Rezolvare de examen la disciplina " Analize cantitative a fenomenelor micro si macroeconomie"

Rezolvare de examen la disciplina " Analize cantitative a fenomenelor micro si macroeconomie"

1.Metode de cercetare a fenomenelor micro si macroeconomie.

Economia - termeni de origine greaca:

- oikos - casa

- nomos - lege

Stiinta economiei - stiinta gospodariei (cetate, oras), proprietate, patrimoniu.

Avem de-a face cu fenomenul de psihoeconomie.. Economia politica este mai vasta decat cea economica.. Evolutia economiei politice se datoreaza evolutie economiei.

Economia: notiuni = variabile economice (prin ce masuram ce se intampla la nivel de piata - firma).

Micro si macro - termeni grecesti - multitudine de agenti economici din interiorul unei tari

Componente esentiale ale legilor economice:

formarea pretului de echilibru

• cererea
• oferta
• pretul de piata

Caderea indicelui = fenomen economic.

Procesul economic: cauza producerii fenomenelor economice.

Exemplu:

fenomen economic pozitiv: cresterea salariilor.

Evolutia vietii economice poate fi perceputa cu ajutorul fenomenelor economice (micro si macroeconomice), acestea reprezentand de fapt manifestarea exterioara a realitatii economice si care poate fi perceputa de oricine.

Intelegerea corecta a proceselor economice este de regula rezultatul unei activitati de cercetare, care apeleaza la o serie de metode. Astfel, o buna parte din metodele de cercetare sunt imprumutate de la alte stiinte, dar stiinta economica si-a construit propriile ei metode de cercetare.

André Marechal:

"Metodele fiecarei stiinte depind de matura ei."

Economia = stiinta sociala

Metoda cantitativa → statistica (pentru profit) - cifrele sunt o sinteza.

Metodele de la alte domenii trebuie adaptate.

Cea mai relevanta metoda de cercetare o constituie unitatea (sinteza) → inductie - deductie (relatia de complementaritate) → 2 in 1.

Inductia reprezinta acel rationament care se bazeaza pe trecerea de la particular la general, adica trecerea de la observarea unor fenomene economice din realitate la formularea unor concluzii teoretice generale.

Deductia reprezinta acea operatiune mentala care presupune trecerea de la general la particular, adica prin intermediul ei se porneste de la manifestarea unor legitati economice generale in scopul solutionarii cazurilor particulare.

Analiza inductiei-deductiei presupune parcurgerea obligatorie a urmatorilor etape:

observarea atenta a faptelor si fenomenelor economice dispersate si care in aparenta sunt nesemnificative sau intamplatoare;

stabilirea corelatiilor si a posibilitatilor intre fenomenelor economice observate anterior;

verificarea raportarii corelatiilor stabilite la realitatea inconjuratoare (in ce masura acestea au corespondent in practica).

In cercetarea fenomenelor micro si macroeconomice se opereaza cu notiuni, concepte ce poarta denumirea de variabile economice, ele fiind de fapt componente esentiale ale teoriilor economice.

In cea mai mare parte variabilele economice pot fi masurate cantitativ:

pretul

inflatia

cererea

oferta

somajul

dobanda

salariul

Variabilele economice se prezinta intr-o multitudine de forme dintre care cele mai relevante sunt:

Variabile endogene: se petrec in interiorul sistemului economic si in cea mai mare parte evolutia lor este determinata de cauze economice.

Exemplu:

evolutia pretului de piata in interiorul sistemului economic in functie de raportul cerere - oferta.

Variabile exogene: sunt influentate in cea mai mare masura de cauze exterioare sistemului economic, dar care influenteaza evolutia sistemului economic.

Exemplu:

cauzele naturale; conditiile naturale pot influenta pretul de piata al produselor agricole.

Variabile de flux: studiaza evolutia fenomenelor si proceselor economice, in viata de zi cu zi acestea au o dimensiune temporara.

Exemplu:

evolutia veniturilor banesti ale agentilor economici.

Variabile de stoc: se studiaza fenomenele si procesele economice la un moment dat.

Exemplu:

cantitatea de moneda de care dispune un agent economic (banii de la ciorap).

Procesul de identificare si definire a variabilelor economice trebuie insotit de:

• formularea de ipoteze cu privire la evolutia variabilelor;

elaborarea de previziuni si prognoze ce deriva din ipotezele formulate anterior;

• verificarea raportarii previziunilor formulate la realitatea practica.

Analiza fenomenelor micro si macroeconomice porneste de la abordarea stiintei economice ca stiinta pozitiva, pe de o parte, si ca stiinta normativa, pe de alta parte.

Economia pozitiva are in vedere descrierea si interpretarea fenomenelor economice prezente, precum si formularea unor prognoze cu privire la evolutia economiei.

Economia normativa isi asuma rolul de a formula solutii pentru evolutia favorabila a fenomenelor prin intermediul politicilor micro si macroeconomice (se ia decizia).

→ legile economice nu se schimba

1700 - legea formarii pretului pe raportul cerere - oferta.

2. Analize cantitative ale pietelor,concurentei si preturilor.

Piata (definitie, functii, clasificare, piete interne si piete externe).

