POTENTIALUL TEHNICO-ECONOMIC AL UNEI FIRME-ABORDARE CONCEPTUALA

POTENTIALUL TEHNICO-ECONOMIC

AL UNEI FIRME ABORDARE CONCEPTUALA

In procesul ireversibil al evolutiei spiritului uman, economia si viata economica constituie deja una din preocuparile de prim rang ale lumii contemporane, atragand o parte tot mai mare din populatie atat in procesul propriu-zis, in activitatea economica, cat si in aceea de analiza stiintifica a tuturor problemelor care decurg de aici. Societatea, asa cum este ea astazi, nu poate fi conceputa, nu poate sa existe fara economie, in oricare din laturile ei. Inca de la ineputurile omenirii, cand lupta pentru supravietuire era cea dintai preocupare, omul a realizat puterea grupului in fata naturii si prin aceasta, viata si munca in colectiv. Corespunzator, activitatea economica a fost desfasurata de oameni in cadrul unor activitati, in contextul aparitiei si consolidarii societatii, colectivitati care in timp, in urma unor multiple transformari aveau sa devina economiile nationale ale lumii contemporane. Economia a fost atunci liant pentru grupurile sociale de pe un teritoriu, constituind astfel premisa formarii natiunilor si statelor, pe fondul aparitiei si adancirii diviziunii sociale a muncii[1].

1. 1. RELATIA DINTRE NEVOILE UMANE SI RESURSELE ECONOMICE

In termeni generali, economia are in vedere modul in care societatea atrage si utilizeaza resursele economice in procesul producerii, circulatiei, repartitiei (distributiei) si consumului de bunuri necesare satisfacerii nevoilor ei, conditionata fiind in aceasta activitate de raritatea resurselor. Nevoile umane sunt multiple, resursele putine (avem in vedere mai ales resursele materiale, naturale) si trebuie sa existe deci persoane, institutii care sa decida ce resurse vor intra in procesul de productie si sa aiba grija ca ele sa fie alocate si utilizate eficient, urmarind obtinerea tot mai multor produse de calitate cu aceleasi sau cu cat mai putine resurse, cu alte cuvinte maximizarea profitului (resurse putine, cost de productie mic, produse de calitate la pret competitiv pentru valorificarea corespunzatoare a factorilor de productie).

O alta problema importanta in aceasta analiza este conceptul de firma ca microsistem economic, o reprezentare abstracta a intreprinderii economice, principalul punct de contact si interferenta intre aria economiei si aplicatiile ei manageriale. Am putea spune ca firma este viitorul economiei, iar managementul o problema de actualitate dar si de perspectiva. Raritatea resurselor nu apare atat de grava azi decat in analizele prospective: resursele sunt tot mai rare, nevoile oamenilor in continua crestere; in viitor va creste tot mai mult discrepanta dintre calitatea mica a resurselor si nevoile in permanenta crestere. Managementul ca ansamblu de metode si mijloace de organizare si directionare a oamenilor, ideilor, proceselor in scopul eficientizarii economiei la orice nivel, va capata amploare intr-o societate care se confrunta tot mai mult cu problema mentionata a raritatii si imputinarii resurselor. Solutiile tin de valorificarea maxima a resurselor pe are le detinem: materii prime, materiale, combustibili, energie, dar este posibila si descoperirea de noi resurse in conditiile actuale de dezvoltare stiintifica si tehnologica.

Mai mult decat oricare alta ramura, teoria micro­economica este aceea care pune accentul pe contrastul existent intre imensitatea nevoilor de satisfacut si caracterul limitat al resurselor[2]. Cercetarile privitoare la gasirea unei alocari optime a resurselor constituie problematica fundamentala in aceasta directie: asa cum teoria consumului are ca obiectiv explicarea modului de a alege intre mai multe posibilitati optime, tinand seama de limitarea venitului: asa cum teoria productiei vizeaza combinarea cea mai buna posibil a factorilor de productie, costurile lor fiind date. Odata rezolvate aceste probleme de o parte si de alta, cererea si oferta se infrunta pe o piata si se naste astfel pretul . Denumita si teoria echilibrului partial, ea descompune mecanismele de formare a preturilor pe pietele de structuri diferite. Analiza micro­economica contine si o teorie a repartitiei care indica cum sunt retribuiti (remunerati) factorii, tinand seama de contributia lor la productie. Ea poate fi astfel calificata drept o teorie a preturilor pe piata factorilor. In anumite circumstante, factorii de productie, adica resursele de care dispune economia sunt caracterizate, in mod esential, prin raritatea lor, fara indoiala nu in termeni absoluti - ceea ce n-ar avea de altfel nici un sens - ci in termeni relativi, in raport cu nevoile pe care le-am putea avea. Raritatea relativa a factorilor se exprima si se impune calculului de productie prin intermediul preturilor relative ale factorilor .

