Rolul institutiilor de intermediere financiara

Rolul institutiilor de intermediere financiara

Intermediarii financiari sunt acele institutii banci. companii de asigurare, fonduri mutuale de investitii, fonduri de pensii etc. - care transfera fondurile banesti de la agentii economici de tot felul, inclusiv de la persoanele individuale, care au surplus banesc, catre agentii economici cu deficit banesc. Prin actiunile lor, intermediarii reduc riscul datorita crearii unei retele diversificate de destinatari ai creditelor si a diversificarii plasamentelor de investitii de portofoliu, pe de o parte si economisesc, pe de alta parte, costuri de cercetare, investigare si urmarire a plasamentelor si a debitorilor. Totodata, intermedierea financiara produce o serie de efecte macroeconomice, printre care dezvoltarea mecanismelor de reglementare si controlare a transmisiei socurilor financiare si crearea unor sisteme de plati mai eficiente. Dezvoltarea intermedierii financiare reclama insa imperios un sistem legislativ foarte strict, in pas cu gradul de complexitate al interdependentelor si efectelor pe care le creeaza si o atentie deosebita a factorilor de decizie la complicatiile care apar in controlul politicii monetare a tarii si, mai departe, din contactul pietei interne de capital cu pietele internationale de capital.

Pana in 1960 - cand 2 economisti, John Gurley si Edward Shaw, au atras atentia in lucrarea lor "Money in a theory of finance" - bancile, companiile de asigurari, societatile de constructii, cele de credit ipotecar, companiile de investitii si alti intermediari financiari erau considerati a nu avea nimic in comun.

Desi intre ei sunt importante diferente, toti oamenii de stiinta le recunosc acum apartenenta la acelasi sector de intermediere financiara si ii denumesc generic intermediari financiari sau institutii financiare.

Sunt numiti intermediari financiari pentru ca ei transfera fonduri de la agentii economici cu surplusuri financiare - un exces al fondurilor banesti curente economisite peste investitiile de capital fizic curente - catre cei cu deficite financiare. In final, acest proces sfarseste in transportarea de fonduri din veniturile personale ale populatiei catre sectorul intreprinderilor. Bancile, companiile de asigurari, fondurile de pensii si altele au aceasta functie de intermediere, desi fluxuri financiare au loc si intre intermediari, intre intreprinderi in general, sub forma creditelor comerciale, iar unele institutii financiare, cum ar fi fondurile mutuale, sunt intermediari a caror definitie nu corespunde intru totul cu cea enuntata mai sus.

Intermediarii isi au originea in sau si-au extins activitatea, fie cu titlu de pasiv, fie cu titlu de activ. Istoria conventionala a bancilor, de exemplu, le plaseaza originea ca intermediari in rolul lor de depozitare a pasivelor. In mod similar, tot pe seama pasivelor, s-au dezvoltat companiile de asigurari. Dar, companiile de leasing, de exemplu, s-au dezvoltat pe latura activelor. Oricum ar fi, dezvoltarea tuturor intermediarilor financiari este legata de 2 factori principali: principiul asigurarii contra riscului si cel al reducerii costurilor de tranzactii in societatea omeneasca.

Principiul asigurarii in intermedierea financiara

Acest principiu consta in alcatuirea de credite sau alte tipuri de portofolii diversificate care sa reduca riscul institutiilor financiare si sa permita creditorilor lor proprii (cum ar fi depunatorii bancari) si creditorilor in general sa judece mai corect performantele plasamentelor facute prin diminuarea influentelor evenimentelor intamplatoare. In plus, principiul asigurarii, sub forma realizarii unei corelatii scazute a retragerilor de fonduri de catre depunatorii individuali si respectiv de catre detinatorii de polite de asigurare, este cel care permite bancilor sa ofere depunatorilor lor posibilitatea sa-si retraga banii in orice moment prin conturi de depozite la cerere, iar companiilor de asigurare facilitati de rascumparare a politelor. In fine, toate institutiile financiare pot fi descrise ca facand un negot supus legii numerelor mari.