Concurenta (definitie, factori determinati, efecte)

Pretul (definitie, abordari conceptuale, tipologie, functii)

cererea si oferta agregate

Piata reprezinta acel spatiu economico geographic in in cadrul caruia se deruleaza tranzactii de vanzare- cumparare. Participantii la aceste tranzactii sunt:

Vanzatorul (purtatorii ofertei)

Cumparatorii (purtatorii cererii)

Ca urmare a confruntarii dintre aceste doua categorii (cerere, oferta) se formeaza pretul bunurilor tranzactionate. Piata presupune anumite conditii de desfasurare:

Existenta unui numar sufficient de combatanti care doresc sa vanda si sa cumpere existenta unei legislatii adecvate care stabileste regulile de functionare si sanctioneaza pe cei care incalca;

Ofera informatii pertinente agentilor economici cu privire la ce, cat, cum, pentru ce sa produca si sacumpere;

Regleaza raportul dintre trebuinte si resurse.

Componentele esentiale ale pietei sunt;

• Cererea;

• Oferta;
• Concurenta;
• Pretul.

Principalele criterii de clasificare a pietelor si formelor de piata sunt:

a) In functie de natura economica a bunurilor ce fac obiectul tranzactiei:

piata prodfactorilor (piata muncii, piata resurselor naturale, piata pamantului, piata capitalului, piata informatiei, piata serviciilor manageriale)

piata satisfactorilor (bunuri corporale de folosinta zilnica, bunuri de folosinta indelungata, servicii de consum personal)

b) dupa forma bunurilor schimbate:

- piete omogene

- piete eterogene

c) avand in vedere cadrul geografic de desfasurare:

piete locale;

piete regionale;

piete internationale;

- piata mondiala.

d) Tinand cont de raportul dintre cerere si oferta bunurilor:

- piata vanzatorului, in care cererea este mai mare decat oferta ;

-piata cumparatorului, in care oferta este mai mare decat cererea.

e) dupa volumul tranzactilor derulate:

- piete dispersate( descentralizate, en detail, cu amanutul), in care bunurile se vand in cantitatii mici unui numar redus de cumparatori.

- piete concentrate(centralizate, en gros, cu ridicata), in care bunurile se vand in cantitatii mari( piete bursiere) pentru un numar mare de consumatori.

f) dupa modul de acces depiata:

piete libere, in care accesul nu este restrictionat;

piete reglementate, in care agentii ofertei au acces numai daca indeplinesc anumite conditii impuse de legiuitor)

piete intermediare, in care au acces doar anumite personae abilitate (brokerii, dealerii)

g) in raport de gradul de informare a agentilor economici:

-piete transparente,in care toti agentii economici sunt bine informati cu privire la dinamica pietei, la care evolutia cantitatilor vandute si cumparate, la conditiilesi locurile de desfacere, la evolutia pretului;

-piete opace, informatiile care ajung la participanti sunt reduse sau incorecte.

h)avand in vedere capacitatea pietei de a reactiona la schimbarile din economie:

- piete fluide, in care agentii economici participanti se pot adapta la schimbarile intervenite;

-piete rigide, in care agentii economici participanti se adapteaza cu greu sau nu se pot adapta la schimbarile survenite.

i) in functie de modul in care se respecta legislatia existenta:

- cu concurenta loiala, in care derularea tranzactiilor are loc cu respectarea normelor legale

- cu concurenta neloiala, in care reglementarile legale sunt eludate.

j) in functie de natura relatiilor dintre agentii economici participanti:

- piete ideale in cadrul carora se practica concurenta pura si perfecta;

- piete reale in care raporturile economice se prezinta sub forma concurentei imperfecte.

k) dupa rolul in care factorul timp este implicat:

piata la vedere, in care tranzactiile au loc in cel mult 48 de ore din momentul inchieierii intelegerii cu privire la pret, cantitate, conditii de livrare si plata.

piete la termen, in care derularea efectiva a transactiilor are loc la o data ulterioara incheierii intelegerii, data stabilita de comun accord intre partile contractante.

Concurenta( definitii factori determinati, efecte)

Concurenta reprezinta un comportament specific al agentilor economici producatori (vanzatori) care, pentru a-si atinge obiectivul de atrage de partea lor cumparatorii, intra in raporturi de cooperare si confruntare. Interese:

- de cucerire a noi teritorii sau piete.

- de atragere de clientele;

- de maximizare a castigurilor;

- de satisfacere cat mai buna a trebuintelor.

In masura in care concurenta este loiala acesta indeplineste mai multe functii:

stimuleaza progresul general, favorizand cresterea eficientei economice

diferentiaza agentii economici favorizandu-l pe cei creativi si defavorizandu-I pe cei inactivi

diversifica oferta, reduce costurile si preturile de vanzare.

Pretul (definitie, teorii, tipologie, functii)

Pretul reprezinta suma de bani pe care agentul economic ofertant o pretinde in schimbul unei cantitati determinate dintr-un bun economic marfar sau suma pe care ag. econ. cumparator accept sa o plateasca pentru a intra in posesia cantitatii determinate din respectivul bun. Criteriile de formare a pretului intr-o economie de piata au facut obiectul diverse controverse teoretice care s-au succedat de-a lungul timpului astfel:

teoria clasica porneste de la premisa ca nivelul pretului este determinata de totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea si desfacerea marfii, cheltuieli necesare achizitionarii;

teoria neoclasica porneste de la premisa ca pretul marfii este determinat de raritatea bunurilor, utilitatea marginala a acestora si aprecierea consumatorului fata de aceste bunuri;

teoria mixta a fost elaborata de Scoala de la Cambridge si are ca principala optica faptul ca cele doua teorii anterioare sunt complementare.