Intr-o abordare statica, aceste preturi ale factorilor, reflectand raritatea acestora, constituie datele problemei. Tinand seama de aceste raritati (resurse limitate) si de aceste preturi relative, este important sa putem aprecia afectarea acestor factori rari pentru a o putea apoi optimiza (trecand in planul politicii) prin eventuale deplasari ale resurselor[5]. Fireste, nu ne putem cantona in aceasta abordare statica. Vorbind despre deplasarile de resurse, ne situam deja intr-o perspectiva dinamica si chiar de dezvoltare, pentru ca aceasta deplasare este sursa cresterii eficacitatii si a preturilor factorilor. Este de asemenea adevarat ca este posibil sa apreciem afectarea resurselor in timp, dar aceasta nu se poate face printr-o abordare statica, in masura in care raritatea relativa a factorilor, privita prin prisma preturilor, este considerata tot ca o variabila.

Orice analiza complexa a unei activitati sociale cum este si aceea economica are ca punct de plecare omul, ca produs al naturii si societatii in egala masura, dar si ca rezultat al unei permanente autoperfectionari. Existenta si dezvoltarea lui, ca fiinta superioara, implica satisfacerea unor multiple trebuinte care variaza de la o etapa la alta, inmultindu-se si diversificandu-se direct proportional cu dezvoltarea si progresul societatii. Pe masura ce omenirea evolueaza apar noi activitati si preocupari, implicit alte nevoi, tot mai multe prin comparatie cu resursele, mereu aceleasi, finite cantitativ, nesatisfacatoare[6]. Activitatea social-economica si intreg angrenajul de asemenea activitati care vizeaza satisfacerea nevoilor umane presupune utilizarea unor resurse specifice, determinate atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ. Resursele economice constau in ansamblul elementelor actiunii sociale practic utilizabile, care pot fi si sunt atrase si folosite pentru satisfacerea nevoilor umane si in concret, pentru producerea de bunuri si servicii. Este un proces extrem de complicat, mai ales in timp deoarece este practic imposibil de realizat o echivalenta intre resurse si nevoi . Nevoile umane se prezinta ca dorinte, doleante, asteptari si aspiratii ale oamenilor de a-si apropria bunuri si de a le consuma si aceasta este latura subiectiva a nevoilor caci oamenii le resimt direct sau indirect ca fiindu-le necesare pentru existenta, pentru formarea si dezvoltarea personalitatii lor. Ele devin efective in raport cu gradul de dezvoltare economica la un moment dat, cu nivelul de cultura si civilizatie .

Satisfacerea nevoilor implica pentru producerea bunurilor necesare, utilizarea de resurse. Resursele constituie elemente utilizabile in procesul de producere a bunurilor. Principalul izvor al resurselor este natura, cadrul existentei si activitatii oamenilor.

DEFINIREA NOTIUNII DE POTENTIAL TEHNICO-ECONOMIC

Una din conditiile de baza ale functionarii unei firme si realizarii obiectivelor ei o constituie asigurarea ei cu resurse. Numai prin combinarea resurselor dupa anumite reguli se obtin produse si servicii necesare societatii. Prin urmare, managementul resurselor este orientat in scopul determinarii necesarului de resurse in functie de obiectivul de indeplinit in unitatea de timp; asigurarii cu resursele necesare, in urma prospectarii pietelor, incheierii unor contracte de aprovizionare etc.; gestionarii corecte a resurselor existente in productie; organizarii utilizarii lor rationale in productie; stabilirii unor masuri de economisire a resurselor. Rezolvarea tuturor acestor probleme si in plus a acelora specifice anumitor categorii de resurse asigura realizarea obiectivelor firmei si obtinerea unei eficiente economice ridicate.

Resursele in management se concretizeaza in potentialul material, natural, financiar si uman de care dispune o firma la un moment dat si care exprima posibilitatile de activitate si dezvoltare a acesteia. Resursele atrase in procesul de productie devin factori de productie. Totalitatea resurselor de care dispune o firma formeaza sistemul de resurse al acesteia si desi este acelasi, in linii mari, pentru firme, are anumite particularitati in functie de domeniul sau ramura economica in care activeaza firma, de specificul obiectivelor ei, tinand atat de structura cat si de provenienta, calitatea si gradul de participare al anumitor resurse la realizarea procesului de productie .

Potentialul tehnico-economic reprezinta totalitatea resurselor tehnice, materiale, financiare, umane[9] si stiintifice de care dispune la un moment dat o societate comerciala in vederea realizarii obiectivelor firmei si a obtinerii unei eficiente economice ridicate.

1. 2. 1. CLASIFICAREA RESURSELOR

Resursele productive se prezinta intr-o varietate de forme, ceea ce face posibila clasificarea lor dupa mai multe criterii[10]: natura si forma de existenta, dupa sursa si modul de formare, de utilizare si consum. Clasificarile mai frecvent intalnite grupeaza resursele in materiale si nemateriale; resurse primare (potential demografic, resurse naturale) si secundare sau derivate (experienta, informatii, cunostinte stiintifice, echipamente de productie); resurse reproductibile (care pot fi multiplicate) si nereproductibile.