Principiul reducerii costurilor de tranzactionare

Ca si in cazul altor forme de organizare a intreprinderilor, si intermediarii financiari au, fata de "finantarea bilaterala directa" avantajul economiilor la scara, al standardizarii si al specializarii. Intermediarii financiari reduc costurile prin actiunea principiului matematic al combinatiilor, pe care-l folosesc si agentiile matrimoniale, de exemplu, de care toata lumea a auzit. Daca, sa spunem, exista 4 potentiali creditori si 4 potentiali debitori, exista 16 posibile imperecheri. Dar, daca toti isi fac tranzactiile nu separat, unul cu altul ci printr-un singur intermediar care actioneaza ca agent alocativ sunt necesare doar 10 legaturi intre ei toti. Daca sunt 10 creditori si 10 debitori, un singur intermediar are de aranjat doar 20 tranzactii, in locul a 100 tranzactii posibile daca debitorii si creditorii si le-ar cauta singuri. In general, exista n² relatii posibile intre n perechi de creditori si debitori, in vreme ce un singur intermediar n-are nevoie sa aranjeze decat 2n tranzactii intre cele n perechi de creditori si debitori. Cu cat numarul de creditori si debitori potentiali este mai mare cu atat mai mari sunt reducerile de costuri care pot fi realizate prin intermediari. Acesta este un prim aspect al rolului foarte important al intermediarilor in reducerea costului tranzactiilor, respectiv a costurilor de cautare si de investigare a afacerilor financiare.

Intermediarii financiari, prin natura activitatii lor, ne scutesc de costurile care ar aparea prin inmultirea actiunilor de cautare a debitorilor si de administrare a operatiunilor de recu­perare a banilor in caz, de faliment sau neplata. Fara banci sau fara un agent similar agreat in comun, ar trebui sa urmarim individuali fiecare dintre noi imprumuturile pe care le-am dat diferitilor debitori si ar trebui sa suportam costurile multiplicate ale urmaririi debitorilor. Si celelalte institutii intermediare ne scutesc de o buna parte din costurile de tranzactii in acelasi fel pentru ca noi le "delegam" sa faca treaba in locul nostru.

Intermediarii financiari ne mai solutioneaza problema externalitatilor negative cunoscute sub denumirea "calatorului pe gratis" (sau a "blatistului" cum auzim in argou) prin care unul sau unii care nu suporta costurile pot beneficia de rezultatele muncii altora care au suportat toate costurile. Cand stim ca si altii au dat bani acelorasi debitori, suntem tentati sa beneficiem pe gratis de cheltuielile de urmarire a bonitatii debitorilor facute de altii fara sa le mai facem noi. Bineinteles, ca daca afla, ceilalti se vor simti frustrati si vor lua masuri ulterioare.

In fine, pe langa reducerea cheltuielilor de monitorizare, cercetare etc., intermediarii financiari reduc si costurile de informare nu numai prin profesionalismul interpretarii unei cantitati mari de informatii cu privire la calitatea debitorilor de exemplu, dar si prin primirea de informatii pe care un debitor sau, in cazul asigurarilor, un detinator de polita de asigurare nu ar dori sa le vada publicate. In plus, bancile obtin o forma unica de informatii asupra situatiei debitorului si a comportamentului sau financiar in virtutea cunoasterii tuturor tranzactiilor evidentiate in conturile bancare. Acesti factori ne ajuta sa intelegem de ce, potrivit evidentelor din SUA, pretul actiunilor de capital tinde sa creasca atunci cand se anunta o crestere semnificativa a facilitatilor de imprumut acordate de banci.

Efecte ale intermedierii financiare

Prin reducerea riscului si a costurilor de tranzactie, intermedierea financiara are ca rezultat un nivel mai mare al investitiilor de capital si al economisirii in societatea omeneasca. Acest rezultat este posibil insa cu pretul maririi interdependentei financiare intre agentii economici, orice dereglare a meca­nismului financiar si de plati putand duce la blocaje financiare si la transmiterea unor socuri in sistemul financiar. In consecinta, sectorul intermedierii financiare trebuie urmarit foarte atent si trebuie strict reglementat. La fel ca in traficul rutier, care in 1997 cauza in Romania pierderea a 6-7 vieti omenesti si ranirea grava a altor 30-35 oameni pe zi, daca nu este strict urmarit si reglementat, sectorul intermedierii financiare duce la inregistrarea unui numar enorm de victime umane si irosirea multor resurse ale societatii.

Intermedierea financiara a avut de-a lungul timpului un mare efect pozitiv asupra transformarii activelor si pasivelor financiare. O banca, de exemplu, este in stare sa-si faca mai lichid depozitul sau de pasiv, mai putin riscant si divizat in unitati mai mici decat creditele pe care le da. In timp, a fost creata o mare varietate de instrumente financiare care confera servicii de plata mai eficiente si la costuri mai mici decat inainte si s-a dezvoltat o gama larga de optiuni de asumare a riscului si de esalonare a consumului oamenilor.