In fct. de modul in care se formeaza rezulta urmatoarele tipuri de preturi:

preturi libere, care in economiile ideale sunt specifice concurentei perfecte, iar in economia reala se regasesc in cadrul burselor de capitaluri si pe pietele valutare.

preturi administrative stabilite de autoritatea statului pt. protejarea intereselor producatorului si al consumatorului sau cand se urmareste gestionarea corecta a resurselor naturale.

preturi mixte formate partial pe baza criteriilor pietei

Principalele functii ale pretului:

fct. de calcul, masurarea cheltuielilor de productie se face prin intermediul costului de productie, iar dimensionarea rezultatelor prin intermediul pretului de vanzare;

fct. de stimulare a producatorilor, pretul este principalul instrument prin care isi recupereaza cheltuielile, isi asigura profitul si creeaza premisele pt. continuarea activitatii economice;

fct. informationala, pretul informeaza producatorii asupra gradului de tensiune dintre nevoi si resurse, ofera informatii pertinente agentilor economici cu privire la ce, cat, cum, pt. cine sa produca si sa cumpere;

fct. de masurare a puterii de cumparare a veniturilor nominale, bunurile si/sau serv. achizitionate de populatie depind atat de veniturile nominale cat si de preturile acestora;

fct. de redistribuire a veniturilor si patrimoniului intre diferite categ. de agenti, ramuri si sectoare de activitate. Ag. econ. ale caror preturi relative scad, inregistreaza pierderi, iar cele ale caror preturi relative cresc, inregistreaza venituri suplimentare.

Cererea Agregata/Globala

Cererea agregata reprezinta totalitatea cererilor individuale ale agentilor economici rezidenti Care isi desfasoara activitatea intr-o economie de piata. Marimea acestei cereri agregate se obtine prin insumarea cheltuielilor destinate consumurilor finale avand urmatoarele destinatii: consumul privat sau al menajelor; consumul public sau guvernamental; investitiile brute; exportul net.

Consumul privat sau personal reprez. totalitatea cheltuielilor de consum ale menajelor destinate achizitionarii bunurilor si serviciilor finale intr-o perioada determinata de timp. Marimea consumului privat depinde de nivelul preturilor bunurilor finale si al veniturilor consumatorilor.

Consumul public sau guvernamental se refera la alocatiile autoritatilor publice (locale si centrale) ce au 2 destinatiii ch publice si investitiile publice.

Investitia bruta are ca sursa de constituire investitia neta si formarea bruta de capital fix.

Exportul net reprez diferenta dintre valoarea exporturilor si val.importurilor.

OfertaAgregata/Globala

Oferta agregata reprezinta totalitatea vanzarilor efectuate de agentii econimici dintr-o tara ce-si desfasoara activitatea intr-o perioada determinata de timp. De regula o economie se afla in echilibru atunci cand cererea agregata = cu oferta agregata. Privita ca tendinta medie oferta agregata are un trend general crescator fapt determinat de dinamica ascendenta a populatiei, a trebuintelor acesteia, precum si a cresterii eficientei sau randamentului valorificarii factorilor de productie. Trebuie mentionat ca oferta agregata nu trebuie confundata cu oferta potentiala. Productia potentiala reprez niv maxim al productiei ce se poate obtine prin valorificarea optima a resurselor disponibile in conditiile ocuparii depline in conditiile ocuparii depline a fortei de munca.

3. Analiza cantitativa a sectoarelor institutionale.

Analiza cantitativa a sectoarelor institutionale in cadrul unui sistem economic de piata se realizeaza pe baza unei metodologii specifice numite sistemul conturilor nationale (S.C.N.); aceasta metoda porneste de la premisa ca toate activitatile economice din moment ce satisfac anumite trebuinte, sunt creatoare de venituri si contribuie la obtinerea rezultatelor macroeconomice.

Gruparea agentilor economici ce-si desfasoara activitatea intr-o economie de piata se realizeaza in functie de doua criterii:

criteriul de ramura;

criteriul institutional.

Criteriul de ramura agrega (uneste, insumeaza) toate unitatile/ institutiile care produc acelasi gen de produs sau productie omogena, indiferent de sistemul institutional din care face parte.

Criteriul institutional grupeaza agentii economici in functie de autonomia detinuta in exercitarea functiilor principale - productie, repartitie, consum.

Principalele sectoare institutionale ce-si desfasoara activitatea intr-o economie sunt:

• producatorii;
• consumatorii;
• institutiile financiare;
• administratiile;
• exteriorul sau restul/ strainatatea

Agentii economici producatori sunt cei care exercita in principal functia de productie, produsele obtinute fiind destinate pietei, in scopul obtinerii de profit; sunt reprezentati de firme si intreprinderi de toate genurile, societati pe actiuni, cooperative etc.

Agentii economici consumatori sunt reprezentati de gospodarii sau menaje al caror functie principala e consumul. Sursele lor principale de consum sunt:

veniturile rezultate din detinerea titlurilor de proprietate,

venituri de pe urma exercitarii altor functii de uzufruct,

venituri din redistribuiri bugetare (pensii, alocatii, ajutoare).

Institutiile financiare au rolul de a finanta activitatea economica, de a crea resursele banesti necesare acestei finantari si de a asigura cantitatea de moneda necesara in economie. Sunt reprezentate de banci si de societatile care au rolul de a transfera riscurile individuale in riscuri colective.

