata de nivelul inchiderii din ziua precedenta. La porumb fluctuatiile limita sunt de 10 centi/bushel, la cafea de 4 centi/bushel, la pui congelati sau proaspeti de 2 centi/lbs. s.a.m.d.

Ordinele ce se transmit brokerilor spre executie sunt de mai multe feluri:

,,at the best" este un ordin de vanzare sau cumparare pentru o cantitate de marfa stabilita la cel mai bun pret posibil;

,,good till cancelled" - ordin valabil pana la revocarea lui de catre ordonator;

ordin de cumparare-vanzare la un pret in scadere/urcare pentru o cantitate de marfa ordonata.

In sfarsit, intalnim si ordine de intrerupere, cunoscute sub denumirea engleza de ,,stop loss order" prin care brokerul urmeaza sa lichideze pozitiile deschise de cumparare-vanzare, pentru limitarea sau stoparea pierderilor.

Cand un comerciant care este ,,long", deci in posesia unor cantitati de marfa, transmite un ordin ,,stop-loss", brokerul va trebui sa vanda la un pret superior pretului stabilit anterior, sa spunem 4,20 $/bushel. In acest caz comerciantul este convins ca asteptarea nu va aduce o redresare a pietei, ci o majorare a pierderii. Invers, daca un comerciant este ,,short", el va cere brokerului printr-un ,,stop-loss" ordin sa cumpere pe piata cantitatea de marfa specificata inainte ca piata sa avanseze prea mult.

In perioadele in care piata este supusa unor fluctuatii rapide este posibil ca ordinele ,,stop-loss" sa ajunga la broker prea tarziu pentru a mai putea fi indeplinite exact in conditiile comandate. De aceea vanzarea ar putea fi facuta la un pret ceva mai mic decat cel comandat de catre comerciantul ,,long" sau cumpararea la un pret ceva mai mare decat pretul indicat de catre clientul aflat in pozitia de ,,short". Cateodata ordinele ,,stop-loss" se denumesc simplu ordine ,,stop".

Din cele de mai sus rezulta ca si aici, in domeniul ordinelor practicate la bursele de marfuri, intalnim multe asemanari cu practicile de la bursele de valori.

Ordinul de inchidere a unei tranzactii obisnuite de piata este dat brokerului tot de catre comerciant. Sa spunem ca a trecut o luna de la transmiterea telefonica a unui ,,ordin de piata" pentru cumpararea a zece contracte de grau (un contract = 5 000 busheli) cu livrare in decembrie, la cel mai bun pret obtenabil. Ordinul receptionat de membrul bursei a fost retransmis brokerului din ,,ring"-ul sau ,,pit"-ul bursei care l-a executat, sa spunem la 2,15 $ /bushel, pret inregistrat printr-un operator central si transmis in sute de aparate telegrafice. Daca peste o luna comerciantul constata ca preturile au crescut cu 10 centi/bushel, el poate sa decida inchiderea operatiunii prin vanzarea celor zece contracte, in total 50 000 de busheli. Ordinul de inchidere, respectiv de vanzare, va trece prin aceeasi filiera, brokerul de pe ,,ring" fiind obligat sa vanda la cel mai bun pret al zilei. In aceasta tranzactie profitul comerciantului este de 50 000 bushel x 10 centi/bushel = 5 000 $, din care se scade comisionul brokerului in suma totala de 300 $, deci profitul net este de 4 700 $.

Cand tranzactia este complet inchisa, brokerul va transmite si o confirmare scrisa in forma unui memorandum ,,Pand S" (purchase and sale = cumparare si vanzare), in care sunt prezentate ambele laturi ale tranzactiei, respectiv profitul si pierderea.

Contabilizarea pierderilor sau profitului se face precum in exemplul de mai jos. Sa presupunem ca un speculator cumpara in luna ianuarie, prin brokerul sau, de la bursa new-yorkeza un contract de bumbac cu livrare in luna septembrie la pretul de 80 centi/lbs. contractul la aceasta bursa consta din 50 000 lbs., cantitate minima ce poate fi negociata. Pentru acest ordin comerciantul trebuie sa depuna fonduri in garantie sau ,,original margin" in suma totala de 2 000 $, respectiv circa 5% din valoarea contractului. Fluctuatia minima la un contract de bumbac la termen este de un punct sau o sutime dintr-un cent, respectiv 5 $. Daca fluctuatia este de un cent intreg, aceasta echivaleaza la contractul de bumbac, asa cum s-a mai mentionat, cu 100 de puncte, respectiv cu 500 $.

Sa presupunem ca speculatorul tine contractul pana in luna septembrie si ca, pana la aceasta data, preturile au avansat la 90 centi/lbs. si ca la acest pret se hotaraste sa vanda. Profitul lui va fi de 10 centi/lbs. Sau 1 000 puncte, respectiv 5 $/punct, sau un profit brut de 5 000 $. Comisionul pentru cumparare, respectiv vanzare, este de circa 75 $, ramanand un profit net de 4 925 $.

Daca, din contra, piata a scazut, speculatorul este solicitat sa depuna cash, diferente aditionale corespunzator declinului inregistrat de 10 centi. Pierderea speculatorului este, deci, de 10 centi/lb., in loc de 10 centi profit, pierderea totala cash fiind de 5 000 $ plus comisionul de 75 $.

Operatiuni de hedge, de speculatie si de conversiune a acestora

Cum mecanismul operatiunilor de vanzare-cumparare ,,spot" si ,,futures" a fost explicat in sectiunea anterioara, in cele ce urmeaza ne vom referi numai la operatiunile de hedge, de speculatie si de conversiune a acestora.

1.Hedging

Hedging-ul este o procedura de protectie destinata sa minimalizeze pierderile ce ar putea rezulta in timpul processing-ului si marketingului datorita unor evolutii adverse de pret.

Cea mai frecventa definitie a hedging-ului este ,,asigurarea" pretului. In timp ce asigurarea clasica se bazeaza pe principiul ,,divizarii" si ,,impartirii" riscului, hedging-ul se bazeaza pe principiul ,,alunecarii", ,,mutarii" riscurilor.

Concret, riscul potential ce decurge dintr-o fluctuatie adversa de pret este ,,mutat" la altcineva, care poate fi un speculator sau un alt hedger si care, la randul lor, sunt parti contractante in operatiuni ,,futures".

Riscurile ce-l insotesc pe proprietar si pe detinatorul de marfa sunt nu numai prezente in toate fazele processing-ului si marketing-ului, dar si inevitabile, de aceea oamenii de afaceri au fost preocupati dintotdeauna de a elabora o modalitate sau de a gasi pe cineva, care sa preia riscurile si respectiv pierderile posibile.

