Macroeconometrie

Macroeconometrie

Politica fiscala

Politica fiscala este exercitata de catre gUvern prin modificari asupra elementelor care compun cele doua componente majore ale bugetului: veniturile si cheltuielile.

a)veniturile autoritatilor publice - formate din felurite taxe si impozite care iau drumul bugetului central sau bugetelor locale: impozite pe venit, asupra profitului, TVA, impozite platite autoritatilor locale, contributii la asigurarile sociale, impozite pe proprietate, etc.

b)cheltuieli bugetare care pot fi:

-directe, in sensul ca sunt efectuate de catre guvern, autoritati locale,pentru obiective legate de aparare, educatie, sanatate, justitie, protectia mediului, etc., prin investitii sau cheltuieli destinate consumului;

-indirecte, prin asa-numitele transferuri de la autoritatile publice spre personae (ajutor de somaj, alte ajutoare)sau spre anumite intreprinderi (stimulente pentru investtii, alocatii).

Corespunzator punctului de vedere keynesian, modificarea unor componente ale veniturilor, respectiv cheltuielilor publice, reprezinta o metoda deosebit dee eficace pentru a influenta mersul economiei in general. Concret, guvernul, in ce priveste veniturile bugetare, poate proceda la modificarea: impozitelor pe veniturile persoanelor participante la procesul economic, impozitelor pe profitul intreprinderilor, ratei taxei accizelor, ratei contributiilor pentru asigurarile sociale si beneficiilor pentru asigurarile sociale.

Modificarile promovate de govern in ce priveste diversele tipuri de impozite pot declansa implicatii economice in succesiune, adevarate lanturi cauzale, de genul celor care rmeaza:

impozitul pe venit creste cheltuielile populatiei destinate consumului scad investitiile in unele dintre sectoarele de productie si desfacere a bunurilor de consum sunt descurajate oferta de bunuri si servicii destinate consumului se diminueaza.

Un astfel de proces este compatibil cu ameliorarea balantei de plati , urmare a diminuarii importului de bunuri de consum, stagnarea sau chiar diminuarea ratei inflatiei in timp ce relatia cerere-oferta ramane neafectata. Daca cresterea impozitelor pe venituri este foarte semnificativa, aceasta ar putea avea si un efect conex in sensul diminuarii interesului personal pentru munca.

Impozitul pe venit scade cererea creste existand posibilitati banesti superioare investitiile in sectorul bunurilor de consum sunt incurajate somajul poate fi astfel diminuat preturile, cel putin intr-o prima faza, cersc, importul bunurilor de consum este incurajat balanta comerciala se resimte avand tendinta de a deveni pasiva;

Taxa pe valoare adaugata cerste preturile cu amanuntul cresc (presiune inflationista) populatia cu venituri mici are de suferit (aplicare diferentiata a TVA cu precadere pentru produsele de lux sau import ar diminua aceasta implicatie) consumul cantitativ scade eventualul echilibru intre capacitatile de productie si cerere este afectat, si el se va restabili atuci cand preturile se stabilizeaza la un nivel superior;

Impozitul pe profit creste investitiile firmelor scad dividendele platite se micsoreaza cererea de consum ca si angajarea de forta de munca suplimentara sunt descurajate;

Impozitul pe profit scade rata recuperarii investitiilor in afaceri creste, inclusive dorinta de inzestrare cu noi fonduri fixe activitatea in economie este impulsionata, iar somajul diminuat importante venituri bugetare sunt, cel putin intr-o prima faza, diminuate; in ce priveste posibilitatile de manevrare a cheltuielilor, guvernul poate actiona asupra destinatiei si cuantumului acestora.

se considera ca, in general, cresterea cheltuielilor guvernamentale directe au drept effect cresterea cererii, deci si a preturilor (presiune inflationista) si diminuarea somajului; invers, diminuarea nivelului cheltuielilor atrage scaderea veniturilor (in unele sectoare ale economiei) si cererii, diminuarea presiunii inflationiste, dar si o crestere a somajului si a saraciei.

In ce priveste modificarile notabile in domeniul transferurilor, ele au efecte similare modificarii cheltuielilor directe, dar ceva mai nuantat, afectand categorii de produse si servicii legate de categoria de populatie vizata.