4. Fluxul circular al veniturilor( definitii, piata retragerii, iesirilor, piata injectiilor, intrarilor)

Fluxul circular al veniturilor se compune din totalitatea tranzactiilor de pe piata bunurilor si serviciilor, a factorilor de productie si pe pietele financiare, intre agentii economici ce se grupeaza in sectoare institutionale.

Se urmareste prin interdependentele dintre piata retragerilor sau iesirile si piata injectiilor sau a intrarilor.

Retragerile sau iesirile din acest flux au urmatoarele componente:

marimea economiilor, reprezentate de acea parte a veniturilor banesti ce raman la dispozitia gospodariilor sau menajelor, dupa efectuarea cheltuielilor de consum, care sunt destinate depozitelor bancare, fundurilor mutuale de investitii, a constituirilor de pensii;.

impozite si taxe percepute pe venituri (salarii, profituri, dobanzi, rente) si care sunt prelevate la bugetul de stat;

importurile (totalitatea cheltuielilor efectuate de menaje in scopul achizitionarii marfurilor finale provenite din import, l acare se adauga cheltuielile firmelor si intreprinderilor pentru achizitionarea factorilor de productie din import) .

Injectiile sau intrarile se compun din:

investitia firmelor pentru cresterea stocurilor de capital;

cheltuieli publice efectuate de stat pentru investitii publice;

intretinerea sectorului public;

protectia sociala;

valoarea exporturilor (reprezentate de totalitatea veniturilor obtinute de pe urma vanzarilor in strainatate).

Echilibru macroeconomic se caracterizeaza printr-o relativa egalitate dintre retrageri si intrari.

Cand valoarea retragerilor depaseste pe cea a intrarilor, apar probleme economice, care pot culmina cu starile de criza si recesiune.

Cand economia e in faza de expansiune, valoarea intrarilor o depaseste pe cea a iesirilor, fapt ce contribuie la cresterea cererii agregate care formeaza premisele reluarii productiei la scara mare si cresterii gradului fortei de munca.

5. Analiza cantitativa a rezultatelor macroeconomice (indicatorii microeconomici)

Evaluarea cantitativa a rezultatelor macroeconomice se urmareste si analizeaza cu ajutorul indicatorilor macroeconomici.

Indicatorii arata o evolutie in procente (sau absoluta) a unei variabile date.

Indicatorii arata o evolutie in dinamica, e o marime sintetica, e o sinteza cu privire la modul de desfasurare a activitatii economice.

In calculul indicatorilor macroeconomici trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte:

rezultatele economice obtinute trebuie sa faca referiri la perioada avuta in vedere pentru calculul indicatorilor macroeconomici;

rezultatele economice se masoara in functie de valoarea productiei finale obtinute in perioada luata in calcul;

in functie de obiectivele urmarite, trebuie sa se faca distinctie intre indicatorii interni si cei nationali.

Cei mai reprezentativi indicatori macroeconomici sunt:

Produsul intern brut = PIB

Produsul national brut = PNB

Produsul intern net = PIN

Produsul national net = PNN

Venitul national = VN

Indicatorul se masoara fie in bani, fie in unitati, volum

In cadrul ac. Indicatori tb. sa se tina seama de urmat. premise: luarea in considerare a rezultatelor obtinute in perioada luata in calcul, luarea in considerare a locului de desfasurare a activitatilor economice si a apartenentei ag.econ ce au contribuit la obtinerea rezultatelor macroeconomice respective

Produsul intern brut PIB= exprima val. rezultatelor brute, curente de piata, obt. de ag.ec dintr-o tara, intr-o perioada determinata de timp (de obicei 1 an).

Se masoara prin urmatoarele metode:

metoda productiei;

metoda veniturilor;

metoda cheltuielilor.

Metoda productiei presupune insumarea productiei finale totale obtinute in interiorul tarii in perioada de referinta luata in calcul.

Metoda veniturilor insumeaza incasarile totale obtinute de pe urma vanzarii bunurilor finale de agentii economici rezidenti in perioada de calcul.

Metoda cheltuielilor insumeaza cheltuielile menajelor efectuate pentru achizitionarea bunurilor finale create in interiorul tarii in perioada de referinta.

P.I.B.-ul se poate calcula atat in valoare nominala, cat si in valoare reala.

P.I.B. nominal reprezinta valoarea productiei nominale exprimate in preturi curente ale perioadei avute in vedere

P.I.B. real reprezinta valoarea evolutiilor productiei finale ca urmare a evolutiei preturilor de la o perioada la alta.

In concluzie, la crearea P.I.B.-ului contribuie agentii economici nationali ce-si desfasoara activitatea in interiorul granitelor tarii, care pot valorifica atat factorii de productie autohtoni, cat si cei proveniti de la agentii economici din strainatate sau pot fructifica serviciile prestate de agentii economici straini, la care se adauga rezultatele finale obtinute de agentii economici straini ce-si desfasoara activitatea in interiorul tarii.

PIB-fondul de amortizare=PIN

PNB-fondul de amortizare=PNN

Prin intermediul VN se urmareste orientarea veniturilor pe destinatii (consum, economii, investitii). Corelarea corecta a acestor destinatii constituie premisa esentiala a obt. echilibrului macro-economic.