Inducerea unor dificultati in politicii monetara

Pe langa grija reglementarii stricte, dezvoltarea interme­dierii financiare a creat si doua pericole potentiale. Unul este cel al complicarii politicii monetare din cauza crearii instrumentelor financiare purtatoare de dobanda cu posibilitati flexibile de retragere a banilor la fel ca depunerile bancare purtatoare de dobanda. Granita dintre "bani" nepurtatori de dobanda si "bani conditionati" care inainte era clara si se afla la baza teoriilor monetare clasice a disparut. Majoritatea teoriilor monetare postbelice nu au mai putut face vreo distinctie pentru separarea fondurilor banesti nepurtatoare de dobanda iar cele care s-au bazat pe supozitia existentei unei relatii intre nivelul veniturilor banesti si cererea pentru o anumita cantitate de bani (chiar daca era dificil de masurat) s-au dovedit neviabile in majoritatea tarilor lumii.

In consecinta, politicile monetariste in care dimensionarea ofertei de bani (adica a masei monetare) era o tinta ferma, s-au dovedit problematice, implicand dispute aprige asupra corectitudi­nii si exactitatii masurarii masei monetare sau a interpretarii marimii ei curente. Guvernele care nu au sesizat la timp pericolul pierderii controlului, pana atunci sigur, al masei monetare au facut mari greseli macroeconomice, tinand economia, ani in sir, in inflatie si chiar hiperinflatie. Este si cazul Romaniei.

Teorema ca inflatia trecuta si prezenta este un fenomen monetar aproape pur a inceput sa fie tot mai des acceptata, cel putin ca propunere pe termen lung. Drept urmare, au aparut tot mai des politici monetare in care ratele dobanzii pe termen scurt (sau rata cursului de schimb valutar) au devenit centrul oricarei politici anti-inflationiste. In toata lumea, statisticile evolutiei masei monetare, inainte un element strict de lucru, au devenit treptat doar date orientative printre altele similare.

Continuarea procesului de aparitie si de modificare a instrumentelor financiare, a tehnologiilor de plata si de dezvoltare de noi instrumente financiare va prelungi probabil aceasta tendinta de complicare a politicii monetare in toate tarile lumii. In plus, diferentele dintre sistemele financiare nationale si traditiile populatiei in detinerea si folosirea banilor va agrava aceste dificultati. In cazul Bancii Centrale Europene, o modificare a ratei dobanzii va avea cu siguranta un efect diferit pe plan national printre tarile membre. De exemplu, in Marea Britanie, ratele dobanzii ipotecare sunt in majoritate rate variabile, spre deosebire de alte tari europene unde ele sunt in majoritate rate fixe, astfel ca o modificare a ratei dobanzii initiata de Banca Centrala Europeana va avea un efect mai rapid in economia britanica decat in cea a altor tari europene. La fel prin sistemul globalizarii pietei financiare mondiale, o tendinta de armonizare a nivelului dobanzilor sau de aliniere a lor dupa principala tara partenera (sa zicem SUA) va avea efecte diferite in functie de traditiile nationale.

Unele efecte asupra cresterii economice

In lumea de azi, sistemul financiar nu mai este dominat doar de banci, ci si de alte institutii financiare, in Anglia, bancile sunt puternic concurate de companiile de asigurari si de fondurile de pensii, in SUA, la fel, bancile sunt concurate puternic de companiile de asigurari, fondurile de pensii si companiile sau fondurile de investitii.

Este general acceptat ca intermedierea financiara aduce beneficii asupra cresterii economice. Unii politicieni si economisti afirma insa ca asa-numitele sisteme financiare dominate de banci au fost mai eficace in promovarea cresterii economice decat cele in care pietele de actiuni de capital formeaza o parte semnificativa in procesul atragerii decapitai financiar.

In Romania, cu economic de piata in formare, toate intreprinderile se plang de lipsa de capital financiar. Bancile locale s-au dovedit in perioada 1990 - 1998 incapabile sa furnizeze acest capital fie ca n-au fost stimulate sa-l ofere, fie ca n-an avut capabilitatea de instructare a proiectelor pentru a evita creditele neperformante sau solicitarea de garantii inutile. Bancile straine nu au putut nici ele finanta capitalul intreprinderilor romanesti din cauza capacitatii mici de plata in devize previzibila a tarii si pentru ca sistemul financiar din tarile lor se bazeaza din ce in ce mai mult pe finantarea intreprinderilor prin pietele de capital si nu prin banci, piete de capital care in Romania sunt din pacate in faza incipienta de dezvoltare, incomplete si foarte slab reglementate.

