STRUCTURA, DINAMICA SI STAREA FIZICA A CAPITALULUI FIX

STRUCTURA, DINAMICA SI STAREA FIZICA A CAPITALULUI FIX

Capitalul productiv (real, tehnic) reprezinta partea din patrimoniul (averea) firmei, ce se concretizeaza in utilizarile in procesul de productie. Acesta se imparte in: imobilizarile corporale si active circulante.

Capitalul fix (imobilizari corporale) reprezinta acea parte a activului unei firme care participa la mai multe cicluri de productie, fara a-si modifica forma lor initiala, consumandu-se si diminuandu-si valoarea in mod treptat, prin transferarea acestora asupra noilor produse, lucrari si servicii.

Capitalul circulant reprezinta acea parte a unei firme, ce se concretizeaza in: materii prime, materiale, stocuri pe diferite stadii ale lantului de productie pentru evitarea intreruperilor si a salturilor in activitate.

Impartirea capitalului real (tehnic), in capital fix si capital circulant are la baza mai multe criterii si anume: modul de participare a diferitelor elemente de capital la producerea bunurilor; felul in care se consuma in procesul de productie; modalitati de inlocuire, in momentul cand sunt consumate si uzate.

In abordarea capitalului ca factor de productie, intereseaza in aceasta parte a lucrarii doar ciclul exploatare - fabricare, in cadrul caruia, capitalul productiv, in procesul miscarii sale functionale, parcurge un circuit alcatuit din trei stadii (aprovizionare - productie - desfacere) si ia trei forme functionale: (bani, bunuri - capital sau productie si marfa).

Delimitarea si definirea continutului si existentei simultane a capitalului productiv al intreprinderii si miscarea lui prin cele trei stadii ii corespunde faza de aprovizionare, stadiul II faza de productie si stadiul III desfacerea) poarta denumirea de circuitul capitalului.

Continuarea activitatii economice obliga intreprinderile industriale la reluarea neintrerupta a circuitului capitalului, proces definit si cunoscut sub numele de rotatia capitalului, care inseamna, in fond, asigurarea fluidizarii circuitului capi-talului industrial, ca proces periodic, repetabil, din momentul avansarii capitalului si pana in momentul intoarcerii lui la intreprinzator. Timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet al capitalului, exprimat in zile, constituie durata unei rotatii (t_r) sau viteza de rotatie.

2 Capitalul social se defineste prin totalitate aporturilor in bani sau in natura, cu care participantii (proprie-tarii) vin la infiintarea unei intreprinderi, unitati asociative, societati comerciale etc. In materie de finantare sau de investitie, acesta poate fi alcatuit din capitalul adus direct de proprietarii si asociati, la care se vor platii dividende. El reprezinta in procesele de productie sau activitatile utile garantia pentru intreprindere sau gajul general si are o valoare fixa si intangibila (Vezi, Mihai Pascu, Smaranda Angheni, Cornelia Lefter, Societatile comerciale (cazuri, ipoteze, solutii), Buletin Economic Legislativ nr. 6/1995, p. 65).

Timpul de rotatie este alcatuit din timpul de productie (t_p) si timpul de circulatie (t_c). Prin urmare, timpul rotatiei se determina cu relatiile: t_r= t_p + t_c; tc = ta + td

in care: t_a - timpul de aprovizionare; t_d - timpul de desfacere.

Viteza de rotatie a capitalului depinde, in special, de durata de viata a fiecarei componente a capitalului productiv. In general, cu cat ponderea capitalului fix in totalul capitalului intreprinderii este mai ridicata, cu atat viteza de rotatie a lui este mai mica si invers. Asadar, viteza de rotatie a capitalului depinde de doua grupe de factori:

. factori ce tin de structura capitalului productiv;

. timpul de productie si circulatie.

In cadrul resurselor productive, un rol esential il detin imobilizarile corporale, atat din punct de vedere al ponderii pe care o detin in valoarea patrimoniala a firmei, cat si ca urmare a faptului ca in functie de acestea se determina capacitatea de productie. In acelasi timp, imobilizarile corporale reprezinta o resursa scumpa si, ca atare, se impune folosirea lor eficienta.

