Moneda si rolul sau in viata economico-sociala

MONEDA SI ROLUL SAU IN VIATA ECONOMICO-SOCIALA

1.1. Concept, definire, forme

Nu se poate aborda chestiunea monedei fara a face mai intai o incursiune in interiorul schimbului de bunuri si servicii si mai apoi in cel al aparitiei si evolutiei banilor.

Schimbul de bunuri si servicii a fost intre primele nevoi ce le-a simtit omul, trecand de la viata izolata primitiva la starea de viata sociala si civilizata. Odata cu accentuarea diviziunii sociale a muncii, cand omul, in mod constient si cu vointa, incepe sa produca bunuri cu intentia de a le duce la targ sau piata cu scopul de a fi schimbate, simte lipsa unui instrument de care sa se foloseasca pentru efectuarea mai usoara a schimbului.

Prima mare diviziune a muncii care a avut loc inca din comuna primitiva si a constat in separarea triburilor de pastori de triburile de vanatori si pescari a determinat primele forme de schimb. Aceste triburi au simtit nevoia sa schimbe intre ele produsele ce le prisoseau nevoilor curente iar acest schimb s-a facut la inceput bun contra bun sau serviciu contra serviciu (troc).

Accentuarea diviziunii muncii si inmultirea bunurilor si serviciilor produse de om, i-a creat acestuia dificultati in efectuarea schimbului de bunuri sub forma trocului si l-au determinat sa caute o modalitate de efectuare mai usoara a schimbului si de stabilire mai usoara a raportului de valoare dintre bunurile schimbate. Cautarile omului pentru gasirea unei modalitati mai facile de efectuare a schimbului de bunuri si servicii au sfarsit prin descoperirea banilor.

Banii sunt o denumire generica pentru toate felurile de monede si de semne de valoare. Din multitudinea definitiilor date banilor se desprind doua idei dominante:

una care considera banii o marfa cu insusiri speciale, desprinsa din lumea diversa a marfurilor si avand o existenta obiectiva si

alta, dupa care banii sunt o expresie a vointei oamenilor, un semn sau o creanta asupra emitentului sau economiei, deci un instrument cu insusiri subiective.

Notiunea de ban (nu cuvantul) este o notiune foarte larga, mai veche decat cea de moneda. Ea cuprinde toate instrumentele de schimb folosite dupa epoca schimbului direct de bun contra bun, pana la aparitia monedei. Trebuie facuta o deosebire intre mijlocul de schimb si instrumentul de schimb.

Banul din acest punct de vedere trebuie considerat ca un mijloc de schimb, este un element care poate fi folosit mai departe in schimb sau poate fi transformat oricand intr-un bun care sa ne satisfaca o utilitate (marfuri bani - cuprul, aurul, argintul, pieile de animale etc.).

Moneda este un instrument de schimb, intrucat destinatia este numai schimbul si plata. La schimbul direct, cei care schimba dau si primesc bunul din nevoie si cu intentia de a-l folosi direct si imediat. Fiecare este producator al bunului cedat si consumator al bunului primit. Pentru nici unul bunul nu indeplineste alta functiune si nu poate fi nici ban, nici moneda. Acelasi bun, cand amandoi sau numai unul din cei ce schimba, nu-l primeste cu intentia de a-l consuma ci cu intentia de a-l folosi in schimb, trecandu-l mai departe in schimbul altui bun de care are nevoie, indeplineste functiunea de instrument de schimb, care chiar daca nu este moneda, este totusi ban, fiind in acelasi timp mijloc de schimb.

Dupa schimbul direct de bunuri a urmat schimbul de bani-marfa care a evoluat cu timpul, dupa nevoi si dupa popoare, oprindu-se in cele din urma la un anumit fel de marfa si anume la metale, recunoscute si intrebuintate aproape peste tot. Intre metale, cele mai folosite in acest scop au fost metalele pretioase.

Renuntarea la diferitele bunuri care au facut serviciul de etalon de schimb se datoreaza faptului ca acest sistem de schimb era departe de a satisface cerintele impuse. Mai intai, bunul folosit ca atare, varia de la popor la popor. Apoi, natura perisabila a acestor bunuri, precum si greutatea de a le deplasa, avand un volum mare pentru valoarea lor, ingreuna mult schimbul. Faptul de a atribui unui obiect o utilitate sau o functiune de instrument de schimb depinde de vointa posesorului sau. Un obiect care indeplineste functiunea de instrument de schimb si este ban, in nici un caz nu este moneda.

Fenomenele monetare au aspecte atat de variate si atat de complicate incat parerile exprimate asupra lor merg pana la adversitate. Fiecare priveste moneda din alt unghi si o considera din alt punct de vedere.