Cresterea alocatiilor pentru investitii incurjeaza aparitia de noi proiecte in industrie, implicit posibilitatea de obtinere a unor profituri substantiale, ceea ce urmareste cererea potentiala de capital fix;

Mentiuni legate de directionarea cheltuielilor:

-efectele politicii economice bazate pe modificarea cheltuielilor guvernamentale sunt sesizabile indeosebi pe termen lung;

-posibilitatile de manevra ale guvernului la capitolul cheltuieli bugetare sunt relative limitate de faptul ca pentru unele destinatii se accepta cu dificulatate modificari intrucat se invoca, fie traditia (intrtinerea anumitor ramuri industriale, conservarea unor vestigii, finantarea unor festivitati), fie stricta necesitate (sanatate, armata, educatie, protejarea mediului inconjurator).

Situatiile generate de recesiunea economica sau de existanta unui somaj cronic accentuat pun in discutie variante de politica fiscala precum:

1.cresterea cheltuielilor bugetare fara o modificare corespunzatoare a veniturilor (deci, fara a mari impozitele recurgand la imprumuturi);

2.diminuarea impozitelor (veniturilor bugetare) fara a modifica nivelul cheltuielilor;

3.cresterea egala si simultana a cheltuielilor si veniturilor bugetare (buget echilibrat);

Se recomanda prima varianta, ea fiind compatibila intr-o mai mare masura cu cresterea productiei si veniturilor populatiei cu consecintele de rigoare asupra somajului care se va diminua si a cererii care se va intensifica. Varianta a treia este considerata mai indicata decat varianta a doua intrucat conduce si ea la o crestere a productiei (ofertei interne) egala cu cresterea fluxurilor (cheltuielilor si veniturilor bugetare) implusionand astfel si cererea agragata.

Politica monetara

Masurile de politica monetara sunt exercitate de catre govern indeosebi prin intermediul bancii centrale actionandu-se in directiile:

-modificarea ofertei de bani (cresterea prin emisiune suplimentara sau descresterea prin retragere de moneda din circulatie);

-controlul si costul creditului;

In principiu, se pleaca de la considerentul ca existenta unui surplus de masa monetara in circulatie (urmare a cresterii ofertei de moneda) faciliteaza obtinerea de imprumuturi si deci, rata dobanzii scade; invers, in masura in care imprumuturile sunt mai dificile (urmare a cresterii ratei dobanzii sau a unor reglementari guvernamentale de limitare a creditelor) cheltuielile destinate investitiilor si cinsumului (in masura in care ele se bazeaza pe credite) se vor diminua. Un effect conex ar fi o mai atenta dirijare a investitiilor spre domenii;e cele mai profitabile.

Pentru a controla oferta de bani guvernul poate recurge la masuri de genul:

a)modificarea ratei rezervelor detinute de banci, ceea ce s-ar repercuta direct asupra disponibilitatilor monetare ale bancilor, disponibilitati care condttioneaza, in primul rand, finantarea investitiilor. Altfel spus, creste rata rezervelor scad depozitele la banci scade oferta de moneda investitiile sunt descurajate cresterea economica si aparitia de noi locuri de munca sunt temperate.

b)tiparirea de moneda suplimentara sau realizarea de situatiile in care cheltuielile guvernamentale intrec veniturile bugetare. Tiparirea de moneda suplimentara conduce, evident, la cresterea ofertei de bani (oferta depaseste cererea de moneda) si, ca urmare, este impulsionata cererea de bunuri ca si procesul investitional (data fiind existenta de fonduri si de imprumuturi mai ieftine). Schematic, aceasta se prezinta astfel:

Impulsionarea tiparirii de moneda

Intr-o varianta optimista de prezentare a procesului, un astfel de lant causal ar induce efecte positive in economie, provocand, in fina, o crestere a venitului national. Insa, pe termen lung, tiparirea de moneda in exces nu face decat sa dezechilibreze economia, producand inflatie si, deci, o scadere a cererii reale.

O alta posibilitate de compensare a cheltuielilor bugetare excedentare o reprezinta imprumuturile guvernamentale care implica vinderea de titluri de la banca centrala. Aceasta duce la cresterea ratei dobanzii. Daca o astfel de implicatie nu este dorita, se poate proceda la cumpararea de catre banca centrala a propriilor titluri egala cu imprumutul guvernamental preconizat. Deci, un astfel de imprumut duce fie la o crestere a ratei dobanzii, fie la o crestere a ofertei de bani, fie la o combinatie a acestor actiuni.

c)operatiuni pe piata deschisa (open - market) realizate de banca centrala prin cumparare sau vanzare de titluri de la, respective, catre trete banci sau personae particulare.