Capacitatea de productie se determina in functie de partea activa (transformatoare) a capitalului fix si, de aceea, se impune cunoasterea si analiza structurii acestor active, care se face folosind indicatorii de structura, determinanti cu relatiile:

Is - indicator de structura; Ki -capitalul fix din structura "i", %Ck- cresterea relativa de capital fix

Dinamica capitalului fix reprezinta evolutia in timp, atat in expresie absoluta, cat si relativa, ca urmare a modificarilor de volum si valoare intervenite prin intrari, iesiri si reevaluari petrecute la nivelul fiecarui element sau al intregului. Analiza dinamicii capitalului fix se poate face la un moment dat sau intr-un interval de timp, astfel:

in marime absoluta, evolutia in timp a modificarilor produse in valoarea capitalului fix se determina cu relatia:

In care: ΔK_f - modificarea absoluta a valorii capitalului fix; K_f0 - valoarea ca-pitalului fix la inceputul anului; K_fi - valoarea capitalului fix pus in functiune in cursul anului; K_fe= valoarea capitalului fix scoasa din functiune in timpul anului

in marime relativa, evolutia capitalului fix se detrmina cu relatia:

Structura si dinamica capitalului fix sunt conditionate in realitate de starea fizica a acestuia, respectiv de uzura fizica si uzura morala.

Starea fizica a capitalului fix, care exprima calitatea tehnica a mijloacelor de productie, influenteaza randamentul si eficienta si, de aceea, trebuie cunoscuta, in care scop se folosesc coeficientii (indicii) urmatori: coeficientul starii de utilitate (Kut), coeficientul uzurii sau deprecierii(Ku), coeficientul innoirilor sau intrarilor (Ki), coeficentul iesirilor (Ke). Acesti indicatori se determina cu relatiile:

K_T- valoarea ramasa (neamortizata) a capitalului fix; Ki - valoarea de intrare (contabila) a capitalului fix sau valoarea ramasa (Kr); A - marimea uzurii (amortizarii), Kn(Ks)- valoarea punerilor in functiune (scoaterii) in anul "t"; K'i - valoarea capitalului fix la inceputul anului.

Uzura capitalului fix reprezinta pierderea caracteristicilor tehnico-functionale a mijloacelor fixe, ce are loc o data cu trecerea timpului, atat prin folosirea, cat si prin nefolosirea lor. Acest proces este cauzat de un complex de factori ca: natura si calitatea capitalului fix, respective natura obiectelor muncii prelucrate calificarea salariatilor care folosesc capitalul fix; modul de folosire; conditiile atmosferice; gradul de mobilitate. Uzura tehnica (fizica si morala) a capitalului fix imbraca mai multe forme (mecanica, chimica, de rodaj, normala, anormala - accidente etc.) si are o evolutie descrescatoare in timp, asa cum se prezinta in figura 5.1 (in care U- utilitatea (valoarea de intrebuintare) R- randamentul capitalului fix, i-initial, M- momentul scoaterii din functiune, DNU- durata normala de utilizare)

Fig. 5.1. Evolutia uzurii capitalului fix

Reprezentarea din figura 5.1. evidentiaza faptul ca utilitatea (valoarea de intrebuintare) capitalului fix (U) scade cu trecerea timpului, precum si randamentul (R) acestuia, in raport cu randamentul initial. Importanta cunoasterii gradului de uzura a fiecarui element ce formeaza capitalul fix deriva din aceea ca poate sta la baza unor decizii fundamentale in domeniul utilizarii factorilor de productie si fundamentarii volumului de activitate. De aceea se impune cunoasterea starii fizice a mijloacelor fixe, care se face folosind un sistem de indicatori, ce au la baza o serie de criterii pentru aprecierea uzurii. Dintre acesti indicatori mentionam:

a) Uzura fizica dupa durata consumata (U_fc) se determina prin raportarea duratei de serviciu consummate (DSC) la durata normala de utilizare (DNU):

in care: DUR - durata de uzura ramasa.

b) Uzura fizica dupa metoda statistica (U_fs) se determina prin raportarea fondului de amortizare (FA) la valoarea initiala (V_i) a mijloacelor fixe (i-anul):

c) Uzura morala in functie de influenta productivitatii factorilor de productie (U_w1) se determina cu relatia:

in care: U_w1 - uzura morala de forma "1"; I_w - indicele de crestere a productivitatii factorilor de productie

d) Uzura morala in functie de influenta programului ethnic (U_w2) se determina cu relatia:

in care: U_w2 - uzura morala de forma "2"; ΔP - sporul de profit obtinut cu utilajul nou (n) si utilajul vechi (v).

Amortizarea capitalului fix este expresia baneasca a uzurii fizice, care se transfera asupra produselor si se constituie in vederea innoirii mijloacelor fixe. Ea se calculeaza din momentul punerii in functiune si pana la recuperarea integrala a valorii mijloacelor fixe. Valoarea neamortizata se suporta din rezultatele financiare ale firmei si afecteaza profitul.

