Tranzactionarea electronica si costul tranzactiilor

Tranzactionarea electronica si costul tranzactiilor

Multi dintre cei care au vazut agitatia din sala de negocieri a unei burse organizata dupa sistem traditional (vezi Tokyo Stock Exchange) sunt convinsi ca negocierile electronice ar fi mult mai eficace. Problema este mult controversata atunci cand vine vorba de contracte la termen si contracte de optiuni care se bazeaza pe ringul de negociere cu strigare publica. Trei elemente sunt cruciale aici.

Primul, nu poate exista un sistem electronic unic de tranzactionare. Toate uzantele si regulile necesare tranzactionarii trebuie programate in algoritmul de clearing al pietei electronice. Desi astfel de reguli ar putea fi usor de urmarit si controlat electronic, nu exista un set de uzante si reguli universal acceptate.

Al doilea, daca dealerii nu-si monitorizeaza constant cotatiile pe care si le fixeaza, aceste cotatii devin invechite imediat ce apar informatii noi, iar dealerii risca sa fie pacaliti de vreun agent care are informatii proaspete. Nu este fezabila programarea sistemelor electronice care sa copieze judecata umana in revizuirea sau suspendarea cotatiilor adaptate la fluxul informational. De exemplu, agentii de negocieri stiu ca si cotatiile si ordinele cu limita trebuie revizuite radical atunci cand compania Intel, de exemplu, avertizeaza asupra veniturilor substantial mai mici din cauza reducerii cererii pentru produsele sale in Europa si Asia, sa zicem. Dar algoritmul sau inteligenta artificiala care ar putea face asa ceva este inca departe de capabilitatile actuale ale sistemelor electronice. Revizuirea manuala a cotatiilor afisate pe sistemele electronice este insa mai lenta decat reactia umana la noile stiri, mai ales daca sistemul electronic este congestionat de agentii care tocmai cauta sa exploateze cotatiile invechite o data cu aparitia noilor informatii.

Al treilea, adeptii salilor de tranzactionare cu strigare publica sustin ca apropierea fizica a agentilor negociatori in ring asigura informatii strategice si esentiale care faciliteaza tranzactionarea in sensul maririi lichiditatii pietei, iar astfel de active intangibile (unul vede ce face altui, invata unul de la altul etc.) nu pot fi reproduse de nici un fel de sistem electronic.

Dintre bursele mai vechi ale lumii, unele au trecut la sistem electronic de tranzactionare; de exemplu, cele din Londra, Toronto, Sydney, Paris etc., fara sa apara vreun neajuns major. Bursele nou infiintate, aproape toate, sunt electronice. Unele burse care pastreaza sistemul negocierilor umane in ring in orele normale de tranzactionare, recurg, in orele dupa program, la sisteme electronice de tranzactionare pentru a tine bursa deschisa zi si noapte.

Chiar si bursele ramase cu sistem clasic de tranzactii in ring folosesc tehnica electronica pentru transmiterea ordinelor ei clientilor.

Exista si sisteme electronice de tranzactionare care sunt independente de vreo bursa anume de valori. "Instinct" este un sistem de licitatie continua pentru tranzactionare de titluri mobiliare, detinut de Reuters, fiind sistemul cel mai bine cunoscut din lume, de acest fel, cu un volum important de tranzactii. Arizona Stock Exchange, in ciuda denumirii, nu este o bursa, ci un computer in Arizona care formeaza un sistem de licitare cu pret unic care o data pe zi stabileste un singur pret care corespunde celui mai mare volum de tranzactii din lista de ordine de vanzare si de cumparare primite.

Unele sisteme de tranzactionare nu sunt decat simple sisteme electronice de buletine afisate pe panouri numite si sisteme de incrucisare pentru ca nu sunt decat mecanisme de potrivire a ordinelor de vanzare si de cumparare la un pret stabilit pe o alta piata de capital, de regula, la pretul de inchidere de la o mare bursa de valori. De obicei, clientii care fac tranzactii la astfel de sisteme electronice sunt institutii financiare de genul fondurilor de pensii, fondurilor mutuale sau sunt formatori de piata independenti.

Costul economic de tranzactionare pe o piata de capital cuprinde ceva mai mult decat costul banesc format din tarifele sau comisioanele, taxele pe tranzactii sau pe transferuri banesti care sunt percepute in mod obisnuit pe pietele de capital in mai toate tarile. Castigul investitorilor mai este redus de alte costuri economice. Un cost economic este formal de existenta spreadului (a diferentei dintre preturile bid si ask). Castigul investitorilor ar mai putea fi redus din cauza impactului pe care il are marimea costului total al tranzactiei atunci cand acesta este exagerata. De asemenea, riscul contrapartidei poale fi un factor prohibitiv al efectuarii tranzactiilor pe anumite piete de capital.