Astfel, dupa provenienta resursele sunt originare (primare) incluzand resursele naturale si cele umane, de munca si resurse derivate, decurgand din prima categorie si pe baza acesteia, au calitatea de a contribui la cresterea eficientei si de a satisface tot mai multe nevoi prin creativitatea cu care sunt folosite in procesul de productie.

La randul lor, resursele naturale (fondul agricol, apele si potentialul hidroenergetic, stocul cinegetic si piscicol, rezervele de substante minerale) se impart dupa caracterul lor in resurse regenerabile (pamant, apa) si resurse neregenerabile (mineralele); din punct de vedere al volumului rezervelor disponibile sunt resurse abundente si deficitare; din punct de vedere al posibilitatilor de reutilizare sunt resurse recuperabile si nerecuperabile (combustibili fosili). Resursele de munca se refera la acele caracteristici ce definesc capacitatea oamenilor de a munci (abilitati innascute sau dobandite, cunostinte etc.)[11].

Resursele economice pot fi delimitate astfel in materiale (primare sau derivate) si umane, de asemenea primare si derivate (resursele informationale: stiinta, inovatia etc.). Dupa cum am mentionat insa, exista in economie constiinta raritatii resurselor si deci omenirea cauta inca resurse noi pentru a le atrage in productie - de altfel, un lucru realizabil in contextul evolutiei si progresului - se constata ca atat volumul si structura, cat si calitatea resurselor se modifica incet, comparativ cu nevoile care se extind, se diversifica si se multiplica rapid. Aceasta permanenta crestere a nevoilor a determinat pe om sa incerce sa produca tot mai multe bunuri si servicii, implicit sa satisfaca tot mai multe trebuinte consumand tot mai putine resurse rare sau refolosindu-le pe cat posibil, fara a se ajunge insa la scaderea indicelui calitativ al produselor rezultate[12]. Am enuntat astfel problema fundamentala (generala) a oricarei economii.

Raritatea resurselor si locul lor in economie atrage structurarea acesteia ca economie normativa, in care buna folosire a resurselor rare este apreciata in functie de gradul de satisfacere a nevoilor ca mobiluri de organizare a procesului de obtinere a bunurilor sau ca economie pozitiva, caracterizata prin fixarea eficientei activitatilor ca punct de pornire in folosirea resurselor disponibile[13]. Analiza urmareste procesul complex de atragere in productie a resurselor si de utilizare a acestora cat mai eficienta, cu efort minim, cu cheltuieli reduse pentru realizarea de bunuri si servicii de calitate corespunzatoare, la nivel de firma, punctand de asemenea elementele de organizare, caracteristicile procesului de management al firmei respective.

1.2.2. BAZA TEHNICO-MATERIALA

Una din conditiile de baza ale functionarii unei firme si realizarii obiectivelor ei o constituie asigurarea ei cu resurse. Numai prin combinarea resurselor dupa anumite reguli se obtin produse si servicii necesare societatii. Prin urmare, managementul resurselor este orientat in scopul determinarii necesarului de resurse in functie de obiectivul de indeplinit in unitatea de timp; asigurarii cu resursele necesare, in urma prospectarii pietelor, incheierii unor contracte de aprovizionare etc.; gestionarii corecte a resurselor existente in productie; organizarii utilizarii lor rationale in productie; stabilirii unor masuri de economisire a resurselor[14]. Rezolvarea tuturor acestor probleme si in plus a acelora specifice anumitor categorii de resurse asigura realizarea obiectivelor firmei si obtinerea unei eficiente economice ridicate.

Resursele in management se concretizeaza in potentialul material, natural, financiar si uman de care dispune o firma la un moment dat si care exprima posibilitatile de activitate si dezvoltare a acesteia. Resursele atrase in procesul de productie devin factori de productie. Totalitatea resurselor de care dispune o firma formeaza sistemul de resurse al acesteia si desi este acelasi, in linii mari, pentru firme, are anumite particularitati in functie de domeniul sau ramura economica in care activeaza firma, de specificul obiectivelor ei, tinand atat de structura cat si de provenienta, calitatea si gradul de participare al anumitor resurse la realizarea procesului de productie[15].

Dupa gradul de atragere in procesele economice, intalnim la o intreprindere sau firma resurse in stare latenta, care nu sunt atrase in activitate, exprimand doar posibilitatile acumulate ce pot fi puse in valoare in momentul activarii lor si resurse activizate, cele integrate organic in procesele de productie sau de alta natura. Acestea se prezinta ca factori de productie. Din punct de vedere al formei concrete pe care o au, sunt resurse umane, tehnico-materiale, naturale, financiare si informationale. Distinctia dintre resurse dupa aceste criterii ofera o mai buna cunoastere a sistemului de resurse, orientarea in scopul alegerii si combinarii optime a lor in procesul de productie in scopul reducerii costului de productie, cresterii eficientei economice, a rentabilitatii si profitului firmei.

