Utilitatea economica si comportamentul consumatorului

B) consumatorul

UTILITATEA ECONOMICA SI

COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

1. Conceptul de utilitate si cel de "utilitate economica"

In cadrul economiei de piata atat producatorul cat si consumatorul apar in ipostaza de agenti economici. Ei cauta sa-si maximizeze avan­tajele tinand cont de resursele economice de care dispun. Astfel, producatorul va cauta sa-si ma­xi­mizeze cifra de afaceri sau profitul, avand in vedere marimea bugetului, iar consumatorul este ten­tat sa-si maximizeze nivelul de utilitate sau de satisfactie pe care-l poate obtine cu un buget dat. Cal­culul economic al consumatorului are ca obiectiv determinarea cantitatilor consumate din di­fe­ri­te bunuri si servicii pe o anumita perioada de timp, in conditiile in care se cunosc resursele sau bu­getul de consum si preturile bunurilor respective. Acest calcul furnizeaza fundamentele pentru ana­liza interactiunii dintre preturi, bugetul de consum si preferintele consumatorilor.

Diferenta dintre cei doi agenti economici (primul fiind un producator, iar al doilea un con­su­mator) consta in faptul ca, daca producatorul are posibilitatea sa-si masoare cu exactitate nivelul pro­ductiei optime cu ajutorul indicatorilor corespunzatori (tone, metri, cost de productie etc.) in schimb, con­sumatorul nu are posibilitatea sa-si masoare cu exactitate utilitatea care decurge din con­su­ma­rea unei unitati dintr-un produs. De aici rezulta o serie de greutati in determinarea optimului con­su­matorului.

Continutul termenului "utilitate" capata doua sensuri:

La modul general, utilitatea reprezinta proprietatea, capacitatea reala sau presupusa a unui bun de a satisface o nevoie, o trebuinta, datorita caracteristicilor intrinseci;

In sens economic, utilitatea este satisfactia pe care o creeaza folosirea unei cantitati determinate dintr-un  anumit bun pentru un consumator dat, raportarea facandu-se la o trebuinta concreta a nonposesorului bunului respectiv.

In teoria economica regasim doua curente de abordare a utilitatii: conceptia cla­si­ca si cea neoclasica.

In gandirea clasica se considera ca bunurile identice au aceeasi utilitate economica pentru per­soane diferite (in masura in care ele sunt necesare, indiferent de intensitatea nevoilor sau de ma­rimea sacrificiului pentru a le obtine).

Utilitatea apare ca unitate a proprietatilor bunului si a nevoii consumatorului. De exemplu, daca un bun X este format din n unitati: X₁, X₂,, X_n, avand utilitatile individuale u₁, u₂,, u_n, egale intre ele, atunci uti­li­ta­tea totala (U_t) va fi produsul dintre utilitatea individuala (u_i) si numarul de unitati (n):.

In conceptia neoclasica, utilitatea unui bun capata sens economic doar atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- caracteristicile bunului vin in intampinarea a cel putin uneia din nevoile individului sau so­cietatii, indiferent de natura acesteia - ea putand fi reala sau imaginara;

- constientizarea relatiei dintre caracteristicile bunului economic si nevoi, oamenii trebuind sa fie convinsi ca bunurile consumate le aduc un serviciu;

- cumparatorul sa fie capabil sa se foloseasca de utilitatea pe care el o apreciaza la bunul economic.

Existenta celor trei conditii releva ca utilitatea economica exprima pretuirea pe care un individ o acorda, la un moment dat si in conditii determinate, fiecarei unitati dintr-o mul­time de bunuri identice.

Din cele prezentate rezulta ca, desi utilitatea la modul general, are determinari in proprietatile intrinseci ale fiecarui bun economic, cea economica, are si un pronuntat caracter subiectiv, depinzand de raportul pe care fiecare individ il stabileste intre un bun economic si nevoile sale.

2. Masurarea utilitatii economice

Problema care se pune este privitoare la posibilitatea de a cuantifica utilitatea. Re­pre­zen­tan­tii Scolii Marginaliste au considerat ca utilitatea este masurabila, sau cardinala.

Fondatorii marginalismului: Leon Walras, Stanley Jevons si Carl Menger au dezvoltat Te­o­ria cardinala a utilitatii, in cadrul careia s-au straduit sa masoare utilitatea in mod cardinal. Con­form acestei teorii, pentru fiecare nivel de utilitate, care rezulta din consumarea unui produs, se sta­bi­leste cate un numar bine determinat. Spre exemplu, putem sa dam fiecarui bun pe care dorim sa-l consumam o anumita utilitate exprimata printr-o cifra. In functie de cifrele atasate se face o comparatie care va fi utilizata pentru esalonarea satisfacerii nevoilor.

Exemplu: (venitul saptamanal si preturile sunt date)

Tabelul nr. 1. Utilitatea bunurilor si serviciilor

Se considera ca fiecare consumator poseda cunostinte asupra numarului de unitati de uti­li­ta­te pe care i le procura fiecare cantitate din orice bun, ceea ce-i permite sa compare utilitatea di­fe­ritelor bunuri si sa efectueze un calcul economic riguros.