Dupa unii moneda este o realitate careia trebuie sa i ne supunem; dupa altii, moneda este numai o fictiune ce trebuie subordonata intereselor noastre. Oricum ar fi privita, moneda ramane ceva conventional, avand de indeplinit anumite functiuni sau cum spune dictonul englez 'Money is what Money does'. Din vastul noian de definitii elaborate vom reda in continuare cateva definitii date de unii cercetatori ai monedei.

Prima incercare de a defini moneda apartine lui Aristotel, care in 'Politica' prezinta moneda ca o materie utila prin ea insasi, usor de a o folosi in diferite nevoi ale vietii. Ea poate fi metal, fier, argint sau orice alta substanta careia i se va determina mai intai dimensiunea si greutatea.

Platon defineste moneda mai putin precis, concepand-o ca fiind batuta din metal nepretios.

Jean Baptiste Say spune ca daca exista in societate o marfa care sa fie apreciata si cautata nu din cauza serviciilor sale, ci din cauza calitatii de a i se putea da o cantitate, a carei valoare sa fie exact proportionata cu valoarea a ceea ce voim sa avem, aceasta este moneda.

Aupetit, in lucrarea "Théorie de la Monnaie" defineste moneda ca un anume capital permanent prin intermediul caruia se efectueaza toate schimburile.

Walras, in lucrarea 'Elements d'économie pure' spune ca se poate defini situatia unei piete, raportand valoarea tuturor marfurilor, la valoarea numai a uneia din ele. Aceasta marfa se cheama numerar.

Sintetizand, moneda poate fi definita in general ca un instrument etalon legal de plata pentru facilitarea schimbului, pentru acumulari si stingerea obligatiilor, masurator general de valori, care se bucura de increderea publica si poarta girul statului, care atunci cand moneda este confectionata din metal pretios ii garanteaza greutatea si titlul.

Moneda trebuie sa fie acceptata de catre toti, peste tot si oricand. Este necesar de adaugat ca pentru a fi acceptata de catre toti, valoarea monedei trebuie sa fie fondata pe increderea pe care o au in ea purtatorii. Aceasta incredere nu se manifesta decat in sanul comunitatii monetare, care este in general natiunea. Totusi, anumite instrumente monetare pot fi utilizate in afara frontierelor, capatand caracterul de valuta (dolar american, euro, yen japonez etc.).

Moneda este expresia unor situatii si imperative economice (productie, schimb) dar ea este totodata si o expresie a suveranitatii, a vointei statului, al carui gir il poarta si al carui control il accepta. Moneda este in acelasi timp unul din instrumentele puterii de stat.

Moneda este intermediarul modern al schimburilor si unitatea de cont prin care sunt exprimate preturile si datoriile. Controland evolutia monedei si a creditului, statul si banca sa de emisiune pot spera sa favorizeze echilibrul dintre economii si cheltuielile pentru investitii.

Primele forme de moneda au fost sub forma unor piese metalice din bronz, argint, aur, pe care era batuta efigia (o stema cu chipul unei persoane care reprezenta forta publica) care garanta valabilitatea monedei, iar cifrele inscrise pe moneda consemnau informatia despre marimea valorii cuprinsa in moneda.

Pe masura evolutiei societatii umane, a diversificarii schimburilor si cresterii complexitatii acestora, moneda sub forma de piese metalice din argint si aur, care cunoscuse o dezvoltare deosebita spre sfarsitul sec. XVIII, a inceput sa cedeze locul monedei de hartie - bancnota.

Dupa modul de utilizare si scopul acestor utilizari, moneda cunoaste mai multe forme:

a)     Moneda de calcul - este moneda fictiva utilizata ca numitor comun in cazul circulatiei paralele a mai multor feluri de monede sau a unor monede supuse unor deprecieri progresive din cauza inflatiei.

b)     Moneda de cont (scripturala) - disponibilitatile aflate in conturile bancare si care circula intre aceste conturi prin virament sau transfer.

c)     Moneda de credit - denumire generica pentru sumele banesti care au la origine o operatiune de credit: bancnotele, cecurile, cambiile.

d)     Moneda de tezaur - bani de hartie emisi de Trezorerie fara garantie materiala, in general in cupiuri de valoare redusa in vederea acoperirii unor nevoi financiare ale statului.

e)     Moneda divizionara - submultiplii ai unitatii monetare (banul fata de leu).

f)      Moneda fictiva (fiduciara) - bani fara valoare proprie, cu sau fara existenta materiala, care circula numai in virtutea increderii acordate de detinatori emitentului.

1.2. Functiile monedei

Daca la inceput, cand inca nu primise consacrarea legii, moneda era o marfa utilizata numai in operatiuni de schimb, ulterior notiunea de pret monetar (functia de evaluare) s-a precizat odata cu aparitia monedei metalice. Cu timpul, conceptul de moneda se separa de acela de marfa utila. Moneda devine tot mai mult putere de cumparare, intrand cu aceasta putere de cumparare in angrenajul complex si dinamic al relatiilor de schimb.