Punctul de pornire in orice operatiune de hedge este dorinta de a fi protejat impotriva riscurilor de pret la o anumita marfa, pe o perioada determinata de timp. Pentru o ilustrare clara a operatiunii, sa admitem ca detinem o mare cantitate de marfa de bursa careia dorim sa-i asiguram protectie fata de o posibila reducere a pretului si, respectiv, a valorii marfii din inventar pentru o perioada, sa spunem, de sase luni.

Vanzand cantitatea de marfa disponibila prin contracte ,,futures", cu livrare peste sase luni, suntem in masura sa alegem preturile de vanzare convenabile si sa realizam ceea ce se numeste ,,deschiderea" hedge-ului.

Ce se realizeaza prin aceasta ? Raspunsul este simplu: protejarea pretului. Daca, de exemplu, pe durata hedge-ului are loc un declin al preturilor pe piata fizica, atunci acelasi declin se inregistreaza si la contractele ,,futures". Profitul care se realizeaza la bursa prin cumpararea la un pret mai scazut a contractelor anterioare de vanzare este aproximativ egal cu pierderea pe piata fizica pe care o ,,neutralizeaza".

Sa presupunem, totusi, ca preturile la marfa disponibila in loc sa scada au crescut. In acest caz profitul ce se realizeaza pe piata fizica este anulat de pierderea inregistrata la cumpararea contractelor ,,futures" la preturi superioare celor vandute.

Cum in mod uzual preturile dintr-un contract ,,futures" fluctueaza in mod paralel cu cele de pe piata fizica la aceeasi marfa, omul de afaceri poate fi acoperit (,,hedged") vanzand ,,futures" o cantitate egala de marfa de care dispune in forma fizica. Aceasta este cea mai comuna forma de ,,hedging", dar fireste nu singura.

Procesul si respectiv operatiunile de ,,hedging" nu se realizeaza la intamplare. Ele cer cunostinte de specialitate si multa pricepere.

Cele mai cunoscute actiuni de hedging sunt:

vanzarea unuia sau mai multor contracte ,,futures" in scopul eliminarii sau cel putin diminuarii riscului de reducere a valorii marfii detinute pe piata fizica, respectiv marfii ,,spot" sau ,,actual". Aceasta este ceea ce numim ,,short" hedge.

cumpararea unuia sau mai multor contracte ,,futures" in vederea eliminarii sau cel putin diminuarii riscului unei posibile majorari a valorii marfii nedetinute inca, dar care urmeaza sa fie contractata in mod cert. Este ceea ce numim ,,long" hedge.

Cum s-a mai mentionat anterior, hedging-ul nu se realizeaza automat, dupa proceduri stereotip. Fiecare om de afaceri, fiecare firma incheie la bursa operatiunile de hedge intr-o maniera ce aduce sau consolideaza profitul si care tine seama totodata de multiplele modificari ale pietei.

Oamenii de afaceri, care recurg cel mai des la operatiuni de ,,short" hedge sunt:

fermierul care vinde recolta la bursa prin contracte ,,futures";

comerciantii sau proprietarii de silozuri care vand ,,futures" pentru acoperire fata de

riscurile rezultate din fluctuatiile de pret si care pot afecta cumpararile curente de la fermieri sau alti producatori in asteptarea oportunitatilor de vanzare catre consumatori, manufacturieri sau catre cumparatorii externi;

importatorii care vand ,,futures" vizavi de cantitatile contractate la import din tarile

producatoare

manufacturierul care vinde ,,futures" in paralel cu cumpararile sale efective de materie prima si care ia in calcul si preturile la care urmeaza sa vanda produsele finite;

fabricantul care vinde ,,futures" (hedging) in acoperirea productiei realizate, dar nevandute inca.

Este interesant de notat ca fermierii, importatorii, expeditorii, exportatorii, manufacturierii si altii care recurg la ,,short" hedge, pot apela si la ,,long" hedge pentru a se proteja impotriva cresterilor imprevizibile de pret. Cei interesati in ,,long" hedge sunt:

importatorul si comerciantul - care fac vanzari la termen (,,forward") pe piata fizica, pentru o anumita cantitate si calitate de marfa si care cumpara ,,futures" (la bursa) drept protectie contra modificarilor de pret ce pot influenta negativ profitul la produsele efective (,,actuals") cumparate de la producatori pana la revanzarea acestora;

producatorul, care cumpara ,,futures" (la bursa) pentru a-si asigura protectia vanzarilor sale de produse finite pentru care la data contractarii lor nu avea inca asigurata materia prima necesara productiei.

De remarcat ca, prin hedge, se reuseste consolidarea pretului de vanzare pe o perioada de 12-15 luni sau chiar 36 de luni la bursa de cauciuc natural. Orice modificare a preturilor in perioada valabilitatii hedge-ului este amortizata sau anulata de profitul sau pierderea rezultata din deschiderea - inchiderea contractelor ,,futures"

In concluzie, se poate spune ca prin intermediul unor contracte ,,futures de cumparare se realizeaza hedging-ul fata de o probabila descrestere a preturilor, iar prin contractele ,,futures" de cumparare se obtine protectia (tot hedge) fata de o eventuala majorare a preturilor.

Cum de este posibila functionarea hedging-ului? Hedging-ul poate functiona deoarece atat preturile cash pentru marfuri ,,spot", cat si cele din contractele ,,futures" (la bursa) oscileaza impreuna si este firesc sa fie asa, atata timp ce la baza ambelor categorii de preturi -,,spot" si ,,futures" - sta acelasi raport al cererii si ofertei.

Prin urmare, daca se doreste protejarea valorii marfurilor din inventar, fata de riscul reducerii preturilor, atunci hedging-ul consta in angajarea unei pozitii la bursa care sa permita obtinerea unui profit ca urmare a descresterii preturilor. Aceasta este posibil daca prima operatiune la bursa este de vanzare prin intermediul unor contracte ,,futures".

Invers, daca se doreste protectie fata de o eventuala majorare a preturilor marfii cash, atunci pozitia luata la bursa de cumparare trebuie sa permita obtinerea unui profit rezultat din cresterea preturilor.

In concluzie, se poate spune ca hedging-ul presupune luarea unor pozitii egale, dar opuse pe pietele ,,cash" si ,,futures"; aceasta este probabil cea mai simpla si cea mai buna definitie.

Este inutil de subliniat ca explicatiile si exemplele de mai sus sunt peste masura de simplificate si pot servi doar drept o introducere in incercarea de intelegere a principiilor, care definesc cele doua grupe mari de hedging, ce ofera protectie fata de riscurile majorarii sau reducerii preturilor.

Pentru detinatorul de marfa, care controleaza in mica masura sau chiar deloc costurile respectivei marfi, obtinerea profitului programat depinde de posibilitatea vanzarii disponibilului de marfa la un pret acceptabil. Orice scadere a preturilor pe piata poate nu numai anula profitul, ci si provoca mari pierderi. Solutia aici pentru detinatorul marfii este de a incheia la bursa contracte ,,futures" de vanzare cu livrare (scadenta) apropiata de cea la care urmeaza sa fie vanduta marfa ,,cash". Daca declinul preturilor are intr-adevar loc, efectul respectiv va fi contrabalansat de profitul realizat prin recuperarea contractelor ,,futures".