Insa preferintele consumatorilor sunt diferite de la un individ la altul. Astfel nu este apl­ica­bi­la teoria elaborata pe baza stabilirii nivelului de utilitate printr-un numar, care poate fi de­ter­mi­nat doar prin investigarea preferintelor unui numar restrans de indivizi.

Sesizand faptul ca utilitatea nu poate fi masurata cardinal, Vilfredo Pareto, succesorul lui Leon Walras, reprezentant al Scolii de la Lausanne, a elaborat Teoria ordinala a utilitatii. In con­cep­tia sa, pentru a reprezenta diferitele preferinte ale consumatorilor nu este necesar sa se masoare uti­litatea numeric, ci trebuie sa se ordoneze preferintele acestora. El are meritul de a fi descoperit cur­bele de indiferenta pe care se bazeaza economia moderna. Teoria sa a fost ulterior dezvoltata de economistii J. R. Hicks si G. Debrew. Teoria ordinala a utilitatii are la baza ordonarea di­fe­ri­te­lor bunuri in functie de preferintele unuia sau altuia dintre consumatori. In functie de ierarhizarea fa­cuta se stabileste utilitatea pe care o atribuie consumatorul unui anumit produs, comparativ cu alt produs.

Prezumtiile acestui model sunt urmatoarele:

1) consumatorul are anumite gusturi si preferinte, pe baza carora compara diferitele alternative de combinare a bunurilor si serviciilor ca:

- preferate;

- nepreferate;

- indiferente;

2) preferintele nu se schimba la modificarea venitului consumatorului si pretului bunurilor si ser­viciilor;

3) pretul bunurilor si serviciilor este dat si nu poate fi modificat de consumator;

4) consumatorul dispune de un buget limitat pe care il aloca in intregime pentru cumpararea diferitelor bu­nu­ri si servicii, fara a face economii;

5) consumatorul urmareste maximizarea satisfactiei obtinute prin consumul sau folosirea bu­nu­ri­lor economice;

6) consumatorul actioneaza rational, alegand cea mai buna combinatie ce-i sta la dispozitie.

Deoarece in Teoria ordinala se realizeaza doar o ordonare a preferintelor, nu se stie cu cat este preferat mai mult un produs altuia. Dar avantajele acestei teorii sunt multiple:

- ea tine cont de faptul ca preferintele pentru un produs sau altul difera la diferiti consumatori;

- presupune ipoteze de comportament ale consumatorului mai putin restrictive, fiind suficient ca acesta sa poata clasifica diverse bunuri printr-o ordine de preferinta;

- deciziile privind un anumit bun nu depind doar de cantitatea consumata din acel bun, ci si de can­titatile folosite din alte bunuri.

3. Formele utilitatii

Utilitatea individuala (U_i) reprezinta satisfactia pe care o aduce fiecare unitate consumata dintr-un bun economic.

Utilitatea totala (U_t) este o functie crescanda in raport cu cantitatea folosita, dar ea creste din ce in ce mai putin.

Utilitatea totala rezulta din consumul cumulat al dozelor:

U_{t =} U_{i1 +} U_{i2 +} U_{i3 +.} U_in

Modificarea utilitatilor totale prin cresterea consumului cu o doza, se apreciaza prin conceptul de "utilitate marginala".

Calculul economic al consumatorului se fundamenteaza pe doua legi: legea descresterii uti­litatii marginale; legea egalitatii utilitatilor marginale.

Ipoteza descresterii utilitatii marginale a fost enuntata de H. Gossen si poate fi exprimata ast­fel: "cand cantitatea consumata dintr-un produs creste, utilitatea marginala a produsului (adi­ca utilitatea suplimentara adaugata de ultima unitate) tinde sa se diminueze". Acest aspect a fost subliniat si de Marshall, care spunea ca marimea intensitatii unei placeri, care este satisfacuta in mod continuu, descreste progresiv pana la saturare.

Utilitate marginala (U_mg) reprezinta variatia utilitatii totale (Du_t) care rezulta prin cres­te­rea (Dx) cu o unitate a cantitatii consumate dintr-un bun, sau satisfactia resimtita de un consumator dat la consumarea ultimei cantitati dintr-un bun:

Pe baza comportamentului individual al consumatorului, se poate aprecia ca utilitatea aditionala este pozitiva, dar descrescatoare.

Tabelul nr. 2. Date ipotetice pentru utilitatea marginala si totala

Inspectia datelor din tabelul de mai sus ne permite sa constatam in primul rand, o des­cres­te­re a utilitatii marginale, iar in al doilea rand o crestere a utilitatii totale, dar cu sporuri des­crescan­de.

Redam reprezentarea grafica a utilitatii totale si marginale conform datelor din tabelul nr.2.