Cumpararea de astfel de titluri implica emisiunea suplimentara de bani, avand drept ecou o scadere a ratei dobanzii; vanzarea de titluri presupune o retragere de moneda de pe piata cu implicatii asupra credirului si ratei dobanzii care, in mod normal, cresc.

d)o serie de alte masuri pot fi adoptate de catre banca centrala in directia modificarii ofertei de moneda: modificari asupra nivelului maxim al debitelor pe termen scurt sau lung, crearea de depozite speciale in terte banci sau, dimpotriva, relaxarea dispozitiilor cu privire la obligativitatea unor astfel de depozite, etc.

Intre instrumentele de politica monetara se disting unele de o mare eficienta:

1)politica ratei dobanzii - in multe cazuri fiind o consecinta a manevrarii ofertei de bani de catre banca centrala - este destinata indeosebi influentarii investitiilor, in sensul ca o scadere a ratei dobanzii este compatibila cu incurajarea actiunii investitorilor datorita costului mai scazut al creditului. Rata dobanzii determina investitiile in conformitate cu teoria eficientei marginale a capitalului. Schematic, efectul cresterii semnificative a ratei dobanzii poate fi redat astfel:

-creste rata dobanzii : scade consumul de marfuri cumparate pe credit;

scad investitiile ( constructii de locuinte);

influx de capital speculative;

cresc presiunile in directia modificarii cursului de schimb

In ce priveste cursul de schimb si capitalul speculativ, se considera ca cresterea ratei dobanzii este compatibila cu temperarea deprecierii monedei nationale.

2)politica creditului concretizata prin reglementari effectuate indeosebi de banca centrala privind:

-modificarea plafonului destinat imprumuturilor ;

-modificarea termenelor de creditare (pentru investitii);

-obligativitatea pastrarii de catre banci a unor reserve stabilite la o anumita cota (10%, 20%);

-obligativitatea depozitarii de catre banci a unei cote de rezerva la banca centrala;

-antrenarea in operatiuni de piata deshisa;

In general, astfel de reglementari vizeaza restangerea creditului sau facilitati in directia obtinerii de credite cu scopul de a incuraja investitiile si reduce somajul. Osibilitatea manevrarii creditului poate fi un instrument eficace la indemana guvernului in declansarea unor procese exprimate schematic astfel:

v    Relaxarea conditiilor de obtinere a creditelor creste cererea de bunuri durabile incurajarea investitiilor in domeniul bunurilor durabile;

v    Limitarea creditelor scade cererea agregata creste rata somajului scade inflatia influente positive asupra soldului balantei de plati externe;

3)politica cursului de schimb valutar - realizata de catre guvern prin intermediul bancii centrale prin vanzari sau cumparari de valuta. Astfel, pntru a mentine o rata de schimb ridicata a monedei nationale se procedeaza la intensificarea ofertei de valuta straina sau aur pentru a cumpara la terte banci propria valuta; pentru diminuarea ratei de schimb a monedei nationale este intensificata oferta de bani contra valuta straina.

Se considera ca o importanta implicatie a mentinerii unei rate de schimb ridicate a monedei nationale ar fi impulsionarea investitiilor interne (in tara) respective devalorizarea monedei nationale ar impulsiona exportul (prin posibilitatea astfel oferita de a vinde pe piata externa mai ieftin devenind mai competitive fara a afecta profitul).

Pe termen lung, posibilitatea guvernului de a-si cumpara propria moneda pentru a mentine o rata a schimbului ca si vanzarea de valuta proprie stimuland deprecierea, sunt limitate si, deci, trebuie cautate alte solutii. Pe de alta parte, conform modelului IS-LM, o crestere a stocului de moneda nationala deplaseaza curba cererii agregate spre dreapta, implica, de asemenea, cresterea preturilor, ceea ce tempereaza aceasta deplasare a cererii; deprecierea ratei de schimb deplaseaza curba IS spre dreapta, iar curba ofertei agregate spre stanga, producand o descurajare a productiei reale.

O politica monetara este mai eficace in conditiile unei rate de schimb fluctuante fiind fara efecte semnificative in cazul tarilor in care rata de schimb este fixa.

Politica fiscala sau politica monetara?