Cresterea costurilor pentru o marfa nu poate fi totdeauna amortizata prin vanzare la preturi suficient de acoperitoare si efectul asupra profitului poate fi dezastruos.

O solutie de minimalizare a unui astfel de risc este stocarea marfurilor pana in momentul in care piata permite obtinerea unor preturi acoperitoare. Dar aceasta solutie, la randul ei are si fatete mai putin acceptabile: costurile de depozitare si de imobilizare a capitalului, pericolul degradarii marfii etc. O a doua formula ar fi convenirea unor preturi fixe, care muta in totalitate riscul oscilatiilor de pret la furnizor. Dar nici aceasta formula nu este convenabila suta la suta deoarece furnizorul va insista, de la bun inceput, pentru pret mai mare, care sa-l apere de eventualele surprize, sau va ajunge in situatia de a nu-si onora contractul, daca preturile fixate anterior nu-i mai pot acoperi costurile reale.

Solutia cea mai avantajoasa ramane tot hedge-ul, respectiv cumpararea de contracte ,,futures" cu livrare apropiata de data la care se intentioneaza cumpararea de marfa pe piata ,,cash", deci asigurare impotriva riscului de majorare a pretului pe perioada valabilitatii ,,hedge"-ului. Daca ar fi avut loc majorarea pretului, efectul ar fi fost amortizat de profitul realizat la contractele ,,futures" mentinand profitul firmei la nivelul proiectat.

Totodata hedge-ul permite o mai mare flexibilitate pe piata cash, in luarea deciziilor cu privire la cand, unde si de la cine urmeaza sa fie contractat necesarul de materii prime.

Eficienta operatiunilor de hedge este conditionata de urmatoarele cerinte :

marfa vanduta sau cumparata pe piata ,,cash" trebuie sa faca obiectul comercializarii la una din bursele de marfuri sau sa fie inrudita cu o marfa ce se negociaza la bursa.

Dintre marfurile mai importante ce se negociaza la bursa mentionam: grau, porumb, boabe de soia, ulei de soia, orz, seminte de in, orez, bovine, ovaz, porcine, sunci de porc, oua, pui congelati, zahar, cafea, cacao, cartofi, cupru, platina, aluminiu, argint, aur, bumbac, suc de portocale, placaj, cherestea;

adesea o marfa poate fi protejata prin hedge chiar daca nu o regasim printre marfurile de

bursa De exemplu, un panificator poate sa-si protejeze faina, cumparand sau vanzand grau prin contracte ,,futures"; un industrias care utilizeaza cabluri si tuburi din cupru poate sa se puna la adapost fata de fluctuatiile de pret comercializand cupru la bursa;

preturile pe piata fizica sa se coreleze cat mai mult cu cele de la bursa. Aceasta nu

inseamna ca cele doua categorii de preturi s-ar suprapune, dar nici sa fie prea departate unele de altele si sa oscileze in contratimp.

Cei care incheie operatiuni de hedge pot fi firme mici sau corporatii multinationale,fermieri, manufacturieri, exportatori, angrosisti sau detailisti.

Operatiunile de acoperire sunt multe si diverse, tehnica hedging-ului necesitand nu numai cunoasterea ei in detaliu, dar si efectuarea de calcule complicate, multa competenta comerciala si multa perspicacitate.

Cateva trusturi constructoare de locuinte sunt solicitate de viitorii locatari sa mentina

preturi fixe la apartamente pe perioade de 10 - 12 luni. La randul lor, constructorii cer celor 2 - 3 firme furnizoare de placaj si cherestea sa-si mentina fixe preturile la aceste produse timp de mai multe luni, astfel incat calculele de profitabilitate sa aiba o baza reala. Determinand pretul apartamentelor in baza unor preturi curente ale principalelor materiale de constructie, trusturile constructoare au obligat practic pe furnizorii de placaj si cherestea sa preia asupra lor riscul majorarii preturilor la aceste produse ad-interim.

Pentru a mentine sub control riscul mentionat, furnizorii de placaj si cherestea isi vor pune preturile la ,,adapost" prin incheierea unor operatiuni de hedge, respectiv prin cumparari ,,futures" de cantitati identice sau apropiate de cele care urmeaza a fi livrate catre trusturile constructoare de locuinte.

Operatiunile de hedge urmeaza a fi inchise atunci cand se fac livrari efective de material sau cand sunt transmise cotatii ferme constructorilor.

Activitatea comerciala a unei companii consta in asigurarea conditiilor de cazare si

meselor pentru studentii unei universitati la pret fix, pe durata anului de invatamant.

Pentru a putea determina suma ce urmeaza a fi platita de fiecare student, astfel incat sa acopere costurile reale plus un profit acceptabil, firma este obligata sa estimeze preturile pentru multe luni in avans. Experienta anterioara i-a demonstrat ca astfel de estimari incumba o mare doza de risc, erorile fiind aproape inevitabile.

Pentru evitarea riscurilor si mentinerea profitului la un nivel cat de cat cert, firma va apela la bursele de marfuri unde se negociaza carne congelata de pasare (iced broilers), vite (live cattle), bacon (pork bellies), oua, cacao, zahar si suc de portocale - asta pentru a mentiona numai cele mai importante marfuri. Existand o stransa corelatie intre preturile pe care firma le plateste pentru aprovizionarea cu marfurile mentionate si cele din contractele ,,futures", firma va initia un program hedging bine gandit care-i va asigura protectia fata de riscul majorarii preturilor la produsele din care vor fi constituite meniurile pe parcursul anului universitar.

Companie se ocupa de design-ul, productia si vanzarea in en-gros de bijuterii de valoare

medie cum sunt inele, bratari, cercei, lanturi etc. De doua ori pe an firma respectiva isi prezinta produsele intr-un catalog in care sunt indicate si preturile de vanzare.

In trecut, firma isi cumpara in avans diferite cantitati de aur si argint, care sa-i asigure productia la preturi constante pe perioade de sase luni. Preturile instabile din ultimii ani, combinate cu cresterea ratei dobanzilor, au convins management-ul firmei asupra utilitatii explorarii unor noi alternative, care sa asigure atat protectia necesara fata de riscul majorarii preturilor la materialul folosit, respectiv aur si argint, cat si fata de pericolul unui declin al costurilor ce poate eroda valoarea marfii produse si nevandute inca.