Resursele naturale sunt reprezentate de elemente din mediul natural cum sunt pamantul, zacamintele de minerale si de alta natura, terenurile cultivate sau cultivabile, paduri si ape atrase in procesul de productie, chiar si unele fenomene naturale care pot fi atrase in procesul de producere a bunurilor, altfel spus, elemente ale naturii pe care oamenii, cu ajutorul tehnicii si tehnologiei le transforma si le adapteaza nevoilor lor.

Pamantul sau factorul natural al productiei se refera la toate resursele brute din natura care pot fi folosite la producerea bunurilor si serviciilor.Astfel, solul, aerul, mineralele, apa, lemnul brut din padure etc., toate intra in categoria acestor resurse denumite generic "pamant", sau factorul natural al productiei .

Cunoasterea si atragerea resurselor naturale in productie depinde de nivelul de dezvoltare al tehnicii si tehnologiei. Corespunzator posibilitatilor de atragere in procesul de productie, resursele naturale sunt potential existente, posibil de a fi atrase in productie din punct de vedere tehnic si posibil de a fi atrase in productie din punct de vedere economic[17]. Diferenta dintre resursele potentiale si cele posibil de a fi atrase in procesul de productie din punct de vedere tehnic formeaza rezerva tehnica de resurse, iar cea dintre resursele posibil de a fi atrase in productie din punct de vedere tehnic si cele posibil de a fi atrase in productie din punct de vedere economic constituie rezerva economica . Toate resursele minerale potentiale si posibile, neintrate in productie datorita unor cauze tehnice sau economice constituie rezerva de bilant. Resursele ce pot intra imediat in procesul de productie formeaza rezerve industriale. Dupa modul in care se consuma in productie, majoritate resurselor sunt nereproductibile (se consuma ireversibil) iar altele, mai putine sunt reproductibile, se pot regenera. De aici apare si necesitatea eficientizarii lor si protejarea resurselor prin buna gospodarire si justa alegere pentru atragere in productie.

Resursele materiale sunt alcatuite din totalitatea componentelor fizice ale capitalului de care dispune o firma - capital fix sau circulant: utilaje de productie, materii prime si materiale, resurse energetice. Resursele materiale mai sunt denumite si capitalul real al unei societati.

lTerenurile reprezinta o componenta a cladirilor pe care sunt situate si a depozitelor de tip deschis (de exemplu depozite pentru combustibil, pentru busteni de cherestea,etc.).Ele sunt evaluate in patrimoniul societatii, dar, de regula, nu sunt supuse amortizarii, in afara de cazurile in care pentru amenajarea lor s-au facut investitii.

lMijloacele fixe sunt bunuri materiale de valoare mare si durata de functionare indelungata(mai mare de un an), transmitandu-si treptat valoarea asupra marfurilor vandute si sunt recuperate pe seama amortizarilor cuprinse in cheltuielile de productie.

Structura lor este urmatoarea

cladiri;

constructii speciale;

masini,utilaje si instalatii de lucru;

aparate si instalatii de masurare, control si reglare;

mijloace de transport;

unelte, inventar gospodaresc;

alte mijloace fixe.

Indiferent de forma intreprinderii cladirile constituie una din resursele materiale deosebit de importanta pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii .

Utilajele de productie ca partea cea mai importanta a capitalului fix al firmelor reprezinta ansamblul masinilor, aparatelor, uneltelor si echipamentelor, accesorii destinate realizarii procesului de productie.[19] El poate fi specializat, destinat realizarii in mod repetat a unor operatii sau procese pentru o gama restransa de produse, in conditii de mare randament, cu costuri reduse pe unitatea de produse si utilaj universal, care executa operatii tehnologice pentru o mare varietate de produse, necesitand reglari frecvente si conducand prin aceasta la un randament inferior fata de acela dat de utilajele specializate.

lObiectele de inventar sunt bunuri de valoare mica, indiferent de valoarea de utilizare sau cu o durata mai mica de un an, indiferent de valoarea lor. In aceasta categorie se includ : utilajul marunt, echipamentul de protectie al salariatilor, materialele de uz gospodaresc, etc.,valoarea lor recuperandu-se la darea in folosinta sau esalonat pe mai multi ani, pe seama cheltuielilor de productie.