Diferenta bid-ask

Diferenta (spread-ul dupa termenul englezesc de specialitate) dintre pretul de cumparare (bid) si pretul de vanzare (ask) este un cost de tranzactionare deoarece daca investitorul plateste un ask (de 5,15 dolari, sa zicem) si vinde la un bid (de 5 dolari, sa zicem), investitorul a pierdut spread-ul (de 15 centi, adica 2,11%).

In mod similar, pretul actiunilor trebuie sporit cu marimea spreadului daca investitorul vrea sa obtina profit. Pentru unele actiuni, spreadul constituie un obstacol considerabil in obtinerea de castig. De exemplu, in mai 1977, Sharper Image (o firma de vanzare cu amanuntul prin posta de accesorii electronice) era cotata cu 3,125 dolari la bid si 3,375 dolari la ask. Un investitor care cumpara aceste actiuni are nevoie de un spor minim de 25 centi pentru a fi profitabil adica pentru a trece de o rata de castig de 7,4%; o rata de castig de 7,4% pe tranzactie, nu 7,4% pe an. Daca investitorul este un agent activ de tranzactii, cu o perioada scurta de detinere a titlului de valoare achizitionat, atunci spread-ul ar putea parea destul de mare. Ca sa vedem daca este asa, sa facem o analogie. Sa presupunem ca in loc sa inchiriati o masina pentru o excursie de 3 zile, cumparati o masina noua si o revindeti la sfarsitul excursiei. Chiria masinii pe trei zile, probabil, nu vi se va mai parea deloc mare daca o comparati cu costul tranzactiei cumparare-vanzare a masinii.

Diferenta de bid-ask asigura venitul dealerului pentru a-si acoperi costul detinerii unui stoc de actiuni de inventar sau de suportare a riscului de a vinde fara acoperire din stoc atunci cand dealerul vrea sa vanda o cantitate mai mare de actiuni peste limita stocului pe care-l are. Spreadul este mai mare pentru actiunile volatile deoarece riscul de a le tine in stoc este mai mare. Spreadul creste atunci cand incertitudinea asupra unui tip de actiuni creste. Tranzactiile reale au loc la preturi cuprinse in diferenta fixata de dealer in circa 20% pana la 40% dintre cazuri, adica la preturi mai mari decat bidul (pentru vanzari) si la preturi mai mici decat askul (pentru achizitii). Astfel, spreadul efectiv este mai ingust decat spreadul cotat sau fixat de dealer. Felul in care are loc concret acest lucru depinde de sistemul de tranzactionare de pe piata respectiva.

Pe o piata de dealeri, tranzactiile pot fi negociate in cadrul spreadului, in special de catre institutii. Pe o piata de licitatie continua, tranzactiile au loc in cadrul spreadului cotat atunci cand specialistul pietei sau un broker dintre agentii acreditati (in esenta, brokerii de ring aliati la posturile de tranzactionare) completeaza un ordin la un pret mai bun decat spreadul cotat. Preturile de tranzactii si cotatiile se schimba cu sume distincte (tick-ul) iar cea mai mica schimbare este marimea minima a tick-ului stabilit, din nou o spunem, potrivit regulilor bursei.

Pe piata SUA, de exemplu, tick-ul minim a fost, in mod tipic, 12,5 centi (o optime de dolar, potrivit modului american traditional de calcul), desi tick-uri minime de 3,25 centi (o 32-ime de dolar), de 6,25 centi (o 16-ime de dolar sau o "teery") 25 centi (un sfert de dolar) s-au aplicat pentru anumite titluri si pe anumite piete. Spread-ul dintre bid si ask trebuie sa aiba cel putin marimea tick-ului minim.

Spre deosebire de SUA, in lume, preturile sunt ele regula exprimate in zecimale (chiar si la Londra, de exemplu, 2,12 lire sterline). Din anul 2000 si NYSE ar urma sa exprime preturile in zecimale (5,25 dolari, de exemplu). In consecinta, dimensiunea minima a tick-u lui ar urma sa fie si ea stabilita la l cent.

Se anticipeaza ca aceasta modificare va reduce marimea spread-ului si acolo, iar profiturile celor care fixeaza spread-ul (specialistul pietei, respectiv, dealerul) ar trebui sa scada pe o unitate de titlu de valoare si sa fie compensate doar prin marimea volumului tranzactiilor.