Relatiile economice internationale si circuitul economic mondial

Relatiile economice internationale si circuitul economic mondial

Necesitatea obiectiva a stabilirii unor raporturi economice intre tarile lumii decurge din diviziunea internationala a muncii, din tendinta necesara de specializare in productie a statelor. Adancirea si diversificarea diviziunii mondiale a muncii si implicit a specializarii internationale determina intensificarea legaturilor si interdependentelor care exista atat la nivel de state, cat si la nivel de firme.

Relatiile economice internationale reflecta legaturile si interdependentele care apar intre economiile nationale in tot ce inseamna schimburile de activitati si miscarea de bunuri si servicii, de valori spirituale, mijloace banesti care au loc la un anumit moment. Astfel, intr-o formula simplificata putem defini sistemul relatiilor economice internationale ca ansamblul legaturilor dintre economiile nationale, dintre agentii economici din diferite tari, in cadrul carora au loc schimburi de bunuri si servicii. Trebuie spus ca aceste relatii se desfasoara intr-un cadru economico-juridic bine determinat, impunandu-se interventia activa a statului sub forma unor acorduri comerciale, de cooperare, a unor contracte clar stabilite.

In timp ce relatiile economice internationale se refera la legaturile dintre economiile nationale si firmele apartinand acestora, prin flux economic se intelege miscarea unor valori materiale, spirituale, banesti de la o tara la alta. Atunci cand incercam sa caracterizam un anumit flux economic trebuie sa luam in considerare urmatoarelor elemente de conditionare :

a)     obiectul schimburilor, in sensul ca acesta poate fi reprezentat de bunuri materiale, servicii, mijloace banesti, etc.

b)     orientarea geografica, adica orice flux se desfasoara intre state sau agenti economici din diferite parti ale lumii

c)     frecventa cu care se desfasoara, adica manifestarea caracterului de continuitate al activitatilor economice.

Totalitatea fluxurilor economice internationale, care au loc in cadrul schimburilor de activitati dintre tari, privite in interdependenta lor, constituie circuitul economic mondial. Astfel, circuitul economic mondial poate fi definit ca totalitatea fluxurilor economice internationale privite nu ca o simpla suma aritmetica, ci in stransa lor interdependenta; el exprima impletirea unor forme ale schimbului reciproc de activitati dintre diversele economii nationale, care nu se limiteaza la sfera circulatiei, ci cuprind si sfera productiei si cercetarii stiintifice[1].

In ordinea aparitiei lor in sistemul economiei mondiale, in cadrul relatiilor economice internationale distingem trei mari fluxuri :

fluxurile comerciale

fluxurile financiar - monetare

fluxurile de cooperare.

Fluxurile internationale, implicit circuitul economic mondial au un caracter deosebit de dinamic, in sensul ca apar modificari semnificative de la o perioada la alta, de la o zona la alta; inclusiv modul de formare al acestor fluxuri ne arata acest lucru. Astfel, in conditiile formarii economiei mondiale, principalul flux international era cel de marfuri, fluxul comercial. Mai tarziu, incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea o insemnatate deosebita capata fluxurile de capital, sub forma creditelor si a investitiilor, pentru ca dupa cel de-al doilea razboi mondial, in stransa legatura cu revolutia tehnico-stiintifica, sa apara fluxul de cooperare economica internationala. In cadrul circuitului economiei mondiale se impune atentiei tendinta de adancire a interdependentelor dintre fluxuri; de exemplu fluxul de cooperare exercita o mare influenta asupra fluxurilor de echipamente, de forta de munca, de investitii valutare, de cunostinte tehnico-stiintifice. De aceea, cooperarea economica nu se substituie fluxurilor deja existente in relatiile dintre tari, ci le stimuleaza dezvoltarea, astfel incat realizarea ei depinde de desfasurarea celorlalte fluxuri.

Evolutia fluxurilor economice internationale este influentata de o serie de factori, dintre care amintim:

accentuarea caracterului industrial al economiei mondiale

adancirea diviziunii mondiale a muncii

cresterea pretului la produsele manufacturate

aparitia unor crize la nivelul economiei mondiale

accentuarea fenomemului de urbanizare.

Dupa cum se vede, continutul fluxurilor economice internationale este eterogen, el manifestand o tendinta continua de diversificare in raport cu stadiile de dezvoltare ale economiei mondiale.

Fluxul comercial reflecta interdependentele din sfera circulatiei marfurilor si serviciilor, fiind caracterizat prin:

ritmul de crestere a comertului international a devansat ritmurile de crestere ale productiei mondiale si ale produsului intern brut; potrivit datelor publicate de Organizatia Mondiala a Comertului, intre anii 1950-1994 volumul productiei mondiale a crescut de 5.5 ori, iar al comertului mondial de 14 ori, atingand in 1996 valoarea de 5000 miliarde dolari.

diversificarea structurii exportului si importului mondial; ca urmare a accentuarii tendintei de specializare si a cresterii mai accentuate a preturilor la produsele manufacturate in defavoarea materiilor prime, in prezent 2/3 din comertul mondial fiind detinut de produsele cu un inalt grad de prelucrare

formarea celor trei mari poli economici - polul vest-european, nord-american si asiatic - care detin in prezent aproximativ 80% din comertul mondial

accentuarea protectionismului prin cresterea, mai ales a instrumentelor de natura netarifara; proliferarea barierele tarifare si netarifare impiedica sau limiteaza comertul cu anumite categorii de marfuri, de aici rezultand lipsa cointeresarii unor state in ridicarea competitivitatii marfurilor respective

cresterea comertului cu marfuri este devansata de cel al comertului cu servicii, acesta reprezentand in 1995 circa 20% din comertul mondial

accentuarea tendintei de institutionalizare a schimburilor internationale, in acest sens remarcandu-se cresterea importantei unor organizatii si institutii internationale, atat la nivel mondial cat si regional.