lMateriile prime, materiale sunt componente ale capitalului circulant, asupra carora se actioneaza in cadrul proceselor de productie cu ajutorul tehnicii si tehnologiei manuite de om, in vederea obtinerii produselor necesare societatii . In raport cu rolul si functiile pe care le au in productie, materiile prime sunt de baza (principale) si auxiliare. Materiile prime de baza sunt cele al caror corp sau substanta, dupa procesul prelucrarii, se regaseste in produs, deoarece substanta lor este baza materiala a produselor finite obtinute prin prelucrare. Materiile prime auxiliare ajuta sau conditioneaza chiar productia dar in timpul procesului de productie se degradeaza sau isi pierd substanta. Materiile prime se pot clasifica si altfel: dupa provenienta sunt agricole sau industriale; dupa natura sunt vegetale, animale, minerale sau sintetice; dupa sursa de obtinere sunt indigene sau de import etc.. Problema care se pune in legatura cu materiile prime este asigurarea aprovizionarii periodice si asigurarea unui consum rational al lor in productie. Aceasta se realizeaza in primul caz prin activitatea comerciala iar in al doilea caz (al rationalizarii) prin incadrarea in normele de consum, imbunatatirea tehnologiilor de fabricatie, respectarea disciplinei muncii, intretinerea in mod corespunzator a utilajelor de productie .

Tot in cadrul resurselor materiale se includ si resursele energetice reprezentand cantitatea de energie care poate fi exploatata sau utilizata intr-o perioada de timp, prin folosirea surselor energetice[22]. In cadrul surselor de energie locul principal il detin sursele naturale care pot fi inepuizabile (radiatia solara, mareele, energia eoliana) si epuizabile (carbune, titei, gaze naturale), care nu se regenereaza nici pe cale naturala, nici prin interventia omului. La randul lor resursele energetice sunt naturale, formate din cantitatile de energie care pot fi exploatate anual prin folosirea surselor naturale de energie si secundare, formate din cantitatile de energie continute in purtatorii de energie cu caracter de produs secundar care se obtin in procese tehnologice ce au alt scop decat producerea lui si care se pot recupera si folosi prin diverse metode. Firmele consumatoare de energie se confrunta atat cu problema asigurarii necesarului de resurse, cat si cu aceea a rationalizarii lor. Pentru asigurarea cu resurse energetice se constituie in cadrul firmei un compartiment energetic, care urmareste in subsidiar rationalizarea consumului de energie, reducerea pierderilor si livrarea energiei la parametrii de consum si la un cost cat mai mic. Intreprinderile se concentreaza si in acest caz pe reducerea consumului de energie, care se realizeaza prin modernizarea tehnologiilor de fabricatie, reducerea ponderii produselor energointensive, reducerea pierderilor de energie din retelele de transport, distributie si consum, modernizarea instalatiilor electrice si folosirea rationala, completa a capacitatilor etc.. De remarcat este ca aceasta orientare spre buna gospodarire a resurselor energetice este benefica si pentru economia nationala care resimte la scara larga presiunea cererii de energie.

lTehnologiile, componenta importanta a resurselor materiale, sta la baza combinarii factorilor de productie, pentru realizarea produselor finite (ex.tehnogia realizarii cherestelei din busteni, tehnologia realizarii de produse de mobilier din cherestea masiva, finisata in lacuri colorate, etc.).

1.2.3. RESURSELE UMANE, FINANCIARE SI SISTEMUL INFORMATIONAL

Resursele umane sunt concretizate in salariatii firmei, care lucreaza efectiv in cadrul firmei si care prin activitatea lor asigura realizarea obiectivelor firmei, prin valorificarea si utilizarea rationala a resurselor acesteia. Omul constituie elementul activ, care produce si reproduce factorii obiectivi ai productiei, insufleteste mijloacele tehnice, transforma in cadrul procesului de productie natura in bunuri destinate satisfacerii nevoilor societatii, influenteaza decisiv eficacitatea utilizarii resurselor naturale, materiale si financiare, constituie singurul factor de productie capabil sa creeze valori noi. Salariatii firmei, forma sub care se prezinta resursele umane ale acesteia, sunt persoane cu care firma a incheiat contracte de munca si se constituie in categorii diverse de lucratori avand varste, calificari, specializari, pozitii ierarhice, trasaturi de caracter si de personalitate, aspiratii si experiente diferite. Ei colaboreaza dupa anumite reguli, la realizarea tuturor activitatilor economico-sociale ale firmei, avand rolul de a utiliza eficient toate celelalte resurse de care dispune firma, de a asigura indeplinirea obiectivelor stabilite, folosirea completa a capacitatilor productive, modernizarea tehnicii si a proceselor tehnologice, cresterea productivitatii muncii, reducerea costurilor de productie si sporirea nivelului calitativ al produselor .