Analiza cantitativa a echilibrului si dezechilibrului economiei:

Echilibrul economiei(forme de manifestare, definitii)

Dezechilibrul economiei (definitii, forme de manifestare, abordari conceptuale)

Echilibru macroec.=aceea stare spre care tind piata bunurilor, serviciilor, a muncii, a capitalurilor, piata nationala in ansamblu sau, at. Cand cererea si oferta agregata se afla in stare de relativa egalitate sau cand diferentele dintre ele nu depasesc limitele considerate normale.

O economie. aflata in stare de echilibru se caracterizeaza prin urmatoarele: crestere ec. pozitiva si durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, stabilitatea preturilor, echilibre in balantele nationale (balanta comerciala, balante de plati si bugetul de stat)

Situatia opusa echilibrului este reprez. de cea a dezechilibrului. Starea de dezechilibru se manifesta prin urmatoarele situatii: stagnare, inflatie, somaj

Reprezentantii gandirii econ. clasice apreciaza ca echilibru macroec. se realiz. de la sine prin actiunea fortelor pietei care ca o mana invizibila coordoneaza si regleaza actiunile si deciziile tuturor ag.econ.

In perioada actuala cele mai frecvente forme de dezechilibru sunt urmatoarele:

• Exces de oferta pe piata bunurilor si pe piata muncii
• Exces de cerere pe piata bunurilor si exces de oferta pe piata muncii
• Exces de cerere pe piata bunurilor, a banilor si a muncii

Exces de oferta pe piata bunurilor si pe piata muncii - se caracterizeaza prin cresterea stocurilor coroborata cu aparitia unui somaj ridicat, astfel, pe de o parte producatorii nu-si pot vinde marfurile si nici nu-si pot valorifica pe deplin potentialul de munca. Ac. este consecinta unei valorificari ineficiente a resurselor si a promovarii unor investitii neproductive.

Exces de cerere pe piata bunurilor si exces de oferta pe piata muncii - caracteriz. printr-o satisfacere insuficienta a trebuintelor populatiei asociata cu neutilizarea deplina a fortei de munca. Ac. forma de somaj reprez. somajul "salariilor ridicate".

Exces de cerere pe piata bunurilor, a banilor si a muncii - se caracterizeaza prin manifestarea simultana a fenomenelor negative generate de dezechilibrele acestor piete: hiperinflatie, somaj, inrautatirea conditiilor de viata.

Virtutiile si esecurile pietelor in perioada actuala :

Rolul statului in economia de piata

Virtultile pietei.

Esecurile / slabiciunile pietei.

In sistemele reale de economie de piata se manifesta in mod simultan ca doua componente esentiale ale fenomenelor economice obiective: situatiile de virtuti si esecuri ale pietei.

Economistii care absolutizeaza virtutile pietei fac parte din categoria fundamentalistilor de piata, iar cei care absolutizeaza efectele benefice ale statului in economie, propovaduiesc teoria statului - providenta.

In acest sens, statului i se atribuie doua roluri:

rolului statului paternalist, care are menirea de a diminua costurile sociale ale pietelor (somaj, asigurari de boala si batranete)

rolul statului redistributiv, care-si asuma menirea de a diminua inegalitatile si inechitatile in societate

Cert este ca promovarea virtutilor pietei si a interventionismului statal trebui sa urmareasca acel mod de alocare a resurselor prin care sa se imbine armonios eficienta cu echitatea.

Principalele virtutii ale pietei constau in faptul ca:

ofera informatii agentilor economici pentru actiune si decizie eficienta, pretul oferind de fapt informatiile cele mai rapide, ieftine si obiective.

permit o mai mare flexibilitate a agentilor economici in decizia de alocare a resurselor, flexibilitatea care este, in acelasi timp, asociata cu adaptabilitatea agentilor economici, inclusiv in luarea unor decizii individuale.

dinamizeaza centrele de putere economica in activitatea de alocare a resurselor, care sunt sursa cea mai la indemana pentru coruptie mica si jaf din partea celor care detin aceasta putere economica.

Pentru o manifestare cat mai deplina a acestor virtutii, activitatile si deciziile economice trebuie sa se subordoneze principiului eficientei economice.

Esecurile (slabiciunile) pietei sunt generate de urmatorii factori:

dificultatea individualitatii drepturilor de proprietate asupra diverselor bunuri

dificultatea transferului drepturilor de proprietate

dificultatea efectuarii unor tranzactii economice

Dificultatea stabilirii drepturilor de proprietate supra unor bunuri deriva din imposibilitatea diviziunii exercitarii dreptului de proprietate (cazul bunurilor ce fac obiectul proprietatii asociative, al bunurilor publice si mixte).

Dificultatea transferului dreptului de proprietate de la un agent economic la altul deriva din caracterul de indiviziune al exercitarii dreptului de proprietate.

Dificultatea tranzactiilor economice deriva din faptul ca nu intotdeauna agentii economicii au posibilitatea sa satisfaca pe deplin propriile interese.

In concluzie, slabiciunile pietei sunt generate de o serie de factori, printre care:

• situatia de monopol
• existenta, alaturi de bunurile private, si a celor publice
• existenta bunurilor de merit si a celor de nemerit
• externalitatile

Datorita manifestarii acestor slabiciuni ale pietei se impune, deci, interventia statului, alaturi de piata, in diverse proportii si combinatii.