Alternativa ce confera maximum de flexibilitate in atingerea celor doua obiective este hedging-ul, care-i permite firmei sa stabileasca costurile pentru aur si argint inainte de publicarea catalogului continand preturile bijuteriilor oferite spre vanzare. Firma ar putea sa aleaga varianta unor contracte ,,forward", dar o astfel de varianta este lipsita de garantia executarii ireprosabile, in cazul contractelor ,,futures" garantarea fiind asigurata de catre bursa, respectiv de catre Casa de Clearing. Hedging-ul realizat cu ajutorul unor contracte ,,futures" mai are si avantajul unor lichidari simple si precise spre deosebire de contractele ,,forward" care necesita adesea negocieri complexe si de durata cu furnizorii.

Firma proprietara a unui lant de magazine de desfacere de pui prajiti constata in luna

februarie ca, pentru luna iunie, cotatiile curente la bursa de 49,50 centi/lbs. sunt suficient de atractive fata de intentiile sale de a se aproviziona cu pui congelati in lunile mai si iunie. Cumparand la bursa prin contracte ,,futures" cantitatile de pui de care are nevoie, proprietarul magazinelor de desfacere va putea opera cu preturi stabile o buna perioada de timp, ceea ce ii confera, printre altele, si un plus de competitivitate. Puii de care are nevoie proprietarul magazinelor trebuie sa fie de greutate redusa, fara cap, organe si viscere si ambalati cate 2-3 intr-o punga de plastic. De retinut ca marfa ce coteaza la bursa este de greutate pana la 3 ½ lbs./bucata, pasari intregi cu cap si neviscerate, pretul pentru aceasta calitate de marfa fiind inferior cu circa 5 centi/lbs. fata de calitatea negociata de firma. 

Oamenii de afaceri, producatori, fermieri, exportatori si importatori, intr-un cuvant toti participantii la operatiunile de bursa folosesc operatiunile de hedge intrucat ofera posibilitatea evitarii sau cel putin limitarii riscului ce decurge din evolutiile adverse de pret. Din punct de vedere comercial, hedging-ul si in general bursa (piata ,,futures") trebuie sa ofere o protectie a preturilor mai mare decat s-ar realiza pe alta cale. Hedger-ul reuseste prin intermediul hedging-ului solutii mai putin costisitoare pentru a reduce riscurile, decat prin alte mijloace, in timp ce speculatorul trebuie sa constate ca bursa ii ofera profituri cel putin la nivelul riscurilor acceptate. Mai trebuie subliniat ca de fapt, ceea ce este ,,hedge" pentru o firma, devine speculatie pentru alta, respectiv ceea ce este considerat risc acceptabil pentru o persoana sau firma intr-o operatiune, de regula, este inacceptabil pentru alta.

5.4.1. Programarea strategiei de hedging

Am constatat ca nu exista strategii miraculoase, valabile si aplicabile in toate situatiile. De asemenea, am constatat ca desi exista mai multe categorii de operatiuni de hedge si multe situatii ce necesita hedge, exista o singura ratiune de a realiza hedge-ul si anume: obtinerea protectiei fata de riscurile de pret existente, riscuri ce se constituie in factori limitativi in promovarea exporturilor si a afacerilor in general.

Daca se accepta ideea ca hedging-ul se poate constitui intr-un instrument eficace, la indemana management-ului, atunci primul pas este intocmirea unui studiu de fezabilitate care sa contina raspunsuri la intrebari deosebit de importante, ca de exemplu:

- In ce masura preturile la marfurile ce vor face obiectul vanzarii sau cumpararii depind

de fluctuatiile pietei?

Care va fi impactul acestor fluctuatii asupra profitului net?

In ce raport se afla, de regula, preturile de vanzare ale firmei cu cele de la bursa?

Care au fost efectele operatiunilor anterioare de hedge asupra preturilor de vanzare si asupra profitului? (Datele statistice si trecutul nu pot fi luate insa, totdeauna, drept ghid pentru actiunile viitoare).

Daca intrebarile puse si raspunsurile la ele sunt corecte, atunci si raspunsul la intrebarea: ,,este posibil ca prin hedging sa se obtina un profit mai consistent? Este de regula pozitiv.

5.4.2. Operatiunile de speculatie si de conversiune a acestora

Din datele prezentate in sectiunea intaia a acestui capitol referitoare la participantii la operatiunile de bursa, rezulta ca un volum important al acestor operatiuni revine speculatorilor, care, de regula, nu participa la comertul cu marfuri.

Este important de notat ca nici o bursa de marfuri sau casa de comert reputabila nu incurajeaza publicul neinformat sa participe la operatiunile speculative. In schimb, comerciantul modern, bine informat, care stie sa analizeze toti factorii de pret, care cumpara cand preturile sunt joase si vinde cand ele cresc, care are curajul si competenta sa-si limiteze pierderea, atunci cand constata ca judecata sa este gresita, acesta indeplineste la bursa o importanta functie economica si anume aceea de continuitate a afacerilor, indiferent de momentele conjuncturale sau sezoniere. Totodata, speculatorul este acela care, asemanator unei societati de asigurare, preia asupra sa riscuri pe care hedger-ul urmareste sa le evite.

De altfel, reversul hedging-ului este speculatia definita ca fiind ,,acceptarea riscurilor in asteptarea profiturilor".

Analiza completa si competenta a factorilor economici care pot afecta schimbarea preturilor este actiunea cea mai importanta cu care trebuie sa inceapa orice program de speculatie la bursa, chiar daca adesea evolutia preturilor poate sa fie total diferita de cea prognozata, indiferent cat de atenta si competenta a fost analizata.

Cu toate ca nu exista reguli precise care sa conduca in mod sigur la castiguri din operatiuni de bursa, persoanele implicate intr-un astfel de comert prefera acele operatiuni speculative la care riscul nu este niciodata mai mare decat rata profitului. Astfel de operatiuni de speculatie, care au posibilitatea limitarii pierderilor pe ambele parti ale contractului se numesc optiuni (,,options").

Optiunea da dreptul contractantului (cumparatorului) ca in schimbul unei prime platite sa fie ,,long" sau ,,short" la o marfa, respectiv sa cumpere sau sa vanda, la un pret predeterminat si un termen de livrare specificat, in orice moment intre data contractarii si data expirarii optiunii.

Din punct de vedere al garantului, avantajul unei optiuni consta nu numai in asigurarea marfurilor din stoc prin intermediul unui hedge, ci si in faptul ca el devine castigator potential al primei platite de contractant, prima ce poate contribui la reducerea costurilor marfii din stoc.

Din punctul de vedere al celui care cumpara optiunea, avantajul consta in faptul ca valoarea primei este limita maxima a eventualei pierderi, in timp ce castigul potential poate fi de cateva ori mai mare.

Trebuie evidentiat ca multi comercianti, atat garanti cat si contractanti, vor negocia, in compensatie cu optiunile, contracte normale de vanzare-cumparare la bursa. Evident, aceasta este o operatiune sofisticata si nici un investitor nu o poate face fara cunostinte exacte de ordin tehnic si fara sfaturile competente ale unui broker.