In secolul al XIX-lea sunt dovezi ca pietele de capital au avut o contributie hotaratoare la inceperea industrializarii in SUA, Japonia si Europa. Mai recent unii economisti au pretins existenta unei diferente de evolutie evidentiata intre Franta. Germania si Japonia, pe de o parte si SUA si Marea Britanie, pe de alta parte. S-a prelins ca sistemele in care exista o relatie pe termen lung intre banci si clientii lor permit clientilor (respectiv, intreprinderilor) o viziune mai indelungata in timp asupra investitiilor, pe cata vreme pietele de actiuni de capital ar avea o viziune "scurt-termista" (adica o viziune pe termen scurt) care forteaza companiile americane si britanice sa o urmeze.

Multi economisti care au studiat sistemul german, de exemplu, infirma insa existenta vreunei diferente in rolul bancilor intre Germania si Marea Britanie. Acuzatia ca sistemele financiar bazale pe pietele de actiuni de capital sunt "scurt-termiste" nu se adevereste pentru simplul motiv ca, din cauza concurentei interna­tionale, majoritatea tarilor si-au inlaturat multe din restrictiile pietelor de capital, un proces care tinde sa uniformizeze tipul sistemelor financiare din lume spre cel american si englez.

Totusi, existenta unui anumit pericol in sistemele in care bancile au o influenta prea mare a putut fi vazuta in cazul Japoniei si chiar al Coreei de Sud care in 1997 - 1998 au avut probleme din cauza creditelor neperformante sau a insolvabilitatii bancilor. Romania are acelasi tip de sistem, desi inca rudimentar, bazat pe banci si a inregistrat mari probleme cu creditele neperformante si cu blocajul financiar din cauza lipsei de disciplina financiara pe care bancile nu o pot impune clientilor lor, a incoerentei reglementarilor financiare etc. Un pericol similar exista si in sistemul bazat in special pe pietele de capital, mai ales cand capitalul provine in majoritate din strainatate si s-a vazut in criza financiara profunda din 1997 - 1998 in unele tari sud-est-asiatice ca Malaiezia, Thailanda. Indonezia si altele.

Rolul special pe care pietele de capital il pot juca in promovarea inovatiei industriale este evident in cazul accelerarii dezvoltarii industriale a unor tari cu economic emergenta din America Latina si mai ales din Asia (in ciuda crizei din 1997 - 1998) sau in dezvoltarea fara paralelisme a companiilor de tehnologic informatica, de tipul companiei Microsoft din SUA.

Pietele de capital nu numai ca joaca un rol semnificativ in gasirea de capital financiar, dar au si o functie de difuzare n infor­matiilor, latura care lipseste sau arc o dimensiune redusa in siste­mul financiar bazat numai pe banci.

Modificarea structurii sectorului de intermediere financiara

In economiile primitive, creditorii locali (printre ei majo­ritatea camatari) erau prin­ci­pala forma de "institutie financiara". Procesul dezvoltarii economice a adus insa pretutindeni dezvoltarea sectorului de intermediere in care activele de capital financiar ale intermediarilor au sporii mai mult decat activele de capital fizic din economie, faza in care bancile au devenit in mod evident intermediari financiari predominanti. Dupa o lunga perioada de timp, ponderea depozitelor bancare in pasivele intermediarilor a inceput sa scada in cazul economiilor de piata ajunse la maturitate. In mod cert, in ultimii 20 de ani, imbunatatirile apa­rute in practica pietelor de capital care au redus costurile de tranzactie si au adus noi instru­mente de micsorare a riscului, impreuna cu intarirea legislatiei companiilor, obliga­tivi­tatea dezvaluirii complete a situatiei contabile a companiilor publice si dezvoltarea agentiilor de rating pentru evaluarea riscului de creditare s-au combinat in reducerea avantajelor relative ale bancilor pe care le aveau din monitorizarea creditelor tuturor companiilor.

Profiturile din dobanzi la imprumuturile acordate de banci au scazut in SUA si Marea Britanie, unde companiile debitoare s-au reorientat spre pietele de capital, inclusiv prin emisiuni de euro-obligatiuni si pe pietele de hartii comerciale de valoare. Bancile au fost nevoile sa se reorienteze spre acordarea de imprumuturi personale catre populatie; dar si alte institutii financiare si un mare numar de magazine comerciale si-au folosit informatiile din reteaua lor de clienti pentru a le concura in acest domeniu.

Este clar ca asistam pretutindeni in lume la o tendinta de dizolvare a granitelor dintre diferitele tipuri de institutii finan­ciare. Liberalizarea restrictiilor, abandonarea impartirii traditionale sau a standardizarii institutiilor, impreuna cu o intarire a reglemen­tarii mai precise a operatiunilor au devenit o prioritate in multe tari ale lumii. Aceasta sugereaza, totodata, cauzele economice ale feno­menului, printre cele mai evidente aflandu-se presiunea concu­rentei la scara globala adusa de internationalizarea pietelor finan­ciare si de capital si de dezvoltarea informatizarii electronice si a tehnologiilor de plata.