Prin urmare, relatia dintre piata si plan nu trebuie sa fie una dihotomica (una impotriva celeilalte), ci sa functioneze pe principii de complementaritate

Prin urmare, interventia statului se materializeaza in urmatoarele directii:

in calitate de agent economic care intra in relatie de parteneriat cu cei din sectorul pietei/ privat

functia de redistribuire a veniturilor in societate, prin care isi asuma in exclusivitate rolul de realizator al protectiei sociale

• regleaza dezechilibrele macroeconomice
• este titular unic de emisiune monetara
• asigura apararea nationala
• asigura gestiunea resurselor naturale strategice
• asigura protectia mediului inconjurator

De asemenea, statul stabileste cadrul legal de functionare a pietelor, vegheaza la respectarea acestuia si-i sanctioneaza pe cei care incalca aceste reguli.

Analiza cantitativa a bunastarii economice:

Definitie, abordari conceptuale

Standard de viata

Economie de piata-producator optim al bunastarii

Distribuirea primara a bunastarii

Redistribuirea secundara a bunastarii (simplificarea statului in asigurarea bunastarii)

Def: reprezinta acea modelare a sistemului de trebuinte a indivizilor in functie de nivelul de dezvoltare al societatii in care ei traiesc. Prin urmare aceasta reprezinta o stare optimal a aspiratiei indivizilor raportate la posibilitatile pe care societatea le ofera. In acelasi timp trebuie mentionat ca bunastarea nu coincide neaparat cu bogatia, nu se bazeaza in exclusivitate pe acumularea nesfarsita de bogatii si nu se masoara prin discrepant intre bogati si saraci.

Bunastarea presupune in mod obligatoriu raportarea indivizilor la societate, iar responsabilitatea asigurarii bunastarii indivizilor revine promovarii politicilor sociale.

Parametrii de masura a bunastarii economice:

- masurarea cantitativa - prin prisma volumului structurii sortimentale si complexitatii bunurilor, la care au acces indivizii si societatea.

- parametrii calitativi/ valorici - evidentiati prin valoarea bunurilor ce pot fi achizitionate.

In acest caz, sunt evidentiate doua alternative:

fie achizitionarea unor cantitati mari de bunuri la preturi reduse

fie achizitionarea unor cantitati mai mici de bunuri la preturi ridicate

Situatia optima consta in posibilitatea achizitionarii unor cantitati din ce in ce mai mari de bunuri, la preturi ridicate.

- masurarea bunastarii prin prisma satisfactiei, resimtita de pe urma consumului diverselor categorii de bunuri (prin masurarea utilitatii economice a acestor bunuri), dupa cum se stie aceasta are un caracter eminamente subiectiv.

In perioada contemporana, fiecare tara isi propune sa identifice si sa transpuna in realitate mecanismele de producere a bunastarii economice si sociale, rezulta astfel de aici conceptul de stat al bunastarii (economie e bunastarii).

De regula, bunastarea economica se apreciaza prin prisma nivelului de trai si a standardului de viata.

Standardul de viata reprezinta modalitatile de definire a aspiratiilor indivizilor, care se afla in concordanta cu disponibilitatile interne, cat si de cele interne. De regula, atingerea standardului de viata este consecinta actiunii a doua categorii de factori:

- pe de o parte, noile bunuri si servicii create si aparute pe piata, chiar daca initial nu sunt accesibile consumului de masa, genereaza aspiratii;

- pe de alta parte, resursele fiind limitate, genereaza actiunea in sens invers, limitand dorinta de a-l achizitiona si consuma, la posibilitati proprii.

De asemenea, compararea standardului de viata trebuie sa vizeze atat categoriile sociale si de venituri din interiorul unei tari, cat si comparatiile dintre tari, la scara planetara.

In acelasi timp, nu trebuie neglijata nici saracia in abordarea standardului de viata, aceasta fiind considerata si ca un mod de viata.

Asigurarea bunastarii prin mecanismele pietii trebuie sa actioneze in urmatoarele directii:

• Alocarea optima a resurselor in societate

Stabilirea prin mecanismele pietii a volumului, structurii si calitatii bunurilor oferite pe piata

Accesul neingradit al indivizilor de a se valorifica economic in fct de vointa si posibilit lor

Posibilitatea ca indivizii sa fie rasplatiti economic in fct de rez obtinute

Realizarea unei distribuiri si redistribuiri corecte a veniturilor

Mecanismele obtinerii bunastarii sunt structurate pe 2 mari niveluri:

Nivelul primar - in cadrul caruia responsabilitatea revine pietii in alocarea resurselor necesare producerii bunastarii

• Nivelul secundar- responsabilitatea revine statului

Pe nivelul primar al prod bunastarii se consid ca indivizii insisi sunt responsabili de obtinerea acesteia prin mecanismul veniturilor obt din activitati proprii

• Veniturile astfel constituite se prezinta sub urmatoarele forme:
• Veniturile primare absolute
• Veniturile primare post impozit
• Veniturile primare post transfer

Instrumentele economice folosite in economia de piata pentru producerea si distributia bunastarii sunt: PIB, Bugetul, Chelt publice, Cheltuielile publice sociale

Nivelul secundar al producerii si distributiei bunastarii este asumat prin Statal. Existent acestui nivel este legata de faptul ca fortele pietei in exclusivitate nu au capacitatea de a crea suficiente resurse necesare consumului personal, iar pe de alta parte aceste resurse sunt inegal distribuite.