Exista o serie de contradictii intre reprezentantii teoriei neo-keynesiene si cei ai teoriei monetariste. Afirmatiile contradictorii apar astfel:

a)-modificarea ofertei de bani are efecte marcante in economie (monetaristii);

-politica monetara este, in mare parte, fara effect, iar cresterea ofertei de bani (si scaderea ratei dobanzii) are un effect slab asupra cheltuielilor, fiind, deci, fara un impact semnificativ asupra activitatii economice (keynesistii);

b)-politica fiscala, prin modificarea impozitelor si cheltuielilor guvernamentale, are efecte substantiale asupra evolutiei economiei (keynesistii);

-cresterea cheltuielilor guvernamentale nu stimuleaa productia si utilizarea fortei de munca, cid oar substutuie cheltuielile sectorului particular cu cheltuielile guvernamentale; in ce priveste scaderea impozitelor, aceasta nu duce automat la impulsionarea cheltuielilor si, deci, nici a productiei si utilizarii fortei de munca (monetaristii);

Din practica aplicarii de politici economice, unele studii effectuate in SUA arata ca:

-pe termen scurt, atat politica monetara cat si cea fiscala pot avea un effect notabil indeosebi asupra productiei reale si gradual asupra preturilor - efecte a caror intensitate depinde si de gradul de lancezeala a economiei;

-pe termen lung, opinia lui Friedman si politica monetara produc cele mai mari efecte. Oferta de bani influenteaza indeosebi nivelul preturilor si mai putin productia. Pe de alta parte, modificarea cheltuielilor guvernamentale, in conditiile mentinerii constante a ofertei de bani si ratei impozitelor, nu afecteaza productia reala, cid oar structura acesteia (cresterea cererii ca urmare a sporirii cheltuielilor bugetare este compensata de scaderea cererii sectorului privat).

Totusi, este riscanta aplicarea unei politici economice eficace intr-o anumita tara intr-o conjunctura mondiala data. O analiza critica se impune,si aceasta trebuie sa tinaseama de conditiile economice si obiectivele fiecarei tari ca si de conjuncture economica internationala. In urmatorul table se urmareste schitarea unui astfel de cadru in vederea orientarii optiunilor pentru o politica sau alta.

Se recomanda politica fiscala

Se recomanda politica monetara

Politica veniturilor si preturilor

Politica veniturilor si preturilor urmareste indeosebi controlul (diminuarea) inflatiei, dar si obiective precum:

-reducerea diferentei dintre salariile diverselor categorii socio-profesionale;

-cresterea productivitatii;

-diminuarea practicilor restrictive pe piata fortei de munca;

Instrumentele politicii veniturilor si preturilor se manifesta cu titlu de obligativitate, ca urmare a unor decizii guvernamentale, sau rezulta in urma unui accord si au un caracter de recomandare. Concret, ele se refara la:

-modificarea sau, dupa caz, mentinerea la un anumit nivel a salariilor in sectorul public;

-modificarea nivelului salariului minim pe economie;

-rata de crestere a salariilor care poate fi corelata strict cu cresterea productivitatii in vederea mentinerii constante a preturilor;

-inghetarea salariilor (a nivelului acestora sau a ratei cresterii lor) pentru o perioada prestabilita;

-stabilitatea preturilor, salariilor si dividendelor sau, dupa caz, cresterea acestora cu rata prestabilita;

Pentru ca politica veniturilor si preturilor sa reuseasca sa "tina in frau" inflatia, se recomanda:

o      indexarea salariilor sa se faca diferentiat, tinandu-se seama de faptul ca indicele preturilor este "sensibilizat" si de evolutia preturilor produselor importate;

o      vointa participantilor (govern, sindicate, patronat) reprezinta o conditie foarte importanta pentru punerea in practica a unei astfel d politici;

o      nu se recomanda aplicarea politicii veniturilor si preturilor in situatiile in cpreturile pe piata cunosc cresteri explosive;

o      compensarea cresterii preturilor prin cresterea salariilor nu trebuie sa fie de 100%, ci sub acest nivel;

o      o contributie la compensarea efectului inflatiei ar putea fi adusa printr-o judicioasa politica a impozitelor (diminuarea impozitelor pe venit, diferentierea TVA, etc.);

In ce priveste un alt obiectiv important al politicii veniturilor si anume reducerea diferentelor dintre salariile diverselor categorii de salariati trebuie precizate urmatoarele:

1.O crestere a salariului minim pe economie va adduce un castig suplimentar celor slab platiti care raman in sfera populatiei ocupate, dar va face sa creasca somajul tocmai in randul celor care urma sa fie protejati printr-oastfel de masura (cei necalificati, batrani sau foarte tineri)

2.modificarea nivelului ajutorului de somaj poate perturba echilibrul dintre rata somajului si numarul locurilor de munca vacante in sensul ca durata somajului creste desi numarul locurilor vacante este acelasi, nu scade;

3.in industria de stat, politica preturilor trebuie sa tina seama de asertiunea teoretica conform careia situatia optimala este intalnita atunci cand pretul este egal cu costul marginal, ceea ce inseamna ca distribuirea veniturilor intre categoriile de consumatori sa fie echitabila.