In legatura cu resursele umane, managementul firmelor se confrunta cu o varietate de probleme, urmarind asigurarea firmei cu un numar de salariati corespunzator nevoilor, ocuparea tuturor posturilor de munca corespunzator cerintelor acestora, dar si pregatirii profesionale a persoanelor incadrate in munca, asigurarea salarizarii corespunzatoare dupa activitatea desfasurata si cu respectarea dispozitiilor legale de dreptul muncii, asigurarea conditiilor de evaluare si promovare a salariatilor, stimularea potentialului creativ al salariatilor prin diverse procedee, asigurarea dezvoltarii personalitatii fiecarui salariat prin conditiile social-culturale de orice natura. La proiectarea unei firme, o problema fundamentala consta in asigurarea conditiilor pentru utilizarea optima a resurselor umane, avandu-se in vedere ca aceasta determina gradul de utilizare a tuturor celorlalte subsisteme. Proiectarea orientata catre factorul uman asigura un nivel ridicat de performante celorlalte subsisteme din componenta intreprinderii. Managementul resurselor umane vizeaza asigurarea tuturor posturilor din structura unei organizatii cu oameni potriviti. Aceasta presupune identificarea necesarului, recrutarea personalului, selectia, angajarea, aprecierea, salarizarea, promovarea, formarea si perfectionarea, precum si activitatile cu caracter social. Analiza unei firme ca sistem pune in evidenta functia de personal si subsistemul resurselor umane, precum si relatiile acestuia cu toate celelalte subsisteme.

Tranzactiile care au loc pe piata muncii se realizeaza in conditiile unui cadru institutional dinainte acceptat de toti participantii, a unor institutii si legi care reglementeaza raporturile de munca, problemele ocuparii, salarizarii si protectiei sociale.De asemenea,pe piata muncii se intalnesc si negociaza nu numai cei care furnizeaza si respectiv, achizitioneaza serviciile factorului munca (salariati si agenti economici) ci si organizatiile patronale si cele sindicale ca reprezentanti ai lor .

Realizarea obiectivelor este conditionata de existenta unui echilibru intre performantele si cerintele subsistemelor tehnice, pe de o parte si performantele si caracteristicile subsistemului resurselor umane, pe de alta parte. Studiul relatiilor pe care le implica existenta subsistemului resurselor umane are in vedere relatiile din cadrul subsistemului resurselor umane. Descrierea relatiilor dintre subsistemul resurselor umane si celelalte subsisteme exprima cerintele tehnice orientate catre subsistemul resurselor umane (descrierea posturilor) si determina modul de raspuns optim (maxima compatibilitate) a factorului uman (recrutare si selectie). Managementul resurselor umane vizeaza deopotriva atat cerintele factorului uman, determinate de caracteristicile psiho-sociale, cat si cerintele generate de productie, de posibilitatile tehnice si tehnologice. Functia de personal cuprinde toate activitatile orientate spre factorul uman avand drept obiective principale: conceperea, orientarea, realizarea, utilizarea optima, intretinerea corespunzatoare in functiune si dezvoltarea subsistemului resurselor umane .

Societatile comerciale trebuie sa capteze atentia angajatilor, a energiei bratelor, creierului si inimii lor pentru atingerea obiectivelor propuse.

Nu degeaba se spune ca succesele sau insuccesele firmelor sunt generate de energiile umane aflate in activitate.[24]

Obiectivele in domeniul resurselor umane vizeaza: [25]

flexibilizarea fortei de munca prin marirea gradului de mobilitate(recalificare)

si de perfectionare/specializare a acesteia;

- asigurarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata fortei de munca;

pregatirea specializata printr-o strinsa colaborare intre sistemul educational

si mediul de afaceri (scoli, design industrial, licee industriale, scoli   profesionale, etc.);

- dezvoltarea managementului resurselor umane.

Toate aceste obiective impun crearea unor structuri de management care sa rezolve diferite probleme de munca - compartimentele de munca in care lucreaza specialisti in domeniu, cu atributii privind angajarea salariatilor, repartizarea pe locuri de munca, instruirea salariatilor, normarea muncii, salarizarea, protectia muncii si asigurarea unor conditii adecvate de sanatate etc..

Resursele umane ale unei societati - muncitori, tehnicieni, ingineri, economisti - influenteaza programul ei de productie prin calitatea pregatirii profesionale si a rezultatelor obtinute in urma participarii lor la activitatea societatii.

Obiectivele societatii nu ar putea fi realizate fara o utilizare eficienta a capitalului uman si fara a i se asigura acestuia conditiile care garanteaza satisfacerea nevoilor angajatilor si implicit motivarea lor de a fi loiali societatii unde isi desfasoara activitatea.Valorificarea resurselor umane presupune atat punerea in valoare, aprecierea persoanlului participant la procesul muncii, cat si folosirea eficienta in procesul productiei resurselor umane.

Resursele financiare desemneaza potentialul de care dispune o firma, constituit din mijloace banesti si utilizat conform legii pentru dezvoltarea economica si sociala . Din punct de vedere financiar, al constituirii resurselor financiare pentru productie si dezvoltare, firma se prezinta ca autonoma. Manifestarea autonomiei sale functionale presupune crearea fondurilor de productie si circulatie, precum si a celor pentru dezvoltare, restituirea, daca este cazul, a finantarilor de la buget, autofinantarea pentru dezvoltare, rambursarea imprumuturilor, participarea la constituirea bugetului de stat. Fondurile necesare firmei au initial forma baneasca-capital banesc, utilizat pentru achizitionarea factorilor de productie si pentru alte cheltuieli care tin de productia curenta. In circuitul productiei si circulatiei bunurilor, pe masura ce se obtine productia de marfa si se vinde, din incasarile astfel obtinute se reconstituie capitalul. Resursele financiare sustin investitiile, procesul de productie, asigura salariile, sursele energetice, materiile prime, materialele, etc., astfel incat, incasarile obtinute din vanzarea productiei realizate sa acopere suma investita si sa asigure un profit, ambele capabile sa duca la reluarea procesului ciclic de productie, cel putin la acelasi nivel, astfel ca treptat sa se constituie un fond de rezerva pentru dezvoltare si modernizare.