La acest nivel interventia statului in producerea si distributia bunastarii vizeaza urmatoarele aspect:

• Finantarea directa prin intermediul investitiilor publice
• Formele finantarii: Gratuitatea, Subventiile

Sprijinirea de catre stat a consumului diverselor bunuri prin reduceri/scutiri de impozite si taxe

Transferurile- efectuate de catre stat de la cei cu resurse mai multe la ceilalti:

- transf financiare

- transf in natura

- transf pe vertical

- transf pe orizontala

9.Inegalitatea si saracia in economia de piata :

Inegalitatea sanselor

Saracie (variabile,minim de viata, prag de saracie, nevoi minime de viata)

Sunt legate de dificultatile legate de asigurarea dreptatii sociale.

Dreptatea sociala trebuie analizata si interpretata ca rezultat (prin prisma beneficiilor sociale obtinute) cat si ca procedura (prin prisma mijloacelor si instrumentelor folosite).

Neasigurarea dreptatii sociale se traduce de fapt in promovarea inegalitatii de sanse. Inegalitatea sanselor e o consecinta nu numai a pietei si a concurentei, ci si a modului fiecaruia de a se incadra intr-o schema sociala, astfel incat economia se prelungeste spre libertatile sociale.

Inegalitatea de sanse creeaza conditiile cele mai favorabile ale aparitiei saraciei, care se situeaza la polul opus bunastarii si care, in ultima instanta reprezintp un mod de viata.

Variabilele saraciei sunt:

• nivelul veniturilor create in economia de piata;
• distributia primara a veniturilor;
• asigurarea protectiei sociale prin intermediul transferului.

Pornind de la aceste variabile se pot constitui doua mecanisme de masurare a saraciei:

• mecanismul de constituire a resurselor consumurilor si bunastarii;
• mecanismul de masurare a consumurilor bunastarii si a calitatii vietii:  

- speranta medie de viata si starea de sanatate; nivelul de educatie; accesul la diverse bunuri si servicii.

Se pot evalua in societate numarul saracilor, cat si gradul de saracie al populatiei (se masoara prin urmatorii perimetri: veniturile medii obtinut, trebuintele necesare asigurarii minimului de subzistenta, situarea veniturilor sub acest minim).

Minimum de subzistenta presupune situarea veniturilor la acel nivel care nu permite satisfacerea trebuintelor corespunzatoare asigurarii integritatii indivizilor si a conservarii capacitatii lor de munca (reprezenta de fapt nivelul saraciei absolute).

Saracia relativa reprezinta acel grad de satisfacere al trebuintelor care se situeaza la un nivel superior posibilitatilor oferite de societate la nivelul respectiv.

Amploarea saraciei se masoara prin abordarea ei la nivel de dezvoltare al societatii, fiind considerat de fapt un fenomen perpetuu si elastic. In conceptia unor economisti e generata de societatea bunastarii capitalului uman.

Dobandirea cunostintelor se realizeaza prin: experienta profesionala, informatii, instructie si educatie. Dobandirea acestor cunostinte se realizeaza in doua etape:

- prima etapa, inainte de patrunderea pe piata munca, in cadrul institutiilor de invatamant;

- dupa patrunderea pe piata muncii, in cadrul sistemelor de educatie permanenta a adultilor (cursuri de perfectionare profesionala, reconversie si recalificare, sistemul inovatiilor).

Astfel, in faza descendenta se reduc posibilitatile de patrundere pe piata muncii ale absolventilor, dar se diminueaza si veniturile lor. Rezulta doua tipuri de efecte:

• efectul lucratorilor descurajati
• efectul lucratorilor aditionali

Efectul lucratorilor descurajati se observa la acei tineri care, dupa ce au absolvit o scoala si nu reusesc sa se angajeze pe piata muncii, hotarasc sa se reintoarca la scoala.

Efectul lucratorilor aditionalise intalneste la tinerii a caror familii se confrunta cu diferite greutati familiale, fapt ce-i determina sa abandoneze scoala si sa patrunda pe piata muncii.

2. Costurile necesare pregatirii profesionale ca sursa atat a posibilitatilor de finantare a studiilor, cat si ca motivatie de parcurgere a acestora.

De regula, reducerea costurilor poate motiva mai multi tineri sa investeasca in propria lor calificare.

3. Evolutia fluxurilor de venituri si a randamentelor acestora, care se pot obtine in viitor de pe urma investitiilor prezente in capitalul uman.

Marimea acestor fluxuri depinde si de perioada in care se face investitia respectiva. De regula, persoanele tinere beneficiaza de venituri mai mari pe perioade mai indelungate decat cei care investesc mai tarziu.

4. Renta de abilitate apare la acele persoane ce dispun de anumite aptitudini speciale pe care majoritatea oamenilor nu le detin. Inegalitatile de venituri sunt date de marimea rentei de abilitate.

5.Veniturile marginale ce se pot obtine de pe urma investitiei in capitalul uman dunt reprezentate de sporul veniturilor pe care il poate aduce fiecare an suplimentar de scoala

Dezvoltarea capitalului uman:

Delimitari conceptuale ;

Factri care influenteaza investitiile in capitalul uman.

Capitalul uman - reprezinta componenta active a resurselor economice valorificate la scara intregii economii

Valorificarea eficienta a capit uman este o coord esentiala a economiei contemporane considerate economia cunoasterii

Economia cunoasterii: reprezinta acel mod de organizare si desfasurare a activitatii economice intemeiat pe cunoastere.