Pentru unele marfuri, ca de exemplu cafea, cacao, zahar, lana si cauciuc, Casa de Clearing (International Commodity Clearing House) garanteaza contractele de optiuni exact in acelasi mod in care garanteaza contractele normale. In acest caz, prima se plateste de contractant direct la Casa de Clearing care evidentiaza operatiunea intr-un cont special.

Contractand o optiune inseamna ca investitorul isi obtine dreptul de a cumpara si/sau vinde la un pret convenit, in orice moment al valabilitatii optiunii.

Optiunile comercializate sunt de trei feluri: CALLS, PUTS si DOUBLES.

O optiune CALL da dreptul cumparatorului de a fi ,,long", respectiv sa cumpere la pretul de contract (striking price) oricand intre data cumpararii optiunii si data expirarii ei. Acest tip de optiuni convine investitorului care mizeaza pe cresterea preturilor, dar care doreste sa-si limiteze pierderea, daca piata va evolua in defavoarea sa.

O optiune PUT sau dreptul de a fi ,,short" reprezinta reversul CALL-ului, adica cumparatorul ei are dreptul sa vanda la un pret de baza, specificat in momentul contractarii la orice data de la contractare pana la expirarea optiunii. Optiunea PUT se contracteaza atunci cand se prevede o scadere a pietei.

O optiune DOUBLE sau dreptul de a fi ,,long" si/sau ,,short" functioneaza in ambele directii, dand posibilitatea detinatorului ei sa obtina profit indiferent de sensul in care evolueaza piata, dar si costul acestora, adica valoarea primei este de regula dubla fata de prima ce se plateste in cazul CALL sau PUT.

Trebuie avut in vedere ca viabilitatea comertului cu optiuni depinde intr-o masura considerabila de volatilitatea preturilor pietei. Se intelege de la sine ca posibilitatea realizarii unui profit prin intermediul optiunii este limitata daca preturile pietei nu oscileaza suficient de mult, adica cel putin cat marimea primei. Invers, daca preturile inregistreaza fluctuatii mai mari, ce depasesc substantial nivelul primei, se creeaza conditii pentru un profit potential considerabil.

Diferenta esentiala dintr-o optiune si un contract la termen este aceea ca detinatorul optiunii are dreptul sa fie ,,long" sau ,,short" la o marfa, dar nu este obligat sa preia sau sa livreze marfa daca nu doreste aceasta, in timp ce principalele avantaje ce rezulta din contractarea unei optiuni in comparatie cu un contract la termen sunt: pierderea potentiala se limiteaza la valoarea primei; indiferent de oscilatiile preturilor pe piata sau la bursa, detinatorul optiunii nu i se cer depuneri in garantie sau diferente deoarece prin contractarea optiunii detinatorul are dreptul de a fi ,,long" sau ,,short", dar de fapt nu este nici una nici alta pana cand nu da curs optiunii; nefiind raspunzator de depunerea in garantie, detinatorul optiunii nu este niciodata in situatia de a i se face o lichidare fortata a operatiunilor sale, indiferent de evolutia pietei; dezavantajul optiunii este acela ca prima platita reduce profitul potential.

Marimea primelor variaza in functie de modificarea conditiilor de piata si este, de asemenea, diferita de la o piata de marfuri la alta. Este mult mai scump, de exemplu, sa cumperi o optiune pentru livrare cu durata de exercitare de un an, decat una cu durata de exercitare de 5 - 6 luni. De asemenea, in mod uzual, se plateste o prima mai mare pe o piata activa cu preturi volatile, decat in conditiile unei piete pasive. Prima este platibila imediat, practic la contractarea optiunii, fara a se mai putea recupera. Dupa ce a platit prima, detinatorul optiunii are dreptul de a fi ,,long" sau ,,short" - in functie de tipul de optiune contractata - pana cand aceasta optiune este exersata (declarata) sau abandonata.

Data de expirare (,,declaration date") este ultima zi specificata in optiune in care detinatorul isi poate exercita dreptul de a fi ,,long" sau ,,short". Daca detinatorul optiunii doreste sa-si exercite dreptul contractat, el trebuie sa-i notifice aceasta celui care a garantat (a vandut) optiunea. Nedeclararea optiunii inainte de expirarea ei este echivalenta cu abandonarea.

Daca ,,declaration date" este ultima zi in care detinatorul isi poate exercita optiunea, el poate, in schimb, sa faca acest lucru oricand inainte de expirare. In mod normal insa declararea nu trebuie facuta prematur, deoarece aceasta il lipseste pe detinator de posibilitatea alegerii unor alternative, cat mai favorabile si il transforma in simplu spectator la evolutia ulterioara a preturilor. Evident, ,,declaration date" este plasata inaintea termenului de livrare contractat.

Pretul specificat (,,striking") este pretul specificat in contractul de optiune, la care detinatorul are dreptul sa fie ,,long" dau ,,short" pe toata durata optiunii. Pretul fixat in optiune este convenit bilateral de catre vanzator si cumparator fiind, de regula, foarte apropiat de pretul predominant pe piata la data contractarii.

Foarte important de notat este faptul ca, in timp ce pentru detinatorul optiunii avantajul major al contractarii ei consta in limitarea pierderii la nivelul primei platite, pierderea potentiala si raspunderea pentru vanzatorul optiunii sunt nelimitate. Cum vanzatorul optiunii preia asupra sa un factor de risc pe intreaga durata a valabilitatii optiunii, acest gen de vanzari se face de regula de comerciantii profesionisti.

Optiunile pentru zahar, cacao, cafea, lana si cauciuc sunt inregistrate de catre Casa de Clearing care tine prima, in schimbul garantiei de executare a contractului pana cand optiunea este declarata sau abandonata. In cazul metalelor negociate la ,,London Metal Exchange" nu exista un sistem de garantii de clearing, neexistand, de fapt, o casa de clearing, pe langa bursa de metale.

Pentru a asigura un profit dintr-o optiune este necesar ca detinatorul ei sa incheie operatiuni opuse optiunii, adica profitul sa poata fi asigurat oricand pe durata valabilitatii optiunii prin incheierea de operatiuni la termen, egale si opuse pentru aceeasi marfa, cantitate si termen de livrare.

PUT OPTIONS, care reprezinta opusul lui CALL OPTIONS, opereaza intr-o maniera similara, aceasta insemnand pentru detinator dreptul de a vinde o cantitate de marfa convenita, la un pret predeterminat, indiferent de evolutia preturilor pe perioada valabilitatii optiunii in orice moment intre data contractarii si data expirarii. Acest drept se obtine, de asemenea, in schimbul unei prime.

Al treilea tip de optiune este cunoscut sub denumirea de DOUBLE OPTION, ceea ce inseamna de fapt o combinatie a celor doua tipuri de optiuni prezentate anterior.