Amortizarea este privita economic, ca element de cost si financiar, ca sursa de autofinantare a firmei, pana in momentul folosirii ei la reinnoirea mijloacelor fixe uzate. Ea se determina in baza a trei elemente tehnice: durata normala de utilizare (DNU), respectiv durata de utilizare ramasa (DUR), valoarea de amortizat (valoa-rea medie anuala) si normele de amortizare folosind relatiile:

In care: A - suma anuala a amortizarii; N_ap(N'_ap) - norma proportionala de amortizare in cazul DNU si DUR; DSC/DSN - durata de serviciu con-sumata si durata de serviciu normata (pentru mijloace fixe intrate in patrimoniu inainte de 31.12.1993); Ki - coeficient stabilit prin lege (1,5; 2; 2,5) in functie de DNU; V_ia - valoarea de achizitie la inceputul anului; V_i - valoarea absoluta a intrarilor; Ve - valoarea absoluta a iesi-rilor; t(t') - numarul lunilor de functionare (nefunctionare) din anul res-pectiv; T - numarul

loarea de achizitie.

Normele de amortizare prezentate mai sus definesc cele trei regnuri (politici) de amortizare care sunt in functie de mai multi factori, si anume: legislatia in domeniu; situatia economico-financiara a firmei; evolutia cererii la produsele firmei etc. Aceste politici sunt: politica de amortizare liniara; politica de amortizare degresiva; politica de amortizare accelerata.

Evolutia fondului de amortizare si a valorii ramase (V_r) in urma procesului de amortizare se prezinta in graficul din figura 5.2. (V_a-valoarea de amortizat, AI- amortizare proportionala, A_p-amortizarea progresiva, amortizarea degresiva)

Fig. 5.2. Evolutia fondului de amortizare si a valorii ramase

Calculul fondului de amortizare ce urmeaza a se prelua din rezultatele eco-nomice porneste de la fenomenul de transfer de valoare din capitalul fix in produs, ca urmare a uzurii fizice. Dupa o evolutie rapida, in perioada de rodaj si adaptare la conditiile de productie, uzura avanseaza lent, iar spre sfarsitul vietii economice, uzura fizica avanseaza rapid. Functia uzurii fizice evolueaza conform graficului din figura 5.3. (I - rapid; II - lent; III - rapid).

Amortizarea difera, de uzura fizica datorata participarii capitalului fix la pro-ductie, ea trebuie sa tina cont si de actiunea uzurii fizice datorate factorilor naturali (uzura fizica II), cat si de manifestarea uzurii morale mai devreme de indeplinirea duratei normale de functionare. In aceste conditii scoaterea din functiune mai devreme implica o repartitie financiara superioara transferului real de valoare. De aceea, meto-dele de amortizare practicate sunt aprobate prin lege. Dupa cum reiese din reprezen-tarea grafica din figura 5.4., pentru a evita pierderile cauzate de actiunea factorilor naturali si a progresului tehnic se impune amortizarea mai rapida a respectivelor mijloace fixe. Astfel, in prima parte a perioadei normale de utilizare (DNU₁) se recupereaza intreaga valoare a capitalului fix, urmand ca in a doua perioada (DNU₂) acesta sa satisfaca un serviciu gratuity, perioada corespunzatoare aparitiei uzurii morale.

Fig. 5.3. Evolutia uzurii fizice Fig. 5.4. Evolutia amortizarii si uzurii fizice

Activele imobilizate fixe sunt evaluate si inregistrate in contabilitate, la una din valorile

valoarea de cumparare, care reprezinta efortul financiar facut de societatea comerciala pentru intrarea unui activ imobilizat in patrimoniu si se bazeaza pe pretul de achizitie, cheltuieli cu fiscalitatea, transportul, comisioanele;

valoarea economica, este data de valoarea actualizata a fluxurilor nete de trezorerie pe care utilizarea activelor respective o poate genera;

valoarea de piata, reprezinta valoarea ce se poate stabili cu prilejul lichidarii activului respective sau sub aspectul costului de inlocuire tinand seama de gradul de uzura, de imbunatatirile tehnice ale noilor produse similare.

Avand in vedere ca aceste active sunt procurate la date diferite, valori de in-ventar diferite si regimuri de amortizare diferite, se pune problema reevaluarii lor pentru ca amortizarea sa fie reala. Acest proces este necesar, ca urmare a modifi-carilor ce au avut loc in nivelul preturilor, a utilizarii acestor mijloace in alt regim de-cat cel stabilit initial (normat), cat si ca urmare a discordantei care apare intre amor-tizare si uzura. Dintre tehnicile de reevaluare a mijloacelor fixe mentionam: a) corectarea valorii de intrare cu un indice de preturi specific familiei de bunuri careia ii apartine componenta de mijloc fix

b) corectarea valorii de intrare cu indicele care exprima variatiile nivelului general al preturilor.

Reevaluarii este supusa si valoarea ramasa, care se actualizeaza dupa relatia:

In care: V_ar - valoarea actualizata ramasa; DNR - durata ramasa; DNC - durata consumata, DNU- durata normala de utilizare (=DNR+DNC), V_ia - valoarea de achizitie la inceputul anului.