Ca mijlocitor al circulatiei marfurilor, banii trebuie sa apara nemijlocit in procesul de schimb, functiunile lor sociale decurgand neconditionat din nevoile reale ale omului, in procesul de exercitare a activitatii economice si sociale.

Analizand functiile monedei, acestea se pot grupa in doua mari categorii:

a)     principale:

instrument de schimb si de circulatie a bunurilor;

unitate de exprimare a pretului bunurilor si serviciilor ce se schimba in activitatea economica;

mijloc legal de plata pentru stingerea drepturilor si obligatiilor catre indivizi;

b)     secundare:

mijloc de pastrare sau tezaurizare de valori in timp;

mijloc de transport sau deplasare de valori in spatiu;

mijloc de circulatie a capitalurilor dintr-o mana in alta pe calea creditului.

Aceasta clasificare a functiunilor monedei poate suferi critici, dar este cazul sa precizam ca functiile monedei depind de felul cum este privita moneda. Gandirea monetara a evoluat si evolueaza, prezentand instrumentul monetar sub aspecte diferite, in functie de punctul de vedere social-evolutiv, politico-juridic sau social-economic. Sub orice aspect ar fi privita moneda, in orice context economic si social, ea indeplineste cel putin urmatoarele functii: etalon si masura a valorii, instrument intermediar al schimburilor, instrument de rezerva a valorii, instrument al platilor viitoare, unitate de cont.

Puterea de cumparare a monedei

1.3.1. Puterea de cumparare a monedei in cadrul national

In calitatea sa de etalon al valorii sau unitate de calcul este relativ simplu de a determina valoarea unei monede in raport cu un bun. Ea se masoara prin cantitatea din bun ce poate fi cumparata cu aceasta moneda. Pretul monedei in raport cu un bun este inversul pretului monetar al bunului respectiv.

Determinarea valorii unei monede in raport de toate bunurile sau in raport de cele mai reprezentative este mult mai dificila. Pentru aceasta este necesara utilizarea unui "cos" de bunuri, in care fiecare bun particular este ponderat cu un coeficient, calculat in functie de locul ocupat in tranzactiile comerciale. Daca consideram acest "cos" ca un produs nou, el are un pret "P" egal cu media ponderata a preturilor monetare ale fiecarui bun component.

_n

P = S a_i p_i unde: a_i = ponderea fiecarui produs in total tranzactii

^{i = 1} p_i = pretul monetar al produsului i

Puterea de cumparare a monedei in context international

Pe plan international, puterea de cumparare a monedelor nationale este adesea utilizata pentru stabilirea cursurilor valutare reale. Aceste cursuri nu se calculeaza in mod curent, nefiind operative in tranzactiile comerciale si valutar-financiare.

Cursul real se fundamenteaza pe teoria paritatii puterii de cumparare, in varianta absoluta:

Cr = P/Px unde: P = indicele preturilor in tara de referinta

Px = indicele pretului in strainatate

In esenta, teoria paritatii puterii de cumparare consta in aceea ca acceptand sa platim pentru o moneda straina un anumit pret, privim aceasta moneda din punct de vedere al puterii de cumparare pe care o poseda in ce priveste marfurile si serviciile tarii straine. Pe de alta parte, atunci cand oferim o anumita suma in moneda noastra proprie, oferim o putere actuala de cumparare asupra propriilor noastre marfuri si servicii. In consecinta, evaluarea unei monede straine, exprimata in moneda noastra depinde indeosebi de puterea de cumparare relativa a celor doua monede in tarile de origine respective.

Prin urmare, daca se platesc doua monede A pentru o moneda B, aceasta se explica prin aceea ca in tara A se obtin cu doua unitati monetare nationale marfuri si servicii care, in tara B, se obtin cu o singura unitate monetara nationala. Astfel, potrivit teoriei paritatii puterii de cumparare, cursul valutar ramane aproape neschimbat atat timp cat nivelul preturilor si tarifelor din cele doua tari nu se modifica sau modificarea se produce in acelasi sens si in aceeasi proportie.

In practica insa acest lucru nu se intampla intocmai si de aceea exista mari dificultati de stabilire a paritatii puterilor de cumparare. Nu s-a gasit inca o metodologie sigura, obiectiva, de determinare a cursurilor valutare tocmai ca urmare a dificultatilor de evaluare a puterilor de cumparare. Se cauta inca cele mai bune solutii pentru stabilirea unor metodologii de calcul a indicilor de preturi si a esantioanelor de produse care stau la baza indicilor, astfel incat acestia sa aplatizeze diferentele existente de la tara la tara.