Tehnologia cartilor financiare, in general, a redus cererea pentru capital de lucru si aceasta, impreuna cu serviciile bancare telefonice si conturile postale, au diminuat nevoia unor retele de filiale bancare. Spre deosebire de Romania, unde veniturile populatiei au scazut decenii la rand in perioada comunismului si perioada postrevolutionara pana in 1998, cresterea veniturilor reale ale populatiei in alte tari si avantajele fiscale acordate, atat populatiei cat si firmelor, au favorizat dezvoltarea intermediarilor financiari nebancari, mai ales a companiilor de asigurari si a fondurilor de pensii a caror putere de piata a intrecut sau a devenit comparabila cu cea a bancilor. Rezultatul este acela ca, masurata prin raportarea marimii depozitelor la valoarea totala a pasivelor institutiilor financiare, ponderea relativa a bancilor a scazut (vezi tabelele nr. 4 si nr. 5).

Tabelul nr.

Ponderea diferitelor institutii financiare in totalul activelor financiare
din SUA in perioada 1860- 1903
in % din total

Sursa: Economic Perspectives, Federal Reserve Bank of Chicago 1994 citata de Harold Rose in Financial Times Mastering Finance nr. 7/1997

Nu trebuie inteles de aici ca bancile si mai ales bancile comerciale si-au diminuat veniturile sau ponderea lor in valoarea adaugata a serviciilor financiare din tarile lor. Bancile isi pastreaza inca unele avantaje de informatii in creditarea mai ales a firmelor mici si mijlocii care au sanse mai putine in lansarea cu succes a unor noi emisiuni de actiuni de capital la bursa si care reprezinta o pondere in crestere in totalul intreprinderilor din unele tari. Bancile au putut chiar inlocui creditarea marilor companii cu alte servicii comerciale oferite acestora si au inovat imprumuturile personale la scara de masa.

Tabelul nr.

Ponderea diferitilor intermediari financiari, dupa marimea activelor,
in Marea Britanic in perioada 1913- 1995

in % din total

Nota cifre rotunjite, cu diferente din cauza definitiilor si a modificarilor de-a lungul timpului: de exemplu, pentru banci si societati de constructii, s-a luat valoarea depozitelor de pasiv, iar pentru companiile de asigurari sau fondurile de pensii, valoarea activelor etc.

Sursa diferite statistici financiare citate de Harold Rose in Finan­cial Times Mastering Finance nr. 7/1997

In acest fel vedem azi cum bancile ofera servicii de asi­gurare, de agenturare bursiera si alte servicii bursiere sau de vanzare cu amanuntul a unor produse de investitii de portofoliu, iar companii de asigurari, magazine de vanzare cu amanuntul si, mai ales in SUA, fonduri mutuale care ofera servicii bancare si tot felul de alte servicii financiare. Intrarea in astfel de domenii nu este motivata decat de profitabilitatea anticipata si nu de vreun principiu structural. Unele dintre cele mai profitabile banci cu amanuntul nici n-au intrat in domeniul investitiilor de portofoliu (chiar daca legislatia n-a fost restrictiva). Unele firme de titluri mobiliare si alte institutii financiare duc lipsa de mijloace sau de stimulente care sa le atraga spre servicii bancare cu amanuntul prestate de banci deoarece bancile dominand sistemul actual de plati detin o retea de filiale care, desi in restrangere, ramane inca o formidabila bariera de intrare pe piata a altor concurenti financiari.

Dar chiar si bancile cu amanuntul combina serviciile traditionale de creditare a fir­melor cu instrumente financiare moderne pentru clientii lor. Asa-numita "bomba de timp demo­grafica" va conduce sigur la inlocuirea sau cel putin suplimentarea in toata lumea a pen­siilor de stat cu tot felul de tipuri scheme si programe de pensii private, fonduri de pen­sio­nare oferite de institutii angajatilor lor, intarind astfel rolul pietelor de capital financiar.

Tehnologiile moderne, reducand costurile de tranzactio­nare si de distanta, se asteapta sa aiba o mare influenta asupra tranzactiilor financiare la scara mondiala. Granitele dintre interme­diarii financiari si dintre acestia si firmele nefinanciare vor fi din ce in ce mai putin vizibile, dar avantajele comparabile dintre firmele financiare specializate si conglomeratele economice care-si diversifica activitatea in tot mai multe domenii nu vor depinde numai de tehnologie. Atat in finante, cat si in lumea nefinanciara, balanta va inclina spre specializare.