DOUBLE OPTION este optiunea de a cumpara sau vinde o cantitate de marfa convenita la un pret specificat, oricand in perioada valabilitatii optiunii.

Acest drept se obtine ca si la CALL si ,,PUT OPTION" in schimbul unei prime a carei valoare este si ea dubla in comparatie cu marimea primei in cazul lui CALL si PUT OPTION. Desigur, si aici speculatorul mizeaza pe modificari de pret, indiferent in ce sens se realizeaza acestea. Cum prima la aceasta categorie este dubla si variatiile de pret trebuie sa fie suficient de mari pentru a putea acoperi prima. Un avantaj al optiunii duble este acela ca o eventuala pierdere nu este niciodata mai mare decat valoarea primei.

In conditii incerte de piata optiunea ,,DOUBLE" este deosebit de utila pentru contractant, care poate sa beneficieze atat in situatia de crestere a preturilor, cat si in cea de scadere.

In decursul ultimilor ani, au fost foarte putine situatiile cand piata nu a oscilat suficient pentru ca sa acopere prima pentru o optiune ,,DOUBLE", ceea ce a permis obtinerea unor profituri foarte bune.

Sunt totusi cazuri cand, in asteptarea evolutiei pietei, garantii (vanzatorii) optiunilor nu doresc sa vanda optiuni ,,CALL" sau ,,PUT" si cu atat mai mult ,,DOUBLE" si de aceea stabilesc prime mari, neatractive. In astfel de cazuri, contractantul (cumparatorul) poate sa-si creeze propria sa ,,DOUBLE OPTION". Astfel, doua optiuni ,,CALL" pot fi convertite intr-o optiune ,,DOUBLE" prin vanzarea unui contract la termen la bursa in acelasi timp cu contractarea unei optiuni ,,CALL". Daca piata creste, una din cele doua optiuni ,,CALL" se compenseaza cu vanzarea (,,hedge") facuta in momentul contractarii optiunii ,,CALL", in timp ce cealalta optiune ,,CALL" permite obtinerea unui profit. Daca piata scade, nici una din optiunile ,,CALL" nu este eficienta, in timp ce pozitia ,,short" realizeaza prin vanzarea unui contract ,,futures" in momentul contractarii celor doua optiuni ,,CALL" asigura profit.

Rezultatele similare se obtin in cazul cumpararii a doua optiuni ,,PUT" si a transformarii uneia din ele in ,,LONG", respectiv cumpararea la termen.

Iata deci, ca nu este totdeauna posibil sa se contracteze tipul de optiuni dorit.

Daca se contracteaza o optiune de tip "CALL" si se realizeaza o vanzare directa cu acelasi termen de livrarea, rezultatul este echivalent cu contractarea unei operatiuni de tip ,,PUT".

Daca se contracteaza o optiune "PUT" si se face si o cumparare directa cu aceeasi livrare, rezultatul echivaleaza cu contractarea unei optiuni "CALL"

Daca se cumpara o optiune de tip "DOUBLE" si se realizeaza si o cumparare directa cu aceeasi livrare, rezultatul este echivalent cu cumpararea a doua optiuni de tip "CALL"

Daca "DOUBLE OPTIONS" este contractata si se realizeaza o vanzare directa cu aceeasi livrare, rezultatul este echivalent cu doua "PUT OPTIONS"

Daca se cumpara doua optiuni de tip "CALL" si se contracteaza si o vanzare directa cu aceeasi livrare, rezultatul este echivalent cu contractarea unei "DOUBLE OPTIONS"

Daca se contracteaza doua optiuni de tip PUT" si se cumpara simultan un lot "FUTURES" cu aceeasi livrare, rezultatul este echivalent cu contractarea unei "DOUBLE OPTIONS"

Prin folosirea corecta a optiunilor, cumparatorul lor poate sa-si limiteze si mai mult riscul, sa-si majoreze profitul si sa actioneze ca un speculator. Studiind rapoartele zilnice privind evolutia preturilor, contractantul poate sa anticipeze schimbarile de tendinta si sa incheie contracte de compensatie cu optiunea sa. Procedand astfel el realizeaza profituri importante chiar inainte de expirarea optiunii.

Cititorul se poate intreba in aceasta faza daca si care sunt dezavantajele majore ale comertului cu optiuni? Primul dezavantaj consta in chiar garantarea optiunilor, ce poate fi extrem de periculoasa pentru cel care garanteaza, astfel ca, in anumite perioade, nu pot fi contractate nici un fel de optiuni si in primul rand cele din categoria ,,DOUBLE" in care riscul actioneaza in doua directii. Al doilea dezavantaj consta in obligatia celui care garanteaza optiunea de a face un depozit in garantie, obligatie ce decurge din dreptul garantat al celui care cumpara optiunea de a incheia contracte ,,futures". In sfarsit, al treilea dezavantaj este al cumparatorului optiunii a carui prima platita nu se returneaza; in unele cazuri aceasta prima este amortizata de profit, in altele, este pierdere suta la suta.

Operatii speculative similare celor de mai sus sunt cele cunoscute sub denumirea ,, à la baisse" si ,, à la baisse". Cumparatorul, care achizitioneaza o cantitate de marfa, de care nu are nevoie, dar spera ca la termenul de livrare, pretul sa fie mai mare decat cel la care s-a incheiat operatiunea, speculeaza ,, à la baisse ". Dimpotriva, vanzatorul care vinde o marfa pe care de cele mai multe ori nu o poseda, dar nutreste speranta ca la data fixata pentru livrare va putea sa si-o procure la un pret mai scazut, iar diferenta dintre pretul de vanzare si cel de cumparare sa realizeze un profit, este un speculant ,, à la baisse

O forma ceva mai complicata de comert, care este in acelasi timp si operatiune de hedging dar si speculatie uzuala, se numeste ,,straddling" sau ,,spreading". Aceasta presupune cumpararea unui contract, la o anumita data, de exemplu in luna august, si vanzarea aceluiasi produs printr-un contract la termen in luna decembrie. Procedand astfel, un comerciant poate sa cumpere graul in luna august, sa-l depoziteze pana in ianuarie, cand il revinde si prin vanzarea concomitenta sa-si acopere riscurile de pret. Avand in vedere costurile pentru depozitare, asigurare si dobanzi el poate sa-si antecalculeze destul de exact profitul. Un alt speculator poate sa intre in aceasta operatiune mizand pe preturi mai mici in luna ianuarie, comparativ cu cele din august.

Diferentele de pret intre luni, rezultate din cotatiile diferite - de crestere - ,,discount market" - sau de scadere - ,,premium market" - nu sunt marimi arbitrare, ci rezultatul unor atente determinari ce au la baza, in principal, raportul dintre forta de vanzare si cea de cumparare.