Resursele financiare necesare desfasurarii activitatii firmei se obtin in unele cazuri prin finantare de la bugetul statului (regiile autonome), prin creditare de catre sistemul bancar, prin autofinantare si vanzare de actiuni si obligatiuni pe piata financiara.

Utilizarea rationala a resurselor financiare presupune desfasurarea efectiva a productiei, obtinerea produselor care prin vanzare asigura incasarea venitului pe seama caruia se constituie apoi toate categoriile de fonduri. In conditiile economiei de piata, principala sursa de constituire a fondurilor necesare productiei si celorlalte procese din angrenaj o constituie autofinantarea, acoperirea cheltuielilor necesare activitatii firmei din fonduri financiare provenite din surse proprii, realizate in momentul sau anterior momentului in care sunt solicitate. Sursele principale de autofinantare sunt profitul si fondul de amortizare[26].

Banii, considerati capital numai in legatura cu productia, constituie resursa financiara a intreprinderii sau capitalul lichid.

Echilibrul financiar al unei societati comerciale este esenta pentru existenta si dezvoltarea ei, intrucat asigura autonomia de functionare si solvabilitatea, respectiv capacitatea de a face fata obligatiilor de plata. Echilibrul financiar al unei societati reprezintaa corespondenta care trebuie sa existe intre lichidarea activelor ei si exigibilitatea capitalurilor care au asigurat finantarea lor.Asigurarea echilibrului financiar al societatii presupune respectarea a doua reguli:

♦ echilibrarea fondului de rulment si a nevoii de fond de rulment,

care conditioneaza solvabilitatea pe termen scurt a intreprinderii ;

♦ acoperirea mijloacelor de finantare a activelor imobilizate,

indeosebi utilizand capitaluri permanente si nu prin datorii pe termen scurt.

Pentru asigurarea echilibrului financiar este necesar ca intreprinderea sa dispuna de un fond de rulment, adica de un nivel al capitalurilor permanente superior celui al imobilizarilor.

In vederea realizarii investitiilor intreprinderea apeleaza si la resursele bancare :

creditul care poate fi garantat cu obiectivul construit, cu alte garantii

(terenuri, cladiri, stocuri, alte depozite bancare, etc.);

leasingul, prin plata lunara a unei chirii si cumpararea la valoarea

reziduala la finalul perioadei contractuale;

cresterea capitalului subscris de catre actionari.

Sistemul informational al intreprinderii, cuprinde ansamblul de date, informatii, circuite si fluxuri informatioanle, proceduri si mijloace de tratare prelucrare a datelor existente in cadrul firmei.

Informatiile prelucrate servesc pentru luarea si aplicarea deciziilor privind acceptarea, modificarea, pregatirea conditiilor de executie, executarea sarcinilor programate, utilizarea rezultatelor controlului pentru imbunatatirea conditiilor noii perioade de activitate

Sistemul prelucreaza informatii vitale cu privire la piata, surse de aprovizionare, preturi de achizitie - clienti, preturi de vanzare, date economico-financiare, tehnologii, consumuri, retete de fabricatie, etc. si ofera sursa de informatii managementului pentru sustinerea deciziilor curente si de perspectiva.

Rolul primordial in cunoasterea si urmarirea permanenta a obiectivelor si resurselor, a modului de desfasurare a activitatii si a evolutiei factorilor de influenta revine sistemului informational, ca latura dinamica a sistemului de conducere, asigurand coeziunea acestuia si modelandu-l in permanenta.

Sistemul informational prelucreaza automatizat informatiile si este constituit din echipamente, programe si fisiere.

Odata decisa productia unui anumit bun, nu este deloc de neglijat metoda de productie folosita, intrucat timpul si mijloacele de productie sunt si ele resurse rare. Anumite metode sunt mai costisitoare, consuma mai mult decat altele, ceea ce impune operarea anumitor optiuni si in utilizarea mijloacelor de productie. Raspunsul la intrebarile: Ce se produce? Cat si cum se produce? va constitui problematica alocarii resurselor. Problemei alocarii sau afectarii i se adauga insa si aceea a repartitiei resurselor. In cazul abundentei acestora, consumul unora, oricat de mare ar fi, nu-i priveaza pe altii, dar daca resursele sunt putine, partea unuia nu poate sa creasca decat in detrimentul partii altuia, deci pentru a castiga, trebuie ca altul sa piarda.