Fluxul financiar - monetar formeaza cea de-a doua categorie a fluxurilor circuitului economic mondial. Acest flux se concretizeaza in acele raporturi economice care se exprima si se desfasoara prin intermediul mijloacelor de plata si de credit international. Evolutia economiilor nationale, precum si dezvoltarea si diversificarea formelor de manifestare ale comertului au determinat aparitia si dezvoltarea relatiilor valutar-financiare. Sistemul acestor relatii trebuie sa fie in contact permanent cu sistemul economiei mondiale, aspectul dinamic al acestuia se va transmite si asupra mecanismului de functionare al sistemului financiar valutar.

Relatiile financiar - monetare reprezinta ansamblul raporturilor ce se formeaza intre persoane fizice si juridice in legatura cu fluxurile comerciale, extra - comerciale si financiare de fonduri banesti la nivel international, precum si mecanismele, institutiile si reglementarile care faciliteaza aceste fluxuri[2]. Putem imparti aceste relatii in diferite fluxuri, fluxuri care vizeaza: schimburile economice internationale, finantarea internationala si relatiile de credit care pot sa apara intre entitatile economiei mondiale.

Prima forma pe care o imbraca relatiile financiar-monetare, este cea care se formeaza in cursul schimburilor economice, ca relatii banesti exprimate in diferite valute, rezultate prin participarea statelor si a diverselor institutii financiare. Astfel, relatiile valutare reprezinta raporturile economice de schimb si transfer de creante care se desfasoara si se exprima prin mijloacele de plata internationale, bazandu-se pe schimburile de marfuri si servicii, actiunile de cooperare si pe elementele circulatiei internationale a capitalului si a fortei de munca[3]. In acest caz, fluxul financiar-monetar apare ca o modalitate de desfasurare al schimburilor internationale (comert, turism, transporturi, transfer de tehnica si tehnologie, etc.), avand un caracter compensatoriu.

Al doilea aspect al acestor relatiilor este cel de natura financiara, caruia ii este specific finantarea diferitelor actiuni, cu conditia ca finantarea sa fie facuta pe plan extern. Aceasta finantare se materializeaza prin masuri de mobilizare si repartizare de fonduri prin instrumente specifice si prin institutii internationale specializate, luand forma investitiilor externe si a exportului de capital.

Ultimul aspect al relatiilor financiar-monetare imbraca forma relatiilor de credit, caracterizate prin alocarea resurselor pe termen scurt; aceste relatii apar in legatura cu formarea si repartizarea la nivel international al fondului de creditare, implicand persoane fizice si juridice, institutii bancare nationale si internationale.

Trebuie precizat ca relatiile valutare, financiare si de credit au evoluat pe parcursul istoriei, evolutie care s-a bazat pe multiplele interdependente care isi au originea in fluxurile circuitului economic mondial. Legat de continutul relatiilor financiar-monetare apar exprimate doua functii principale :

repartizarea fondurilor acumulate pe plan mondial catre unitatile economice care au asemenea necesitati pentru dezvoltarea lor (prin aceasta se realizeaza dezvoltarea si modernizarea economiilor, sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare, acordarea de ajutoare, imprumuturi pe diferite termene)

constituirea si repartizarea resurselor de creditare pe plan international[4].

Pentru ca aceste functii sa se realizeze trebuie luate in considerare mecanismele si componentele de baza ale relatiilor financiar-valutare, institutiile si organizatiile angrenate si reglementarile care ordoneaza raporturile care apar. Referitor la evolutia pe care a inregistrat-o miscarile de capital pe piata internationala, trebuie precizat ca acestea au devenit forta motrice principala a economiei mondiale. Asistam astfel la un proces de dematerializare financiara, in sensul ca fluxurile de capital nu mai au nevoie de un suport real pentru a circula. Acest fenomen, care caracterizeaza sfarsitul de secol, s-a dezvoltat de-a lungul mai multor etape. Intr-o prima etapa, operatiunile financiare insoteau schimbul de marfuri. Apoi, intr-o a doua etapa, operatiunile financiare au precedat sau urmat schimbul de marfuri (era vorba de creditele cumparator, creditele vanzator, etc.); operatiunile financiare corespundeau inca si erau legate doar de un anume schimb de marfuri. Intr-o a treia etapa, s-au dezvoltat fluxurile pur financiare pentru operatiuni legate de anumiti agenti economici si nu de anumite schimburi de marfuri (credite de investitii). Efectul acestor evolutii este acela ca miscarile de capital nu s-au disociat inca de fluxurile comerciale, dar legatura dintre ele este tot mai slaba[5].

Cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala este al treilea flux al circuitului economic mondial; acesta are in vedere efortul comun depus de diferite state si care se poate manifesta in diferite domenii. Putem defini cooperarea economica ca reprezentand un sistem de relatii contractuale intre doi sau mai multi parteneri din tari diferite, vizand realizarea in comun, prin eforturi conjugate, de regula, esalonate pe o perioada de mai multi ani, a unor obiective sau actiuni in domeniul productiei materiale (cooperare in productie), al cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice (cooperare tehnico-stiintifica), al marketingului si comercializarii (cooperare economica) in vederea obtinerii unor avantaje materiale, economice, repartizate in mod echilibrat intre parteneri[6].