RADACINILE ISTORICE ALE MARXISMULUI SI PARADIGMA LUI

RADACINILE ISTORICE ALE MARXISMULUI SI PARADIGMA LUI

Problematica economica abordata de K. Marx (1818-1883) a izvorat din caracterul exploziv al epocii lui, din tensiunile social-politice generate de multiplele crize (economica, sociala, politica, ideologica etc.) care se impleteau in intervalul de timp cuprins intre pregatirea si desfasurarea revolutiilor burghezo-democratice din anul 1848, tentativa proletariatului de a cuceri puterea politica in timpul Comunei din Paris (1871) si reorganizarea miscarii muncitoresti la scara internationala (Internationala I‑a comunista - 1864 si Internationala a II‑a socialista - 1889).

In aceasta atmosfera tensionata, brazdata de acerbe polemici doctrinare si ample miscari sociale, devenise tot mai evidenta nevoia de innoire a gandirii economice, incepand cu definirea obiectului stiintei economice (relatii intre lucruri sau intre oameni), continuand cu metoda de cercetare (inductia sau deductia, abstractizarea si generalizarea sau studiul istoric al proceselor economice) si terminand cu optiunile practice si masurile de politica economica (capitalism sau socialism, liberul schimb sau protectionism, evolutionism si reformism sau revolutie, ordine prin autoritati publice sau anarhism si terorism individual etc.).

Problemele traditionale ale stiintei economice (mai ales preturile si veniturile) ridicau inca multe semne de intrebare, iar mecanismul de ansamblu al functionarii capitalismului (mai ales reproductia capitalului social, repartitia venitului national, crizele economice, piata mondiala si relatiile economice internationale) erau, in parte ignorate, in parte controversate, incat se impuneau investigatii mult mai minutioase si mai riguroase decat cele realizate pana atunci.

Karl Marx incearca un salt in stiinta economica, bazandu‑se pe o vasta informatie istorica si faptica, dublata de o eruditie remarcabila in acest domeniu, de un ascutit spirit critic, analitic si de sinteza, toate acestea insotite de o rigoare deosebita in demonstratie si de verva polemica rara.

Doctrina economica a lui Karl Marx s‑a format la confluenta intre cele doua megatendinte din gandirea social-economica premergatoare lui (liberalismul clasic si socialismul utopic) si s‑a sprijinit pe opera unor titani din cultura europeana cum au fost filozofii Hegel si Feurbach, economistii Smith si Ricardo, socialistii St. Simon, Ch. Fourier si R. Owen etc.

In comparatie cu acestia, K. Marx a ridicat stiinta economica pe o treapta net superioara, denumita de unii revolutie in gandirea economica si contestata de altii, dar imposibil de ignorat, chiar daca si in opera lui exista inca lacune, insuficiente si multe afirmatii discutabile, precum si teorii nefinisate sau insuficient argumentate.

Opera economica fundamentata a lui K. Marx este "Capitalul cu subtitlul "Critica economiei politice impartita in patru volume, ale caror manuscrise au fost elaborate intre anii 1855-1865, fiind publicata mai tarziu, numai volumul I in timpul vietii lui (1867), celelalte ulterior (1885, 1894 si 1905-1910).

Mesajul politic al operei sale stiintifice a fost sintetizat in "Manifestul partidului comunist" (1848), elaborat impreuna cu prietenul si colaboratorul sau Friederich Engels (1820-1895).

K. Marx se numara printre putinii ganditori care au recunoscut in mod deschis angajarea lor politica, faptul ca el privea lucrurile prin optica proletariatului industrial, considerat de el o forta sociala consecvent revolutionara, capabila sa transforme societatea pe alte baze decat cele existente si sa gaseasca solutii eficiente la problemele din acel timp.

In procesul dublei critici pe care o face, atat capitalismului cat si stiintei economice de pana la el (in esenta liberalismul clasic), K. Marx a elaborat o noua paradigma pentru investigarea realitatii, inclusiv a economiei, denumita dialectica materialista respectiv materialismul istoric, rezumata in "Prefata" la lucrarea sa premergatoare publicarii primului volum al "Capitalului"; intitulata "Contributii la critica economiei politice" (1859).

In esenta, paradigma marxista consta in ideea ca, in productia materiala, oamenii intra in relatii determinate unii cu altii, independente de vointa lor, dar a caror natura depinde de nivelul de dezvoltare a fortelor materiale de productie din timpul respectiv. Aceste relatii constituie baza economica sau structura economica a societatii, pe temelia careia se ridica o suprastructura politica si juridica (statul si institutiile lui) si careia ii corespunde o constiinta sociala (inclusiv ideologiile), toate gasindu‑se intr‑o permanenta interdependenta, rolul primordial revenind, in ultima instanta, economicului, structurii, la randul sau influentata de celelalte componente ale societatii (suprastructura).

Comparativ cu mijloacele de investigatie folosite de predecesorii sai in analiza economiei de piata, dialectica materialista si materialismul istoric au avut un rol integrator, ceea ce i‑a permis lui K. Marx sa asimileze marile realizari dinaintea lui, indeosebi ale economiei politice liberale clasice, permitandu-i, in acelasi timp, numeroase inovatii, sintetizate in obiectivul major al investigatiilor sale economice si anume: descoperirea legilor miscarii (geneza, evolutia si perspectivele) capitalismului.

Principalele trasaturi caracteristice ale paradigmei marxiste, denumita de autorul ei dialectica materialista si materialismul istoric, sunt: abordarea sistemica si istorica a economiei ca un ansamblu structurat si in permanenta legatura cu miscarea intregii societati; folosirea unor criterii complexe, incepand cu cele obiective (structura economica), pentru a explica miscarea societatii in ansamblu, luand in considerare si influentele subiective (de la politica la cultura spirituala si pana la psihologia indivizilor), cautarea resortului dezvoltarii in contradictiile interne ale economiei, urmarirea fazelor dezvoltarii (evolutie, involutie, revolutie) si a legilor obiective care guverneaza dezvoltarea, precum si a factorilor conjuncturali care o insotesc si o nuanteaza. Pe fondul acestei paradigme, K. Marx face distinctie intre metoda de cercetare a realitatii (care pleaca de la fapte concrete si complexe) si metoda de expunere a rezultatelor cercetarii (care trece de la simplu la complex, de la categorii economice generale spre procese concrete din ce in ce mai complexe, respectand atat mersul istoriei cat si cerintele logicii formale).

Pentru a prezenta in mod sumar specificul doctrinei economice marxiste, alegem cateva aspecte reprezentative din numeroasele contributii ale lui K. Marx la analiza miscarii si perspectivelor capitalismului, renuntand cu buna stiinta (in aceasta forma sumara a cursului) la controversele ideologice pe care le‑au starnit ele.