Fig. 1. Curba utilitatii marginale Fig. 2. Curba utilitatii totale

Teoria utilitatii marginale explica "paradoxul valorii" sesizat de Adam Smith. De exemplu - apa, esentiala pentru viata, este mai ieftina decat diamantele, mult mai putin folositoare. Explicatia presupune distinctia dintre utilitatea totala si marginala a unui bun.

Utilitatea totala obtinuta prin consumul apei este enorma dar cu cat consumam mai multa intr-un interval de timp, utilitatea ei marginala scade la o valoare foarte mica.

In cazul diamantelor utilitatea lor totala este mica in comparatie cu a apei dar cumparand foarte putine, utilitatea lor marginala este foarte inalta. In aceste cazuri utilitatea marginala pe unitatea monetara este aceeasi.

4. Echilibrul consumatorului

Se presupune faptul ca fiecare consumator se comporta rational pe piata. Pana acum s-a facut abstractie de pret, singurul obiectiv urmarit fiind maximizarea satisfactiei obtinute prin utilizarea unui bun. Se pune problema cum poate cumparatorul sa-si ajusteze cumparaturile astfel incat sa le maximizeze utilitatea totala. In deciziile de cumparare trebuie sa se tina cont si de utilitatea marginala, si de pret.

Ca titular de venituri, consumatorii vor cumpara acele produse si servicii care la o suma egala le asigura maxim de satisfactie. In teoria marginalista, acesta se numeste comportament rational. Regula de baza a acestui comportament este egalizarea utilitatii marginale pe unitatea monetara cheltuita pentru procurarea diferitelor bunuri si servicii, adica:

Aceasta egalitate este considerata ecuatia fundamentala a echilibrului consumatorului.

Fiecare consumator va atinge ecuatia echilibrului prin acte libere in functie de venitul, gusturile si preferintele proprii.

Deci, echilibrul consumatorului este dinamic, fiind influentat de urmatorii factori:

a) utilitatea marginala

b) pretul bunurilor si serviciilor

c) modificarea venitului.

a)Utilitatea marginala a unui bun scade datorita plictisului aparut prin consumarea aceluiasi bun.

b)Pretul bunului influenteaza comportamentul consumatorului in sensul ca, pe masura ce pretul este mai mare, cu atat este mai mica cantitatea ceruta.

c)Modificarea venitului determina rearanjarea cumparaturilor in functie de gusturi si preferinte.

Cautand sa-si maximizeze utilitatea totala, consumatorul foloseste din fiecare bun o anu­mi­ta cantitate, astfel incat utilitatile marginale ale diverselor bunuri sa fie egale. Aceasta lege exprima fap­tul ca un om rational va urmari sa satisfaca o nevoie oarecare atata vreme cat o alta nevoie mai im­portanta nu i-a aparut.

Principalele obiectii aduse acestei teorii vizeaza imposibilitatea observarii si masurarii utilitatii marginale. Fiecare consumator urmareste aceeasi regula, apreciind daca un bun si-a meritat banii sau nu, si face implicit un calcul al utilitatii marginale pe unitate monetara cheltuita.

Scopul: - intelegerea optiunilor de consum;

- prevederea efectelor modificarii preturilor si veniturilor asupra optiunilor.

Intrebari si teme propuse spre autoevaluare:

Cine reprezinta categoria "consumatorului" si care sunt mobilurile acestuia?

Delimitari: utilitate in general si utilitate economica;

Prezentati teoriile asupra utilitatii economice;

Definitii: utilitatea individuala, totala si marginala;

Ce semnificatie are sintagma: "consumatorul este o fiinta rationala si eficienta"

Cum se prezinta matematic conditia echilibrului consumatorului

Teste grila:

Utilitate in sens general:

a)      au toate bunurile economice care satisfac nevoi;

b)      au numai bunurile de consum;

c)      au numai bunurile care devin marfuri.

Notiunea de utilitate economica se refera:

a)      numai la bunurile de productie,

b)      numai la bunurile de consum pe care consumatorul e dispus sa le cumpere;

c)      atat la bunurile de productie cat si la cele de consum.

Cand numarul de unitati consumate dintr-un bun creste, atunci:

a)      utilitatea marginala creste;

b)      utilitatea totala creste;

c)      ambele forme de utilitate sunt descrescatoare.

Tinand seama de relatia dintre U_T si U_mg, pe masura ce o persoana consuma un bun economic, completati urmatoarele tabele:

Tabelul A

Tabelul B

Un consumator a atins utilitatea totala maxima prin consumarea unui bun, atunci cand:

a)      utilitatea marginala este negativa;

b)      U_mg incepe sa scada;

c)      U_mg este maxima;

d)      U_mg e nula (zero);

e)      Si-a cheltuit integral venituri.

Alegeti raspunsul corect:

A = c+e;  B = b+e; C = d; D = c; E = a+e.

Solutiile exercitiilor propuse:

1.a, 2.b, 3.b, Tabel A: U_T: 30,55,70,75,75; Tabel B: U_mg: 6,3,1,0, -1;

5. C.