4.diferentierea salariilor in raport cu productivitatea in cazul diverselor industrii trebuie acceptata nuantat. Anumite diferente de salariu se mentin in economie,si ele favorizeaza indeosebi pe cei din marile intreprinderi, precum si sectoarele care "pretend" angajarea de personal calificat de varste sub 30-40 ani.

Politici regionale

Motivatia principala a politicii regionale consta in asigurarea echitatii sociale a populatiei situate in diverse zone ale tarii. Instrumentele utilizate de guvern urmaresc sa influenteze distributia teritoriala a activitatii economice asa incat disparitatile teritoriale in privinta somajului si standardului de viata sa se atenueze.

Din punct de vedere al interesului guvernului pentru dezvoltarea economica pe teritoriu, pot fi deosebite: regiuni de o dezvoltare speciala, rgiuni dezvoltate (de regula bogate in resurse, dens populate, sau avand particularitati de interes special), regiuni de dezvoltare medie, regiuni sarace, subdezvoltate ( in acestea din urma pot aparea doar sucursale ale firmelor, avand putine locuri de munca)

In stabilirea politicii regionale se tine seama de:

a)aspectul social caracterizat prin aparitia sau persistenta somajului, migratiei fortei de munca tinere sau a celei de calitate, diminuarea veniturilor populatiei si, implicit, a consumului, ceea ce descurajeaza investitiile, comertul, etc.

b)aspectul economic legat de eficienta economica a intreprindrilor aflate in zone sarace.

Guvernul are de ales intre a promova omogenitatea dezvoltarii economice pe teritoriu din motive, de cele mai multe ori, de natura sociala (cum ar fi: pastrarea specificului local, descurajarea tendintei de depopulare) si criterul de eficienta care face sa se incline balantaspre asigurarea libertatii firmelor de a lua fiinta si de a dezvolta in zonele in care eficienta este maxima. De aici rezulta cateva instrumente care pot fi utilizate:

-alocarea de catre govern a fondurilor necesare infiintarii unor intreprinderi de stat sau pentru incurajarea sectorului privat;

-reduceri de impozite pentru noile intreprinderi;

-asistenta legata de utilizarea fortei de munca;

-oferte avantajoase de terenuri sau de utilaje achizitionate in prealabil din fonduri guvernamentale si vandute apoi acelor firme care accepta sa-si desfasoare activitatea in regiunile defavorizate;

-asistenta manageriala acordata de institutiile guvernului intreprinderilor din zonele sarace;

Instrumente de politica economica si combaterea inflatiei

Pentru a se ajunge la cele mai bune remedii impotriva inflatiei, se poate porni de la cauze. Intre cauzele frecvent invocate se detaseaza urmatoarele:

-oferta de bani in exces, care , actionand in sensul vanzarilor pe credit (in rate) ca si in directia scaderii ratei dobanzii, are drept effect imediat reorientarea populatiei spre cumpararea de marfuri in detrimental economisirii. Apare, deci, un exces de cerere pe piata interna, dezechilibru care duce la cresterea preturilor.

-cresterea semnificativa a costurilor care privesc indeosebi plata fortei de munca si procurarea de materii prime;

-cresterea pretului produselor din import ca urmare a unor perturbari majore pe piata internationala sau al unor modificari de politica interna aparute in cadrul firmelor furnizoare. Importanta acestui factor in aparitia sau intretinerea inflatiei este direct proportionala cu gradul d dependenta a unei tari in raport cu piata internationala.

Cauzele pot fi regasite partial, sau ceea ce este mai grav, actionand simultan (fig.)

In aceasta figura se profileaza in jurul nucleului reprezentand "cresterea preturilor" 3 circuite avand drept poli: profit marginal-pret; salarii-pret; devalorizare-pret. Pentru a mentine preturile sub control este necesar sa se actioneze asupra partenerului din fiecare cuplu mentionat, adica asupra fiecarei cause dezvoltate in exces.