Acumularea de cunostinte de catre capit uman se realizeaza in 2 etape:

Prima etapa inaintea intrarii pe piata muncii prin reteaua sist de invtamant

A doua etapa este dupa intrarea pe piata muncii, prin acumularea de experienta profesionala, prin sist educatiei permanente a adultilor si prin adaptarea fortei de munca la noile cerinte impuse de piata, la toate acestea adaugandu-se invatarea creatoare

Marimea investitiei in capitatlul uman este rezultatul actiunii conjugate a urmatorilor factori:

Starea economiei- in per de pros psi vant ec, investitiile manifesta tendinte de crestere, iar in per de stagnare si recesiune economica investitiile se restrang.

Pe acest fond apar 2 mari efecte:

Efectul lucratorilor descurajati(tineri cu scoala care nu pot fii integrati in piata muncii se reintorc la scoala)

Efectul lucratorilor aditionali(tineri care nu se mai pot intretine in scoala si cauta sa se integreze inpiata muncii)

Diferentele de venituri existente intre diferite categorii de persoane

Marimea fluxurilor viitoare de venituri si stabilitatea acestora obtinute de pe urma invesitiei prezente in educatie.

Costul investitiilor- indivizii accepta sa investeasca in propria educatie numai daca intrevad posibilitatea obt unor venituri superioare acestor investitii

Renta de abilitate- e legata de faptul ca unii indivizi dispun de talente si abilitati deosebite care ii diferentiaza net de stocul capitalului uman disponibil in momentul respective.

In concluzie investitiile in capitalul uman reprezinta costuri care trebuie sa se subordoneze principiului eficientei economice, in sensul ca indivizii asupra carora s-au facut aceste investitii tb sa aiba capacitate de a se valorifica ai sa obtina venituri mult superioare acestor cheltuieli.

Dezvoltarea economica umana durabila:

Criza natural umana a dezvoltarii contemporane;

Dezvoltarea umana durabile-premisa a progresului economic si social;

Suplimentarea dezvoltarea umana durabile.

Porneste de la premisa ca toate strategiile de crestere si dezvoltare trebuie centrate de om avandu-se in vedere faptul ca in perioada actuala tot mai multi oameni se confrunta cu probleme economice.

Trebuie mutata strategia de la obtinerea profitului cu orice pret spre valorificarea resurselor, astfel incat sa nu se deterioreze echilibrul ecologic, dar nici cel social.

Nereusita dezvoltarii umane durabile porneste de la aparitia in perioada contemporana a unor tendinte, si anume dezvoltarea productiei pe baza fortelor pietei si concurentei a dus la deteriorarea exchilibrului dintre om si mediul inconjurator.

Exacerbarea concurentei, in loc sa stimuleze progresul general, a condus la aparitia "tiraniei pietelor" generata de cresterea puterii ecoonomice, a multinationalelor, transnationalelor, sub impactul regionalizarii si globalizarii.

In acest context, se observa tendinta de crestere tot mai puternica a dependentei nationalului fata de regional si mondial.

Privite lucrurile la scara planetara, trebuie gandite strategiidiferite de dezvoltare, in functie de contextul social - politic al fiecarei tari.

In ce priveste dezvoltarea economica a fiecarei tari in dezvoltare, pana in prezent se cunosc doua optiuni:

1. prima optiunie vizeaza orientarea acestor tari pe dezvoltarea productiei interne si valorificarea propriilor resurse, care sa vizeze reducerea importurilor, a cererii de valuta si a dependentei lor fata de organismele financiare internationale; aceasta strategie e promovata de nationalistii dezvoltarii.

2. cealalta viziune are in vedere dezvoltarea productiei cu orientare spre export, dar care sa vizeze ramurile extrafine de materie prima sau acele industrii care polueaza mediul inconjurator; respectiva strategie e promovata de transnationalistii dezvoltarii.

Consecintele decalajelor economice acumulate la scara planetara sunt reflectate in saracia crescanda a unei parti cat mai considerabile din populatie, degradarea mediului inconjurator si dezintegrarea sociala

Aceste efecte negative au determinat schimbari de strategie economica, acestea trebuind da fie centrate cu precadere pe fiinta umana si care sa contina 4 sisteme:

• componenta umana
• dimensiunea economica
• componenta tehnica
• componenta ambientala

Toate acestea au condus la aparitia urmatoarelor efecte:

• insule de saracie in mijlocul belsugului
• extinderea necontrolata a urbanizarii
• criza alimentara mondiala
• pierderea increderii in institutii
• instrainarea tineretului
• inlaturarea valorilor traditionale

Se poate aprecia ca dimensiunile dezvoltarii umane sunt urmatoarele:

dezvoltarea naturala, care presuppune crearea unei depline compatibilitati intre mediul creat de om si cel natural;

dimensiunea economica, care vizeaza promovarea competitiei in scopul stimularii progresului general

dimensiunea social-umana, care vizeaza posibilitatea realizarii aspiratiilor de viata de toti indivizii

dimensiunea nationala, regionala si globala, care vizeaza crearea unei interdependente armonioase intre toate nivelurile de dezvoltare economica si sociala

Dezvoltarea umana trebuie promovata pe perioade suficient de indelungate de timp, prin care sa se urmareasca valorificarea resurselor existente, astfel incat sa se dea posibilite inclusiv generatiilor urmatoare de a beneficia si ele de cel putin aceleasi sanse de dezvoltare; prin urmare, dezvoltarea prezenta trebuie gandita in termenii dezvoltarii viitoare.