Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
CONCEPTUL SI ETAPELE APARITIEI FONDURILOR MUTUALE
Fondurile mutuale reprezinta unul din fenomenele financiare cele mai spectaculoase ale secolului XX,cu o evolutie foarte dinamica in cea de-a doua jumatate a secolului si indeosebi in anii recenti. Spectaculozitatea fenomenului se remarca in primul rand prin evolutia deosebita a numarului fondurilor si a activelor gestionate, dar si din diversificarea gamei de produse oferite si imbunatatirea performantelor obtinute in raport cu alte instrumente de investitie.
Industria fondurilor mutuale a crescut foarte mult in a doua jumatate a secolului XX. Dezvoltarea rapida la nivel mondial se traduce prin suma activelor gestionate. Cifrele referitoare la evolutia activelor gestionate in SUA sunt graitoare in acest sens: acestea au crescut de la 450 milioane USD la sfarsitul anului 1940, la 134 miliarde USD in 1979 si la 6400 de miliarde in 2001[1].
In ultimii 20 de ani ai secolului XX cresterea activelor a fost de 4700%. numarul fondurilor a crescut cu 1400%, iar numarul indivizilor care investesc in fonduri americane a crescut de la 6% din populatia americana in 1980 la 49% in 2000, demonstrand rolul crescand pe care acestea l-au dobandit ca vehicul de investitie. Locul numarul doi dupa SUA il ocupa Europa (predominante fiind Franta si Luxemburg), urmate de Japonia, Australia si Canada.
Motivul proliferarii deosebite a fondurilor consta in proliferarea clientelei si a organismelor promotoare. intrucat populatia deceptionata de randamentul slab al produselor bancare traditionale, lipsita de mijloacele necesare gestiunii directe si stimulata de avantajele oferite de gestiunea colectiva s-a indreptat catre fondurile de investitii. Ca minare, a aparut in mod firesc, tendinta de creare de fonduri noi, care a dus ulterior la un nivel inalt de sofisticare si de creativitate in domeniu.
Investitiile colective au aparut pentru prima data in secolul XIX. la initiativa societatilor engleze, dar dezvoltarea lor se datoreaza americanilor. Industria gestiunii colective a cunoscut in dezvoltarea sa trei etape importante:
Prima etapa este cea de aparitie a instrumentelor gestiunii colective. Primele fonduri mutuale au aparut in anii 1920 in America, ca raspuns la interesul publicului pentru investitiile in actiuni intr-o perioada de crestere economica ridicata. In anii 1930, odata cu criza economica, devine necesara o limitare a dezvoltarii gestiunii colective pentru a se evita sau limita falimentul micilor investitori. Primele legi promulgate in acest domeniu stabilesc principiile generale de organizare si functionare a societatilor de gestiune, care trebuiau sa obtina acordul autoritatii pietei de capital atat pentru functionare cat si pentru aprobarea titlurilor gestionate. Informarea corecta a clientilor era obligatorie in scopul atragerii increderii publicului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se asista la organizarea industriei investitiilor colective, favorizata de conjunctura economica (crestere economica - inflatie mica, dobanzi mici). Pana la criza de la inceputul anilor 1970, fondurile incep sa se diferentieze in functie de obiectivul de gestiune, dar si in functie de metoda de gestiune, metoda de selectare a titlurilor, orizontul de investitie, filozofia de investire. Se dezvolta tehnici de masurare a performantelor, tehnici de marketing, se multiplica retelele de comercializare, se diversifica clientela.
Cea de-a treia etapa in dezvoltarea a investitiilor colective este etapa intaririi si accentuarii reglementarilor de securitate, intr-o perioada in care conjunctura economica se schimba foarte mult. Informarea clientului este mult mai controlata si sanctionata atunci cand nu este respectata.
Administrarea in comun a plasamentelor de capital este un proces vast care pune in relatie disponibilitatile rezultate in urma procesului de economisire si cererea de resurse financiare din economia unei tari. Institutiile implicate in acest proces se regasesc sub denumiri diverse in diferite tari: in Statele Unite ale Americii sunt cunoscute sub denumirea de Fonduri Mutuale (Mutual Funds), in Anglia exista Uudertakiug for Colective Investmeut in Transferable Securities - UCITS), iar in Franta exista generic Organisme de Plasament Colectiv in Valori Mobiliare, care imbraca diverse forme Societati de Investitii cu Capital Variabil (SICAV), Fonduri Comune de Plasament (FCP). etc. In tara noastra se intalnesc ca fonduri deschise de investitii (mutuale), societatile de investitii financiare (SIF) si fonduri cu capital de risc.
Activitatea organismelor gestiunii colective, consta in strangerea capitalului, chiar si sub forma sumelor mici, care apoi este investit in valori mobiliare, urmarind principiul diviziunii riscurilor. Astfel, se constituie un portofoliu colectiv, fiecare investitor detinand o cota parte, proportional cu aportul sau. si pe care o poate rascumpara atunci cand doreste sa-si recupereze banii.
Suma pe care o primeste investitorul la rascumparare poate fi inferioara sau superioara celei varsate, depinzand de evolutia pietelor financiare si rezultatele obtinute de gestionarii fondurilor. In scopul protejarii investitorilor si dat fiind ca fondurile sunt prin definitie colectori ai economisirii publice, activitatea lor este in tarile dezvoltate supusa unei reglementari detaliate de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, regulile deontologice fiind stabilite in general de un organism coordonator: in SUA cunoscut sub numele de Institutul Fondurilor de Investitii (Investment Compauy Institute, prescurtat ICI), in Franta: Asociatia Societatilor si Fondurilor Franceze de Investitii (ASFFI), in Luxemburg: Asociatia Luxemburgheza a Fondurilor de Investitii (ALFI), in Anglia: Association of Unit Trusts and Iiivestment Funds (AUTIF) , iar in tara noastra: Uniunea Organismelor de Plasament Colectiv in Valori Mobiliare (UNOPCVM).
La nivel european s-a fondat in 1974 Federatia Europeana a Fondurilor si Societatilor de Investitii (FEFSI), organizatie paneuropeana formata din cele 15 tari membre ale Uniunii Europene, plus Elvetia si cateva state candidate la Uniunea Europeana: Cehia, Ungaria si Polonia. FEFSI s-a creat in scopul promovarii oportunitatilor de plasament egale pe toate pietele europene, mentinerii protectiei investitorilor si al prezervarii integritatii industriei prin promovarea unor inalte standarde etice ale profesiei la un nivel omogen pe plan european.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate