Statul in economia de piata contemporana

Statul in economia de piata contemporana

1. Implicarea statului in economie

Sistemul economiei de piata este, in realitate, un sistem in care statul se implica in a rezolva probleme de felul celor amintite pana acum. Sistemul mixt al economiei de piata cuprinde atat sistemul privat, cat si sistemul public in care statul intervine, respectand manifestarea libertatii de actiune a agentilor privati. Implicarea statului in economie este determinata si de alte cerinte in afara celor legate de asigurarea unor venituri, printre acestea numarandu-se:

reglarea unor cazuri de esec ale pietei in reglarea unor fenomene economice;

sustinerea economiei in momentele mai dificile prin care aceasta poate trece si atenuarea unor dezechilibre si a efectelor lor;

reglementarea functionarii de ansamblu a economiei si a diferitelor ei paliere (sectoare, zone);

protectia sociala a unor categorii de populatie.

Esecul pietelor se refera la situatia in care pietele nu conduc la o alocare eficienta a resurselor, generand necesitatea rolului corector al autoritatii publice. Asemenea forme de esec al pietelor pot fi externalitatile si bunurile publice.

Externalitatile reprezinta o forma de esec a pietelor care consta in faptul ca pretul pietei nu reflecta in intregime costurile sau beneficiile asociate productiei sau consumului, existand costuri si beneficii externe. De exemplu, costul social al folosirii automobilului nu se reduce la pretul platit de proprietarul acestuia. Costul social cuprinde si costul poluarii sonore sau chimice suportate de comunitate (cost extern). Alteori, pe langa beneficiile directe ale cumparatorului sau utilizatorului unui bun, pot aparea si beneficii ale celor care nu i-au suportat direct costul, adica beneficii externe. De exemplu, beneficiul direct al crescatorului de albine care se alege cu mierea culeasa de albine se extinde si asupra posesorilor si utilizatorilor terenurilor agricole si ale padurilor deoarece albinele, atunci cand culeg polenul de pe florile culturilor si ale pomilor, asigura implicit polenizarea, ceea ce duce la sporuri de productie agricola de pana la 80%.

In concluzie, se poate aprecia ca apare necesara interventia statului pentru a reduce costurile externe si a stimula activitatea economica generatoare de beneficii externe.

Bunurile publice sunt bunurile economice care pot fi utilizate simultan de mai multe persoane, colectivitati, in mod gratuit. Fiind bunuri nemarfare, ele nu pot face obiectul activitatii agentilor care actioneaza pe principiul profitului imediat. Statul asigura asemenea bunuri si servicii gratuite, precum: apararea, securitatea populatiei, servicii educationale si culturale, servicii medicale, servicii sociale pentru persoane inapte de munca, drumuri publice, iluminatul strazilor etc.

Cu toate virtutile sale, sistemul de piata libera este ineficient in a oferi bunuri publice iar decizia privind alocarea de resurse pentru producerea acestor bunuri de consum colectiv se ia, de regula, in afara mecanismelor pietei. Producerea de bunuri publice, in tarile dezvoltate economic, este lasata in seama unor intreprinderi private, care le produc in baza unor contracte cu administratia publica care plateste contravaloarea contractelor.

Pentru sustinerea economiei in situatii mai dificile, statul se implica cu scopul de a diminua undele miscarii ciclice, dar si pentru a sustine economia in conditii de recesiune. In acest ultim caz, statul intervine utilizandu-si resursele financiare, dar si reducand impozitele si favorizand creditele.

Atenuarea dezechilibrelor, in general, si a efectelor lor sau refacerea echilibrelor economice, la nivelul intregii economii sau pe sectoare si zone, nu se poate realiza doar prin actiunea separata a agentilor privati, conform intereselor lor individuale. Subventionarea unor credite pentru investitii sau facilitatile fiscale reprezinta, de exemplu, mijloace prin care statul intervine in cadrul unor programe antisomaj, de reducere a dezechilibrelor de pe piata muncii. Aceleasi instrumente pot fi utilizate si pentru favorizarea unor zone mai putin dezvoltate si pentru diminuarea unor dezechilibre la nivel teritorial.

Efectele sociale ale unor dezechilibre economice, precum inflatia sau somajul, pot fi diminuate prin programe de protectie sociala care utilizeaza instrumente de genul indexarilor, indemnizatiilor, compensatiilor sau subventiilor.

Statul intervine pentru asigurarea functionarii normale a activitatii economice atat prin intermediul reglementariilor juridice, cat si prin utilizarea parghiilor economico-financiare. Prima modalitate se refera la reglementarea prin legi a manifestarii, in mod egal, a liberei initiative si a functionarii normale a activitatii economice la toate nivelurile. Autoritatile publice utilizeaza, insa, si alte instrumente decat cele legislative. De exemplu, subventiile de la bugetul central de stat sau masurile financiare ale administratiilor locale pentru a stimula economia locala sau anumite domenii ale ei.

Pentru protectia sociala a unor categorii ale populatiei, precum persoanele bolnave, pensionarii, copiii, familiile cu venituri modeste, statul poate utiliza diferite instrumente bugetare. Printre acestea se numara cheltuielile publice cu asigurarile sociale: pensii, alocatii, indemnizatii, burse.

Toate aceste directii de implicare a statului in economie pot face obiectul programarii economice.

In calitate de agent economic, statul intervine direct in economia de piata, incadrandu-se in mecanismul concurential al pietei alaturi de alti agenti ecomici privati. Fiind proprietar de factori de productie si de resurse financiare, statul se manifesta ca agent economic producator, consumator, vanzator, cumparator, intreprinzator-investitor, astfel:

ca producator, statul furnizeaza o serie de bunuri si servicii, mai ales in domenii de interes general: cercetare, aparare, transport feroviar, industrie energetica, industrie extractiva.

statul este si un consumator principal de bunuri pentru administratie, aparare si alte domenii bugetare. Sectoarele bugetare sunt cele care sunt sustinute prin cheltuieli publice in cea mai mare parte. Asemenea domenii sunt: invatamantul la anumite niveluri, cultura, cercetarea stiintifica, asistenta medicala si sociala;

intreprinderile de stat, dar si administratiile publice, se manifesta si in calitatea de cumparator si ofertant pe piata, influentand astfel fortele pietei si pretul;

statul este si intreprinzator-investitor in domeniul public sau mixt.

Insa, cel mai adesea statul intervine in economie in mod indirect, influentand activitatea celorlalti agenti economici prin mecanisme de redistribuire de venituri si prestatii de servicii sociale nemarfare. Activitatea constienta de implicare a statului in economie face obiectul politicilor economice. Acestea utilizeaza strategii si mijloace complexe, printre care bugetul public reprezinta modalitatea cea mai ampla de interventie a statului in economia de piata.

2. Bugetul public - marea redistribuire a veniturilor

Politica bugetara reprezinta politica veniturilor si a cheltuielilor publice concretizata in bugetul public. Bugetul public este un document-program anual al statului, el fiind constituit din bugetul central sau de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale, bugetul fondurilor speciale extrabugetare si creditul public.

Elaborarea si executia bugetului central sau de stat se realizeaza de catre guvern, iar bugetul local este elaborat si executat de administratiile publice de la nivel administrativ teritorial. Indiferent de autoritatea publica responsabila, bugetul apare sub forma unei balante economice cu doua parti: venituri si cheltuieli. Partea de venituri este structurata pe surse de provenienta ale acestora, iar partea de cheltuieli, pe obiective de cheltuieli publice. Aceste venituri si cheltuieli sunt stabilite pentru un an fiscal de catre administratia publica, pe baza estimarii evolutiei economiei din anul respectiv. Principalele capitole la veniturile statului sunt veniturile curente, fiscale si nefiscale, veniturile de capital si incasari din rambursarea imprumuturilor acordate. Veniturile nefiscale provin din sectorul public, iar cele fiscale din impozite directe si indirecte. Impozitele au contributia cea mai mare la formarea resurselor bugetului de stat. Impozitele reprezinta prelevari obligatorii, sub forma baneasca, ale statului asupra veniturilor sau valorii bunurilor detinute de indivizi sau colectivitati. 

Impozitele trebuie astfel stabilite incat sa imbine trei functii:

fiscala, pentru ca trebuie sa asigure constituirea veniturilor necesare statului;

sociala, pentru ca trebuie sa permita solvabilitatea contribuabilului, fiind diferentiate in functie de situatia lui economica;

reglatoare a fenomenelor economice, prin stimularea unor activitati si franarea altora.

Impozitele pot fi grupate dupa mai multe criterii printre care:

Din punct de vedere economic, in functie de agentul care le suporta, impozitele pot fi:

impozite indirecte - sunt suportate de consumator pentru ca sunt incluse in preturi, dar cedate de vanzator statului (taxa pe valoarea adaugata, taxe vamale etc.);

impozite directe - sunt impozite suportate direct de catre cei care le platesc. Ele pot fi impozite pe venituri (salarii, profit, venit agricol, dividende) sau pe avere (cladiri, locuinte, terenuri, automobil etc). Aceasta categorie de impozite ocupa aproximativ 2/3 din veniturile fiscale ale statelor dezvoltate. O forma de impozit direct este si impozitul pe venitul global, care reprezinta o forma de impozit pe venitul anual cumulat (salariu, chirii incasate, venituri din activitati independente etc), realizat de o persoana fizica. In tara noastra acest tip de impozit a fost introdus incepand cu anul 2000.

In functie de principiul impunerii fiscale, impozitele pot fi:

Progresive - cota de impozitare este proportionala cu baza de impunere. De exemplu, impozitul pe salariu sau pe venitul global este un impozit progresiv;

Proportionale - se refera la o cota egala de impunere, indiferent de marimea venitului sau a averii. In aceasta categorie intra cotizatiile sociale. In tara noastra, contributia unui salariat pentru constituirea fondului de somaj este de1%, indiferent de marimea salariului sau;

Regresive - reflecta o diminuare a cotei de impozitare pe masura ce venitul creste. Aici intra, mai ales, impozitele indirecte incluse in preturi, taxa pe valoarea adaugata fiind un asemenea impozit. In Romania, T.V.A are, in general, o cota de 19%. Daca o familie cu un venit lunar de 6 000 000 lei, cumpara bunuri de consum in valoare de 4 000 000 lei, va plati statului un impozit indirect de 19% x 4 000 000 = 760 000 lei. Aceasta suma reprezinta 12,66% din venitul sau lunar. In schimb, alta familie, cu un venit lunar de

8 000 000 lei, cumparand bunuri de aceeasi valoare, va plati impozite indirecte de 760 000 lei care insa reprezinta un procent mai mic din venitul sau, respectiv 9,5%. Prin urmare, realizarea functiei sociale a acestui impozit este discutabila.

La partea de cheltuieli, bugetul poate fi structurat pe obiective, precum: cheltuieli social-culturale, de dezvoltare publica, pentru actiuni economice, administratie publica, datorie publica. In structura cheltuielilor publice ale tarilor dezvoltate, ponderea cea mai mare o au platile pentru servicii sociale, urmate de cheltuielile pentru aparare si nevoi economice. In tara noastra, atat la nivel central, cat si in cadrul bugetelor locale, pe primul loc se afla cheltuielile social-culturale.

Indiferent de structura sa, in functie de raportul dintre veniturile si cheltuielile publice bugetul poate fi: echilibrat, deficitar, excedentar. Executia echilibrata a bugetului corespunde situatiei in care cheltuielile publice se realizeaza din veniturile incasate in acelasi an si sunt egale cu acestea. In teoria si practica economica, se considera ca echilibrul bugetar corespunde unei bune gestiuni economice. Bugetul excedentar se caracterizeaza prin faptul ca, in anul respectiv, veniturile sunt mai mari decat cheltuielile. Daca excedentul provine din cresterea veniturilor in economie sau din eficientizarea cheltuielilor publice, atunci el reflecta o activitate economica pozitiva. Daca excedentul este ridicat si se mentine pe o perioada mai mare de timp, el are efecte negative in economie, ramanand neutilizate resurse ale statului pentru asigurarea cresterii productiei si consumului, sau pentru o protectie sociala corespunzatoare. Bugetul deficitar se caracterizeaza prin faptul ca totalul cheltuielilor depaseste veniturile publice. Surplusul de cheltuieli peste venituri poate fi sustinut prin emisiune monetara si/sau prin imprumuturi ale statului. In ultimul caz se apeleaza la datoria publica. Datoria publica reprezinta ansamblul obligatiilor pe care si le asuma statul atunci cand contracteaza imprumuturi interne si/sau externe. Imprumuturile pot fi destinate finantarii economiei, acoperirii deficitului, completarii rezervelor valutare insuficiente sau diminuarii altor dezechilibre. Datoria publica este in mare masura rezultatul deficitului bugetar. Efectul deficitului bugetar in economie depinde de marimea si durata lui si de modul de utilizare a creditelor. Daca prin datoria publica prezenta se achizitioneaza echipamente sau posibilitati de productie si consum in viitor, deficitul bugetar poate fi stimulativ pentru economie. El poate fi astfel un instrument prin care statul intervine in relansarea economiei. Atunci cand deficitul este persistent si ridicat, el poate mari gradul de indatorare al tarii si accentua inflatia.

Indiferent de tipul de buget, cresterea cheltuielilor publice reprezinta o tendinta care se manifesta in toate tarile lumii. Ea se explica si prin amplificarea problemelor economico-sociale pe care statul trebuie sa le rezolve prin intermediul bugetului. Necesitatile sporite de resurse financiare pot fi acoperite, insa, prin cresterea impozitelor (cresterea presiunii fiscale). Presiunea fiscala poate mari veniturile statului, dar micsoreaza consumul privat. Peste o anumita limita, ea poate conduce in viitor, prin diminuarea posibilitatilor de investitii ale agentilor economici, la diminuarea bazei de impozitare si, astfel, chiar la diminuarea veniturilor statului. Reducerea impozitelor, la randul ei, poate afecta realizarea obiectivelor de politica economica si sociala ale statului, prin diminuarea posibilitatilor financiare de sustinere a economiei si consumului. De aceea, trebuie gasite acele tipuri si niveluri de impozite care sa stimuleze atat cresterea veniturilor agentilor economici, cat si cresterea resurselor mobilizate la dispozitia statului.