Strategia de plasament in functie de ciclurile de viata ale patrimoniului

Strategia de plasament in functie de ciclurile de viata ale patrimoniului

Ciclul de viata al unei familii trece prin diferite etape care se caracterizeza printr-o evolutie a preocuparilor si constrangerilor familiale si financiare.

Intr-o prima etapa, cheltuielile familiale (locuinta, educatia copiilor etc.) depasesc veniturile disponibile, ceea ce face necesara recurgerea la imprumuturi, este faza de indatorare.

Intr-o a doua etapa, greutatea (ponderea) relativa a acestor cheltuieli tinde sa se reduca, iar situatia profesionala se amelioreaza, patrimoniul ajungand la faza sa de dezvoltare.

Intr-o a treia etapa, scaderea veniturilor din activitate duce la o noua faza a nevoilor financiare care nu vor mai fi acoperite prin indatorare ci prin consumarea economiilor realizate sau printr-o organizare a patrimoniului menita sa genereze venituri complementare. Este o faza de reorganizare a patrimoniului marcata si de pregatirea transmiterii acestuia urmasilor, in cele mai bune conditii familiale si fiscale.

De regula majoritatea clientilor consilierilor in investitii din tari precum SUA sau Franta sunt dintre cei care se gasesc in faza de dezvoltare a patrimoniului, cand realizeaza fluxuri financiare importante.

Sintetizand, etapele si ciclurile patrimoniale pot fi schitate astfel:

CONSTITUIRE DEZVOLTARE TRANSMITERE

30ani 40/45ani 55/65ani

perioada de activitate pensie

nevoia de valorizare nevoia de venit

indatorare economisire dezinvestire sau reorganizare

Structura si compozitia patrimoniului reflecta profilul detinatorului sau si necesita un demers individualizat in functie de trasaturile comportamentale ale acestuia. Trebuie deci analizat acest patrimoniu de o maniera globala. Inainte de a prezenta metoda pe care am conceput-o socotim necesara recurgerea la o metoda de studiere a patrimoniului derivata din analiza financiara a intreprinderii. Procedam prin analogie cu aceasta, analizand patrimoniul in termeni de bilant, cont de rezultate si elemente in afara bilantului. Astfel bilantul v-a reflecta stocurile de active si datoriile patrimoniale, contul de rezultate fluxurile monetare ale familiei, iar in afara bilantului vor fi evidentiate drepturi si angajamente dificil de evaluat in termeni monetari.

Acasta analiza v-a trebui sa raspunda la trei intrebari esentiale in materie de plasamente:

- caror piete le apartin activele detinute?

- care este modul de gestiune al acestor active?

- care este modul de detinere al acestor active?

Patrimoniul trebuie analizat in termeni de piete suport a investitiilor si a raspunsurilor la obiectivele prestabilite. Gestiunea acestor active trebuie sa imbrace o forma care sa-i permita sa raspunda asteptarilor clientului (doreste sa-si administreze personal patrimoniul, opteaza pentru delegarea gestionarii.).

Modul de detinere a activelor permite optimizarea pe plan juridic si fiscal a activelor detinute (ex.: valori imobiliare detinute in cont individual sau in cadrul unui contract de asigurare de viata.

In tarile occidentale pana la sfarsitul anilor 60, patrimoniul era detinut direct, chiar daca gestionarea acestuia putea fi delegata (conturi administrate in special de agentii de schimb). Anii 70 au adus dezvoltarea exploziva a unor produse de investitie colectiva, care au permis prin regruparea capitalului, diminuarea costurilor pe unitate de capital investit.

Astfel, detinerea directa a patrimoniului presupune stabilirea urmatoarei relatii:

Familii Active de baza Emitenti

Imobiliare

Financiare.

In timp ce detinerea indirecta a patrimoniului aduce un element in plus:

Familii Intermediari Active de baza Emitenti

Organisme de

plasament colectiv

Evolutia modurilor de gestionare a activelor (organisme de plasament colectiv) si noile solutii de detinere a produselor gestionate (asigurari de viata, planuri de economisire in cazul intreprinderii etc.) au avut ca si efect pierderea din vedere a legaturii existente intre produsul vandut si pietele pe care sunt investite capitalurile (financiara, imobiliara).

Aceasta aparenta deconectare produs - detinere - piata este accentuata de multiplicarea modurilor de gestionare si de detinere posibile, dar in realitate investitiile se realizeaza pe piete identice sau similare.

Spre exemplificare, un plasament in actiuni, se poate concretiza mai intai in constituirea unui portofoliu detinut direct de catre investitor si a carui gestionare se poate face personal de catre acesta, ori indirect prin delegarea acestei sarcini unui consultant in valori mobiliare. Mai apoi persoana respectiva, poate detine actiuni si indirect, prin subscrierea unor titluri de participare la un fond mutual, sau prin cumpararea de actiuni la o S.I.F, ori prin incheierea unui contract de asigurare de viata multisuport etc. Evident, in aceste ultime variante, gestionarea patrimoniului este una indirecta.

In consecinta, trebuie diferentiate activele de baza sau suportul economic al investitiei de modurile de gestionare sau detinere a acestor active, reprezentand suporturile juridice ale plasamentului. Alegerea activului de baza sau optiunea economica determina rentabilitatea sperata si riscul asumat (mai mult sau mai putin de o maniera intuitiva) de catre investitor. Modurile de gestionare si detinere nu reprezinta decat un ambalaj economic neutru, cu efecte de ordin juritic si fiscal. Ele permit sa optimizam detinerea si administrarea patrimoniului si sa modificam uneori raportul rentabilitate-risc.