Astfel, se poate recurge la urmatoarele politici:

a)politica veniturilor in vederea asigurarii controlului cresterii acestora. Este necesara o diminuare treptata a cresterii, corelata cu ritmul cresterii preturilor, care, in conditii normale de evolutie a ofertei, ar trebui sa se diminueze. Conditiile necesare sunt: venituri sufficient de mari pentru a se pastra o limita "decenta" a nivelului de trai; increderea in bunele intentii, competenta, sinceritatea guvernantilor.

b)diminuarea presiunii cererii de bunuri a populatiei prin masuri privind: incurajarea economisirii veniturilor prin dobanzi tentante sau facilitati, descurajarea ofertei de produse care nu sunt deosebit de necesare, controlul cresterii salariilor in sectorul public, diminuarea cheltuielilor guvernamentale, neinterventia statului in vederea scaderii ratei somajului. O varianta a unei astfel de politici este si mentinerea neschimbata a ofertei de bani pe piata, ceea ce, in conditiile nevoii de moneda suplimentara generate d inflatie, ar scumpi cxreditul, ar mari rata dobanzii si, in final, ar diminua presiunea cererii de bunuri si cresterea preturilor.

Deoarece cresterea preturilor este urmata de cresterea cererii de bani, se poate afirma ca, in conditiile inflatiei, mentinerea neschimbata a ofertei de bani declanseaza implicatii de genul:

Influentarea cresterii economice prin politica economica

Cresterea economica are la baza urmatoarele cauze: pamantul, munca si capitalul. Importanta imbinarii performante a acestor factori, buna organizare, utilizarea judicioasa a prerogativelor de conducere depend, in mare masura, de calitatea proceselor de guvernare.

Dar cresterea economica dintr-o tara care nu poate sa-si lege sperantele nici de descoperirea unor bogatii ale subsolului semnificative (precum petrolul Arabiei Saudite, Kuweitului, sau zacamintele de diamante ale Africii de Sud) si nici aportul modificarii populatiei active raman ca principale surse de crestere, optiunile de natura calitativa privind:

-directionarea utilizarii capitalurilor spre investitii nete in industrii in expansiune si pentru care se prevede existenta pietelor de desfacere;

-cresterea calitatii ressurselor de munca prin programe adecvate de perfectionare, orientarea invatamantului si instruirii in general in spiritual diminuarii risipei, respectului pentru munca onesta, economisirii, colaborarii colegiale, perfectionarii continue. In situatiile de invatamant, religie, mass-media pot avea un rol deosebit in aceasta directie.

-imbunatatirea clitatii solului prin exploatare rationala, amendari corespunzatoare;

-mentinerea unui nivel crescut al cererii (o piata sufficient de larga) intrucat aceasta este compatibila cu utilizarea la maximum a factorilor d productie, impulsionarea tendintei de specializare si de expansiune cu efecte benefice asupra costurilor si alocarii de fonduri pentru cercetare;

Intre factorii care contribuie la impiedicarea cresterii economice, si contra carora guvernul trebuie sa militeze cu tact si perseverenta este starea conflictuala care se poate instaura in sociatate, caracterizata prin nemultumire generala, neincredere in conducere, greve frecvente, conflicte intre grupuri, toate avAnd "ecouri" asupra comportamentului economic.

De asemenea, atitudinea fata de munca reprezinta un factor care, desi este greu de masurat si de evidentiat, are un rol insemnat si de durata asupra cresterii economice.

In ce priveste insrumentel concrete de influentare a proceselor de expansiune economica, pe prim plan apare procesul investitional prezentat ca un factor dinamizator, creator de locuri de munca si de posibilitati de asimilare a progresului ethnic. Este foarte imporatnta directionarea investitiilor nete spre acele industrii care au viitor, spre achizitionarea de tehnologie performanta, spre promovarea inventiei. In acest sens, guvernul poate sa-si exercite influenta stimuland vointa de a investi prin masuri privind:

-impozitarea scazuta, cel putin in primii ani;

-diminuarea ratei dobanzii;

-dezvoltarea unui system bancar capabil sa sustina investitorii prin credite pe termen lung;

-existenta unei piete sufficient de mari la cre sa contribuie si guvernul prin directionarea cheltuielilor spre produse apartinand de industrii ale viitorului;

-promovarea unei legislatii care sa descurajeze tendintele monopoliste (incurajarea competitiei) ca si actiunile sindicale perturbatoare (prin legi care sa promoveze siguranta muncii, nediscriminarea, salarizarea corecta) si sa incurajeze participarea capitalului strain.

Schematic, rolul unor astfel de factori poate fi redat astfel: