POLITICA MONETARA

POLITICA MONETARA

Ca principala componenta a politicii economice, politica monetara urmareste, prin modificarea deliberata a variabilelor sale, acelesi obiective generale: influentarea productiei, a cererii, a preturilor si a echilibrului financiar extern.

Se considera ca prima sa manifestare ar data din 1837, cand Banca Angliei descopeea ca variatia ratei scontului practicata de ea ar putea avea influente asupra economiei.

Politica monetara este o forma a politicii conjuncturale. Ea reprezinta actiunea exercitata de catre autoritatile monetare (Banca Centrala si Trezoreria) asupra M monetare si a anumitor active financiare in vederea orientarii economice pe termen scurt sau mediu.

Eficacitatea sa a constituit si constituie inca subiectul unor controverse. Astfel, monetaristii ii atribuie puteri miraculoase, mai ales pe termen scurt, in timp ce neo-Keynesistii considera ca politica monetara este mai pusatin eficace decat politica bugetara, datorita posibilitatii pe care o au agentii economici de a anticipa efectele sale.

Realitatea economica a demonstrat ca politica monetara poate influenta activitatea economica temperandu-i evolutia sa ciclica si actionand pt restabilirea echilibrului economic. Insa conditia esentiala a unei politici monetare sanatoase o reprezinta asigurarea stabilitatii puterii de cumparare a banilor. In acest sens, M. Friedman considera ca sursa tuturor dezechilibrelor manifestate in ultimele decenii a constituit-o marele val inflationist din anii 60.

Este necesar sa facem distinctie intre politica monetara si cea bancara. Politica bancara vizeaza organizarea profesiunii bancare, functionarea sistemului bancar, astfel incat sa se asigure protectia depunatorilor, sa se evite riscurile ce ar putea interveni dintr-o gestiune necorespunzatoare a resurselor monetare si a creditelor. Intre politica monetara si cea bancara exista insa o stransa interdependenta, deoarece politica bancara este promovata si aplicata mai ales prin intermediul sistemului bancar, cu organosmul principal B Centrala (B de Emisiune), care fundamenteaza si conduce si politica monetara.

Obiectivele politicii monetare

In atingerea obiectivului denumit "careul magic"- crestere economica, somaj scazut, stabilitatea preturilor, echilibrul extern - politicii monetare ii revine un rol deosebit. Realizarea acestor obiective este cu atat mai dificila cu cat ele se afla in conflict. Astfel, urmarirea relansarii economice ar putea fi in detrimentul stabilitatii puterii de cumparare monedei nationale , decpreciiind-o. Pe de alta parte, restabilizarea acesteia ar putea avea ca pret cresterea somajului sau reducerea competitivitatii exporturilor si, prin aceasta, sacrificarea echilibrului balantei de plati externe.

Politica monetara poate fi promovata doar in combinatie cu alte politici economice, in special cu cea bugetara, cu care trebuie sa fie perfect armonizata.

In esenta, politica monetara se realizeaza prin actiuni la nivelul M monetare, ratei D si cursului de schimb.

In ceea ce priveste M monetara, politica monetara difera de la o tara la alta, functie de agregatul monetar urmarit si constau in practica de a fixa in avans o rata anuala de crestere a M monetare, mai ales pe baza recomandarilor monetaristilor. Acest tip de politica a fost practicat dupa 1974 intr-o serie de state occidentale lovite de primul soc petrolier, dar, ca urmare a unei instabilitati neasteptate a vitezei de rotatie a agregatelor monetare, survenita la inceputul anilor 80, increderea in aceste politici s-a diminuat.

Politica de stabilizare a ratelor dobanzii la un nivel scazut, dar variabil in functie de conjuncutura, sunt de inspiratie Keynesiana. Cresterea ratelor reale ale D a avut drept urmare agravarea problemei indatorarii tarilor in curs de dezvoltare neposesoare de petrol si, pe aceasta baza, reducerea investitiilor in aceste tari. Tendinta scaderii lor in toate tarile s-a datorat reducerii inflatiei si reducerii fiscalitatii, care au determinat si o anumita relansare a politicilor monetare.

Politicile cursului de schimb vizeaza mai ales realizarea echilibrului balantei de plati, putandu-se realiza fie prin variatia lui pe termen scurt pt a incuraja intrarile sau iesirile de capitaluri straine, fie prin introducerea controlului asupra schimburior valutare, fie prin folosirea conjugata a ambelor cai.

Toate cele 3 obiective sunt in stransa interdependenta, determinindu-se recoproc. Impreuna, ele trebuie sa fie subordonate unui obiectiv principal: asigurarea conditiilor favorabile unei cresteri economice intr-un cadru de stabilitate a preturilor.

Instrumentele politicii monetare

Pt dirijarea sistemului monetar in directia realizarii politicii monetare, B Centrala are la dispozitie 3 instrumente principale:

manevrarea taxei rescontului;

operatiunile open-market;

variatiile cotelor rezervelor obligatorii.

Manevrarea taxei rescontului este cel mai important instrument al politicii monetare, datorita dublului sau efect:

- asupra volumului creeditului ce se poate acorda in economie, deci asupra M monetare;

- asupra costului creditului, deci asupra ratei D.

Scontarea este operatiunea prin care o banca varsa detinatorului unui efect de comert valoarea acestuia, inainte de scadenta, dupa ce a scazut D aferenta perioadei cuprinse intre momentul preluarii efectului de comert si momentul scadentei lui. Aceasta D reprezinta taxa scontului a carei marime se afla sub influenta taxei rescontului.

Rescontarea este operatiunea la vedere prin care B Centrala achizitioneaza de la bancile comerciale efecte de comert deja scontate de acestea, monetizandu-le la o valoarea diminuata cu suma corespunzatoare taxei de rescont, calculata pt durata creditarii bancii comerciale, adica pana la scadenta efectului de comert preluat. Taxa rescontului este rata D de baza a B Centrale aplicata la cumpararea inainte de scadenta a unui efect de comert de la o banca comerciala care l-a scontat deja clientului sau, ea fiind dedusa din valoarea nominala a efectului de comert respectiv. Taxa de rescont influenteaza direct taxa de scont, iar scontul va fi intotdeauna superior taxei de rescont.

B Centrala fixeaza nivelul taxei de rescont in functie de impulsurile pe care doreste sa le imprime pietei monetare si, prin aceasta, economiei. Atunci cand doreste sa tempereze activitatea economica, B Centrala mareste nivelul taxei de rescont, scumpind astfel creditul.

Politica open-market

Deoarece, pe piata monetara interbancara, poate interveni un excedent sau un deficit global de lichiditati, B Nationala poate actiona in sensul eliminarii excedentului sau completarii deficitului, fie prin cedarea catre piata monetara a unei fractiuni din efectele publice sau din cele private, fie prin achizitionarea de pe piata a efectelor publice sau private detinute de bancile comerciale.

Variatiile cotelor rezervelor obligatorii

In situatia in care depunerile bancare inregistreaza o crestere semnificativa, B Nationala poate sa sporeasca cotele de rezerva, restrangand astfel creditul. Bancile comerciale vor proceda la vanzarea de obligatiuni si vor cauta sa recupereze sumele imprumutate fara sa mai acorde noi credite, lichidandu-si conturile curente pana depunerile bancare vor ajunge lacotele obligatorii de rezerva.