Inainte de a determina nivelul de risc al investitorului (sau risc - patrimonial) este important sa determinam care sunt pietele pe care sunt investite capitalurile ce compun patrimoniul.

- piata imobiliara

- piata financiara

- piata artei

- piata materiilor prime

O segmentare mai detaliata este recomandabila, in special pe principalele componente ale patrimoniului. In fapt, o piata nu este un ansamblu omogen, ea se compune din subansamble ce pot prezenta evolutii divergente.

De exemplu o proprietate imobiliara poate fi:

- neconstruita: terenuri agricole, viticole, de constuctii, paduri etc.

- construita: imobile de locuit, birouri, depozite, magazine, case de vacanta (+ in mediu urban/rural).

La fel piata de capital se poate descompune in:

- piata actiunilor (nationala, straina)

- piata instumentelor purtatoare de dobanda (obligatiuni, certificate de depozite, depozite la termen.).

Piata obiectelor de arta cuprinde atat tranzactiile cu tablouri, cat si cele cu piese de mobilier, anumite bijuterii, tapiserii, obiecte de ceramica etc.

Alegerea activului de baza reflecta orientarea si strategia patrimoniala a investitorului. In fapt aceasta optiune este determinata de marimea patrimoniului global, de varsta investitorului si de comportamentul sau (siguranta, dinamism, inovatie) rezumandu-se in cele din urma la fixarea unor obiective de rentabilitate si risc prestabilite.

In ceea ce priveste rentabilitatea, in cazul nostru ea reprezinta rezultatul cumulat al sumelor incasate (dobanzi, chirii, dividende) si a valorizarii capitalului pe o perioada data.

Astfel, alegerea activului primar este determinata de urmatorii factori:

nivelul de rentabilitate dorit;

modul de repartitie a rentabilitatii intre venit si valorizare.

De exemplu, actiunile ofera in general un randament mai mic decat obligatiunile, dar pe de alta parte perspectivele de valorizare in timp sunt superioare. De asemenea detinerea si/sau folosirea unor imobile de locuit, obiecte de arta s.a.m.d. ofera o rentabilitate reala, dar dificil de masurat in termeni monetari.

In ceea ce priveste riscul unui activ patrimonial acesta trebuie analizat pe diferite nivele:

risc de a pierde definitiv capitalul (rezulta din faliment, deturnarea fondurilor plasate);

risc de scadere a valorii activelor.

In prezent interconectarea pietelor financiare si imobiliare, nationale si straine, difuzarea informatiilor in timp real, fac activele suport ale investitiilor din ce in ce mai volatile, ceea ce conduce la posibilitatea masurarii riscului de piata prin volatilitate sau variatia preturilor sau cursurilor.

Trebuie sa fin constienti ca scaderea valorii unui activ poate fi conjuncturala si ca in acest context, riscul nu va fi suportat decat daca, datorita unor nevoi reale sau a nesigurantei, investitorul este constrans sa-si recupereze investitia in activul respectiv intr-un moment de subevaluare a pretului. Volatilitatea poate fi considerata deci ca un pret al rabdarii sau al sangelui rece.

Dupa opinia noastra, in acest context intervine si problema arbitrajului: merita sa pastram un activ si sa asteptam revenirea pretului la nivelul cel mai bun sau sa acceptam o anumita pierdere si sa ne reorientam catre un activ mai promitator?

Referitor la riscul de scadere a randamentului, acesta exista la toate plasamentele la care venitul nu este garantat) dar nu are aceeasi amploare la toate activele suport. Chiar daca randamentul este garantat, exista un risc de pierdere de randament (lipsa de castig) daca remunerarea oferita de alte plasamente creste. De exemplu, plasamentele in certificate de depozit sau in obligatiuni cu dobanda fixa (pastrate pana la scadenta) ofera un randament fix cert. In schimb imobilele, plasamente considerate sigure, nu ofera nici o garantie privind nivelul chiriei.

Simpla analiza a riscului si a rentabilitatii nu este un demers suficient, trebuie imbinate cele 2 notiuni, admitand ca este logic ca pe termen mediu, rentabilitatea sa creasca odata cu nivelul de risc acceptat. Prin urmare consideram ca rentabilitatea este deci pretul timpului (sau nelichiditatii) si a nivelului de risc acceptat.

In fine modul de detinere a unui activ este un "mijloc juridic" care permite optimizarea gestionarii patrimoniului. Acest mod are un impact la nivel fiscal, juridic si poate ameliora raportul rentabilitate risc. De exemplu, in Franta cei care opteaza pentru detinerea indirecta a unui imobil, investind intr-o societate specializata in plasamente imobiliare, sunt scutiti de plata impozitelor pe cladiri si terenuri.

De asemenea, cei care aleg sa detina actiuni de o maniera indirecta, cumparand titluri la un fond de investitii, vor beneficia de o reducere a costului de tranzactionare pe unitate de capital investit. Pe de alta parte, modul de detinere al activelor poate influenta modul de gestionare al acestora. In cazul unui contract de asigurare de viata cu componenta de capitalizare, investitorul asigurat nu poate gestiona activele primare (actiuni, obligatiuni) dar poate hotari raportul dintre diferitele piete (nationale sau straine).