O piata ,,discount" in care stocurile sunt mari, productia constanta si cererea slaba este considerata o piata normala. La o astfel de stare a pietei contribuie in mare masura si consumatorii care, neintrevazand nici un motiv de crestere a preturilor, nu se grabesc sa faca cumparaturi in avans.

O situatie aparte se constata cand in primele luni ale unei perioade cotatiile cresc (,,discount market") pentru ca spre sfarsitul perioadei cotatiile sa inceapa sa scada (,,premium market"). Starea de ,,premium market" apare atunci cand stocurile sunt reduse, productia se confrunta cu greutati, iar consumul este ridicat. Pentru o astfel de piata preturile sunt mai mari in primele luni si mai mici in lunile indepartate. Aceasta se mai numeste si piata inversa (,,inverted market" sau ,,backwardation market").

In cazul operatiunilor de tip ,,spreading" o atentie deosebita trebuie acordata costurilor de finantare, depozitare si comisionului, care trebuie amortizate de diferentele dintre cotatiile lunilor pentru care s-a realizat ,,spread-ul".

Ultima operatiune de speculatie este arbitrajul intre piete. Daca diferenta de pret pentru acelasi produs la doua burse este atragatoare, atunci se cumpara la o bursa dintr-o tara si se vinde la alta din alta tara. Astfel, cineva poate sa cumpere cacao la Londra si sa vanda la New York. Intr-o tranzactie de arbitraj trebuie sa avem intotdeauna date exacte cu privire la calitatea marfii vandute si cumparate si totdeauna sa se asigure protectia impotriva riscurilor valutare ce pot apare datorita fluctuatiilor valutelor. Arbitrajul este considerat ca fiind o forma de speculatie cu riscuri reduse. De mentionat ca in literatura de specialitate nu totdeauna se face o distinctie clara intre operatiunile speculative de tip ,,spread" sau ,,straddle" si cele de ,,arbitraj", considerandu-se ca atat speculatiile bazate pe diferentele de pret dintre diferite centre comerciale mondiale, cat si cele rezultate din cotatiile diferite la termen, pot fi considerate ca fiind de arbitraj. Spre deosebire de operatiunile de vanzare/cumparare simple, cele de arbitraj presupun efectuarea ambelor operatiuni de vanzare-cumparare in acelasi timp, scopul fiind obtinerea de profit din evolutia diferentelor de pret intre burse localizate in orase si tari diferite si intre luni de livrare diferite.

5.5. Orientari privind participarea la operatiunile de bursa cu marfuri

Asa cum am vazut in sectiunile anterioare, accesul la bursele de marfuri, ca de altfel si la bursele de valori, se face printr-un membru al bursei, printr-un broker. Exista desigur liste ale brokerilor puse la indemana marelui public, dar investitorul intr-o operatiune de bursa simte nevoia sa comunice cu brokerul, sa-l cunoasca. Daca axioma unui broker competent este ,,sa-ti cunosti bine clientul", principiul general al unui investitor este sa-si cunoasca brokerul.

Daca scopul unei burse de marfuri, asa cum de asemenea s-a aratat, este de a inlatura sau de a reduce riscul de pret, intr-o economie de piata este acceptat rolul important pe care-l joaca speculatorul in preluarea unei parti de risc de care se fereste producatorul.

Cu toate ca nu exista secrete cu privire la modul in care se deschid, se intrerup sau se lichideaza operatiunile de bursa, asta nu inseamna ca succesul la bursele de marfuri devine mai sigur

Un program reusit de vanzare-cumparare la bursa are doua componente de baza:

cunostinte cat mai exacte cu privire la modul in care poate fi utilizat capitalul disponibil;

abilitatea de a evalua si diagnoza corect piata.

Prima componenta este mult mai usor de realizat decat cea de a doua, dar paradoxal, lucrul acesta nu este decat foarte rar confirmat de practica celor care participa la operatiunile de bursa.

Utilizarea capitalului. Cu toate ca un participant-amator la operatiunile de bursa nu face mai mult de 2-3 greseli pe parcursul a 20-30 de operatiuni, el va constata totusi la sfarsit pierderea unei importante parti a capitalului cu care a pornit. Un asemenea rezultat se explica prin lipsa sau prin aplicarea gresita a unor tehnici de administrare a capitalului, dar, cu putina planificare si autodisciplina, un astfel de rezultat poate fi evitat.

Decizia de a angaja capitalul. Intrucat activitatea ,,futures" la bursele de marfuri poate fi foarte speculativa, este important de determinat in avans cat din capital poate fi riscat. Suma respectiva trebuie separata de capital fie printr-un cont curent de vanzari/cumparari la termen, fie prin deschiderea unui cont purtator de dobanzi din care pot fi retrase fonduri pe masura nevoilor de acoperire a angajamentelor asumate. Punerea deoparte a unei sume pentru speculatiile la termen nu numai ca ofera o baza certa pentru elaborarea programelor de vanzare/cumparare, dar fereste, in primul rand, contra tendintelor de exces in afaceri speculative. Desigur, suma pusa deoparte pentru speculatii va diferi mult de la o persoana la alta, dupa cum diferite sunt varsta si temperamentul speculatorilor, precum si scopurile urmarite de acestia. Cel mai bun ghid pentru operatiunile de speculatie este separarea acelei sume care poate fi riscata fara a dauna pozitiei investitorului si fara a periclita linistea personala.

Riscul maxim si obiectivul minim. Una din regulile de baza in orice actiune este sa planifici ce vei face inainte de a actiona. Acest element de bun simt se aplica si activitatilor la bursele de marfuri. Cu toate ca volatilitatea preturilor obliga pe participantii la operatiunile de bursa sa dea dovada de o flexibilitate maxima, exista totusi doua elemente ce trebuie stabilite in avans: riscul maxim si obiectivul minim. Riscul maxim poate fi protejat cu ajutorul ordinului ,,stop loss" in conditii ce se convin in prealabil cu brokerul. Obiectivul minim este flexibil si poate fi limitat in functie de evolutiile pietei. De retinut ca protectia initiala pe care o ofera un ordin ,,stop-loss" nu trebuie alterata prin anularea sau amanarea ordinului. Pe de alta parte, transmiterea ordinului ,,stop-loss" atunci cand este cea mai mare apropiere de pretul pietei inseamna a asigura protectia profitului fata de modificarile survenite in evolutia preturilor. Recurgerea la un obiectiv precum profitul planificat este de dorit cu atat mai mult cu cat majoritatea speculatorilor-amatori au tendinta de a se grabi in acceptarea profiturilor mici, sau de a intarzia in stoparea pierderii, permitand erodarea profitului. Un speculator inteligent nu se va lasa niciodata in situatia de a decide sub stres daca lichideaza sau nu o pozitie pierduta. Aceasta situatie se rezolva comod prin ordinul ,,stop-loss". In evaluarea unei piete este important sa fii convins ca raportul dintre profitul potential net si pierderea potentiala neta sa fie de cel putin 2:1. Acest raport se justifica prin faptul ca preturile marfurilor la bursa manifesta de regula tendinte sustinute si de durata. De mentionat ca inclinatia psihologica si dorinta de a risca mai putin decat castigi nu justifica utilizarea unui raport ridicat intre castig si risc.