Intr-o economie in care toti producatorii sunt interesati sa satisfaca cererea, cel putin din punct de vedere teoretic, nu ar trebui sa existe probleme in ceea ce priveste asigurarea resurselor necesare. Practic, intervin o serie de factori conjucturali, cum ar fi lipsa disponibilitatilor banesti pentru onorarea obligatiunilor fata de furnizori, care dau un anumit grad de complexitate procesului general de gestionare a resurselor materiale . Problematica analizei se structureaza in functie de subiect si scopul urmarit. Asa de exemplu, daca analiza este efectuata de compartimentele de specialitate ale firmei, in scopul imbunatatirii activitatii, se vor avea in vedere probleme referitoare la oferta furnizorilor, pentru selectarea lor (piata de aprovizionare), ritmicitatea aprovizionarii, formarea stocurilor etc.. Daca se solicita un imprumut pentru aprovizionare, banca va analiza optiunea de pret, marirea stocurilor si viteza de rotatie, eficienta folosirii resurselor materiale, care constituie garantia restituirii creditului. In cazul unor operatiuni de asociere, cooperare etc., intereseaza potentialul firmei de a se aproviziona cu resurse materiale, marimea stocurilor, eficienta folosirii acestora etc..

Resursele la nivelul unei unitati economice reprezinta totalitatea mijloacelor materiale, financiare si umane de care aceasta dispune la un moment dat si care exprima posibilitatile ei de dezvoltare. Nivelul disponibil al resurselor poate fi mai mic, egal sau mai mare fata de necesarul de resurse la un moment dat, ceea ce impune trecerea la alocarea si nivelarea consumului resurselor. Atat la alocarea, cat si la nivelarea resurselor, trebuie sa se aiba in vedere particularitatile de consum ale acestora. Din acest punct de vedere, resursele se impart in stocabile (produse materiale, mijloace financiare) si nestocabile (forta de munca, utilaje de constructii etc.) care, daca nu sunt folosite in momentul crearii pe un santier, se pierd. Cu toate ca alocarea si nivelarea resurselor nestocabile prezinta cea mai mare eficienta, deoarece permite evitarea pierderilor prin consumul lor la nivelul cerintelor, nu trebuie neglijata nici alocarea si nivelarea resurselor stocabile, prin care s-ar asigura diminuarea fondurilor de organizare pe santier, sau s-ar reduce necesarul suplimentar de credite.

Prin asigurarea resurselor se intelege repartizarea acestora astfel incat firma sa isi onoreze comenzile de produse /servicii in cel mai scurt timp posibil la un nivel dat al resurselor. Alocarea resurselor cere deci sa se faca o astfel repartizare a acestora, incat sa se respecte atat nivelul maxim al sursei, cat si o durata minima de productie. In functie de complexitatea activitatii, se pot folosi, in alocarea resurselor, metode euristice sau analitice. Metodele euristice, cu toate ca nu dau programul optim sunt considerate acceptabile in cele mai multe situatii. Aceste metode presupun repartizarea resurselor fiecarei zile a calendarului lucrarii si a fiecarei activitati a acesteia, tinand seama de urmatoarele conditii: respectarea disponibilului de resurse si a necesarului fiecarei activitati; satisfacerea de succesiune intre activitati, urgentarea maxima a lucrarilor (minimizarea termenului final).

Cand nu este posibila alocarea resursei intr-o anumita zi, pentru o anumita activitate, activitatea respectiva se amana cu o zi. Acest mod de lucru permite o alocare a resurselor pentru toate activitatile, indiferent de importanta lor in graficul de retea.

Pentru a aloca resursele in functie de necesitatea activitatii se stabilesc urmatoare le criterii de preferinta:

■ rezerva totala; se acorda prioritate activitatii cu rezerva totala cea mai mica. Deci, activitatile critice au prioritate maxima si ca atare, intervin in primul rand in procesul de alocare, in defavoarea celor necritice;

■ durata; se acorda prioritate activitatilor cu cele mai mici durate, avand in vedere restabilirea disponibilului de resurse intr-o perioada cat mai scurta;

■ termenul minim de incepere, cel mai mic;

■ termenul maxim de incepere, cel mai mic;

■ termenul maxim de terminare, cel mai mic;

■ rezerva totala plus durata, ceea ce permite cumularea primelor doua criterii.

Deoarece nu pot fi aplicate toate criteriile in acelasi timp se alege, in functie de situatie, un criteriu principal si unul sau doua criterii secundare, care se vor utiliza atunci cand criteriul principal nu este suficient in fixarea prioritatii de alocare pentru doua sau mai multe activitati de importanta egala.

Fundamentand potentialul tehnico-economic de care dispune societatea la un moment dat, managementul are capacitatea gasirii metodelor de imbunatatire a lui.

In literatura de specialitate se regasesc o serie de metode de imbunatatire a potentialului tehnico economic.