Limitarea riscului. Nu trebuie riscat mai mult de 10 la suta din capitalul pe o singura pozitie si nu mai mult de 30 la suta pe toate pozitiile combinate, scopul fiind limitarea efectului advers pe care-l poate avea o singura decizie gresita asupra propriului capital. Cei care in mod repetat risca o parte substantiala a resurselor lor nu pot rezista nici macar la o singura pierdere mai importanta, ori la bursele de marfuri pierderile mari apar si trebuie sa te astepti la ele.

Comisionul brokerului si profitul programat. Este important de apreciat comisioanele brokerilor in raport de dimensiunea profitului programat. Comisioanele reprezinta costul operatiunilor ,,futures" la bursele de marfuri. Influenta comisioanelor asupra capitalului este foarte mare atat pe partea castigului, cat si pe cea a pierderilor. De aceea se considera a fi imprudent sa iei o pozitie pe piata daca profitul programat nu este de cel putin 8-10 ori mai mare decat comisionul.

Lipsa de relevanta a depozitului initial. De regula, depozitul initial de numai 10 la suta din valoarea contractului este la discretia brokerului si constituie unul din punctele de atractie pentru speculatori. O eroare savarsita adesea de comercianti este considerarea depozitului initial drept factor ce poate afecta profitul si aceasta eroare apare cateodata si in literatura de specialitate. Depozitul initial este neinsemnat pentru ca nu este nici cost, nici pret de contractare, nici instrument de evaluare a capitalului disponibil, ci doar o masura de garantie, o asigurare.

Operarea eficienta la bursa. Daca in prima parte a acestui capitol ne-am referit la modul de utilizare a capitalului si a controlului riscurilor, in continuare vom prezenta unele modalitati de operare eficiente la bursa, o parte din oportunitatile pe care le ofera aceasta institutie. Exista, desigur, o multitudine de evenimente care afecteaza raportul dintre productie si consum, dintre cerere si oferta si implicit evolutia preturilor la bursa de la un sezon la altul sau chiar de la o decada la alta. Este de aceea foarte important ca participantii la operatiunile de bursa, prin analize fundamentale, sa se puna la curent cu evolutia tuturor evenimentelor economice si politice, bursa oferindu-le conditii deosebite pentru aceasta. Distingem patru categorii de informatii pe care bursa le pune la dispozitia tuturor participantilor: situatia recenta si curenta a preturilor, inclusiv cea de pe alte piete; nivelul productiei si in general starea economiei in cele mai importante tari; opiniile si prognozele unor experti; cercetari in domeniul unor strategii posibile. In special primele trei au o importanta practica directa. Calitatea si cantitatea informatiilor de care cineva are nevoie depinde de seriozitatea cu care fiecare investitor abordeaza problema. Unul din principiile vitale de care trebuie sa tina seama fiecare investitor este de ,,a fi in pas cu tendintele preturilor" in orice decizie.

Cand este bine sa cumperi si sa vinzi? Rareori se poate spune ca o marfa de bursa este ieftina sau scumpa si ca ,,istoric" sau ,,comparativ" pretul este ridicat sau scazut. De retinut ca la bursele de marfuri este la fel de simplu sa vinzi, adica sa fii ,,short", sau sa cumperi, adica sa fii ,,long", cu conditia ca vanzarea sau cumpararea sa nu fie facuta, in nici un caz, impotriva pietei, respectiv impotriva tendintei (,,trend"-ului) pretului.

Lichidarea unui contract. Nu este, aproape niciodata, in intentia unui investitor particular sa preia marfa pe care a contractat-o in urma incheierii unei operatiuni de speculatie, sau de hedge, cu toate ca, ocazional, unii industriasi pot sa lichideze sau sa preia marfa atunci cand contractele lor au ajuns la maturitate, la scadenta.

In scopul evitarii obligatiilor privind preluarea sau livrarea efectiva de marfa, investitorul particular urmareste atent lichidarea contractelor inainte ca acestea sa fi ajuns la maturitate.

Selectivitatea. Deschiderea unor operatiuni la bursele de marfuri trebuie precedata de activitati de selectare, de stabilire a unor prioritati. Astfel, este indicat sa se evite angrenarea pe piete cu un volum scazut de contracte - piete ,,thin" -, sau in perioadele (lunile) inactive, care, nereprezentand atractie pentru participanti, au o rata scazuta de lichiditate.

Majorarea pozitiei (contractelor initiale). Cand se constata ca o pozitie luata pe piata merge bine si ca evolutia preturilor confirma evaluarile initiale, atunci este de dorit sa se adauge noi contracte acestei pozitii. Daca la baza unei astfel de decizii stau ratiunea si prudenta si nu entuziasmul si daca se respecta urmatoarele doua reguli, rezultatele pot fi bune si foarte bune:

- sa nu se incheie noi contracte pana nu se constata realizarea unui profit la ultimul contract;

- contractele nou incheiate nu trebuie sa le depaseasca pe cele angajate initial.

Procedeul de mai sus, numit ,,piramidal", conduce la preturi medii mai aproape fata de ce ofera piata si face ca pozitia la bursa sa fie mai putin vulnerabila. Contango, forwardation si backwardation sunt termeni utilizati zilnic in jargonul burselor de marfuri. Contango si forwardation sunt unul si acelasi lucru si se aplica situatiilor in care preturile pentru lunile apropiate sunt mai mici decat pentru lunile mai indepartate. In schimb, o piata backwardation are cotatii mai mari pentru lunile apropiate indicand o lipsa de marfa pentru aceste luni. De retinut ca diferentele de cotatii dintre luni intr-o piata backwardation sunt aproape intotdeauna mai mici decat pe o piata forwardation sau contango. Iata un scurt exemplu: un comerciant constata ca poate cumpara cafeaua in ianuarie la un pret de 12 £ sub nivelul la care el poate vinde cafea in luna martie. Comerciantul din acest exemplu face, aproximativ, urmatorul calcul: pretul cafelei in ianuarie (platit integral), plus cheltuielile de depozitare si asigurare trebuie sa fie mai mic decat dobanda pe care ar incasa-o comerciantul daca ar depune banii la banca. Acest gen de operatiune se mai numeste in practica burselor ,,cash and carry" si se incheie de regula la bursele de marfuri neperisabile, ca de exemplu London Metal Exchange. Din cele de mai sus rezulta totodata si faptul ca nivelul dobanzilor poate influenta volumul de operatiuni de genul celei prezentate.